ICCJ. Decizia nr. 4944/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4944/2013
Dosar nr. 3692/90/2009
Şedinţa publică din 31 octombrie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin contestaţia formulată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la data de 8 octombrie 2009, de SC P.P. SRL împotriva Hotărârii 10 aprilie 2009, emisă de Municipiul Râmnicu Vâlcea, s-a solicitat exproprierea întregului teren pe care îl deţine în Râmnicu Vâlcea, afectat de realizarea lucrării de utilitate publică „Amenajare cale de acces - Intrarea sudului”, cu stabilirea despăgubirilor pentru întreg terenul de circa 400 mp.
La data de 1 iunie 2009, aceeaşi contestatoare, a formulat contestaţie împotriva Hotărârii din 8 mai 2009 a Comisiei de soluţionare a întâmpinărilor constituită în baza Hotărârii Consiliului Judeţean Vâlcea în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 33/1994, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, sub nr. 740/46/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 164/F-C din 16 octombrie 2009, Curtea de Apel Piteşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, cauza fiind înregistrată, sub nr. 3692/90/2009, iar în şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2010 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 4236/90/2009 la Dosarul nr. 3692/90/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 429/03 mai 2011, a Tribunalului Vâlcea, s-a admis contestaţia formulată de contestatoarea SC P.P. SRL, în contradictoriu cu intimaţii: Comisia de soluţionare a întâmpinărilor constituită în baza Hotărârii Consiliului Judeţean Vâlcea, Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar şi B.C.R., s-a dispus exproprierea terenului în suprafaţă de 398 mp deţinut de contestatoare în Râmnicu Vâlcea, cu anularea Hotărârii din 10 aprilie 2009 şi cu obligarea intimatul Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, să achite contestatoarei 143.280 euro, cât rezultă din aplicarea preţului de 360 euro/mp, stabilit de primul raport de expertiză şi s-a respins contestaţia împotriva Hotărârii din 8 mai 2009, ca rămasă fără obiect.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Contestatoarea este proprietara terenului în suprafaţă de 398 mp situat în Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, ce are ca vecini: la nord-est municipiul Râmnicu Vâlcea, la nord-vest alee acces municipiul Râmnicu Vâlcea, la sud-est municipiul Râmnicu Vâlcea şi la sud-vest municipiul Râmnicu Vâlcea, în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat din 14 decembrie 2007 de B.N.P. B.C.M., iar prin Hotărârea din 10 aprilie 2009 (fila 5 Dosar nr. 4236/90/2009), s-a procedat la exproprierea terenului în suprafaţă de 120,09 mp, în scopul realizării lucrării de utilitate publică „Amenajare cale de acces - Intrarea sudului”, aprobându-se suma de 9607, 2 euro în favoarea contestatoarei, cu titlu de despăgubiri.
În raport de dispoziţiile art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994, instanţa comparând concluziile expertizei efectuate în cauză cu oferta expropriatorului şi cu cererile de despăgubire formulate de persoana nemulţumită, a stabilit valoarea despăgubirilor pentru întreaga suprafaţă de teren ocupată integral de intimată, la suma de 360 euro/mp pentru 398 mp, respectiv un total de 143.280 euro, conform primului raport de expertiză.
Intimata B.C.R. a fost introdusă în cauză pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă, deoarece banii pe care trebuie să-i restituie contestatoarea provin din împrumut, dar şi pentru faptul că terenul de 398 mp este ipotecat, iar susţinerea cu privire la imposibilitatea exproprierii doar a suprafeţei de 120 mp, deoarece tot terenul dobândit prin actul de vânzare-cumpărare a fost folosit de intimată pe de o parte, ca loc de joacă şi parcare, iar, pe de altă parte, diferenţa de teren nu mai poate fi folosită pentru scopul în care s-a emis certificatul de urbanism eliberat de aceeaşi intimată, a fost înlăturată.
Prin Decizia nr. 23 din 31 ianuarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, cu opinie majoritară s-a admis apelul declarat de intimatul municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 429 din data de 3 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, s-a schimbat sentinţa, în parte, în sensul că s-a respins cererea de expropriere a întregii suprafeţe de teren şi s-a stabilit valoarea despăgubirii la suma de 14.760 euro, în lei la data plăţii, pentru suprafaţa de 120 mp., respectiv 123 euro/mp, sumă din care se scade cea deja plătită.
