ICCJ. Decizia nr. 4619/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4619/2013
Dosar nr. 506/43/2008
Şedinţa publică din 21 octombrie 2013
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 523 din 03 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Mureş, s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamanţii H.V. şi H.P.V. în contradictoriu cu primarul Municipiului Sighişoara şi Primăria municipiului Sighişoara; s-a anulat dispoziţia din 20 iulie 2005 emisă de primarul municipiului Sighişoara.
Prin aceeaşi sentinţă, s-au respins capetele de cerere privind restituirea în natură a imobilelor - terenuri intravilane, situate în Sighişoara, C.F., şi anularea dispoziţiei din 22 noiembrie 2005 emisă de primarul municipiului Sighişoara.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin notificarea ce a format obiectul Dosarelor nr. 186/2001, nr. 187/2001, nr. 188/2001 şi nr. 189/2001 ale Biroului Executorului Judecătoresc K.A., reclamanţii H.V. şi H.P.V. au solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, Consiliului local al Municipiului Sighişoara şi Prefecturii judeţului Mureş, restituirea, în natură, a imobilelor situate în Sighişoara, identificate în C.F. Sighişoara, 871 st.p.(3.127 mp); cu 740 st.p. (2.656. mp); cu 800 st.p. (2.872 mp) şi cu 656 st.p. (2.355 mp), constituite din teren intravilan, primit, ca dotă, de la părinţii Langer Traugott şi Dorotheia, de către soţia, respectiv mama, H.E., şi care au fost trecute abuziv în proprietatea statului, cu titlu de „naţionalizare”, în fapt, confiscate prin prevederile unor decrete neaduse la cunoştinţa celor în cauză.
Conform extraselor de carte funciară depuse la dosar, în C.F. Sighişoara, este înscris imobilul arător şi grădina O.W., în suprafaţă de 2.877 mp, respectiv 2.300 mp, proprietatea lui H.V. şi soţia, în cotă de 1/1 parte, dobândit în anul 1946, prin contract de donaţie.
În C.F. Sighişoara, compus din grădini intravilan, în suprafaţă de 3.133 mp şi, respectiv 2.662 mp, proprietari sunt tot defuncţii H.V. (decedat după formularea prezentei acţiuni) şi H.E., imobilul fiind dobândit prin donaţie, în anul 1946.
Prin dispoziţia din 20 iulie 2005 emisă de primarul municipiului Sighişoara, s-a dispus respingerea notificării lui H.V. şi H.P.V., înregistrată la executorul judecătoresc K.A., în anul 2001, prin care s-a solicitat restituirea, în natură, a terenurilor înscrise în C.F. Sighişoara, întrucât acestea au format obiectul legilor fondului funciar. Astfel, terenul din C.F. a fost atribuit, în baza Legii nr. 18/1991, lui G.D.M., iar terenul din C.F. a fost atribuit, în baza Legii nr. 1/2000, Consiliului local.
În considerentele acestei dispoziţii, Primăria a reţinut că terenul înscris în C.F., se află situat în cartierul A.V., a format obiectul Legii nr. 18/1991 şi a fost atribuit lui G.D.M., ca etnic german. Terenurile înscrise în C.F., se află în punctul de hotar „V.”, degradate şi neproductive, fiind atribuite, în baza Legii nr. 1/2000, Consiliului local şi împădurite de către SC R. SA.
Petiţionarii aveau posibilitatea ca, în termenul legal, să solicite restituirea în natură, prin echivalent sau acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 1/2000.
Terenurile sus-menţionate sunt situate în extravilanul localităţii Sighişoara, astfel încât susţinerile reclamanţilor, în sensul că terenurile se află în intravilan şi nu au putut forma obiectul Legilor nr. 18/1991 şi nr. 1/2000, nu au fost primite.
La data de 22 noiembrie 2005, Primarul municipiului Sighişoara, având în vedere dispoziţiile art. 5 din anexa 2 din Legea nr. 247/2005 şi art. 8, 21 şi 25 din Legea nr. 10/2001, modificată, a emis o nouă dispoziţie, din 2005, prin care a dispus că notificarea privind pe H.V. şi H.P.V., înregistrată la executorul judecătoresc K.A., în 2001, se înaintează Comisiei locale pentru aplicarea legii fondului funciar, spre competentă soluţionare.
