ICCJ. Decizia nr. 5732/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5732/2013
Dosar nr. 2361/1/2013
Şedinţa publică din 10 decembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 aprilie 1998 pe rolul Judecătoriei Mangalia, reclamanta C.E.C.A.P. a P.P.T. Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Sanatoriul Balnear Efosan, Direcţia Sanitară Constanţa şi Consiliul Local Constanţa, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună retrocedarea imobilului situat în Eforie Nord, format din teren în suprafaţă de 5.000 mp şi construcţie compusă din parter şi etaj, cunoscută sub denumirea de „Cămin Maritim P.T.T”.
În baza art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., Judecătoria Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 13636/28 septembrie 1998, a admis excepţia necompetenţei materiale a cauzei şi a declinat dosarul în favoarea Tribunalului Constanţa.
I. Prin sentinţa civilă nr. 749 din 08 noiembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a admis în parte acţiunea reclamantei în sensul că au fost obligaţi pârâţii Sanatoriul Balnear Efosan şi Direcţia Sanitară Constanţa să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Eforie Nord, format din teren în suprafaţă de 2.200 mp şi construcţie compusă din parter şi etaj, cunoscută sub denumirea de „Cămin Maritim P.T.T.”
S-a respins cererea de obligare a pârâtului Consiliul Local Constanţa la acordarea în compensare a unei suprafeţe de teren de 2.800 mp pentru terenul ce nu mai poate fi restituit în natură.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prin actul de vânzare cumpărare din 13 iulie 1935 C.E.C.A.C. a P.T.T. Bucureşti a dobândit imobilul situat în comuna Eforie, fosta Techirghiol, compus din 5.000 mp teren împreună cu toate construcţiile, îmbunătăţirile şi inventarul aflate pe el.
Reclamanta C.E.C.A.P. a P.P.T. Bucureşti este succesoarea de drept a cumpărătoarei, astfel cum rezultă şi din sentinţa civilă nr. 312/1996 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Prin Decretul nr. 358/1949 patrimoniiloe caselor de economii credit au fost trecute în administrarea C.G.M., ceea ce nu a avut însă drept consecinţă pierderea dreptului de proprietate de către titulari asupra bunurilor respective.
Imobilul revendicat a fost trecut în mod succesiv în folosinţa mai multor persoane juridice, ultima dintre acestea fiind Serviciul Medical Balnear Eforie Nord.
Cum reclamanta nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului, s-a apreciat că, potrivit expertizei tehnice, suprafaţa de 2.200 mp, pe care se află şi clădirea Căminul Maritim P.T.T., poate fi restituită în natură, spre deosebire de diferenţa de 2.800 mp afectată de detalii de sistematizare, pentru care reclamanta are drept de despăgubiri.
Prin Decizia civilă nr. 184 din 22 mai 2001, Curtea de Apel Constanţa, a menţinut soluţia primei instanţe în urma respingerii apelurilor formulate de reclamantă şi pârâtele D.S.P. Judeţeană Constanţa şi de Sanatoriul Balnear Efosan, avându-se în vedere aceleaşi considerente.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 1275 din 13 februarie 2004 a admis recursurile formulate de reclamantă şi de pârâţii S.C.R.M.F.B. Eforie Nord şi D.S.P. a judeţului Constanţa împotriva acestei din urmă decizii. A casat decizia precum şi sentinţa civilă nr. 749 din 8 noiembrie 2000 a Tribunalului Constanţa şi a trimis cauza pentru rejudecare acestei din urmă instanţe.
La adoptarea soluţiei instanţa de recurs a reţinut că prin H.G. nr. 1106 din 10 octombrie 2002, emisă pe parcursul soluţionării procesului, au fost declarate de interes public naţional mai multe unităţi sanitare, între care şi S.C.R.M.F.B. Eforie Nord, unităţi ce sunt în administrarea M.S.F.
S-a apreciat că în raport de noua realitate juridică determinată de acest act normativ se impune ca judecata să aibă loc în contradictoriu cu M.F.P., ca reprezentant al statului, şi de asemenea, şi cu M.S.F., în calitate de administrator al bunului revendicat.
De asemenea, instanţa de recurs a atras atenţia asupra obligării verificării, cu ocazia soluţionării, pe fond a cererii, prin eventuala suplimentare a probatoriilor, a susţinerilor recurentei reclamante cu privire la situaţia juridică şi fizică a terenului aferent construcţiei în contextul solicitării de a fi retrocedată o suprafaţă de teren mai mare decât cea acordată.
Totodată, s-a dezlegat asupra faptului că reclamanta are calitate procesuală activă în cauză şi că nu este întemeiată susţinerea pârâţilor în sensul că reclamanta a solicitat doar retrocedarea a 207, mp iar instanţele i-au acordat plus petita în condiţiile în care prin acţiune aceasta a revendicat terenul aferent în suprafaţă totală de 5.000 mp.
II.După reluarea judecăţii, prin sentinţa civilă nr. 607 din 19 aprilie 2005 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. R/794/2004 a fost admisă în parte acţiunea reclamantei C.E.C.A.P. a P.P.T. Bucureşti, pârâţii D.S.P. Judeţeană Constanţa, S.C.R.M.F.B. Eforie Nord, jud. Constanţa, Statul Român prin M.F.P. şi M.S.F. fiind obligaţi să lase reclamantei, în deplină proprietate şi liniştită posesie, imobilul situat în Eforie Nord, compus din teren în suprafaţă de 2.200 mp şi construcţie P+1E, cunoscută sub denumirea „Căminul Maritim P.T.T”.
