ICCJ. Decizia nr. 5647/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Decizii civile ICCJ 2013

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 5647/2013

Dosar nr. 1407/119/2008*

Şedinţa publică din 5 decembrie 2013

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 iulie 2008 la Tribunalul Covasna reclamantul S.N.A.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul judeţean Covasna, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna, Instituţia prefectului judeţului Covasna, Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Covasna obligarea acestora la plata despăgubirilor pentru folosirea fără titlu a unor părţi din imobilul proprietatea sa, după cum urmează: Consiliul Judeţean Covasna - 244,595 euro; Instituţia prefectului judeţului Covasna - 41.075 euro; Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna - 188.150 euro; Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală - 56.180 euro.

În motivarea acţiunii sale, reclamantul a arătat că prin Sentinţa civilă nr. 1265 din 4 decembrie 2003 a Tribunalului Covasna, definitivă prin Decizia civilă nr. 900/Ap din 23 septembrie 2004 a Curţii de Apel Braşov şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 371/R din 9 octombrie 2007 a aceleiaşi instanţe, a fost admisă acţiunea sa în revendicare astfel că imobilul înscris în CF 156 Sf. Gheorghe top 371/2, 372/1/b, 371/1/b/3 i-a fost restituit în deplină proprietate de către Consiliul Judeţean Covasna şi Prefectura Judeţului Covasna, dreptul de proprietate fiind întabulat în anul 2007.

S-a mai arătat că, deşi din anul 2004 există o hotărâre judecătorească executorie prin care s-a stabilit că statul este un deţinător precar al imobilului la care se referă acţiunea sa, cele patru instituţii au folosit în continuare imobilul, fără niciun titlu legal, până la data de 10 aprilie 2008, când după insistenţele sale a reuşit să încheie contracte de închiriere.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. şi regulile îmbogăţirii fără just temei.

Primul ciclu procesual s-a încheiat cu Decizia nr. 7796 din 3 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă care a admis recursurile declarate de pârâţii Instituţia prefectului judeţului Covasna, Direcţia pentru Agricultură Covasna, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna, Consiliul judeţean Covasna împotriva Deciziei civile nr. 126 Ap din 8 octombrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale. A fost casată decizia atacată şi Sentinţa civilă nr. 132 din 6 mai 2010 a Tribunalului Covasna, secţia civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul Covasna.

Pentru a se pronunţa astfel Înalta Curte a constatat că problema de drept ce se solicită a fi examinată este cea legată de schimbarea cauzei în apel şi al temeiului juridic faţă de cel invocat în raport de dispoziţiile art. 294 C. proc. civ., instanţa de apel încălcând principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.

În speţă, prima instanţă a încălcat principiul contradictorialităţii prin aceea că nu a pus în discuţia părţilor temeiul juridic în raport cu care acestea îşi puteau formula apărările, iar instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 294 C. proc. civ., soluţionând cauza prin prisma unui temei juridic nepus în discuţie, lipsindu-i pe pârâţii-recurenţi de a-şi formula apărările necesare.

În rejudecare, prin Sentinţa civilă nr. 3048 din 14 noiembrie 2012, Tribunalul Covasna a admis în parte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune având ca obiect despăgubiri, doar pentru ziua de 10 iulie 2005. A respins ca nefondată excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Judeţean Covasna. A respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Judeţean Covasna, Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Covasna şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna. A admis în parte acţiunea, obligând pârâţii la plata către reclamant a următoarelor sume cu titlu de despăgubiri: Consiliul judeţean Covasna - 210.936 euro, Instituţia prefectului judeţului Covasna - 28.776 euro, Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Covasna - 30.129 euro şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna - 130.284 euro, precum şi a dobânzilor legale şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 13.273,25 RON.

S-a reţinut că reclamantul este proprietar tabular al imobilului înscris în CF 156 Sf. Gheorghe, top 371/2, 372/1/b,371/1/b/3 cu titlu de moştenire, conform încheierii CF 26365/2007.

