ICCJ. Decizia nr. 4503/2013. Civil. Marcă. Recurs

Decizii civile ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 4503/2013

Dosar nr. 16056/3/2010

Şedinţa publică din 15 octombrie 2013

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:

1. Instanţa de fond

Cererea de anulare a mărcii pârâtei a fost motivată de reclamantă pe faptul că aceasta, la 14 noiembrie 2002 a depus la înregistrare marca naţională „C.M.” pentru servicii din clasele 41 (activităţi de divertisment: cazinouri, săli de joc), 43 (hoteluri, restaurante, baruri), în legătură cu care reclamanta nu a revendicat un drept exclusiv asupra denumirii „C.”

În jurul acestei mărci, reclamanta a dezvoltat o afacere solidă, înfiinţând în centrul oraşului Bucureşti din februarie 2003 un cazino, un restaurant şi un bar, toate deschise 24 de ore, zilnic, afacerea dezvoltată cu 200 angajaţi.

Reclamanta a mai arătat că din 14 noiembrie 2003 a deschis nume de domenii „M.ro” şi „M.ro” pe care le foloseşte drept sit-uri oficiale de promovare a afacerii.

Reclamanta a susţinut că pârâta - care a depus o marcă naţională verbală la înregistrare la 19 ianuarie 2009, „M. Snagov Hotel et R.” pentru servicii de clasa 43 (de cazare şi hotel) şi şi-a înregistrat din 24 februarie 2004 un nume de domeniu „M.ro” - utilizează tot o marcă care, potrivit dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, este anulabilă întrucât înregistrarea acesteia s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998, marca pârâtei fiind similară cu marca anterioară a reclamantei şi fiind destinată a fi aplicată unor servicii identice sau similare. Pentru aceste împrejurări reclamanta a arătat că prin înregistrarea mărcii pârâtei, există un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară a reclamantei.

S-a arătat că au fost încălcate şi dispoziţiile din regula 15 din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 84/1998, aprobat prin H.G.R. nr. 833/1998.

Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1297 din 28 octombrie 2010 a admis acţiunea formulată de reclamanta SC R.I. SRL în contradictoriu cu pârâtul SC A. SRL şi O.S.I.M. şi a dispus anularea înregistrării mărcii naţionale verbale „M.S. Hotel et R.” înregistrată la 19 ianuarie 2009 pentru servicii din clasa 43 (servicii de cazare, hotel).

A fost obligat pârâtul O.S.I.M. să radieze această marcă din R.N.M. A fost obligată pârâta la 6.675,07 lei cheltuieli de judecată.

Tribunalul a constatat întemeiată acţiunea reclamantei, având în vedere dispozițiile art. 48 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, potrivit cărora orice persoană interesată, poate solicita Tribunalului București anularea înregistrării unei mărci în situația în care înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 6, lit. c). S-a constatat că în speță, înregistrarea mărcii pârâtei ”M. Snagov Hotel & R.”, s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 6 lit. c), întrucât există similaritate între mărcile aflate în conflict, există similaritate între produsele/serviciile cu privire la care sunt utilizate aceste mărci şi există risc de confuzie, incluzând riscul de asociere cu marca anterioară a reclamantei.

De asemenea, a fost reţinută regula 15 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 care prevede că ”un semn nu poate fi înregistrat ca marcă sau element al unei mărci dacă aduce atingere unui drept anterior protejat”. Această regulă mai prevede că este considerat drept anterior protejat ”o marcă identică sau similară înregistrată în România pentru produse sau servicii identice sau similare, dacă data înregistrării acestei mărci este anterioară datei depozitului naţional reglementar al mărcii pentru care se cere înregistrarea”.

S-a constatat că în speţă, marca reclamantei ”Casino M.” fiind înregistrată la 14 noiembrie 2002, constituie un drept anterior protejat în înţelesul normelor legale citate şi poate fi opus cu succes mărcii pârâtei înregistrată abia după 6 ani, la data de 19 ianuarie 2009, timp în care marca reclamantei a fost promovată şi a devenit foarte cunoscută în cadrul publicului ţintă.

În analiza similarității mărcilor, s-a avut în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, și anume cazul C-251/95 Sabel v. Puma, prin care s-a statuat cu valoare de principiu că, atunci când se vor analiza două mărci trebuie făcută o apreciere globală a similarităţii lor vizuale, fonetice sau conceptuale pe baza impresiei globale pe care o dau, ținând cont, în special, de părţile lor distinctive şi dominante.

Instanţa a reţinut că marca aparţinând pârâtei, „M. Snagov Hotel & R.”, este similară cu marca combinată ”C.M.” aparţinând reclamantei, fapt relevant în contextul riscului de confuzie presupus de art. 6. Aceste cerinţe au fost analizate împreună, întrucât interpretarea conceptului de similaritate are sens doar în legătură cu sensul de confuzie.