În cauză s-a efectuat şi o expertiză topografică, faţă de afirmaţiile contradictorii ale părţilor în legătură cu situarea terenurilor (în intravilan, conform susţinerilor reclamanţilor, în extravilan, potrivit celor ale pârâţilor). În capitolul III din raport, expertul a stabilit că, în evidenţele de cadastru funciar, ambele terenuri figurează în extravilanul localităţii Sighişoara şi nu sunt ocupate de construcţii, iar categoriile de folosinţă sunt: păşune, pentru terenul din str. C, respectiv păşune, tufăriş, pădure, pentru terenul din zona „V.”
Potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Titlul I din Legea nr. 247/2005, „nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim este reglementat prin Legea nr. 18/1991 (…)”. Dispoziţia legală enunţată este incidentă în speţă, în raport de împrejurarea că terenurile se aflau în extravilanul localităţii, la data notificării.
În consecinţă, instanţa a dispus anularea dispoziţiei din 2005, de respingere a notificărilor înregistrate în 2001, întrucât terenurile formează obiectul Legii fondului funciar, şi a respins cererea de anulare a dispoziţiei din 22 noiembrie 2005, constatând că terenurile se află în extravilanul localităţii, fiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 18/1991.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul H.P.V., în nume propriu şi în calitate de moştenitor al reclamantului H.V., decedat pe parcursul procesului, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 40/A din 8 noiembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că a anulat dispoziţia din 22 noiembrie 2005 emisă de primarul municipiului Sighişoara. A dispus restituirea, în natură, către reclamant, a imobilelor terenuri intravilane, situate în municipiul Sighişoara, înscrise în C.F. Sighişoara.
A dispus înaintarea, către Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sighişoara, a notificărilor privind imobilul înscris în C.F. Sighişoara.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Au fost obligaţi pârâţii primarul municipiului Sighişoara şi Primăria municipiului Sighişoara, prin reprezentanţi legali, să plătească reclamantului apelant suma de 2.681,65 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În pronunţarea acestei decizii, Curtea a reţinut următoarele:
Referitor la imobilele înscrise în C.F. Sighişoara, în suprafaţă de 3.133 mp, şi în suprafaţă de 2.662 mp, Primăria municipiului Sighişoara a invocat, iniţial, imposibilitatea restituirii în natură determinat de împrejurarea că, pentru terenurile respective, a fost eliberat titlu de proprietate în favoarea numitei G.D.M.
Din actele dosarului rezultă că, în privinţa persoanei menţionate, s-a emis titlul de proprietate din 08 iunie 1994, în care sunt cuprinse mai multe parcele de teren.
La solicitarea instanţei de apel, expertul topograf D.R., care a efectuat expertiza cu privire la terenurile în litigiu cu ocazia judecării cauzei în primă instanţă, a confirmat faptul că parcela de teren din tarlaua, în suprafaţă de 11.000 mp, care figurează în titlul de proprietate sus-menţionat, se suprapune cu terenul ce a făcut obiectul notificării reclamanţilor, înscris în C.F. Sighişoara.
În privinţa imobilului respectiv, pe cale separată, reclamantul H.P.V. a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate din 1994, referitor la suprafaţa de teren înscrisă în C.F. Sighişoara.
Prin sentinţa civilă nr. 1454 din 31 octombrie 2011 pronunţată de Judecătoria Sighişoara, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 489 din 30 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Mureş, s-a admis cererea formulată de reclamant şi s-a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate din 1994, în ceea ce priveşte terenul înscris în C.F. Sighișoara, în suprafaţă de 5.795 mp
În considerentele sentinţei menţionate, s-a reţinut că imobilul în litigiu era situat în intravilanul localităţii Sighişoara, la data preluării abuzive, şi, ca atare, nu intră sub incidenţa Legii nr. 18/1991, ci sub incidenţa Legii nr. 10/2001, fiind incident cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 169/1997.
