ICCJ. Decizia nr. 5301/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5301/2013
Dosar nr. 4808/117/2007
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 46 din 14 ianuarie 2011 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta T.E. împotriva pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. şi, în consecinţă, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri pentru imobilele expropriate, cuprinse în Hotărârea nr. 75/2006, situate în localitatea Floreşti, arabil intravilan, în suprafaţă de 362 mp, şi arabil extravilan, în suprafaţă de 316 mp, echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii al sumei de 13.500 euro, respingând alte pretenţii precum şi să plătească reclamantei suma de 2400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea nr. 75 din 06 septembrie 2007, s-a aprobat acordarea de despăgubiri în conformitate cu art. 7 şi 9 din Legea nr. 198/2004, în cuantum de 21.200, 53 lei reclamantei, pentru imobilul expropriat situat în localitatea Floreşti, în suprafaţă de 362 mp, identificat, şi în suprafaţă de 316 mp, categoria de folosinţă arabil extravilan.
Calitatea procesuală a reclamantei nu a fost contestată.
Chiar dacă instanţa a fost sesizată cu o cerere de constatare a calităţii de moştenitor instanţa a apreciat că această solicitare a fost făcută doar în justificarea calităţii procesuale active, constatare ce nu se impune a fi efectuată în prezentul cadru procesual, pe de o parte pârâta neputând avea calitate procesuală într-o cerere având ca obiect astfel de pretenţii, iar pe de altă parte, nu s-a contestat calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei, ca succesoare a titularei persoanei înscrisă în titlul de proprietate A.E.
În cauză, s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară, într-o comisie conform prevederile Legii nr. 198/2004.
Componenţa iniţială a comisiei de experţi a suferit modificări.
Astfel, expertul G.P. desemnat de către pârâtă a fost înlocuită cu experta Ş.M., ca urmare a constatării lipsei calităţii expertului G.P. de expert autorizat.
Expertul A.G. a fost înlocuit la cererea sa cu expertul C.S.C.
Din concluziile raportului de expertiză, întocmit de experţii Ş.M., G.P. şi F.M., concluzii asumate de toţi experţii, rezultă că la momentul exproprierii, respectiv 06 septembrie 2007, valoarea terenului era de 15.500 euro sau 55.200 lei, iar la data întocmirii raportului de expertiză de 13.500 euro sau 57.910 lei.
Printr-un supliment la expertiză, experţii au apreciat că partea de teren rămasă după expropriere, nu primeşte un spor de valoare.
Astfel, la data întocmirii raportului de expertiză, valoarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat este mai mare decât cel avut în vedere de pârâtă.
Prin hotărârea de expropriere s-a avut în vedere o valoare de 9,4 euro/mp, valoare net inferioară faţă de valoarea determinată de experţi, atât la momentul exproprierii, cât şi la momentul evaluării.
Obiecţiunilor formulate de către părţi, cei trei experţi au răspuns în scris experţii menţinându-şi evaluarea iniţială.
Cererile de constatare a nulităţii raportului de expertiză sau de refacere a acestuia de către comisia de experţi, instanţa le-a respins ca neconcludente.
În ceea ce priveşte susţinerea pârâtei referitoare la categoria de folosinţă a terenului supus exproprierii şi a împrejurării că cei 3 experţi nu au ţinut seama de categoria diferită a celor două parcele, respectiv intravilan-extravilan, din analiza conţinutului expertizei, instanţa de fond a reţinut că cei 3 experţi au avut în vedere această calitate, însă, raportat la împrejurarea că acest teren face parte din aceeaşi parcelă şi aceeaşi tarla, a utilităţilor şi a amplasării acestora se poate determina o valoare globală a terenului, fără a se da o mare importanţă, raportat la locul situării în fapt a terenului, a categoriei de folosinţă.
De altfel, planşele foto, anexate raportului de expertiză confirmă cele arătate anterior, în legătură cu amplasarea terenurilor, ceea ce determină practic valori egale ale acestora.
