ICCJ. Decizia nr. 5554/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5554/2013
Dosar nr. 41867/3/2010
Şedinţa din 2 decembrie 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă, la data de 02 septembrie 2010, reclamanţii R.I. şi R.E. au formulat contestaţie împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 16 din 23 iulie 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 pentru imobilul situat în Bucureşti, supus exproprierii potrivit H.G. nr. 590 din 23 iunie 2010, în contradictoriu cu intimatul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, prin care au solicitat anularea acestei hotărâri şi acordarea unei despăgubiri reprezentând valoarea în lei la data plătii a sumei de 625.880 euro, reprezentând valoarea imobilului, precum si prejudiciul cauzat, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Prin sentinţa civilă nr. 994 din 20 mai 2011 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă, s-a admis în parte acţiunea şi s-a dispus modificarea în parte a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 16 din 23 iulie 2010 emisă de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 constituită în baza Dispoziţiei Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 769 din 08 iulie 2010, în sensul că despăgubirile pentru imobilul expropriat situat în Bucureşti, sunt în cuantum de 339.680 euro, iar valoarea prejudiciului de 10.000 euro, sume ce se vor achita în lei, la cursul de schimb valutar leu/euro al B.N.R. din ziua consemnării. Prin aceeaşi hotărâre, s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamanţi a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expertiză.
În motivarea soluţiei sale, tribunalul a reţinut următoarele considerente:
Prin hotărârea contestată în prezenta cauză, emisă în conformitate cu dispoziţiile art. 5, 6 şi 7 din Legea nr. 198/2004, s-a dispus consemnarea despăgubirilor în cuantum de 737.030 lei, stabilită conform dispoziţiilor art. 4 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 198/2004, coroborate cu cele ale art. 43 alin. (13) din Normele de aplicare a Legii nr. 198/2004.
Tribunalul a considerat că valoarea imobilului supus exproprierii şi care reprezintă, potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 valoarea reală a imobilului, determinată de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, este cea care rezultă din expertiza judiciară întocmită de către expertul judiciar desemnat de către instanţa de judecată, urmând a se înlătura, potrivit considerentelor care vor fi arătate în continuare, valorile despăgubirilor susţinute de către expropriat şi de către expropriator.
Expertul judiciar S.I. desemnat de către instanţa de judecată a propus despăgubiri pentru imobilul expropriat în sumă de 339.680 euro, la stabilirea acestei valori avându-se în vedere împrejurarea că această sumă de bani este cea necesară achiziţionării unui imobil de acelaşi fel cu cel ce face obiectul exproprierii. Totodată, s-a stabilit că această valoare reprezintă o medie a valorilor determinate ipotetic prin cele două metode stabilite de către expert.
În ceea ce priveşte valoarea care rezultă din expertiza întocmită de către expertul parte al părţii expropriate, tribunalul a considerat că aceasta nu poate fi considerată ca ar reprezenta valoarea reală a imobilului expropriat deoarece acest expert nu a făcut altceva decât să actualizeze valoarea stabilită de către expertul evaluator C.B., prin raportul de evaluare din martie 2008, în raport cu anumiţi indici ai preţurilor de consum comunicaţi în Buletinul Statistic de Preţuri editat de Institutul naţional de Statistică, expertul nestabilind valoarea reală a imobilului ca reprezentând preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, după cum prevăd dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Tribunalul nu a ţinut seama de valoarea stabilită de expropriator având în vedere că pentru stabilirea despăgubirii potrivit raportului de evaluare întocmit de expertul G.S. nu sunt prezentate sursele de informare pentru ofertele de comparaţie pentru a se putea verifica veridicitatea informaţiilor.
Având în vedere că, la calcularea despăgubirilor instanţele de judecată trebuie să ţină seama şi de daunele aduse proprietarului în urma exproprierii, prin raportul de expertiză tehnică judiciară s-au stabilit daune aduse proprietarului în urma exproprierii, necontestate de niciuna din părţi, în sumă de 10.000 euro.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., tribunalul a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamanţi a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expertiză.
Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel părţile şi Ministerul Public.
Prin decizia civilă nr. 113 A din 25 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV a Civilă a respins apelul reclamanţilor, a admis apelul pârâtului şi al Ministerului Public, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins contestaţia.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:
Pârâtul şi Ministerul Public au arătat în apelurile lor că despăgubirile au fost calculate incorect, în sensul că nu s-a avut în vedere valoarea de piaţă la efectuarea expertizei la fond, ci valoarea ofertelor imobiliare.
În apelul lor, reclamanţii au arătat că suma ce li se cuvine cu titlu de despăgubiri este mai mare şi că rezultatul expertizei reţinut la fond nu reflectă valoarea reală de piaţă a imobilului şi implicit a despăgubirilor ce li se cuvin.
Instanţa a dispus efectuarea unei noi expertize care să evalueze valoarea de piaţă a imobilului expropriat atât la momentul exproprierii, decembrie 2010, cât şi la momentele efectuării expertizei la fond şi în apel.
Au fost admise ulterior efectuării expertizei obiecţiunile formulate de părţi, la care experţii desemnaţi au răspuns punctual, dar diferit din perspectiva abordării calculului valoric.
Astfel, doi dintre experţi au justificat tehnic oferta iniţială a pârâtei, bazându-se pe acte de vânzare-cumpărare pentru proprietăţi similare din zonă şi acte emise de birouri notariale (filele 370 – 374).
Cel de-al treilea expert desemnat în cauză, Ş.G., a explicat în punctul său de vedere că a ales drept bază de calcul pentru stabilirea valorii de piaţă a imobilului „metoda comparaţiei prin bonitare sau metoda patrimonială” (fila 382).
Valorile obţinute de cele două experte, B.D. şi P.N., prin compararea tranzacţiilor pentru imobile similare sunt diferite de cele obţinute de expertul Ş.G.
Având în vedere prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanţa a acordat eficienţă modului de calcul promovat de expertele B.D. şi P.N., valoarea calculată de acestea fiind sensibil egală celei oferite de expropriator prin hotărârea nr. 16/2010, situându-se chiar nesemnificativ, sub valoarea acesteia.
Instanţa de apel a considerat că, faţă de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1999, valoarea imobilului trebuie apreciată la momentul exproprierii, respectiv decembrie 2010.
Aparent, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, preţul luat în seamă ar trebui să fie cel de la data întocmirii raportului de expertiză, respectiv anul 2012.
Consideră instanţa că o atare abordare restrictivă contravine nu doar normei legale amintite care în art. 3 prevede că exproprierea „se poate face după o dreaptă şi prealabilă despăgubire”, ci şi art. 44 alin. (3) din Constituţia României, cu un conţinut aproape identic celui legal, citat, ambele texte raportate la principiile şi regulile impuse prin art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit normelor citate, despăgubirea trebuie să fie justă şi prealabilă.
Caracterul just al reparaţiei nu poate fi apreciat decât la momentul exproprierii, momentul la care proprietarului i se acordă o valoare echivalentă justă pentru imobilul expropriat şi la care expropriatorul îşi asumă costul exproprierii raportat la interesul public avut în vedere şi costurile de realizare a acestuia.
În speţa de faţă, reclamanţii au considerat că despăgubirile acordate de pârâtă la momentul exproprierii în anul 2010, nu au un caracter just, prin cuantumul lor redus.
În contextul celor de mai sus, singurul reper temporal de stabilire a despăgubirii în cazul exproprierii este cel al exproprierii efective în drept, moment la care, pe de o parte proprietarul pierde dreptul său de proprietate şi trebuie să primească un echivalent valoric just, iar pe de altă parte expropriatorul dobândeşte un drept de proprietate pentru care trebuie să achite un preţ just.
Noţiunea de just trebuie interpretată din perspectiva ambelor părţi implicate în „tranzacţie”.
