ICCJ. Decizia nr. 5627/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5627/2013
Dosar nr. 21205/63/2011**
Şedinţa publică din 4 decembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13 decembrie 2011 pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 21205/63/2011, reclamanţii Ş.I.G., Ş.I.S. prin reprezentant legal Ş.I., Ş.I.Z. şi Ş.G. au solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 49, 50 din Legea nr. 136/1995, art. 998, 999 C.civil şi art. 37 din Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în contradictoriu cu pârâta SC O.V.I.G. SA, obligarea acesteia la plata sumei de 100.000 euro daune materiale şi 500.000 euro daune morale pentru Ş.I.G., la plata unei prestaţii periodice de 250 euro/lună începând cu data producerii accidentului şi până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani şi 500.000 euro daune morale pentru Ş.I.S. şi la plata sumei de 20.000 euro daune materiale şi câte 250.000 euro daune morale pentru fiecare dintre pârâţii Ş.I.Z. şi Ş.G.
În motivare, reclamanţii au arătat că numitul Ş.R.S. (soţul/tatăl/fiul reclamanţilor) a decedat în urma unui accident de circulaţie produs la data de 16 august 2010 de către G.V. care conducea un autoturism asigurat la SC O.V.I.G. SA.
Reclamanţii au mai arătat că decesul victimei le-a creat o inevitabilă şi mare suferinţă, prejudiciul moral ce se impune a fi reparat prin echivalenţă - lipsa sprijinului moral la creşterea şi educarea minorului şi că au cheltuit importante sume de bani, pe care le-au împrumutat, cu serviciile funerare şi pomenirile ulterioare.
Prin încheierea din 6 februarie 2012 s-a admis excepţia de necompetenţă materială funcţională a Secţiei civile I a Tribunalului Dolj şi s-a trimis cauza pentru competentă soluţionare Secţiei civile a II-a a Tribunalului Dolj, reţinându-se că, deşi formulată de o persoană care nu e parte contractantă în contractul de asigurare, prezenta acţiune are caracter comercial, întrucât raporturile juridice între părţile litigante şi, corelativ, calitatea procesuală pasivă a societăţii de asigurare, dedusă din obligaţia contractuală de a repara paguba produsă prin fapta ilicită a asiguratului, a luat naştere ca urmare a contractului de asigurare încheiat între autorul faptei ilicite, în calitate de asigurat, şi societatea de asigurare, în calitate de asigurător, reclamantul invocând calitatea de beneficiar al asigurării tocmai în virtutea încheierii contractului de asigurare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, la data de 13 februarie 2012 sub nr. 21205/63/2011*.
Prin încheierea din 14 martie 2012 s-a admis excepţia de necompetenţă materială funcţională a Secţiei a II-a civilă a Tribunalului Dolj şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă Secţiei I civilă a Tribunalului Dolj, reţinându-se, în esenţă, că litigiul dintre părţi nu este rezultatul unui raport contractual între ele, răspunderea societăţii de asigurări fiind angajată în temeiul legii, astfel încât natura litigiului derivă dintr-un delict civil, fapt ce determină competenţa instanţei civile.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă sub nr. 21205/63/2011**.
La data de 14 mai 2012 s-a formulat cerere de intervenţie în interes propriu de către P.A.G. şi V.M. prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata, pentru fiecare, a sumei de 200.000 euro reprezentând daune morale, în calitate de surori ale decedatului Ş.R.S., cerere admisă în principiu prin încheierea din 11 iunie 2012.
În vederea justei soluţionări a cauzei, la solicitarea din oficiu a instanţei, s-a ataşat Dosarul nr. 10502/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova privind activitatea de cercetare penală în legătură cu accidentul produs la data de 15 august 2010 în urma căruia a decedat autorul reclamanţilor.
Pârâta SC O.V.I.G. SA a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat cenzurarea pretenţiilor reclamanţilor în funcţie de probatoriul efectuat în cauză şi dispoziţiile legale invocate, urmând a se reţine şi culpa victimei, numitul Ş.R.S. circulând cu un alt pasager pe un singur loc din autoturism şi consimţind să fie transportat de către un şofer aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.