A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a Consiliului Local Eforie în a acorda, în compensare, suprafaţa de 2.800 mp.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, pe baza amplului probatoriu administrat, că doar suprafaţa de 2.200 mp pe care se află construcţia revendicată poate face obiectul restituirii, fiind însă neîntemeiată solicitarea de atribuire prin echivalent, în acţiunea în revendicare, a suprafeţei de 2.800 mp, o asemenea posibilitate fiindu-i deschisă reclamantei doar prin legea specială.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, reclamanta C.E.C.A.P. a P.P.T. Bucureşti, precum şi pârâţii S.C.R.M.F.B. Eforie Nord şi M.S.F.
Prin Decizia civilă nr. 306 din 23 mai 2011, Curtea de Apel Constanţa a admis apelurile formulate de reclamanta C.E.C.A.P. a P.P.T. Bucureşti şi de pârâţii M.S.F. şi S.C.R.M.F.B. Eforie Nord în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Consiliul Local al oraşului Eforie, Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Constanţa şi D.S.P. Judeţeană Constanţa.
A anulat în parte sentinţa civilă nr. 607 din 19 aprilie 2005 a Tribunalului Constanţa şi rejudecând cauza a admis în parte acţiunea reclamantei.
Au fost obligaţi pârâţii S.C.R.M.F.B. Eforie Nord, M.S.F., D.S.P. Judeţeană Constanţa şi Statul Român prin M.F.P. să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul-construcţie „Vila P.T.T.” şi terenul aferent de 207 mp, astfel cum a fost identificat prin expertiza C.B.
A fost obligat pârâtul Consiliul Local Eforie să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul de 1.993 mp din totalul celor 2.200 mp identificaţi prin expertiza N.D. între notaţiile A-C-D-E-J-G-H-I-A.
A fost obligat acelaşi pârât să propună, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 acordarea de despăgubiri în beneficiul reclamantei pentru terenul de 2.800 mp imposibil de restituit în natură, în cuantum de 831.960 lei.
A fost respinsă cererea de obligare a Consiliului Local Eforie de a acorda în compensare reclamantei o suprafaţă de teren de 2.800 mp pentru terenul ce nu mai poate fi restituit în natură.
Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenţii ale reclamantei.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că reclamanta s-a legitimat ca şi proprietară a unui imobil compus din 5.000 mp teren şi construcţie, în prezent „Vila P.T.T.”, situat în localitatea Eforie Nord, imobil parţial afectat unei utilităţi publice, şi anume o suprafaţă de teren de 2.800 mp a fost inclusă în domeniul public al statului, fiind afectată funcţionării normale a instituţiei sanitare S.C.R.M.F.B. Eforie Nord.
Întrucât prima instanţă a soluţionat acţiunea în revendicare formulată de reclamantă numai în raport de suprafaţa de teren de 2.200 mp neafectată uzului public, fără a dispune vreo reparaţie cu privire la diferenţa de teren de 2.800 mp (ocupată de corpurile clădirilor Bazei de tratament şi Bazinului de decantare, de alei şi căi de acces către unităţile turistice din apropiere), instanţa de apel a apreciat că în speţă se impune o soluţionare a întregii cereri a reclamantei în acord cu jurisprudenţa C.E.D.O., cu dezlegările de drept ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în speţe similare şi cu implicaţiile recunoaşterii existenţei în patrimoniul apelantei reclamante a unui bun în sensul dat de art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană.
Astfel, s-a reţinut că în ipoteza în care terenul nu mai poate fi restituit în natură, reclamanta este îndreptăţită să beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent, corespunzătoare valorii de circulaţie a terenului astfel cum a fost stabilită prin expertiza B.C.N. - 198.100 euro, respectiv 831.960 lei (filele 113-115 vol. IV dosar Curtea de Apel Constanţa).
Numai în această modalitate este posibilă recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamantei pentru imobilul revendicat, unitatea administrativ-teritorială, prin Consiliul Local Eforie neputând fi obligată să plătească reclamantei contravaloarea acestui teren ce nu mai poate fi restituit în natură.
Nemulţumiţi de soluţia dată, împotriva acestei decizii, în termen legal, au promovat calea de atac a recursului reclamanta C.E.C.A.P. a P.P.T. „P.T.T.” şi pârâţii M.S.F., Consiliul Local Eforie, Statul Român prin M.F.P. - D.G.F.P. Constanţa, S.C.R.M.F.B. Eforie Nord.
Prin Decizia civilă nr. 6340 din 18 octombrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis toate recursurile şi a casat decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
La adoptarea acestei soluţii instanţa de casare a reţinut că pentru o parte din terenul revendicat de reclamantă şi care nu mai poate fi restituit în natură instanţa de apel a făcut aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005, fără a respecta însă regulile speciale ce guvernează această materie, respectiv procedura de acordare a despăgubirilor.
Astfel, stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit alin. (6) şi (7) al textului de lege invocat, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală, care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate acestea pot face obiectul de analiză al instanţei de contencios administrativ, doar după ce au fost stabilite prin decizie de C.C.S.D.
Prin urmare, instanţa de recurs a reţinut în decizia de casare că exigenţele coerenţei şi atitudinii statuate de Curtea Europeană şi jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte adoptarea măsurilor reparatorii pentru terenurile preluate în mod abuziv impun autorităţilor statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii. Obligarea directă a Statului Român la despăgubiri reprezintă nu doar o schimbare a debitorului obligaţiei de plată, dar şi o schimbare a mecanismului de achitare a despăgubirilor stabilite.
În raport de aceste considerente instanţa de recurs a casat hotărârea instanţei de apel şi a trimis cauza spre rejudecare, statuând că instanţa de trimitere va analiza şi celelalte critici formulate de recurenţi împotriva Deciziei civile nr. 306/C din 23 mai 2011.
