ICCJ. Decizia nr. 5184/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5184/2013
Dosar nr. 13643/111/2011
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 13/ A din data de 13 martie 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâţii P.O.N. şi SC F.G. SRL împotriva sentinţei civile nr. 956/ C din 2 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor în contradictoriu cu reclamanta SC R.C.S. R.D.S. SA Bucureşti, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că s-a diminuat cuantumul daunelor materiale acordate de prima instanţă de la suma de 8.400 euro la suma de 3.500 euro, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 956/ C din 2 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor s-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta SC R.C.S. R.D.S. SA Bihor în contradictoriu cu pârâţii P.O.N. şi SC F.G. SRL, care au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 8.400 euro, cu titlu de daune materiale, şi s-a respins cererea privind acordarea de daune morale.
Prima instanţă a constatat că reclamanta este titulara deciziei de autorizare audiovizuală pentru serviciu de programe de televiziune T.V. D.S. eliberată de C.N.A., cu valabilitate până la data de 9 iulie 2018.
Din ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ din 10 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei rezultă faptul că la data de 20 aprilie 2010 reclamanta SC R.C.S. R.D.S. SA a sesizat poliţia cu privire la faptul că SC F.G. SRL Vatra Dornei retransmite posturile de televiziune D.S. şi G.S.P. T.V., fără a avea acordul titularului dreptului de autor. Poliţia a făcut o verificare în data de 14 decembrie 2010, constatându-se că SC F.G. SRL Vatra Dornei a furnizat servicii de televiziune prin cablu pentru postul D.S., fără a deţine acord de retransmisie pentru acest post, iar prin rezoluţie s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în valoare de 700 lei, cu motivarea că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, prin conţinutul concret şi atingerea minimă adusă.
Conform art. 139 din Legea nr. 8/1996 1) titularii drepturilor recunoscute şi protejate prin prezenta lege pot solicita instanţelor de judecata sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea drepturilor lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat. 2) La stabilirea despăgubirilor instanţa de judecata ia în considerare:a) fie criterii cum ar fi consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor şi, atunci când este cazul, alte elemente în afară factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului; b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile menţionate la lit. a).
În speţă sunt aplicabile prevederile art. 139 pct. 2 lit. a) care se referă la daunele materiale constând în câştigul nerealizat, respectiv suma pe care ar fi putut-o câştiga reclamanta dacă ar fi transmis ea programele abonaţilor pârâţilor, care se calculează după formula arătată de reclamantă prin concluziile scrise - 700 (număr abonaţi) x 1 euro x 12 (nr. luni) - total prejudiciu material 8.400 euro.
Sunt întrunite totodată elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 - 999 C. civ., fapta ilicită constând în retransmiterea neautorizată a serviciilor de programe purtătoare de drepturi conexe fără acordul titularului, fiind aplicabile şi prevederile art. 1000 şi 1003 C. civ. care reglementează condiţiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, motiv pentru care pârâţii au fost obligaţi la plata acestei sume în mod solidar.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor morale, reclamanta nu a făcut dovada atingerii adusă prestigiului şi imaginii societăţii, motiv pentru care acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.
Asupra cererii de apel formulată de pârâţi, s-au reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 159 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât, prin întâmpinare, sau când întâmpinarea nu este obligatorie cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. Aceştia nu au invocat excepţia necompetenţei teritoriale în faţa Tribunalului Bihor, aşa încât, invocarea acesteia direct în apel e inadmisibilă.
Reclamanta SC R.C.S. R.D.S. SA deţine decizia de autorizare audiovizuală pentru serviciul de programe de televiziune T.V. D.S., eliberată în baza licenţei audiovizuale din 28 aprilie 2009 emisă de C.N.A. la 9 iulie 2009, ca valabilitate până în 9 iulie 2018.
Într-adevăr, pârâtul P.O.N. a fost cercetat penal pentru infracţiunea de „retransmitere prin cablu a operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe, fără autorizarea sau consimţământul titularului drepturilor recunoscute de lege” prevăzută de art. 140 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, dispunându-se scoaterea sa de sub urmărire penală în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. b) C. proc. pen. precum şi art. 181 şi art. 91 lit. c) C. pen., aplicându-i-se o sancţiune cu caracter administrativ, constând în amendă de 700 lei.
Cu aplicarea dispoziţiilor art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, prima instanţă a cuantificat prejudiciul prejudiciul material produs reclamantei, ţinând cont de suma pe care ar fi putut să o câştige aceasta dacă ar fi transmis ea programele pârâţilor, prin raportare la o perioadă de 12 luni.
Dispunând în acest sens, tribunalul a pronunţat o hotărâre nelegală, în cauză nefiind administrată nici o probă din care să rezulte faptul că pârâtele au realizat retransmiterea pe toată această perioadă, despăgubirile materiale trebuind să fie certe atât din punct de vedere al existenţei cât şi al întinderii lor.
