ICCJ. Decizia nr. 5648/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5648/2013
Dosar nr. 37375/3/2005
Şedinţa de la 5 decembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 840 din 20 iunie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis contestaţia formulată de contestatoarea Societatea pentru Învăţătura Poporului Român, în contradictoriu cu intimatul Primarul general al municipiului Bucureşti; a anulat Dispoziţie nr. 4616 din 26 septembrie 2005 emisă de către intimat şi a obligat intimatul să procedeze la soluţionarea, în condiţiile Legii nr. 10/2001, a notificării formulate de către contestatoare, reţinând următoarele;
Prin Notificarea nr. 4516 din 1 noiembrie 2001, comunicată intimatei prin intermediul BEJ B., R. şi B., contestatoarea Societatea Naţională pentru Învăţătura Poporului Român a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, str. Sf. E. nr. X, sector 4 şi str. E.V. nr. Y, în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Ulterior formulării acestei notificări, contestatoarea şi-a schimbai denumirea din „Societatea Naţională pentru Învăţătura Poporului Român" în „Societatea pentru Învăţătura Poporului Român", în acest sens fiind pronunţată Încheierea din data de 6 august 2002 de către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în Dosarul nr. 73A-PJ/2002 al acestei instanţe.
Această modificare a fost comunicată intimatului, fiind depusă încheierea menţionată la dosarul constituit în vederea soluţionării notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, după cum rezultă din înscrisurile depuse de către intimată.
Prin Dispoziţia nr. 4616 din 26 septembrie 2005, intimatul a respins notificarea formulată de către Societatea Naţională pentru Învăţătura Poporului Român privind restituirea imobilelor situate în Bucureşti, str. Sf. E. nr. X şi str. E.V. nr. Y, sector 4, ca inadmisibilă, soluţia fiind motivată prin aceea că „ministerele, celelalte instituţii publice ale statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome, companiile, societăţile naţionale, societăţile comerciale cu capital de stat, precum şi cele privatizate, potrivit legii, nu au calitate de persoane îndreptăţite şi nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, care vizează numai restituirea bunurilor preluate abuziv de la persoane fizice sau juridice de drept privat".
În raport de conţinutul acestei dispoziţii şi de înscrisurile pe care intimata le-a avut la dispoziţie pentru a soluţiona notificarea contestatoarei, tribunalul a constatat că nu au fost avute în vedere dovezile care atestau că societatea contestatoare are statut de persoană juridică de drept privat, care a dobândit personalitate juridică în baza prevederilor Legii nr. 21/1924, conform Sentinţei civile nr. 8/1993, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Astfel, intimata a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, normă care exceptează de la acordarea măsurilor reparatorii anumite persoane juridice de drept public, ori de drept privat care au fost privatizate potrivit legii, fiind de strictă aplicare şi interpretare.
Împrejurarea că, la data formulării notificării, contestatoarea avea în denumirea sa sintagma „societate naţională" nu este de natură a o situa pe aceasta în categoria persoanelor juridice la care face referire norma juridică menţionată, statutul ei juridic nefiind stabilit de denumire, ci de condiţiile în care s-a înfiinţat şi îşi desfăşoară activitatea.
Mai mult decât atât, la data la care a fost soluţionată notificarea, prin dispoziţia contestată, survenise schimbarea denumirii reclamantei în Societatea pentru Învăţătura Poporului Român, iar acest lucru fusese adus la cunoştinţa intimatei prin prezentarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a încuviinţat o astfel de modificare.
S-a concluzionat, că este lipsită de suport concluzia intimatei în sensul că s-ar aplica contestatoarei prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, şi că este greşită titulatura de „Societatea Naţională pentru Învăţătura Poporului Român" utilizată în conţinutul dispoziţiei contestate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia nr. 705A din 30 noiembrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, reţinând, în esenţă, următoarele;
Prima instanţă, în baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, în mod corect a ajuns la concluzia conform căreia contestatoarea nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Situaţia juridică a contestatoarei o încadrează în categoria persoanelor juridice de drept privat, care a dobândit personalitate juridică în baza prevederilor Legii nr. 21/1924 (Sentinţa civilă nr. 8/1993 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti).
S-a conchis, că, faţă de dispoziţiile art. 3 (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, concluzia reţinută de prima instanţă este corectă - contestatoarea nu se încadrează în categoria persoanelor juridice exceptate de la restituirea în natură - restituirea prin echivalent (din punct de vedere al legitimării procesuale în acţiunea în restituire - obiect al notificării).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, care, indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor formulate a arătat următoarele;
Prin acţiunea formulată, intimata contestatoare a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 4616 din 26 septembrie 2005 şi obligarea pârâtului să procedeze la soluţionarea, în condiţiile Legii nr. 10/2001, a notificării referitoare la imobilele situate în Bucureşti, str. Sf. E. nr. X şi str. E.V. nr. Y, sector 4.
Prin dispoziţia contestată, s-a respins notificarea intimatei contestatoare, ca inadmisibilă, cu motivarea că aceasta nu a făcut dovada de persoană îndreptăţită potrivit legii.