Prin decizia pronunţată în recurs, prin care s-a respins calea de atac declarată împotriva sentinţei, s-a reţinut că terenul era situat în intravilan atât la data trecerii în proprietatea statului, cât şi la data apariţiei Legii nr. 18/1991, şi, ca atare, titlul de proprietate emis cu privire la această suprafaţă de teren este nelegal, terenul respectiv neintrând sub incidenţa Legii nr. 18/1991. S-a mai constatat că restituirea terenului în discuţie a fost solicitată atât în temeiul Legii nr. 18/1991, cât şi în temeiul Legii nr. 10/2001, însă, până în prezent, niciuna dintre cele două proceduri urmate de reclamant nu a fost soluţionată definitiv.
În consecinţă, ca urmare a anulării parţiale a titlului de proprietate în care a fost inclus terenul înscris în C.F. Sighişoara, acest teren a revenit în patrimoniul Municipiului Sighişoara şi, ca atare, nu mai subzistă motivul invocat de unitatea deţinătoare, în sensul că terenul respectiv nu poate fi restituit, întrucât, pentru acest teren, a fost eliberat titlu de proprietate în favoarea unei alte persoane.
Pe de altă parte, prin hotărârile judecătoreşti menţionate anterior, s-a stabilit, în mod irevocabil, că terenul înscris în C.F. Sighişoara se încadra în categoria terenurilor intravilane, la data trecerii în proprietatea statului, şi că terenul respectiv nu intră sub incidenţa Legii nr. 18/1991. În concluzie, în mod nejustificat se susţine de către pârâţi că terenul în litigiu intră sub incidenţa art. 8 din Legea nr. 10/2001, neputând fi restituit în natură.
Instanţa de apel a mai reţinut că, în urma anulării titlului de proprietate emis cu privire la terenul ce figurează înscris în C.F. Sighişoara, nu mai există impedimente pentru restituirea bunului în natură. Ca atare, cererea reclamanţilor, care au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001, de a li se restitui, în natură, terenul respectiv, este fondată, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1, 6 şi 7 din Legea nr. 10/2001, pentru admiterea cererii formulate.
În ceea ce priveşte terenul înscris în C.F. Sighişoara, cu suprafaţa de 2.877 mp, şi cu suprafaţa de 2.300 mp, acest teren figurează printre terenurile din titlurile de proprietate din 10 iunie 2004 emise de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Mureş, în favoarea Primăriei municipiului Sighişoara.
Titlurile de proprietate menţionate nu au fost contestate şi sunt în fiinţă, astfel că, în mod justificat s-a reţinut de către unitatea deţinătoare că terenul înscris în C.F. Sighişoara nu poate fi restituit în natură.
Fiind vorba despre un teren care intră sub incidenţa Legii nr. 18/1991, având în vedere că, în titlurile de proprietate menţionate, figurează ca „teren forestier în amenajamentul silvic”, în mod corect s-a făcut de către unitatea deţinătoare aplicarea art. 5 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 şi s-a dispus înaintarea, în vederea soluţionării, a notificării cu privire la terenul respectiv către Comisia locală de fond funciar Sighişoara.
De altfel, cu privire la acest teren, prin memoriul de apel, nu s-a contestat faptul că soluţionarea cererii de retrocedare este de competenţa Comisiei de fond funciar.
În apel s-a solicitat, iniţial, anularea dispoziţiei din 2005, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, cererea fiind precizată, ulterior, în sensul că se solicită anularea dispoziţiei din 2005, emisă în temeiul aceleiaşi legi şi cu privire la aceleaşi imobile.
Prin sentinţa pronunţată de prima instanţă, s-a anulat dispoziţia din 2005, iar, sub acest aspect, sentinţa nu a fost atacată şi, prin urmare, soluţia pronunţată cu privire la această dispoziţie nu se mai impune a fi analizată cu ocazia judecării apelului.
Prin memoriul de apel, s-a solicitat, totodată, restituirea, în natură, a terenului înscris în C.F. Sighişoara, iar, cu privire la terenul înscris în C.F. Sighişoara, s-a solicitat să se dispună trimiterea cererii de retrocedare la Comisia de fond funciar.
Prin această solicitare, referitoare la imobilul înscris în C.F. Sighişoara, reclamantul apelant a achiesat la soluţia unităţii deţinătoare, care a dispus în acelaşi sens, prin dispoziţia din 2005, astfel că, în mod neîntemeiat se susţine de către pârâţi că a fost schimbat obiectul cererii de chemare în judecată.
