ICCJ. Decizia nr. 5657/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5657/2013
Dosar nr. 46389/3/2010
Şedinţa publică din 5 decembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin Sentinţa civilă nr. 1869 din 3 noiembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 46389/3/2010 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă s-a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei P.M.M. de obligare a Municipiului Bucureşti prin Direcţia Transporturi Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei - în calitate de expropriator, la plata sumei de 55.000 euro - echivalentul a 233.502,5 RON cu titlu de despăgubiri pentru imobilul apartament, proprietate personală, situat în str. B. nr. X, mansardă, sector 1, Bucureşti.
Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 609/112/1998 încheiat în baza Legii nr. 112/1995, numita P.V. a dobândit de la SC R. SA dreptul de proprietate asupra imobilului situat în str. B. nr. X, mansardă compus dintr-o cameră, bucătărie, boxă în suprafaţă totală de 20,30 mp.
Potrivit Certificatului de legatar nr. 82 din 5 noiembrie 2004 eliberat de BNP C.A.P., reclamanta P.M.M. a fost instituită ca legatar universal al defunctei P.V., conform Testamentului autentificat sub nr. 102 din 8 ianuarie 1999 de BNP V.M.
Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 48 din 29 iulie 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a stabilit cu titlu de despăgubire a reclamantei pentru imobilul în cauză suma de 77.623 RON, iar prin Procesul-verbal nr. 52 din 29 iulie 2010 s-a consemnat poziţia reprezentantului reclamantei care a arătat că nu este de acord cu suma propusă ca despăgubire pentru imobilul expropriat.
Instanţa a reţinut că potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 „Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4) - (8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.”
În ceea ce priveşte soluţionarea acestei acţiuni alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 198/2004 face trimitere la dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994 „pentru stabilirea despăgubirilor instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii, iar potrivit art. 26 din acelaşi act normativ, „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia. În cazul exproprierii parţiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experţii, ţinând seama de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanţei o eventuală reducere numai a daunelor.”
Prin raportul de expertiză efectuat de o comisie de 3 experţi (dintre care expertul S.F. a formulat opinie separată) a rezultat că valoarea de circulaţie a imobilului la data efectuării raportului de expertiză este de 14.485 RON, valoare mai mică decât cea stabilită prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 48 din 29 iulie 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004. În ceea ce priveşte valoarea indicată de către expertul S.F., în opinia separată, ca fiind de 30.046 euro, tribunalul a înlăturat-o ca fiind vădit necorespunzătoare suprafeţei imobilului, vechimii clădirii de 81 ani, gradului de uzură de 81%, compararea cu o serie de imobile situate în alte zone şi diferite ca dotare, structură finisaje faţă de imobilul în cauză.
Potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată. În cauza de faţă se constată că valoarea care a rezultat din expertiza efectuată de către instanţa de judecată este mai mică decât valoarea propusă de expropriator, astfel încât prezenta acţiune nu poate fi admisă.
Din ansamblul întregului material probator administrat în cauză, reclamanta nu a dovedit potrivit art. 1169 C. civ. că a suferit vreun prejudiciu în cuantum de 21.227, 5 RON prin expropriere, astfel cum solicită prin cererea introductivă, nefiind dovedit raportul de cauzalitate dintre măsura exproprierii şi pretinsele prejudicii aduse stării de sănătate a reclamantei, având în vedere că afecţiunile de care suferă aceasta (sindrom Raynaud, diabet, etc.) sunt anterioare declanşării procedurii de expropriere, datând din 2004, respectiv 2007.
De asemenea, invocarea unui prejudiciu cauzat prin imposibilitatea închirierii imobilului nu este suficientă în măsura nedepunerii unor dovezi concrete din care să rezulte un prejudiciu concret, iar nu unul teoretic, având în vedere prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 care dispun că, la stabilirea daunelor aduse proprietarului (…) se iau în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
În ceea ce priveşte capătul subsidiar de cerere, de acordare a unui imobil similar ca suprafaţă, locaţie, caracteristici cu cel expropriat, tribunalul a reţinut că potrivit art. 29 din Legea nr. 33/1994, în cazul exproprierii unor clădiri cu destinaţie de locuinţă, evacuarea persoanelor care le ocupă în mod legal în calitate de proprietari, nu se va putea face decât după asigurarea de către expropriator a spaţiului de locuit, potrivit legii, la cererea acestor persoane, în modalitatea prevăzută în hotărârea judecătorească de expropriere, cu respectarea dispoziţiilor art. 26.
