ICCJ. Decizia nr. 5467/2013. Civil. Brevete de invenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5467/2013
Dosar nr. 151/103/2011
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1234/31 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Neamţ a fost admisă în parte acţiunea reclamanţilor A.P., B.R.D., B.M., B.M., C.P., D.V., D.M., F.I., F.S., G.C., I.D., M.V., S.I., S.G., T.V. şi T.V. cu obligarea pârâtei SC A.M.T.P.R. SA să plătească acestora, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând drepturi băneşti de proprietate intelectuală derivând din contractul de cesiune din 23 mai 2001, următoarele sume de bani: 535.942 lei pentru anul 2008; 177.950 lei pentru 2009 şi 511.321 lei pentru anul 2010. De asemenea, pârâta a fost obligată la plata dobânzii legale aferentă sumei stabilită pentru anul 2008, începând cu 17 ianuarie 2011, până la achitarea integrală a debitului, iar pentru sumele stabilite pentru anii 2009 şi 2010, dobânda legală începând cu 10 mai 2011 până la achitarea integrală a debitului, precum şi la plata sumei de 11.000 lei cheltuieli de judecată.
Soluţia a fost pronunţată în considerarea şi a Dosarului nr. 2171/103/2011, conexat la Dosarul nr. 151/103/2011, reţinându-se că ambele litigii se poartă între aceleaşi părţi, au aceeaşi cauză, respectiv pretenţii băneşti derivând dintr-un contract de cesiune, diferind perioada pentru care se solicită aceste drepturi, în Dosarul nr. 151 se solicită drepturile aferente anului 2008, iar în Dosarul nr. 2171 drepturile aferente anilor 2009 şi 2010.
Învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de ambele părţi, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 9 din 29 aprilie 2013, a respins căile de atac, ca nefondate, pentru considerentele ce urmează.
Raporturile juridice dintre părţi, derivate din contractul de cesiune din 2001 sunt de natură civilă, astfel că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1073 C. civ. şi 1088 C. civ.
S-a mai reţinut că, în ce priveşte utilizarea invenţiei pentru care reclamanţii au primit brevetul, a făcut obiectul Dosarului nr. 1181/103/2009 al Curţii de Apel Bacău, cauză soluţionată irevocabil. Obiectul acestui dosar l-au constituit pretenţiile reclamanţilor derivând din contractul de cesiune din 23 mai 2001 aferente anului 2007, iar litigiul de faţă vizează aceste pretenţii pentru perioada 2008-2010.
Având în vedere obiectul litigiului şi cauza în Dosarul nr. 1181/103/2009, există autoritate de lucru judecat cu rol de prezumţie în ce priveşte interpretarea şi aplicarea prevederilor contractului de cesiune încheiat între părţi.
Susţinerile apelantei-pârâte cu privire la eficienţa economică a invenţiei, modul de calcul şi metoda utilizată în precizarea acesteia au făcut obiectul litigiului menţionat, iar în soluţionarea acestuia prin parcurgerea tuturor gradelor de jurisdicţie, instanţa a stabilit în mod irevocabil care este modul de interpretare şi aplicare a prevederilor contractului de cesiune încheiat între părţi.
Sub aceste aspecte, Decizia Curţii de Apel Bacău nr. 49/2010 şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3285/2011 operează cu titlu de prezumţie de autoritate de lucru judecat, astfel încât, corect prima instanţă, pornind de la această situaţie şi de la modul în care au fost interpretate în mod irevocabil prevederile art. 9 lit. c) din contractul de cesiune, a procedat la determinarea cuantumului drepturilor băneşti cuvenite reclamanţilor potrivit variantei efectuată în raportul de expertiză efectuat în cauză prin care a fost avută în vedere argumentaţia cuprinsă în hotărârile judecătoreşti menţionate.
S-a reţinut că sunt neîntemeiate criticile formulate de către pârâtă referitoare la modul de administrare a probatoriului la prima instanţă şi la nereţinerea de către tribunal a considerentelor şi aprecierilor cuprinse în raportul întocmit de comisia tehnică din cadrul SC A.M.T.P.R. SA şi în opinia exprimată de expertul parte în Dosarul Tribunalului Bucureşti nr. 18871/3/2009. Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar cât şi al expertizei efectuate, nu a rezultat că în perioada în litigiu, 2008-2010, nu ar fi fost utilizată în procesul de producţie invenţia reclamanţilor. În cauză nu s-a făcut dovada acestor susţineri şi a situaţiei că procesul de producţie ar fi suferit vreo modificare faţă de perioada anterioară, perioadă pentru care reclamanţii au primit drepturile băneşti derivate din aplicarea contractului de cesiune.