III. După casarea cu trimitere, cauza s-a reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. 3206/36/2005 la data de 18 ianuarie 2013.
Prin Decizia nr. 21/C din data de 27 februarie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale a admis apelurile declarate de reclamanta C.E.C.A.P. a P.P.T. Bucureşti şi de pârâţii M.S.F. şi S.C.R.M.F.B. Eforie Nord.
A anulat sentinţa civilă nr. 607 din 19 aprilie 2005 pronunţată de Tribunalul Constanţa şi, rejudecând cauza, a dispus admiterea în parte a acţiunii reclamantei.
A obligat pârâţii S.C.R.M.F.B. Eforie Nord, M.S.F., D.S.P. Judeţeană Constanţa şi Statul Român prin M.F.P. să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul-construcţie "Vila P.T.T." şi terenul aferent de 207 mp, astfel cum a fost identificat prin expertiza C.B.
A obligat pârâtul Consiliul Local Eforie - organ deliberativ al Oraşului Eforie, să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie, restul de teren de 1993 mp din totalul celor 2.200 mp identificaţi prin expertiza N.D. între notaţiile A-C-D-E-F-G-H-I-A.
A obligat pârâtul Consiliul Local Eforie să propună în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, acordarea către reclamantă a despăgubirilor pentru terenul în suprafaţă de 2.800 mp imposibil de restituit în natură.
S-a respins cererea de obligare a Consiliului Local Eforie de a acorda reclamantei un teren în compensare pentru terenul de 2.800 mp ce nu poate fi restituit în natură.
S-au respins ca nefondate celelalte pretenţii ale reclamantei.
Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului Constanţa, în raport de criticile apelanţilor şi faţă de dezlegările şi îndrumările date prin decizia de casare, instanţa de rejudecare a reţinut următoarele:
1. În privinţa inadmisibilităţii promovării acţiunii în revendicare, raportat la disp. Legii nr. 213/1998, s-a reţinut că această critică a pârâtului M.S.F. este nefondată, întrucât norma nu a obstrucţionat /nu putea împiedica ori restrânge dreptul de a promova o acţiune în revendicare, cu atât mai mult cu cât la data formulării acţiunii - 30 aprilie 1998 - legea menţionată nu fusese încă adoptată, iar o altă lege specială reparatorie nu îşi producea efectele pentru imobilele preluate de stat prin naţionalizarea operată în temeiul Decretului nr. 358/1949.
2. Chestiunea calităţii procesuale active a reclamantei C.E.C.A.P. a P.P.T. Bucureşti, ca şi continuatoare a fostei Case cu aceeaşi denumire, desfiinţată prin Decretul nr. 358/1949 şi al cărei patrimoniu a fost preluat de stat şi trecut în administrarea C.G.M., a fost tranşată prin Decizia civilă nr. 1275 din 13 februarie 2004 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secţia civilă, pronunţată în Dosarul nr. 3082/2001.
Prin urmare, nu poate fi formulată nicio critică menită să răstoarne puterea lucrului judecat dedusă atât din sentinţa civilă nr. 312/1996 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti (care a constatat această stare de fapt), cât şi din decizia menţionată a instanţei supreme (pronunţată în această cauză în primul ciclu procesual), reclamanta fiind titulara dreptului de proprietate, în calitatea sa de continuatoare a personalităţii juridice a fostei entităţi.
3. Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Constanţa, excepţie reiterată de pârât şi în recurs, şi asupra căreia instanţa de casare a dispus a fi reanalizată cu ocazia reluării judecăţii în apel, instanţa de apel a constatat că această chestiune a fost tranşată irevocabil într-un ciclu procesual anterior prin Decizia civilă nr. 1275 din 13 februarie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 3082/2001. În cadrul acestei decizii instanţa de recurs a constatat că Statul Român prin M.F.P. are calitate procesuală pasivă în raport de H.G. nr. 1106 din 10 octombrie 2002, prin care mai multe unităţi sanitare, între care şi S.C.R.M.F.B. Eforie Nord se declară „de interes public naţional, iar imobilele compuse din construcţii şi terenuri aferente, în care îşi desfăşoară activitatea aparţin domeniului public al statului şi sunt în administrarea M.S.F.”.
Prin decizia evocată s-a concluzionat că „noua realitate juridică determinată de acest act normativ impune ca judecata să aibă loc în contradictoriu şi cu M.F.P., ca reprezentant al statului român şi cu M.S.F. în calitate de administrator (pag. 4 verso din decizie).
4. Instanţa de apel a constatat că în apelul pârâţilor nu s-a contestat existenţa şi întinderea titlului de proprietate al fostei case de credit, cât apartenenţa actuală a imobilului - teren şi construcţii - la domeniul public şi la posibilitatea de a-l restitui, fie şi în parte, reclamantei în acţiunea în revendicare.
Astfel, s-a reţinut că s-a contestat, în susţinerea adiacentă a acestei critici, existenţa unei corecte identificări a imobilului descris prin actul de vânzare-cumpărare din 13 iulie 1935 şi autentificat la Tribunalul Ilfov, secţia notariat, prin procesul-verbal din 1935 şi implicit identitatea de imobile stabilită prin expertizele dispuse în cauză.