Prin urmare, dispoziţia contestată a fost emisă cu respectarea cu stricteţe a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, întrucât, potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, îndreptăţiţi la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau prin echivalent, sunt persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, persoanele fizice, asociaţi ai persoanelor juridice care deţin imobilul şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv şi persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945.
Mai mult, îndreptăţirea la măsuri reparatorii este condiţionată de continuarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea sa să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar aceasta să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că este aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată, interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Or, din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că notificatoarea a îndeplinit două condiţii care reies din dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 10/2001 şi anume că încetarea existenţei acesteia se datorează interzicerii sau desfiinţării abuzive, şi că aceasta şi-a reluat activitatea fiind una şi aceeaşi cu persoana interzisă sau desfiinţată, ceea ce poate fi stabilit numai de instanţele judecătoreşti învestite în mod expres cu o astfel de acţiune.
La dosarul cauzei, s-a depus Sentinţa civilă nr. 7879 din 12 octombrie 2007, pronunţată de Judecătoria sector 2 Bucureşti în Dosarul nr. 9575/300/2007, comunicată părţilor, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantă Societatea pentru Învăţătura Poporului Român, prin care a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate împrejurarea că activitatea reclamantei a fost întreruptă în perioada 1948 - 1992, şi că aceasta şi-a reluat activitatea în anul 1992, fiind aceeaşi persoană juridică cu cea care şi-a întrerupt activitatea în anul 1948.
Examinând decizia în limita criticilor formulate de recurentul pârât, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată următoarele;
Prin criticile formulate, recurentul pârât a susţinut că decizia civilă pronunţată în apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, în sensul că intimata contestatoare nu a făcut dovada de persoană îndreptăţită, că face obiectul Legii nr. 10/ 2001, că încetarea existenţei sale se datorează interzicerii acesteia sau desfiinţării abuzive, şi că este una şi aceeaşi cu persoana juridică interzisă sau desfiinţată, ceea ce poate fi stabilit numai de instanţele judecătoreşti.
Din dezvoltarea criticilor formulate, aşa cum au fost expuse mai sus, se constată că recurentul pârât a formulat critici de nelegalitate împotriva deciziei recurate ca fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, republicată, „Sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent: … persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptăţirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiţionată de continuarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fie fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă, precum şi partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă şi-au reluat activitatea în condiţiile legii”.
Potrivit art. 3 alin. (2) din acelaşi act normativ, „Ministerele, celelalte instituţii publice ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile/societăţile naţionale, societăţile comerciale cu capital de stat, precum şi cele privatizate, potrivit legii, nu au calitatea de persoane îndreptăţite şi nu fac obiectul prezentei legi”.
Prin decizia contestată, notificarea formulată de reclamantă a fost respinsă, ca inadmisibilă, iar în fundamentarea acestei soluţii s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, ministerele companiile, societăţile naţionale, societăţile comerciale cu capital de stat, precum şi cele privatizate, potrivit legi, nu au calitate de persoane îndreptăţite şi nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.
Prima instanţă, prin soluţia pronunţată, păstrată prin decizia recurată, a soluţionat contestaţia formulată de reclamantă în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, constatând că intimata a făcut o greşită aplicare a acestor prevederi legale, întrucât sintagma „societate naţională” din denumirea contestatoarei, care oricum la data emiterii dispoziţiei contestate fusese schimbată în Societatea pentru Învăţătura Poporului Român, nu era de natură a o situa pe aceasta în categoria persoanelor juridice la care face referire norma de drept menţionată.
Cu privire la situaţia juridică a contestatoarei, se constată că aceasta se încadrează în categoria persoanelor juridice de drept privat, care a dobândit personalitate juridică în baza Legii nr. 21/1924, potrivit Sentinţei civile nr. 8/1993 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, astfel că nu este exceptată de la aplicarea Legii nr. 10/2001, în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (2) din acest act normativ, aşa cum corect au stabilit instanţele de fond şi apel.
Întrucât apelul formulat de pârât nu a fost motivat, instanţa de apel a soluţionat apelul declarat de acesta în condiţiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., respectiv şi s-a pronunţat numai pe baza celor invocate de pârât în primă instanţă.
Or, singura apărare formulată de pârât în primă instanţă s-a făcut prin întâmpinare, prin care s-a susţinut că dispoziţia contestată este temeinică şi legală în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, se constată că instanţa de apel legal a analizat legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate în raport de aceste dispoziţii legale, iar controlul de legalitate al deciziei recurate se poate realiza pe calea prezentului recurs numai în raport de temeiul legal al contestaţiei formulate de intimata reclamantă.
De aceea, celelalte critici formulate de recurentul pârât, potrivit cărora se invocă nelegalitatea deciziei contestate în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, republicată, se constată că sunt formulate omisso medio, direct în recurs, iar sancţiunea este aceea a neanalizării lor.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general împotriva Deciziei nr. 705 A din 30 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5645/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 5650/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
