ICCJ. Decizia nr. 5764/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5764/2013
Dosar nr. 2386/2/2012
Şedinţa publică din 11 decembrie 2013
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 06 august 2008, reclamantul G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., exproprierea întregii suprafeţe de teren de 4.600 mp. Teren, conform plan amplasament, situat în intravilanul comunei Gruiu, judeţul Ilfov, stabilirea şi obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri de 159,75 lei/mp reprezentând valoarea reală a imobilului iar în subsidiar stabilirea şi obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri totale de 820.476,01 lei reprezentând valoarea reală a imobilului (în cuantum de 700.476,91 lei calculat la o valoare de 159,75 lei - mp), plus prejudiciul produs prin exproprierea parţială a imobilului (evaluat la 120.000 lei).
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul terenului în suprafaţă de 4.600 mp, conform planului de amplasament, situat în intravilanul comunei Gruiu, judeţul Ilfov, aşa cum rezultă din Titlul de Proprietate din 17 noiembrie 1997 emis de C.J.S.D.P.T. Ilfov şi a certificatului de moştenitor din 30 iulie 2003 eliberat de B.N.P. D.D.
Prin H.G. nr. 1546/01 noiembrie 2006 s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere a imobilului teren. Conform anexei 2 la H.G. nr. 1546 din 01 noiembrie 2006 şi anexei 1 la H.G. nr. 232/2008, s-a dispus exproprierea unei suprafeţe de 4.384,832 mp din suprafaţa totală de 4.600 mp. Despăgubirea pentru suprafaţa de 4.384,832 mp a fost evaluată la 69.820,86 lei - respectiv o valoare de 15,93 lei/mp. Reclamantul a mai arătat că exproprierea nu s-a realizat până la data sesizării instanţei iar în urma exproprierii ar rămâne în proprietatea sa o suprafaţă de 215,168 mp, care este neexploatabilă întrucât, aşa cum rezultă din schiţa de amplasament, este limitrofă autostrăzii pentru care se execută exproprierea şi rămâne fără nici o cale de acces.
A susţinut că suprafaţa de teren de 215,168 mp. nu este probabil că îi va aduce venituri dar va genera cheltuieli cel puţin la nivelul taxelor şi impozitelor aferente sau, veniturile pe care le-ar aduce ar fi minime şi de natură a nu acoperi cheltuielile inerente şi obligatorii precum (şi fără a avea caracter limitativ) taxele şi impozitele aferente şi costurile de obţinere a unei servituti de trecere şi valoarea despăgubirilor lunare/anuale datorate proprietarilor terenurilor afectate de dreptul de trecere.
Cum aceste cheltuieli ar avea un caracter perpetuu şi ar constitui un prejudiciu ce ar trebui să îi fie compensat, reclamantul apreciază că este mai ieftin pentru pârât să exproprieze întreaga suprafaţă a imobilului.
În drept, au fost invocate disp. art. 9 din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, art. 10,15 din Legea nr. 198/2004, Normele metodologice din 10 iunie 2004 de aplicare a Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, H.G. nr. 1546/1996 şi H.G. nr. 232/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 73 din 20 ianuarie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins cererea, ca inadmisibilă.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 435 din 30 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare.
Recursul declarat împotriva Deciziei nr. 435/2009 a fost respins de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia civilă nr. 1194 din 24 februarie 2010.
În rejudecare, pârâtul a depus note scrise în care a arătat că prin H.G. nr. 1546 din 01 noiembrie 2006 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Construcţia autostrăzii Bucureşti - Braşov, tronsonul Bucureşti -Ploieşti, pe teritoriul localităţilor Moara Vlăsiei, Snagov, Gruiu, Balta Doamnei, Gherghiţa, Drăgăneşti, Râfov, Dumbrava. Berceni, Bărcăneşti şi Ploieşti" a fost aprobat amplasamentul lucrării, declanşându-se şi procedurile de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe acest amplasament. Potrivit anexei H.G. nr. 1546 din 01 noiembrie 2006 suprafaţa de teren de 4.384,832 mp din imobilul deţinut în proprietate de reclamant este afectată de lucrarea declarată de utilitate publică. în respectarea dispoziţiilor Legii nr. 198/2004, la data de 22 martie 2007, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 legal constituită a întocmit procesul verbal din 26 ianuarie 2007 şi Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 22 martie 2007 acte administrative în baza cărora s-a dispus consemnarea sumei de bani acordată cu titlu de despăgubire. Ulterior emiterii Hotărârii de stabilire a despăgubirilor s-a constatat că proiectul tehnic al Autostrăzii Bucureşti - Braşov pe tleisonul Bucureşti - Ploieşti necesită modificări drept pentru care s-a procedat la revizuirea acestuia şi la suspendarea procedurilor de expropriere a imobilelor afectate de modificări. Constatându-se că modificarea de proiect vizând imobilul reclamantului constă în creşterea suprafeţei expropriate iniţial expropriatorul în anul 2009 a consemnat pe numele şi la dispoziţia reclamantului suma de 69.820,86 lei astfel cum reiese din recipisa de consemnare. Prin H.G. nr. 181/2009 publicată în M. Of. nr. 142 din 09 martie 2009 s-a aprobat exproprierea imobilului în suprafaţă de 215 mp. Astfel, urmând procedura stabilită de Legea nr. 198/2004 s-a adoptat Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 24 martie 2009 şi Procesul verbal din 24 martie 2009 în baza cărora s-a dispus consemnarea despăgubirilor aferente exproprierii imobilului în valoare de 3.263,49 lei astfel cum reiese din recipisa de consemnare din 04 mai 2009.
