ICCJ. Decizia nr. 5182/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5182/2013
Dosar nr. 13145/3/2008
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 3 aprilie 2008, reclamanta U.C.M.R. - A.D.A. a chemat în judecată pe pârâta SC P.T.V. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa: să oblige pârâta la plata sumei de 8.536.482,80 lei, inclusiv T.V.A., reprezentând rest al remuneraţiei datorate cu titlul de drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale de către pârâtă pe posturile Pro TV, Acasă TV, Pro TV Internaţional, Pro Cinema, Sport.ro, în perioada 1 mai 2007 - 31 decembrie 2007, remuneraţie determinată potrivit Metodologiei stabilite prin hotărârea arbitrală publicată în M. Of. Partea I nr. 278/2007 în baza Deciziei O.R.D.A. nr. 170/2007; să fie obligată pârâta la plata sumei de 269.359,69 lei, cu titlu de penalităţi aferente remuneraţiilor datorate pentru perioada 1 mai 2007 - 31 decembrie 2007, echivalente cu dobânzile practicate de B.N.R. aplicabile asupra remuneraţiilor datorate, potrivit pct. 8 din Hotărârea arbitrală publicată în M. Of. partea I nr. 278/2007, în baza Deciziei O.R.D.A. nr. 170/2007; să fie obligată pârâta la plata sumei de 126.156,77 lei, cu titlu de penalităţi aferente remuneraţiilor datorate pentru perioada 1 ianuarie 2007-30 aprilie 2007, echivalente cu dobânzile practicate de B.N.R. aplicabile asupra remuneraţiilor datorate, potrivit pct. 9 din Hotărârea arbitrală publicată în M. Of. Partea I nr. 657/2005 în baza deciziei O.R.D.A. nr. 133/2007; să fie obligată pârâta să depună la dosarul instanţei toate documentele financiar contabile din care să rezulte veniturile totale ale pârâtei în perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2007, respectiv, extras din balanța de verificare contabilă de verificare cls. 7; să fie obligată pârâta să predea reclamantei raportul cuprinzând lista cu operele muzicale utilizate zilnic în perioada 01 mai 2007-31 decembrie 2007, în cadrul posturilor de televiziune Pro TV, Acasă TV, Pro TV International, Pro Cinema şi Sport.ro, (emisiuni de divertisment, filme, concerte, spoturi publicitare etc.) cu menţionarea pentru fiecare operă muzicală utilizată a: denumirii, autorului/autorilor, a numărului de difuzări zilnice şi a duratei de utilizare a fiecărei opere muzicale, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 442 din 24 martie 2009, Tribunalul Bucureşti a respins cererea ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamantă, prin Decizia nr. 34/A din 21 februarie 2013 a admis apelul; a schimbat în tot sentinţa apelată; a admis în parte acţiunea completată; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de:19.375.902 lei reprezentând remuneraţie restantă + T.V.A. aferente perioadei 01 mai 2007- 10 aprilie 2008; 45.457 lei reprezentând remuneraţie restantă + T.V.A. aferente perioadei 11 aprilie 2008- 30 septembrie 2008; 1.974.721 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente perioadei 01 mai 2007 - 30 septembrie 2008 şi la 126.156,77 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente perioadei 26 aprilie 2007 - 31 ianuarie 2008; a obligat pârâta să predea reclamantei raportul cuprinzând lista cu operele muzicale utilizate zilnic de pârâtă în perioada 01 mai 2007 - 30 septembrie 2008, prin radiodifuzare, în cadrul posturilor de televiziune Pro TV, Acasă TV, Pro TV International, Pro Cinema, Sport.Ro şi MTV, cu menţionarea datelor solicitate, inclusiv a operelor din spoturi publicitare, filme, promo emisiuni de divertisment, etc.; a respins în rest acţiunea; a admis cererea de majorare a onorariului de expertiză cu suma de 12.390 lei, în sarcina de plată a intimatei-pârâte şi a obligat intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă, a sumei de 1.102 lei cheltuieli de judecată în apel, respectiv a sumei de 3.699 lei cheltuieli de judecată la fond.
Prin considerentele deciziei s-au reţinut următoarele:
Sub un prim aspect, apelanta reclamantă a criticat hotărârea din perspectiva lipsei obiectivităţii din partea judecătorului fondului.
Curtea a constatat că susţinerile apelantei, deşi în parte reale, nu pot conduce la concluzia susţinută de aceasta. Astfel, prima instanţă a arătat în cuprinsul considerentelor motivele de fapt şi de drept pe care şi-a fundamentat soluţia, din acest punct de vedere hotărârea corespunzând obligaţiei esenţiale de motivare pe care judecătorul o are în temeiul dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C.pr.civ., dar şi a celor prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil. Cât priveşte acele formulări la care face referire apelanta, Curtea a considerat că, deşi acestea pot sugera ideea susţinută de apelantă, anume lipsa de obiectivitate a judecătorului fondului în pronunţarea hotărârii (în mod cert impunându-se a fi înlăturate din cuprinsul considerentelor), totuşi evaluarea în ansamblu a motivării soluţiei, a argumentelor de fapt şi a prevederilor legale la care s-a făcut trimitere în cuprinsul hotărârii nu poate conduce la ideea că instanţa şi-a încălcat atribuţiile stabilite de lege.
Cel de-al doilea motiv de apel vizează încălcarea puterii de lucru judecat a mai multor hotărâri judecătoreşti în cuprinsul cărora instanţele s-au pronunţat irevocabil asupra aplicării în timp a Deciziei civile nr. 271 din 02 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti (prin care a fost adoptată forma finală a metodologiei stabilite prin hotărârea arbitrală publicată în baza Deciziei O.R.D.A. nr. 170/2007), respectiv asupra caracterului normativ pe care îl au metodologiile adoptate potrivit dispoziţiilor Legii nr. 8/1996, precum şi, dincolo de încălcarea puterii de lucru judecat, interpretarea eronată pe care instanţa a dat-o prevederilor legale menţionate sub aspectul naturii şi caracterelor juridice ale metodologiilor menţionate.