Atât la stabilirea dreptului reclamanţilor cât şi la determinarea cuantumului sumelor cuvenite acestora, prima instanţă a avut în vedere argumentaţia stabilită irevocabil şi cu rol de prezumţie de lucru judecat în Dosarul Tribunalului Neamţ nr. 1181/103/2009 în ce priveşte interpretarea clauzelor contractului de cesiune încheiat între părţi, precum şi concluziile raportului de expertiză efectuat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.
Reclamanţii, prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită, în esenţă, obligarea pârâtei la plata dobânzii astfel cum a fost solicitată, în temeiul dispoziţiilor comerciale şi nu civile.
Prin motivele de recurs se arată că pârâta este un comerciant, iar contractul de cesiune este supus legii comerciale, potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 56 C. com., în vigoare la data încheierii contractului de cesiune, părţile neavând posibilitatea să-l sustragă acestui regim.
Pe cale de consecinţă, devin aplicabile contractului de cesiune din 2001 prevederile art. 43 C. com., potrivit cărora dobânzile la suma datorată se stabilesc şi curg de la data când suma era datorată, în speţă, pentru suma din 2008, de la 1 ianuarie 2009, pentru suma din 2009, de la 1 ianuarie 2010 şi pentru suma din 2010, de la data de 1 ianuarie 2011, părţile stabilind la art. 9 lit. c) din contract, drepturile patrimoniale cuvenite inventatorilor într-un procent de 10% din eficienţa economică anuală postcalculată, ceea ce înseamnă sumele cuvenite pentru anul trecut se achită la începutul anului următor, iar pentru întârziere se datorează dobânzi care curg de la momentul datorării sumelor, adică de la 1 ianuarie al anului următor.
Instanţele au respins argumentele cu motivarea că în speţă se aplică art. 1088 alin. (2) C.civ, şi dobânzile se acordă de la data chemării în judecată deoarece creanţa nu este supusă legii comerciale, prin voinţa părților contractante, concretizată în art. 6 din contractul de cesiune, stipulându-se că despăgubirile se datorează în condiţiile C. civ.
Motivarea este nelegală faţă de dispoziţiile art. 56 C. com., ce prevede că dacă o parte este comerciant, atunci raporturile juridice sunt guvernate de legea comercială.
Pârâta, prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicită, în esenţă, în principal respingerea acţiunii, iar în subsidiar, casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Neamţ.
Prin motivele de recurs se arată că motivarea Curţii se bazează greşit pe existența autorității de lucru judecat derivând din Dosarul nr. 1181/103/2009 a Tribunalului Neamţ precum şi reţinerii că nu s-ar fi probat că instalaţia nu a fost utilizată în procesul de producţie în perioada relevantă, 2008-2010.
Instanţa a încălcatart. 129 alin. (5) C. proc. civ., art. 6 din C.E.D.O. şi art. 21 din Constituţia României deoarece a ignorat obligaţia ce le incumba, potrivit textelor legale menţionate, soluţionând cauza într-o manieră care impune concluzia că nu s-a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi, prin urmare, nu s-a analizat fondul cauzei.
Se mai arată că brevetul nu a fost folosit în procesul de producţie în cadrul SC A.M.T.P.R. SA în intervalul relevant. Problema instalaţiei în discuţie a reprezentat de-a lungul timpului o chestiune delicată din perspectiva relaţiilor inter-umane la nivelul societăţii: intimaţii au fost/sunt salariaţi ai SC A.M.T.P.R. SA, dintre care unii au deţinut funcţii importante. B.R.D., director executiv la momentul respectiv - unul dintre intimaţi - a semnat adresa din 25 februarie 2005, care stă la baza metodei de calcul invocate de cele 17 persoane ca fundament pentru sumele pretinse.
