ICCJ. Decizia nr. 5659/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5659/2013
Dosar nr. 1208/1/2013
Şedinţa publică din 5 decembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin Sentinţa civilă nr. 1339 din 25 noiembrie 2011, Tribunalul Vâlcea, admiţând contestaţia formulată de contestatorul-expropriat M.V., Tribunalul Vâlcea a anulat H.C.L. nr. 222 din 31 iulie 2009 şi H.C.L. nr. 252 din 31 iulie 2009 date de Municipiul Râmnicu Vâlcea, în calitate de expropriator, prin organele sale de decizie şi execuţie, fiind obligaţi intimaţii să acorde contestatorului, alături de alte persoane ale căror proprietăţi au suportat aceeaşi măsura, despăgubiri pentru terenurile expropriate conform centralizatorului la raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic S.Gh. şi C.T., 20.250 euro, respectiv, 87.235 RON, pentru 162 mp.
Împotriva Sentinţei la data de 6 ianuarie 2012, a formulat apel contestatorul, alături de alţi proprietari, pe care i-a reprezentant, şi în calitate de avocat.
Prin Încheierea din 8 mai 2012, prezenta Curte a constatat că se impune ca, în funcţie de cererile şi apărările formulate de către fiecare dintre titularii dreptului de proprietate, dar mai ales în funcţie de starea de fapt distinctă a fiecărei proprietăţi să fie disjunse apelurile privind fiecare dintre aceste proprietăţi şi să se formeze câte un dosar distinct.
În dosarul de faţă au fost păstrate apelurile formulate de către contestatorul M.V. şi, respectiv, Municipiul Râmnicu Vâlcea în ceea ce priveşte proprietatea acestuia, după ce, într-o primă fază, prin Decizia dată la 29 mai 2012, fuseseră respinse cererile de aderare la apel formulate de către N.Gh., R.R.B., R.E.I.R., R.M., R.N., R.E. şi R.E.. Prin Încheierea din 11 septembrie 2012, întrucât intervenienţii aderenţi au atacat hotărârea prin care le-a fost respinsă cererea de aderare, dosarul lor fiind cerut spre soluţionare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost disjunsă judecata împotriva lor, s-a format un nou dosar în ceea ce-i priveşte, în prezenta cauză, rămânând în discuţie exclusiv soluţionarea procedurilor contestării valorii exproprierii pentru proprietatea M.V.
Prin Încheierea din data de 25 mai 2012, Curtea a pus în discuţie şi a trecut la îndreptarea erorii materiale strecurată cu prilejul conceptării părţilor, fiind corectată în sensul înscrierii ca parte în proces a Municipiului Râmnicu Vâlcea prin primar şi a Consiliului local, respectiv organele sale reprezentativ-executiv şi deliberativ.
Instanţa a pus în discuţie, din oficiu, consecinţele stării de fapt constatate în cauză, respectiv lipsa semnăturii magistratului şi a menţiunii pronunţării în şedinţă publică a hotărârii la prima instanţă de fond.
Prin Decizia civilă nr. 39 din 5 iunie 2012, Curtea, admiţând apelurile formulate de contestatorul M.V. şi intimatul Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar şi Consiliul Local, a constatat nulitatea sentinţei, în limita ce-i priveşte pe apelanţi şi a reţinut cauza pentru judecata în fond, fiind acordat termen pentru soluţionare la data de 11 septembrie 2012.
Pentru a lua această hotărâre, s-a reţinut în fapt că în minuta pronunţării, care se întocmeşte imediat cu prilejul deliberării, lipseşte semnătura judecătorului.
Această lipsă este sancţionată de lege cu nulitatea, lipsa nemaiputând fi, ca în cazul exemplarelor originale ale hotărârii, acoperită prin semnarea ulterioară, faţă de dispoziţiile art. 258 alin. (1) C. proc. civ.
La termenul astfel acordat, a fost încuviinţată pentru contestator proba cu înscrisuri pe teza categoriei de folosinţă actuale şi a zonei de situare a terenului expropriat, precum şi expertiză tehnică judiciară, spre a se lămuri situaţia terenului din litigiu la momentul exproprierii, suprafaţa întregii proprietăţi a contestatorului din zona afectată de expropriere, categoria de folosinţă la momentul exproprierii, măsura care a fost afectată proprietatea prin suprafaţa preluată în domeniul public, respectiv dacă restul rămas în proprietatea contestatorului va suporta un spor de valoare prin lucrările de utilitate publică ce a generat exproprierea.
Întrucât, într-un prim pas, în contra dispoziţiilor instanţei, stabilirea valorii proprietăţilor s-a făcut pornindu-se de la anunţuri de mică publicitate care, însă, nu dau garanţia unui preţ real de circulaţie, câtă vreme nu au fost acceptate în acel cuantum de către cumpărători, instanţa a dispus refacerea expertizei şi a pus în vedere întocmirea lucrării în funcţie de acte de vânzare-cumpărare prezentate de părţi în dosar, referitoare la proprietăţi situate în aceeaşi zonă sau în zone apropiate, sau cu aceleaşi caracteristici, iar în măsura în care nu s-ar fi putut identifica asemenea contracte, în funcţie de preţurile minimal acceptate, potrivit legii, de birourile notariale pentru zona în litigiu.