Anularea dispoziţiei din 2005 se impune şi pe motiv că, prin această dispoziţie, a fost, practic, revocată dispoziţia anterioară, din 2005, care, la momentul emiterii dispoziţiei din 2005, intrase, deja, în circuitul civil.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs primarul municipiului Sighişoara şi Primăria municipiului Sighişoara, criticând-o pentru următoarele motive:
1. Hotărârea este nelegală şi netemeinică, în condiţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanţii au solicitat anularea dispoziţiilor din 20 iulie 2005 şi din 22 noiembrie 2005 emise de Primarul municipiului Sighişoara şi restituirea, în natură, a imobilelor-terenuri intravilane, situate în această localitate.
Prin apelul declarat împotriva hotărârii primei instanţe, reclamanţii au solicitat printre altele, ca urmare a admiterii căii de atac, obligarea primarului municipiului Sighişoara de a emite o nouă dispoziţie, prin care să dispună trimiterea către Comisia locala de fond funciar Sighişoara, în vederea soluţionării, a cererii privind retrocedarea terenului înscris în C.F. Sighişoara.
Această cerere, formulată, direct, în apel, contravine dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ., care nu permit schimbarea obiectului cererii de chemare în judecată şi formularea de cereri noi. Or, în speţă, prima instanţă nu a fost învestită cu o asemenea solicitare.
Tot în sensul celor mai sus menţionate, apelanţii reclamanţi au solicitat obligarea intimaţilor pârâţi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanţă şi apel, pretenţii admise prin hotărârea judecătoreasca recurată. Or, reclamanţii nu au cerut cheltuieli de judecată, prin acţiunea principală, fiind încălcate, astfel, dispoziţiile art. 132 şi 294 din acelaşi cod.
2. Decizia recurată este nelegală şi netemeinică, în condiţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Curtea a dispus restituirea, în natură, a terenurilor înscrise în C.F. Sighişoara, fără să ţină seama că imobilele respective sunt situate în cartierul A.V. şi au format obiectul Legii nr. 18/1991, fiind atribuite, în baza Legii nr. 18/1991, lui G.D.M.
De asemenea, nu a avut în vedere că terenurile sunt situate în extravilanul localităţii Sighişoara, după cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză şi din extrasul de cadastru funciar, motiv pentru care, conform art. 8 din Legea nr. 10/2001 şi art. 8.1. din H.G. nr. 250/2007, nu este incident acest act normativ, ci dispoziţiile Legii fondului funciar.
Recurenţii pârâţi au solicitat admiterea recursului, modificarea, în tot, a deciziei atacate, în sensul menţinerii hotărârii primei instanţe şi respingerii acţiunii formulate de reclamanţi.
Intimatul reclamant H.P.V. nu a depus întâmpinare.
Analizând decizia civilă atacată în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi pct. 9, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
1. Susţinerile referitoare la nelegalitatea deciziei, sub aspectul obligării pârâtului Primarul municipiului Sighişoara să trimită Comisiei locale Sighişoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor notificările privind imobilele înscrise în C.F., precum şi al obligării recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanţi în dosarul de fond, vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar nu a motivului de modificare reglementat de pct. 6 din acelaşi text de lege. Aceasta, deoarece recurenţii invocă nu împrejurarea că instanţa de apel ar fi acordat mai mult decât s-a cerut sau s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut (ipotezele din art. 304 pct. 6 C. proc. civ.), ci faptul că s-a pronunţat asupra unor cereri noi, formulate direct în apel, cu încălcarea unor dispoziţii procedurale, respectiv ale art. 294 şi 132 din acelaşi cod.
În ceea ce priveşte prima chestiune dintre cele expuse mai sus, criticile sunt neîntemeiate.
Potrivit completării acţiunii iniţiale, depuse de reclamantul H.P.V., la data de 6 aprilie 2006, în dosarul primei instanţe, acesta a solicitat anularea dispoziţiei din 22 noiembrie 2005 emise de primarul municipiului Sighişoara, act prin care se dispune, printre altele, înaintarea notificărilor formulate de reclamanţi, privind imobilele în litigiu, înscrise în C.F. Sighişoara, spre competentă soluţionare, către Comisia locală pentru aplicarea Legii fondului funciar.