Susţinerea vizând puterea de lucru judecat de care se bucură hotărârile amintite nu a fost invocată în faţa primei instanţe, astfel încât aceasta nu a avut posibilitatea de a pune în discuţia contradictorie a părţilor acest aspect. În mod evident susţinerile apelantei nu au fost analizate de către instanţă, care nu s-a pronunţat asupra acestui aspect.
Invocarea însă direct în apel a acestui motiv, nu echivalează cu încălcarea dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., dat fiind că nu se modifică vreunul din elementele la care fac referire aceste prevederi legale, ci se adaugă practic în apel un nou argument în susţinerea temeiniciei cererii de chemare în judecată,
Referitor la hotărârile invocate de apelantă, cât priveşte prima dintre acestea, sentinţa civilă nr. 699 din 07 mai 2009, s-a constatat că Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, admiţând cererea reclamantei şi obligând pârâta SC N.T.S. SRL la plata remuneraţiilor datorate pentru utilizarea operelor muzicale, a reţinut în cuprinsul considerentelor că modificările aduse metodologiei (adoptate prin hotărârea arbitrală publicată prin Decizia O.R.D.A. nr. 170/2007) prin Decizia civilă nr. 271 din 2 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti au intrat în vigoare la data de 10 aprilie 2008, data publicării în M. Of., astfel încât pentru perioada 25 aprilie 2007 - 31 decembrie 2007, remuneraţia datorată era cea prevăzută de metodologia în forma în vigoare la data utilizării - hotărârea arbitrală publicată prin Decizia O.R.D.A. nr. 170/2007 ce prevede remuneraţia de 9% în cazul unei ponderi de utilizare de 100%.
Apelanta a mai depus la dosar, două hotărâri pronunţate de Tribunalul Bucureşti, sentinţa civilă nr. 2720 din 07 decembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi respectiv, sentinţa civilă nr. 179 din 29 ianuarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în cuprinsul cărora s-a reţinut, sub aspectul aflat în discuţie, că pentru perioada cuprinsă între data publicării în M. Of. a hotărârii arbitrale, 25 aprilie 2007 şi data publicării în M. Of. a hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, prin care această hotărâre a fost modificată, 10 aprilie 2008, a produs efecte hotărârea arbitrală.
În ce priveşte hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 7698/2/2007, Curtea a reţinut că prin aceasta s-a respins cererea de suspendare a Deciziei nr. 237/2005 prin care O.R.D.A. a dispus publicarea în M. Of. a Protocolului referitor la Metodologia privind remuneraţiile reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru înregistrările individuale ale operelor muzicale pe suporturi, cerere formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. S-a reţinut că metodologia la care se referă Legea nr. 8/1996 este un act cu caracter normativ, dat fiind că se adresează generic producătorilor, distribuitorilor, importatorilor care reproduc, distribuie şi/sau importă opere muzicale fixate pe suport audiovideo.
Cu titlu preliminar, Curtea a mai constatat că apelanta nu a invocat în cuprinsul acestei critici încălcarea autorităţii de lucru judecat, astfel cum se reţine în mod eronat în cuprinsul întâmpinării, ci a avut în vedere puterea de lucru judecat de care se bucură hotărârile invocate de apelantă, noţiuni care nu sunt sinonime.
În cauză, Curtea a constatat că prima hotărâre în legătură cu care se invocă puterea de lucru judecat a avut ca obiect plata remuneraţiei datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe postul de televiziune B1 TV pentru perioada 01 aprilie 2007-31 decembrie 2007. Hotărârea apelată în prezenta cauză, a vizat cererea aceleiaşi reclamante, U.C.M.R. A.D.A., de obligare a pârâtei SC P.T.V. SA să plătească remuneraţia datorată cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe posturile de televiziune ale pârâtei pentru perioada 01 mai 2007-31 decembrie 2007.
Aşadar, autoritatea de lucru judecat nu se poate reţine cât priveşte sentinţa civilă nr. 699 din 07 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, dat fiind că nu se regăseşte identitatea de obiect, de cauză şi de părţi.
În ce priveşte puterea de lucru judecat a hotărârii pronunţate de Tribunalul Bucureşti de care prima instanţă trebuia să ţină seama, Curtea a constatată că susţinerile apelantei sunt nefondate. Chiar dacă în ambele cereri, reclamanta U.C.M.R. A.D.A. a solicitat plata remuneraţiei pentru radiodifuzare de opere muzicale de către organismele de televiziune, pentru o perioadă de timp similară (aprilie 2007-decembrie 2007, respectiv mai 2007-decembrie 2007), iar temeiul obligaţiei de plată a fost reprezentat de prevederile Metodologiei stabilite prin Hotărârea arbitrală publicată în M. Of. nr. 278/2007 în baza Deciziei O.R.D.A. nr. 170/2007, totuşi, cele două procese vizează obligaţii distincte, ale unor părţi diferite.
Faţă de toate cele arătate anterior, Curtea a reţinut că hotărârea invocată de apelantă nu este obligatorie decât între părţile între care s-a purtat procesul finalizat prin pronunţarea acesteia, fiind însă opozabilă şi faţă de terţi. Sau, astfel cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa instanţei supreme, ca element nou apărut în ordinea juridică şi în cea socială, hotărârea nu poate fi ignorată de terţi, sub motiv că nu au participat în procesul în care aceasta s-a pronunţat. Faţă de aceştia, însă, hotărârea se opune cu valoarea unui fapt juridic şi cu valoarea unui mijloc de probă, respectiv de prezumţie relativă.
