ICCJ. Decizia nr. 5523/2013. Civil. Acordare personalitate juridică. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5523/2013
Dosar nr. 3810/2/2012
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 05 ianuarie 2012, pe rolul Buftea Judecătoriei, petenta „A.P.A.”, a solicitat acordarea personalităţii juridice şi înscrierea în Registrul General al Asociaţiilor de proprietari aflat la grefa acestei instanţe.
Prin încheierea nr. 171 din 12 ianuarie 2012 Judecătoria Buftea a admis cererea, a acordat personalitate juridică petentei şi a dispus înscrierea acesteia în Registrul General al Asociaţiilor de Proprietari.
Împotriva încheierii nr. 171 din 12 ianuarie 2012 a formulat recurs recurenta SC W.I. SRL, solicitând respingerea ca inadmisibilă a cererii de acordare a personalităţii juridice. Recurenta a arătat că imobilul situat în comuna Pipera, oraş Voluntari, judeţ Ilfov, proprietara SC W.I. SRL a fost inclus de către petenta în aşa numita „A.P.A.”, deşi în mai multe rânduri instanţele judecătoreşti au decis că pentru imobilele din comuna Voluntari, din lipsă de condominiu, nu se poate forma o asociaţie de proprietari. Recurenta a invocat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 1613/R din 03 septembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, irevocabilă, prin care instanţa a statuat că între aceste imobile (circa 290 de vile) nu există condominiu din lipsa vreunei proprietăţi imobiliare comune, fapt pentru care aceeaşi instanţă a desfiinţat asociaţia de proprietari A., având aceleaşi imobile şi a constatat că imobilul recurentei nu are nicio proprietate comună cu un alt imobil.
Prin decizia civilă nr. 284/R din 10 aprilie 2012, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis excepţia nulităţii recursului şi a anulat, ca nemotivat în termen, recursul formulat de recurenta SC W.I. SRL, împotriva încheierii nr. 171 din 12 ianuarie 2012, pronunţată de Judecătoria Buftea.
La data de 10 mai 2012 SC W.I. SRL a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 284 din 10 aprilie 2012 şi a încheierii nr. 171 din 12 ianuarie 2012, cererea fiind întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
La termenul de judecată din data de 31 mai 2012, revizuenta a precizat hotărârea a cărei revizuire se solicită, respectiv încheierea nr. 171 din 12 ianuarie 2012, ca fiind contradictorie deciziilor civile nr. 1613/R din 3 septembrie 2009 şi nr. 1768/R din 9 iunie 2011 ale Tribunalului Bucureşti.
În motivarea cererii, revizuenta a arătat că, prin încheierea nr. 171 din camera de consiliu de la data de 12 ianuarie 2009, pronunţată de Judecătoria Buftea, secţia civilă, în dosarul nr. 8409/94/2008, a fost admisă cererea de acordare a personalităţii juridice intimatei A.P.A.
Prin decizia nr. 1613/R/2009 Tribunalul Bucureşti a admis recursul formulat, a modificat în tot încheierea nr. 171 din 12 ianuarie 2009 şi a stabilit că între imobilele de la nr. 31-33-35-39, comuna Pipera, oraş Voluntari, nu există nicio proprietate comună indiviză şi perpetuă, stabilind cu titlu irevocabil lipsa de condominiu.
În anul 2010, deşi Tribunalul Bucureşti se pronunţase cu caracter de autoritate de lucru judecat asupra lipsei de condominiu, au continuat să se înregistreze pe rolul Judecătoriei Buftea cereri de înfiinţare a asociaţiei de proprietari pentru aceleaşi imobile, cereri care au fost respinse ca inadmisibile, printre acestea fiind încheierea din data 11 noiembrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 10901/94/2010, menţinută prin decizia Tribunalului Bucureşti nr. 1768/R din 09 iunie 2011, prin care a fost respins recursul formulat de asociaţie.