În ceea ce priveşte cererea reclamantei de a se avea în vedere valoarea de la momentul exproprierii determinată conform raportului de expertiză, aceasta nu a putut fi primită, întrucât, ca urmare a modificării şi interpretării dispoziţiilor legale cuprinse în Legea nr. 198/2004, trebuie avut în vedere valoarea imobilului la data întocmirii expertizei.
Cererea reclamantei prin care se solicită obligarea la repararea prejudiciului suferit prin scăderea valorii terenului rămas, nu a putut fi primită, plecând de la concluziile raportului de expertiză.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., întrucât reclamanta a făcut cheltuieli de judecată cu administrarea probei expertizei, iar pârâta este parte căzută în pretenţii, instanţa de fond a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Parte din cheltuielile de judecată reprezentând avans onorariu experţi a fost avansată de către pârâtă astfel încât aceste sume au rămas în sarcina pârâtei.
Deşi s-a solicitat şi plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, acesta nu a fost dovedit.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, ce a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 179/ A din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Împotriva deciziei Curţii de Apel a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., ce a fost admis prin Decizia civilă nr. 2591 din 05 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a casat decizia recurată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
În motivarea acestei soluţii s-au reţinut următoarele considerente:
În ce priveşte calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la despăgubiri, Înalta Curte a reţinut că, prin hotărârea din 06 septembrie 2007, chiar recurenta a reţinut calitatea intimatei de persoană aparent îndreptăţită la despăgubiri, fără a se face dovada până la soluţionarea litigiului că această calitate ar reveni unei alte persoane decât reclamanta.
Este adevărat că, în cuprinsul procesului verbal din 13 august 2007, s-a consemnat faptul că intimatei i s-a pus în vedere ca până la data de 04 septembrie 2007 să completeze documentaţia cu certificatul de moştenitor după A.I.E., în care să figureze şi terenul din titlul de proprietate din 06 iulie 2004, însă, prin hotărârea din 06 septembrie 2007, emisă ulterior acestei date, a fost aprobată plata de despăgubiri în favoarea intimatei pentru terenurile expropriate, ceea ce reprezintă o confirmare, din partea recurentului a calităţii acesteia de persoană îndreptăţită la acordarea respectivelor despăgubiri.
S-a mai reţinut că raportul de expertiză a fost efectuat la nivelul anului 2009, în cuprinsul acestui raport experţii menţionând că "nu se poate vorbi de o piaţă funcţională pentru proprietăţi de tipul celei analizate" şi că "proprietăţile comparabile utilizate în analiza comparativă sunt trei terenuri tranzacţionate în anul 2006".
Fundamentându-şi hotărârea pe concluziile unui raport de expertiză întocmit în anul 2009 care a avut în vedere două tranzacţii imobiliare şi un antecontract de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2006, anexate raportului efectuat, Înalta Curte a apreciat că au fost încălcate prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care impun în mod expres obligaţia instanţei de a ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Cu ocazia rejudecării, s-a impus instanţei de apel efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi administrarea, în mod nemijlocit, a dovezilor necesare prin care să poată fi determinat preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află terenurile în litigiu.
În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 25/ A din 11 aprilie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinţei civile nr. 46 din 14 ianuarie 2011 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins în întregime acţiunea formulată de reclamantă; a obligat pârâtul apelant la plata următoarelor sume, cu titlu de diferenţă onorariu expertiză, prin Biroul Local pentru Expertize Tehnice Judiciare de pe lângă Tribunalul Cluj; 1.500 lei în contul expertului M.D.; 1.500 lei în contul expertului L.S.N.; a obligat pe intimata - reclamantă să plătească apelantului - pârât suma de 5.000 lei, cheltuieli de judecată în apel şi în fond.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
Prin Hotărârea din 06 septembrie 2007 s-a aprobat acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantei, în conformitate cu art. 7 şi 9 din Legea nr. 198/2004, în cuantum de 21.200,53 lei, respectiv o valoare de 9,4 euro/mppentru imobilul expropriat situat în localitatea Floreşti, în suprafaţă de 362 mp, identificat în suprafaţă de 316 mp, categoria de folosinţă arabil extravilan.
Conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În acest sens, Curtea a constatat că motivul de apel al pârâtului referitor la faptul că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de proprietar asupra terenului expropriat, respectiv nu a dovedit că este moştenitoarea lui A.E. pe numele căreia a fost emis Titlul de proprietate din 6 iulie 2004 nu mai poate fi analizat în acest cadru procesual, întrucât problema de drept a fost tranşată irevocabil prin Decizia civilă nr. 2.591 din 05 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că prin hotărârea de expropriere mai sus menţionată, pârâtul a reţinut calitatea intimatei de persoană aparent îndreptăţită la despăgubiri, fără a se face dovada până la soluţionarea litigiului că această calitate ar reveni unei alte persoane decât reclamanta, ceea ce reprezintă o confirmare, din partea recurentului a calităţii acesteia de persoană îndreptăţită la acordarea respectivelor despăgubiri.
Critica pârâtului apelant referitoare la faptul că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu interpretarea şi aplicarea greşită a art. 26 din Legea nr. 33/1994 a fost apreciată de Curte ca fiind întemeiată pentru argumentele ce succed.
În şedinţa publică din 11 octombrie 2012, în conformitate cu dispoziţiile art. 315 alin. (1) teza II C. proc. civ. s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară având ca obiect evaluarea imobilului în litigiu de către o comisie alcătuită din 3 experţi judiciari evaluatori, în conformitate cu prevederile art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994 (filele 81-84).
Conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de comisia de experţi alcătuită din: exp. B.M., exp. L.S.N. şi exp. M.D., la data exproprierii 06 septembrie 2007, terenul, în suprafaţă de 316 mp, a avut o valoare de 20,02 euro/mp., respectiv 6.326 euro, echivalent cu 21.024 lei, iar terenul, în suprafaţă de 362 mp a avut o valoare de 20,02 euro/mp, respectiv 7.247 euro, echivalent cu 24.084 lei, la cursul B.N.R. de 1 euro = 3,3232 lei (filele 202-219)
La data întocmirii raportului de expertiză, 12 februarie 2013, experţii au arătat că nu au identificat tranzacţii imobiliare în zonă care să poată constitui comparabile viabile la data evaluării, motiv pentru care au folosit metoda comparaţiei prin bonitare. Valoarea terenului cu nr. cadastral 4146 în suprafaţă de 316 mp este de 9,24 euro/mp, respectiv 2.920 euro echivalent cu 12.855 lei, iar terenul, în suprafaţă de 362 mp. are o valoare de 9,24 euro/mp, respectiv 3.345 euro, echivalent cu 14.726 lei, la cursul B.N.R. de 1 euro = 4,4026 lei.
După analiza loturilor de teren rămase, experţii au ajuns la concluzia că lotul în suprafaţă de 183 mp reprezintă un teren cu lăţimea de 7,88 m şi o lungime de 23,93 m situat de la marginea autostrăzii în dreptul stâlpului de susţinere spre vest. Terenul nu poate fi folosit deoarece nu există un acces legal la lot şi este amplasat în zona de protecţie a autostrăzii. Lotul în suprafaţă de 139 mp reprezintă un teren cu o formă geometrică neregulată, cu lăţimea de 8,08 m şi lungimea de 15,33 m şi nu poate fi folosit datorită formei geometrice rezultate, a dimensiunilor reduse şi a lipsei de acces.
Având în vedere că loturile rămase nu mai pot fi folosite, s-a propus despăgubirea la valoarea stabilită pentru loturile expropriate, respectiv de 9,24 euro/mp, astfel că valoarea terenului rămas, în suprafaţă de 183 mp, este de 1.691 euro, echivalent cu 7.444 lei, iar valoarea terenului rămas, în suprafaţă de 139 mp, este de 1.284 euro, echivalent cu 5.655 lei, la cursul B.N.R. 1 euro = 4,4026 lei.