Ca atare, în prezenta cauză, nici părţile şi nici instanţa nu erau ţinute imperativ de cele reţinute în cuprinsul hotărârii invocate.
Şi în ce priveşte cea de-a doua hotărâre invocată de apelantă în motivele de apel, în cuprinsul căreia s-a reţinut caracterul normativ al metodologiilor, Curtea a apreciat ca valabile considerentele anterioare, în sensul că cele reţinute se impun în mod obligatoriu numai părţilor din procesul în care hotărârea a fost pronunţată.
Referitor la susţinerile apelantei reclamante privind aplicarea greşită a legii pe care prima instanţă a făcut-o cât priveşte natura metodologiilor şi aplicarea în timp a acestora, Curtea a constatat, însă, că sunt întemeiate.
Afirmă apelanta că hotărârea arbitrală din 12 aprilie 2007 publicată în M. Of. nr. 278 din 25 aprilie 2007 prin care s-a stabilit forma finală a metodologiei având ca obiect utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de către organismele de televiziune era aplicabilă în intervalul cuprins între data publicării acesteia şi data la care s-a publicat în M. Of. Decizia nr. 271 din 2 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, 10 aprilie 2008. Dimpotrivă, intimata a susţinut că metodologia în forma modificată prin decizia Curţii de Apel se aplică retroactiv, de la data publicării hotărârii arbitrale modificate prin această decizie.
Curtea a reţinut că, în parte, argumentele apelantei sunt întemeiate, concluzia că decizia Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a adoptat forma finală a metodologiei nu se aplică retroactiv, impunându-se pe baza următoarelor motive:
În conformitate cu prevederile art. 1312 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 8/1996, hotărârea arbitrală privind forma definitivă a metodologiilor se comunică părţilor de către O.R.D.A. şi se publică în M. Of. al României, Partea I, pe cheltuiala Oficiului, prin decizie a directorului general, emisă în termen de cinci zile de la data depunerii. Metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat şi nu se pot acorda reduceri la plata remuneraţiilor datorate, altele decât cele prevăzute în metodologiile publicate.
În termen de 30 de zile de la data publicării în M. Of. al României, Partea I, a hotărârii arbitrale, părţile pot face apel împotriva acesteia la instanţa Curţii de Apel Bucureşti, care se va pronunţa asupra cauzei în complet civil. Hotărârea arbitrală este executorie de drept până la pronunţarea soluţiei cu privire la menţinerea sau modificarea metodologiilor. Soluţia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă şi irevocabilă, se comunică O.R.D.A. şi se publică în M. Of. al României, Partea I, pe cheltuiala O.R.D.A., prin decizie a directorului general, emisă în termen de 5 zile de la data comunicării.
De asemenea, potrivit art. 1313 alin. (1) din acelaşi act normativ, o rganismele de gestiune colectivă sau, după caz, structurile asociative ale utilizatorilor, utilizatorii majori, societăţile publice de radiodifuziune sau de televiziune pot formula o nouă cerere de iniţiere a procedurilor de negociere a tarifelor şi metodologiilor numai după 3 ani de la data publicării lor în formă definitivă în M. Of. al României, Partea I.
Pornind de la prevederile legale invocate, Curtea a constatat că forma finală a metodologiei produce efecte de la publicarea ei în M. Of., în cauză forma finală fiind cea stabilită prin decizia Curţii de Apel Bucureşti. Formalitatea publicării reprezintă, de altfel, un argument în plus în susţinerea tezei privind caracterul normativ al metodologiei, act a cărei natură normativă rezultă din împrejurarea că stabileşte o anumită conduită pentru subiecte de drept care nu sunt determinate (ci determinabile, anume organismele de televiziune ce radiodifuzează opere muzicale). Aceasta, întrucât publicarea în M. Of. are, de principiu, ca obiect actele normative, reprezentând modalitatea în care acestea se fac cunoscute, se comunică destinatarilor normei.
Ca urmare a efectelor constitutive de drepturi pe care le are hotărârea pronunţată de Curtea de Apel prin care se modifică metodologia, stabilindu-se forma finală a acesteia, susţinerea intimatei pârâte privind întinderea în timp pe perioada anterioară pronunţării acesteia a efectelor sale nu poate fi primită.
De altfel, pornindu-se de la natura specială şi finalitatea acestei hotărâri prin care instanţa analizează în esenţă legalitatea prevederilor stabilite în cuprinsul metodologiei trebuie să se analizeze şi întinderea în timp a efectelor pe care aceasta le produce, fiind greu de acceptat teza potrivit cu care, aplicându-se regula din dreptul comun, hotărârea produce efecte retroactive, câtă vreme prin hotărârea Curţii de Apel nu se constată drepturi preexistente.
Situaţia reglementată prin dispoziţiile legale analizate anterior este similară, chiar dacă nu identică, cazului prevăzut de art. 23 din Legea nr. 554/2004. Astfel, conform acestor din urmă prevederi, hotărârile judecătoreşti irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, acestea publicându-se obligatoriu după motivare.
Aşadar, este corectă susţinerea apelantei reclamante potrivit cu care în perioada 25 aprilie 2007- 31 decembrie 2007, dat fiind că hotărârea Curţii de Apel nu a produs efecte, remuneraţia datorată este cea prevăzută de metodologia în vigoare la data utilizării, respectiv cea stabilită prin hotărârea arbitrală publicată prin decizia O.R.D.A. nr. 170/2007, ce prevede un procent de 9% în cazul unei ponderi de 100%.
Cât priveşte critica prin care apelanta susţine că în mod nelegal a fost respinsă cererea sa de plată a remuneraţiei potrivit ponderii utilizării operelor muzicale astfel cum acestea au rezultat din monitorizările efectuate de apelanta reclamantă, Curtea a observat că se susţine în primul rând că a fost nesocotit dreptul apelantei de a stabili ponderea utilizării operelor muzicale, drept conferit de punctul 7 teza finală din Metodologie, instanţa adăugând obligaţii suplimentare la cele prevăzute de textul special, atunci când a reţinut că stabilirea ponderilor de utilizare s-a realizat într-un mod care nu permite intimate şi nici instanţei să verifice corectitudinea acestora.