În dosarul nr. 143/94/2012 a fost solicitată din nou înregistrarea asociaţiei de proprietari pentru aceleaşi imobile de la nr. 31 până la nr. 39 din comuna Pipera, oraş Voluntari, depunându-se la dosar aceleaşi înscrisuri şi acelaşi proces-verbal din octombrie 2010, care fusese depus în dosarul nr. 10901/94/2010. Dar de această dată, Judecătoria Buftea prin încheierea nr. 171 din 12 ianuarie 2012, a admis cererea şi a dispus înregistrarea unei asociaţii de proprietari sub denumirea „A.P.A.”.
În data de 9 martie 2012, petenta a formulat recurs împotriva încheierii nr. 171 din 12 ianuarie 2012, acesta fiind anulat de către Tribunalul Ilfov prin decizia nr. 284 din 10 aprilie 2012.
Revizuenta a susţinut că decizia nr. 284 din 10 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Ilfov, prin care a fost menţinută încheierea nr. 171 din 12 ianuarie 2012, este potrivnică deciziei civile nr. 1613/R din 3 septembrie 2009 şi deciziei civile nr. 1768/R din 9 iunie 2011, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru admiterea cererii de revizuire şi anularea deciziei civile nr. 284 din 10 aprilie 2012 şi a încheierii nr. 171 din 12 ianuarie 2012.
Prin întâmpinare, intimata A.P.A. a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire. În susţinerea acestei excepţii intimata a arătat că procedura de admitere a personalităţii juridice a unei asociaţii de proprietari, bazată pe Legea specială nr. 230/2007, se supune procedurii necontencioase reglementate de Cartea a III a C. proc. civ. Potrivit art. 337 C. proc. civ., încheierile pronunţate în materie necontencioasa „nu au putere de lucru judecat”, nefiind incidente prevederile art. 166 C. proc. civ. Atât timp cât cererile de obţinere a personalităţii juridice sunt supuse numai controlului judiciar din punctul de vedere al întrunirii condiţiilor prevăzute de legea specială, potrivit art. 338 alin. (2) C. proc. civ., acestea rămân supuse prevederilor procedurilor graţioase (necontencioase) şi a legii speciale ce guvernează aceasta cerere.
Intimata a mai arătat, prin întâmpinare, că nu sunt întrunite condiţiile de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., din perspectiva triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.
Astfel, decizia nr. 1613/R/2009 pronunţată în dosarul nr. 8409/94/2008, a avut ca părţi persoana juridica A.P.A., CIF 25147512 din 18 februarie 2009, pe de o parte şi SC W.I. SRL, pe de altă parte. După cum se deduce clar din numărul de identificare fiscală, este vorba despre o altă asociaţie de proprietari, cu o altă componenţă a membrilor asociaţi, un alt acord de asociere, un alt statut, lucruri esenţiale şi definitorii ale constituirii unei asociaţii de proprietari şi, deci, ale dobândirii personalităţii juridice a acesteia.
Decizia nr. 1768/R din 9 iunie 2011 are drept unica parte pe A.P.A., aşa cum rezultă şi din înscrisurile depuse de revizuentă, deoarece instanţa care a judecat acel dosar nu a permis intervenţia SC W.I. SRL sau a altora.
Prin decizia nr. 2218 din 6 decembrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis cererea de revizuire şi a anulat încheierea nr. 171 din 12 ianuarie 2012 a Judecătoriei Buftea.
Considerentele acestei decizii debutează cu o serie de aprecieri de ordin teoretic privind regimul juridic al căii de atac extraordinare a revizuirii şi condiţiile de exercitare a acestei căi de atac atunci când este întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Aplicând toate aceste considerente la speţa dedusă judecăţii, Curtea de apel a constatat că toate condiţiile emanate din dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. sunt îndeplinite.