Prin înscrisul intitulat „concluzii scrise”, pârâtul apelant a contestat concluziile experţilor judiciari cu privire la prezumtivul prejudiciu ca fiind simple supoziţii nefondate, întrucât prin expertiza anterioară administrată în faţa primei instanţe, comisia de experţi a arătat la termenul de judecată din 19 octombrie 2010 faptul că suprafaţa de teren rămasă neexpropriată nu a suferit o scădere de valoare. În condiţiile în care pârâtul a fost singura parte care a înţeles să promoveze calea de atac, iar teza prejudiciului s-a născut pentru prima oară în rejudecarea apelului, pârâtul apelant a solicitat instanţei de apel să aplice principiul de drept potrivit căruia apelantului nu i se poate înrăutăţi situaţia în propria cale de atac.
Potrivit art. 296 teza II C. proc. civ., apelantului nu i se poate însă crea, în propria cale de atac, o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
Curtea a constatat că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanţei, la pct. 3, obligarea pârâtului la repararea prejudiciului suferit prin scăderea valorii terenului rămas, având în vedere faptul că din suprafaţa totală de 1.000 mp a fost propusă pentru a fi expropriată suprafaţa de 362 mp, iar din suprafaţa totală de 1.800 mp a fost inclusă în procedura de expropriere suprafaţa de 316 mp, prin plata diferenţei de preţ dintre valoarea iniţială a terenului şi valoarea pe care suprafaţa reziduală de teren o are după expropriere.
Având în vedere că prin sentinţa apelată acţiunea reclamantei a fost admisă în parte, în sensul obligării pârâtului la plata despăgubirilor numai pentru imobilele expropriate, tribunalul respingând celelalte pretenţii ale reclamantei şi ţinând seama de faptul că pârâtul a fost singura parte care a declarat apel împotriva sentinţei, Curtea a constatat că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 296 teza II C. proc. civ., în sensul că apelantului nu i se poate însă crea, în propria cale de atac, o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată astfel încât va înlătura concluziile experţilor cu privire la despăgubirile calculate pentru terenurile rămase şi neexpropriate.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei referitoare la categoria de folosinţă a terenului supus exproprierii şi a împrejurării că cei 3 experţi nu au ţinut seama de categoria diferită a celor două parcele, respectiv intravilan-extravilan, din analiza conţinutului expertizei, instanţa a reţinut că cei 3 experţi au avut în vedere această calitate, însă, raportat la împrejurarea că acest teren face parte din aceeaşi parcelă şi aceeaşi tarla, a utilităţilor şi a amplasării acestora se poate determina o valoare globală a terenului, fără a se da o mare importanţă, raportat la locul situării în fapt a terenului, a categoriei de folosinţă.
De altfel, planşele foto, anexate raportului de expertiză confirmă cele arătate anterior, în legătură cu amplasarea terenurilor, ceea ce determină practic valori egale ale acestora.
Având în vedere că din probele administrate în cauză, respectiv din contractele de vânzare cumpărare încheiate în anul 2012, depuse la dosarul cauzei la termenul de judecată din 14 martie 2013 şi având în vedere raportul de expertiză tehnică judiciară mai sus arătat, prin care experţii au arătat că, la momentul întocmirii expertizei valoarea totală a terenurilor expropriate este de 6.265 euro, Curtea a apreciat că pârâtul a dovedit, cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 33/1994, caracterul just al despăgubirilor stabilite de expropriator, prin hotărârea de expropriere, de 6.378,4 euro.
Împotriva menţionatei decizii a declarat şi motivat recurs, în termen legal, reclamanta T.E., pentru motivele de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a formulat următoarele critici:
Instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, prin care legiuitorul a stabilit în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la compararea rezultatului expertizei întocmite în cauză cu oferta expropriatorului şi cu pretenţiile formulate de părţi, stabilind o despăgubire care nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat, pentru a nu fi înrăutăţită situaţia expropriatului şi nici depăşite limitele învestirii sale.
