ICCJ. Decizia nr. 5651/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5651/2013
Dosar nr. 4271/83/2008
Şedinţa publică din 5 decembrie 2013
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07 noiembrie 2008 pe rolul Tribunalului Satu Mare, şi precizată ulterior, reclamanţii F.E., H.I.I. şi F.S.L. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, unitatea administrativ-teritorială municipiul Satu Mare reprezentată de primarul municipiului Satu Mare şi SC P. SA şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate nelegalitatea dispoziţiei nr. 7194 din 02 octombrie 2008 emisă de Primarul Municipiului Satu Mare, să dispună anularea acesteia şi obligarea Primarului Municipiului Satu Mare la emiterea unei dispoziţii de restituire în natură către reclamanţi, ori de acordare de despăgubiri băneşti pentru următoarele imobile: imobilul situat în municipiul Satu Mare, str. L. nr. 19, înscris în CF Y Satu Mare cu nr. top. X/10 căruia în natură îi corespunde construcţie şi teren în suprafaţă de 493 mp şi nr. top. X/11 în suprafaţă de 464 mp, imobilul situat în municipiul Satu Mare, str. Ş.O.I. nr. 12 (fost nr. 10,8) înscris în CF Z nr. top. X/3 căruia în natură îi corespunde casa şi terenul cu suprafaţa de 1147 mp şi nr. top. 14723 din 24 căruia în natură îi corespunde casă şi curte şi imobilul situat în municipiul Satu Mare, str. Ş.O.I. nr. 6, înscris în CF Q Satu Mare cu nr. top. X/6 căruia în natură îi corespunde construcţia "tăbăcărie" şi teren în suprafaţă de 1165 mp
S-a solicitat totodată să se constate trecerea nelegală în proprietatea statului a imobilelor menţionate, calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la restituirea în natură a acestor imobile, în calitate de moştenitori ai proprietarului tabular, să se dispună radierea înscrierilor ulterioare naţionalizării, restabilirea situaţiei anterioare şi intabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor în cartea funciară.
Au fost solicitate, de asemenea, despăgubiri băneşti pentru toate utilajele rechiziţionate (confiscate) în mod abuziv de Statul Român conform listei de inventar din data de 16 februarie 1954.
Potrivit încheierii de şedinţă din data de 13 martie 2009, reclamanţii şi-au precizat cererea în sensul că solicită acordarea de despăgubiri băneşti, iar nu restituirea în natură a imobilelor menţionate.
SC P. SA a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat introducerea în cauză a pârâta Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, a solicitat instanţei să dispună anularea art. 1 din dispoziţia nr. 7194 din 02 octombrie 2008 emisă de primarul municipiului Satu Mare şi a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la soluţionarea notificărilor privitoare la imobilele înscrise în CF Y Satu Mare cu nr. top. X/10 - construcţie şi teren în suprafaţă de 493 mp - şi nr. top. X/11 - tern în suprafaţă de 464 mp şi a celor înscrise în CF Z Satu Mare cu nr. top. X/3 şi X din 24 - casă şi teren în suprafaţă de 1147 mp.
Aceeaşi excepţie a fost invocată şi cu privire la capătul de cerere privind constatarea trecerii ilegale în proprietatea statului a imobilului casă şi teren înscris în CF Y Satu Mare, având în vedere Decizia nr. 579/A din 16 decembrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2144 din 07 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 28 octombrie 2009, Tribunalul Satu Mare a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi a admis în parte excepţia autorităţii de lucru judecat, în ceea ce priveşte imobilele înscrise în CF Y Satu Mare sub nr. top. X/10 şi X/11. În privinţa imobilelor înscrise în CF Q Satu Mare sub nr. top. X/6 şi în CF Z Satu Mare sub nr. top. X/3, această excepţie a fost respinsă.
Prin Sentinţa civilă nr. 502/D din 05 mai 2010, Tribunalul Satu Mare a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare.
A admis în parte acţiunea şi în consecinţă:
A constatat caracterul abuziv al preluării realizate de pârâtul Statul Român în privinţa imobilului înscris în CF nr. Z Satu Mare, sub nr. top iniţial X/3, în natură (la data preluării) casă şi teren în suprafaţă de 1147 mp situate în municipiul Satu Mare, str. Ş.O.I. nr. 8, 10, 12, jud. Satu Mare, precum şi în privinţa imobilului "tăbăcăria", amplasat pe terenul înscris în CF nr. Z Satu Mare, sub nr. top. X/3.
A constatat calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001, în înţelesul art. 4 alin. (2) din lege, cu privire la imobilele identificate conform celor din alin. precedent.
A respins capătul de cerere al reclamanţilor privind constatarea nelegalităţii şi netemeiniciei dispoziţiei nr. 7194 din 02 octombrie 2008 emisă de Primarul Municipiului Satu Mare, în ce priveşte art. 1 şi art. 2 din această dispoziţie.
A obligat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti să emită pe seama reclamanţilor dispoziţie motivată privind îndreptăţirea acestora la beneficiul măsurilor reparatorii prin echivalent, în acord cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, cu indicarea modalităţilor concrete de acordare a acestora, în privinţa imobilelor evidenţiate anterior.