În acest context SC A.M.T.P.R. SA a solicitat, atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel, administrarea unei probe cu expertiză tehnică în specialitatea instalaţii desene şi modele industriale (sau utilaj tehnologic). Expertiza în discuţie ar fi clarificat aspecte determinante pentru situaţia de fapt şi anume (i) care sunt diferenţele dintre instalaţia de călire a ţevilor la care se referă brevetul şi cea utilizată în anul 2008-2010 la respectivul cuptor (C.V.P. 4) şi (ii) dacă instalaţia de călire a ţevilor la care se referă brevetul a mai fost utilizată la cuptorul C.V.P. 4 în perioada 2008-2010.
Astfel, elementul în discuţie, utilizarea sau nu a instalaţiei în anii relevanţi, reprezenta o premisă esenţială a judecăţii cauzei: dacă expertiza ar fi constatat că instalaţia la care se referă brevetul nu a fost utilizată în intervalul relevant s-ar fi exclus de plano realizarea unei eficiente economice care să dea dreptul intimaţilor la a beneficia de vreo sumă.
Proba în discuţie se corobora, de altfel, cu documentele depuse la dosarul cauzei, şi anume raportul întocmit de comisia tehnică din cadrul SC A.M.T.P.R. SA prin care se reţine că: „instalaţia automată de călire a țevilor la care se referă brevetul, existentă la cuptorul C.V.P. 4 nu a fost utilizată în perioada 2008-2010 în forma brevetată, deoarece înainte de anul 2008 aceasta a fost înlocuită. În prezent instalaţia lucrează sub formă înlocuită”. De asemenea respectivul raport reţine şi că instalaţia actuală este diferită constructiv de cea din brevet, în opinia separată a expertului parte întocmită în Dosarul nr. 18871/3/2009 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti având ca obiect anularea brevetului.
Considerentul Curţii de Apel Bacău referitor la incidenţa unei prezumţii de lucru judecat, prin raportare la soluţia irevocabilă din Dosarul nr. 1181/103/2009, dosar care a avut ca obiect pretenţii ale intimaţilor din prezenta cauză pentru anul 2007, este exclus în condiţiile în care pretenţiile din cele două cauze se referă la perioade de timp diferite.
Totodată, Curtea de Apel Bacău a omis un element deosebit de important, faptul că în prezenta cauză, SC A.M.T.P.R. SA a solicitat instanţei să analizeze un argument esenţial, cu care instanţele învestite cu soluţionarea cauzei anterioare nu au fost sesizate împrejurarea că, în anii relevanţi (2008-2010), instalaţia la care se referă brevetul nu a fost utilizată de SC A.M.T.P.R. SA.
Soluţia din Dosarul nr. 1181/103/2009 nu conturează conţinutul noţiunii de „eficienţă economică" pentru a putea fi opusă ca atare în prezentul litigiu.
În Dosarul nr. 1181/103/2009, aspectele tehnice privind noţiunea de „eficienţă economică” erau favorabile SC A.M.T.P.R. SA, conform probatoriului administrat. Împrejurarea că, în acel dosar, prin suplimentul la raportul de expertiză, s-a realizat o cuantificare prin utilizarea metodei de calcul la care se referă intimaţii şi în prezenta cauză, adică cea inclusă în adresa din 25 februarie 2005, este rezultatul faptului că instanţa a dispus expres să se efectueze şi un astfel de calcul.
Curtea de Apel Bacău a încălcat reguli fundamentale de interpretare a contractelor, şi anume cea privind prioritatea voinţei reale a părţilor şi cea legată de faptul că dispoziţiile contractuale se interpretează în favoarea celui care se obligă.
Operaţiunea de interpretare a unei clauze contractuale, art. 9 lit. c din contractul de cesiune are drept finalitate determinarea exactă a înţelesului respectivei clauze, în strânsă corelaţie cu voinţa internă a părţilor, conform art. 977 C. civ. În speţă, situaţia concretă exclude posibilitatea ca, prin raportare la voinţa internă a societăţii, să se fi agreat o clauză care să contravină scopului avut în vedere la încheierea contractului de cesiune.
Din extrasele situaţiilor financiare depuse Ia dosarul Tribunalului Neamţ (aspect confirmat chiar expertul contabil desemnat în cauză) rezultă că, în anul 2008, SC A.M.T.P.R. SA a suferit pierderi din activitate (183.598.863 Iei). Similar, în anul 2009 pierderea a fost de 203.106.549 lei, iar în 2010, pierderea a fost de 111.279.267 lei.