S-a avut în vedere că pentru a determina amplasamentul corect al terenului de 5.000 mp şi al construcţiei revendicate, au fost efectuate:
- raportul de expertiză tehnică imobiliară a ing. D.N. (filele 130-136 Dosar nr. 5920/1998 al Tribunalului Constanţa), care a identificat într-o primă etapă terenul de 207 mp şi clădirea fostului Cămin Maritim P.T.T. situat pe el; lucrarea a fost ulterior completată la 10 mai 2000 (filele 157-162 Dosar nr. 5920/1998) cu identificarea întregii suprafeţe de 5.000 mp, respectiv a celei de 2.200 mp aferente clădirii şi a celei de 2.800 mp cuprinzând spaţiile verzi din domeniul public şi suprafaţa ocupată de un colţ al clădirii spitalului şi de staţia de decantare nămol;
- suplimentul la raportul de expertiză depus de acelaşi expert în Dosarul nr. 842C/2005 al Curţii de Apel Constanţa (filele 71-72, vol. I), prin care s-a arătat că identificarea imobilului s-a realizat prin cercetarea planului de sistematizare actual şi a planului vechi de parcelare,,B.’’ aflate în posesia SC P. SA (fostul Institut de Proiectări Constanţa), concluzionându-se în sensul că terenul cumpărat prin actul din 1935 ocupa loturile nr. 153 - 162, fiecare având lăţimea de 20 m şi lungimea de 25 m (10 loturi a câte 500 mp fiecare); că suprafaţa de 2.200 mp identificată anterior prin expertiză ocupă loturile nr. 157, 158, 159, 160, 161 şi 162, între care lotul 161 este afectat parţial de clădirea bazei de tratament a spitalului, lotul 162 - de decantor, iar loturile 157, 158 şi 159 sunt afectate de străzi şi spaţii verzi;
- raportul de expertiză tehnică efectuat de doi experţi imobiliari (ing. C.M. şi B.E.) - filele 191-201 Dosar nr. 842C/2005 vol. I - care atestă identitatea construcţiei Vila P.T.T. din punct de vedere al configuraţiei şi structurii tehnice, preluată de stat şi dată în administrare prin Decizia nr. 364/1972, cu cea revendicată în baza titlului reclamantei, lucrare suplimentată la termenul din 4 aprilie 2007, urmare obiecţiunilor (filele 415-419 Dosar nr. 842C/2005 vol. II);
- raportul de expertiză topografică întocmit de expert D.E. (filele 261-264 Dosar nr. 842C/2005 vol. II), care a identificat prin suprapunerea planurilor, atât poziţionarea suprafeţei de 5.000 mp din parcelarea B., cât şi amplasamentul actual al construcţiei, lucrare completată la 13 octombrie 2008 (filele 24-25 Dosar nr. 842C/2005 vol. IV);
- raportul de expertiză supliment efectuat de cei trei experţi imobiliari (C. - B. - N.) depus la 14 iunie 2010 - filele 113-116 Dosar nr. 842C/2005 vol. IV.
Toate aceste expertize, coroborate cu înscrisurile ce atestă predarea în administrare a terenului de 207 mp şi a construcţiei identificate şi în prezent ca fiind,,Vila P.T.T.’’ în Inventarul bunurilor din domeniul public al statului - anexa 15 a H.G. nr. 1705/2006, confirmă situaţia de fapt a identităţii imobilului-construcţie şi a terenului de 5.000 mp ce a făcut obiectul dreptului de proprietate al entităţii a cărei continuatoare în drepturi este reclamanta cu cel revendicat în cauză.
Expertiza efectuată de experţii imobiliari şi depusă la termenul din 3 iulie 2006 atestă faptul că,,Vila P.T.T.’’, cum este în prezent cunoscut edificiul, se regăseşte în evidenţele Spitalului Clinic, ca fiind compus din două corpuri, A şi B, ale căror caracteristici constructive (zidărie de cărămidă şi beton, învelitoare din beton), cât şi ca suprafaţă (extinsă ulterior datorită reamenajărilor de interior) corespund din punct de vedere tehnic clădirii descrise în poliţa din 19 mai 1934, Căminul P.T.T. fiind corpul A cu parter şi etaj, iar corpul anexă fiind cel notat cu B, constituit din parter şi subsol.
Construcţia preluată de stat a fost ulterior transmisă în administrarea Serviciului medical balnear Eforie Nord, conform Deciziei nr. 364 din 11 noiembrie 1972 a fostului Consiliu Popular Jud. Constanţa, împreună cu terenul aferent de 207 mp - filele 251-297 Dosar nr. 3206/36/2005 vol. II. Încă de la acea dată clădirea avea două corpuri, conform schiţei ataşate deciziei menţionate, nefiind aşadar relevate apărările legate de existenţa unor demolări ori alte modificări aduse edificiului, câtă vreme în poliţa de asigurare din anul 1934 descrierea bunului imobil stabilea cu claritate existenţa unui corp principal şi a unuia secundar, accesoriu, cu o suprafaţă mai mică, configuraţie regăsită şi în prezent de experţi.
Sub acest aspect, au fost înlăturate atât criticile privitoare la imposibilitatea stabilirii cu certitudine a limitelor fostei parcelări,,B.’’ cât şi cele legate de lipsa identităţii construcţiei revendicate cu cea din titlu întrucât amplasamentul terenului este clar determinat, cu indicarea loturilor, în condiţiile suprapunerii planului de parcelare vechi cu cel actual, iar evaluarea construcţiei actuale fiind realizată pe baza documentaţiei existente încă dinainte de naţionalizare, care atestă compunerea, structura şi caracteristicile tehnico-edilitare regăsite şi în prezent.
Astfel fiind, s-a statuat că soluţia instanţei de fond, în ce priveşte restituirea în natură a imobilului-construcţie şi a terenului aferent acesteia, este corectă, reclamanta fiind îndrituită să obţină repararea efectivă a prejudiciului produs prin naţionalizarea bunului antecesoarei sale.