Prin Sentinţa civilă nr. 1265 din 4 decembrie 2003 Tribunalul Covasna a constatat că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, a fost anulată încheierea de întabulare nr. 93/1966 şi s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare, în sensul radierii din CF a dreptului Statului Român şi a titlului de folosinţă gratuită înscris în favoarea fostului Comitet Raional PCR Sf. Gheorghe. Au fost obligaţi pârâţii Consiliul judeţean Covasna şi Prefectura judeţului Covasna să restituie în natură reclamantului, în calitate de moştenitor al defunctei F.E., acest imobil.

Prin Decizia civilă nr. 900/Ap din 23 septembrie 2004, Curtea de Apel Braşov a dispus ca imobilul să fie restituit de către cei doi pârâţi reclamantului şi intervenientului N.B.A., iar prin Decizia civilă nr. 371/R din 09 octombrie 2007 a Curţii de Apel Braşov s-a înlăturat din decizia recurată dispoziţia privind obligarea pârâtelor să restituie în natură imobilul alături de reclamant şi intervenientului. Ca urmare, doar reclamantului i s-a restituit imobilul preluat de Statul Român fără titlu valabil.

Predarea efectivă a imobilului s-a făcut la data de 4 martie 2008, potrivit procesului verbal anexat de la dosar (f.109-112).

Ulterior reclamantul a încheiat contracte de închiriere după cum urmează: la data de 9 mai 2008 cu pârâta Instituţia prefectului judeţului Covasna contractul cu numărul nr. 4989, la data de 7 mai 2008 reclamantul a încheiat cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna contractul de închiriere nr. 8373/2008, la data de 10 aprilie 2008 reclamantul a încheiat cu pârâta Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Covasna contractul nr. 9345/2008, iar la data de 11 aprilie 2008 s-a încheiat între reclamant şi pârâtul Consiliul judeţean Covasna contractul de închiriere nr. 3556/2008.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune instanţa a reţinut că prin predarea recomandată la oficiul poştal a acţiunii introductive s-a îndeplinit în mod corect un act procedural conform art. 104 C. proc. civ. Ca urmare, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost admisă doar în parte, pentru ziua de 10 iulie 2005, deoarece prin acţiune s-a solicitat ca despăgubirile să fie acordate pentru perioada 10 iulie 2005 - 10 aprilie 2008.

Cu privire la excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Consiliul judeţean Covasna, instanţa a constatat că potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată. Deci persoanele care nu au capacitate de folosinţă sau a căror capacitate de folosinţă a încetat, nu pot sta în judecată. Capacitatea procesuală de folosinţă constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual, iar capacitatea procesuală de exerciţiu constă în aptitudinea acelei persoane de a-şi valorifica singură drepturile procesuale şi de a-şi îndeplini singură obligaţiile procesuale. Cum partea pârâtă a ocupat un spaţiu din imobilul pârâtului, exercitând astfel un drept (de folosinţă), are aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual derivând din exercitarea acestui drept.

În consecinţă, şi excepţia lipsei capacităţii procesuale a fost respinsă ca nefondată.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul judeţean Covasna, Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Covasna şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna, instanţa a reţinut că, în speţă, calitatea procesuală pasivă presupune o identitate între pârâtul chemat în judecată şi persoana obligată în raportul obligaţional dedus judecăţii, îndreptăţirea de a fi parte în proces aparţinând numai titularului drepturilor şi obligaţiilor ce formează obiectul raportului de drept material şi presupunând existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care ar fi titularul dreptului afirmat. În acest sens, s-a avut în vedere că obiectul cauzei vizează obligarea la plata despăgubirilor ca urmare a faptei ilicite - folosinţa unui imobil fără drept, sens în care are legitimare procesuală pasivă persoana (juridică) ce a folosit bunul.

Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că aceste trei pârâte au calitate procesuală pasivă.

Pe fondul litigiului, instanţa a constatat că acţiunea reclamantului este una întemeiată pe prevederile art. 998 - 999 C. civ., astfel cum a precizat reclamantul în rejudecare, adică este vorba de o acţiune în răspundere civilă delictuală, izvorâtă dintr-un fapt ilicit generator de prejudicii. Numai în situaţia existenţei unui contract de închiriere (locaţiune) se putea vorbi de o răspundere civilă contractuală pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea obligaţiei asumată prin contract, respectiv neplata chiriei.