A fost respins restul capetelor de cerere formulate de reclamanţi şi cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă SC P. SA.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia nr. 7194 din 02 octombrie 2008 emisă de Primarul Municipiului Satu Mare, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a capetelor de cerere din notificarea nr. 921/2001 privind imobilele înscrise în CF nr. Y Satu Mare sub nr. top. X/10 şi X/11 şi în CF nr. Z Satu Mare sub nr. top. X/3 în favoarea SC P. SA Satu Mare, respingerea capătului de cerere vizând restituirea în natură a imobilului înscris în CF nr. Q Satu Mare sub nr. top. X/6 (deoarece reclamanţii nu au dovedit calitatea acestora de persoane îndreptăţite la restituirea respectivului imobil) şi respingerea notificării nr. 204/2002 (reţinându-se că aceasta are un conţinut identic cu notificarea nr. 921/2001, soluţionată prin art. 1 şi 2 ale dispoziţiei în cauză).
Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 28 octombrie 2009, tribunalul a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de Decizia civilă nr. 579/A din 16 decembrie 2005 a Curţii de Apel Oradea (irevocabilă prin Decizia nr. 2144 din 07 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), constatând că, în privinţa imobilelor înscrise în CF nr. Y Satu Mare sub nr. top. X/10 şi X/3 (adică imobilul din municipiul Satu Mare, str. L. nr. 19, jud. Satu Mare) aceleaşi părţi s-au mai judecat în cadrul dosarului nr. 4132/2005 al Curţii de Apel Oradea, hotărârea rămânând irevocabilă.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că, în privinţa imobilelor înscrise în CF nr. Q Satu Mare sub nr. top. X/6 şi în CF nr. Z Satu Mare sub nr. top. X/3, precum şi în privinţa construcţiei "tăbăcărie" amplasată pe terenul înscris în CF nr. Y Satu Mare sub nr. top. X/10 şi X/11 nu operează excepţia autorităţii de lucru judecat, întrucât aceste imobile exced cadrului procesual stabilit şi lămurit în litigiul purtat între aceleaşi părţi în dosar nr. 4132/2005 al Curţii de Apel Oradea.
Din cuprinsul Hotărârii nr. 78 din 12 iunie 1998 a Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 Satu Mare, confirmat în urma controlului judecătoresc exercitat (prin Sentinţa civilă nr. 2194/1999 pronunţată de Judecătoria Satu Mare, definitivă prin Decizia civilă nr. 1564/Ap din 06 decembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, rămasă irevocabilă prin nerecurare), ca şi din înscrierile din evidenţele de publicitate imobiliară, rezultă că N.A. are calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului înscris în CF nr. Q Satu Mare sub nr. top. X/6, situat în municipiul Satu Mare, str. Ş.O.I. nr. 6, jud. Satu Mare.
În acest context, instanţa a reţinut netemeinicia susţinerilor reclamanţilor vizând îndreptăţirea acestora la beneficiul măsurilor reparatorii pentru imobilul înscris în CF nr. Q Satu Mare sub nr. top. X/6 şi a confirmat soluţia cuprinsă în art. 2 al dispoziţiei nr. 7194 din 02 octombrie 2008 a Primarului Municipiului Satu Mare, de respingere a capătului de cerere din notificarea nr. 921/2001 formulată de reclamanţi în privinţa acestui imobil.
Referitor la solicitarea reclamanţilor de a se anula dispoziţia de mai sus cu privire la art. 3, articol prin care se constată împrejurarea că notificarea nr. 204/2002 este identică cu notificarea nr. 921/2001, instanţa a reţinut legalitatea dispoziţiei atacate, faţă de cuprinsul celor două notificări, precum şi faţă de confirmarea scrisă depusă de reclamanţi în acest sens, prin răspunsul la întâmpinarea şi cererea reconvenţională formulate de pârâta SC P. SA Satu Mare.
Prin urmare, a reţinut tribunalul, obiectul prezentului litigiu, îl constituie soluţia adoptată prin art. 1 al dispoziţiei nr. 7194 din 02 octombrie 2008, aceea de declinare în favoarea SC P. SA a competenţei de soluţionare a notificării nr. 921/2001, însă strict în privinţa imobilului înscris în CF nr. Z Satu Mare sub nr. top. X/3, la care se adaugă construcţia "tăbăcărie" edificată pe nr. top. X/10 şi X/11 din CF nr. Y Satu Mare, precum şi pretenţiile reclamanţilor vizând acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri pentru utilajele preluate în mod abuziv de către Statul Român la data de 16 februarie 1954.