În ceea ce priveşte cerinţa întrunirii triplei identităţi, de obiect, de cauză şi de părţi, cu privire la cele două cereri de chemare în judecată, Curtea a observat că în pricinile evocate, respectiv dosarele nr. 143/94/2012 şi nr. 10901/94/2010, aceeaşi parte din consorţiul subiectiv al cererii prezente de revizuire a figurat ca parte: A.P.A.R.A. Având în vedere că potrivit interpretării teleologice, textul de lege al art. 322 pct. 7 C. proc. civ. foloseşte termenul de „persoane”, în mod generic, Curtea a apreciat că existenţa unor litigii care au avut o unică parte, aceeaşi parte, poate constitui premisa acestui caz de revizuire.
Instanţa de revizuire a mai reţinut că, în cadrul dosarului nr. 8409/94/2008, revizuenta a fost parte, intimata fiind aceeaşi, chiar dacă denumirea sa diferă parţial (A.P.A.), întrucât identitatea sa este dată de identitatea modului său de configurare, constituire, celelalte elemente precum ar fi denumirea, CIF-ul, fiind lipsite de importanţă determinantă în condiţiile inexistenţei la ambele momente, a personalităţii juridice, elementul esenţial care determină individualitate juridică.
În raport de acelaşi dosar nr. 8409/94/2008, Curtea a observat că în dosarul nr. 143/94/2012, revizuenta a figurat totuşi din punct de vedere formal, ca parte, aceasta promovând un recurs care a fost respins.
S-a mai reţinut de către curtea de apel că toate cele trei pricini menţionate au avut acelaşi obiect: dobândirea personalităţii juridice a petentei. Din acest punct de vedere, obiectul cauzelor analizate este identic, fiind astfel, întrunită şi cea de-a doua cerinţă a triplei identităţi evocate, identitatea de obiect.
Împrejurarea depunerii unor noi probe în ultimul dosar - adeziunea unui alt membru, un nou tabel cu semnături, un nou acord, statut, în raport de considerentele din decizia civilă nr. 1768/2011 a Tribunalului Bucureşti, prin care s-a respins cererea de dobândire a personalităţii juridice, nu schimbă obiectul noii cauze, el fiind evident acelaşi, ci eventual, doar ansamblul probator în dovedirea sa, ansamblu care nu prezintă pertinenţă în algoritmul juridic al unei cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri.
În ceea ce priveşte cauza juridică a litigiilor menţionate, Curtea a reţinut, în mod preliminar, că, în conformitate cu prevederile art. 112 pct. 4 C. proc. civ., „cererea de chemare în judecată va cuprinde: (…) 4. arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea”.
Deci, în principiu, motivarea în fapt a unei cereri de chemare în judecată va fi însoţită şi de motivarea în drept, în sensul că reclamantul, petentul va indica şi cauza cererii sale, temeiul juridic al acesteia, definit(ă) ca actul sau fapta juridică constituind fundamentul direct şi imediat al dreptului reclamat. Cauza rezidă în fundamentul juridic al acţiunii. Ea reprezintă aşadar, fundamentul raportului juridic dedus judecăţii, temeiul juridic al cererii şi se materializează practic, în situaţia de fapt calificată juridic. În determinarea conceptului de cauză sunt relevante doar acele împrejurări de fapt care concură la fundamentarea temeiului juridic al acţiunii.
Cauza cererii de chemare în judecată nu trebuie, aşadar, căutată în drept, ci în principiul generator al dreptului subiectiv reclamat.
Cercetând cauza juridică a cererilor evocate, Curtea a observat că în toate trei, ea a fost configurată de invocata voinţă a proprietarilor ansamblului rezidenţial de a se constitui în respectiva asociaţie de proprietari, temeiul juridic incident fiind Legea nr. 230/2007, Legea nr. 114/1996 completată, cu normele metodologice de aplicare, aceste dispoziţii reglementând procedura de urmat în astfel de cazuri.