Apelantul a fost obligat să plătească diferenţele de onorarii expertiză, aşa cum au fost încuviinţate, respectiv: 500 lei pentru fiecare dintre experţii: F.O. şi H.D. şi 400 lei, pentru expertul C.M., intimata-contestatoare a fost obligată să plătească apelantului, suma de 2.900 lei, cheltuieli de judecată, menţinându-se în rest sentinţa de la fond.
Pentru a hotărî astfel, s-au avut în vedere următoarele considerente:
Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea din 30 noiembrie 2007 s-a aprobat iniţierea procedurilor în vederea declarării utilităţii publice a lucrării „Amenajare cale de acces din Calea lui Traian, zona Peco Rompetrol, până la pasajul B.A.”, paralel cu calea ferată”, identificate conform planului de situaţie anexat (filele 51-53, Dosar nr. 740/46/2009 al Curţii de Apel Piteşti).
Prin Hotărârea Consiliului Local din 2007, s-a aprobat traseul propus prin studiul de prefezabilitate, traseu ce viza, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, zona achiziţiei, un preţ de 80 euro/mp (277 lei/mp) pentru terenurile situate pe str. F., unde este situat şi terenul în litigiu.
Ulterior adoptării acestei hotărâri de către Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, contestatoarea a cumpărat terenul în litigiu, prin contractul de vânzare - cumpărare din 14 decembrie 2007 (filele 3-4, din dosarul amintit anterior), respectiv suprafaţa de 398 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea, la preţul de 190.000 euro, pentru care a susţinut că a încheiat contractul de credit din 27 decembrie 2007 (fila 5-7, acelaşi dosar), cu SC B.C.R. SA - Centrul de Afaceri Corporate Vâlcea, pentru diferenţa de preţ de 170.000 euro încheindu-se, la aceeaşi dată, şi contractul de garanţie imobiliară fără deposedare.
Nu s-a putut reţine totala bună-credinţă a contestatoarei, atunci când a optat pentru dobândirea, la un preţ cu mult peste cel cu care se tranzacţionau, la acel moment, terenuri în aceeaşi zonă, actele fiind încheiate fără solicitarea şi obţinerea certificatului de urbanism pentru informare prevăzut de normele legale în vigoare la data încheierii contractului de vânzare–cumpărare şi recomandat în cazul încheierii creditului ipotecar dintre contestatoare şi B.C.R. Vâlcea.
În atare situaţie, societatea contestatoare a achiziţionat un teren cu interdicţii şi restricţii de construire, situaţie în care apelantul nu poate fi obligat să o despăgubească pentru eventualul prejudiciu încercat.
S-a constatat întemeiată critica privind greşita expropriere a întregii suprafeţe de 398 mp., formulată de intimat, dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2008 sub imperiul căreia a fost luată măsura nepermiţând controlul jurisdicţional decât în ceea ce priveşte întinderea despăgubirii, nu şi sub aspectul extinderii măsurii trecerii în proprietatea statului şi asupra părţilor de proprietate situate în afara culoarului de expropriere, situaţie ce se constituie într-o excepţie de la dispoziţiile generale ce guvernează procedură de expropriere, înscrise în Legea nr. 33/1994.
Cum, apelantul, în subsidiar a solicitat omologarea ultimului raport de expertiză tehnică, care a stabilit o valoare de 123 euro/mp, pentru suprafaţa de 120 mp, precizând că instanţa poate să stabilească o valoare medie între 80 euro/mp. şi 123 euro/mp, cu deducerea sumei plătite la data exproprierii, s-a stabilit valoarea despăgubirii la suma de 14.760 euro, doar pentru suprafaţa de 120 m2, din care se va scădea suma deja plătită.
Referitor la pretinsa parcare aflată pe diferenţa de teren care nu face obiectul exproprierii s-a constatat faptul că această parcare se află în realitate pe culoarul de expropriere, fiind cuprinsă în suprafaţa de 120,09 mp, potrivit schiţei de plan anexa 1 (fila 197), iar pentru celelalte zone în care au fost marcate spaţii de parcare, aflate pe terenul rămas în afara exproprierii, s-a reţinut că nu s-a procedat la autorizarea executării lor pentru expropriator, dimpotrivă, asupra acestora s-a exercitat un act de folosinţă de către locatarii din blocurile învecinate, în lipsa unor semne exterioare de semnalizare a existenţei unei proprietăţi private.
În opinia minoritară, s-a susţinut admiterea apelului, numai în ceea ce priveşte evaluarea terenului în suprafaţă de 398 mp, şi anume de 200 euro/mp, respectiv suma totală de 79.600 euro, echivalentul în lei, la data plăţii efective.