În cazul unor raporturi extracontractuale intervine răspunderea civilă de drept comun care este răspunderea civilă delictuală, ce intervine atunci când prin fapta păgubitoare se încalcă o obligaţie instituită prin lege şi nu prin contract. Cum în speţă nu a existat un contract de închiriere (locaţiune) între reclamant şi pârâte pentru imobilul din litigiu, care să fi determinat forma răspunderii contractuale pentru neexecutarea acestuia, instanţa a stabilit că este vorba de răspundere civilă delictuală prin plata lipsei de folosinţă a imobilului.

S-a dovedit în speţă că preluarea imobilului s-a făcut de către stat cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, s-a stabilit prin Sentinţa civilă nr. 1265 din 4 decembrie 2003 a Tribunalului Covasna faptul că bunul a fost preluat fără un titlu valabil, caz în care dreptul de proprietate nu s-a strămutat niciodată la stat, ci a rămas în patrimoniul titularului său. Instituţiile pârâte aveau cunoştinţă la data rămânerii definitive a sentinţei menţionate de faptul că bunul nu aparţine în proprietate statului, ci reclamantului, iar prin ocuparea în continuare a acestuia le incumbă obligaţia de a plăti echivalentul lipsei de folosinţă.

Astfel, pârâţii Instituţia Prefectului Jud. Covasna şi Consiliul Judeţean Covasna au fost părţi în procesul de revendicare şi au cunoscut în mod direct hotărârea pronunţată, iar pârâta Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Covasna a primit adresa de informare nr. 5627 din 06 noiembrie 2001 trimisă de Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna din care rezultă că a fost informată despre emiterea sentinţei şi are obligaţia să se mute. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna este o instituţie în subordinea Consiliului Judeţean Covasna.

Este neîntemeiată susţinerea pârâţilor că nu sunt întrunite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, întrucât există fapta ilicită constând în refuzul pârâţilor de a lăsa reclamantului în deplină folosinţă imobilul în cauză. Prejudiciul există şi este reprezentat de contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului - ca atribut al dreptului de proprietate - lipsă de folosinţă ce a determinat un prejudiciu în patrimoniul reclamantului.

Stabilirea despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă s-a făcut în baza concluziilor unui raport de expertiză.

Raportul dintre fapta ilicită şi prejudiciu este evident şi în consecinţă, constatând că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale s-a admis acţiunea în parte, sumele pretinse de reclamant prin acţiunea introductivă fiind mai mare decât despăgubirile dovedite în cauză.

S-a admis şi cererea de obligare a pârâţilor la plata dobânzii legale prevăzută de O.G. nr. 9/2000, calculată pentru fiecare din sumele arătate anterior de la data formulării acţiunii - 11 iulie 2005 şi până la data achitării integrale.

Reclamantul a dovedit că a suportat suma de 70.327 RON cheltuieli de judecată, din care suma de 6200 RON onorariu avocaţial în rejudecare (anexă la concluziile finale), de 3810 RON contravaloarea celui de-al doilea raport de expertiză (dosar rejudecare), 33.511 RON cheltuieli în primul ciclu procesual, 11.554 RON cheltuieli în apel şi 15.252 RON cheltuieli în recurs (taxă judiciară de timbru, onorariu avocaţial, contravaloare raport expertiză).

Referitor la suma de 3830 RON - contravaloarea raportului de expertiză tehnică întocmit în primul ciclu procesual - deşi în rejudecare s-a constatat nulitatea acestui raport pentru faptul că a fost întocmit de un expert care nu era competent, pârâţii vor fi obligaţi şi la plata acestei sume, întrucât nu s-au opus întocmirii acestui raport de către expert, deci nu au invocat motivul de nulitate anterior întocmirii raportului.

În baza art. 274, 276 C. proc. civ., cheltuielile de judecată au fost acordate proporţional cu pretenţiile admise (s-a solicitat suma totală de 530000 euro, s-a admis suma de 400125 euro, reprezentând 75,49%), adică în sumă de 53093 RON.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamantul şi pârâţii.