Prin urmare, instanţa de fond urma a verifica dispoziţia din 2005 sub toate aspectele, deci, inclusiv în ceea ce priveşte soluţia primarului municipiului Sighişoara, de trimitere a notificărilor privind imobilele înscrise în C.F. organului competent de fond funciar. O asemenea analiză a soluţiei primarului municipiului Sighişoara, în legătură cu terenurile indicate, nu presupunea cererea expresă a reclamantului, în sensul menţinerii dispoziţiei din 2005, privind trimiterea notificărilor la Comisia locală de fond funciar, sau, dimpotrivă, de înlăturare a acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât, iniţial reclamantul a contestat dispoziţia sub toate aspectele, deci, inclusiv din perspectiva soluţiei adoptate de Primar, în ceea ce priveşte terenurile înscrise în C.F.
Prin hotărârea primei instanţe, cum s-a arătat deja, s-a respins cererea de anulare a dispoziţiei sus-menţionate, reclamantul criticând-o, prin cererea de apel, referitor la imobilele înscrise în C.F. Sighişoara, dar achiesând, prin petitul trei al memoriului căii de atac, asupra soluţiei instanţei şi, implicit, a dispoziţiei din 2005, referitoare la trimiterea notificărilor privind imobilele înscrise în C.F., Comisiei locale de fond funciar, astfel cum a considerat în mod corect şi Curtea.
Ca urmare, cererea reclamantului, formulată în apel, prin care acesta a solicitat obligarea primarului să emită dispoziţie de trimitere a notificărilor privind terenurile înscrise în C.F. către Comisia locală de fond funciar, nu reprezintă o cerere nouă şi nici schimbarea obiectului cererii de chemare în judecată, în sensul art. 294 C. proc. civ.
Ca atare, instanţa de apel, dispunând, prin decizia recurată, înaintarea notificărilor privind terenurile înscrise în C.F. către Comisia locală de funciar nu a încălcat textul de lege sus-menţionat, care interzice schimbarea, în calea de atac, a obiectului acţiunii cu care a fost învestită prima instanţă sau formularea de cereri noi. Curtea a confirmat, în realitate, soluţia din sentinţă şi din dispoziţia din 2005, în ceea ce priveşte măsura de trimitere a cererii reclamanţilor pentru imobilele din C.F. Sighişoara la Comisia locală de fond funciar, ceea ce ar fi presupus, în mod evident, ca, prin decizia recurată, să se dispună anularea, în parte, iar nu în totalitate, a dispoziţiei emise de primar.
Cum, însă, recurenţii nu au criticat decizia instanţei sub acest aspect, iar efectele produse în ceea ce priveşte notificările reclamanţilor pentru imobilul din C.F. sunt, practic, aceleaşi, şi anume trimiterea notificărilor respective la Comisia de fond funciar, nu se impune modificarea deciziei recurate, în sensul pronunţării unei soluţii de anulare, în parte, a dispoziţiei din 2005, cu consecinţa menţinerii măsurii Primarului, în ceea ce priveşte terenurile din C.F.
Referitor la cheltuielile de judecată acordate de instanţa de apel în favoarea intimaţilor reclamanţi, criticile recurenţilor sunt întemeiate.
Suma de 2681,65 lei, la care au fost obligaţi pârâţii, prin decizia recurată, reprezintă cheltuieli efectuate de reclamantul H.P.V. în dosarul primei instanţe (400 lei şi 282 lei-onorariu de expert, filele 114, 167; 2.000 lei-onorariu de avocat, fila 204), în apel nefiind efectuate asemenea cheltuieli. Or, în dosarul Tribunalului, reclamanţii nu au solicitat cheltuieli de judecată, nici prin acţiunea iniţială, nici prin cererea completatoare, nici cu ocazia acordării cuvântului pe fondului cauzei şi nici prin concluziile scrise, astfel încât cererea de acordare a acestor cheltuieli, prin memoriul de apel, reprezintă o cerere nouă, în sensul art. 294 C. proc. civ.