Noua lucrare întocmită, având concluzii comune pentru toţi cei trei experţi, a găsit, în funcţie de criteriile fixate, ţinând cont de contracte autentificate, prezentate de către expropriator, câtă vreme, proprietarul nu a identificat altele asemenea, valori de 59,17 euro, 72,25 euro, 76,81 euro metrul pătrat, pentru proprietăţi cât mai asemănătoare celei a contestatorului.
De la acestea, s-a făcut o estimare a valorii unităţii metrice de 72 euro metrul pătrat, fără, însă, a se indica motivaţia sau criteriul pentru care ea a fost stabilită.
În aceste condiţii, instanţa a considerat că preţul acceptabil se poate stabili ca o medie aritmetică a celor 3 valori, ponderea având-o cele aferente unor proprietăţi similare, medie care s-a calculat a fi cea de 70 euro pe unitate (suma între 59,17 + 72,25 + 76,81 împărţită la 3).
Experţii au calculat şi valoarea pe care proprietatea o avea, tot astfel, prin comparare, la momentul preluării efective, găsind o valoare de 68 euro/mp, mai mare, deci, decât cea oferită de către expropriator, fără a mai vorbi despre faptul că acesta, la un moment dat, a şi înjumătăţit-o, ceea ce a atras, în mod justificat, nemulţumirea proprietarului care a fost, astfel, silit a apela la apărarea dreptului său, pe calea justiţiei.
Valoarea astfel stabilită este cu mult mai mare decât cea minim permisă de către birouri notariale pentru momentul de referinţă, care este de 20 euro/mp, respectiv 90 RON/mp.
În aceste condiţii, Curtea admis contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 36 din 3 martie 2010 dată de Municipiul Râmnicu Vâlcea, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în privinţa exproprierii, din proprietatea M.V. a unei suprafeţe de 129 metri pătraţi, modificând-o în sensul stabilirii valorii despăgubirii contestatorului la cea de 70 euro/m2, în echivalent în RON, la data plăţii efective, respectiv, un total de 11.340 euro, din care, potrivit Ordinului de plată nr. 376 din 15 aprilie 2010, deja s-a consemnat, la dispoziţia proprietarului, în cont deschis pe numele expropriatorului, la CEC B. SA Râmnicu Vâlcea, suma de 33.497,55 RON.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul M.V., solicitând casarea deciziei atacate, ca fiind lipsită de temei legal, ori dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea motivelor de recurs a susţinut că instanţa de apel nu a ţinut cont de primele concluzii ale experţilor, că potrivit legii preţul se stabileşte în raport de valoarea de la momentul preluării, iar nu a efectuării expertizei, că nu este admisibil ca la stabilirea valorii terenului expropriat să se ia în calcul numai contracte de vânzare-cumpărare puse la dispoziţie de intimată, care a depus la dosar doar contractele încheiate pentru preţul cel mai mic, dar a omis să depună vreun contract din categoria comparabilă cu terenul său, că deşi în hotărâre se menţionează că instanţa i-a pus în vedere să depună înscrisuri în dovedirea pretenţiilor, nu a avut posibilitatea cercetării arhivelor notariale. Chiar şi în aceste condiţii, a procurat un contract din anul 2012, din care rezulta că în punctul Ostroveni «la Baltă» s-a vândut un teren cu preţul de 89,59 euro/mp. În mod greşit s-a reţinut în expertiză că acesta este un teren superior, pentru că terenul ce i-a fost expropriat recurentului-reclamant se afla în zona A a oraşului, astfel încât nu există categorie superioară. Contractele reţinute spre comparaţie, privind terenuri din punctele «Troianu pasaj» şi «Troianu deal», nu pot fi avute în vedere, deoarece au ca obiect terenuri de o valoare net inferioară, unul aflat la 2 km spre periferie, iar celălalt într-un loc greu accesibil, care necesită pentru folosire efectuarea unor lucrări de nivelare, drenaj, consolidare, etc.
A susţinut, de asemenea, că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că terenul expropriat are categoria «fâneţe», deşi, în realitate, a avut destinaţia de curţi-construcţii. De aceea, nu s-a respectat legea privind momentul evaluării şi metoda legală de stabilire a valorii reale, respectiv metoda comparaţiei directe.
Aşa cum reiese din motivarea hotărârii, pentru toţi contestatorii expropriaţi s-a întocmit la Tribunalul Vâlcea un singur Dosar nr. 200/90/2010 - stabilindu-se prin expertiză valori identice pentru terenuri identice. Curtea de apel a disjuns dosarul în 28 de cauze, ajungând să acorde, fără nicio motivare logică, valori diferite de la o proprietate la alta.