Contestatoarea SC P.P. SRL a formulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 23/2013 pronunţată la 31 ianuarie 2013 de Curtea de Apel Piteşti, prin care a solicitat casarea deciziei şi rejudecarea cauzei pe fond, urmând a se dispune exproprierea întregii suprafeţe de 398 mp deţinută de către societatea contestatoare în Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea afectat de realizarea lucrării de utilitate publica „Amenajare cale de acces-Intrarea Sudului" şi stabilirea despăgubirii pentru întreg terenul în raport de preţul la care a fost achiziţionat acest teren de către societate, obligând Municipiul Râmnicu Vâlcea la plata acestei sume către societatea contestatoare.
1. În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. s-a susţinut că instanţa de apel, a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora "Exproprierea de imobile în tot sau în parte se face numai pentru caz de utilitate, publică după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească” şi o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, care prevăd că:"In cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părţi de teren, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală instanţa va aprecia, în raport de situaţia reală dacă exproprierea parţială este posibilă, în caz contrar va dispune exproprierea totală".
Instanţa de apel ignorând situaţia de fapt dar şi de drept, respectiv exproprierea realizată în fapt, de către apelanta-parată, pentru toată suprafaţa de teren 398 mp, prin construirea de către aceasta din urma conform autorizaţiei de construire din 26 noiembrie 2011 şi a certificatului de urbanism din 26 noiembrie 2009 a unui imobil-parcare betonată, astfel cum acesta se prezintă şi la acest moment, a apreciat ca fiind inoportună exproprierea întregii suprafeţe de teren, deşi există la dosarul instanţei de apel: Autorizaţia de construcţie, Certificatul de urbanism-filele 111-119 dosar prima instanţa, planşe foto precum şi constatările experţilor desemnaţi în acest sens.
Faţă de imposibilitatea obiectivă de a mai folosi în vreun fel, diferenţa de teren în suprafaţa de 277,91 mp, aceasta fără a mai lua în calcul scopul pentru care a fost achiziţionat acest teren, s-a arătat că este vădită necesitatea exproprierii întregii suprafeţe de teren, cu atât mai mult cu cât apelanta-parată a precizat în mod clar în faţa instanţei de apel, în şedinţa din 27 aprilie 2012, că intimata-contestatoare a fost expropriată în fapt de întreaga suprafaţă de teren în scopul edificării imobilului-parcare publică, deci pentru un interes exclusiv de utilitate publică, indicând în acest sens Certificatul de urbanism şi Autorizaţia de Construcţie.
În condiţiile în care s-a procedat la exproprierea în fapt a întregii suprafeţe de teren, în mod total greşit instanţa de apel a apreciat, fără a şi motiva în concret, oportunitatea respingerii capătului de cerere privind exproprierea întregii suprafeţe de teren.
Soluţia dată de instanţă în ceea ce priveşte respingerea exproprierii întregii suprafeţe de teren, a avut impact şi asupra capătului de cerere privind despăgubirea cuvenită pentru prejudiciul suferit în concret, intimata-contestatoare fiind în imposibilitate de a-şi exercita atributele dreptului de proprietate asupra terenului în modalitatea avută în vedere la achiziţionarea acestuia.
În sprijinul celor arătate, recurenta contestatoare a invocat şi cauza Burghelea contra României, similară celei deduse judecaţii, în ceea ce priveşte exproprierea în fapt a unui teren, şi în care s-a constatat o încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 privind dreptul de proprietate al terenului.
S-a mai susţinut că nu poate să fie luat în considerare, faptul că intimata contestatoare, ar fi trebuit să cunoască conţinutul Hotărârea Consiliului Local din 30 noiembrie 2007, invocat de instanţa de apel pentru motivarea deciziei recurate, dat fiind faptul că prin aceasta s-a aprobat iniţierea procedurilor de declarare a utilităţii publice a lucrării „Amenajare cale de acces-Intrarea Sudului", iar definitivarea procedurii de expropriere a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local din 30 octombrie 2008. Ori contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat la data de 14 decembrie 2007, dată la care nu existau elemente suficiente pentru a cunoaşte daca zona în care se afla terenul va fi subiectul exproprierii sau nu, cu mult înainte de adoptarea Hotărârea Consiliului Local.
În limita principiului disponibilităţii, s-a arătat că instanţa de apel, nu putea să stabilească un alt cadru legal în apel sau să invoce cereri noi inadmisibile atâta vreme cât a fost investită cu o contestaţia împotriva Hotărârii din 10 aprilie 2009 emisă de Municipiul Râmnicu Vâlcea.