Prin sentinţa civilă nr. 44 din 12 ianuarie 2012 Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă, a admis în parte cererea formulată de către reclamantul G.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., a dispus obligarea pârâtului la plata despăgubirii în cuantum de 36.800 euro în echivalent lei la data plăţii, ca urmare a exproprierii întregii suprafeţe de 4.600 mp, teren situat în localitatea Gruiu, jud. Ilfov şi a respins capătul de cerere privind exproprierea totală, ca rămasă fără obiect.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin H.G. nr. 1546 din 01 noiembrie 2006 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Construcţia autostrăzii Bucureşti - Braşov, tleisonul Bucureşti - Ploieşti, pe teritoriul localităţilor Moara Vlăsiei, Snagov, Gruiu, Balta Doamnei, Gherghita, Drăgăneşti, Râfov, Dumbrava. Berceni, Bărcăneşti şi Ploieşti" a fost aprobat amplasamentul lucrării, declanşându-se şi procedurile de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe acest amplasament.
Potrivit anexei H.G. nr. 1546 din 01 noiembrie 2006, suprafaţa de teren de 4.384,832 mp din imobilul deţinut în proprietate de reclamant este afectată de lucrarea declarată de utilitate publică. S-a emis hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 22 martie 2007 si s-a dispus consemnarea sumei de bani in cuantum de 69.820,86 lei, acordată cu titlu de despăgubire.
Prin H.G. nr. 181/2009 publicată în M. Of. nr. 142 din 09 martie 2009 s-a aprobat exproprierea imobilului în suprafaţă de 215 mp. Astfel, urmând procedura stabilită de Legea nr. 198/2004 s-a adoptat Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 24 martie 2009 şi Procesul verbal din 24 martie 2009, în baza cărora s-a dispus consemnarea despăgubirilor aferente exproprierii imobilului, în valoare de 3.263,49 lei astfel cum reiese din recipisa de consemnare din 04 mai 2009.
Prin acţiunea dedusă judecăţii reclamantul a contestat cuantumul despăgubirilor solicitând stabilirea unei juste despăgubiri la valoarea reală a imobilului.
În ceea ce priveşte primul capăt de cerere, privind exproprierea întregii suprafeţe de teren de 4.600 mp, având in vedere faptul ca exproprierea s-a realizat în două etape, în baza H.G. nr. 1546/2006 şi H.G. nr. 181/2009 şi a cuprins, în final, întregul teren, tribunalul 1-a respins, ca rămas fără obiect.
Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, „Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4) - (8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului." Potrivit alin. (2) din acelaşi articol „ în cazul în care hotărârea nu a fost comunicată, orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, în termen de 3 ani de la data afişării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în condiţiile art. 7, sub sancţiunea decăderii. În ceea ce priveşte soluţionarea acestei acţiuni alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 198/2004 face trimitere la dispoziţiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a stabilit o despăgubire de 36.800 euro echivalentul a 160.187 lei. Instanţa de fond a validat raportul de expertiza efectuat în cauză de către comisia de experţi şi a ţinut seama de opinia majoritară. Experţii au menţionat că nu au existat tranzacţii încheiate cu imobile similare, astfel încât să aibă în vedere contracte încheiate efectiv pentru imobile similare, motiv pentru care primii doi experţi, dar şi expertul Stăncioiu, prin punctul de vedere, au avut în vedere oferte şi nu contracte efectiv încheiate. In ceea ce priveşte data stabilirii despăgubirilor, în raport de dispoziţiile art. 25, tribunalul a apreciat că evaluarea trebuie stabilită la data efectuării raportului de expertiză.
Având în vedere că suma propusă de expropriator, care a fost consemnată la dispoziţia expropriatului, este mai mică decât suma stabilită prin raportul de expertiză şi faţă de dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora" primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî, despăgubirea acordată de către instanţă neputând fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată", tribunalul a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 36.800 euro în echivalent lei la data plaţii, cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat in suprafaţă de 4.600 mp.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamantul G.G. şi pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.
În motivarea apelului său, reclamantul G.G. a susţinut că, în ce priveşte exproprierea întregii suprafeţe de 4.600 mp, instanţa de fond greşit a considerat că a rămas fără obiect întrucât a reţinut că au fost expropriate suprafeţele de 4.384,8 mp şi apoi 215 mp, însumând 4.599,8 mp iar nu suprafaţa de 4.600 mp.
Reclamantul a susţinut că, în atare situaţie, rămâne proprietarul unei suprafeţe de 0,2 mp şi debitorul tuturor obligaţiilor legale şi fiscale ce incumbă unei proprietăţi imobiliare lipsită de orice valoare, astfel că eroarea instanţei de fond trebuie corectată în sensul admiterii capătului de cerere vizând întreaga suprafaţă.