Din analiza textului art. 27 din Legea nr. 33/1994 coroborat cu art. 129 alin. (5) C. proc. civ. rezultă că instanţele de judecată sunt obligate ca la pronunţarea hotărârii judecătoreşti să aibă în vedere întreg materialul probator aflat la dosarul cauzei, nefiind ţinute exclusiv de concluziile raportului de expertiză.
Susţine recurenta că şi în obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, valoarea de 9,24 euro stabilită de către comisia de experţi este cu mult sub preţul real. Experţii desemnaţi au stabilit valoarea de piaţă a imobilelor expropriate la momentul la care a avut loc exproprierea - 6 septembrie 2007- la valoarea de 20,02 euro/mp, urmând ca pentru data efectuării raportului de expertiză - 12 februarie 2013 - să stabilească o valoare de doar 9,24 euro/mp. În opinia comisiei de experţi valoarea la momentul efectuării raportului de expertiză este mai mică cu mai mult de 50% decât cea stabilită la momentul exproprierii. Mai mult, de remarcat faptul că valoarea stabilită la data 12 februarie 2013 este mai scăzută şi decât valoarea acordată prin hotărârea de expropriere.
Consideră recurenta că în mod eronat experţii au stabilit o valoare de piaţă mai mică cu mai mult de 50% la momentul efectuării expertizei, fără a aduce un argument în acest sens, fără a face trimitere la un document justificativ, stabilind în mod arbitrar un anumit procent, prin aplicarea metodei comparaţiei prin bonitate.
Instanţa de apel nu a luat în considerare obiecţiunile formulate de către recurentă în ce priveşte categoria de folosinţă a celor două terenuri expropriate.
Instanţa de apel a omologat concluziile experţilor, care au stabilit eronat o valoare unică pentru ambele terenuri, de 20,02 euro/mp, respectiv 9,24 euro/mp, categoria diferită de folosinţă a terenurilor expropriate fiind menţionată chiar şi în cuprinsul hotărârii de exproprierii din 06 septembrie 2007, hotărâre de care experţii desemnaţi nu au ţinut cont la efectuarea expertizei. Experţii s-au raportat la situaţia imobilelor la data efectuării expertizei în cauză, însă au omis faptul că trecerea ambelor terenuri în extravilanul loc. Floresti este consecinţa exproprierii şi nu o situaţie preexistentă acesteia.
Instanţa de apel a avut în vedere la pronunţarea hotărârii concluziile raportului de expertiză, deşi aceasta avea obligaţia, ca pentru justa soluţionare a cauzei şi pentru aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, să aibă în vedere şi înscrisurile depuse în probaţiune de către intimată şi de asemenea hotărârile judecătoreşti pronunţate de către instanţele din Cluj, prin care pentru terenuri învecinate cu cel al recurentei s-au majorat considerabil despăgubirile stabilite prin hotărârea de expropriere.
Susţine recurenta că este necesar ca pentru două terenuri învecinate să se stabilească aceeaşi despăgubire în caz de expropriere sau valori cât mai apropriate, întrucât ar fi neechitabil ca pentru ca două terenuri învecinate, de aceeaşi categorie, expropriate în anul 2007 să se stabilească despăgubiri diferite.
Mai mult decât atât, nu este echitabil ca pentru o expropriere care a avut loc în anul 2007, să se ajungă după 6 ani de proces la stabilirea unei despăgubiri modice, cu mult sub preţul real de piaţă.