Totodată, potrivit art. 274 C. proc. civ., cheltuielile de judecată se acordă părţii care a câştigat procesul, în baza cererii formulate de aceasta, care, în speţă, cum s-a arătat, nu a fost formulată de către reclamanţi în primă instanţă.
Prin urmare, dispunând acordarea cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanţi în dosarul de fond şi care nu au fost solicitate de aceştia decât în apel, Curtea a pronunţat o decizie cu încălcarea dispoziţiilor art. 294 şi art. 274 C. proc. civ., ceea ce presupune înlăturarea obligaţiei dispuse în sarcina pârâţilor, în acest sens, în condiţiile art. 304 pct. 5 din Cod.
Această soluţie nu poate fi dispusă, însă, de prezenta instanţă, deoarece, pentru cele ce se vor prezenta în continuare, există şi un alt motiv de casare a deciziei atacate, care impune trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel. Cum, asupra recursului, nu se pot da două soluţii diferite, una de casare cu trimitere (raportat la motivul doi din calea de atac) şi una de casare cu reţinere (pentru înlăturarea obligării pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanţi la prima instanţă), instanţa de apel, cu ocazia rejudecării, va ţine seama că, indiferent dacă soluţia ce o va pronunţa asupra apelului declarat de reclamant este favorabilă acestuia, nu poate acorda cheltuielile de judecată efectuate în dosarul primei instanţe, pentru considerentele deja arătate.
2. În ceea ce priveşte contestarea deciziei Curţii, sub aspectul restituirii, în natură, a imobilelor înscrise în C.F. Sighişoara, criticile sunt, parţial, întemeiate.
Astfel, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma actuală, „ Nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare”.
Recurenţii au susţinut că, în baza acestei dispoziţii, Legea nr. 10/2001 nu este aplicabilă, pe de o parte, întrucât terenurile respective au făcut obiectul Legii nr. 18/1991, fiind atribuite, în proprietate, către G.D.M., pe de altă parte, deoarece imobilele se află în extravilanul localităţii Sighişoara, conform raportului de expertiză efectuat în cauză şi extrasului de cadastru funciar.
Într-adevăr, conform textului de lege sus-enunţat, există două ipoteze în care Legea nr. 10/2001 este înlăturată de la aplicare, şi anume în cazul în care terenurile pretinse prin notificare se aflau în extravilan la data preluării abuzive sau la data notificării, respectiv dacă acestea au făcut obiectul legilor fondului funciar.
Din perspectiva celui de-al doilea caz, al terenurilor ce au format obiect al legilor de fond funciar, Curtea de Apel a considerat în mod corect că nu există impedimente pentru restituirea în natură a terenurilor înscrise în C.F., raportat la situaţia de fapt reţinută în cauză şi la sentinţa civilă nr. 1454 din 31 octombrie 2011 a Judecătoriei Sighişoara, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 489 din 30 mai 2012 a Tribunalului Mureş, secţia civilă.
Curtea a stabilit, ca situaţie de fapt, în raport de răspunsul la obiecţiuni întocmit de expert Durigu Radian, în apel, că parcela de teren, în suprafaţă de 11.000 mp, menţionată în titlul de proprietate din 1994, emis pe numele lui G.D.M., se suprapune cu terenul notificat de reclamanţi şi înscris în C.F. Sighişoara.
De asemenea, a mai reţinut că, prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate sus-menţionat, şi anume în ceea ce priveşte terenurile notificate de reclamanţi, determinat de împrejurarea că imobilele nu intră sub incidenţa Legii nr. 18/1991.
Raportat la aceste elemente, suprapunerea de terenuri şi desfiinţarea în mod irevocabil a actului de proprietate al terţului, prin hotărâre care se bucură de putere de lucru judecat, în condiţiile art. 1200 pct. 4 şi 1202 C. civ., şi prin care s-a stabilit că Legea nr. 18/1991 nu este aplicabilă bunurilor notificate în prezentul litigiu, în mod corect, instanţa de apel a considerat că nu există impedimente pentru restituirea terenurilor către reclamanţi.
Curtea nu a verificat, însă, sub toate aspectele, prima ipoteză menţionată în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care, aşa cum s-a arătat deja, exclude incidenţa acestei legi de reparaţie, în cazul imobilelor situate în extravilan la data preluării abuzive sau la data notificării.