Apelanta Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Covasna (D.G.A.D.R.) a criticat hotărârea pentru următoarele motive:

Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea art. 132 alin. (1), întrucât instanţa de fond a admis acţiunea pe baza unor motive tardiv formulate la termenul din data de 15 martie 2012.

Acţiunea a fost înregistrată la data de 15 iulie 2008, având ca temei juridic îmbogăţirea fără justă cauză, iar la data de 15 martie 2012, în rejudecare, acţiunea a fost precizată în sensul indicării ca temei juridic şi a prevederilor art. 483 C. civ. Precizarea de acţiune a fost depusă tardiv şi instanţa trebuia, potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ., să aplice sancţiunea decăderii sau a înregistrării separate a acţiunii.

Dreptul reclamantului de a cere plata fructelor civile există exclusiv faţă de titularul obligaţiei de a preda reclamantului în natură imobilul în litigiu, respectiv Statul Român.

Posesia apelantei D.G.A.D.R. Covasna s-a întemeiat pe un just titlu şi a fost de bună-credinţă. Astfel, imobilul în litigiu a fost ocupat în virtutea contractului de locaţiune încheiat cu Statul Român, respectiv contractul de închiriere nr. 1/1996. Buna-credinţă este relevată de faptul că apelanta nu a fost parte în procesul de revendicare şi a avut credinţa că dreptul locativ nu a încetat. Tribunalul Covasna a reţinut din eroare că în baza unei sentinţe din anul 2001 apelanta D.G.A.D.R. Covasna ar fi ştiut că imobilul nu a aparţinut Statului şi că este ocupat în mod abuziv. Contractul de închiriere nu a fost niciodată desfiinţat pe motivul că ar fi fost încheiat cu un neproprietar.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive faţă de pârâta D.G.A.D.R. Covasna trebuia admisă întrucât nu a fost parte în procesul de revendicare şi nu a avut calitatea de proprietar sau administrator.

A fost reiterată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune întemeiat pe dispoziţiile art. 483 C. civ., care puteau fi cerute retroactiv cu trei ani în urmă, calculate de la data sesizării instanţei din 15 martie 2012.

În mod greşit au fost respinse obiecţiunile la expertiză şi cererea de refacere a expertizei. S-a invocat nulitatea expertizei datorită lipsei măsurătorilor de la faţa locului şi a preluării de către expert a măsurătorilor efectuate într-o expertiză declarată nulă.

Mărimea suprafeţei spaţiului folosit este mult mai mică decât cea înscrisă în contract.

Apelanta Instituţia prefectului judeţului Covasna a susţinut, în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, că instanţa în mod greşit a calculat cei trei ani retroactiv de la data de 11 iulie 2008 - data introducerii acţiunii deşi în perioada 4 martie 2008 (data predării imobilului) - 11 iulie 2008, cel care a avut folosinţa imobilului a fost reclamantul.

În privinţa fondului pricinii, s-a arătat că prima instanţă în mod greşit a reţinut că sunt întrunite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale.

Apelanta arată că a folosit imobilul în baza unui titlu valabil, respectiv în baza H.G. nr. 706/1994 emisă având la bază Decretul-lege nr. 30/1991, acte normative care sunt în vigoare şi nu au fost atacate de către reclamant. În ceea ce priveşte prejudiciul, nu se poate reţine existenţa acestuia, câtă vreme potrivit art. 4 din H.G. 706/1994 instituţiile publice care îşi au sediul în palatele administrative nu plătesc chiria.

Instanţa a reţinut că fapta ilicită constă în refuzul pârâţilor de a lăsa reclamantului în deplină folosinţă imobilul. Or, nu există nicio probă la dosar din care să rezulte că reclamantul ar fi dorit să intre în posesia imobilului încă din anul 2004, iar pârâta Instituţia prefectului judeţului Covasna ar fi refuzat să-şi restrângă folosinţa.

S-a susţinut că lăsarea în mod tacit de către reclamant a imobilului în folosinţa pârâtei exclude angajarea răspunderii civile delictuale.

Reclamantul a urmat în paralel şi procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 care nu prevede posibilitatea acordării de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului; folosirea ambelor căi, pe cale judecătorească şi pe calea legii speciale, a dus la anularea posibilităţii de a mai solicita despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului revendicat.