Dacă s-ar accepta o interpretare restrictivă şi necoroborată a art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994 referitoare la preţul imobilului din momentul efectuării expertizei, ar însemna să se accepte că pentru una dintre părţi, noţiunea de „just” este golită de conţinut.
În situaţia în care preţul stabilit la momentul efectuării expertizei este mai mic decât cel de la momentul exproprierii, în mod vădit expropriatul nu va mai beneficia de preţul corect ce i s-ar fi cuvenit dacă acest preţ ar fi fost stabilit corect de către expropriator prin hotărâre de expropriere, prealabil demersului procesual în faţa instanţelor de judecată.
În situaţia în care, dimpotrivă, preţul la momentul efectuării expertizei este mai mare decât cel de la momentul exproprierii, noţiunea de „just” nu mai are conţinut pentru expropriator, care a avut în vedere pentru realizarea interesului public anumite costuri pe care eventual le-ar fi refuzat şi ar fi renunţat la actul de expropriere.
În ambele situaţii, dacă s-ar accepta neanalitic un alt moment de calcul al despăgubirii „juste” decât cel al exproprierii, s-ar accepta obligarea uneia dintre părţi la suportarea unui risc pe care nici una dintre ele nu a înţeles să şi-l asume, acela al evoluţiei sau involuţiei pieţei imobiliare şi care ar avea drept consecinţă golirea de conţinut, în ambele ipoteze, a noţiunii legale şi constituţionale de despăgubire „justă”.
În acelaşi sens, al celor de mai sus, trebuie interpretate prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care raportează preţul just la momentul efectuării expertizei. În lipsa unor alte menţiuni legale, dar în contextul interpretării sintagmei constituţionale de despăgubire „justă şi prealabilă”, apreciem că „momentul efectuării expertizei” este momentul efectuării expertizei iniţiale de evaluare de către expropriator.
Calculul expertizei de la acel moment se poate vădi ulterior în instanţă a fi fost corect şi va fi menţinut, ori incorect şi va fi modificat de judecător, dar prin raportări la acelaşi moment temporal valoric al expertizei iniţiale de evaluare prealabilă actului de expropriere.
Având în vedere că prin expertiza efectuată, preţul ofertei avansate de expropriator a fost corect, instanţa a constatat că reclamanţii nu au suferit nici un prejudiciu, nici cu lipsa de locuinţă, nici cu depozitarea mobilei din locuinţa demolată, care să poată fi imputat pârâtului.
Aceste eventuale eforturi puteau fi evitate de reclamanţi dacă ar fi acceptat şi ridicat suma de bani consemnată ca ofertă de către pârât, sumă ce s-a vădit a fi corectă.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de reclamanţi şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
I. În recursul exercitat, reclamanţii au formulat următoarele critici:
1. Hotărârea pronunţată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 pct. 3, 4 şi 5 C. proc. civ. lipsind în totalitate menţiunile obligatorii cu privire la solicitările părţilor, motivele de fapt şi de drept care ar fi format convingerea instanţei.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenţii - reclamanţi susţin că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină neexplicând care au fost argumentele pentru care au fost respinse toate susţinerile şi apărările formulate, atât oral în şedinţă publică sau în scris, prin formularea de obiecţiuni la raportul de expertiză, concluzii scrise şi, mai mult, nu arată motivat de ce a fost respinsă solicitarea privind efectuarea unui nou raport de expertiză, solicitată în termen legal. Din lectura deciziei recurate nu reiese decât reiterarea în diverse forme şi sub diverse formulări a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, situaţie ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.
2. Întemeindu-şi cel de-al doilea motiv de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., reclamanţii susţin că instanţa de apel nu a avut în vedere întregul material probator şi nici susţinerile lor privind singura ofertă reală de despăgubire, respectiv Notificarea nr. 182 din 10 aprilie 2008, împotriva căreia au formulat contestaţie, întrucât pentru suprafaţa de teren de 104,87 mp nu au fost calculate despăgubiri.