Referitor la valoarea despăgubirilor, reclamantul a precizat că instanţa de fond, a respins, fără a motiva, cererea de a completa/reface expertiza şi a stabilit valoarea terenului la data introducerii acţiunii. Instanţa de fond a refuzat, nejustificat, să ia în considerare împrejurarea că expertiza a fost efectuată abia la data de 18 octombrie 2011 datorită abuzului de drept comis de pârâtă şi, totodată, a refuzat să constate că diferenţa dintre valoarea stabilită la 18 octombrie 2011 şi cea care ar fi fost stabilită pentru data introducerii acţiunii este o pagubă adusă reclamantului pentru care trebuie să pârâta.
Dovada abuzului de drept comis de pârâtă este chiar sentinţa şi poziţiile adoptate de pârâtă în primul ciclu procesual, respectiv sentinţa nr. 73 din 20 ianuarie 2009 şi Deciziile nr. 435 din 30 iunie 2009 şi nr. 1194 din 24 februarie 2010, aflate la dosarul cauzei.
Reclamantul a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinţei, obligarea la exproprierea întregii suprafeţe de 4.600 mp şi, în principal, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri stabilite pentru data introducerii acţiunii iar, în subsidiar, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri stabilite conform punctului de vedere adoptat de expert ing. S.l., respectiv la 92.000 euro.
În motivarea apelului său, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a susţinut că în mod greşit instanţa de fond l-a obligat la plata sumei de 38.600 euro, pleiunţând o hotărâre cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică.
Conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând in mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ teritoriala, la data întocmirii raportului de expertiză. Din economia dispoziţiilor art. 26 alin. (2), rezultă că pentru a produce un raport de expertiza cu respectarea normelor imperative, trebuie respectate cumulativ următoarele criterii stabilite în mod imperativ de lege: să se aibă în vedere pentru comparaţie preţuri de tranzacţionare şi nu preturi de ofertare, preturi cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel cu imobilul expropriat, în unitatea administrativ-teritorială la data efectuării raportului de expertiză.
Or, raportul de expertiza administrat în speţă, nu a ţinut seama de criteriile cumulative stabilite în mod imperativ de lege; în realizarea acestuia, comisia de experţi a aplicat o metodă de calcul periferică speţei, fără legătură cu aceasta, respectiv, metoda comparaţiei preturilor de ofertare, deşi sintagma „valoare reală" trebuie înţeleasă prin raportare la preţul real de tranzacţionare (aşa cum acest preţ rezulta din contractele de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile similare) si nicidecum prin aplicarea unei formule de calcul abstracte (metoda comparaţiei prin bonitate) sau prin compararea cu ofertele de vânzare apărute în diverse publicaţii.
Pârâtul a solicitat admiterea în parte a apelului, schimbarea în parte a sentinţei apelate şi respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.
Ulterior, pârâtul şi-a completat motivele de apel arătând că instanţa de fond a dat altceva decât s-a cerut atunci când, deşi a respins cererea de expropriere în integralitate a imobilului de 4.600 mp ca fiind rămasă fără obiect, a obligat totuşi Statul Român prin C.N.A.D.R. la plata unei sume de bani reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru suprafaţa de 4.600 mp.
În apel a fost administrată proba cu expertiză conform dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi proba cu înscrisuri.
Prin Decizia civilă nr. 142/A din 18 aprilie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul formulat de reclamantul G.G., împotriva sentinţei civile nr. 44 din 12 ianuarie 2012 pleiunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
A admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., împotriva aceleiaşi sentinţe.
A schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins capătul de cerere având ca obiect majorarea cuantumului despăgubirilor stabilite prin hotărârile de expropriere.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Referitor la critica reclamantului conform căreia, prin hotărârile de expropriere din 2006 şi din 2009, i-au fost expropriate suprafeţele de 4.384,832 mp, respectiv 215 mp, adică în total 4.599,832 mp şi nu 4.600 mp cât deţinea în proprietate, instanţa de apel a reţinut că expropriatorul a emis hotărârile de guvern menţionate pe baza măsurătorilor topografice făcute la faţa locului, în urma cărora a rezultat că terenul expropriat şi aflat în proprietatea reclamantului avea suprafaţa de 4.599,832 mp şi nu suprafaţa de 4.600 mp cât figurează în titlul de proprietate asupra terenului. Dacă lucrurile ar sta altfel, ar fi o problemă de legalitate a actelor întocmite de Comisiile pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, ale căror procese verbale au stat la baza emiterii celor două hotărâri de guvern. Or, în speţă nu s-au invocat astfel de nelegalităţi.
Corectarea inadvertenţelor (pentru că la o suprafaţă de 4.600 mp, suprafaţa de 0,178 mp nu poate avea altă semnificaţie) dintre suprafaţa înscrisă în titlul de proprietate şi suprafaţa deţinută în fapt de către reclamant, poate fi făcută de către acesta din urmă, prin alte mijloace legale decât acţiunea reglementată în art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 care asigură accesul la justiţie al expropriatului nemulţumit de cuantumul despăgubirii.
Cea de a doua hotărâre de expropriere a fost emisa de către expropriator inclusiv pentru a da curs solicitării expropriatului de a-i fi expropriat tot terenul deţinut iar suprafaţa de 0,178 m.p. despre care s-a pretins că nu ar fi fost expropriată nu a afectat în minus cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului
Referitor la critica reclamantului vizând valoarea despăgubirilor, în sensul includerii în cuantumul acestora inclusiv a sumei reprezentată de diferenţa dintre valoarea stabilită la data de 18 octombrie 2011 şi cea care ar fi fost stabilită pentru data introducerii acţiunii, în condiţiile în care efectuarea cu întârziere a expertizei a fost cauzată de culpa pârâtei, instanţa de apel a reţinut că dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/994 au în vedere valoarea imobilului expropriat de la momentul efectuării expertizei aşa încât, raportându-se la această dată, prima instanţă a procedat în mod legal.