Instanţa de apel a reţinut că apelurile formulate sunt însă întemeiate întrucât prima instanţă, deşi a judecat în fond, nu a stabilit şi în sarcina pârâtului Consiliul Local Eforie obligaţia corelativă cu privire la restituirea suprafeţei de 2.200 mp identificate prin expertiza N.D. şi nu a avut în vedere că în virtutea deciziei de atribuire în administrare, pârâtul Spitalul Clinic de Recuperare nu putea fi ţinut să restituie o suprafaţă mai mare decât cea efectiv atribuită, de 207 mp.
Din acest punct de vedere, urmare completării probelor conform încheierii din 31 ianuarie 2011, instanţa a reţinut că suprafaţa de 207 mp aferentă clădirii în litigiu a fost inclusă în,,Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului’’ aprobat conform Anexei 15 la H.G. nr. 1705/2006, datorită apartenenţei clădirii,,Vila P.T.T.R.’’ la acest regim juridic, ca fiind inclusă în administrarea spitalului (unitate publică de interes naţional) odată cu emiterea deciziei din 1972.
Întrucât instanţa de fond a dispus însă în mod corect ca această construcţie să fie restituită în natură, din probatoriul administrat rezultând că ea nu este alocată activităţilor specifice unităţii sanitare, ci celor administrative, s-a dispus, pe temeiul art. 480 C. civ., restituirea de către spital şi a suprafeţei cu care figurează scriptic în evidenţele contabile, de 207 mp.
Expertizele judiciare imobiliare, ca şi expertiza topografică au relevat însă faptul că, din totalul suprafeţei de 5.000 mp, doar 2.200 mp sunt susceptibili a fi restituiţi în natură - chestiune necontestată în apel de către nici unul dintre apelanţi.
În aceste condiţii, cum măsurătorile dispuse în fond şi în apel nu au relevat o altă situaţie de fapt, s-a avut în vedere că - exceptând suprafaţa de 207 mp a cărei situaţie juridică a fost clarificată - diferenţa de teren până la 2.200 mp se constituie pe amplasamentul total ori parţial al fostelor loturi 157, 158, 159, 160, 161 şi 162, în configuraţia dată de notaţiile A-C-D-E-F-G-H-I-A în expertiza D.N.
S-a considerat a fi nefondată susţinerea pârâtului Consiliul Local Eforie conform căreia acesta nu poate fi obligat să restituie în natură terenul în suprafaţă de 1.993 mp, ce a aparţinut fostelor loturi nr. 157, 158 şi 159 din fosta proprietate a reclamantei, ce măsura 5.000 mp, întrucât terenul face parte din domeniul public al statului, această susţinere fiind infirmată chiar de către oraşul Eforie prin adresa din 11 martie 2011 depusă în apel (fila 179, dosar Curtea de Apel Constanţa, vol. IV).
Prin urmare, din totalul terenului de 5.000 mp ce a constituit fosta proprietate a reclamantei (loturile 157,158,159, 160, 161 şi 162), în domeniul public al statului s-au inclus numai loturile 161 şi 162 parţial, respectiv numai o suprafaţă de teren de 1932 mp (filele 130, 131, vol. IV, dosar Curtea de Apel Constanţa), conform H.G. nr. 1705 din 29 noiembrie 2006, restul de teren până la 5.000 mp constituind domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale - Oraşul Eforie.
Terenul indicat între aceste notaţii este afectat în parte de alei pietonale care asigură accesul către Hotel/Restaurant,,M.’’, situat în proximitatea imobilului în litigiu (conform adresei SC P. SA din 29 martie 2000 - fila 160 Dosar nr. 5920/1998), precum şi de spaţii verzi şi aparţine domeniului privat al localităţii, aspect necontestat prin adresa din 14 martie 2001 a autorităţii locale.
În consecinţă, s-a reţinut că terenul stabilit între notaţiile A-C-D-E-F-G-H-I-A în expertiza D.N. (filele 71-72 dosar apel vol. I), care include şi pe cel aferent construcţiei în litigiu şi care are o suprafaţă totală de 2.200 mp, este susceptibil a fi restituit în natură, având în vedere că planul de situaţie sc.1:500 al localităţii (fila 153 Dosar nr. 5920/1998) relevă faptul că nu este afectat în această modalitate accesul către obiectivele din zonă şi către spital.
Aşadar, în raport de considerentele menţionate instanţa de apel a anulat sentinţa civilă apelată nr. 607 din 19 aprilie 2005 a Tribunalului Constanţa şi în rejudecare, a dispus obligarea pârâţilor S.C.R.M.F.B. Eforie Nord, D.S.P. Judeţean Constanţa, M.S.F. şi Statul Român prin M.F.P. să restituie reclamantei, în deplină proprietate şi liniştită posesie, imobilul cunoscut sub denumirea de,,Vila P.T.T.R.’’, situată în Eforie Nord, jud. Constanţa, compus din construcţie cu două corpuri şi teren aferent de 207 mp, conform art. 480 C. civ. coroborat cu art. 12 alin. (4) şi (5) Legea nr. 213/1998.
În acest sens, art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia prevede că „În litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligaţia să arate instanţei cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit codului de procedură civilă (…)”.
Alineatul (5) al aceluiaşi articol prevede că „ În litigiile prevăzute la alin. (4), statul este reprezentat de M.F.P., (…)”.