În speţă, instanţa a reținut că elementul dominant al mărcii pârâtei şi de altfel singurul care poate dobândi protecţie pentru produsele din clasa 43, îl constituie în mod evident elementul verbal ”mirage”, acesta fiind cel care face o impresie imediată şi care este reţinut, în timp ce, celelalte elemente sunt nedistinctive în legătură cu serviciile pentru care marca a fost înregistrată.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte marca reclamantei, elementul dominant este reprezentat tot de elementul verbal ”mirage”. În acest sens s-a observat în primul rând, că elementul ”casino” este pur descriptiv pentru clasa de produse 41 şi în plus, reclamanta nici nu a revendicat un drept exclusiv asupra denumirii ”casino”, ci doar asupra denumirii ”M.”

În al doilea rând, s-a constatat că elementul figurativ ataşat mărcii reclamantei produce doar o reprezentare vizuală minoră, nefiind în măsură să fie reţinute imediat de consumator, care, în realitate, va percepe marca în mod normal, ca întreg, fără o evaluare atentă a detaliilor, păstrând în minte elementul care induce mărcii caracterul distinctiv”, în speţă elementul verbal dominant ”mirage”.

În plus, s-a mai apreciat că împrejurarea că marca pârâtei conţine pe lângă elementul dominant ”mirage” şi cuvintele ”Snagov Hotel & R.” nu este în măsură să înlăture similaritatea mărcilor nici sub aspect vizual, nici sub aspect fonetic, întrucât aceste din urmă cuvinte sunt pur descriptive pentru clasa de servicii 43 ”servicii de cazare, hotel”.

În cazul serviciilor, marca este acel semn pe care comerciantul îl aduce la cunoştinţa consumatorului, pe orice cale, pentru a realiza în acest fel o asociere între serviciul oferit şi un anumit semn. Semnul îndeplinește funcțiile specifice mărcii, de individualizare a serviciilor și poate intra în conflict cu orice altă marcă anterioară folosită pentru servicii similare, dovedirea funcției de marcă nefiind în acest caz intrinsec legată de operațiunea materială de aplicare a semnului pe produs sau ambalajul acestuia.

Câtă vreme elementele dominante ale mărcii şi semnului sunt identice (”M.”), s-a apreciat ca nerelevantă susținerea pârâtei că în ceea ce privește semnul său, sintagma ”Snagov Hotel & R.” reprezintă elementul dominant, situaţie în care existenţa riscului de confuzie nu poate fi pusă la îndoială.

S-a constatat că şi din punct de vedere conceptual, cele două mărci sunt similare, întrucât termenul ”mirage” duce consumatorul cu gândul în ambele cazuri la un loc perfect, mirific, termenul fiind folosit cu sens figurativ: iluzie, lucru atrăgător, farmec, atracţie, el fiind elementul dominant al ambelor mărci, având în vedere faptul că restul elementelor din ambele denumiri conțin doar cuvinte cu semnificații descriptive care indică natura serviciilor oferite de fiecare dintre ele (hotel, restaurant, cazinou).

S-a mai observat că elementul figurativ din compunerea mărcii reclamantei nu are relevanță în aprecierea similarității mărcilor, deoarece ambele mărci sunt destinate a proteja servicii și ele nu se aplică pe produs/ambalaj.

În consecinţă, s-a concluzionat că marca ”M. Snagov Hotel & R.” este similară cu marca reclamantei ”C.M.”

Serviciile pentru care marca pârâtei a fost înregistrată ”servicii cazare, hotel” sunt identice cu cele pentru care marca reclamantei a fost acceptată la înregistrare şi anume servicii din clasa 43 ”hoteluri”.

S-a reţinut că serviciile de această natură, având în vedere caracterul lor puternic complementar, sunt similare cu celelalte servicii pentru care marca reclamantei a fost înregistrată şi anume serviciile din clasa 41 ”activităţi de divertisment: cazinouri, săli de joc” şi 43 ”restaurante, baruri” - săli de joc de noroc, cazinouri. Activităţi de divertisment din acest domeniu pot fi organizate la parterul hotelurilor, după cum majoritatea hotelurilor oferă şi servicii de restaurant şi bar, la fel cum acestea sunt oferite cel mai probabil şi de către pârâtă.

Instanţa de judecată a conchis că serviciile pentru care este înregistrată marca pârâtei ”servicii de cazare, hotel” sunt în parte identice şi în parte similare-complementare cu cele pentru care a fost înregistrată marca anterioară a reclamantei.