Împrejurarea că în dosarul ulterior, nr. 143/94/2012, s-au indicat şi art. 648 şi urm., art. 659 din noul C. civ., nu este de natură să schimbe cauza juridică astfel cum a fost ea configurată anterior, cu atât mai mult cu cât prevederile art. 648 şi urm. sunt norme de drept substanţial (care de altfel, sub aspectele care interesează, preiau în mare soluţia legislativă a vechiului C. civ. în materie de coproprietate forţată), iar dispoziţiile art. 659 noul C. civ., referitoare la constituirea asociaţiilor de proprietari, trimit la dispoziţiile legii (evident, cea specială – Legea nr. 230/2007) în vederea organizării şi funcţionării lor, ceea ce înseamnă că acest text legal nou invocat nu ilustrează o nouă cauză juridică faţă de cea din dosarele anterioare.
Curtea a mia reţinut că, în cauză este îndeplinită şi cerinţa ca în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei.
Astfel, verificând actele şi lucrările celui de-al doilea dosar, având nr. 143/94/2012, Curtea a observat că nu s-a invocat excepţia de autoritate de lucru judecat a deciziei civile nr. 1768/2011 a Tribunalului Bucureşti.
Chiar dacă s-ar aprecia că totuşi, această excepţie a fost invocată (prin trimiterea la decizia nr. 1613/2009 a Tribunalului Bucureşti care a avut acelaşi obiect cu decizia civilă nr. 1768/2011 a Tribunalului Bucureşti), Curtea a reţinut că, oricum, ea nu a fost analizată, ca urmare a anulării recursului declarat în respectiva cauză de revizuientă, pentru nemotivare în termenul legal, concluzia fiind valabilă şi din perspectiva raportării exclusiv la decizia nr. 1613/2009 a Tribunalului Bucureşti.
Sub un al treilea aspect, Curtea a constatat că, în interpretarea textului legal citat, obiect al revizuirii îl poate constitui numai o hotărâre prin care instanţa a rezolvat fondul pretenţiei deduse judecăţii, urmare a examinării raportului juridic litigios prin prisma probelor administrate în cauză, deoarece calea de atac a revizuirii vizează îndreptarea erorilor de fapt ale judecăţii.
Din această perspectivă, implicând dezbaterea inadmisibilităţii căii de atac a revizuirii împotriva unei încheieri pronunţate în cadrul procedurii necontencioase, de acordare a personalităţii juridice, s-a apreciat că, deoarece printr-o asemenea hotărâre se creează o situaţie juridică nouă cu privire la asociaţia în cauză (prin acordarea ireversibilă în principiu, a personalităţii juridice), chiar dacă ea este pronunţată în cadrul unei proceduri necontencioase, totuşi prin ea se analizează fondul cererii deduse soluţionării, fiind dezlegată problema de drept în discuţie (justeţea cererii de acordare a personalităţii juridice, elocvente în acest sens, fiind statuările din cadrul deciziei nr. 1613/2009 a Tribunalului Bucureşti care atestă imposibilitatea constituirii legale a asociaţiei, ca urmare a inexistenţei unui condominiu) astfel încât caracterul necontencios al procedurii nu poate reprezenta un fine de neprimire a cererii de revizuire.
Împotriva deciziei nr. 2218 din 6 decembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă a declarat recurs recurenta A.P.A.
În motivarea recursului, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., s-au invocat următoarele:
Revizuirea este inadmisibilă, ca şi cale de atac, în materia procedurii necontencioase. Încheierea nr. 171 din 12 ianuarie 2012, pronunţata de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 143/94/2012, este o încheiere pronunţată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 230/2007 privind asociaţiile de proprietari, având ca obiect dobândirea personalităţii juridice de către petenta A.P.A. Cererea de acordare a personalităţii juridice se judecă într-o procedură necontencioasă, se soluţionează conform dispoziţiilor art. 331 şi urm. C. proc. civ., iar această procedură priveşte cererile pentru dezlegarea cărora este nevoie de mijlocirea instanţei, însă fără să se urmărească stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană.