Recurenţii – reclamanţi invocă şi adresa nr. 11833 din 21 octombrie 2010 emisă de Direcţia de Infrastructură şi Servicii Publice şi susţin că aceste înscrisuri, esenţiale pentru soluţionarea cauzei, nu au fost avute în vedere de instanţă.
Susţin recurenţii că au solicitat instanţei să constate nulitatea absolută parţială a consemnării sumei de 737.030 lei, atât oral cât şi prin concluziile scrise întrucât, fiind depusă la 20 octombrie 2010, deci ulterior radierii dreptului de proprietate prin încheierea nr. 394587/2010, nu respectă cerinţele legale care prevăd că despăgubirea trebuie să fie prealabilă.
3. În cadrul celui de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii – reclamanţi au susţinut că suma consemnată şi reţinută de către instanţa de apel drept valoare de piaţă este identică cu suma rezultată, calculată conform grilei notarilor publici, neavând nici o legătură cu valoarea de circulaţie.
În acest sens, din adresa nr. 805/3010 2012 emisă de Biroul Notarial "M.P.A." rezultă că, la data exproprierii, respectiv decembrie 2010, "valoarea orientativă a imobilului din Bucureşti, era de 179.606,08 euro», sumă aflată chiar peste valoarea consemnată de expropriator, care, exprimată în euro la cursul lunii decembrie 2010, reprezintă suma de 172.500 euro.
În această situaţie, recurenţii - reclamanţi susţin că despăgubirea nu are caracter just. Mai mult, instanţa de apel este subiectivă în apreciere prin aserţiunea făcută cu privire la noţiunea de just care trebuie interpretată, în viziunea instanţei de apel, "din perspectiva ambelor părţi implicate în tranzacţie” (decizie fila 3, paragraf 2).
Dând eficienţă punctelor de vedere exprimate de cele două experte, astfel cum se arată în hotărâre, instanţa de apel a validat, prin respingerea acţiunii, o valoare stabilită prin stricta raportare la grila notarilor publici, valoare care este doar orientativă şi care nu reprezintă valoarea de circulaţie reală a unui imobil.
În cadrul raportului de expertiză, deşi au fost avute în vedere aşa zise contracte de vânzare-cumpărare, experţii au aplicat nelegal corecţii negative, fără justificare tehnică, la preţuri presupus tranzacţionate, neproducând nici o dovadă că acele contracte ar exista în realitate, că s-ar referi la imobile de acelaşi fel, similare conform cerinţelor legale, astfel că raportul întocmit nu are nici o relevanţă în lipsa elementelor de identificare, fiind de notorietate că preţul unui imobil este dat de o multitudine de caracteristici care fac ca valoarea să crească sau să scadă, respectiv locaţie, îmbunătăţiri, arhitectură, configuraţie şi poziţionare etc.
Susţin recurenţii că au depus la dosar suficiente oferte spre vânzare apărute pe site-urile de specialitate de unde rezultă că cererea pentru imobile reprezentative pentru construcţii similare ca zonă, suprafaţă, configuraţie teren, preţ, chiar şi notă arhitectonică, deci similare cu cel expropriat, este mult superioară atât valorii stabilite prin expertiza efectuată de expertul desemnat de reclamanţi, Ş.G., cât şi celei efectuate de către expert tehnic S.I., expert desemnat de instanţa de fond şi al cărui raport de expertiză a fost omologat. În pofida acestor înscrisuri, dând eficienţă celor 2 păreri care, aşa cum rezultă din studiul celor 2 rapoarte individuale efectuate, este de fapt unul şi acelaşi, copiat integral, instanţa a respins fără motivare solicitarea privind efectuarea unei noi expertize.
II. Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici cu privire la decizia recurată:
Instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 întrucât a dat preferinţă valorii despăgubirii calculată la momentul exproprierii, apreciind că astfel se dă eficienţă sintagmei constituţionale de despăgubire «justă şi prealabilă» considerându-se că «momentul efectuării expertizei» stipulat în articolul sus-amintit este momentul efectuării evaluării iniţiale de către expropriator.
