ICCJ. Decizia nr. 5658/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5658/2013
Dosar nr. 7908/314/2012
Şedinţa publică din 5 decembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin cererea adresată Judecătoriei Suceava şi înregistrată sub nr. 7908/314/2012 din data de 2 octombrie 2012, reclamanta F.M., în contradictoriu cu pârâţii Cabinet de avocat „T." - prin reprezentant av. T.V. - şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, a solicitat să se dispună obligarea pârâţilor la emiterea Hotărârii de expropriere a dosarelor nr. 62 şi 77 din tabelul nominal cu titularii expropriaţi, cât şi emiterea cecului cu privire la sumele despăgubirilor conform raportului de evaluare; obligarea acestora la plata daunelor interese în sumă de 500.000 RON, motivat de viciile de procedură şi abuzul săvârşit de instituţiile statului.
Prin Sentinţa civilă nr. 5236 din 14 noiembrie 2012, Judecătoria Suceava a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, reţinând că, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1996 soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa tribunalului în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere, iar potrivit art. 2 pct 2 lit. f1) C. proc. civ. tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie de expropriere.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia civilă sub nr. 7908/314/2012.
Prin Sentinţa nr. 208 din 29 ianuarie 2013, Tribunalul Suceava, secţia civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor şi a respins acţiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane care nu justifică calitate juridică procesuală pasivă în cauză; a luat act că pârâtul Cabinetul de avocatură "T." nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta F.M., solicitând casarea hotărârii.
În motivare, a arătat, în esenţă, că s-au aplicat greşit normele de drept material şi dispoziţiile de procedură ce vizează competenţa.
Apreciază că, în cauză competenţa revine instanţei de contencios administrativ.
La termenul din 25 aprilie 2013 instanţa a calificat calea de atac ca fiind apel, şi nu recurs.
Prin Decizia civilă nr. 15 din 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia l civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că apelanta a invocat necompetenţa materială a primei instanţe în soluţionarea cauzei, apreciind că, în speţă, competenţa revine instanţei de contencios administrativ.
Această excepţie a fost invocată pentru prima oară în cauză prin motivele de apel.
Conform art. 1591 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială poate fi invocată de părţi ori de către judecător la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
Având în vedere că apelanta nu a invocat în condiţiile legii (în faţa primei instanţe, nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului) excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei, nu mai poate invoca această excepţie direct în apel, motiv pentru care Curtea a înlăturat această critică.
În mod corect cauza a fost soluţionată cu participarea procurorului, având în vedere dispoziţiile speciale de procedură din materia exproprierii (art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, care arată că „Soluţionarea cererii de expropriere se face cu participarea obligatorie a procurorului"), cât şi dispoziţiile generale în materia procesului civil (art. 45 alin. (3) C. proc. civ., care arată că „procurorul poate pune concluzii în orice proces civil, în oricare fază a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor").
Deşi a invocat încălcarea mai multor principii ce reglementează procesul civil, Curtea a reţinut, din analiza dosarului, că apelanta a beneficiat în faţa primei instanţe de toate garanţiile puse la dispoziţie de legislaţie, procesul fiind soluţionat de către un judecător independent şi imparţial, în condiţii de contradictorialitate (apelanta a fost legal citată iniţial - după care a primit termen în cunoştinţă conform art. 153 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., având în vedere că a primit personal citaţia).
Apelanta nu a arătat în ce fel apreciază că procesul desfăşurat în faţa primei instanţe nu a fost unul echitabil ori nu s-a desfăşurat într-un termen rezonabil, ci a făcut apărări sub acest aspect cu privire la procedura de expropriere derulată. Obiectul judecăţii în apel nu este reprezentat de procedura de expropriere, ci de stabilirea situaţiei de fapt şi de aplicarea legii de către prima instanţă.
În ce priveşte judecata în faţa primei instanţe, Curtea a reţinut că de la data sesizării Judecătoriei Suceava până la data pronunţării sentinţei apelate au trecut mai puţin de 4 luni, astfel încât s-a respectat termenul rezonabil de soluţionare.
Prin soluţia pronunţată prima instanţă a stabilit că pârâţii-intimaţi nu au calitate procesuală pasivă în cauză, aşadar nu a încălcat dreptul de proprietate al apelantei.
Pentru falsurile şi abuzurile comise de alte persoane/instituţii, apelanta are posibilitatea de a sesiza organele de urmărire penală competentă, prima instanţă neavând obligaţii de autosesizare în acest sens, fiind corect reţinut în acest sens art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Apelanta face confuzie între calitatea de reprezentant al expropriatorului a intimaţilor şi calitatea procesuală pasivă în prezentul litigiu având obiectul „expropriere".
Faţă de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 255/2010 şi de clauzele contractului de asistenţă juridică nr. 86 din 8 mai 2008, în mod corect prima instanţă a stabilit care sunt atribuţiile intimaţilor şi împrejurarea că aceştia nu au calitate procesuală pasivă, neputând fi obligaţi să emită hotărâri de expropriere/cec pentru despăgubiri ori să plătească daune interese pentru neregulile din procedura de expropriere.
Doar Statul Român are calitate procesuală pasivă în cauză (însă acesta nu a fost chemat în judecată) întrucât expropriatorul emite hotărârea de expropriere şi tot în contradictoriu cu expropriatorul trebuie soluţionată şi problema despăgubirilor, care derivă din emiterea hotărârii.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta. Recursul nu a fost motivat în drept.
În dezvoltarea motivelor de recurs a susţinut că hotărârea atacată a încălcat regulile de procedură aplicabile începând cu data de 15 februarie 2013, conţinute în Noul Cod de procedură civilă, că întrucât exproprierea este de utilitate publică, competenţa de soluţionare a pricinii revine instanţei de contencios administrativ şi că, întrucât hotărârea a fost pronunţată cu participarea procurorului, complicitatea cu intimaţii a fost totală, iar instanţa nu s-a autosesizat cu privire la abuzul avocatului T. care nu respectă legea, deşi aceasta este unitară şi egală pentru toţi.
Analizând recursul declarat de reclamanta F.M. din perspectiva dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) coroborate cu dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată nulitatea acestuia, pentru considerentele ce succed.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor.
Art. 306 alin. (3) prevede că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contraria, imposibilitatea încadrării motivelor invocate de parte în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de lege atrage sancţiunea nulităţii recursului.
În speţă, criticile dezvoltate de recurenta-reclamantă nu pot fi încadrate, din oficiu, în vreunul din cazurile de modificare sau de casare prevăzute de lege, cuprinzând consideraţii generice, fără vreo referire punctuală la decizia atacată.
Succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic şi nu poate fi, în nici un caz, apreciată drept motiv de nelegalitate al deciziei pronunţate în apel, astfel încât nu poate fi încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în urma cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanta F.M. împotriva Deciziei civile nr. 15 din 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5657/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5659/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