Întrucât nu s-au administrat probe legate de perioada de retransmisie, se impun a fi avute în vedere probele administrate în dosarul penal, ale cărui date au fost redate de prima instanță, respectiv depoziţia martorei C.M.C., care a confirmat retransmiterea programului T.V. D.S. din luna octombrie 2010 până la data controlului, precum şi recunoaşterea pârâtului P.O.N., din faza de cercetare penală, când a recunoscut realizarea retransmiterii din luna octombrie 2010 - până în luna februarie 2011, deci o perioadă de 5 luni.
Împrejurarea că reclamanta, în calitate de licenţiator, încheie contracte de sublicenţiere cu operatorii pe o durată de cel puţin de un an nu justifică acordarea despăgubirilor pe toată această perioadă, de vreme ce taxa de licenţiere se calculează lunar în funcţie de numărul abonaţilor, astfel că pentru evaluarea corectă a prejudiciului se impune a se lua în considerare perioada efectivă pentru care s-a realizat retransmisia - în speţă 5 luni, ceea ce determină despăgubiri de 3.500 euro.
Împotriva deciziei au declarat recurs toate părţile.
1. Reclamanta SC R.C.S. R.D.S. SA a formulat următoarele critici prin cererea de recurs,în susţinerea cărora a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Câştigul nerealizat este taxa aferentă pentru un an. Dacă SC F.G. SRL opta să transmită legal D.S., în ipoteza încheierii unui contract cu reclamanta-recurentă, ar fi încasat taxa de licenţă pentru 12 luni, care era garantată de contract, în sensul că ori se derula până la final contractul şi implicit se achita integral, ori se achita această sumă cu titlu de clauză penală, dacă societatea ar fi încălcat contractul.
O persoană ce a fost sancţionată pentru o faptă prevăzută de legea penală este avantajată prin plata unei taxe de licenţiere discreţionară, în funcţie de recunoaşterea lor cu privire la perioada de retransmitere, în raport cu un agent economic corect, ce ar fi achitat cele 12 luni de contract.
În situaţia în care perioada de retransmitere nu se poate stabili în concret, inclusiv pentru că pârâţii au susţinut că s-a transmis ocazional postul T.V., să se aplice criteriul de la lit. b) a art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, respectiv triplul sumelor legal datorate.
2. Pârâţii SC F.G. SRL şi P.O.N. au formulat critici privind modul de soluţionare a excepţiei necompetenţei teritoriale, stabilirea perioadei în care s-a făcut retransmisia - susţinând că s-a făcut numai pentru un meci de fotbal, precum şi numărul de abonaţi în raport de care s-a făcut calculul.
Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamantă este nefondat, în cauză făcându-se o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit art. 139 alin. (1), prima teză, din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, titularii drepturilor recunoscute şi protejate prin această lege pot solicita instanţelor de judecată recunoaşterea drepturilor lor, constatarea încălcării acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.
Al doilea alineat al aceluiaşi articol prevede că la stabilirea despăgubirilor instanţa de judecată ia în considerare: a) fie criterii, cum ar fi consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor şi, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului; b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile prevăzute la lit. a).
În cazul în care se dispune de suficiente elemente care să facă aplicabilă lit. a) din art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 este exclusă metoda de calcul de la lit. b), așa cum prevede în mod expres norma incidentă.
Dispozițiile legale fac trimitere la câştigul nerealizat de partea vătămată şi beneficiului realizat pe nedrept de făptuitor, iar acestea au putut fi stabilite cu certitudine de instanţă.
Astfel, cu referire la probele din dosarul penal avute în vedere şi care nu sunt exclusiv bazate pe recunoaşterea făptuitorului, s-a stabilit că perioada de transmisie a fost de 5 luni, la care s-a aplicat modul de calcul indicat de către reclamanta-recurentă, necontestat.
Drepturile de care ar fi putut beneficia reclamanta-recurentă în cazul încheierii unui contract de licenţă, contract tip aferent unei perioade minime de 1 an, nu pot fi avute în vedere atât timp cât acestea nu reprezintă un câştig nerealizat/ beneficiu necuvenit în sensul dispoziţiilor legale incidente, care să poată fi cuantificat cu certitudine, acesta cuprinzând și clauze referitoare la neexecutarea obligaţiilor care le revin părţilor şi încetarea înainte de expirarea termenului, diferite de cea indicată în recurs.
În considerarea acestor argumente care susţin caracterul nefondat al recursului, urmează să se dispună în consecinţă, cu aplicarea şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Recursul pârâţilor va fi anulat ca netimbrat, în temeiul dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru (în vigoare la data formulării cererii de recurs). Prin art. 20 alin. (1) din Lege este impusă plata anticipată a obligaţiilor fiscale, iar prin alin. (2) şi (3) ale aceluiaşi art. se sancţionează cu anularea cererii neîndeplinirea acestora până la termenul fixat. Legala timbrare a fost avută în vedere cu prioritate, întrucât în lipsa acesteia instanţa nu este sesizată cu un recurs pentru care să verifice îndeplinirea condiţiilor procedurale în formularea cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R.C.S. R.D.S. SA împotriva Deciziei nr. 13/ A din data de 13 martie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâţii SC F.G. SRL şi P.O.N. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5181/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5186/2013. Civil → |
|---|