Curtea a constatat că faţă de dispoziţiile art. 1.169 din vechiul C. civ., reclamanta avea datoria de a face dovada susţinerilor sale în ceea ce priveşte procentul concret al ponderii utilizării operelor muzicale în emisiunile posturilor de radio ale pârâtei.
Astfel, potrivit prev. pct. 7 din metodologie, invocat de apelanta reclamantă, „gradul sau tipul de utilizare a operelor muzicale de către posturile de radio va putea fi determinat de organismul de gestiune colectivă, direct sau prin comandarea de monitorizări ale activităţii de radiodifuzare a utilizatorilor.”
Aşadar, stabilirea obligaţiei de plată se face în raport de ponderile comunicate şi recunoscute de către pârâta utilizatoare. Dacă reclamanta, ca organism de gestiune colectivă însărcinat cu colectarea acestei remuneraţii, pretinde că pârâta are o pondere de utilizare mai mare decât cea comunicată de către pârâtă, ea este cea care, procesual, are sarcina probei, aceasta trebuind să administreze probe pentru stabilirea în concret a ponderii.
Prevederile art. 7 din Metodologie dau dreptul apelantei reclamante de a monitoriza activitatea de radiodifuzare a utilizatorului, dar aceasta nu presupune că orice monitorizare depusă la dosar de către reclamantă va avea o valoare probatorie ce nu va putea fi contestată de partea adversă sau că va fi superioară altor probe deja administrate.
De altfel, Curtea a observat că în faţa primei instanţe apelanta reclamantă a depus la dosar, în dovedirea susţinerilor sale privind ponderile de utilizare în raport de care a calculat remuneraţia solicitată intimatei pârâte, numai înscrisul de la fila 211 emis de Connections Consult, prin care se comunică apelantei reclamante procentele obţinute în urma monitorizării. Este de observat, pe baza cuprinsului acestei adrese, că monitorizarea se referă la perioada trim. 4 2007 - octombrie 2008 (pentru perioada anterioară trim. 4 2007 neexistând nici un fel de monitorizare, deşi perioada pentru care reclamanta solicită remuneraţia începe cu data de 01 mai 2007). Mai mult, pentru postul de televiziune Pro TV Internaţional monitorizarea începe din iunie 2008.
În ce priveşte metoda de monitorizare utilizată de apelanta reclamantă, din înscrisurile depuse la dosar şi potrivit susţinerilor acesteia, Curtea a constatat că s-a folosit programul Clever Music Tracer, o soluţie integrată de monitorizare a muzicii din programele radio şi tv, dezvoltată de Connections şi Engineering.
Conform descrierii din înscrisurile depus de apelantă (fila 213 dosar de primă instanţă), C.M.T. este un sistem integrat hardware şi software care realizează evaluarea procentului de muzică dintr-un program tv sau radio, prin muzică înţelegându-se orice combinaţie de sunete care durează mai mult de 2 secunde la rând şi care poate fi clasificată de urechea umană drept muzică.
S-a mai reţinut că sistemul este capabil să achiziţioneze şi să proceseze date în timp real dintr-un semnal de intrare audio-video care respectă un anumit standard. Algoritmii de procesare a datelor permit extragerea datelor brute din semnalul de intrare M.P.E.G. Algoritmii de procesare sunt rulaţi în paralel cu procesul de achiziţie de date, realizând un management în timp real al datelor de intrare. Rezultatul algoritmilor de procesare este disponibil în timp real pentru stocare şi afişare. Sistemul asociază pasajele ambigue cu lipsa muzicii (non-muzica). Aplicaţia raportează procentul de muzică din totalul timpului de emisie cu o precizie foarte mare.
Dat fiind situaţia de fapt descrisă, ţinând seama de disputa părţilor sub acest aspect (al ponderilor de utilizare a operelor muzicale) şi de critica apelantei, în calea de atac s-a administrat, la solicitarea apelantei reclamante proba cu expertiza tehnică, la dosar fiind depus raportul întocmit de specialistul Ş.S. (fila 180 şi urm.).
Curtea a apreciat că expertiza judiciară efectuată în cauză, cu asistenţa câte unui reprezentant din partea fiecărei părţi, are valoare probatorie superioară, fiind întocmită în condiţii de contradictorialitate şi cu respectarea principiului egalităţii armelor, cu analizarea eşantioanelor puse la dispoziţie de ambele părţi, concluziile sale bucurându-se de prezumţia de obiectivitate şi corectitudine.
În aceste condiţii, date fiind concluziile la care s-a făcut referire anterior, Curtea a constatat că nu pot fi luate în considerare şi reţinute ca fiind dovedite ponderile invocate de apelanta-reclamantă rezultate din monitorizarea realizată de societatea E. Solution, folosind programul C.M.T., motiv pentru care, la determinarea remuneraţiei datorate de pârâtă, s-a reţinut că reclamanta nu a probat ponderile de utilizare pe baza cărora a pretins un anumit cuantum al remuneraţiei, va lua în considerare ponderile comunicate de intimata pârâtă.
Întrucât în calea de atac s-a dispus o expertiză contabilă în vederea calculării remuneraţiei datorate de intimata pârâtă, determinarea acesteia efectuându-se atât în varianta referitoare la gradul de utilizare susţinută de reclamantă, cât şi în cea susţinută de pârâtă, Curtea, pentru motivele arătate anterior, a reţinut că pretenţiile apelantei reclamante sunt în cuantumul determinat prin raportare la ponderile indicate de intimate pârâtă.