Această încheiere, pronunţata în materia procedurii necontencioase, nu are putere de lucru judecat (art. 337 C. proc. civ.). Aceasta înseamnă că, dacă se află în faţa unor elemente noi, pe care nu le-a cunoscut cu ocazia soluţionării primei cereri, judecătorul poate da o soluţie diferită de cea reţinută prin prima încheiere.
Recurenta mai invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţie, susţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 11 din Convenţia Europeana Drepturilor Omului, dispoziţiile constituţionale care garantează dreptul la liberă asociere, precum şi Legea nr. 230/2007 privind asociaţiile de proprietari.
Se mai susţine, în motivare recursului, tardivitatea introducerii cererii de revizuire. Recurenta arată că, potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 alin. (1) este de o luna de la comunicarea hotărârilor. SC W.I. SRL, nefiind parte în prima instanţă, termenul de revizuire pentru aceasta curge de la data la care a luat cunoştinţă de existenţa încheierii pe care o atacă, adică de la data de 05 martie 2012, data la care a exercitat calea de atac a recursului.
Recurenta susţine inadmisibilitatea cererii de revizuire şi pe motiv că obiectul acesteia lipseşte. Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., pot fi obiect al revizuirii hotărâri ramase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare şi hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul. Adică, revizuirea poate fi admisibilă dacă priveşte o hotărâre definitivă, şi nu o încheiere pronunţată în materia procedurii necontencioase.
Recurenta susţine că instanţa învestită cu soluţionarea revizuirii a interpretat greşit legea, apreciind ca fiind o „hotărâre definitivă" încheierea supusa revizuirii.
În situaţia în care instanţa de recurs ar aprecia că încheierea nr. 171 din 12 ianuarie 2012, supusa revizuirii, este într-adevăr o hotărâre definitivă, atunci aceasta nu poate fi admisibilă decât în următoarele condiţii: hotărârea atacată evocă fondul, hotărârea este definitivă ori este o hotărâre a instanţei de recurs sau hotărârea a devenit definitivă în apel sau prin neapelare.
În speţă, asupra încheierii supuse revizuirii nu s-a exercitat calea apelului şi nu este definitivă. Deşi a fost declarat recurs, acesta a fost anulat ca nemotivat în termen. Prin urmare, încheierea nr. 171 din 12 ianuarie 2012, pronunţată de Judecătoria Buftea în dosar nr. 143/94/2012 nu poate fi supusa revizuirii, ea nefiind o hotărâre în sensul arătat de art. 322 alin. (1) C. proc. civ.
Recurenta arată în motivarea recursului că nu sunt îndeplinite condiţiile de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Revizuirea nu poate fi exercitată decât de partea sau părţile care au figurat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, justificând un interes. Ori, în situaţia de faţă, actul atacat este încheierea nr. 171 din 12 ianuarie 2012, pronunţată de Judecătoria Buftea, şi care priveşte dobândirea personalităţii juridice de către petenta A.P.A. Revizuienta SC W.I. SRL nu a fost parte la soluţionarea cererii de acordare a personalităţii juridice.
În această situaţie, singurul interes pe care revizuenta îl are este acela de a nu se supune normelor şi prevederilor legale, adică celor prevăzute de art. 24, 25 şi 46 din Legea nr. 230/2007, care arată că se supun hotărârilor adunării generale ale asociaţiei de proprietari şi acei proprietari care nu sunt membri ai asociaţiei, iar obligaţia de plată a cotelor de contribuţie (apa, energie electrică, iluminat stradal în interiorul ansamblului, alimentare pompe apă, canalizare etc.) le revine tuturor proprietarilor.
Nu poate fi reţinut argumentul curţii de apel, în sensul că „formal” revizuenta a făcut parte din dosarul nr. 143/94/2012, pentru că a promovat un recurs ce a fost respins. Chiar şi aşa, revizuenta a arătat la termenul din 13 septembrie 2012 că înţelege să supună revizuirii încheierea din fond şi nu decizia din recurs.