Aşa cum rezultă din conţinutul notificării nr. 921/2001 şi al dispoziţiei nr. 7194 din 02 octombrie 2008 a Primarului Municipiului Satu Mare, reclamanţii au formulat notificare, în condiţiile Legii nr. 10/2001, cu privire la cele trei imobile situate în Municipiul Satu Mare, str. L. nr. 19, str. Ş.O.I. nr. 8 - 10 - 12 şi Ş.O.I. nr. 6, fără a realiza vreo menţiune asupra respectivelor utilaje şi fără ca acestea să fi făcut obiectul cercetării administrative realizate de către entitatea investită cu notificarea de mai sus. Întrucât, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, reclamanţii aveau obligaţia de a notifica unitatea deţinătoare şi cu privire la utilajele în privinţa cărora au afirmat ulterior preluarea abuzivă de către Statul Român şi reţinând în acest sens şi Decizia nr. 33/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, rezultă că reclamanţii au deschisă eventual calea dreptului comun în privinţa pretenţiilor pe care le au pentru utilajele în cauză, instanţa neputând să reţină nelegalitatea dispoziţiei atacate sub acest aspect, atâta vreme cât prin notificarea nr. 921/2001 Primarul Municipiului Satu Mare nu a fost învestit cu o astfel de cerere.
În ceea ce priveşte imobilul înscris în CF nr. Z Satu Mare, instanţa a reţinut că, din evidenţele de publicitate imobiliară rezultă că acest imobil a fost preluat de către Statul Român în temeiul Decretului nr. 119/1948 cu titlu juridic de naţionalizare, fiind înscris dreptul de proprietate astfel dobândit prin încheierea nr. 158 din 25 februarie 1954 în cartea funciară la poziţia nr. B.9. Preluarea realizată de către autorităţile statale a fost una abuzivă în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, astfel încât instanţa a admis capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al preluării realizată de pârâtul Statul Român în privinţa imobilului înscris în CF nr. Z Satu Mare sub nr. top. iniţial X/3 (în natură imobilul situat în Satu Mare, str. Ş.O.I. nr. 8 - 10 - 12), cu datele de identificare a amplasamentului rezultate din schiţa depusă în acest sens la dosar de către reclamanţi.
Pentru aceleaşi considerente, şi reţinând înscrierile din evidenţele de publicitate imobiliară rezultate din CF nr. Y Satu Mare sub nr. top. iniţiale X/10 şi X/11, coroborate cu considerentele Deciziei civile nr. 579/A din 16 decembrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, instanţa a considerat admisibil acest capăt de cerere şi în privinţa supraedificatului "tăbăcărie" construit pe acest teren.
Instanţa a respins cererea reclamanţilor în ceea ce priveşte construcţiile extratabulare indicate în cuprinsul notelor de şedinţă depuse în şedinţa publică de la termenul din data de 22 ianuarie 2010, construcţii amplasate pe terenul înscris pe CF nr. W Satu Mare şi pe terenul înscris în CF nr. Y Satu Mare, îndrumându-i să uzeze, eventual, de calea dreptului comun, în valorificarea dreptului subiectiv pe care îl pretind cu privire la aceste construcţii extratabulare, cu motivarea că, în cazul primelor, s-a stabilit deja în mod irevocabil calitatea de persoană îndreptăţită la beneficiul măsurilor reparatorii a lui N.A., iar în cazul celorlalte, a fost pronunţată Decizia civilă nr. 579/A din 16 decembrie 20052005 a Curţii de Apel Oradea.
Instanţa a constatat calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la beneficiul măsurilor reparatorii pentru imobilele în privinţa cărora a reţinut preluarea abuzivă în condiţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, având în vedere prevederile art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege, raportate la înscrierile de carte funciară privitoare la fostul proprietar, defunctul F.A. şi la actele de stare civilă depuse în cauză.
Instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia invocată de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice în sensul lipsei calităţii sale procesuale pasive, reţinând legitimarea procesuală pasivă a Statului Român ca rezultând din preluarea abuzivă realizată de acesta prin Decretul nr. 119/1948, precum şi calitatea de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice în această ipoteză, ce derivă din art. 25 din Decretul Lege nr. 31/1954, cu modificările aduse ulterior prin hotărârile de guvern succesive referitoare la organizarea şi atribuţiile acestui minister.
Referitor la legalitatea art. 1 din dispoziţia atacată vizând declinarea de competenţă în favoarea SC P. SA Satu Mare, instanţa a reţinut că, în cauză, calitatea de deţinător a fost stabilită, în privinţa imobilelor situate în CF nr. Y Satu Mare sub nr. top. X/10 şi 147943/11, inclusiv a construcţiei "tăbăcărie" amplasată pe acest teren, cu putere de lucru judecat, prin Decizia civilă nr. 579/A din 16 decembrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, în favoarea SC P. SA.
Totodată, s-a mai reţinut că, potrivit înscrierilor din CF nr. Z Satu Mare, conform celor rezultate din înscrierile de la poziţiile nr. B.9-12, în prezent acest imobil este deţinut de către SC P. SA.
Instanţa a reţinut că, din această perspectivă, dispoziţia atacată este legală şi sub acest aspect, faţă de art. 20 alin. (1) şi 2 şi art. 29 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 10/2001, şi a respins atât capătul de cerere al reclamanţilor privind anularea art. 1 din dispoziţia de mai sus, cât şi solicitarea corelativă din cererea reconvenţională a pârâtei-reclamante SC P. SA.