Prin Sentinţa civilă nr. 247 din 8 octombrie 2012, Tribunalul Dolj, secţia I civilă, a admis în parte acţiunea; a admis în parte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenţii în nume propriu P.A.G. şi V.M.; a obligat pârâta la plata, către reclamanţii Ş.I.G., Ş.G. şi Ş.I.Z., a sumei de 5500 RON reprezentând daune materiale; a obligat pârâta la plata, către reclamanta Ş.I.G., a sumei de 100.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, reprezentând daune morale; a obligat pârâta la plata, către reclamantul Ş.I.S., prin reprezentant legal Ş.I.G., a sumei de 3.825 euro, în echivalent RON la data plăţii, reprezentând prestaţia periodică de 150 euro lunar, calculată pe intervalul 15 august 2010 - 08 octombrie 2012 şi 150 Euro/lunar în echivalent RON la data plăţii, de la data pronunţării sentinţei şi până la momentul intervenirii unei cauze legale de încetare precum şi la plata sumei de 50.000 euro în echivalent RON la data plăţii, reprezentând daune morale; a obligat pârâta la plata, către reclamanţii Ş.G. şi Ş.I.Z., a sumei de câte 25.000 euro pentru fiecare, în echivalent RON la data plăţii, reprezentând daune morale; a obligat pârâta la plata, către intervenientele P.A.G. şi V.M., a sumei de câte 10.000 euro pentru fiecare, în echivalent RON la data plăţii, reprezentând daune morale; a admis în parte cererile privind acordarea cheltuielilor de judecată, în sensul că: a obligat pârâta la plata către reclamanta Ş.I.G., a sumei de 2000 RON reprezentând cheltuieli de judecată; a obligat pârâta la plata către reclamantul Ş.I.Z., a sumei de 1000 RON reprezentând cheltuieli de judecată; a obligat pârâta la plata, către intervenientele P.A.G. şi V.M., a sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, potrivit referatului de propunere de neîncepere a urmăririi penale întocmit de Inspectoratul de Poliţie de Poliţie Dolj în cadrul Dosarului nr. 10502/P/2010, la data de 15 august 2010, numitul G.V., în timp ce conducea autoutilitara marca D.L. în afara localităţii Craiova pe direcţia Drobeta-Turnu Severin - Balş, a intrat în coliziune cu separatorul metalic de sens montat pe sectorul de drum respectiv.
În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto şi a numitului Ş.R.S., pasager în autoutilitară, soţul reclamantei Ş.I.G., tatăl minorului Ş.I.S., fiul reclamanţilor Ş.I.Z. şi G. şi fratele intervenientelor P.A.G. şi V.M.
La data producerii accidentului, maşina era asigurată la societatea de asigurare SC O.V.I.G. conform poliţiei de asigurare X.
Potrivit art. 57 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, drepturile persoanei păgubite prin producerea accidentelor de circulaţie se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Aceste drepturi se pot exercita şi direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia.
În cazul daunelor producerii prin accidente de autovehicule survenite în anul 2010, asiguraţii sunt despăgubiţi în limitele stabilite de Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care prevede limite maxime de despăgubire pentru prejudiciul cu caracter nepatrimonial şi modul de stabilire a despăgubirilor datorate de asigurător persoanelor prejudiciate prin accidente de autovehicule, atât pentru pagube materiale, cât şi pentru vătămări corporale şi deces.
Potrivit Normelor tehnice aprobate prin actul normativ menţionat, la stabilirea despăgubirilor se au în vedere cheltuieli de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum şi cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative, veniturile nete nerealizate şi alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului şi până la data decesului, dacă au fost cauzate de producerea accidentului, şi daunele morale.
Tribunalul a mai reţinut că, din declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză - B.M.C., M.A., C.G., P.P.I. şi înscrisurile depuse la dosar, rezultă, în mod evident, că moartea neaşteptată a autorului reclamanţilor a fost de natură să creeze un şoc psihic, puternic emoţional tuturor membrilor de familie şi să determine cheltuieli materiale legate de înmormântare şi pomenirile ulterioare, chitanţele depuse la dosar fiind în cuantum total de 5500 RON.
