ICCJ. Decizia nr. 5302/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5302/2013
Dosar nr. 24664/3/2011
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 5 aprilie 2011, sub nr. 24664/3/2011, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanţii I.A.I.D. şi I.M. au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, prin Direcţia Transporturi şi Drumuri, D.V., B.I., SP C.C.A. SRL, G.D.F.S., A.N., SC E.E.M. SA, SC T.R. SRL, notar Public M.V., N.L.L., Primăria oraşului Budeşti, Primăria sect. 1 Bucureşti şi D.M., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să anuleze în parte cele două hotărâri de stabilire a despăgubirilor emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, cu nr. 152 din 2 septembrie 2010 privind suprafaţa de 83,72 mp, construcţie şi terenul de 181 mp, respectiv hotărârea nr. 150 din 2 septembrie 2010 privind terenul în suprafaţă de 11 mp, privind exproprierea parţială a aceluiaşi imobil din Bucureşti.
La data de 8 decembrie 2011, tribunalul a dispus suspendarea cauzei în baza dispoziţiilor art. 1551 C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligaţiilor de către reclamanţi, în sensul de a preciza cererea de chemare în judecată în raport de fiecare pârât şi de temeiul de drept pentru fiecare capăt de cerere.
La data de 7 noiembrie 2012 reclamantul I.A.I.D. a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, precum şi cerere precizatoare.
La data de 20 decembrie 2012 reclamanta I.M. a formulat cerere de repunere pe rol şi cerere precizatoare.
Prin Sentinţa civilă nr. 2235 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-au respins cererile de repunere pe rol, s-a admis excepţia perimării invocată de intimata – pârâtă Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 şi s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele considerente:
În ceea ce priveşte cererea de repunere pe rol formulată de reclamantul I.A.I.D., tribunalul a constatat că aceasta nu este întemeiată. Astfel, suspendarea judecării cauzei s-a dispus întrucât reclamanţii nu s-au conformat dispoziţiilor instanţei, respectiv de a preciza obiectul cererii de chemare în judecată în raport de fiecare pârât şi temeiul de drept pentru fiecare capăt de cerere. Această obligaţii, a căror neîndeplinire împiedică buna desfăşurare a procesului, nu au fost îndeplinite nici prin cererea de repunere pe rol, mai mult reclamanţii au înţeles să modifice acţiunea şi să lărgească cadrul procesual invocându-se generic atât dispoziţii de drept comun C. civ., cât şi dispoziţiile unor legi speciale (Legea nr. 33/1994, Legea nr. 198/2004, Legea nr. 36/1995, Legea nr. 554/2004), fără a lămuri legătura dintre acestea în raport de fiecare capăt de cerere şi fiecare pârât chemat în judecată.
Tribunalul nu a putut trece la analizarea acţiunii (structurată pe 48 capete de cerere), motiv pentru care a respins cererea de repunere pe rol.
În privinţa cererii formulate de reclamanta I.M., privind repunerea cauzei pe rol, aceasta a fost depusă în şedinţa publică din 20 decembrie 2012, cauza fiind suspendată încă din 8 decembrie 2011. Prin urmare, această cerere a fost respinsă, întrucât s-a depus după împlinirea termenului de perimare.
Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
În speţă, s-a constatat că pricina a rămas în nelucrare din 8 decembrie 2011, când a fost suspendată, conform art. 1551 C. proc. civ., astfel că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii.
Având în vedere, pe de o parte, respingerea cererii de repunere pe rol (formulată de reclamantul I.A.I.D.), iar pe de altă parte, depunerea cu întârziere a cererii de reclamanta I.M., după împlinirea termenului de perimare, Tribunalul a apreciat întemeiată excepţia perimării, astfel că în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a constatat perimată cererea de chemare în judecată.
Împotriva hotărârii tribunalului a declarat recurs reclamantul I.A.I.D.
Prin Decizia civilă nr. 856/ R din 19 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins cererea de repunere în termen formulată de reclamantul I.A.I.D. şi a respins, ca tardiv, recursul declarat de acesta.
În motivarea soluţiei sale, instanţa a reţinut următoarele considerente:
În cazul nerespectãrii termenelor prevãzute de lege pentru exercitarea cãilor de atac ori pentru îndeplinirea unui act de procedurã, intervine sancţiunea decãderii pãrţii din dreptul de a mai exercita calea de atac sau de a îndeplini actul de procedurã.