În ceea ce priveşte modalitatea concretă de acordare a beneficiului măsurilor reparatorii pentru imobilele în privinţa cărora s-a recunoscut calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite şi pentru imobilele cu privire la care s-a constatat preluarea abuzivă realizată de Statul Român, instanţa a constatat că, din contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 1324-1327 din 04 noiembrie 1996 încheiate între Fondul Proprietăţii de Stat Bucureşti şi persoanele fizice şi juridice evidenţiate în cuprinsul acestor contracte, coroborate cu fişa în extras comunicată sub nr. 1372 din 06 mai 2004 a ORC Satu Mare, imobilele solicitate în condiţiile Legii nr. 10/2001 sunt deţinute în prezent de o societate comercială cu capital privat. Prin urmare, instanţa a reţinut calitatea procesuală pasivă în cauză a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti, precum şi obligaţia legală a acesteia de a demara procedurile în vederea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent către reclamanţi.
Referitor la excepţia invocată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti în sensul inadmisibilităţii acţiunii reclamanţilor, fundamentată pe inexistenţa unei notificări adresate de către aceştia în mod direct respectivei pârâte, instanţa a reţinut că cererea reclamanţilor este temeinică sub acest aspect, având în vedere Decizia nr. 20 din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite. În acest sens, instanţa a apreciat că, în cadrul procesual stabilit în acest moment, pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti îi revine obligaţia legală de a acorda măsurile reparatorii prin echivalent reclamanţilor în cauză şi a dispus obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziţii motivate în acest sens, conform dispozitivului sentinţei.
Prin încheierea nr. 1316/D din 13 iulie 2010, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, s-a respins, în temeiul art. 2812 C. proc. civ., cererea formulată de reclamanţii F.E., H.I.I., şi F.S.L. privind completarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 502/D din 05 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Satu Mare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Satu Mare a avut în vedere următoarele considerente:
Prin sentinţa evocată s-a constatat caracterul abuziv al preluării realizare de către pârâtul Statul Român în privinţa imobilului înscris în CF nr. Z Satu Mare, sub nr. top. iniţial X/3 (în natură la data preluării casă şi teren în suprafaţă de 1147 mp) situate în municipiul Satu Mare, str. Ş.O.I., nr. 8, 10, 12, jud. Satu Mare, precum şi în privinţa imobilului "tăbăcărie" amplasat pe terenul înscris în CF nr. Z Satu Mare sub nr. top. iniţial X/3.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a recunoscut calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001 pentru cele două imobile identificate conform alineatului precedent, respingându-se capetele de cerere vizând restabilirea dreptului de proprietate în condiţiile Legii nr. 10/2001 pentru restul imobilelor în litigiu.
Petenţii-reclamanţi au solicitat practic completarea sentinţei în condiţiile art. 2812C. proc. civ., în sensul de a se include în categoria imobilelor în privinţa cărora sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001 a încă alte două supraedificate, ambele identificate generic sub denumirea de "tăbăcărie": un imobil construcţie cu etaj care în prezent figurează în evidenţele de publicitate imobiliară ca fiind "atelier şi grup social" şi un imobil construcţie fără etaj, tăbăcărie, care însă constituie o proprietate extratabulară, nefiind notat ca atare în evidenţele de carte funciară.
Din examinarea considerentelor sentinţei civile 502/D din 05 mai 2010 a Tribunalului Satu Mare, rezultă analizarea de către instanţă şi pronunţarea acesteia asupra construcţiei extratabulare "tăbăcărie", în sensul că precizarea de acţiune depusă de reclamanţi în cursul judecăţii pricinii a fost respinsă faţă de împrejurarea formulării sale într-un litigiu iniţiat în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi conform procedurii speciale instituite prin acest act normativ, raportat şi la conţinutul notificărilor nr. 921/2001 şi nr. 204/2002, îndrumând reclamanţii să uzeze eventual de calea dreptului comun în valorificarea dreptului subiectiv pe care îl pretind cu privire la supraedificatele extratabulare.
În ce priveşte celălalt imobil, intitulat tot "tăbăcărie", instanţa a reţinut că, în tot cursul judecăţii pricinii a fost indicat şi susţinut ca atare un singur imobil identificat cu această denumire, care a fost de altfel avut în vedere şi cu ocazia litigiului soluţionat prin Decizia civilă nr. 579/A din 16 decembrie 2005 a Curţii de Apel Oradea.
Împotriva Sentinţei civile nr. 502/D din 05 mai 2010 a Tribunalului Satu Mare au declarat apel reclamanţii şi pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti, iar împotriva încheierii nr. 1316/D din 13 iulie 2010 a Tribunalului Satu Mare au declarat apel reclamanţii.