În raport de aceste dispoziţii legale şi faţă de dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi justiţie într-un ciclu procesual anterior problema de drept ce viza calitatea procesuală pasivă a pârâtului Statul Român prin M.F.P. în prezenta cauză ce are ca obiect revendicarea unui teren aflat în administrarea Ministerului Sănătăţii şi în folosinţa S.C.R.M.F.B. Eforie Nord (spital de interes public naţional conform H.G. nr. 1106 din 10 octombrie 2002), instanţa de apel a reţinut că pârâtul Statul Român este obligat, în calitate de titular al domeniului public, să restituie reclamantei, alături de administratorii imobilului, corpurile de clădire cunoscute sub denumirea de „Vila P.T.T.R.” şi terenul aferent de 207 mp. Aceste bunuri, aşa cum s-a arătat în expertizele efectuate în cauză, nu sunt afectate activităţii medicale, ci au destinaţie de sediu administrativ, putând fi restituie în natură fostului proprietar, ce justifică un titlu de proprietate preferabil celui exhibat de Statul Român.
Referitor la apelul formulat de reclamanta C.E.C.A.P. a P.P.T., instanţa de apel a reţinut că soluţia de respingere a cererii de obligare a autorităţii locale de a restitui, în compensare, un teren de 2.800 mp a fost corect rezolvată de instanţa de fond, urmând a fi menţinută cu ocazia rejudecării câte vreme, într-o acţiune în revendicare, partea nu poate obţine decât bunul pentru care exhibă titlul component, iar nu şi un alt bun în compensare, din patrimoniul pârâtului neproprietar.
Cu privire la susţinerea reclamantei în sensul că nu s-a dat nicio dezlegare asupra suprafeţei de 2.800 mp ocupată de corpurile clădirilor Bazei de tratament şi Bazinului de decantare al S.C.R.M.F.B. Eforie Nord, dar şi de alei şi căi de acces către unităţile turistice din apropiere, deşi s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra întregii suprafeţe de teren de 5.000 mp, instanţa de apel a statuat următoarele:
Pornită ca o acţiune în revendicare clasică întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., (acţiunea fiind promovată anterior adoptării Legii nr. 10/2001), cauza se impune a fi soluţionată prin prisma tuturor argumentelor legate de: existenţa titlului antecesorului reclamantei, caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat, îndrituirea reclamantei de a obţine restituirea în natură, în deplină proprietate şi liniştită posesie a părţii din imobil neafectată de construcţii de utilitate publică sau de căi de acces la aceste construcţii (aflată în administrarea autorităţii locale - oraşul Eforie prin Consiliul Local Eforie), valenţa dreptului de proprietate dobândit de Statul Român asupra părţii din imobil destinată unei afectaţiuni publice şi existenţa unui prejudiciu al reclamantei pentru această din urmă parte din imobil, ce face parte din domeniul public al statului şi respectiv al unităţii administrativ-teritoriale şi care datorită afectaţiunii publice nu mai poate face obiectul retrocedării.
Invocând un titlu de proprietate asupra întregului teren în suprafaţă de 5.000 mp într-o acţiune în revendicare, pornită anterior Legii nr. 10/2001, apelantei reclamante nu i se poate opune în mod abstract dreptul de proprietate al statului în regim de drept public, fără o justă şi prealabilă reparaţie pentru partea din proprietate ce nu mai poate fi restituită în natură.
O reparaţie a acestui prejudiciu nu se poate realiza însă prin atribuirea unui teren în compensare de către autoritatea administrativ-teritorială, cum corect a reţinut Tribunalul Constanţa, ci numai prin echivalent în condiţiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
De altfel, încă de la data formulării acţiunii reclamanta avea cunoştinţa faptului că o parte din terenul revendicat nu mai putea fi restituit în natură deoarece nu mai era „liber”, fiind afectat de construcţiile spitalului, astfel încât s-a solicitat predarea unui teren în echivalent.
Din start, cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 480 şi 481 C. civ. depăşea cadrul clasic al acţiunii în revendicare, care este înţeleasă drept o modalitate de a obţine restituirea bunului a cărui posesie a fost uzurpată.
Or, în condiţiile în care parte din loturile revendicate de reclamantă aveau o afectaţiune publică, reclamanta a solicitat în prezentul ciclu procesual contravaloarea terenului ce nu poate fi restituit în natură, reclamanta achiesând la soluţia acordării de despăgubiri pentru terenul ce nu mai putea fi restituit în natură.
S-a concluzionat că plata acestor despăgubiri nu poate avea însă loc decât în procedura Titlului VII din Legea nr. 247/2005, iar nu prin plata directă de către stat a sumei de 831.960 lei, astfel cum a solicitat reclamanta, cuantumul despăgubirii urmând a fi stabilit, conform legii speciale, după parcurgerea procedurii reglementată de aceeaşi lege.
De asemenea, s-a avut în vedere că în practica judiciară recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată prin aplicarea directă a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi conform interpretărilor date de C.E.D.O., s-a statuat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acţiunea în revendicare prin care se urmăreşte redobândirea unui imobil preluat de stat în perioada de referinţă a acestui act normativ, chiar introdusă înainte de intrarea lui în vigoare, nu poate fi soluţionată „doar” potrivit dreptului comun. Câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost adoptată o lege specială care prevede în ce condiţii pot fi acestea restituite în natură persoanelor îndreptăţite, instanţele de judecată nu pot face abstracţie de existenţa sa şi să aplice regulile specifice acţiunii în revendicare, concepute pe cale doctrinară şi jurisprudenţială în aplicarea art. 480 C. civ.
Pentru plata despăgubirilor băneşti stabilită în cadrul procedurilor de restituire a imobilelor preluate abuziv de stat a fost reglementat un sistem unitar de evaluare şi acordare prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. S-a încercat prin acest sistem normativ crearea unui cadru unic - legal şi instituţional - în care să se soluţioneze toate situaţiile în care imobilele confiscate de stat nu mai puteau fi restituite în natură şi s-a stabilit o procedură administrativă de despăgubire comună tuturor bunurilor imobile revendicate.