Instanţa de apel a constatat că raportul de expertiză efectuat în faţa primei instanţe şi punctul de vedere separat al expertului loan Stăncioiu au avut în vedere comparabile reprezentate de oferte de vânzare a unor terenuri similare celui expropriat şi nu de tranzacţii efective (filele 53 - 55 dosar fond). A mai reţinut că valoarea imobilului stabilită la momentul efectuării expertizei din apel de expert Elvira Petre s-a făcut cu respectarea exigenţelor legale în materie, fiind stabilită prin raportare la tranzacţii similare (în baza unor tranzacţii efective - trei contracte de vânzare - cumpărare încheiate în anii 2011, respectiv 2012 pentru terenuri extravilane similare, filele 119 - 127 dosar apel).
Evaluarea propusă de către experţii S.C.L. şi S.l. nu a fost avut în vedere cu motivarea că, în încercarea de a justifica metodologii standard de evaluare, experţii se plasează în afara cadrului legal, neţinând seama de valorile înscrise în contractele de vânzare - cumpărare (existente la dosar) pentru terenuri similare realizate în perioada de referinţă. Or, practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este constantă în definirea sintagmei valoare reală, în sensul că aceasta trebuie înţeleasă prin raportare la preţul real de tranzacţionare (aşa cum acest preţ rezultă din contractele de vânzare - cumpărare având ca obiect imobile similare şi nicidecum prin aplicarea unei formule de calcul abstracte (metoda comparaţiei prin bonitate) sau prin compararea cu ofertele de vânzare apărute în diverse publicaţii.
Instanţa de apel a constatat că, raportat la valoarea de 10 lei pentru mp expropriat, stabilită de către expertul E.P., cuantumul despăgubirilor acordate prin hotărârile din 2006 şi din 2009, este superior celui stabilit în condiţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, situaţie în care se impune menţinerea cuantumului despăgubirilor stabilite prin hotărârile de expropriere.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs, reclamantul G.G., criticând-o pentru nelegalitate.
Invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că prin decizia sa, instanţa de apel a respins cererea de expropriere şi a suprafeţei de teren de 0,178 mp, fiind „străine de natura pricinii motivele prin care statuează că suprafaţa terenului este, în realitate, mai mică de 4.600 mp, că exproprierea suprafeţei de 215 mp ar fi fost efectuată la cererea reclamantului şi că suprafaţa de teren de 0,178 mp rămasă în proprietatea reclamantului este doar o simplă inadvertenţă.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că decizia instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 25 -27 din Legea nr. 33/1994, care impun ca valoarea terenului să fie stabilită de o comisie, concept care implică fie obligaţia instanţei de a accepta concluziile majorităţii membrilor, fie de a dispune refacerea expertizei, excluzând posibilitatea instanţei de a stabili valoarea pe baza concluziilor minoritare, cum s-a întâmplat în cauză.
Recurentul-reclamant a mai susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 deoarece a ignorat preţurile stabilite fie prin hotărâri emise de comisiile de expropriere, fie prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care se aflau la dosar, precum şi a alin. (4) a aceluiaşi articol de lege deoarece a respins exproprierea întregii suprafeţe de teren de 4600 mp, suprafaţa de teren de 0,178 mp rămânând în proprietatea sa, cu toate costurile aferente.
Ulterior, cu respectarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., recurentul-reclamant a formulat completare la motivele de recurs, şi, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., a susţinut, în esenţă, următoarele:
Instanţa de judecata a constatat, în mod eleiat că primul capăt de cerere a rămas fără obiect deşi, în fapt, suprafaţa de 0.168 m.p. nu a fost expropriată.
Astfel, prin hotărârile emise în anul 2007 şi în anul 2009 din suprafaţa totală de 4.600 mp, s-au expropriat, suprafeţele de 4.384,832 mp (pentru care s-au acordat despăgubiri în sumă de 69,820,86 lei) şi, respectiv, de 215 mp (pentru care s-au acordat despăgubiri în sumă de 3.263,49 lei), rămânând un rest de proprietate în suprafaţă de 0,168 mp iar instanţa de apel greşit a apreciat, referitor la aceasta, că diferenţa ar putea proveni ca urmare a suprafeţei care rezultă din acte şi suprafaţa care este deţinută în fapt întrucât această chestiune se impunea a fi lămurită.
Recurentul-reclamant a susţinut că suprafaţa de teren rămasă in proprietatea sa este purtătoare de taxe si impozite şi va genera costuri pentru obţinerea unei servituti de trecere, neexistând nicio cale de acces.
Recurentul-reclamant a mai susţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9, deoarece în mod greşit instanţa de apel a avut în vedere opinia minoritară a expertului pârâtului.
A susţinut că prin încheierea de şedinţa din 13 septembrie 2012 s-a dispus efectuarea unei expertize având ca obiectiv „stabilirea valorii de circulaţie a terenului in litigiu, prin raportare la tranzacţii efective pentru imobilele situate în aceeaşi zonă cu cel în litigiu, atât la data efectuării expertizei - 2012, cât şi la nivelul anilor 2007 şi 2009, când s-au expropriat cele două suprafeţe de teren din proprietatea sa.