În măsura în care s-ar stabili definitiv suma de 10,2 euro/mp (stabilită prin hotărârea de expropriere) se ajunge la încălcarea dreptului de proprietate, având în vedere faptul că este de notorietate faptul că valoarea unor astfel de terenuri era infinit mai mare atât în anul 2007, anul exproprierii, cât şi în momentul de faţă. în măsura în care s-ar menţine suma de 10,2 euro/mp.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, încadrate de recurentă în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat ca temei al cererii de recurs, se poate cere modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs o încălcare expresă şi reală a legii, anume ca soluţia pronunţată să fie în contradicţie cu legea şi înlăturarea unei astfel de contradicţii să nu fie cu putinţă, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de judecătorii fondului.
În analiza acestui motiv, instanţa de recurs nu poate verifica modul în care instanţele de fond au analizat şi apreciat probatoriile administrate, cu consecinţa statuării cu privire la săvârşirea de către acestea a unei greşeli grave de fapt, întrucât o astfel de verificare era permisă numai în cadrul motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care însă au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
Numai criticile vizând criteriile de stabilire a despăgubirilor şi momentul la care se stabilesc aceste despăgubiri se încadrează în motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi vor fi analizate de instanţa de recurs.
În ce priveşte prima critică, se observă că legea prevede care sunt criteriile în raport cu care instanţele au a stabili cuantumul despăgubirii în caz de expropriere.
Anume, dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
Sintagma „ preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială” defineşte preţul de piaţă, anume preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.
Contrar celor susţinute de recurentă, instanţa de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză efectuat în faza procesuală a apelului, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi a deciziei de casare, experţii ţinând seama de preţul cu care s-au vândut, în mod obişnuit, terenurile de acelaşi fel, situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la data exproprierii - 06 septembrie 2007, cât şi la momentul efectuării raportului de expertiză.
Stabilirea preţului de piaţă a unui bun presupune însă administrarea de către părţile litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect şi, pe cale de consecinţă, analizarea şi aprecierea acestora de către judecătorul fondului, ceea ce instanţa de apel a făcut şi a argumentat pe larg.
În analiza criticii de nelegalitate privind încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor legale menţionate, doar omisiunea instanţele de fond de a analiza şi respecta criteriile legale de stabilire a despăgubirii poate pune în discuţie o problemă de încălcare a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Calitatea probatoriilor administrate de părţi în susţinerea criteriilor legale de evaluare a despăgubirii şi, respectiv, aprecierea dată de judecători valorii probatoriilor administrate în acest scop pune în discuţie o problemă de temeinicie a hotărârii care, pentru considerentele de drept mai sus arătate, scapă controlului instanţei de recurs.
Astfel, criticile privind modalitatea de efectuare a expertizei tehnice, înscrisurile care au fundamentat concluziile experţilor, admiterea sau respingerea obiecţiunilor la raportul de expertiză reprezintă chestiuni de apreciere şi interpretare a probatoriilor administrate, ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, întrucât sunt aspecte de netemeinicie iar nu de nelegalitate, care exced cadrului verificărilor pe care le presupune soluţionarea recursului, în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
În consecinţă, cât timp legiuitorul a reglementat criterii de evaluare a despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor expropriate, iar curtea de apel a aplicat si respectat aceste criterii, în cauza dedusă judecăţii, stabilind o despăgubire proporţională, ca urmare a măsurii exproprierii suportată de recurenta-reclamantă, hotărârea astfel pronunţată satisface, în opinia instanţei de recurs, exigenţele art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului si ale legislaţiei interne şi nu poate reprezenta o încălcare a normelor naţionale sau convenţionale.
Aşa fiind, cum reclamanta a înţeles să-şi asume demersul judiciar prin intermediul căruia a înţeles să conteste cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, aceasta trebuie să-şi asume şi momentul în raport de care urma să se stabilească judiciar despăgubirea, neputând solicita, contrar normei de drept, calcularea despăgubirii la un alt moment, sub motivul existenţei unor fluctuaţii ale preţurilor de tranzacţionare a terenurilor similare celui expropriat pe piaţa imobiliară.
Pentru aceste argumente, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta T.E. împotriva Deciziei civile nr. 25/ A din 11 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul pârât.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5297/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5303/2013. Civil → |
|---|