Tribunalul a constatat că decesul autorului a însemnat privarea, pentru totdeauna, a minorului Ş.I.S., de sprijinul material şi moral al tatălui care era, potrivit declaraţiilor martorilor, singurul întreţinător al familiei.
De asemenea, trebuie avut în vedere şi prejudiciul moral al celorlalţi reclamanţi, fiind evident că nu numai soţia supravieţuitoare, dar şi părinţii şi surorile defunctului au fost afectaţi cu toţii, decesul angrenând o suprasolicitare psihică. Se justifică astfel acordarea unor daune morale ca pretium doloris, în compensarea traumelor psihice suferite de moştenitorii victimei decedate şi a lezării sentimentelor de afecţiune.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtă SC O.V.I.G. SA, arătând că la stabilirea despăgubirilor se impunea a fi avut în vedere şi gradul de vinovăţie al numitului Ş.R.S., care a circulat alături de un alt pasager, pe un singur loc în autoturism, şi a consimţit să fie transportat de către un şofer aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.
Pârâta a mai arătat că reţinerea calităţii de rudă nu poate fi suficientă pentru a se acorda daune morale independent de dovedirea prejudiciului, fie el şi de natură nepatrimonială, legătura de rudenie în sine nefiind de natură să creeze o prezumţie absolută a existenţei unui prejudiciu moral.
Prin încheierea din 21 februarie 2013, instanţa de judecată, având în vedere valoarea pretenţiilor menţionate în cererea de chemare în judecată cât şi în cererea de intervenţie, valoare ce depăşeşte 100.000 RON, în raport de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. raportat la art. 2821 alin. (1) C. proc. civ., a recalificat calea de atac ca fiind apelul.
Prin Decizia civilă nr. 14 din 14 martie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 50.000 euro către reclamanta Ş.I.G. şi câte 5000 euro către fiecare dintre intervenientele P.A.G. şi V.M.; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, la cuantificarea daunelor morale acordate soţiei şi surorilor autorului, pe lângă toate celelalte criterii, precum criteriul intensităţii durerii psihice, repercusiunile prejudiciului moral asupra stării generale a sănătăţii, consecinţele prejudiciului pe plan social, profesional şi familial, tulburările şi neajunsurile suferite în prezent şi în viitor, prima instanţă trebuia să se raporteze şi la criteriul echităţii, şi în acelaşi timp să ţină seama de sumele acordate cu acelaşi titlu celorlalţi moştenitori.
Este incontestabil că reclamanta Ş.I.G., în calitate de soţie a autorului Ş.R.S., a fost afectată de decesul soţului şi că este îndreptăţită la acordarea unor daune morale pentru compensarea pierderilor suferite pe plan psihic, social, şi familial, respectiv, privarea de o viaţă normală, liniştită şi fericită pentru aceasta în momentul decesului autorului, dar şi în viitor, însă valoarea acestor despăgubiri trebuie să fie justă şi echitabilă, fără a deveni o sursă de îmbogăţire fără justă cauză.
Mai mult instanţa trebuie să păstreze un echilibru între sumele acordate cu titlu de daune morale moştenitorilor care sunt în grad apropriat de rudenie cu autorul, având în vedere că toţi au fost traumatizaţi psihic prin pierderea suferită, dar şi împrejurarea că sentimentele de afecţiune le-au fost grav lezate.
Chiar dacă reclamanta nu este rudă cu autorul (fiind soţia supravieţuitoare), aceasta se situează din punct de vedere al pierderii suferite, cel puţin la nivelul reclamantului Ş.I.S. căruia, în calitate de fiu al victimei accidentului, i s-a acordat suma de 50.000 euro cu titlu de daune morale.
În respectarea principiului echităţii şi al justului echilibru, instanţa de apel a apreciat că reclamanta Ş.I.G. este îndreptăţită (ca şi fiul său) la plata unor daune morale în cuantum de 50.000 euro, aceasta fiind o sumă rezonabilă ce poate contribui la compensarea prejudiciului moral suferit.