Cu privire la despăgubiri, s-a arătat că acestea se compun din valoarea reală a imobilului expropriat, respectiv, valoarea înscrisă în contractul de vânzare cumpărare de 190.000 euro, sumă achitată cu ajutorul unui credit bancar luat de la B.C.R. Sucursala Râmnicu Vâlcea, fapt dovedit în cauză, dar şi prejudiciul cauzat proprietarului prin măsura exproprierii respectiv daunele aduse, daune dovedite în cauza prin înscrisurile depuse de către societatea noastră şi care confirmă, fără putinţă de tăgadă, suma de 190.000 euro.
Recursul este fondat în limita următoarelor considerente:
Conform art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8 precum şi orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii guvernului, prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire. Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
În conformitate cu art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părţi de teren sau din construcţie, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală, instanţa va aprecia, în raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea totală.
În cauza de faţă, contestatoarea solicită exproprierea întregului teren pe care îl deţine, deoarece toată suprafaţa de 398 mp este afectată de lucrările de realizare a lucrării de utilitate publică, nu doar cea de 120,09 mp expropriată, şi stabilirea de despăgubiri pentru întregul teren.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, în cazul în care nu se poate dispune exproprierea doar pentru o parte din suprafaţa de teren ce aparţine proprietarului, instanţa de judecată va stabili, în concret, în funcţie de situaţia terenului în litigiu, dacă se impune exproprierea întregii suprafeţe de teren, cu obligaţia de despăgubire ce decurge din dispoziţiile art. 26 din aceeaşi Lege.
Reprezentantul intimatului Municipiul Râmnicu Vâlcea, în şedinţa publică din 27 aprilie 2012, cu ocazia dezbaterilor a precizat că terenul în suprafaţă de 277,91 mp a fost asfaltat în fapt în anul 2010, însă lucrările au început în anul 2009 odată cu exproprierea întregului teren, pe care însă nu şi l-a însuşit în proprietate.
Din această precizare, din actele aflate la dosarul cauzei, precum şi din completarea la raportul de expertiză, efectuat în cauză, fila 48, dosar apel, rezultă că din terenul de 398 mp cumpăraţi prin contractul de vânzare cumpărare din 14 decembrie 2007, s-a expropriat suprafaţa de 120,09 mp şi a rămas suprafaţa de 277, 91 mp, teren care este betonat şi amenajat ca parcare şi nu poate fi utilizat de recurenta contestatoare, pentru că Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a obţinut certificatul de urbanism din 26 noiembrie 2009, fila 114, dosar apel, pentru amenajarea acestei parcări şi autorizaţia de construire din 26 noiembrie 2011, fila 111, dosar apel.
Aşa fiind, se constată că instanţa de apel nu a lămurit situaţia de fapt sub aspectul exproprierii de fapt a terenului rămas în proprietatea recurentei contestatoare, reţinând în mod greşit că în raport de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2008 nu este permis controlul jurisdicţional decât în ceea ce priveşte întinderea despăgubirilor nu şi sub aspectul întinderii dreptului de proprietate.
Procedând în acest fel, instanţa de apel a încălcat, pe lângă dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 şi principiul disponibilităţii părţilor stabilind un alt cadrul legal decât cel cu care a fost investită.
În considerarea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., întrucât în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.
În egală măsură, instanţa de apel nu putea ignora dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. care stabilesc în mod explicit că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Pentru cele arătate, se va casa decizia recurată şi se va trimite cauza spre rejudecare, pentru ca instanţa de trimitere să verifice susţinerile recurentei contestatoare cu privire la exproprierea realizată în fapt, de către apelanta-pârată, pentru suprafaţa rămasă după exproprierea suprafeţei de 120,09 mp, prin construirea de către aceasta din urmă, a unei parcări pentru locatarii blocurilor învecinate, conform autorizaţiei de construire şi a certificatului de urbanism, aspect reţinut şi în completările raportului de expertiză.
Doar după stabilirea situaţiei de fapt, instanţa va putea aplica corect legea incidentă cauzei şi drept consecinţă, va putea proceda la acordarea despăgubirilor solicitate.
Nefiind lămurită situaţia de fapt sub acest aspect esenţial, Înalta Curte nu poate verifica aplicarea corectă a legii.
Faţă de cele menţionate se constată că aspectele de nelegalitate invocate cu privire la modalitatea de calcul a despăgubirilor pentru terenul solicitat ce se solicită a fi expropriat nu se impune a mai fi analizată.
Prin urmare, pe temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a analiza incidenţa condiţiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de contestatoarea SC P.P. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva Deciziei nr. 23 din 31 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4639/2013. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 5182/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