Probabilitatea de confuzie trebuie analizată cu referire la mărci în ansamblul lor, luând în considerare percepţia consumatorului obişnuit al produselor în discuţie, pornind de la premisa că acesta este unul rezonabil de bine informat în domeniu şi de precaut în alegerea produsului/serviciului, însă cu un nivel mediu de atenţie în distingerea serviciile similare.

Prin înregistrarea mărcii ”M. Snagov Hotel & R.” s-a apreciat că s-a cauzat un risc de confuzie pentru publicul relevant, inclusiv un risc de asociere pentru consumatori în ceea ce priveşte originea serviciilor prestate, acesta putând stabili chiar şi o legătură economică între cele doua entităţi, cu atât mai mult cu cât există o strânsa legătura între serviciile prestate datorită caracterului lor complementar (este cunoscut faptul că serviciile hoteliere şi cele de cazinou sunt strâns legate în întreaga lume).

2. Instanţa de apel

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a, prin Decizia civilă nr. 218/A din 22 septembrie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă SC A. SA.

În esenţă, prin cererea de apel s-a criticat soluţia tribunalului ca fiind nelegală şi netemeinică, pentru că între cele două mărci, pentru serviciile pentru care sunt utilizate, nu există similaritate şi nici risc de confuzie, incluzând riscul de asociere cu marca anterioară, în cauză nefiind încălcate dispoziţiile art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998.

Analizând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 6 lit. c) în raport de cele două mărci în conflict curtea de apel a reţinut următoarele:

În primul rând, sub aspectul similarităţii mărcilor, Curtea a avut în vedere necesitatea de a stabili, în cadrul analizei globale a mărcilor, care este elementul dominant pentru fiecare din mărcile în conflict, pentru a se face aprecierea globală a similarităţii vizuale, fonetice sau conceptuale. Pentru a se putea stabili impresia globală lăsată de mărcile în discuţie, a fost necesar să fie avute în vedere părţile lor distinctive şi dominante.

S-a apreciat că în mod corect a reţinut prima instanţă că elementul dominant al mărcii pârâtei şi de altfel singurul care poate dobândi protecţie pentru produsele din clasa 43, îl constituie elementul verbal ”mirage”, acesta fiind cel care face o impresie imediată şi care este reţinut, în timp ce celelalte elemente sunt nedistinctive în legătură cu serviciile pentru care marca a fost înregistrată.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte marca reclamantei, s-a observat că elementul dominant este reprezentat tot de elementul verbal ”mirage”, deoarece elementul ”casino” este descriptiv pentru clasa de produse 41, iar reclamanta nu a revendicat un drept exclusiv asupra denumirii ”casino”, ci doar asupra denumirii ”mirage”. În plus, elementul figurativ produce doar o reprezentare vizuală minoră, nefiind în măsură să fie reţinut imediat de consumator. Faţă de aspectul că elementul figurativ este constituit dintr-un desen simplu realizat şi fără elemente surprinzătoare sau personalizate (3 palmieri de culoare albastră, galbenă şi roşie), ceea ce atrage atenţia consumatorului la o primă privire, s-a apreciat că ceea ce trebuie avut în vedere în cadrul analizei globale, este partea verbală a mărcii, iar nu partea figurativă.

Instanţa de apel a observat că nu se poate face o analiză pe numărul de litere aferent fiecărei mărci, astfel cum sugerează apelanta, deoarece s-ar încălca principiul de comparare a mărcilor, enunţat anterior şi reţinut în practica judiciară (comparaţia se face prin analiza impresiei globale), principiu invocat de către apelanta însăşi. De asemenea, dimensiunea dublă a scrierii cuvântului nu este relevantă, fiind un aspect de detaliu ce nu apare ca dominant în arhitectura scrierii celor două mărci. Faptul că marca intimatei se compune din două cuvinte dispuse unele sub altele, totalizând 12 litere, este tot un argument nerelevant, de detaliu, în raport de considerentele făcute anterior privitoare la elementul dominant „mirage”.

Sub aspect fonetic, s-a constatat că această analiză a fost făcută cu ocazia stabilirii elementului dominant, nefiind relevant din cuprinsul mărcilor numărul de cuvinte în sine, ci numai partea care apare ca dominantă. S-a constatat în mod egal că nici din punctul de vedere al pronunţării nu există o diferenţă, elementul dominant, reprezentat de acelaşi cuvânt, „M.”, fiind identic pentru cele două mărci.

Sub aspect conceptual, Curtea a reţinut ca fiind corectă susţinerea apelantei, în sensul că sensul cel mai apropiat scopului urmărit prin cuvântul miraj este acela de farmec, atracţie irezistibila. Dar acest sens este utilizat în ambele mărci aflate în conflict, astfel încât nu poate reprezenta un argument în favoarea apelantei.