S-a reţinut că însăşi Curtea Europeană a considerat Legea nr. 247/2005 ca fiind un act de aplicabilitate generală tuturor imobilelor revendicate, astfel că acordarea despăgubirilor în temeiul acestui act normativ este o măsură corespunzătoare satisfacerii dreptului de proprietate ce a aparţinut autoarei reclamantei.
În raport de aceste considerente, şi faţă de dispoziţiile Deciziei nr. 27/14 noiembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, instanţa de apel a stabilit în sarcina Consiliului Local Eforie prin primar - ca autoritate deliberativă a oraşului Eforie - obligaţia să înainteze Comisiei Centrale propunerea de acordare de despăgubiri, conform Legii nr. 247/2005 - Titlul VII pentru terenul în suprafaţă de 2.800 mp ce nu mai poate fi restituit în natură reclamantei, datorită afectaţiunii sale publice (căi de acces, alei, teren afectat de construcţiile unei unităţi sanitare de interes naţional).
Pretenţiile reclamantei legate de acordarea despăgubirilor pentru inventarul mobil şi pentru construcţiile adiacente corpului principal pretins demolate au fost înlăturate, avându-se în vedere că nu s-a făcut dovada preluării unor asemenea bunuri de către stat la data intrării în vigoare a Decretului nr. 358/1949. Faptul că inventarul a făcut formal obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 13 iulie 1935 şi că a fost ulterior consemnat în poliţa de asigurare, ca şi împrejurarea că în aceeaşi poliţă datată 19 mai 1934, se indică existenţa altor două corpuri secundare, nu este de natură a aprecia asupra temeiniciei pretenţiilor astfel formulate, câtă vreme documentul ce atestă preluarea imobilului nu indică altă structură a bunului decât cea identificată şi prin expertizele judiciare efectuate în cauză şi nu stabileşte explicit preluarea unor bunuri mobile din patrimoniul fostei entităţi juridice.
Împotriva acestei decizii au promovat calea de atac a recursului pârâţii Consiliul Local al oraşului Eforie, M.S.F. şi Statul Român prin M.F.P.
1. Prin criticile formulate pârâtul Consiliul Local al Oraşului Eforie a susţinut următoarele:
1.1. În mod nelegal instanţa de apel a stabilit în sarcina Consiliului Local Eforie obligaţia privind propunerea de acordare de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în beneficiul reclamantei pentru terenul imposibil a fi restituit în natură, întrucât în cauză nu s-a formulat notificare. Chiar prin absurd, statul este cel care trebuie să propună despăgubiri, obligaţie consacrata de altfel şi în jurisprudența C.E.D.O.
Sub acest aspect se arată că hotărârea instanţei de apel este lipsită în totalitate de suport legal, deoarece dispoziţia de acordare a despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, a fost adoptată în cadrul unei proceduri speciale, respectiv existenţa unei notificări de restituire a terenului formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 şi adresată unităţii deţinătoare.
Apreciază că în speţa nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 247/2005 câtă vreme reclamanta nu a demarat niciodată procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru suprafaţa de teren de 2.800 mp.
Numai într-un astfel de cadru legal al parcurgerii procedurilor impuse de Legea nr. 10/2001, reclamanta ar fi putut beneficia de dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dar, nici în aceasta situaţie, nu ar fi putut obţine stabilirea unui cuantum în procedura judiciara, ci doar în cea administrativa.
1.2. În mod greşit s-a stabilit în sarcina Consiliului Local al oraşului Eforie să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 1.993 mp, atâta vreme cât acesta nu deţine posesia suprafeţei respective.
În consecinţă, se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului formulat de apelanta-reclamanta, iar, pe fond, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 607 din 19 aprilie 2005, pronunţata de Tribunalul Constanţa.
2. În recursul său pârâtul M.S.F. a criticat decizia pentru următoarele motive:
2.1. Greşit instanţa de apel a respins excepţia inadmisibilității cererii reclamantei faţă de dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, conform căruia "Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie". În considerarea acestei norme legale, instanţa trebuia să constate că legea specială în materia dedusă judecăţii o reprezintă Legea nr. 10/2001.
2.2. Instanţa nu s-a pronunţat asupra titlului de proprietate al reclamantei . Poliţa de asigurare din anul 1934 este mult prea veche faţă de momentul trecerii imobilului în proprietatea statului în anul 1949.
În concluzie, pârâtul consideră că reclamanta nu a făcut dovada certă a naţionalizării proprietăţii sale, întrucât poliţa de asigurare încheiată cu 15 ani înaintea trecerii imobilului în proprietatea statului nu poate fi documentul cert al dovezii dreptului de proprietate, astfel că cererea sa nu poate admisibilă.
A solicitat admiterea căii de atac, modificarea în parte a hotărârii recurate în ceea ce priveşte pe acest pârât, iar, pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
3. Pârâtul Statul Român prin M.F.P., prin recursul formulat a menţionat următoarele critici:
În mod greşit s-a dispus de către instanţă restituire în natură a imobilului revendicat pe temeiul dispoziţiilor art. 480 C. civ., câtă vreme bunul aparţine domeniului public al statului.
Se precizează că instanţa de judecată a stabilit faptul că Statul Roman prin M.F.P. are calitate procesuală pasivă în raport de H.G. nr. 1106 din 10 octombrie 2002, prin care mai multe unităţi sanitare, între care şi S.C.R.M.F.B. Eforie Nord se declară de interes naţional, iar imobilele compuse din construcţii şi terenuri aferente, în care îşi desfăşoară activitatea aparţin domeniului public al statului şi sunt în administrarea M.S.F.
În aceste condiţii, reglementarea regimului juridic al bunului se face numai prin hotărâre de Guvern, caz în care se aplică art. 6 din Legea nr. 213/1998, ce impune analiza valabilităţii şi preluării imobilului de către stat.