Curtea a reţinut ca fondate susţinerilor apelantei reclamante vizând netemeinicia hotărârii pronunţate de prima instanţă decurgând din împrejurarea că aceasta a reţinut cerinţe suplimentare, pe care legea nu le prevedea, referitor la îndeplinirea obligaţiilor intimatei pârâte decurgând din prevederile metodologiei, respectiv vizând nesocotirea de către instanţă a art. 129 C. proc. civ.
Astfel, atâta vreme cât intimata-reclamantă are calitatea de utilizator (organism de televiziune care radiodifuzează opere muzicale), deci subiect de drept căruia îi sunt aplicabile prevederile metodologiei publicate prin Decizia nr. 41/2008 a O.R.D.A., aceasta era obligată la conduita prevăzută de metodologie, respectiv de a transmite raportul la care face referire pct. 6 din metodologie şi de a plăti remuneraţia, calculată potrivit pct. 4 ori, după caz, potrivit pct. 41, fiind fără relevanţă aspecte de natura celor invocate de intimata pârâtă, ca neemiterea unei facturi.
Curtea a constatat nelegală şi concluzia primei instanţe potrivit cu care nu a avut la îndemână un instrument legal care să îi permită să accepte susţinerile părţilor cu privire la fiecare dintre aspectele disputate, dat fiind că experţii desemnaţi să efectueze expertiza în cauză au refuzat să întocmească şi o variantă de calcul care să aibă în vedere ponderile de utilizare indicate de pârâtă.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă, ca nefondat.
Cu privire la motivele de recurs întemeiate pe pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. se învederează că instanţa de apel a tratat cu prioritate şi a acordat o importanţă deosebită - dată fiind întinderea motivării în această privinţă - "puterii lucrului judecat" invocată de apelanta-reclamantă în temeiul art. 166 C. proc. civ.
Motivarea instanţei de apel în această privinţă este străină de natura pricinii, întrucât nu are nicio legătură cu obiectul pricinii deduse judecăţii.
Această problematică şi-ar fi găsit relevanţă numai în măsura în care instanţa de apel ar fi primit această "putere de lucru judecat" cu temeiul invocat chiar de apelanta-reclamantă, respectiv art. 166 C. proc. civ., respectiv în măsura în care instanţa de apel ar fi primit-o în forma procedurală prevăzută de art. 166 C. proc. civ., aceea de excepţie procesuală.
„Puterea de lucru judecat” invocată de apelanta-reclamantă şi tratată în mod eronat de instanţa de apel nu există, devreme ce una dintre hotărârile judecătoreşti invocate de însăși apelanta-reclamantă atestă, contrar susţinerilor acesteia, că metodologia dată în baza Legii nr. 8/1996 nu constituie act normativ. (Decizia nr. 4039 din 2 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
Apelanta-reclamantă a pus în discuţia instanţei de apel o hotărâre contrară care intră sub aceeaşi putere de lucru judecat iar instanţa de apel avea datoria de a motiva de ce nu a recunoscut „puterea de lucru judecat” acestei hotărâri şi a recunoscut „puterea de lucru judecat” unor hotărâri contrare.
Este străină de natura pricinii şi motivarea instanţei de apel în sensul că situaţia este similară cu cea a cazului prevăzut de art. 23 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, când hotărârile judecătoreşti irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Făcând abstracţie de faptul că metodologiile nu reprezintă acte administrative cu caracter normativ, instanţa de apel şi-a întemeiat în mod greşit hotărârea pe prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Metodologia nu reprezintă un act administrativ şi cu atât mai puţin un act administrativ cu caracter normativ.
Pentru modificarea metodologiei stabilită prin hotărâre arbitrală art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 prevede calea de atac a apelului, care se soluţionează prin hotărâre definitivă şi irevocabilă de Curtea de Apel Bucureşti.
Ca atare, şi în cazul în care metodologia ar fi reprezentat un act administrativ cu caracter normativ instanţa competentă nu ar fi fost instanţa de contencios administrativ, ci instanţa civilă, legea reglementând o procedură distinctă de contestare a metodologiei stabilite prin hotărâre arbitrală.
Chiar dacă ar fi fost aplicabile în speţă prevederile art. 23 din Legea nr. 554/2004, concluzia instanţei de apel este greşită, întrucât hotărârea definitivă şi irevocabilă prin care instanţa de contencios administrativ a dispus anularea în tot sau în parte a unui act administrativ cu caracter normativ are putere pentru viitor numai pentru terţi, în timp ce pentru partea din procesul în care s-a pronunţat o astfel de hotărâre anularea produce efecte retroactiv, de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.
Or, recurenta a formulat apel împotriva hotărârii arbitrale din data de 14 aprilie 2007, apel care a fost admis prin Decizia nr. 271/A din 02 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a, decizie prin care s-a modificat în parte hotărârea arbitrală apelată.
Menţionarea prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004 şi includerea în considerente a motivării întemeiate pe acest act normativ reprezintă atât o motivare străina de natura pricinii.
Instanţa de apel nu a motivat admiterea capătului de cerere privind obligarea de a preda U.C.M.R. - A.D.A. raportul cuprinzând lista cu operele muzicale utilizate.
Admiterea acestui capăt de cerere este curioasă, devreme ce în faţa primei instanţe s-a făcut dovada clară că a depus rapoartele solicitate de reclamantă, iar U.C.M.R. - A.D.A. a primit aceste rapoarte fără obiecţiuni, cu excepţia câtorva situaţii.
Instanţa de apel nu a motivat admiterea capetelor de cerere privind obligarea la plata de penalităţi.
Reclamanta U.C.M.R. - A.D.A. a refuzat într-o primă fază să emită facturi, iar ulterior a refuzat să emită facturile corespunzătoare remuneraţiilor necontestate.
Cu toate acestea, recurenta a înţeles să plătească remuneraţiile pe care considera că le datora, pe baza propriei sale ponderi şi a remuneraţiei maxime procentuale prevăzute de Decizia nr. 271/A din 02 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a.