Prin raportul de expertiză, experţii s-au raportat numai la valoarea de circulaţie la nivelul anului 2009 nu şi la nivelul anului 2007 iar concluziile nu sunt corecte întrucât în anul 2007 preţurile imobilelor era foarte ridicat, pe când ulterior, acesta a scăzut cu 70 % sau chiar mai mult.
Mai mult decât atât, deşi instanţa de judecata a stabilit ca experţii să se raporteze la întreaga suprafaţa de teren de 4.600 mp expropriată, în raportul de expertiză s-au făcut referiri doar la suprafaţa expropriată iniţial, de 4.384,832 mp.
Recurentul-reclamant a mai formulat critici şi cu privire la modul de efectuare a convocărilor la efectuarea expertizei, susţinând că nu au fost respectate dispoziţiile legale. Astfel, părţile au fost convocate iniţial pentru data de 15 noiembrie 2012 iar după repunerea pe rol a cauzei, a cărei judecată fusese suspendată întrucât Statul Roman prin C.N.A.D.R. nu achitase onorariul expertului, părţile nu au mai fost convocate „pentru a depune înscrisuri în vederea respectării dreptului la apărare şi în vederea luării în considerare a documentelor cu ocazia efectuării expertizei" în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5 din C. proc. civ.
Recurentul-reclamant a mai susţinut că sintagma preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială" prevăzută de art. 26 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 33/1994 defineşte preţul de piaţa, ca fiind preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsura rezonabilă pe o piaţa concurenţială atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste, în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, in interesul propriu, presupunând ca nici unul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate. Stabilirea acestui preţ de piaţa presupune administrarea de către părţile litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect şi o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei.
A susţinut că valoarea despăgubirilor trebuie să exprime valoarea imobilului la data exproprierii şi nu una anterioară şi nicidecum una posibil a fi dobândită după expropriere, în stabilirea valorii de piaţa a imobilului trebuind să se ţină cont şi de grila notarială.
Art. 44 alin, (3) din Constituţia României şi art. 1 din Protocolul 1 Adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului prevăd că exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face numai după o justă şi prealabilă despăgubire, deoarece, în caz contrar, ar exista o încălcare a dreptului de proprietate al expropriatului.
Recurentul-reclamant a susţinut că după perioada anilor 2007 - 2009, perioada în care au avut loc exproprierile, până în anul 2013, când s-a întocmit s-a întocmit raportul de expertiza, a avut loc o scădere semnificativa a preţurilor imobilelor şi că nu este echitabil să suporte această scădere.
A mai arătat că punctul de vedere exprimat de expertul I.S. este cel care ar fi trebuit luat în considerare de către instanţă pentru că în calculul despăgubirilor a utilizat metoda comparaţiei şi a avut în vedere preţul de tranzacţionare stabilit prin antecontract de vânzare-cumpărare.
Cum prin raportul de expertiză s-a reţinut că evaluarea nu se poate face pe baza datelor din contractele de vânzare-cumpărare, nefiind credibile, ci pe baza ofertelor de vânzare, greşit instanţa de apel a luat în considerare punctul de vedere al expertului tehnic E.P. pentru că valoarea stabilită de aceasta a avut în vedere contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anii 2011 şi 2012, nefiind respectate dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, care au fost constituite pro causa.
Recurentul-reclamant a mai susţinut că în mod greşit instanţa de apel a respins obiecţiunile la raportul de expertiză şi nu a ţinut cont de înscrisurile pe care le-a depus la dosar care se referă la un preţ de 20 euro/mp şi, respectiv 11 euro/mp, precum şi de hotărâri judecătoreşti pleiunţate în alte speţe.
În baza argumentelor expuse, recurentul-reclamant a solicitat, în principal, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare. în subsidiar, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi completat şi modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului, cu cheltuieli de judecată.
Recursul este nefondat, pentru considerentele care succed.
Despăgubirea reprezintă o compensaţie pentru pierderea suferită de proprietar ca urmare a pierderii dreptului de proprietate sau a altui drept real principal asupra bunului, obiect al exproprierii.
Potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (3) şi (6) din Constituţie, "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire", iar "Despăgubirile prevăzute de alin. (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie". Astfel, aşa cum reiese din conţinutul normei constituţionale menţionate, despăgubirea trebuie să fie "dreaptă", în sensul de a reprezenta valoarea reală a bunului expropriat, şi să fie "prealabilă", adică trebuie să fie plătită proprietarului înainte de deposedarea sa.
Exproprierea, ca ansamblu de acte şi operaţiuni administrative şi jurisdicţionale, are ca efect naşterea unor raporturi obligationale între expropriator şi persoanele îndreptăţite la despăgubiri. Momentul la care se stabileşte cuantumul despăgubirilor nu poate fi, în toate cazurile, cel al emiterii actului de declarare a utilităţii publice. Acesta diferă, în raport cu momentul naşterii raportului juridic obligaţional între expropriator, în calitate de debitor, şi persoanele îndreptăţite la despăgubiri, respectiv proprietarii sau, după caz, titularii de drepturi reale sau oricare alte persoane cunoscute care pot justifica un interes legitim asupra imobilelor propuse a fi expropriate, în calitate de creditori.