Prin Decizia civilă nr. 23A din 18 aprilie 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamanţi şi a schimbat sentinţa apelată în parte în sensul că imobilul "tăbăcărie", menţionat în dispozitiv, reprezintă construcţia cu etaj denumită "fabrică" în fişa de inventar anexa 5, întocmită cu ocazia naţionalizării, având suprafaţa de 214 mp, amplasată pe terenul înscris în CF nr. Q Satu Mare cu nr. top. X/6, situat actualmente pe parcela cu nr. top. X/A/2 din CF nr. K Satu Mare, păstrând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti împotriva aceleaşi sentinţe, precum şi apelul declarat de reclamanţi împotriva încheierii nr. 1316/D din 13 iulie 2010.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Prin Decizia civilă nr. 579/A din 16 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Oradea a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii F.E., H.I., F.S.L. şi F.A.Z. împotriva pârâţilor SC P. SA, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti, Ministerul Finanţelor, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, Primăria Satu Mare, Prefectura jud. Satu Mare, Consiliul Local Satu Mare şi Consiliul Judeţean Satu Mare, fiind admisă totodată cererea de intervenţie formulată în interes propriu de intervenientul F.A.
Hotărârea menţionată cuprinde dispoziţia de constatare a trecerii nelegale în proprietatea Statului Român a imobilului înscris în CF nr. Y Satu Mare, cu nr. top. X/10, în natură, reprezentând casă şi curte în suprafaţă de 493 mp şi cu nr. top. X/11, reprezentând grădină în suprafaţă de 464 mp. S-a dispus, de asemenea, obligarea intimatei SC P. SA să emită dispoziţie de restituire în natură către reclamanţi şi intervenient, în calitate de moştenitori ai proprietarului tabular F.A., a imobilelor cu nr. top. X/25/15 (care reprezintă casa de pe strada L. nr. 19, în suprafaţă de 187 mp) şi nr. top. X/25/17 (în suprafaţă de 165 mp teren). S-a constatat totodată că sus-numiţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferenţa de teren de 605 mp din nr. top. X/25/11, X/25/12, X/25/13, X/25/14 şi X/25/17, dispunându-se anularea parţială a încheierii CF nr. 849/1960 şi restabilirea parţială a situaţiei de sub B.16 din CF nr. Y Satu Mare, numai cu privire la casă şi suprafaţa de 352 mp teren.
Prin urmare, problema imobilului situat pe parcelele cu nr. top. X/10 şi X/11 a fost tranşată în cadrul litigiului anterior, astfel încât, din perspectiva prevederilor art. 166 C. proc. civ. şi ale art. 1201 C. civ., soluţia tribunalului este legală.
Instanţa de apel a redat concluziile raportului de expertiză efectuat în faza de judecată a apelului şi a apreciat că, în raport de această probă, hotărârea tribunalului se impune a fi schimbată, imobilul tăbăcărie (construcţie cu etaj), nenotată în CF, fiind identificată de expert ca fiind situată pe nr. top. X/6 din CF nr. Q Satu Mare, care actualmente se află pe nr. top. X/A/2, tăbăcărie care a fost menţionată în inventarul întocmit cu ocazia preluării bunurilor de către stat.
Apelul formulat de reclamanţi împotriva încheierii nr. 1316/D din 13 iulie 2010 a fost respins, instanţa de apel apreciind că problema imobilului "tăbăcărie" a fost rezolvată odată cu admiterea apelului îndreptat împotriva sentinţei. În ceea ce priveşte celălalt imobil indicat în cererea de completare a dispozitivului, curtea de apel a reţinut că a se da curs cererii petenţilor ar echivala cu încălcarea dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ., nefiind vorba de o omisiune a instanţei de a se pronunţa asupra vreunui capăt de cerere.
Apelul declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti a fost respins de instanţa de apel, care a reţinut calitatea procesuală pasivă a apelantei în cauză din perspectiva prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi a apreciat că instituţiei implicate în procesul de privatizare, ca reprezentantă a statului, îi incumbă obligaţia de a propune măsurile reparatorii prin echivalent.
Curtea de apel a mai reţinut că, deşi este adevărat că reclamanţii nu au notificat în prealabil instituţia publică implicată în privatizare, câtă vreme o atare notificare a fost formulată în cauză, fiind rezolvată de Primarul Municipiului Satu Mare prin dispoziţia contestată în instanţă, nu se poate admite ca părţile notificate să suporte consecinţele necomunicării notificării către organul competent. Atât timp cât persoanele îndreptăţite au declanşat procedura administrativă obligatorie, finalizată prin emiterea unei dispoziţii, chiar dacă de un organ necompetent, iar instanţa de judecată are puterea de a controla legalitatea măsurilor dispuse de instituţia investită cu soluţionarea notificării, nu mai este nevoie de parcurgerea procedurii de la început, prin sesizarea organului competent, în speţă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti, cu notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Instanţa de apel a considerat că, din interpretarea art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 rezultă că, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute în art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale, corespunzător valorii de piaţă a imobilelor solicitate, alin. (3) stabilind că măsurile reparatorii prin echivalent se propun de instituţia publică care a efectuat privatizarea - Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti -, astfel încât criticile formulate de pârâtă sub acest aspect sunt nefondate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs reclamanţii F.E., H.I. şi F.S.L. şi pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.