Ca atare, cuantumul integral al remuneraţiilor datorate nu a fost cert până la data întocmirii raportului de expertiză contabilă de către expertul judiciar E.G., în faţa instanţei de apel.
Mai mult, penalităţile de întârziere nu sunt datorate în cuantumul stabilit de instanţa de apel, întrucât aceste penalităţi se raportează în mod nelegal la remuneraţia procentuală maximă de 9% stabilită prin hotărârea arbitrală din data de 12 aprilie 2007, în condiţiile în care această cotă procentuală a fost redusă la 3 % de Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia nr. 271/A din 02 noiembrie 2007, consecinţa firească fiind ca remuneraţiile datorate în mod legal sunt într-un cuantum mai mic, au fost plătite şi nu au mai generat penalităţi de întârziere.
Referitor la motivul de modificare prevăzut de art. 9 al art. 304 C. proc. civ. se arată că motivarea instanţei de apel în sensul că metodologiile au caracter normativ şi că decizia Curţii de Apel Bucureşti nu se aplică retroactiv încalcă prevederile art. 1312 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 8/1996, ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativa, precum şi Deciziile Curţii Constituţionale nr. 661/2005 şi nr. 1348/2008.
Potrivit Legii nr. 8/1996, în M. Of. se publică nu metodologiile, ci protocolul ce conţine înţelegerea părților cu privire la metodologie (art. 1312 alin. (2) din Lege), hotărârea arbitrală (art. 1312 alin. (8) din Lege), respectiv soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti (art. 1312 alin. (9) din Lege).
Prin Decizia nr. 661/2005 Curtea Constituţională a statuat că „hotărârea arbitrală prin care se stabilesc metodologiile este un act juridic cu caracter jurisdicţional care, potrivit art. 363 alin. (3) din Codul de procedura civilă, este asimilat unei hotărâri judecătoreşti în ceea ce priveşte efectele", opinie menţinută prin Decizia nr. 1349/2008, ambele decizii fiind pronunţate cu privire la excepţii de neconstituționalitate invocate de intimata din prezenta cauză.
Or, prin Decizia nr. 271/A din 02 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti a statuat în esenţă că metodologia elaborată de arbitri era nelegală, dispunând modificarea acesteia în parte şi înlocuirea unor prevederi din metodologie, inclusiv în ceea ce priveşte punctul 4 din metodologie referitor la remuneraţia maximă procentuală, redusă de Curtea de Apel de la 9% la 3%.
La aceeaşi concluzie - metodologiile nu au caracter normativ - se ajunge şi prin prisma prevederilor art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora hotărârea arbitrală este executorie de drept până la pronunţarea soluţiei cu privire la menţinerea sau modificarea metodologiei.
Caracterul executoriu de drept poate fi conferit unei hotărâri judecătoreşti, în cazul de faţă unui act juridic cu caracter jurisdicţional, însă niciodată actelor normative, care intră în vigoare şi se aplică prin simplul fapt al publicării în M. Of., la data stabilită de lege sau în cuprinsul actului normativ.
În mod greşit instanţa de apel a reţinut că decizia Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a adoptat forma finală a metodologiei nu se aplică retroactiv, sub motiv că din interpretarea prevederilor art. 1312 alin. (8) şi (9) şi art. 1313 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 rezultă ca forma finală a metodologiei produce efecte din momentul publicării în M. Of., iar în speţă forma finală a metodologiei este cea stabilită prin decizia Curţii de Apel Bucureşti.
Cum hotărârea arbitrală prin care se stabilesc metodologiile este un act juridic cu caracter jurisdicțional care, potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. civ., este asimilat unei hotărâri judecătoreşti în ceea ce priveşte efectele, este mai mult decât evident faptul că hotărârea arbitrală produce efecte numai în măsura în care nu a fost anulată sau modificată prin decizia Curţii de Apel Bucureşti.
Împrejurarea că hotărârea arbitrală este executorie de drept, conform art. 1312 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 nu poate conduce la concluzia că modificarea hotărârii arbitrale prin decizie a Curţii de Apel Bucureşti nu produce efecte pentru trecut.
Faptul că o hotărâre judecătorească sau un act juridic cu caracter jurisdicțional este executoriu de drept nu poate conduce la concluzia că efectele produse rămân în fiinţă şi în cazul modificării sau desfiinţării hotărârii.
Întrucât hotărârea arbitrală este asimilată hotărârii judecătoreşti în ceea ce priveşte efectele, astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională, hotărârea arbitrală din data de 12 aprilie 2007 nu își putea produce efectele decât în măsura în care nu a fost modificată prin Decizia nr. 271/A din 02 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti.
În mod greşit instanţa de apel a reţinut că formalitatea publicării confirmă teză privind caracterul normativ al metodologiei, act a cărei natură normativă rezultă din împrejurarea că stabileşte o anumită conduita pentru subiecte de drept care nu sunt determinate, întrucât publicarea în M. Of. are, de principiu, ca obiect actele normative, reprezentând modalitatea în care acestea se fac cunoscute, se comunică destinatarilor normei.
Această susţinere a instanţei de apel este contrazisă de deciziile Curţii Constituţionale, dar şi de hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile intrate "sub puterea lucrului judecat" - Decizia nr. 4039 din 2 octombrie 2009 pronunţata de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Faptul că în art. 1312 din Legea nr. 8/1996 s-a prevăzut că metodologia se publică în M. Of. prin decizie a directorului general al O.R.D.A. nu dovedeşte că metodologia are caracter normativ, cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel, ci tocmai că metodologia nu are caracter normativ, pentru publicarea metodologiei fiind necesară emiterea unui act administrativ care, potrivit legii, se publică în M. Of.