Referitor la intimatele interveniente, instanţa de apel a constatat că, atâta timp cât potrivit jurisprudenţei în materia daunelor morale, acestea pot fi acordate şi persoanelor apropiate celui care a decedat, cu atât mai mult intervenientele, în calitate de surori ale autorului, sunt îndreptăţite la despăgubiri reprezentând prejudiciul moral suferit prin pierderea fratelui lor, fiind de necontestat că decesul acestuia le-a provocat o suferinţă pe plan psihic, fiind lezate sentimentele de afecţiune pe care le au faţă de acesta.
Cu toate acestea, pentru cuantificarea daunelor, instanţa a apreciat că trebuie să se raporteze pe de-o parte la criteriile enunţate, iar pe de trebuie să ţină seama de sumele acordate cu acelaşi titlu celorlalţi moştenitori.
Or, în condiţiile în care s-a considerat că soţia şi fiul autorului trebuie să primească câte 50.000 euro, iar părinţii defunctului câte 25.000 euro fiecare, instanţa de apel a apreciat că prin obligarea pârâtei la câte 5.000 euro pentru fiecare dintre interveniente, se asigură o reparaţie echitabilă şi rezonabilă a prejudiciului moral suferit de acestea, ca urmare a decesului fratelui lor.
Referitor la susţinerea pârâtei privind forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită fapta, în sensul că autorul Ş.R.S. ar avea culpă în producerea accidentului şi că această culpă are consecinţe asupra întinderii despăgubirilor reprezentând daune morale, instanţa de apel a reţinut că aceasta nu este întemeiată, accidentul fiind produs din culpa exclusivă a şoferului - numitul G.V., care, datorită neatenţiei în conducere şi pe fondul consumului de alcool, a intrat în coliziune cu separatorul metalic de sens montat pe sectorul de drum, aşa cum rezultă expres din Referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale întocmit de Inspectoratul de Poliţie Dolj - Serviciul Rutier în Dosarul nr. 10502/P din 24 august 2010, aflat la dosarul cu acelaşi număr, ataşat la dosarul cauzei
În acelaşi timp, din declaraţia numitului P.I.D., care s-a aflat în autoturism împreună cu victima, rezultă că şoferul nu a consumat băuturi alcoolice în prezenţa celor doi pasageri, astfel încât, victimei Ş.R.S. nu i se poate imputa faptul că a acceptat să fie transportat de un şofer sub influenţa băuturilor alcoolice, câtă vreme nu avea cunoştinţă de acest aspect şi ca atare, nu i se poate reţine o culpă din acest punct de vedere.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta Ş.I.G., intervenientele în interes propriu P.A.G. şi V.M., precum şi pârâta SC O.V.I.G. SA.
Recurenta-reclamantă Ş.I.G. şi recurentele-interveniente în interes propriu P.A.G. şi V.M. şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici:
I. Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., respectiv, nu a menţionat care sunt argumentele de fapt şi de drept ce i-au format convingerea în admiterea apelului, sens în care sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu consecinţa casării hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În acest sens, recurentele arată că, deşi hotărârea atacată conţine ample consideraţii teoretice relative la daunele morale şi la prejudiciul moral, instanţa de apel nu precizează, în concret, motivele pe care şi-a fundamentat soluţia, nu examinează apărările reclamantelor formulate prin întâmpinare şi nu indică motivele de drept ce au determinat diminuarea cuantumului daunelor morale acordate recurentelor.
Instanţa de apel apreciază că o astfel de diminuare este impusă de respectarea principiului echităţii, în condiţiile în care limita de despăgubire stabilită de Ordinul nr. 5/2010 este de 2.500.000 euro echivalent în RON la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României.
Prin lipsa motivării, instanţa de apel a nesocotit nu numai dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., dar şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind procesul echitabil, întrucât motivarea corespunzătoare a hotărârii judecătoreşti reprezintă una dintre principalele garanţii ale procedurii judiciare.
II. Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 49 pct. 1 lit. f), pct. 2 lit. a) - c) şi d) din Normele de aplicare a Ordinului nr. 5/2010 al CSA şi dispoziţiile Legii nr. 136/1995, sens în care se impune modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului pârâtei.