Argumentul apelantei legat de asocierea acestui cuvânt, „M.”, cu „S.”, „H.” şi „R.”, nu poate înlătura gradul scăzut de distinctivitate al cuvântului „mirage” din marca apelantei în raport de marca intimatei, cât timp aceste trei elemente în sine nu sunt distinctive; asocierea unor elemente descriptive cu un element slab distinctiv nu duce la sporirea caracterului distinctiv al acestuia din urmă.

Curtea a reţinut că în analiza conceptuală a celor două mărci trebuie să se facă aplicarea principiului conform căruia este necesar a se întemeia percepţia pe imaginea de ansamblu relevată de cele două mărci. Or, s-a constatat că tocmai această analiză a imaginii de ansamblu este cea care duce la concluzia similarităţii conceptuale dintre cele două mărci, adăugându-se similarităţii vizuale şi fonetice, deja constatate.

Curtea, aplicând raţionamentul invocat de apelantă prin motivele de apel (două mărci sunt similare atunci când, din punctul de vedere al publicului relevant, exista între ele o egalitate cel puţin parţială în ceea ce priveşte unul sau mai multe aspecte pertinente), a reţinut că în mod corect prima instanţă a constatat existenţa unei puternice similarităţi între cele două mărci aflate în conflict.

În ceea ce priveşte analiza produselor sau serviciilor pentru care sunt înregistrate mărcile în conflict, s-a constatat că în mod corect prima instanţă a reţinut că serviciile pentru care a fost înregistrată marca apelantei-pârâte - ”servicii cazare, hotel” - sunt identice cu cele pentru care marca intimatei-reclamante a fost acceptată la înregistrare - şi anume cu serviciile din clasa 43 ”hoteluri”. În ceea ce priveşte clasa 43, Curtea de apel a reţinut că raportul dintre serviciile pentru care a fost înregistrată marca intimatei şi serviciile pentru care a fost înregistrată marca apelantei este de la întreg la parte, dar în mod corect a fost reţinută identitatea sub aspectul serviciilor apelantei, care se regăsesc în întregime printre serviciile intimatei.

Cu privire la celelalte servicii pentru care marca intimatei-reclamante a fost înregistrată, şi anume serviciile din clasa 41 ”activităţi de divertisment: cazinouri, săli de joc” şi 43 ”restaurante, baruri” - săli de joc de noroc, cazinouri, s-a apreciat că în mod corect a reţinut prima instanţă că sunt complementare activităţilor legate de hoteluri, deoarece activităţi de divertisment din acest domeniu pot fi organizate la parterul hotelurilor, după cum majoritatea hotelurilor oferă şi servicii de restaurant şi bar.

Nu s-a reţinut argumentul apelantei, în sensul că ceea ce interesează pentru analiza similarităţii serviciilor este numai clasa 43, înregistrată de ambele părţi, iar nu şi clasa 41, întrucât apelanta nici nu a solicitat protecţie pentru aceasta clasă de servicii.

Instanţa de apel a observat că însăşi apelanta a susţinut un raţionament dedus din jurisprudenţa comunitară în materie de mărci în sensul că pentru a aprecia similitudinea dintre produse sau servicii, trebuie să se ia in considerare toţi factorii pertinenţi ce caracterizează raportul dintre aceştia, factori care includ în special natura, destinaţia, utilizarea acestora, precum şi caracterul lor concurent sau complementar.

Instanţa a mai reţinut ca fiind corect stabilită incidenţa în speţă a regulii 10 din Regulamentul de aplicare a legii mărcilor, potrivit cu care produsele nu pot fi considerate asemănătoare pe motiv că figurează în aceeaşi clasă şi nici nu pot fi considerate diferite pe motiv că figurează în clase diferite. Curtea a subliniat că nu a făcut un raţionament referitor la clase în întregul lor, ci la serviciile efectiv înregistrate din cuprinsul claselor de către cele două părţi.

Nu a putut fi reţinut nici argumentul apelantei în sensul că în cadrul mărcii intimatei serviciile cu adevărat protejate sunt cele ce privesc jocurile de noroc, în timp ce serviciile protejate prin marca apelantei se adresează consumatorului mediu ce urmăreşte găsirea unor spatii de odihna si recreere în mediu natural, astfel că nu există risc de confuzie. Instanţa de apel a apreciat că acest argument este înlăturat prin aceea că, pentru analizarea similarităţii şi a celorlalte condiţii enumerate în cuprinsul art. 6 lit. c din Legea nr. 84/1998, trebuie să se aibă în vedere serviciile astfel cum sunt ele înregistrate de părţile în conflict, iar nu aşa cum, eventual, ar fi folosite.