Faptul că A.P.A. are aceeaşi denumire în cele trei dosare nr. 143/94/2012, nr. 10901/94/2010 şi nr. 8409/94/2008, nu poate duce la concluzia identităţii de parte, pe considerentul ca are aceeaşi denumire, deoarece codul de identificare (CIF-ul) este diferit. Chiar şi în situaţia în care petenta ar fi fost aceeaşi, fiind în procedura necontencioasă, dacă la reintroducerea cererii apar elemente noi, atunci judecătorul poate pronunţa o alta soluţie, diferită de cea precedentă. De aici rezultă lipsa puterii de lucru judecat, de care se bucură încheierile în materia procedurii necontencioase.
În finalul cererii de recurs, recurenta prezintă un istoric al cauzelor derulate până în prezent, în care s-au pronunţat hotărârile considerate de revizuentă ca fiind potrivnice, precum şi aprecieri referitoare la chestiuni de fond, în ceea ce priveşte existenţa sau nu a unui condominiu şi îndeplinirea condiţiilor legale pentru autorizarea funcţionării asociaţiei de proprietari.
Prin întâmpinare, intimata SC W.I. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Intimata susţine că încheierea pronunţată în procedura necontencioasă poate forma obiect al revizuirii, deoarece potrivit art. 338 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., procedura necontencioasă se completează cu dispoziţiile procedurii contencioase.
Dispoziţiile legii speciale (Legea nr. 230/2007) se completează cu cele ale art. 336 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora căile de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în materie necontencioasă pot fi exercitate de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea pricinii.
Cu privire la excepţia tardivităţii, intimata arată că este inadmisibilă invocarea unei astfel de excepţii direct în recurs. Intimata consideră că a exercitat calea de atac a revizuirii cu respectarea termenului prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., respectiv, o lună de la data rămânerii irevocabile a ultimei hotărâri. Încheierea a cărei revizuire se solicită a rămas irevocabilă prin decizia nr. 284 din 10 aprilie 2012, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 10 mai 2012, cu respectarea termenului de o lună.
Intimata mai arată, în esenţă, că decizia recurată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., fiind îndeplinite cerinţele acestui text legal, sub aspectul identităţii de părţi, obiect şi cauză.
La dosar s-a depus cererea de intervenţie accesorie, formulată de P.A. în interesul intimatei SC W.I. SRL. Cererea a fost respinsă de Înalta Curte, pentru considerentele cuprinse în încheierea de amânare a pronunţării din data de 14 noiembrie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Examinând decizia recurată, în raport cu motivelor de recurs invocate, care se pot încadra în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ( art. 304 pct. 8 fiind invocat formal, fără a se putea identifica vreo critică încadrabilă în acest motiv de recurs), Înalta Curte reţine următoarele:
Principala critică formulată de recurentă vizează inadmisibilitatea revizuirii exercitate în materia procedurii necontencioase, motivată prin aceea că încheierile pronunţate în cadrul acestei proceduri nu stabilesc un drept potrivnic faţă de o altă persoană şi nu au autoritate de lucru judecat.
În speţă, revizuirea are ca obiect încheierea nr. 171 din 12 ianuarie 2012, pronunţată de Judecătoria Buftea, prin care a fost admisă cererea de acordare a personalităţii juridice intimatei A.P.A., încheiere care se susţine a fi contradictorie raportat la decizia nr. 1613/R/2009 a Tribunalului Bucureşti, prin care s-a admis recursul formulat de revizuenta din prezenta cauză, a fost modificată în tot încheierea nr. 1 din 12 ianuarie 2009 a Judecătoriei Buftea şi a fost respinsă cererea de acordare a personalităţii juridice intimatei, precum şi în raport cu decizia nr. 1768R/2011 prin care s-a menţinut (prin respingerea recursului declarat de intimată) încheierea nr. 92 din 11 noiembrie 2010 a Judecătoriei Buftea, de respingere a cererii de acordare a personalităţii juridice.