1. Prin recursul declarat, reclamanţii formulează următoarele critici de nelegalitate, pe care la întemeiază în drept pe prevederile art. 304, pct. 8, 9 şi 11 C. proc. civ.:
Obiectul prezentului litigiu este format din trei imobile-construcţii şi anume: (1) casă şi teren în suprafaţa de 1147 mp, imobil înscris în CF Z Satu Mare nr. top. X/3 (dezmembrat ulterior în nr. top. X din 24 şi X/25), casa fiind în prezent demolată, (2) construcţie cu etaj denumită iniţial "tăbăcărie cu etaj", identificată şi denumită "fabrica" prin decizia recurată, în suprafaţa de 214 mp, amplasată pe terenul înscris în CF nr. Q Satu Mare, cu nr. top. X/6, situată actualmente pe parcela cu nr. top. X/A/2, înscrisă în CF K Satu Mare, existentă şi în prezent în natură şi pentru care SC P. SA nu are autorizaţie de construire, (3) construcţie "tăbăcărie parter" înscrisă în CF Y Satu Mare cu nr. top. vechi X/10 şi X/11, în suprafaţă totală de 957 mp
Pentru primele două imobile, instanţele de fond şi de apel au constatat caracterul abuziv al preluării realizate de Statul Român şi au recunoscut calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la beneficiul măsurilor reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001.
Aceeaşi măsură se impune şi pentru "tăbăcărie parter", reclamanţii fiind îndreptăţiţi la restituirea în natură cu privire la supraedificatele existente în prezent, "fabrica" şi "tăbăcărie parter", pentru care SC P. SRL nu are autorizaţie de construire, conform art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.
Nu există autoritate de lucru judecat cu privire la construcţia "tăbăcărie parter", deoarece litigiul anterior a avut ca obiect numai terenul de 605 mp, teren care a şi fost restituit reclamanţilor, prin Decizia civilă nr. 579/A din 16 decembrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, astfel că nu există tripla identitate de obiect, cauză şi părţi.
Aşa cum concluzionează expertul tehnic S.A.I., aceasta construcţie exista pe CF Y Satu Mare cu nr. top. vechi X/10 şi X/11, după descrierile din dosarul de naţionalizare, anexa 5 poziţia 8 - clădire în suprafaţă de 198 mp, comasată şi dezmembrată, fiind notată în prezent pe parcela X/A/1, înscrisă în CF nr. K Satu Mare, prin comasare în 2006.
Decizia civilă nr. 579/A din 16 decembrie 2005 a Curţii de Apel Oradea nu a avut ca obiect construcţia "tăbăcărie parter" înscrisă în CF Y Satu Mare cu nr. top. vechi X/10 şi X/11, clădire în suprafaţa de 198 mp existentă şi în prezent în natură, ci o clădire care reprezintă casa de pe str. L. nr. 19, astfel că nu se poate reţine în cauză autoritatea de lucru judecat, obiectul celor două litigii fiind diferit.
2. Pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului critică decizia instanţei de apel pentru următoarele considerente, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a art. 32, art. 10 şi art. 29 din Legea nr. 10/2001 atunci când a obligat recurenta să emită decizie motivată cu privire la construcţii demolate.
Întrucât din actele doveditoare administrate în cauză a rezultat că imobilele-construcţii au fost demolate, devin aplicabile dispoziţiile art. 32 şi art. 10 din Legea nr. 10/2001, care prevăd că pentru imobilele demolate, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, iar competenţa de soluţionare a notificării şi de emitere a unei decizii motivate cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii/despăgubirilor revine primăriei unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială s-a aflat imobilul.
Recurenta mai susţine că, pentru a fi atrasă competenţa Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, legea specială instituie o procedură administrativă prealabilă şi obligatorie, procedură care nu a fost îndeplinită faţă de recurentă. În acest sens, recurenta invocă caracterul subsidiar al acţiunii în justiţie, rezultat din prevederile art. 25 din Legea nr. 10/2001 şi dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Recurenta arată că hotărârea instanţei de apel este nelegală şi pentru aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, a Legii nr. 247/2005 şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 81/2007. Din cuprinsul acestor prevederi legale, rezultă că obligaţia individualizării şi plaţii efective a despăgubirilor solicitate în condiţiile Legii nr. 10/200 revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului putând numai să emită o decizie motivată cu propunerea de acordare de despăgubiri.
3. În cauză a formulat recurs şi Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.
Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, acest recurs.
Aşa cum rezultă din lucrările dosarului, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice nu a declarat apel împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă.
Dat fiind principiul ierarhiei căilor de atac, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu mai are deschisă calea exercitării recursului în cauză, instanţa de recurs neputând să examineze, omisso medio, aspecte care nu au făcut, în lipsa sesizării pârâtului, obiectul controlului instanţei de apel.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin recursurile declarate în cauză de reclamanţi şi de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, Înalta Curte constată că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite.