Pe de o parte, astfel cum a rezultat din analiza de mai sus, în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere art. 29, iar pe de altă parte, obligaţia instituită de legiuitor în sarcina expropriatorului de a asigura un spaţiu de locuit persoanei expropriate are în vedere doar ipoteza evacuării expropriatului din imobilul cu destinaţia de locuinţă. Tribunalul a constatat că reclamanta nu are domiciliul în imobilul expropriat, ci potrivit cărţii de identitate de la dosar aceasta are domiciliul în Cluj, nefiind administrate alte mijloace de probă din care să rezulte că aceasta locuieşte efectiv la adresa din Bucureşti sau că ar fi fost evacuată din imobilul expropriat, astfel cum dispune art. 29 din Legea nr. 33/1994.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta P.M.M.
Prin Decizia civilă nr. 175A din 15 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă P.M.M. în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
Apelul a fost constatat ca nefondat pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, la calcularea despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi daunele aduse proprietarului, luând în considerare dovezile prezentate de acesta.
Faţă de acest text de lege urmează a se avea în vedere calculul despăgubirilor de la data întocmirii raportului de expertiză, respectiv anul 2013.
Comparând opinia majoritară cu opinia separată la expertiză se constată că în opinia majoritară s-au avut în vedere drept comparabile trei contracte de vânzare-cumpărare, în timp ce în opinia separată au fost avute în vedere două contracte de vânzare şi o ofertă de vânzare.
Se constată că în opinia majoritară calculul s-a făcut prin două metode şi anume prin metoda costurilor şi prin metoda comparaţiei cu alte imobile vândute, iar în opinia separată doar prin metoda comparaţiei.
Din metoda costurilor se reţine că la nivelul celor trei ani (2008, 2010 şi 2013) gradul de uzură al imobilului expropriat, fost proprietatea reclamantei, a fost de 53%.
În metoda comparaţiei nu apare ca element de comparaţie uzura, imobilul expropriat fiind construit în urmă cu 83 de ani.
La rubrica de comparaţie numită „vechime” din opinia separată se menţionează că şi celelalte imobile de comparaţie ar fi avut aceeaşi vechime, dar nu există dovezi în acest sens, dimpotrivă pentru imobilul din Piaţa Gării de Nord vechimea apare doar de 54 de ani, din acest motiv elementele de corecţie fiind nejustificate. Apoi la rubrica condiţii de înălţime nu se putea pune semnul de egalitate între imobilul expropriat şi comparabilă cu imobilul situat în vila la etajul 1. Din acest punct de vedere apare preferabilă corecţia stabilită în opinia majoritară, atât la condiţii specifice de piaţă, cât şi la regimul de înălţime.
Faţă de aceste aspecte, instanţa a înlăturat opinia separată a expertului S.F. şi a avut în vedere expertiza în opinia majoritară.
Se constată însă, că valoarea stabilită în opinia majoritară este mai mică decât cuantumul despăgubirilor oferite de expropriator, motiv pentru care s-a menţinut ca valoare a despăgubirilor potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994 valoarea oferită de expropriator.
Întrucât, în faza apelului s-a întocmit o nouă expertiză în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994 primul motiv de apel a fost respins ca neîntemeiat.
În ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel, critica nu a fost primită, deoarece nu s-a făcut existenţa raportului de cauzalitate dintre expropriere şi pretinsele afecţiuni ale apelantei reclamante sau de cheltuieli făcute cu pretinsele acţiuni de asigurare a unei locuinţe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta P.M.M., solicitând, în principal, casarea şi trimiterea spre rejudecare a cauzei, având în vedere că instanţa a soluţionat dosarul, având la bază o lucrare de expertiză întocmită cu încălcarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, în care legiuitorul stabileşte că suma cuvenită expropriatului trebuie calculată între limitele minime şi cele maxime determinate de valoarea oferită de expropriator şi cea solicitată de expropriat şi prin raportare directă la sumele stabilite în raportul de expertiză.
În subsidiar, se solicită modificarea în tot a deciziei civile recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, pe fondul cauzei, admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Decizia atacată este netemeinică şi nelegală pentru următoarele motive:
După prezentarea situaţiei de fapt în speţă se critică faptul că în soluţionarea prezentei cauze, nici instanţa şi nici experţii nu au avut în vedere înscrisurile doveditoare aflate la dosar cu privire la îmbunătăţirile aduse imobilului-construcţie. Nu s-a ţinut cont în evaluare, nici de faptul că imobilul este declarat patrimoniu istoric, aspect care face ca valoarea acestuia pe piaţă să fie mai ridicată comparativ cu un imobil având aceleaşi caracteristici, dar fără valoare istorică. După descrierea proprietăţii imobiliare se arată că valoarea investiţiilor realizate la imobilul - garsonieră situat în str. B. nr. X, sector 5, Bucureşti, în cursul anului 2004, este în sumă totală de 9.851 RON, conform documentelor justificative anexate.