În susţinerea acestui motiv de recurs, se arată că sumele acordate cu titlu de daune morale sunt derizorii, fiind stabilite cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale în materie, respectiv, a Ordinului nr. 5/2010 al CSA, care prevede o limită de despăgubire de 2.500.000 euro.
Se mai arată că, în lipsa unor criterii legale de individualizare exactă a daunelor morale, instanţa de judecată este obligată să se raporteze la datele concrete ale cauzei, şi anume, natura relaţiilor dintre părţi, situaţia familială, dificultăţile legate de dispariţia unui membru al familiei etc.
Or, materialul probator administrat în cauză a dovedit că victima accidentului avea un copil minor, pentru asigurarea existenţei căruia defunctul avea două slujbe, iar impactul dispariţiei sale a fost devastator asupra părinţilor şi soţiei.
Relaţia afectivă a fost dovedită şi în ceea ce priveşte surorile victimei, care au contribuit la cheltuielile de înmormântare şi au susţinut moral soţia, copilul şi părinţii decedatului.
Recurentele apreciază că sumele acordate de prima instanţă cu titlu de daune morale sunt în acord cu principiile şi legislaţia în materie, astfel încât se impune a fi menţinute.
Recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. SA a criticat hotărârea instanţei de apel din perspectiva cuantumului daunelor morale acordate, apreciind că dezdăunarea părţilor trebuie să reprezinte o reparare justă şi integrală a pagubei, fără a se transforma însă într-o amendă excesivă pentru autorul daunelor ori în venituri nejustificate pentru victime.
Recurenta-pârâtă arată că în ultima vreme părţile vătămate constituite părţi civile solicită daune morale de la inculpatul asigurat de răspundere civilă, cu menţiunea expresă de a le fi plătite nemijlocit de către societăţile de asigurare, cerând, în acest mod, sume exorbitante.
Or, criteriul care stă la baza cuantificării daunelor morale nu este calitatea de asigurat a celui chemat să repare prejudiciul cauzat şi nici limitele maxime de despăgubire ce cresc de la an la an, ci cuantumul acestora trebuie să fie în mod obiectiv unul just, raţional, echitabil, dar mai ales rezonabil, adică echitatea, compensaţia şi evitarea îmbogăţirii fără justă cauză, iar nu scăderea din limita maximă a contractului de asigurare.
În cazul de faţă forma de vinovăţie a autorului faptei este culpa, iar victima a circulat cu un alt pasager pe un singur loc în autoturism şi a consimţit să fie transportat de un şofer aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, sens în care, la stabilirea daunelor urmează a se ţine cont şi de gradul acestuia de vinovăţie.
Recursurile sunt nefondate, pentru următoarele argumente comune:
Deşi în cauză, pentru ambele recursuri s-a invocat, de către partea adversă, neîncadrarea în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ce ar fi atras aplicarea sancţiunii nulităţii acestora, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de reclamantă şi interveniente se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. în ceea ce priveşte critica referitoare la nemotivarea hotărârii sub aspectul reducerii cuantumului despăgubirilor, precum şi în teza prevăzută de art. 304 pct. 9 din acelaşi cod, cu referire la neaplicarea, sub aspectul reducerii cuantumului despăgubirilor, a Ordinului nr. 5/2010 al CSA, care prevedea, la data survenirii cazului asigurat, o limită de despăgubire de 2.500.000 euro.
De asemenea, recursul declarat de pârâtă se încadrează în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dat fiind faptul că se critică neaplicarea, de către instanţa de apel, în ceea ce priveşte stabilirea răspunderii civile delictuale, a criteriului culpei concurente a victimei, care a cunoscut şi a acceptat riscurile la care se supunea, urcând în autovehiculul condus de autorul accidentului, împrejurare ce ar fi determinat, în opinia recurentei, o diminuare a despăgubirilor.
Având în vedere că recursurile declarate în cauză vizează, în ambele variante, critici aduse modalităţii de cuantificare a despăgubirilor acordate, prin prisma respectării unor criterii legale, Înalta Curte va analiza cauza din perspectiva unor considerente comune.