Prin dispoziţia contestată în prezentul litigiu - dispoziţia nr. 7194 din 02 octombrie 2008 emisă de Primarul Municipiului Satu Mare în procedura Legii 1/2001 -, s-a dispus (1) declinarea competenţei de soluţionare a capetelor de cerere din notificarea nr. 921/2001 privind imobilele înscrise în CF nr. Y Satu Mare sub nr. top. X/10 şi X/11 şi în CF nr. Z Satu Mare sub nr. top. X/3 în favoarea SC P. SA Satu Mare, (2) respingerea capătului de cerere vizând restituirea în natură a imobilului înscris în CF nr. Q Satu Mare sub nr. top. X/6 (deoarece reclamanţii nu au dovedit calitatea acestora de persoane îndreptăţite la restituirea respectivului imobil) şi (3) respingerea notificării nr. 204/2002 (reţinându-se că aceasta are un conţinut identic cu notificarea nr. 921/2001, soluţionată prin art. 1 şi 2 ale dispoziţiei în cauză).
1. În privinţa imobilului înscris în CF nr. Z Satu Mare, sub nr. top. iniţial X/3 - casă şi teren în suprafaţă de 1147 mp, prima instanţă a constatat, faţă de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, caracterul abuziv al preluării realizate de Statul Român prin Decretul nr. 119/1948, concluzie însuşită de instanţa de apel şi necontestată de părţile care au declanşat în mod legal controlul de legalitate pe calea recursului.
De asemenea, nu a fost contestată calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001, pentru aceste imobile.
În ceea ce priveşte însă modalitatea concretă de acordare a beneficiului măsurilor reparatorii pentru imobilele menţionate, instanţa de apel a confirmat soluţia primei instanţe, în sensul că, întrucât aceste imobile sunt deţinute în prezent de o societate comercială cu capital privat, revine Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti obligaţia de a emite dispoziţie motivată privind îndreptăţirea reclamanţilor la beneficiul măsurilor reparatorii prin echivalent, cu indicarea modalităţilor concrete de acordare a acestora. Instanţa de apel şi-a întemeiat această soluţie pe prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001, "pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi 2, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate"; în cazul acestor imobile, "măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea."
Prin Decizia nr. 830 din 08 iulie 2008 publicată în M. Of. nr 559/24.07.2008, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 şi a constatat că, prin abrogarea sintagmei "imobile preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceasta încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Faţă de prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, decizia pronunţată de Curtea Constituţională este obligatorie, astfel încât în prezenta cauză, instanţa de recurs are drept premisă neconstituţionalitatea textului de lege menţionat în sensul celor reţinute prin decizia instanţei de control constituţional.
Prin urmare, interesează sub aspectul modalităţii de restituire (în natură sau prin acordarea unor măsuri reparatorii în echivalent) dacă imobilul evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, a fost sau nu preluat cu titlu valabil.
Din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 prin raportare la Decizia nr. 830 din 08 iulie 2008 a Curţii Constituţionale, rezultă că, prin excepţie de la regula restituirii în natură a imobilelor ce intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 consacrată expres de art. 7 din Lege, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent. În această ipoteză, în baza alin. (3) al art. 29 din Lege, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care a efectuat privatizarea.
per a contrario, în principiu, imobilele evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, care nu au fost preluate cu titlu valabil, vor fi restituite în natură persoanei îndreptăţite, în aplicarea principiului priorităţii acestei modalităţi de restituire pentru imobilele al căror regim juridic intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001. Or, în cauză, instanţa de apel a constatat că imobilul înscris în CF nr. Z Satu Mare, sub nr. top. iniţial X/3 - casă şi teren în suprafaţă de 1147 mp a fost preluat fără titlul valabil de către stat, iar bunurile sunt deţinute în prezent de o societate comercială integral privatizată la data apariţiei Legii nr. 10/2001, SC. P. SA.
Însă, curtea de apel nu a avut în vedere distincţiile cuprinse în art. 29 din Legea nr. 10/2001 şi Decizia nr. 830 din 08 iulie 2008 a Curţii Constituţionale sub aspectul determinării măsurilor reparatorii în funcţie de modalitatea de preluare a bunului de către stat şi, deşi a concluzionat că terenul în suprafaţă de 1147 mp a fost preluat fără titlu valabil de către stat, nu a analizat, dacă, în raport de situaţia de fapt în cauză, acest teren deţinut de o societate integral privatizată la data apariţiei Legii nr. 10/2001, poate fi restituit în natură.
Tot astfel, din considerentele deciziei recurate, rezultă că instanţa de apel a reţinut, în acord cu hotărârea primei instanţe că ambele imobile înscrise în CF nr. Z Satu Mare, sub nr. top. iniţial X/3 - casă şi teren în suprafaţă de 1147 mp sunt deţinute în prezent de SC. P. SA., deşi în raportul de expertiză efectuat în apel se menţionează: "construcţiile de pe parcela cu nr. topografic X/3 sunt demolate".
Or, în lipsa lămurii depline a situaţiei de fapt sub aspectul existenţei în prezent a construcţiilor înscrise în CF nr. Z Satu Mare, sub nr. top. iniţial X/3 şi a administrării probelor necesare pentru determinarea posibilităţii ca terenul în suprafaţă de 1147 mp să fie restituit în natură reclamanţilor, Înalta Curte nu poate cenzura hotărârea instanţei de apel din perspectiva art. 304 C. proc. civ. raportat la art. 32 şi la art. 29 din Legea nr. 10/2001, invocate prin recursul declarat de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.