Motivul de revizuire invocat de revizuentă este cel prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., text care permite revizuirea în ipoteza în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Raţiunea reglementării revizuirii în acest caz îşi are izvorul în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, rezultatul admiterii cererii de revizuire fiind anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.
Este necesar, aşadar, ca hotărârea sau hotărârile anterioare, în raport cu care se pretinde că ultima hotărâre, supusă revizuirii, este potrivnică, să fie înzestrate cu puterea de lucru judecat.
Hotărârile pronunţate în cadrul procedurii necontencioase nu au putere de lucru judecat, principiu statuat in terminis de art. 337 C. proc. civ. Această caracteristică specifică procedurii necontencioase este justificată prin aceea că, nesoluţionându-se un „diferend”, nerezolvându-se o situaţie juridică contradictorie, nu sunt întrunite condiţiile art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ. pentru a se putea invoca puterea lucrului judecat.
În speţă, atât decizia nr. 1613/R/2009 a Tribunalului Bucureşti, cât şi decizia nr. 1768R/2011 a aceleiaşi instanţe, faţă de care se susţine că încheierea nr. 171 din 12 ianuarie 2012 ar fi potrivnică, au fost pronunţate în cadrul unor proceduri necontencioase, guvernate de prevederile art. 331-339 C. proc. civ.
Împrejurarea că aceste decizii au fost pronunţate în soluţionarea căii de atac a recursului (în primul caz, recursul declarat de un terţ, în condiţiile art. 336 alin. (3) C. proc. civ., iar în al doilea caz, recursul declarat de petentă împotriva încheierii de respingere a cererii) nu a fost de natură să modifice natura necontencioasă a procedurii.
Aşa cum prevede art. 335 C. proc. civ., caracterul contencios al cererii, dedus din însuşi cuprinsul acesteia sau din obiecţiile ridicate de persoanele citate sau care intervin atrage respingerea cererii, nicidecum transformarea procedurii într-una de drept comun.
Ca atare, Înalta Curte constată că hotărârile pronunţate în litigiile anterioare, astfel cum au fost invocate de revizuentă, nu au putere de lucru judecat, iar prin pronunţarea lor instanţele nu au dat rezolvare unor situaţii litigioase, întrucât o asemenea rezolvare ar fi fost incompatibilă cu procedura necontencioasă în cadrul căreia aceste hotărâri au fost pronunţate.
Prin rezolvarea cererilor necontencioase anterioare instanţele nu au pronunţat hotărâri susceptibile de a fi guvernate de principiul imutabilităţii actului jurisdicţional, întrucât, în măsura în care condiţiile s-au schimbat (spre exemplu, petentul invocă înscrisuri noi sau aduce argumente suplimentare), titularul cererii necontencioase o poate reitera, neputându-i fi opusă excepţia autorităţii de lucru judecat, chiar dacă cererea are acelaşi obiect şi acelaşi temei juridic.
Verificarea condiţiilor de natură a justifica o nouă cerere necontencioasă intră în atributul judecătorului acestei cereri, o asemenea problemă neputând face obiectul analizei într-o eventuală cerere de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care are în vedere exclusiv elementele puterii lucrului judecat (identitatea de părţi, obiect şi cauză).
Apărarea intimatei SC W.I. SRL, potrivit căreia încheierea pronunţată în procedura necontencioasă poate forma obiect al revizuirii în raport de prevederile art. 338 alin. (1) şi (2) şi art. 336 alin. (3) C. proc. civ., nu poate conduce la o altă concluzie decât cea argumentată mai sus.
Art. 338 alin. (1) C. proc. civ. conferă prioritate de aplicare dispoziţiilor în materie necontencioasă, urmând ca acestea să se întregească cu dispoziţiile din materia contencioasă „în măsura în care nu sunt potrivnice naturii necontencioase a cererii”.