În ceea ce priveşte cea de a treia condiţie, riscul de confuzie, s-a constatat că, în mod corect prima instanţă a reţinut că prin înregistrarea mărcii ”M. Snagov Hotel & R.” se produce un risc de confuzie pentru publicul relevant, inclusiv un risc de asociere pentru consumatori în ceea ce priveşte originea serviciilor prestate, acesta putând stabili chiar şi o legătură economică între cele două entităţi, cu atât mai mult cu cât există o strânsa legătură între serviciile prestate datorită caracterului lor complementar (fiind cunoscut faptul că serviciile hoteliere şi cele de cazinou sunt strâns legate în întreaga lume).

S-a mai observat că apelanta pârâtă nu a indicat în mod concret criticile aduse raţionamentului făcut de prima instanţă, dar a enunţat câteva principii deduse din jurisprudenţa comunitară referitor la analizarea riscului de confuzie, principii care se regăsesc însă în analiza făcută prin sentinţa apelată.

3. Recursul

Decizia Curţii de Apel a fost atacată cu recurs în termen legal, de către pârâta SC A. SRL care a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta a arătat în esenţă că ambele instanţe, de fond şi de apel, în mod eronat au constatat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998, în realitate în cauză nefiind întrunite nici una din condiţiile enumerate de dispoziţiile legale reţinute ca aplicându-se situaţiei deduse judecăţii.

S-a susţinut că, deşi marca reclamantei „C.M.” fiind înregistrată la 14 noiembrie 2002, constituie un drept anterior protejat în înţelesul normelor legale, totuşi nu poate fi „opus cu succes” mărcii pârâtei înregistrate la data de 19 ianuarie 2009, deoarece marca reclamantei se adresează unui alt public decât acela căruia i se adresează marca pârâtei.

Riscul de confuzie reţinut de instanţe, dedus din faptul că marca aparţinând pârâtei „M. Snagov Hotel & R.” este similară cu marca combinată „C.M.” aparţinând reclamantei, este doar aparent şi a fost constatat pornindu-se de la un element eronat şi anume că elementul dominant al mărcii pârâtei l-ar constitui elementul verbal „mirage”, acesta fiind cel care face o impresie imediată şi care este reţinut, în timp ce, toate celelalte elemente sunt nedistinctive în legătură cu serviciile pentru care marca a fost înregistrată.

Cu privire la acest aspect, recurenta a solicitat a se observa că marca este compusă din mai multe cuvinte, cuvântul „mirage” nefiind decât primul cuvânt, dar în niciun caz elementul fonetic principal, marca tinzând către prefigurarea în rândul publicului ţinta a unei imagini de ansamblu, cea a unui hotel cu o atmosfera plăcută şi relaxantă.

În ceea ce priveşte marca reclamantei, susţine recurenta, elementul dominant este reprezentat de elementul verbal „casino”, fiind de notorietate pe piaţă că marca „C.M.” promovează servicii specifice cazinourilor, în timp ce în hotelul pârâtei nu se practică şi nu s-au practicat niciodată astfel de servicii.

Este corectă reţinerea din doctrina potrivit căreia consumatorul va percepe marca „în mod normal, ca întreg, fără o evaluare atentă a detaliilor, păstrând în minte elementul care induce mărcii caracterul distinctiv”, însă acest element dominant este în speţă elementul verbal „C.”, iar nu elementul verbal „M.".

Mai mult decât atât, marca pârâtei conţine pe lângă cuvântul,„mirage” şi cuvintele „Snagov Hotel & R.”, fiind astfel evident că se înlătură eventuala similaritate a mărcilor atât sub aspect vizual, cât şi fonetic, întrucât aceste cuvinte descriu în mintea consumatorului tipul de servicii practicate şi anume servicii de cazare, hotel, nicidecum de cazino.

De altfel, aşa cum a arătat O.S.I.M. prin întâmpinare, la O.S.I.M. nu a fost formulată vreo opoziţie prin intermediul căreia reclamanta SC R.I. SRL Bucureşti, în calitate de persoană interesată, să-şi manifeste dezacordul cu privire la înregistrarea mărcii a cărei anulare se solicită în cauză.

Marca este alcătuită din elemente verbale scrise cu litere de tipar obişnuite, în timp ce marca reclamantei este o marcă combinată „C.M.” alcătuită din două elemente verbale şi un element figurativ reprezentat de un grup de palmieri (albastru, galben, roşu) poziţionaţi central deasupra elementului verbal „C.M.”