Astfel, momentul stabilirii cuantumului despăgubirilor se poate circumscrie anterior începerii etapei judiciare, în faza administrativă, când părţile pot să ajungă la un acord, atât în privinţa exproprierii, cât şi asupra cuantumului despăgubirilor, împrejurare în care despăgubirile vor fi acordate ca urmare a acordului amiabil al părţilor - art. 4 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.
Un alt moment poate coincide cu cel al etapei judiciare, când părţile pot încheia o tranzacţie în faţa instanţei cu privire la expropriere şi la despăgubiri, caz în care instanţa va lua act de învoială şi va pleiunţa o hotărâre de expedient, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.
În raport cu fiecare moment al naşterii raportului obligaţional între expropriator şi expropriat, întinderea despăgubirilor va fi stabilită, aşa cum, de altfel, consacră şi norma constituţională prin art. 44 alin. (6), fie de părţi, de comun acord, fie, în caz de divergenţă, prin justiţie.
Or, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 vizează stabilirea despăgubirilor în caz de neînţelegere între părţi cu privire la cuantumul acestora în faza judiciară a procedurii exproprierii.
Potrivit acestui text de lege, evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport cu preţurile de tranzacţionare a unor imobile similare, de la data întocmirii raportului de expertiză, adică la o dată cât mai apropiată de momentul pleiunţării hotărârii prin care se stabileşte cuantumul despăgubirii şi de momentul transferului dreptului de proprietate.
Prin urmare, instanţa nu se poate raporta la valoarea despăgubirilor stabilită la momentul emiterii actului de expropriere, deoarece tocmai contestarea valorii despăgubirii stabilite la acel moment a declanşat procesul între părţi, respectiv faza judiciară a procedurii de expropriere. Creşterea sau descreşterea valorii imobilului supus exproprierii, consecinţă a fluctuaţiei pieţei în domeniul imobiliar, are un caracter general, iar corecţia acestui fenomen a generat necesitatea stabilirii valorii despăgubirilor prin raportare la valoarea de piaţă a imobilului la momentul cel mai apropiat de finalizarea procedurii de expropriere.
Aşa fiind, instanţa nu poate stabili, o altă valoare a despăgubirilor decât cea rezultată în urma raportului de expertiză efectuat în cursul judecării cauzei şi nici nu poate avea în vedere un alt cuantum al despăgubirilor, stabilit în etapa administrativă a procedurii de expropriere, pe care părţile însele nu l-au acceptat la acel moment. Cum părţile nu au ajuns la un acord în privinţa întinderii despăgubirii până la momentul judecăţii şi nici în cursul acesteia, este evident că valoarea despăgubirilor va fi stabilită de instanţă după criteriile stabilite în art. 26 din Legea nr. 33/1994, adică la momentul întocmirii raportului de expertiză.
De altfel, acest moment este cel ce reflectă valoarea reală a imobilului supus exproprierii, întinderea despăgubirii fiind echivalentă cu valoarea de piaţă a imobilului, reprezentând, în consecinţă, o dreaptă despăgubire. Astfel, pentru a proteja interesele tuturor părţilor care participă la procedura exproprierii, legiuitorul a instituit în sarcina instanţei obligaţia de a constitui o comisie formată din 3 experţi care, la întocmirea raportului de expertiză, vor ţine seama de preţurile de tranzacţionare ale unor imobile similare, de la data efectuării acestui raport (art. 25 din Legea nr. 33/1994).
O singură restricţie este instituită de legiuitor, prin art. 27 alin. (2) din actul normativ menţionat şi anume aceea că despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.
Prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 conform cărora „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia", consacră deci criteriul legal care trebuie avut în vedere la stabilirea despăgubirii pentru imobilul expropriat, statuând că aceasta trebuie să reflecte valoarea de piaţă a imobilului la data întocmirii raportului de expertiză şi nu o valoare anterioară sau o valoare prognozată, în perspectivă.
În acest sens s-a pleiunţat de altfel şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 395/2013 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţinalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
În speţă, recurentul-reclamant a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a respins obiecţiunile la raportul de expertiză şi nu a ţinut cont de înscrisurile pe care le-a depus la dosar, care se referă la un preţ de 20 euro/mp şi, respectiv 11 euro/mp - mai mare decât cel stabilit prin punctul de vedere al expertului E.P., omologat de instanţa de apel - precum şi de hotărârile judecătoreşti pleiunţate în acţiuni având ca obiect contestarea cuantumului despăgubirilor. A mai susţinut că valoarea stabilită de aceasta a avut în vedere contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anii 2011 şi 2012, nefiind respectate dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, care au fost constituite pro causa.
Or, în raport de temeiurile expuse, rezultă cu evidenţă că actul de vânzare-cumpărare a unui teren extravilan situat în com. Gruiu, autentificat la data de 21 mai 2008 şi o declaraţie autentificată în anul 2009 privind acordul cu privire la exproprierea unui imobil situat în com.Gruiu şi la suma stabilită cu titlu de despăgubiri - nu puteau fi avute în vedere la calcularea despăgubirilor, de vreme ce expertiza s-a efectuat în luna februarie a anului 2013.