Contractul de cesiune nu se limitează la o simplă comparaţie pe baza raţionalizării unei consumuri, cum susţin intimaţii - poziţie preluată în raportul de expertiză administrat în faţa primei instanţe.
Din moment ce metoda de calcul propusă de intimaţi conduce la agravarea situaţiei financiare a SC A.M.T.P.R. SA, întrucât presupune obligarea societăţii la plata unei sume considerabile, deşi situaţia financiară a acesteia în anii relevanţi indică pierderi din activitatea respectivă, rezultă că interpretarea art. 9 lit. c) din contractul de cesiune adoptată de instanţa de apel contravine art. 983 C. civ. care consacră principiul în dubio pro reo.
Instanţa de apel a realizat doar o examinare sumară a cauzei, fără a avea în vedere fondul pricinii.
Astfel, instanţa de apel a respins cererea de suspendare a judecăţii cauzei, formulată în cadrul motivelor de apel în temeiul art. 244 pct. 1 C.pr.civ., pentru ca instanţa să poată adopta o hotărâre pornind de la o stare de fapt şi de drept corectă deoarece SC A.M.T.P.R. SA a promovat o acţiune care vizează anularea brevetului, invocând lipsa noutăţii şi a activităţii inventive a obiectului acestuia, ce formează obiectul Dosarului nr. 18871/3/2009.
Totodată, societatea a solicitat şi anularea contractului de cesiune, în condiţiile (i) lipsei obiectului (instalaţia de călit ţevi Ia care se referă brevetul nu reprezintă o invenţie), (ii) existenţei unei cauze false a contractului de cesiune şi (iii) incidenţei erorii obstacol, SC A.M.T.P.R. SA a contractat cu convingerea că instalaţia de călit ţevi reprezintă o veritabilă invenţie, fiind în eroare cu privire la bunul incorporat vizat prin contractul de cesiune - obiectul Dosarului nr. 1588/103/2009 pe rolul Tribunalului Neamţ.
În aceste circumstanţe, suspendarea se impunea, raportat la faptul că efectele nulităţii sunt retroactive.
Motivarea Curţii de Apel Bacău se bazează, în mod eronat, în esenţă, pe pretinsa incidenţă a unei prezumţii de autoritate de lucru judecat, decurgând din soluţionarea Dosarului nr. 1181/103/2009 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa de apel nu a mai efectuat o analiză proprie a criticilor SC A.M.T.P.R. SA din apel la preluarea ca atare a considerentelor Tribunalului Neamţ.
Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate reţine caracterul nefondat al recursului declarat de reclamant şi caracterul fondat al recursului declarat de pârâtă pentru argumentele ce succed.
1. Prin contractul de cesiune din 23 mai 2001 SC P. SA Roman, actuala SC A.T.P. SA Roman a dobândit dreptul la depunerea cererii de brevet de invenţie, la acordarea şi eliberarea brevetului de invenţie, precum şi dreptul la invocarea priorităţii convenţionale în legătură cu invenţia pârâţilor constând, în esenţă, dintr-o instalaţie automată de călire a ţevilor.
Contractul de cesiune a fost încheiat în temeiul dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie. Reclamanţii, în calitate de autori a invenţiei, au invocat în prezenta cauză încălcarea drepturilor lor patrimoniale prevăzute de art. 36 din acelaşi act normativ.
Cu alte cuvinte litigiul este guvernat de dispoziţiile legislaţiei privind proprietatea industrială şi nu de legislaţia comercială cum se pretinde prin recurs.
Drept urmare, dat fiind natura civilă a cauzei, mai precis o cauză de proprietate industrială, dobânda legală aferentă creanţei pretinse se calculează conform art. 1088 alin. (2) C. civ. şi nu potrivit prevederilor art. 43 C. com.
Lămurită fiind natura juridică a cauzei, dobânzile au fost calculate corect de la data formulării cererii de chemare în judecată şi nu de la data când suma era datorată.
Recurenţii invocă, nejustificat, încălcarea dispoziţiilor art. 56 C. com., potrivit cărora dacă o parte este comerciant, atunci raporturile juridice sunt guvernate de legea comercială.
Numai că prezumţia de comercialitate a fost înlăturată de natura civilă a cauzei, conform art. 4 C. com.
Art. 4 C. com. arată că se socotesc ca fapte de comerţ, afară de cele menţionate la art. 3 din Cod, celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul.