Astfel, recurentele-reclamante susţin, într-o primă teză, că hotărârea instanţei de apel nu respectă dispoziţiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., respectiv, "(...) conţine ample consideraţii teoretice relative la daunele morale şi prejudiciul moral, fără ca instanţa de apel să arate în concret motivele pe care şi-a fundamentat soluţia, să examineze apărările noastre formulate în cuprinsul întâmpinării sau să indice motivele de drept care au condus la soluţia admiterii apelului pârâtei SC O.V.I.G. SA şi reducerii cuantumului daunelor morale acordate soţiei şi surorilor victimei accidentului rutier", situaţie de natură să încalce dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil şi să atragă casarea hotărârii astfel pronunţate.
Dispoziţiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. reglementează, în mod imperativ, obligativitatea motivării hotărârii judecătoreşti, care trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, este indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicţia ierarhic superioară şi constituie, printre altele, o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile şi mijloacele lor de apărare au fost riguros analizate.
Motivarea reprezintă un element de transparenţă a justiţiei, inerent oricărui act jurisdicţional, întrucât hotărârea judecătorească nu reprezintă un act discreţionar, ci este rezultatul unui proces logic de analiză ştiinţifică a probelor administrate în cauză, în scopul aflării adevărului, consecinţă a unor raţionamente logice făcute de instanţă.
În speţă, se constată că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de textul legal anterior citat, întrucât instanţa de apel a expus în mod corespunzător argumentele ce au determinat formarea convingerii sale şi a răspuns tuturor chestiunilor deduse judecăţii prin intermediul motivelor de apel formulate de către pârâtă, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Motivarea hotărârii judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare problemă ridicată de părţi în cadrul criticilor de nelegalitate aduse soluţiilor pronunţate anterior, ci implică examinarea reală a problemelor esenţiale ce au fost supuse analizei judiciare şi redarea, în considerente, a argumentelor ce au condus la pronunţarea soluţiei respective.
În cauză, problema de drept în jurul căreia poartă analiza instanţei este aceea a aprecierii asupra cuantumului daunelor morale acordate părinţilor, soţiei supravieţuitoare, fiului şi surorilor victimei unui accident rutier, în considerarea relaţiilor afective dintre ele şi a impactului, de natură prejudiciabilă, pe care decesul victimei l-a avut asupra acestor membri de familie, în raport de condiţiile prevăzute de lege pentru aplicarea instituţiei răspunderii civile delictuale.
În justificarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel, pe lângă consideraţiile teoretice privind noţiunea de daune morale, prejudiciu moral, criteriile ce stau la baza evaluării sumelor acordate cu acest titlu, precum şi referirile la practica jurisprudenţială în materie, a constatat că, în ceea ce priveşte daunele morale acordate soţiei supravieţuitoare şi surorilor victimei, instanţa de fond nu a ţinut cont de principiul echităţii şi nu a respectat un echilibru între sumele acordate moştenitorilor aflaţi într-un grad de rudenie apropiat cu autorul.
Instanţa de apel a procedat la aplicarea principiului echităţii şi al justului echilibru, apreciind că soţia supravieţuitoare se situează, din punct de vedere al pierderii suferite, pe acelaşi plan cu fiul victimei, sens în care a acordat acesteia, cu titlu de daune morale, aceeaşi sumă, respectiv, 50.000 euro.
Referitor la surorile victimei, instanţa de apel, în aplicarea aceluiaşi principiu,al echităţii şi al justului echilibru, a apreciat că dacă părinţilor li s-a acordat 25.000 Euro, suma de 5000 euro pentru fiecare dintre surori, reprezintă o reparaţie echitabilă pentru acestea.
În stabilirea modalităţii de acordare a daunelor morale şi a cuantumului acestora, instanţa de apel nu avea cum să facă trimitere la "motivele de drept" pe care şi-a întemeiat convingerea, cum greşit susţin recurentele-reclamante, întrucât cuantificarea prejudiciului moral, în condiţiile în care constată ca fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, este o problemă de apreciere, în raport cu gravitatea vătămărilor aduse şi intensitatea suferinţelor cauzate.