Din punct de vedere fonetic, este evident că mărcile vor fi pronunţate diferit de către public - „M. Snagov Hotel & R.” faţă de „C.M.”", dat fiind faptul că marca pârâtei este compusă din mai multe elemente verbale, accentul fiind pus cu aceeaşi intensitate pe toate cuvintele care intră în compunerea mărcii, în timp ce marca reclamantei este compusă doar din două cuvinte, la care se adaugă un element figurativ.

Pe de altă parte, aprecierea globală în ceea ce priveşte similitudinea vizuală, fonetică sau conceptuală dintre mărcile în conflict, trebuie să se întemeieze pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ţinând seama în special de elementele lor distinctive. Percepţia asupra mărcilor pe care o are consumatorul mediu al tipului de produse sau servicii în cauză, are un rol dominant în aprecierea globală a riscului de confuzie. Consumatorul mediu percepe o marcă în mod normal ca pe un tot şi nu face o examinare a diferitelor detalii ale acesteia (Hotărârea Capio şi Hotărârea Sabel). Or, în speţă, imaginile de ansamblu create de cele două mărci în litigiu sunt clar diferite.

Din punct de vedere vizual, marca apelantei se compune din patru cuvinte scrise cu majuscule, dispuse în acelaşi rând, totalizând 24 de litere. Marca intimatei se compune din două cuvinte dispuse unele sub altele, totalizând 12 litere. Din punct de vedere vizual cele două mărci prezintă un grad mare de diferenţiere la aceasta contribuind, în plus, şi elementul figurativ, cei doi palmieri, dar şi dimensiunea dublă a cuvântului C., care dă acestuia valenţa dominantă în detrimentul cuvântului mirage. Făcând aplicarea principiului enunţat, recurenta a apreciat că nu există, din punct de vedere vizual, nici un risc de confuzie între cele două semne de marcă, marca apelantei, fiind alcătuită din patru cuvinte, având dimensiuni egale în ceea ce priveşte forma şi fără elemente figurative, nu poate produce aceeaşi imagine în memoria vizuală a consumatorului mediu ca marca intimatei.

Din punct de vedere fonetic, marca apelantei-pârâte este alcătuită din patru cuvinte, ultimele două fiind legate între ele prin conjuncţia şi (and), iar marca intimatei este alcătuită din două cuvinte. Recurenta a atenţionat asupra gradului diferit de pronunţare al celor doua semne, atât în ceea ce priveşte accentuarea cât şi ca durată în timp. Chiar dacă există cuvântul comun „M.”, consumatorul mediu percepe marca ca pe un tot şi nu face o examinare a detaliilor acesteia. Cu alte cuvinte, publicul relevant, consumator mediu al serviciilor oferite de cei doi titulari de marcă nu va confunda niciodată serviciile oferite numai pentru că va distinge, fugitiv, cuvântul mirage, care este un cuvânt comun, nedistinctiv.

Din punctul de vedere al comparaţiei conceptuale, recurenta a arătat că în ceea ce priveşte termenul comun „mirage”, acesta are aceeaşi ortografie atât în limba engleză cât şi în limba franceză, traducându-se în limba română prin cuvântul „M.”. Recurenta a redat în recurs diferite sensuri ale acestui cuvânt şi a precizat că în speţă, sensul cel mai apropiat scopului urmărit prin folosirea cuvântului „M.” este acela de „farmec, atracţie irezistibilă”. Recurenta a mai amintit că în marca apelantei se mai află şi cuvintele Snagov Hotel şi R. Cuvântul „resort” este un cuvânt luat din limba engleza si se traduce in limba romana prin „staţiune”. Prin urmare, cuvântul mirage, adăugat brandului Snagov, cunoscut ca cel mai plăcut loc de recreere din jurul Bucureştiului, întăreşte, din punct de vedere conceptual, atracţia acestui loc mirific, în care poţi fi cazat ca într-o staţiune, beneficiind de binefacerile cadrului natural.

Dimpotrivă, şi-a continuat recurenta analiza, cuvântul miraj adăugat cuvântului „casino” şi asociat cu imaginea a doi palmieri, trezeşte în imaginaţia consumatorului mediu informat, imaginea unui loc exotic, în care jocurile de noroc creează o cu totul altă stare psihică decât aceea exercitată de imaginea unei staţiuni de recreere în mediul natural.

În analiza conceptuală a celor două mărci este, în cazul de faţă, mai prezent ca oricând, principiul conform căruia este necesar a se întemeia percepţia pe imaginea de ansamblu relevata de cele două mărci.

Recurenta a concluzionat că din punct de vedere conceptual, cuvântul miraj are un rol atributiv şi nu determinant în cele două mărci, sensul fiind în mod necesar înţeles ca „mirificul hotel din staţiunea Snagov” şi respectiv „Casinoul M.” De aici rezultă că nu se poate vorbi de o similaritate conceptuală între cele două mărci.