În ceea ce priveşte modul de calcul al despăgubirilor, valoarea calculată de prima instanţă este nejustificat de mare faţă de valoarea chiriei negociată cu reclamantul în anul 2008 şi nu s-a făcut distincţie în funcţie de categoria de folosinţă a fiecărui spaţiu în parte.

Cheltuielile de judecată trebuiau acordate diferenţiat funcţie de fiecare pârât în parte.

Apelantul Consiliul judeţean Covasna a invocat următoarele motive de apel:

Consiliul Judeţean Covasna a folosit imobilul în baza H.G. 706/1994 şi a H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Consiliului judeţean Covasna nu i se poate reţine fapta ilicită constând în refuzul de a lăsa reclamantului în deplină folosinţă imobilul în cauză; acesta a iniţiat şi a îndeplinit în timp toate actele necesare în vederea predării reclamantului a părţii ocupate din imobil, adoptând în acest sens Hotărârea nr. 27/2008 şi Protocolul de predare - primire nr. 1630/1873 din 19 februarie 2008.

Cu privire la calculul despăgubirilor, instanţa de fond trebuia să aibă în vedere chiria negociată liber cu reclamantul în contractul încheiat ulterior.

Apelanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna (D.G.A.S.P.C.) a invocat următoarele motive de apel:

D.G.A.S.P.C. Covasna a primit în folosinţă gratuită parte a imobilului de la proprietarul tabular Statul Român, nu a cunoscut împrejurarea că acest imobil este revendicat şi nu a fost parte în procesul de revendicare. Dreptul reclamantului îi este opozabil de la data înscrierii reclamantului în cartea funciară - 20 decembrie 2007; acesta şi-a exercitat pentru prima dată atributele dreptului de proprietate la data de 13 februarie 2008 prin somaţia trimisă prin intermediul executorului judecătoresc.

Reclamantul S.N.A.G. a criticat hotărârea apelată sub aspectul stabilirii dobânzilor numai după O.G. nr. 9/2000 este incompletă şi prejudiciabilă pentru reclamant, ţinând cont de faptul că din 1 septembrie 2011 dobânzile sunt reglementate de O.G. nr. 13/2011 care abrogă actul normativ din 2000 şi sporeşte substanţial procentul la dobânzi, context în care după 1 septembrie 2011 şi până la plata efectivă a sumelor se impune ca stabilirea dobânzilor să se realizeze pe baza acestui din urmă act normativ.

În privinţa cheltuielilor de judecată reclamantul a apreciat că este îndreptăţit la acordarea întregii sume cheltuite, iar repartizarea sumei se impune a fi realizată pro parte pe pârâţi, în raport cu pretenţiile admise şi nu în valori egale.

Prin Decizia civilă nr. 14 Ap din 5 martie 2013 Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis în parte apelul declarat de reclamantul S.N.A.G. împotriva Sentinţei civile nr. 3048 din 14 noiembrie 2012 a Tribunalului Covasna, pe care a schimbat-o în parte în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată în sensul că pârâţii vor fi obligaţi procentual în limita pretenţiilor admise, după cum urmează: Consiliul judeţean Covasna - 27.990 RON la instanţa de fond şi 3269 RON în apel, Instituţia prefectului Covasna - 3.817 RON la instanţa de fond şi 445 RON în apel, Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Covasna - 3.992 RON la instanţa de fond şi 466 RON în apel, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna - 17.292 RON la instanţa de fond şi 2.020 RON în apel. Au fost respinse apelurile formulate de pârâţii Consiliul judeţean Covasna, Instituţia prefectului Covasna, Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Covasna şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna împotriva aceleiaşi sentinţe.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut în ceea ce priveşte apelul formulat de pârâta D.G.A.D.R. Covasna, că hotărârea primei instanţe nu a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., cauza cererii de chemare în judecată nefiind schimbată prin menţionarea ca fundament juridic şi a incidenţei dispoziţiilor art. 483 - 487 C. civ.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, faţă de susţinerea că efectul întreruptiv de prescripţie se produce doar din momentul precizării temeiului juridic al acţiunii instanţa a reţinut că acest raţionament este lipsit de fundament juridic, întreruperea prescripţiei operând de la data formulării acţiunii în anul 2008, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a arătat mai sus, precizarea dispoziţiilor legale nu constituie o modificare a acţiunii sau o schimbare a cauzei cererii de chemare în judecată.