Stabilirea daunelor morale, precum şi cuantumul acestora, este atributul exclusiv al judecătorului care, pe baza unor probe materiale care circumstanţiază cazul producător de prejudiciu moral, având în vedere principiul îmbogăţirii fără justă cauză şi al echităţii, trebuie să stabilească o atare reparaţie.
Or, din această perspectivă, considerentele hotărârii recurate se circumscriu exigenţelor legale privind obligativitatea şi necesitatea motivării, fiind prezentate, contrar susţinerilor recurentelor reclamante, argumentele pe baza cărora instanţa de apel şi-a format convingerea.
Susţinerea recurentelor-reclamante conform căreia instanţa de apel nu ar fi analizat apărările formulate prin întâmpinare, nu pot fi reţinute, întrucât decizia atacată a fost pronunţată la data de 14 martie 2013, iar actul procedural a fost înregistrat la data de 13 martie 2013, în afara termenului prevăzut de lege, fiind calificat, chiar de către reclamante, drept note scrise.
Cu privire la cuantumul daunelor morale despre care reclamanta şi intervenientele în interes propriu arată, într-o a doua teză a recursului formulat, că le-a fost diminuat printr-o greşită interpretare a dispoziţiile art. 49 pct. 1 lit. f), pct. 2 lit. a) - c) şi d) din Normele de aplicare a Ordinului nr. 5/2010 al CSA şi a dispoziţiilor Legii nr. 136/1995, iar pârâta arată că este excesiv, raportat la faptul că victima a avut partea ei de vină în producerea accidentului, nici aceste critici nu pot fi primite.
Astfel, despăgubirile reprezentând daune morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora trebuie să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.
În stabilirea acestor tip de daune instanţele de judecată nu operează cu criterii prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, funcţie de care se apreciază asupra întinderii reparaţiei prejudiciului suferit.
Acest cuantum diferă de la o speţă la alta şi, de regulă, se are în vedere suferinţa pricinuită părţilor vătămate, fie urmare a traumelor fizice îndurate (perioadă de spitalizare, rămânerea cu o infirmitate permanentă etc.), dar şi suferinţa psihică produsă ca urmare a decesului unei persoane apropiate (cum este situaţia din cauza pendinte).
De asemenea, instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere ca sumele de bani pe care le acordă cu titlu de daune morale să aibă efecte compensatorii, respectiv, astfel de sume să nu constituie nici sancţiuni excesive pentru autorii daunelor şi, implicit, pentru societăţile de asigurare, nici venituri nejustificate victimelor daunelor.
Aceasta întrucât o atare despăgubire nu poate repara iremediabilul, ci poate doar să ofere o indemnizaţie satisfăcătoare victimei, în vederea atenuării suferinţelor suportate care, chiar dacă nu pot fi cuantificate, pot fi totuşi compensate prin acordarea unei sume de bani.
Înalta Curte constată că în cauză, nu este incident nici cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu a încălcat nicio normă legală în procesul de evaluare a cuantumului daunelor morale, atât prin menţinerea hotărârii primei instanţe cu privire la sumele acordate cu acest titlu părinţilor şi fiului victimei, cât şi prin diminuarea acestor sume în ceea ce priveşte soţia supravieţuitoare şi surorile aceleiaşi victime, cu prilejul soluţionării litigiului în apel.
Este evident că prin decesul victimei s-a cauzat părinţilor, soţiei supravieţuitoare, fiului şi surorilor acesteia traume psihice accentuate, reprezentând prejudicii afective ce constau în suferinţa pe care o încearcă victimele indirecte (acele persoane legate printr-o relaţie de interes patrimonial sau nepatrimonial cu victima imediată şi care, datorită prejudiciului corporal cauzat acesteia, suferă o pierdere economică sau este lezată în sentimentele ei de afecţiune faţă de respectiva victimă imediată) din cauza pierderii unei fiinţe dragi, faţă de care au o afecţiune deosebită.