2. Instanţa de apel a obligat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti să emită dispoziţie, cu indicarea modalităţilor concrete de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent şi pentru imobilul "tăbăcărie cu etaj" ("fabrica") - construcţie cu etaj menţionată în fişa de inventar anexa 5, întocmită cu ocazia naţionalizării, având suprafaţa de 214 mp, amplasată pe terenul înscris în CF nr. Q Satu Mare cu nr. top. X/6, situat actualmente pe parcela cu nr. top. X/A/2 din CF nr. K Satu Mare.
Reclamanţii au susţinut prin motivele de recurs că sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a acestui imobil.
Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte nu poate cenzura hotărârea instanţei de apel nici sub acest aspect.
Ca şi în cazul imobilului menţionat anterior, instanţa de apel a făcut o interpretare eronată a art. 29 din Legea nr. 10/2001, ignorând distincţiile pe care acest text le face sub aspectul modalităţilor de restituire în funcţie de caracterul preluării bunului de către stat şi Decizia nr. 830 din 08 iulie 2008 a Curţii Constituţionale.
Astfel, deşi a reţinut caracterul abuziv al preluării de către stat a imobilului "tăbăcărie cu etaj" ("fabrica") şi evidenţierea bunului în patrimoniul unei societăţi integral privatizate la data apariţiei Legii nr. 10/2001, caz în care art. 29 din Legea nr. 10/2001, permite, în principiu, restituirea în natură a imobilului, curtea de apel nu a administrat probele necesare din care să rezulte dacă, în raport de situaţia de fapt existentă, această modalitate de restituire este posibilă.
3. În ceea ce priveşte imobilul "tăbăcărie parter", curtea de apel a apreciat că problema acestui imobil - situat pe parcelele cu nr. top. X/10 şi X/11 a fost tranşată într-un litigiu anterior, finalizat prin Decizia civilă nr. 579/A din 16 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, irevocabilă prin Decizia nr. 2144 din 07 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât, în cauză operează autoritatea de lucru judecat.
În legătură cu această construcţie, prima instanţă a considerat că nu există autoritate de lucru judecat, deoarece litigiul anterior a avut ca obiect numai terenul de 605 mp, teren care a şi fost restituit reclamanţilor, prin Decizia civilă nr. 579/A din 16 decembrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, aspect susţinut şi de reclamanţi prin recursul declarat.
În privinţa acestui imobil şi, implicit, a modului de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel este insuficient motivată, nefiind respectate dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, în argumentarea soluţiei de admitere a excepţiei autorităţii de lucru judecat, instanţa de apel nu a făcut decât să reproducă dispozitivul Deciziei civile nr. 579/A din 16 decembrie 2005 a Curţii de Apel Oradea şi obiectul cererii de chemare în judecată formulate în prezentul litigiu.
Nu au fost în nici un fel analizate susţinerile reclamanţilor în sensul că acel litigiu a vizat casa de pe str. L. nr. 19, aşa cum rezultă din dispozitivul deciziei, iar nu un imobil cu destinaţia de tăbăcărie, în suprafaţă de 198 mp, solicitat în prezentul litigiu şi identificat de expert prin raportul de expertiză, nu au fost arătate argumentele pentru care instanţa de apel a înlăturat concluzia primei instanţe care, coroborând evidenţele de carte funciară cu considerentele hotărârii pronunţate în litigiul anterior, a apreciat că nu operează autoritatea de lucru judecat. Toate aceste aspecte atrag incidenţa în cauză a prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motiv de recurs în care, prin aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a încadrat criticile formulate prin cererea de recurs a reclamanţilor vizând soluţionarea de către instanţa de apel a autorităţii de lucru judecat.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanţi şi de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va administra probele necesare în vederea lămurii situaţiei de fapt sub aspectele indicate, va avea în vedere interpretarea menţionată în cuprinsul prezentei decizii a dispoziţiilor legale incidente şi va analiza susţinerile părţilor, formulate şi prin intermediul căilor de atac, a căror rezolvare depinde de lămurirea prealabilă a împrejurărilor de fapt ale cauzei.
Deşi, prin motivele de recurs, reclamanţii au indicat şi prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte nu va exercita controlul de legalitate din această perspectivă, niciuna dintre criticile formulate neputând fi circumscrisă acestui motiv de recurs. Tot astfel, nu va fi cenzurată legalitatea deciziei instanţei de apel în baza art. 304 pct. 11 C. proc. civ., deoarece aceste prevederi legale au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 al O.U.G. nr. 138/2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanţii F.E., H.I. - prin mandatar F.E.Z. şi F.S.L. şi de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva Deciziei civile nr. 23A din 18 aprilie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe de apel, în vederea rejudecării apelurilor.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 decembrie 2013.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5647/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5652/2013. Civil → |
|---|