Problema prescripţiei dreptului material a fost ridicată şi prin motivele de apel formulate de apelanta Instituţia Prefectului Judeţului Covasna, invocându-se faptul că în perioada 4 martie 2008 - 11 iulie 2008 cel care a avut folosinţa imobilului a fost reclamantul.

Şi din acest punct de vedere instanţa de apel a reţinut că excepţia este neîntemeiată având în vedere că depunerea la poştă prin scrisoare recomandată a acţiunii la data de 11 iulie 2008 atrage întreruperea prescripţiei la acea dată potrivit art. 104 C. proc. civ. Folosinţa reclamată ca fiind abuzivă a imobilului de către apelanta Instituţia prefectului a existat şi în momentul introducerii acţiunii şi a durat până la data încheierii contractului de închiriere cu reclamantul în anul 2008.

S-a reţinut că obligativitatea efectelor hotărârii judecătoreşti de restituire pronunţată de către instanţa de apel operează pentru apelanta D.G.A.D.R. Covasna de la data primirii adresei de informare trimisă de Preşedintele consiliului judeţean 5627 din 6 noiembrie 2011, prin care este informată despre emiterea somaţiei de executare şi a obligaţiei de a părăsi spaţiul ocupat. De altfel, prin chemarea acestei pârâte în judecată pentru evacuare în dosarul 278/2002, indiferent de soluţia pronunţată, apelanta pârâtă a luat la cunoştinţă de faptul că reclamantul este proprietarul imobilului şi că nu mai poate folosi imobilul în speţă.

În legătură cu apărările apelantei legate de întemeierea posesiei pe un just titlu şi existenţa bunei credinţe s-a reţinut că instanţa de fond a constatat în mod corect că între reclamant şi pârât nu a existat pentru perioada din litigiu un contract de închiriere, care să fi putut atrage o eventuală răspundere contractuală pentru neexecutarea acestuia, ci este vorba de o răspundere civilă delictuală pentru folosinţa abuzivă a imobilului. Reclamantul solicită despăgubiri în virtutea dreptului său de proprietate şi a îndrituirii de a culege fructele civile ale imobilului împiedicată de fapta ilicită imputabilă părţilor de a se menţine în posesia abuzivă imobilul după data pronunţării hotărârii judecătoreşti în acţiunea în revendicare. În aceste condiţii, nu au relevanţă juridică apărările apelantei în legătură cu justul titlu şi buna credinţă câtă vreme a fost înştiinţată despre lipsa de titlu pentru folosinţa imobilului.

S-a mai reţinut că sunt relevante dispoziţiile cuprinse în legea cadastrului care afirmă faptul că dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale sunt opozabile faţă de terţi dacă sunt dobândite prin hotărâri judecătoreşti, urmând ca înscrierea să se realizeze doar în cazul în care titularul înţelege să dispună de ele. Astfel indiferent dacă a fost parte sau nu în procesul de revendicare, efectele hotărârii judecătoreşti se răsfrâng şi asupra terţilor în condiţiile arătate.

În ceea ce priveşte nulitatea expertizei, în speţă nu pot fi reţinute încălcări ale anumitor forme legale produse cu prilejul întocmirii expertizei precum şi pricinuirea unei vătămări părţii care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea acesteia. În speţă această nulitate nu a fost invocată în faţa instanţei de fond şi, pe de altă parte, părţile nici nu au solicitat o contraexpertiză în temeiul art. 212 alin. (2) C. proc. civ.

În consecinţă nu se impune anularea raportului de expertiză cu refacerea acestuia, lămuririle lucrării tehnice fiind supusă cenzurii judecătorului fondului în aprecierea probatoriului.