În cauza de faţă, prin Sentinţa civilă nr. 2235 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-au respins cererile de repunere pe rol, s-a admis excepţia perimării, s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii I.A.I.D. şi I.M.
Sentinţa a fost pronunţată la data de 20 decembrie 2012 şi era susceptibilă de a fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de pronunţare, conform art. 253 alin. (2) C. proc. civ.
Având în vedere că termenul de exercitare a căii de atac a recursului se împlinea pe data de 27 decembrie 2012, care a fost declară zi liberă, acest termen de exercitare a căii de atac s-a prelungit până la data de 4 ianuarie 2013, prima zi lucrătoare.
Curtea a constatat că recurentul a exercitat calea de atac a recursului la data de 1 februarie 2013.
De asemenea, instanţa a constatat că, prin cererea de recurs formulată, nu s-a solicitat repunerea în termenul de exercitare a căii de atac a recursului, această cerere fiind formulată la data de 19 aprilie 2013, oral, în faţa instanţei de recurs.
Cu privire la cererea de repunere în termen, art. 103 alin. (1) C. proc. civ. prevede cã neexercitarea oricãrei cãi de atac în termenul legal atrage decãderea, afarã de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte cã a fost împiedicatã printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
În situaţia în care partea dovedeşte cã a fost împiedicatã printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa sã acţioneze în termenul legal, aceasta trebuie să solicite repunerea în termen şi, deopotrivã, sã îndeplineascã actul de procedurã în termen de 15 zile de la data încetãrii împiedicãrii.
În cauza de faţă, Curtea a constatat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 103 C. proc. civ., deoarece cererea de repunere în termen nu a fost formulată nici măcar prin declaraţia de recurs, ci mult mai târziu, la termenul de judecată din data de 19 aprilie 2013, astfel încât nu este îndeplinită condiţia formulării cererii de repunere în termen în 15 zile de la data încetării împiedicării.
În al doilea rând, Curtea a constatat că recurentul a primit certificatul de grefă la data de 8 ianuarie 2013, conform înscrisului aflat la fila 85, astfel încât nu se poate susţine apărarea acestuia că a fost în imposibilitatea exercitării căii de atac, deoarece nu a avut cunoştinţă de soluţia pronunţată şi nici de numărul sentinţei.
Astfel, cel mai târziu, la data de 8 ianuarie 2013, când i s-a comunicat certificatul de grefă, recurentul avea toate informaţiile necesare să declare calea de atac a recursului, în termen legal, urmând ca motivarea acestuia să se realizeze, după ce lua la cunoştinţă de considerentele sentinţei pronunţate.
În al treilea rând, motivele invocate de către recurent, respectiv imposibilitatea de a lua la cunoştinţă de numărul hotărârii, întrucât nu era menţionată în sistemul Ecris şi refuzul primirii recursului, nu reprezintă împrejurări mai presus de voinţa părţii, deoarece recurentul avea posibilitatea să declare recursul şi să-l transmită prin fax, email sau poştă.
În ceea ce priveşte invocarea cauzei M. împotriva României, Curtea a reţinut că nu îşi găseşte aplicabilitatea, având în vedere că soluţia de respingere ca perimată a acţiunii s-a datorat nerespectării regulilor procedurale, pe care statele membre le pot adopta în vederea exercitării dreptului la justiţie.
Împotriva acestei din urmă decizii, a declarat din nou recurs reclamantul I.A.I.D., recurs care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 6 iunie 2013, sub nr. 24664/3/2011.
Intimatele – reclamante SC T.R. SRL şi Primăria sector 1 Bucureşti au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.
Înalta Curte, la termenul din 18 noiembrie 2013, a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatele – reclamante SC T.R. SRL şi Primăria sector 1 Bucureşti, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.
Potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, iar potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile date în recurs sunt irevocabile.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.
În speţă, decizia atacată este o hotărâre pronunţată în soluţionarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 299 C. proc. civ.
Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Întrucât hotărârea ce face obiectul recursului cu care Înalta Curte a fost învestită este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., fiind pronunţată de o instanţă de recurs, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins în consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) coroborat cu art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul I.A.I.D. împotriva Deciziei civile nr. 856/ R din 19 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5299/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5308/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