Respectarea criteriului legal la care face referire art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994 impune ca părţile să fie în măsură să depună la dosar comparabile la nivelul perioadei în care se realizează expertiza, pentru imobile din aceeaşi unitate administrativ teritorială, iar, în măsura în care nu se pot produce astfel de comparabile, să se aibă în vedere comparabile cât mai apropiate de momentul realizării expertizei, în caz contrar putându-se ajunge la imposibilitatea realizării raportului de expertiză, norma juridică trebuind să fie interpretată în sensul în care produce efecte juridice iar nu în sensul în care nu poate produce niciun efect juridic.
Recurentul-reclamant nu a făcut dovada că, în afara înscrisurilor de care a înţeles să se prevaleze şi care, pentru motivele arătate, nu prezentau relevanţă în stabilirea cuantumului despăgubirilor ce trebuiau calculate la nivelul anilor 2012-2013 (expertiza fiind efectuată în luna februarie a anului 2013) să fi existat comparabile apropiate de momentul efectuării raportului de expertiză pe care instanţa să nu le fi avut în vedere şi care să fi fost contrare celor administrate în cauză, în sensul de a dovedi o valoare mai mare a preţului terenului pe metru pătrat decât cea oferit de expropriator.
Având în vedere temeiurile expuse, în mod corect instanţa de apel a reţinut că expertul E.P. a calculat cuantumul despăgubirilor cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, având la bază contracte de vânzare-cumpărare efectiv încheiate în anii 2011 şi 2012 pentru terenuri extravilane similare, în timp ce evaluarea propusă de ceilalţi doi experţi s-a plasat în afara criteriului legal, bazându-se pe oferte de vânzare, neputând fi primită susţinerea recurentului-reclamant în sensul că actele de vânzare-cumpărare din 2011 şi 2012 ar fi fost constituite pro causa, această susţinere fiind formulată cu negarea însăşi a criteriului statuat de legiuitor prin dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 precum şi cu ignorarea faptului că înscrisul autentic are deplină credinţă în privinţa oricărei alte persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce le constată.
Critica recurentului-reclamant în sensul că greşit instanţa de apel a reţinut opinia minoritară şi a înlăturat opinia majoritară a celorlalţi doi experţi care au alcătuit comisia, nu are suport legal în raport de redactarea art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994, aceste texte de lege neimpunând cerinţa de a se dispune o altă expertiză în situaţia în care doar unul din experţi evaluează despăgubirile cu respectarea criteriului legal statuat de legiuitor, cum este cazul în speţă, fiind de reţinut totodată că expertiza este un mijloc de probă lăsat la libera apreciere a judecătorului, în acest sens art. 27 alin. (1) din Lege dispunând: „ Primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî."
Instanţa de apel corect a dat eficienţă dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, constatând că se impune păstrarea despăgubirilor stabilite pentru terenurile expropriate din proprietatea reclamantului, prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor emise ca urmare a H.G. nr. 1546/2006 şi nr. 181/2009, câtă vreme valoarea calculată cu respectarea art. 26 alin. (2) din lege prin punctul de vedere al expertului E.P., este inferioară celei stabilite prin aceste hotărâri, soluţia pleiunţată asupra cuantumului despăgubirilor răspunzând exigenţelor art. 44 alin. (3) din Constituţie şi art. 1 din protocolul I Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În acest context apar ca lipsite de relevanţă criticile recurentului-reclamant vizând faptul că la efectuarea raportului de expertiză experţii nu ar fi avut în vedere întreaga suprafaţă de teren expropriată, de 4.599,832 mp ci doar suprafaţa de 4.384,832 mp (expropriată în 2007 prin H.G. nr. 1546/2006) nu şi suprafaţa de 215 mp (expropriată în 2009 prin H.G. nr. nr. 181/2009), precum şi referirea acestora numai la valorile imobilului în anul 2009 şi nu şi 2007, deoarece instanţa de apel a statuat, aplicând corect dispoziţiile legale incidente, că valoarea despăgubirilor datorate reclamantului, pentru întreg terenul expropriat este cea consfinţită prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor emise în aplicarea hotărârilor de expropriere.
Susţinerea recurentului-reclamant în sensul că este inechitabil să suporte scăderea semnificativă a preţurilor imobilelor nu poate fi primită de vreme ce a înţeles să iniţieze demersul judiciar prin intermediul căruia a contestat cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, acesta trebuind saşi asume şi momentul în raport de care urmează să se stabilească, în procedura judiciară, despăgubirea, neputând solicita, contrar normei de drept, calcularea despăgubirii la un alt moment, sub motivul existenţei unor fluctuaţii ale preţurilor de tranzacţionare a terenurilor similare celui expropriat pe piaţa imobiliară, care i-ar fi nefavorabile.
Recurentul-reclamant a mai susţinut că, din suprafaţa totală de 4.600 mp înscrisă în titlul de proprietate la autoarei sale, după exproprierea suprafeţelor de 4.384,832 mp (în anul 2007) şi de 215 mp (în anul 2009) i-ar fi rămas în proprietate o diferenţă de 0,168 mp, fapt generator de impozite, taxe şi costuri pentru obţinerea unei servituti de trecere, neexistând nicio cale de acces şi că mod greşit instanţa de apel a apreciat, referitor la această diferenţă de teren că ar putea proveni ca urmare a suprafeţei care rezultă din acte şi suprafaţa care este deţinută în fapt, întrucât această chestiune se impunea a fi lămurită.