O dovadă în plus în sensul că metodologia nu constituie un act normativ o reprezintă tocmai norma cuprinsă în art. 1312 alin. (8) teza a II-a din Legea nr. 8/1996: "metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat.
Noţiunea de "opozabilitate" poate fi luată în discuţie în cazul oricăror acte juridice civile, dar nu în cazul actelor normative.
În mod greşit a reţinut instanţa de apel că hotărârea prin care Curtea de Apel Bucureşti modifică metodologia are efecte constitutive de drepturi, respectiv că, pornindu-se de la natura specială şi finalitatea acestei hotărâri prin care instanţa analizează, în esenţă, legalitatea prevederilor stabilite în cuprinsul metodologiei (chiar dacă formal obiectul acestuia îl reprezintă hotărârea arbitrală), trebuie să se analizeze şi întinderea în timp a efectelor pe care aceasta le produce, fiind greu de acceptat teza potrivit cu care, aplicându-se regula din dreptul comun, hotărârea produce efecte retroactive, câtă vreme prin hotărârea Curţii de Apel nu se constată drepturi preexistente.
Instanţa de apel a reţinut în mod greşit şi faptul că instanţa de apel cenzurează în această procedură prevederile metodologiei stabilită prin hotărârea arbitrală, iar obiectul apelului este reprezentat numai formal de hotărârea arbitrală.
Conform art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 apelul se exercită împotriva hotărârii arbitrale, dar nu formal, ci ca parte sine qua non a procedurii judiciare şi a actului de justiţie.
În mod greşit instanţa de apel a reţinut că recurenta, ca utilizator - organism de televiziune care radiodifuzează opere muzicale, are obligaţia de a plăti remuneraţia, fiind fără relevanţă aspecte de natura celor invocate, ca neemiterea unei facturi.
În lipsa facturilor, U.C.M.R. - A.D.A. nu putea cere plata şi nici recurenta nu putea să plătească T.V.A.-ul aferent remuneraţiilor.
În realitate, U.C.M.R. - A.D.A. şi-a invocat propria culpa - neemiterea facturilor corespunzătoare, iar instanţa de apel a dat valoare acestei culpe şi a pronunţat o hotărâre favorabilă chiar părții aflate în culpă.
În mod greşit instanţa de apel a obligat recurenta şi la plata sumei de 45.457 lei reprezentând remuneraţie restantă + T.V.A. aferente perioadei 11 aprilie 2008 - 30 septembrie 2008.
Recurenta nu datora această sumă, ci chiar avea de recuperat această sumă sau cel puţin această sumă trebuia scăzută din totalul de plată, întrucât raportul de expertiza contabilă şi răspunsul la obiecțiuni relevă faptul ca această sumă a fost plătită în plus, suma cu minus fiind trecută conform regulilor contabile în paranteză - pagina 8 din răspunsul expertului la obiecțiunile formulate de U.C.M.R. - A.D.A., depus la instanţa de apel pentru termenul din 20 decembrie 2012.
Este adevărat că raportat la totalul sumelor la plata cărora a fost obligată recurenta această suma de 45.457 lei (transformata în dublul sumei, întrucât nu numai că nu trebuia adunată, dar trebuia scăzută) este infimă, însă această eroare dovedeşte încă o dată faptul că instanţa de apel a înțeles şi aplicat în mod greşit legea în dosar în integralitatea sa, nu numai în ceea ce priveşte natura juridică a metodologiilor, ci şi în ceea ce priveşte reglementările contabile şi concluziile raportului de expertiză şi ale răspunsului la obiecțiunile formulate de U.C.M.R. - A.D.A.
Teoria, susţinută de U.C.M.R. - A.D.A., în sensul că hotărârea arbitrală a produs efecte definitive până la modificarea sa prin decizia Curţii de Apel Bucureşti nu poate fi primită nici din alte puncte de vedere.
În cazul concret, de la data publicării hotărârii arbitrale - 25 aprilie 2007 şi până la data publicării hotărârii Curţii de Apel Bucureşti -10 aprilie 2008 a trecut aproape un an, perioadă în care hotărârea arbitrală a produs efecte.
În cazul în care s-ar accepta teoria propusă de U.C.M.R. - A.D.A. cu privire la efectele hotărârii arbitrale şi la aplicarea în timp a deciziei Curţii de Apel, în viitor toate părţile interesate ar fi stimulate să tergiverseze soluţionarea apelurilor formulate împotriva hotărârii arbitrale până la limita termenului de 3 ani în care nu se poate declanşa negocierea unei noi metodologii - termen prevăzut de art. 1313 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.
La expirarea termenului de 3 ani, părţile interesate ar declanşa procedurile pentru stabilirea unei noi metodologii şi ar obţine o nouă hotărâre arbitrală, caz în care apelurile formulate împotriva hotărârii arbitrale anterioare ar rămâne practic fără obiect.
În acest mod procedura legală şi decizia Curţii de Apel reglementate de art. 131 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 ar deveni pur şi simplu inutile, iar hotărârile arbitrale ar scapă de sub cenzura instanţelor judecătoreşti, ceea ce contravine atât literei şi spiritului Legii nr. 8/19965 cât şi prevederilor Codului de procedură civilă.
U.C.M.R. - A.D.A., prin întâmpinarea formulată în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. solicită respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reţine caracterul fondat al recursului în limitele şi pentru argumentele ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 363 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea arbitrală comunicată părţilor are efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive.
În acelaşi sens, contenciosul constituţional, prin Decizia nr. 661/2005 şi Decizia nr. 1349/2008, a reţinut în considerente că hotărârea arbitrală prin care se stabilesc metodologiile este un act juridic cu caracter jurisdicţional care, potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. civ., este asimilat unei hotărâri judecătoreşti în ceea ce priveşte efectele.
De asemenea, potrivit art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, hotărârea arbitrală este executorie de drept până la pronunţarea soluţiei cu privire la menţionarea sau modificarea metodologiei.