Totodată instanţa de apel, în soluţionarea cauzei, nu a avut în vedere contractele de vânzare-cumpărare pe care recurenta le-a depus la dosar şi pe care doamna expert S.F. le-a selectat pentru comparaţie. De altfel, singurele valori certe ale imobilelor din zona în care este situat imobilul-construcţie expropriat sunt cele din contractele de vânzare-cumpărare încheiate în perioada imediat următoare pronunţării hotărârii de stabilire a despăgubirilor, neputând fi avute în vedere ofertele de vânzare, dată fiind inevitabila negociere dintre vânzător şi cumpărător, preţul solicitat fiind întotdeauna mai mare.
În considerarea dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, instanţa, primind rezultatul expertizei, îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî cu privire la despăgubire, care nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.
Se susţine, în esenţă, că finalitatea Legii nr. 33/1994 presupune interpretarea acesteia în favoarea celor îndreptăţiţi, raportat şi la principiul constituţional al protejării şi garantării dreptului de proprietate.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că nu este fondat.
Într-o primă critică de recurs, recurenta reclamantă îşi exprimă nemulţumirea cu privire la faptul că, nici instanţa şi nici experţii nu au avut în vedere înscrisurile doveditoare aflate la dosar cu privire la îmbunătăţirile aduse imobilului-construcţie, precum şi că nu s-a ţinut cont în evaluare, de faptul că imobilul este declarat patrimoniu istoric, aspect care face ca valoarea acestuia pe piaţă să fie mai ridicată comparativ cu un imobil având aceleaşi caracteristici, dar fără valoare istorică.
Cu privire la această critică, Înalta Curte constată, pe de o parte, că recurenta reclamantă nu a formulat-o şi în apel, la adresa sentinţei primei instanţe, astfel încât, nu mai poate fi formulată pentru prima dată în recurs. Conform art. 299 C. proc. civ., obiectul recursului de faţă îl constituie decizia curţii de apel, iar această instanţă nu s-a pronunţat asupra acestor aspecte, astfel încât, este inadmisibil motivul de recurs omisso medio, prin care se formulează pentru prima dată critici în recurs.
Pe de altă parte, această critică vizează motive de netemeinicie a hotărârii atacate, bazate pe neanalizarea unor „înscrisuri doveditoare aflate la dosar cu privire la îmbunătăţirile aduse imobilului-construcţie”, cât şi pe interpretarea eronată a probelor din care rezultă „faptul că imobilul este declarat patrimoniu istoric”, cu consecinţa stabilirii greşite a situaţiei imobilului litigios.
O asemenea critică nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, neputând fi încadrată într-unul dintre motivele de nelegalitate expres şi limitativ reglementate în dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., urmând a fi înlăturată în consecinţă.
O altă critică de recurs vizează nemulţumirea reclamantei faţă de faptul că instanţa de apel, în soluţionarea cauzei, nu a avut în vedere contractele de vânzare-cumpărare pe care aceasta le-a depus la dosar şi pe care doamna expert S.F. le-a selectat pentru comparaţie, ci oferte de vânzare, încălcând astfel dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994.
În raport de critica adusă hotărârii atacate sub acest aspect, Înalta Curte constată că potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, acţiunea formulată de cei expropriaţi se soluţionează potrivit art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor.
Prin urmare, criteriile în raport de care se stabileşte cuantumul despăgubirilor sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, care în art. 26 statuează, în mod expres, că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite şi că, la calcularea cuantumului acestor despăgubiri, atât experţii, cât şi instanţa vor ţine seama de preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare dovezile depuse de acestea.
În speţă, prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în apel, s-a stabilit în opinie majoritară o valoare estimată prin metoda comparaţiilor, la 11.630 euro, la nivelul lunii martie 2013, instanţa luând în considerare două contracte de vânzare cumpărare încheiate în luna mai, respectiv octombrie 2012, precum şi oferta de pe site-ul „Magazinul de case”. Recurenta-reclamantă a formulat obiecţiuni la acest raport de expertiză, care au fost respinse de către instanţa de apel.
Înalta Curte constată, însă, că recurenta-reclamantă nu a avut o obiecţiune în sensul criticat la raportul de expertiză efectuat în apel, după cum nici nu arată, în concret, prin motivele de recurs, care sunt contractele de vânzare-cumpărare pe care le-ar fi depus la dosar şi pe care instanţa nu le-a avut în vedere pentru comparaţie.
Trebuie avut în vedere, totodată, că valoarea stabilită în opinia majoritară este mai mică decât cuantumul despăgubirilor oferite de expropriator, motiv pentru care s-a menţinut ca valoare a despăgubirilor, potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994, valoarea oferită de expropriator.
Prin urmare, nu este aplicabil art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind interpretarea şi/sau aplicarea greşită a legii în speţă, constatându-se că nu sunt incidente în recurs motive de modificare a hotărârii atacate, situaţie în care Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.M.M. împotriva Deciziei civile nr. 175A din 15 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5650/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5658/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