Recurenta a mai arătat că în jurisprudenţă s-a statuat că, numai atunci când o marcă compusă este constituită prin juxtapunerea unui element şi a unei alte mărci, aceasta ultimă marcă, deşi nu reprezintă elementul dominant al mărcii compuse, poate să păstreze o poziţie distinctă, autonomă în cadrul mărcii compuse. Într-un asemenea caz, marca compusă şi cealaltă marcă pot fi considerate similare (Hotărârea Tribunalului din 2 decembrie 2008 - H.I.I. /O.H.M.I. - B.).

Recurenta a mai amintit că potrivit unei jurisprudenţe constante, pentru a aprecia similitudinea dintre produse sau servicii, trebuie să se ia în considerare toţi factorii pertinenţi ce caracterizează raportul ce poate exista între aceştia. Aceşti factori includ în special natura, destinaţia, utilizarea acestora, precum şi caracterul lor concurent sau complementar. (Hotărârea Sunrider din 2006).

Pe de alta parte, potrivit Regulii 10 din Regulamentul de aplicare a Legii Mărcilor, produsele nu pot fi considerate asemănătoare pe motiv că figurează în aceeaşi clasă şi nici nu pot fi considerate diferite pe motiv că figurează în clase diferite.

În speţă, analiza similarităţii serviciilor protejate de cele două mărci nu poate privi decât clasa identică 43, astfel cum aceasta a fost catalogată prin Aranjamentul de la Nisa. Potrivit acestui document, clasa 43 cuprinde servicii de alimentaţie publică şi servicii de cazare publică. Recurenta a considerat necesar a fi remarcat faptul că există protecţie solicitată prin marca intimatei cu privire la întreaga clasă de servicii 43, în timp ce apelanta a solicitat protecţie doar pentru un segment din această clasă, neexistând astfel identitate, în ceea ce priveşte această clasă de servicii între cele două mărci, aşa cum greşit au considerat ambele instanţe. Este evident că serviciile din clasa 41 nici nu pot fi luate în discuţie întrucât societatea nici nu a solicitat protecţie pentru aceasta clasă de servicii. Potrivit probelor din dosar, riscul de confuzie între cele două mărci referitoare la similaritatea serviciilor este inexistent, întrucât în cadrul mărcii intimatei serviciile cu adevărat protejate sunt cele ce privesc jocurile de noroc, servicii pentru care, consumatorul mediu este bine informat cu privire la regulile jocurilor de noroc, a riscurilor asumate etc., în timp ce serviciile protejate prin marca apelantei se adresează consumatorului mediu ce urmăreşte găsirea unor spatii de odihnă şi recreere în mediu natural.

Recurenta a apreciat că elementul figurativ nu produce, aşa cum a reţinut instanţa de apel, doar o reprezentare vizuală minoră, deoarece este în măsură să fie reţinut imediat de consumator, mai ales că elementul figurativ este constituit dintr-un desen compus din 3 palmieri de culoare albastră, galbenă şi roşie, ceea ce va atrage cu siguranţa atenţia consumatorului la o primă privire si către desen (de aceea a fost conceput ca fiind colorat), nu numai către partea verbală a mărcii.

Recurenta a mai subliniat faptul că instanţa de apel a reţinut în mod corect că în analiza conceptuală a celor două mărci trebuie să se facă aplicarea principiului conform căruia este necesar a se întemeia percepţia pe imaginea de ansamblu relevata de cele două mărci, însă a reţinut greşit că tocmai această analiză a imaginii de ansamblu este cea care duce la concluzia similarităţii conceptuale dintre cele două mărci, adăugându-se similarităţii vizuale şi fonetice.

În realitate, aşa-zisa similaritate nu exista, după cum nu există nici riscul de confuzie.

Din punct de vedere fonetic şi conceptual, mărcile sunt diferite atât ca pronunţie, cât şi ca semnificaţie, cu toate că serviciile pentru care mărcile au dobândit protecţie sunt identice şi/sau asemănătoare, nu există risc de confuzie pentru consumator. Astfel, nu există similaritate între mărcile aflate în conflict, nu există similaritate între produsele/serviciile cu privire la care sunt utilizate aceste mărci şi nu există risc de confuzie.

4. Analiza instanţei de recurs

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs se constată că aceasta este legală şi temeinică, recursul fiind respins ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

În susţinerea nelegalităţii deciziei atacate, recurenta face aceeaşi analiză celor două mărci în discuţie, analiză pe care a expus-o şi în motivele de apel.

Observând motivele de apel, se constată că instanţa de apel a analizat punctele sugerate de apelanta pârâtă a fi necesar de evaluat pentru a se aprecia asupra identităţii sau asemănării mărcilor.