Cât priveşte Decizia nr. 3984 din 30 septembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţa supremă a reţinut că decizia O.R.D.A. este incontestabil un act administrativ şi indiferent că este act unilateral sau normativ poate fi supus cenzurii instanţei de contencios administrativ, art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nefăcând distincţie după cum acestea au caracter normativ sau unilateral. Cu alte cuvinte, nu a fost ridicată excepţia de nelegalitate pe tema metodologiilor, adoptate după procedura specială prevăzută de Legea nr. 8/1996, excepţia vizând, aşa cum s-a arătat, decizia O.R.D.A. care conţine protocolul ce are drept obiect Metodologia privind utilizarea operelor muzicale prin comunicare publică şi remuneraţiile reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor operelor muzicale.
Nu în ultimul rând, conform art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, a doua propoziţie, hotărârea arbitrală este executorie de drept până la pronunțarea soluţiei cu privire la menţinerea sau modificarea metodologiei, iar potrivit art. 1313 alin. (3) din legea dreptului de autor, până la publicarea noilor metodologii, rămân valabile vechile metodologii.
În cauză, prin Decizia nr. 271/A din 2 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-au admis apelurile formulate împotriva hotărârii arbitrale din 12 aprilie 2007, ce a fost publicată în M. Of. al României nr. 278 din 25 aprilie 2007 în baza Deciziei nr. 170/2007 a directorului general al O.R.D.A., printre apelanţi numărându-se şi SC P.T.V. SA
Prin această decizie, irevocabilă, s-a stabilit că procentul aplicabil bazei de calcul se determină potrivit ponderii utilizării operelor muzicale şi va fi de 3% în cazul utilizării operelor muzicale în pondere de 100% din totalul timpului de emisie al utilizatorului.
Aşa cum s-a arătat SC P.T.V. SA a avut calitatea de parte în proces astfel încât, modalitatea de clacul este cea inserată în hotărârea judecătorească şi nu în modalitatea iniţială de calcul dat fiind faptul că hotărârea arbitrară are efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive care a fost modificată în calea de atac, nefiind de conceput executarea unei hotărâri apreciată drept greşită în calea de atac.
Criticile formulate cu privire la greşita reţinere a faptului că recurenta are obligaţia de a plăti remunerația şi taxa pe valoare adăugată fără a fi necesară emiterea de fapturi este vădit nefondată.
Astfel, potrivit aceleiaşi hotărâri judecătoreşti, utilizatorii vor transmite organismului de gestiune colectivă, până la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, un raport cuprinzând, pentru fiecare post de televiziune, lista operelor muzicale utilizate zilnic (…)”.
În motivarea deciziei se arată că potrivit art. 5 din Metodologie, organismele de televiziune au obligația de a plăti remuneraţia până la data de 25 a primei luni următoare trimestrului pentru care este datorată, dată la care se va transmite şi baza de calcul a sumelor virate, soluţie apreciată de instanţă ca fiind luată prin admiterea că către arbitrii de a lua în considerare posibilitate ca o parte sau toate organismele de televiziune să trimită raportul şi să efectueze plata remuneraţiei în ultima zi sau ultimele zile a/ale scadenţei, situaţie în care este evident că prelucrarea datelor pentru stabilirea şi virarea remuneraţiei către fiecare autor îndreptăţit ar necesita o perioadă îndelungată de timp, cu consecinţa întârzierii primirii drepturilor de către aceştia.
Cu alte cuvinte, prin dispoziţii speciale, derogatorii, SC P.T.V. SA, în calitate de utilizator, are obligaţia de plată a remuneraţiei cuvenite fără ca în prealabil să fie necesară emiterea de către organismul de gestiune colectivă a facturii pretinse de recurent.
Pentru aceleaşi considerente, referitoare la obligaţia stipulată în Metodologie pentru toţi utilizatorii de a transmite baza de calcul a sumelor virate, este nefondată şi critica privind obligarea recurentei de a înainta rapoartele câtă vreme reclamanta contestă întinderea utilizării.
Nefondată este şi critica referitoare la încălcarea dreptului constituţional la apărare şi a art. 6 din C.E.D.O. cât priveşte excepţia puterii lucrului judecat reţinută de instanţă şi nepusă în discuţia părților.
Recurenta nu a fost luată prin surprindere, astfel cum pretinde, câtă vreme prin motivele de apel s-a invocat excepţia menţionată. Drept urmare dreptul său la apărare nu a fost încălcat, aşa cum rezultă din chiar conţinutul întâmpinării depuse în etapa devolutivă a procesului. La fila 28 din primul volum, recurenta precizează că „apelanta(reclamantă) dă încă o dată dovadă de rea-credinţă şi invocă autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri judecătoreşti, cunoscând în mod evident faptul că nu este îndeplinită tripla cerinţă a identităţii de părţi, obiect şi cauză”.
De altfel, astfel cum rezultă din expunerea considerentelor instanţei superioare de fond, excepţia puterii de lucru judecat nu a fost reţinută ca atare. Argumentele folosite de instanţă sub acest aspect nu sunt străine cauzei, cum se susţine, câtă vreme excepţia a fost invocată prin motivele de apel.
Nu reprezintă motivare străină cauzei nici referirile la dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 întrucât instanţa a adus un argument suplimentar în susţinerea întinderii în timp a efectelor hotărârii arbitrale pronunţate ca urmare exercitării căii de atac a apelului.
Cât priveşte cuantumul remuneraţiei, data de la care aceasta era datorată precum şi eventualele penalităţi datorate, urmează a fi stabilite printr-o expertiză ce va fi ordonată în rejudecare.
Înalta Curte, pentru considerentele precedente, reţinând că situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. cu referire la art. 314 C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC P.T.V. SA împotriva Deciziei nr. 34/A din data de 21 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4944/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5183/2013. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