O ultimă critică a privit faptul că instanţa de fond a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, deşi nu este culpa reclamanţilor că sentinţa a fost anulată, iar instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestui capăt de cerere.
Intimaţii-pârâţi Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea şi Municipiul Râmnicu Vâlcea au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susţinând că în mod corect instanţa de apel a avut în vedere valoarea terenului la data întocmirii raportului de expertiză şi că rezultatul raportului de expertiză efectuat în cauză este consecinţa aplicării tuturor elementelor comparative prevăzute de lege, ca răspuns la obiectivele propuse de părţi şi completate de instanţa de judecată.
Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 “La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.”
În aplicarea acestor dispoziţii legale, Înalta Curte observă, mai întâi, că indiferent de momentul la care a avut loc exproprierea, legiuitorul impune calcularea valorii terenului expropriat la data la care raportul de expertiză a fost întocmit în cursul judecăţii.
În acelaşi timp, dispoziţia instanţei de apel în sensul refacerii raportului de expertiză şi stabilirii despăgubirilor reprezentând valoarea reală a terenului expropriat în funcţie de preţurile cu care se vând în mod obişnuit terenurile de acelaşi fel în municipiul Râmnicu Vâlcea, potrivit Încheierii din 11 septembrie 2012, este dată în aplicarea aceleiaşi dispoziţii legale.
Constatându-se nulitatea sentinţei instanţei de fond, ca urmare a nesemnării minutei de către judecător, în mod firesc instanţa superioară de fond a procedat la refacerea probatoriului administrat, pentru stabilirea pe deplin a situaţiei de fapt dedusă judecăţii.
Raportul de expertiză pe care instanţa de apel şi-a întemeiat concluziile a ţinut seama de contractele de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică pentru terenuri situate în municipiul Râmnicu Vâlcea, cu caracteristici asemănătoare cu terenul contestatorului, făcând o medie aritmetică a valorilor consemnate în aceste contracte, de 70 euro/mp. Mai mult, instanţa a constatat că la momentul preluării efective, terenul expropriat avea o valoare de 68 euro/mp şi că valoarea stabilită de experţi este mult superioară celei propuse de expropriator, dar şi decât cea minim permisă de birourile notariale pentru momentul de referinţă, care este de 20 euro/mp, respectiv de 90 RON/mp.
Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica potrivit căreia au fost avute în vedere numai contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar de intimaţi.
Prin Încheierea din 11 septembrie 2012 instanţa a încuviinţat probe cu înscrisuri pentru contestator.
În condiţiile art. 1169 C. civ. reclamantul avea obligaţia probării susţinerilor sale.
Mai mult, în Încheierea din 27 noiembrie 2012, instanţa a respins obiecţiunile formulate de contestator la completarea raportului de expertiză întocmit în cauză, reţinând că în privinţa contractelor revine părţii sarcina de a depune la dosar contracte spre a fi utilizate în comparaţie, fie de a solicita instanţei efectuarea de demersuri pentru a se prezenta şi alte probe în stabilirea preţului pieţei, ceea ce contestatorul nu a înţeles să facă, în condiţiile art. 129 C. proc. civ.
Acest raţionament rămâne în continuare valabil, recurentul-reclamant susţinând în acelaşi mod ca şi în faţa instanţei de apel că nu are calitatea de a solicita eliberarea de copii ale unor contracte de vânzare-cumpărare din arhiva intimatei, fără a proba însă că a făcut vreun demers în acest sens la o autoritate, ori fără a proba refuzul sau lipsa de răspuns la solicitările sale.
Împrejurarea că în cele 28 de cauze disjunse din dosarul iniţial s-a ajuns la stabilirea unor valori diferite nu reprezintă ignorarea practicii judiciare, aşa cum susţine recurentul-reclamant. Osebit de faptul că acesta nu reprezintă un motiv de nelegalitate, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., diferenţele de valoare sunt date de situaţiile de fapt diferite, dar şi de probele administrate în fiecare cauză în parte.
Faţă de aceste argumente, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, cu privire la momentul evaluării şi cu privire la criteriile de stabilire a valorii reale a bunului expropriat.
Cât priveşte critica referitoare la faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra respingerii de către tribunal a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată. Aşa cum s-a arătat anterior, prin Decizia nr. 30 din 29 mai 2012 Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a constatat nulitatea Sentinţei nr. 1339 din 25 noiembrie a Tribunalului Vâlcea, astfel încât prin decizia pronunţată ca urmare a rejudecării fondurilor instanţa de apel nu putea decât să se pronunţe, ea însăşi, asupra cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant. Or, din lecturarea dispozitivului deciziei atacate, se observă că instanţa l-a obligat pe intimat la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariile de expert achitate de contestator în rejudecare.
Pentru toate aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.V. împotriva Deciziei civile nr. 102 din 3 decembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5658/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5660/2013. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
