ICCJ. Decizia nr. 532/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 532/2013
Dosar nr. 13477/118/2011
Şedinţa de la 7 februarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 219 din 19 ianuarie 2012 a Tribunalului Constanţa a fost admisă excepţia prematurităţii cererii reclamanţilor Z.I. şi Z.E. privind stabilirea cuantumului despăgubiri cuvenite pentru expropriere în ce priveşte terenul situat în localitatea Ciocârlia (arabil extravilan), parcela Al 183/1/43, având număr cadastral 10566, în suprafaţă totală de 240 mp şi anularea, în consecinţă, în parte, a deciziei Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. nr. 604 din 19 mai 2011, cât priveşte despăgubirile astfel stabilite.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanţii care au susţinut că soluţia este nelegală în raport de etapele procedurale statuate prin Legea nr. 255/2010, fiind emisă decizia de expropriere 604 din 19 mai 2011.
Ulterior emiterii acestei decizii privind exproprierea suprafeţei de 240 mp, expropriatorul nu a mai format comisia de verificare a dreptului de proprietate conform art. 18 din Legea nr. 255/2010, documentaţia urmând a fi verificată până la data de 25 mai 2011.
Apelanţii au arătat că instanţa de fond nu a îmbrăţişat considerentele legate de aplicarea efectelor hotărârii de guvern, acte normative emise în baza unor note de fundamentare emise în speţă de chiar C.N.A.D.N.R., entitate aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Infrastructurii.
S-a susţinut că instanţa de fond s-a contrazis în considerente, afirmând că nu a fost emisă o hotărâre de stabilire a cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat, cu toate că există o hotărâre de guvern şi o decizie de expropriere.
S-a susţinut că a fost recunoscută de către pârâtă eludarea procedurilor de expropriere, stabilind în final despăgubiri de doar 82 lei. Despăgubirea reprezintă o compensaţie pentru pierderea suferită de proprietar ca urmare a pierderii dreptului de proprietate, ea trebuind să fie prealabilă, adică plătită înainte de deposedare, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa C.E.D.O.
Prin decizia nr. 54/C din 18 aprilie 2012 a Curţii de Apel Constanţa - secţia I civilă a fost admis apelul, a fost casată sentinţa apelată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că în anexa Hotărârii de Guvern nr. 200/2011 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 415/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Bucureşti-Constanţa, tronsonul 6, Cernavodă-Constanţa" figurează înscrişi (la poz. 11) reclamanţii Z. în privinţa exproprierii parţiale raportate la parcela AII 83/1/42, respectiv pentru 251 mp.
Menţiunile cuprinse în tabelul anexă stabilesc şi o „valoare a despăgubirii conform Legii nr. 255/2010" de 86 lei.
Legea-cadru care reglementează procedura exproprierii pentru utilitate publică este, astfel cum a reţinut şi judecătorul fondului, cea publicată în M. Of. Partea I nr. 853 din 20 decembrie 2010, respectiv Legea nr. 25 5/2010, ale cărei dispoziţii se completează, în măsura în care nu contravin prezentei legi, cu cele ale Legii nr. 33/1994.
Faţă de etapele procedurii de expropriere prevăzute prin Capitolul II din Legea nr. 255/2010 (astfel cum au fost reglementate, după adoptarea actului normativ, prin Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 53/2011, publicată în M. Of. 84 din 01 februarie 2011), instanţa a reţinut că prin H.G. nr. 200/2011 s-a realizat doar prima fază, denumită „Aprobarea indicatorilor tehnico-economici" ai investiţiei, care cuprinde nu doar stabilirea coridorului de expropriere, ci şi a listei proprietarilor - aşa cum rezultă din evidenţele Agenţiei Naţionale de cadastru şi Publicitate Imobiliară sau ale unităţilor administrativ-teritoriale - precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator, pe baza unui raport de evaluare.
Problema contestării justeţei despăgubirii evaluate este direct legată de momentul notificării intenţiei de expropriere a imobilului, în raport de dispoziţiile art. 8 alin. (2) şi ulterior, de momentul comunicării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii conform art. 20 şi 22 din Legea nr. 255/2010, aşadar de etapa a II-a ,,Consemnarea sumei individuale şi afişarea listei imobilelor ce urmează a fi expropriate".
În speţă, însă, este pusă în discuţie modalitatea de derulare a acestei a doua etape, câtă vreme a fost făcută dovada emiterii de către expropriator a deciziei nr. 604 din 19 mai 2011, aşadar a unui stadiu procedural consacrat de lege în etapa a III-a, definită ca decurgând din transferul efectiv al dreptului de proprietate.
Câtă vreme actul normativ vizat (H.G. nr. 200/2011) asigură cel puţin formal îndeplinirea primei etape în procedura exproprierii, iar orice întârziere sau culpă a autorităţilor în derularea cu celeritate a tuturor celorlalte etape legale (inclusiv în ce priveşte formalitatea comunicării procedurale a actelor emise) poate fi sancţionată de instanţă, s-a reţinut că instanţa de fond a greşit respingând ca prematură cererea.