De altfel, chiar părţile au confirmat natura civilă a cauzei astfel cum rezultă din art. 6 din contractul încheiat.
Şi art. 56 C. com. invocat de recurenţi precizează că prezumţia de comercialitate este infirmată de cazurile în care legea ar dispune altfel.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, reţinând că legea a fost corect aplicată, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul.
2. Pe tot parcursul judecăţii, recurenta-pârâtă a susţinut că invenţia nu a fost utilizată la cuptorul C.V.P. 4 în perioada 2008-2010.
Prima instanţă de fond a apreciat că nu se impune efectuarea unei expertize tehnice în sensul solicitat deoarece pretenţiile ce fac obiectul acţiunilor conexate au temeiuri convenţionale, derivând dintr-un contract asumat de părţi, ori reziliat şi care îşi produce efectele.
Pârâta, în susţinerea pretenţiilor sale, a solicitat şi în etapa devolutivă a procesului efectuarea unei expertize tehnice judiciare.
Curtea de apel, în motivarea soluţiei, a apreciat că nu s-a făcut dovada susţinerilor că invenţia nu a fost aplicată sau că procesul de producţie ar fi suferit vreo modificare faţă de perioada anterioară în temeiul probelor cu înscrisuri administrate.
Prin expertiza de specialitate solicitată s-ar fi putut stabili dacă instalaţia de călire a ţevilor, la care se referă brevetul de invenţie, a mai fost utilizat la cuptorul C.V.P. 4 în perioada 2008-2010 şi dacă instalaţia de călire a ţevilor utilizată în perioada 2008-2010 este diferită de instalaţia protejată prin brevetul de invenţie.
Cu alte cuvinte, instanţa nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt din cauză cu referire la utilizarea/neutilizarea instalaţiei şi, implicit la stabilirea existenței vreunei eficienţe economice rezultată din aplicarea obiectului brevetului.
Administrarea insuficientă a probelor necesare şi utile cauzei echivalează cu necercetarea fondului, fiind motiv de casare cu trimitere potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
În consecinţă, constatându-se că situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită precum şi imposibilitatea administrării în recurs a altor probe decât cele cu înscrisuri, în considerarea art. 305 C. proc. civ., recursul va fi admis în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., decizia va fi casată şi cauza va fi trimisă pentru rejudecarea apelului pârâtei.
În rejudecare, instanţa va administra proba cu expertiză tehnică de specialitate vizând obiectivele menţionate în recurs în vederea aplicării corecte a dispoziţiilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, cu referire la conţinutul contractului de cesiune încheiat între părţi, precum şi orice altă probă utilă, concludentă şi pertinentă cauzei, în respectarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Cât priveşte critica referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 244 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că soluţionarea litigiului pendinte, între aceleaşi părţi, având ca obiect anularea brevetului, în sensul că eventuala anulare a brevetului are consecinţe asupra drepturilor băneşti cuvenite inventatorilor, măsura suspendării legale prevăzute de art. 244 C. proc. civ. are caracter facultativ, astfel încât adoptarea sa depinde de aprecierea instanţei de judecată, care are în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci şi oportunitatea suspendării judecăţii.
În acest sens s-a apreciat că dreptul reclamanților de a fi recompensaţi pentru invenţia lor, rezultat ce nu ar putea fi atins în cazul întreruperii judecăţii, se impune a fi protejat ca atare.
Soluţia pronunţată este o aplicare a caracterului facultativ a suspendării prevăzute de art. 244 C. proc. civ.
Funcţie de probatoriile administrate instanţa va reevalua puterea de lucru judecat a sentinţei pronunţate în litigiul purtat anterior între părţi ce a vizat drepturile cuvenite autorilor invenţiei pentru o perioadă anterioară celei din prezenta cauză, litigiu în care nu s-a invocat neutilizarea instalaţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A.P., B.R.D., B.M., B.M., C.C., C.P., D.V., D.M., F.I., F.S., G.C., I.D., M.V., S.I. (I.), S.G., T.V., T.V. împotriva Deciziei nr. 9 din data de 29 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
Admite recursul declarat de pârâta SC A.T.P. SA Roman împotriva aceleiaşi decizii.
Casează în parte decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâta SC A.T.P. SA Roman la aceeaşi instanţă.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei cu privire la apelul declarat de reclamanţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5293/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5729/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