Astfel, a reţinut că este aplicabilă Legea nr. 10/2001 şi posibilă restituirea, în natură, a terenurilor, în baza acestei legi, deoarece, prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiul de fond funciar s-a stabilit, în mod irevocabil, că terenurile se aflau în intravilan la data preluării abuzive şi la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991. A omis, însă, că prin aceste hotărâri judecătoreşti, nu s-a analizat situaţia imobilului la data notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, aspect esenţial în stabilirea incidenţei sau, dimpotrivă, a înlăturării aplicării, în speţă, a acestui act normativ.
De asemenea, referitor la situaţia juridică a imobilului la data notificării, instanţa de apel nu s-a pronunţat sub nicio formă. Nu a analizat hotărârea primei instanţe sub acest aspect, care a stabilit, în baza raportului de expertiză şi evidenţelor cadastrale, că, la data notificării, terenul se afla în extravilan, şi nici criticile apelantului reclamant, conform cărora, acesta a arătat că terenurile se află în intravilan încă din anul 1921, potrivit menţiunilor de C.F. şi schiţelor de la dosar, iar pârâţii nu au depus dovezi din care să rezulte modalitatea în care imobilele au fost trecute din intravilan în extravilan. A mai susţinut apelantul reclamant că, raportat la acest aspect, în mod greşit prima instanţă a respins cererea lui, de completare a probatoriului, cu hărţi cadastrale şi extrase de pe planul urbanistic general sau zonal.
Raportându-se doar la hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiul de fond funciar, pe care, în mod greşit, le-a considerat ca fiind suficiente pentru dezlegarea problemei aplicării, în speţă, a Legii nr. 10/2001, Curtea de Apel nu s-a mai preocupat de analiza chestiunilor enumerate mai sus, stabilirea situaţiei terenurilor la data notificării, din perspectiva situării lor în extravilan sau în intravilan, fiind absolut necesară pentru soluţionarea cauzei.
Prin urmare, instanţa de apel nu a procedat la stabilirea completă a situaţiei de fapt a terenurilor înscrise în C.F. Sighișoara, ceea ce face imposibilă verificarea legalităţii deciziei atacate de către prezenta instanţă.
Ca atare, în baza art. 312 alin. (1) - (3) cu referire la art. 304 pct. 5, 9 şi art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâţi, va casa decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.
Instanţa de trimitere va ţine seama, cu ocazia rejudecării, că limitele casării vizează doar terenurile înscrise în C.F. Sighişoara, nu şi cele din C.F., cu privire la care soluţia instanţei de apel este corectă, pentru argumentele expuse în precedent.
De asemenea, va aprecia asupra completării probatoriului, în vederea stabilirii situaţiei terenurilor la data notificării (extravilan/intravilan), raportat la susţinerile contradictorii ale părţilor sub acest aspect şi la probele deja administrate, din care rezultă o situaţie diferită a terenurilor (intravilan-conform extraselor de C.F.; extravilan-conform raportului de expertiză şi evidenţelor cadastrale). În acest sens, Curtea va avea în vedere cererea de suplimentare a probatoriului, formulată de reclamant în dosarul primei instanţe, la termenul din 11 decembrie 2007 (fila 192 dosar fond). În plus, va administra probe cu privire la situaţia terenurilor la data notificării, parte dintre probele administrate referindu-se la alte perioade decât cea prevăzută de Legea nr. 10/2001 (art. 8 alin. (1)), în vederea stabilirii actului normativ aplicabil.
În final, va ţine seama de considerentele expuse mai sus în legătură cheltuielile de judecată efectuate de reclamanţi în dosarul primei instanţe.
Dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu au fost avute în vedere în soluţionarea prezentului recurs, deoarece criticile recurenţilor nu se încadrează în acest motiv de modificare, nepunând în discuţie interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii, în sens de convenţie sau act juridic unilateral, cu consecinţa schimbării naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâţii Primăria municipiului Sighişoara şi Primarul municipiului Sighişoara împotriva Deciziei civile nr. 40/A din 08 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4503/2013. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4639/2013. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