S-a mai reţinut că nu s-a făcut dovada notificării proprietarului în condiţiile art. 8 din lege şi a parcurgerii procedurii care, prin împlinirea termenului statuat de art. 9, permite expropriatorului să emită decizia de expropriere. A fost respinsă susţinerea intimatei pârâte că reclamanţii nu au încă recunoscută calitatea de persoane supuse măsurilor reglementate prin Legea nr. 255/2010, pentru că în acest mod ar fi golite de conţinut dispoziţiile prevăzute de legiuitor.
Susţinerea că doar de la momentul comunicării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii prevăzute de art. 20 din Legea nr. 255/2010 proprietarul dobândeşte calitatea de expropriat nu se regăseşte în lege; dimpotrivă, plata prealabilă a despăgubirii constituie o cerinţă a preluării în această modalitate a bunului de către stat, consacrată atât prin art. 44 alin. (3) din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
În fine, instanţa a mai reţinut că reclamanţii nu s-au regăsit consemnaţi doar în lista preliminară anexă la hotărârea de guvern evocată, fiind emisă chiar o decizie de expropriere. Inexistenţa unei hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirii, a comisiei de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real ce urma a fi desemnată de expropriator, care la rândul ei urma să constate conform art. 18 din lege acceptarea sau, după caz, neacceptarea cuantumului despăgubirii de către proprietar sau titularii altor drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii, nu poate constitui un impediment obiectiv în demersul jurisdicţional al reclamanţilor.
Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat recurs invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În critici se susţine că etapele procedurii de expropriere conform art. 4 din Legea nr. 255/2010 sunt: aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrării de interes naţional, judeţean sau local, consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele ce fac parte din coridorul de expropriere şi afişarea listei proprietarilor imobilelor, transferul dreptului de proprietate şi finalizarea formalităţilor procedurii de expropriere.
Se mai susţine că art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 prevede: „expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii".
Aşadar, numai din momentul comunicării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii se naşte dreptul persoanei expropriate de a contesta cuantumul despăgubirii, fără a contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator.
Procedura judiciară poate fi declanşată numai după emiterea de către comisie a unei hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
Menţionarea în lista anexă la H.G. nr. 200/2011 a numelui reclamanţilor şi a bunului pe care îl deţin în proprietate nu este suficientă pentru declanşarea procedurii judiciare.
Recursul este fondat.
Etapele procedurii de expropriere, conform art. 4 din Legea nr. 255/2010, sunt: aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrării de interes naţional, judeţean sau local, consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele ce fac parte din coridorul de expropriere şi afişarea listei proprietarilor imobilelor, transferul dreptului de proprietate şi finalizarea formalităţilor procedurii de expropriere.
Potrivit art. 18 şi 19 din această lege faza administrativă a procedurii exproprierii se încheie, putând fi declanşată procedura judiciară, după emiterea de către comisie a unei hotărâri în care se va preciza valoarea despăgubirilor şi modul de plată a acestora.
Deci, pentru a lua naştere dreptul reclamanţilor de a contesta, în calitate de persoane expropriate, cuantumul despăgubirilor stabilite de expropriator, este necesar ca acesta să emită o hotărâre în acest sens.
În speţă, după emiterea H.G. nr. 200/2011, prin care s-a realizat faza denumită „Aprobarea indicatorilor tehnico-economici", a fost emisă o decizie de expropriere în temeiul dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 şi art. 6 din Normele metodologice de aplicare a legii, ce reprezintă titlu executoriu pentru transferul dreptului de proprietate şi trebuie urmată de emiterea unei hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirii.
Faţă de dispoziţiile legale evocate se constată că nici H.G. nr. 200/2011 şi nici decizia de expropriere nr. 604/2011 (fila 11 dosar fond) nu reprezintă şi nu pot fi asimilate hotărârii de stabilire a despăgubirilor prevăzute de art. 22 din Legea nr. 255/2010, care prevede: „expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii."
Procedura judiciară poate fi declanşată numai după emiterea de către comisie a unei hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor (ceea ce în speţă nu s-a demonstrat a se fi emis). Din momentul comunicării acestei hotărâri se naşte dreptul persoanei expropriate de a contesta cuantumul despăgubirii.
Menţionarea în lista anexă la H.G. nr. 200/2011 a reclamanţilor nu echivalează unei hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor. (fila 12 dosar fond)
Aşa fiind, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, decizia atacată va fi modificată, va fi respins apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civilă nr. 219 din 19 ianuarie 2012 a Tribunalului Constanţa - secţia civilă, care va fi menţinută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 54/C din 18 aprilie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Modifică decizia atacată, respinge apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civilă nr. 219 din 19 ianuarie 2012 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2013
| ← ICCJ. Decizia nr. 533/2013. Civil. Anulare act. Rectificare... | ICCJ. Decizia nr. 531/2013. Civil → |
|---|