De asemenea, prevederile art. 336 alin. (3) C. proc. civ. permit şi altor persoane interesate posibilitatea exercitării căii de atac a recursului împotriva încheierii pronunţate în materie necontencioasă. În această situaţie, ar rezulta că persoanele în cauză pot formula şi căi extraordinare de atac, astfel cum sunt reglementate în procedura de drept comun, însă cu condiţia prevăzută de art. 338 alin. (1), adică, aplicarea normelor de drept comun să nu vină în contradicţie cu natura necontencioasă a cererii.
În speţă, astfel cum s-a reţinut în cele ce preced, natura necontencioasă a cererii atrage lipsa puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii necontencioase, respectiv, imposibilitatea invocării motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în raport cu aceste hotărâri.
În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată că este fondat motivul de recurs privind inadmisibilitatea cererii de revizuire, invocat de recurenta A.P.A., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se impune admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
În subsidiar, Înalta Curte constată că cererea de revizuire, în măsura în care ar fi fost admisibilă, ar fi trebuit respinsă ca tardivă, deoarece potrivit art. 324 pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire de o lună curge de la data „comunicării hotărârii definitive”, respectiv, a hotărârii atacate cu revizuire, şi nu de la data rămânerii ei irevocabile, aşa cum în mod greşit susţine intimata SC W.I. SRL în întâmpinare.
Încheierea nr. 171 din 12 ianuarie 2012 a Judecătoriei Buftea, a cărei revizuire s-a solicitat, nu a fost comunicată către SC W.I. SRL, această societate comercială având calitatea de terţ faţă de procedura necontencioasă în care a fost pronunţată această încheiere. Însă, SC W.I. SRL a declarat recurs împotriva acestei încheieri, la data de 5 martie 2012, în temeiul art. 336 alin. (3) C. proc. civ., iar potrivit principiului echipolenţei, statut prin art. 284 alin. (3) C. proc. civ., text aplicabil şi în recurs, conform art. 316 C. proc. civ., încheierea atacată se consideră comunicată recurentului la data declarării recursului, respectiv, 5 martie 2012. Or, cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 10 mai 2012, după împlinirea termenului de o lună, prevăzut de lege.
Tot în mod subsidiar, Înalta Curte observă cu titlu de principiu că, excepţia tardivităţii cererii de revizuire este o excepţie de ordine publică, pe care partea interesată o poate invoca direct în recurs, nefiind astfel întemeiată apărarea formulată de intimată.
Cu toate acestea, Înalta Curte va da întâietate, în ceea ce priveşte soluţionarea prezentului recurs, criticii privitoare la inadmisibilitatea cererii de revizuire, aceasta având prioritate, întrucât presupune rezolvarea unei probleme de principiu (posibilitatea invocării autorităţii de lucru judecat a unor hotărâri pronunţate în procedura necontencioasă), care face inutilă analiza celorlalte aspecte privitoare la calitatea revizuentei sau întrunirea în cauză a identităţii de parţi, obiect şi cauză.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., revizuenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată în această fază procesuală, constând în onorariul de avocat, conform solicitării formulate în scris de recurentă, prin concluziile scrise depuse la dosar, cu menţiunea că, în aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., cheltuielile cu acest titlu vor fi reduse la suma de 3000 lei, Înalta Curte apreciind că suma de 15960 lei menţionată pe factura din 29 octombrie 2013, depusă ca dovadă, este prea mare în raport cu nivelul de complexitate a cauzei şi durata procedurii în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta A.P.A. împotriva deciziei nr. 2218 din 06 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică decizia, în sensul că respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta SC W.I. SRL împotriva încheierii nr. 171 din 12 ianuarie 2012, pronunţată de Judecătoria Buftea.
Obligă pe intimata SC W.I. SRL la plata sumei de 3.000 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, redusă conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5495/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5527/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