Criticând modul de interpretare a probelor şi analiza făcută de instanţa de fond acestora, apelanta pârâtă a indicat ca necesară o apreciere globală a mărcilor pe de o parte, sub aspectul interdependenţei dintre factorii reţinuţi pentru similaritate (între produse şi servicii) şi, pe de altă parte, sub aspectul analizei vizuale, fonetice şi conceptuale a mărcilor în conflict.

Instanţa de apel a dat curs acestei analize luând în examinare criticile formulate.

În această examinare curtea de apel a ajuns la concluzia - pe care a argumentat-o în detaliu - că folosirea cuvântului „mirage”, (element dominant pentru ambele mărci), în marca înregistrată de pârâtă, pentru o categorie de servicii similare şi complementare cu cele din marca reclamantei, reprezintă un risc pentru publicul relevant, din perspectiva asocierii originii serviciilor prestate şi legăturii economice între cele două societăţi care prestează asemenea servicii.

Instanţa de apel a reţinut - după expunerea analizei şi argumentelor pentru care a menţinut ca legală sentinţa instanţei de fond - că pârâta nu a exprimat critici concrete raţionamentului urmat de prima instanţă.

Nici în motivele de recurs pârâta nu indică care sunt elementele concrete pentru care analiza instanţei de apel, de a fi reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998 în cauză, este greşită.

Împrejurarea că pârâta nu este de acord cu concluziile la care ajung instanţele - din examinare celor două mărci şi că acestea au dat o altă interpretare şi efect elementele componente ale mărcilor - nu se poate reţine ca motiv de recurs, din perspectiva nelegalităţii invocate în dezvoltarea pct. 9 din art. 304 C. proc. civ. şi nici din dezvoltarea celorlalte motive de recurs expres prevăzute de art. 304 pct. 1-8.

Modalitatea în care instanţa a făcut interpretarea dispoziţiilor art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998, (în redactarea dinainte de 9 mai 2010, când textul acestui articol a fost modificat prin Legea nr. 66/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 84/1998), în raport de situaţia de fapt dedusă judecăţii este legală şi corectă.

În afara motivelor prevăzute la art. 5 alin. (1) din Lege, o marcă este refuzată la înregistrare dacă este similară cu o marcă anterioară şi este destinată a fi aplicabilă unor produse sau servicii identice sau similare, dacă există un risc de confuzie pentru public, incluzând şi riscul de asociere cu marca anterioară.

Incidenţa în cauză a acestei dispoziţii legale se verifică prin identificarea criteriilor de aplicabilitate impuse de norma menţionată, criterii concret identificate şi analizate în cauză de instanţa de apel care a stabilit, în mod corect, incidenţa dispoziţiilor legale prevăzute de art. 6 lit. c) din Lege.

În mod egal se constată că principiile de interpretare şi identificare a criteriilor impuse de această normă legală, deduse şi din jurisprudenţa internă şi comunitară au fost respectate, ele regăsindu-se în analiza făcută criteriilor de aplicabilitate, atât de instanţa de fond cât şi de instanţa de apel.

De altfel şi recurenta pârâtă menţionează în recurs împrejurarea că instanţa de apel a făcut analiza de ansamblu a mărcilor, prin aplicarea principiului examinării globale a acestora.

Cât priveşte similaritatea/identitatea serviciilor, poziţia recurentei este oscilantă pe parcursul expunerii argumentelor în susţinerea motivelor de recurs. Deşi iniţial recurenta neagă existenţa similarităţii serviciilor furnizate de cele două societăţi prin intermediul mărcilor, în final concluzionează exact contrariul, afirmând că din punct de vedere fonetic şi conceptual mărcile sunt diferite ca pronunţare şi ca semnificaţie, cu toate că serviciile pentru care mărcile au dobândit protecţie sunt identice şi/sau asemănătoare.

Mai este de observat că împrejurarea, invocată în cauză, că la momentul înregistrării mărcii pârâtei, reclamanta nu a formulat opoziţie. Această „omisiune” a reclamantei nu este de natură să împiedice primirea unei cereri de anulare a unei mărci înregistrate cu neobservarea art. 1 şi 6 din Lege.

De altfel, opoziţia, în termenii legii şi în interpretarea dată de Regulamentul de aplicare al acesteia, nu este imperativă, ea fiind lăsată la aprecierea celui interesat ca armă în apărarea drepturilor ce-i sunt conferite de propria sa marcă, alături de acţiunea în anulare.

Pentru considerentele arătate, constatând că în cauză nu se pot reţine, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motive care să impună modificarea deciziei atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-a respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 218 din data de 22 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 4279/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs  ICCJ. Decizia nr. 4619/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4503/2013. Civil. Marcă. Recurs