Din modul diferit de reglementare a procedurii în faza jurisdicţională, rezultă că intenţia legiuitorului a fost aceea de a stabili cuantumul despăgubirilor de către instanţa de judecată pe alte temeiuri decât cele avute în vedere în faza administrativă, inclusiv din perspectiva momentului de calculare a despăgubirilor.
În aceste condiţii, sintagma «data întocmirii raportului de expertiză" presupune raportarea la data efectuării expertizei în cursul judecăţii şi nu la data exproprierii, cu atât mai mult cu cât legiuitorul foloseşte o terminologie diferită pentru conturarea celor două etape, respectiv «raport de expertiză», pentru etapa jurisdicţională şi «raport de evaluare», pentru faza administrativă, neavând-o în vedere, pe aceasta din urmă, ca reper al momentului de calculare a despăgubirilor.
Astfel, recurentul susţine că, în mod greşit instanţa de apel s-a raportat, ca moment de referinţă, la data exproprierii, trebuind să se raporteze la data efectuării raportului de expertiză din apel pentru care, însă evaluarea nu s-a realizat pe baza preţurilor din contracte de vânzare-cumpărare.
Astfel, din răspunsul la obiecţiunile formulate de apelanţii - reclamanţi la raportul de expertiză, rezultă că pentru estimarea valorii la nivelul lunii septembrie 2012 (data depunerii raportului de expertiză) s-au avut în vedere proprietăţi similare extrase din anunţuri de pe diverse site-uri imobiliare.
De altfel, deşi instanţa a fixat ca obiectiv, evaluarea terenului şi construcţiei prin raportare la Ghidul Notarilor Publici şi la valori din tranzacţii pentru imobile de acelaşi fel din zona corespunzătoare terenului în cauză, nu a cerut niciun fel de relaţii de la instituţiile abilitate - Direcţia de Impozite şi Taxe Locale, Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară - pentru comunicarea unor astfel de tranzacţii, care să fie avute în vedere, ca şi comparabile, la întocmirea raportului de expertiză.
Cu toate acestea, cei doi experţi care au utilizat metoda comparaţiei directe (P.D. şi B.D.) au valorificat preţurile din contracte de vânzare - cumpărare pentru calcularea valorii imobilului la nivelul lunii decembrie 2010 (data exproprierii), enumerând cinci astfel de acte translative de proprietate avute în vedere (paginile 3 şi 4 din răspunsul la obiecţiuni depuse la termenul din 18 noiembrie 2013) fără ca acestea să se regăsească însă, în materialitatea lor, depuse la dosar, pentru verificarea corectitudinii tuturor menţiunilor reţinute.
Concluzionând, recurentul susţine că raportul de expertiză întocmit în cauză nu respectă cerinţele prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi jurisprudenţa cristalizată în această materie impunându-se a fi refăcut, cu obţinerea de contracte de vânzare-cumpărare încheiate la o dată cât mai apropiată de momentul final al depunerii raportului de expertiză, astfel refăcut.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea efectuării unui nou raport de expertiză, care să respecte cerinţele impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Recurenţii – reclamanţi au formulat întâmpinare la recursul declarat de Ministerul Public, prin care au invocat excepţia lipsei de interes a acestuia în declararea recursului.
Structurând criticile formulate prin cele două recursuri cu care a fost învestită, Înalta Curte reţine următoarele:
În primul rând, Înalta Curte constată că excepţia lipsei de interes a Ministerului Public în declararea recursului, invocată de recurenţii – reclamanţi prin întâmpinare, nu poate fi primită, faţă de dispoziţiile art. 45 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că rolul procurorului este acela de „a apăra ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor”.
Procurorul veghează la respectarea legalităţii, astfel că, ori de câte ori invocă aspecte de nelegalitate cu privire la o hotărâre judecătorească, acesta justifică interes în exercitarea căii de atac.
Ca atare, excepţia lipsei de interes a Ministerului Public este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă ca atare.