Această critică nu este însă fondată deoarece în mod corect instanţa de apel a reţinut, referitor la acest aspect, că expropriatorul a emis H.G. nr. 1546/2006 şi nr. 181/2009 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 1/546/2006 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Construcţia autostrăzii Bucureşti-Braşov, tleisonul Bucureşti-Ploieşti, pe teritoriul localităţilor Moara Vlăsiei, Snagov, Gruiu, Balta Doamnei, Gherghiţa, Drăgăneşti, Râfov, Dumbrava, Berceni, Bărcăneşti şi Ploieşti (...)", pe baza măsurătorilor topografice făcute la faţa locului, în urma cărora a rezultat că terenul expropriat şi aflat în proprietatea reclamantului avea suprafaţa de 4.599,832 mp şi nu suprafaţa de 4.600 mp, cât figurează în titlul de proprietate asupra terenului.
Astfel, în tabelele cu imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Construcţia autostrăzii Bucureşti-Braşov, tleisonul Bucureşti-Ploieşti, pe teritoriul localităţilor Moara Vlăsiei, Snagov, Gruiu, anexă la hotărârile arătate, este menţionată suprafaţa terenului în mp cu subrubricile „Suprafaţa rezultată din acte" şi „Suprafaţa rezultată din măsurători, necesară de expropriat", unde este menţionată suprafaţa rezultată din acte, de 4.600 mp iar suprafeţele rezultate din măsurători, necesare de expropriat sunt terenul în suprafaţă de 4.384,832 mp şi, respectiv terenul în suprafaţă de 215 mp, terenuri aflate în proprietatea lui G.G.
De altfel, atribuirea numărului cadastral unui imobil se poate face numai în urma măsurilor topografice, astfel că, urmare a acestei operaţiuni, pot reieşi diferenţe între suprafaţa menţionată în actul de proprietate şi suprafaţa constatată faptic, ca urmare a măsurătorii, cum este şi cazul în speţă, motiv pentru care susţinerile recurentului-reclamant sunt nefondate, acestuia fiindu-i expropriată întreaga suprafaţă de teren, respectiv de 4.599,832 mp, care, în titlul de proprietate apare ca fiind 4.600 mp.
Nu este fondată nici critica întemeiată în drept pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. constând în nerespectarea dispoziţiilor legale privind modul de efectuare a convocărilor la efectuarea expertizei. Recurentul-reclamant a susţinut că părţile au fost convocate iniţial pentru data de 15 noiembrie 2012 iar după repunerea pe rol a cauzei, a cărei judecată fusese suspendată întrucât Statul Roman prin C.N.A.D.R. nu achitase onorariul expertului, părţile nu au mai fost convocate „pentru a depune înscrisuri în vederea respectării dreptului la apărare şi în vederea luării în considerare a documentelor cu ocazia efectuării expertizei".
Instanţa de apel corect a răspuns şi acestei critici, formulată cu ocazia dezbaterilor fondului, apreciind că au fost respectate dispoziţiile legale privind convocarea părţilor la efectuarea expertizei.
La fila 66 din Dosarul nr. 2386/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti a fost depus un înscris datat 05 decembrie 2012, emanând de la expertul S.C.L. (numit de instanţă prin încheierea din 25 octombrie 2012 - fila 57 din dosar) prin care acesta învederează instanţei că a trimis pe 14 noiembrie 2012 convocarea pentru data de 27 noiembrie 2012 (şi nu 15 noiembrie 2012 cum greşit invocă recurentul în motivele de recurs), anexând copii de pe confirmările de primire a recomandatelor (pentru G.G. semnând soţia - fila 66 din dosar apel verso), că a primit documente de la experţii consilier parte şi că nu a reuşit să finalizeze raportul din cauza volumului mare de lucrări pe care le are de realizat. Chiar dacă prin încheierea din 6 decembrie 2012 judecata cauzei a fost suspendată, în temeiul art. 1551 C. proc. civ., pentru neplata de către pârât a XA din onorariul de expert, cererea de repunere pe rol a fost formulată de pârât la data de 11 decembrie 2012 iar prin încheierea din 7 februarie 2013 cauza a fost repusă pe rol, nu se poate reţine că drepturile părţilor ar fi fost încălcate, recurentul-reclamant având posibilitatea de a depune contracte de vânzare-cumpărare care să fie avute în vedere la calculul despăgubirilor în cursul lunii februarie 2013, când a fost efectuată expertiza, relevante fiind însă numai cele încheiate în perioada cea mai apropriată de cea a întocmirii raportului de expertiză.
Din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat ca motiv de recurs de recurentul-reclamant, se constată totodată că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de dispoziţiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a expus judicios argumentele ce au determinat formarea convingerii sale şi a răspuns tuturor chestiunilor deduse judecăţii prin intermediul motivelor de apel formulate atât de către reclamant cât şi de către pârât, considerentele hotărârii recurate răspunzând exigenţelor legale privind obligativitatea pleiunţării asupra a tot ceea ce s-a cerut.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. care consacră nelegalitatea hotărârii în cazul în care instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, se constată că recurentul-reclamant l-a invocat doar formal, fără a dezvolta critici, în accepţiunea normei procedurale, care să atragă incidenţa acestui text de lege.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct., 5 7 şi 9 C. proc. civ. şi art. 316 raportat la art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.G. împotriva Deciziei nr. 142/A din 18 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pleiunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2013.,
| ← ICCJ. Decizia nr. 5733/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5804/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