Aşa cum s-a arătat în considerentele expuse în paragrafele anterioare, chiar dacă această pierdere nu poate fi înlocuită, ea poate fi compensată, iar sumele acordate de către instanţa de fond părinţilor şi fiului minor al victimei, astfel cum au fost menţinute în apel, constituie, în opinia curţii de apel, o satisfacţie echitabilă, fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale în materie, cu principiul echităţii şi al justului echilibru.
În ceea ce priveşte daunele morale acordate reclamantei Ş.I.G., în calitate de soţie supravieţuitoare a victimei, şi intervenientelor P.A.G. şi V.M., în calitate de surori ale aceleiaşi victime, Înalta Curte constată că ajustarea cuantumului acestor daune pe care a realizat-o instanţa de apel, este, de asemenea, conformă legii şi principiilor enunţate anterior ce guvernează această materie.
În mod corect, în stabilirea daunelor morale acordate soţiei supravieţuitoare, instanţa de apel a avut în vedere sumele acordate cu acelaşi titlu fiului minor al victimei, căruia i s-a acordat suma de 50.000 euro, şi care, situându-se pe acelaşi plan din punct de vedere al pierderii suferite cu aceasta, era firesc să se situeze pe acelaşi plan şi din punct de vedere al compensaţiilor primite ca urmare a tragicului eveniment.
Prin Rezoluţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei nr. 75 adoptată la 14 martie 1965 în materia prejudiciului corporal, s-a statuat expres că "în caz de deces, reparaţia pentru prejudiciul de afectaţiune trebuie acordată părinţilor, soţului şi copiilor victimei pentru că doar în aceste cazuri reparaţia este supusă condiţiei ca aceste persoane să fi avut legături de afecţiune strânse cu victima, în momentul decesului".
Cu toate acestea, practica judiciară a recunoscut şi fraţilor şi surorilor victimei o atare prezumţie de afectivitate, care să-i îndreptăţească pe aceştia la compensaţii cu titlu de daune morale.
În contextul însă în care, în speţă, părinţilor decedatului li s-a acordat câte 25.000 euro pentru fiecare, instanţa de apel a acordat suma de 5000 euro pentru fiecare intervenientă, apreciind că aceasta reprezintă o indemnizaţie corespunzătoare şi conformă legii.
Prin urmare, sub acest aspect, nu se pot reţine criticile recurentei-reclamante şi a recurentelor-interveniente privind o presupusă interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 49 pct. 1 lit. f), pct. 2 lit. a) - c) şi d) din Normele de aplicare a Ordinului nr. 5/2010 al CSA şi a dispoziţiilor Legii nr. 136/1995, cu trimitere la plafonul de despăgubire stabilit prin Ordinul nr. 5/2010 în vigoare la data producerii accidentului, întrucât, aşa cum s-a arătat deja, cuantumul daunelor morale nu cunoaşte criterii de apreciere care să fie reglementate de legislaţia aferentă momentului producerii incidentului.
Referitor la susţinerile recurentei-pârâte potrivit cărora victima accidentului a avut propria vină în producerea acestuia, instanţa de apel a avut în vedere acest aspect, stabilind, în baza analizei probatoriului administrat, că victimei nu i se poate imputa faptul că a acceptat să fie transportată de un şofer sub influenţa băuturilor alcoolice, câtă vreme nu avea cunoştinţă de acest aspect şi ca atare, nu i se poate reţine o culpă din acest punct de vedere.
Recurenta pârâtă nu a formulat critici noi de nelegalitate, referitoare la modalitatea de aplicare de către instanţa de apel a criteriului culpei concurente, mulţumindu-se a reitera susţinerile din apel, motiv pentru care, instanţa de recurs apreciază ca soluţia pronunţată a fost dată cu corecta aplicare şi interpretare a legii. Reanalizarea pe fond a circumstanţelor producerii accidentului, reprezintă o chestiune de interpretare a probelor ce vizează situaţia de fapt stabilită în apel şi nu poate constitui obiect de analiză în recurs, dat fiind limitările art. 304 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta Ş.I.G. şi intervenienţii în nume propriu P.A.G., V.M., precum şi de pârâta SC O.V.I.G. SA, împotriva Deciziei nr. 14 din 14 martie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2013.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5626/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5628/2013. Civil. Servitute. Recurs → |
|---|