În ce priveşte criticile din recursul reclamanţilor întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., sunt de reţinut următoarele:
1. Cu referire la cazul de modificare fondat pe prevederile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., astfel cum a fost invocat de recurenţii – reclamanţi - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină - se observă că în speţă susţinerile recurenţilor nu sunt fondate, hotărârea recurată fiind argumentată în fapt şi în drept.
Se impune a se preciza că aspectele invocate de recurenţii - reclamanţi ca dovezi ale nemotivării hotărârii nu îndeplinesc această condiţie, întrucât toate motivele de apel formulate au fost examinate, fiecare beneficiind de o argumentare în fapt şi în drept corespunzătoare cerinţelor prevăzute de art. 261 al. 1 pct. 5 C. proc. civ. şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Aşa fiind, criticile fundamentate pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu pot fi primite, întrucât acestea nu relevă acele situaţii ce se pot constitui în cazuri de modificare a unei hotărâri judecătoreşti pe temeiul de drept invocat.
Pentru considerentele arătate, primul motiv de recurs apare ca fiind nefondat.
În ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs din recursul reclamanţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acesta a fost invocat numai formal şi nu poate fi analizat de instanţa de recurs, întrucât criticile formulate nu se subsumează acestui motiv de nelegalitate, ce vizează interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, în sensul lui material de negotium iuris, iar nu interpretarea greşită a înscrisurilor probatorii, cum invocă recurenţii - reclamanţi.
Modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, a fost abrogat la data de 2 mai 2001, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000.
Aşa fiind, criticile care vizează situaţia de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei instanţei de recurs.
În ce priveşte însă, criticile formulate prin cererile de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., relative la nerespectarea criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 la stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanţa constată că acestea sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Stabilirea valorii de circulaţie a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste şi echitabile în accepţiunea legii generale în materie, dar şi a normelor constituţionale (art. 44 din Constituţie).
Reţinându-se caracterul excepţional al cedării proprietăţii prin expropriere şi în scopul asigurării unei protecţii depline şi adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziţia menţionată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”.
Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite”.
„La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, „luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia..”.
Se constată astfel că textul de lege stabileşte atât criteriile de determinare a despăgubirii, compusă din valoarea reală a bunului şi prejudiciul cauzat expropriatului, cât şi momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, respectiv „data întocmirii raportului de expertiză”.
Textul de lege prevede cu claritate şi fără posibilitate de interpretare care este momentul în raport cu care experţii au a calcula şi instanţele de judecată au a stabili cuantumul despăgubirii, anume momentul „ întocmirii raportului de expertiză”.
Instanţa de apel a înlăturat aplicarea acestui text pe motiv că ar contraveni art. 44 alin. (3) din Constituţia României. În opinia instanţei, despăgubirea ar fi justă numai dacă s-ar ţine cont de preţul cu care se vindeau imobile similare la momentul exproprierii, orice alt moment însemnând acceptarea obligării uneia dintre părţi la suportarea unui risc pe care nici una dintre ele nu a înţeles să şi-l asume, acela al evoluţiei sau involuţiei pieţei imobiliare şi care ar avea drept consecinţă golirea de conţinut a noţiunii legale şi constituţionale de despăgubire „justă”.
Această interpretare a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este eronată, şi nu este de natură să respecte nici textul constituţional menţionat, care nu îngăduie, pentru determinarea justeţii cuantumului despăgubirilor, să se judece în echitate. Ca atare, cuantumul despăgubirilor trebuie stabilit prin raportare la momentul arătat în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, indiferent după cum preţul imobilelor la data întocmirii raportului de expertiză este mai mic sau mai mare decât preţul de la data hotărârii de expropriere.
Pe cale de consecinţă, stabilind cuantumul despăgubirii în funcţie de preţul terenurilor la nivelul anului 2010, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală decurgând din interpretarea greşită a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, motiv pentru care critica recurentului Ministerul Public, sub acest aspect, este fondată.
Ambii recurenţi au susţinut încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi pentru că expertiza pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia nu s-ar fi raportat la criteriile prevăzute de acest text de lege în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială.