Recurentul pârât a susţinut şi împrejurarea că imobilul revendicat este încadrat în inventarul centralizat la M.F.P., deci face parte dintre bunurile aflate în domeniul public al statului, aflat în administrarea S.C.R.M.F.B. Eforie Nord.
În consecinţă, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii acţiunii ca inadmisibilă.
1. Recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Oraşului Eforie este fondat, urmând a fi admis, modificată în parte decizia atacată cu consecinţa înlăturării obligaţiei acestui pârât de a propune acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafaţă de 2.800 mp pentru următoarele argumente:
Prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta C.E.C.A.P. a P.P.T. Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Sanatoriul Balnear Efosan, Direcţia Sanitară Constanţa şi Consiliul Local Constanţa, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună retrocedarea imobilului situat în Eforie Nord, format din teren în suprafaţă de 5.000 mp şi construcţie compusă din parter şi etaj, cunoscută sub denumirea de „Cămin Maritim P.T.T.”
La termenul de judecată din 07 iunie 2000, reclamanta a depus la dosar precizări cu privire la obiectul acţiunii, (filele 177- 180 dosar Judecătoria Mangalia), determinate de situaţia rezultată din expertiza topografică efectuată solicitând admiterea acţiunii, obligarea pârâţilor la restituirea terenului în supafaţă de 5.000 mp şi a clădirii „Cămin Maritim P.T.T.”, astfel:
- pârâţii Sanatoriul Balnear Efosan şi Direcţia Sanitară Constanţa să-i restituie imobilul clădire şi teren în supafaţă de 207 mp liber de orice sarcini;
- pârâtul Consiliul Local al oraşului Eforie să-i restituie partea de teren neafectată de alte construcţii şi alei, liber de orice sarcini, iar în ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 2.800 mp ocupată, ce nu mai poate fi restituită în natură, să i se acorde în compensare un alt teren cu acelaşi regim juridic, care să aibă aceleaşi facilităţi.
Rezultă că, în raport de aceste precizări cu referire la terenul de 2.800 mp, erau ţinute instanţele să se pronunţe.
Prin urmare, în cauză, fără concursul părţii interesate, în sensul lămuririi cadrului procesual dedus judecăţii, instanţa de judecată era obligată să respecte limitele investirii, iar nu să se substituie voinţei părţii pentru respectarea principiului disponibilităţii.
Cum reclamanta nu a formulat un capăt de cerere prin care să solicite plata de despăgubiri pentru terenul ce nu mai poate fi restituit în natură, în condiţiile legii speciale, ci a menţionat expres faptul că solicită ca pârâtul Consiliul Local al oraşului Eforie să fie obligat să-i acorde un teren în compensare, cerere ce a fost soluţionată prin respingere şi necontestată, urmează a se înlătura obligaţia acestui pârât de a propune acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafaţă de 2.800 mp.
2. Recursul pârâtului M.S.F. nu este fondat şi urmeză a se respinge în considerarea argumentelor ce succed:
Critica relativă la respingerea excepţiei inadmisibilității cererii reclamantei faţă de prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, nu poate fi primită, întrucât la data introducerii acţiunii, respectiv 30 aprilie 1998, acest act normativ nu fusese adoptat, şi mai mult, o altă lege specială reparatorie nu îşi producea efectele pentru imobilele preluate de stat prin naţionalizarea operată în temeiul Decretului nr. 358/1949.
Referitor la susţinerea ce vizează faptul că instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra titlului de proprietate al reclamantei, considerând că aceasta nu a făcut dovada certă a naţionalizării proprietăţii sale, se constată ca fiind nefondată faţă de împrejurarea că această chestiune a fost dezlegată irevocabil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 1275 din 13 februarie 2004, în considerentele căreia s-a reţinut că reclamanta, ca şi continuatoare a fostei C.E.C.A.P. a P.P.T., desfiinţată prin Decretul nr. 358/1949 şi al cărei patrimoniu a fost preluat de stat şi trecut în administrarea C.G.M., nu a pierdut niciun moment dreptul de proprietate asupra imobilului.
3. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. se constată, de asemenea, că şi acesta este nefondat.
Singura critică, susţinută de altfel şi de pârâtul M.S.F., referitoare la faptul că greşit s-ar fi dispus restituire în natură a imobilului revendicat pe temeiul dispoziţiilor art. 480 C. civ. câtă vreme bunul aparţine domeniului public al statului, nu poate fi primită pentru că, aşa cum s-a arătat mai sus, la data introducerii acţiunii în revendicare de faţă nu îşi producea efectele o altă lege specială pentru imobilele preluate de stat prin naţionalizarea operată în temeiul Decretului nr. 358/1949.
Înalta Curte observă, de altfel, că aspectele contestate prin prezentul recurs nu au făcut obiect al căii de atac exercitate de pârâtul Statul Român prin M.F.P. anterior pronunţării deciziei nr. 6340/18 octombrie 2012 pentru a putea fi reiterate la acest moment.
Aşa fiind, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul pârâtului Consiliul Local al Oraşului Eforie, va modifica în parte decizia atacată cu consecinţa înlăturării obligaţiei acestui pârât de a propune acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafaţă de 2800 mp; va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii M.S.F. şi Statul Român prin M.F.P. împotriva aceleiaşi decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Oraşului Eforie împotriva Deciziei nr. 21/C din data de 27 februarie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că înlătură obligaţia acestui pârât de a propune acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafaţă de 2800 mp.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii M.S.F. şi Statul Român prin M.F.P. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5729/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5733/2013. Civil → |
|---|