Sub acest aspect, se constată că din dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 rezultă cele două aspecte esenţiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experţii desemnaţi de către instanţa de judecată, respectiv preţul de piaţă al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacţii încheiate în perioada relevantă şi, eventual, din oferte de tranzacţionare, iar în al doilea rând, momentul de referinţă al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al întocmirii raportului de expertiză în cursul judecăţii.
Sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele” are semnificaţia de preţ plătit efectiv, respectiv preţul de tranzacţionare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunţurile de mică publicitate sau de pe internet.
În speţă, instanţa de apel şi-a însuşit valoarea stabilită experţii P.D.N. şi B.D. prin raportare la anunţuri de pe internet (raport de expertiză, filele 230-235, dosar apel, vol. I).
În răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză, experta P.D.N. a avut în vedere, de asemeni, anunţuri de pe internet, (fila 371, dosar apel, vol. II) iar experta B.D. a indicat 5 tranzacţii cu privire la imobile din zonă, însă încheiate în perioada mai 2010-martie 2011, în condiţiile în care raportul de expertiză a fost întocmit în septembrie 2012.
Se constată astfel că experţii nu au avut în vedere criteriile impuse de textul de lege menţionat, întrucât aveau obligaţia de a face verificări cu privire la preţurile terenurilor ce rezultau din tranzacţiile încheiate în zonă, la agenţii imobiliare, notari, publicaţii de specialitate din zonă, urmând ca pe baza informaţiilor primite privind tranzacţiile încheiate în zonă să procedeze la evaluare, luând în considerare preţurile din aceste tranzacţii.
Numai în măsura în care informaţiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la imobilele din zonă, experţii puteau apela la alte comparabile decât preţul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii.
Expertiza însuşită de instanţa de apel nu este, însă, însoţită de nici un document care să ateste rezultatul negativ al unei asemenea verificări, or în absenţa acestei dovezi ataşate raportului de expertiză nu se putea accepta evaluarea pe baza ofertelor de vânzare.
În lipsa verificării de către instanţă a existenţei sau nu a unor contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile de acelaşi fel, în mod greşit, aceasta şi-a însuşit valoarea stabilită experţii P.D.N. şi B.D., în afara criteriului menţionat în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, decizia atacată fiind, astfel, pronunţată cu încălcarea textului de lege menţionat.
Având în vedere aceste considerente, urmează a se constata că, prin hotărârea atacată, nu s-a stabilit pe deplin situaţia de fapt a cauzei pendinte, raportul de expertiză judiciară întocmit în faza judecăţii în apel nesocotind cu evidenţă dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Pentru stabilirea valorii despăgubirii, cu respectarea dispoziţiilor legale menţionate, se constată că se impune refacerea expertizei, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ.
Prin urmare, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu nerespectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile şi va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel, în vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele care au condus la încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Astfel, urmează ca instanţa de apel să dispună efectuarea expertizei, de către comisia de experţi constituită în condiţiile art. 25 din aceeaşi lege, urmând ca experţii să stabilească despăgubirile cuvenite reclamanţilor în raport de „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”, preţ rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, încheiate cât mai aproape de acest moment.
Doar în cazul în care, în urma unor verificări reale (prin administrarea probatoriului necesar) efectuate de instanţă în legătură cu existenţa unor asemenea acte juridice la data întocmirii raportului de expertiză, se va constata că nu există asemenea tranzacţii, se vor avea în vedere alte metode propuse de experţi.
De asemenea, cum s-a subliniat mai sus, data despăgubirilor va fi cea a raportului de expertiză, cum prevede expres art. 26 alin. (2), urmând a se stabili şi daunele aduse proprietarilor prin expropriere.
În rejudecare, instanţa va analiza şi criticile privind prejudiciul datorat reclamanţilor, raportat la probele din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia lipsei de interes în promovarea recursului declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ca neîntemeiată.
Admite recursurile declarate de reclamanţii R.I., R.E. şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 113 A din 25 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV a Civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5553/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5576/2013. Civil → |
|---|