În ceea ce priveşte apelul formulat de pârâta Instituţia Prefectului Judeţului Covasna, s-a reţinut că aspectele privind prescripţia dreptului material la acţiune au fost dezlegate în considerentele anterioare, iar, cu privire la fondul pricinii, s-a reţinut că sunt întrunite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale. Astfel, despăgubirile sunt solicitate de reclamant în baza hotărârii judecătoreşti pentru perioada de după ce s-a restituit proprietatea, nefiind vorba de despăgubiri pe perioada cât imobilul a fost folosit de stat pe baza titlului aparent rezultat din naţionalizare. Sunt astfel fără relevanţă juridică actele normative invocate ca titlu valabil al posesiei înainte de data pronunţării hotărârii judecătoreşti.

În legătură cu evaluarea prejudiciului, despăgubirile au fost calculate în mod corect raportat la spaţiile folosite de fiecare instituţie în parte şi reflectate în contractele de închiriere încheiate după anul 2008 cu reclamantul. În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, lipsa de folosinţă a imobilului nu poate avea alt criteriu de determinare obiectiv decât locaţiunea practicată la nivelul pieţei libere pentru obţinerea unei reparaţii echitabile.

În ceea ce priveşte apelul Consiliului judeţean Covasna, s-a reţinut că şi în cazul acestui pârât, parte în procesul de revendicare, nu au relevanţă juridică actele normative în temeiul cărora a folosit imobilul în speţă înainte de pronunţarea hotărârii judecătoreşti în revendicare; de la această dată, apelantul pârât datorează despăgubiri pentru folosinţa fără titlu a imobilului în condiţiile existenţei răspunderii civile delictuale.

În ceea ce priveşte calculul despăgubirilor, considerentele instanţei sunt aceleaşi ca în cazul motivelor apelantei Instituţia Prefectului, relevanţă având în determinarea acestora lipsa de folosinţă determinată prin raportare la chiria practicată pe piaţa liberă.

Cu privire la apelul D.G.A.S.P.C. Covasna, obligativitatea efectelor hotărârii judecătoreşti pe acţiunea în revendicare rezultă din adresa de informare trimisă de preşedintele Consiliului Judeţean şi din faptul că această structură este un organ de specialitate al Consiliului Judeţean Covasna, cunoscând situaţia caracterizată prin lipsa oricărui titlu pentru folosinţa imobilului pe perioada vizată în acţiune. Dreptul reclamantului obţinut prin hotărâre judecătorească este opozabil terţilor, de altfel, şi fără înscrierea în cartea funciară aşa cum se prevede în Legea cadastrului nr. 7/1996.

Nu poate fi reţinută buna-credinţă în folosinţa imobilului şi faţă de procedurile şi notificările efectuate în baza Legii nr. 10/2001 astfel că apelul pârâtei D.G.A.S.P.C. Covasna este nefondat.

În ceea ce priveşte apelul formulat de reclamantul S.N.A.G., în privinţa dobânzilor, instanţa a reţinut că potrivit principiilor aplicării în timp a legii civile, actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor. Pe cale de consecinţă, legea în vigoare în materia dobânzilor pentru faptele ilicite reţinute în sarcina pârâţilor este O.G. nr. 9/2000, neputându-se face o aplicare retroactivă a legii noi, respectiv O.G. nr. 13/2011.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, repartizarea sumei totale se cuvine a fi efectuată pentru fiecare pârât în parte în raport cu pretenţiile admise şi nu în valori egale.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Instituţia prefectului judeţului Covasna, Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Covasna, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna şi Consiliul judeţean Covasna.

Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Covasna a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5, pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.

În criticile grupate în motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a arătat că nu au fost respectate dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. şi nu s-a determinat temeiul juridic al acţiunii. Art. 998, 999 C. civ. şi art. 483 C. civ. se exclud reciproc, iar instanţa nu a clarificat, cu respectarea principiului contradictorialităţii, care este temeiul juridic al acţiunii şi, deşi s-au făcut mai multe precizări de acţiune, totuşi temeiul juridic nu este clar. În mod greşit s-a reţinut "cauza acţiunii nu se schimbă" deoarece cauza acţiunii nu trebuie confundată cu obiectul acesteia.

S-a mai susţinut că nu sunt întrunite condiţiile cumulative ale răspunderii civile delictuale, iar temeiul juridic al răspunderii civile delictuale a intrat în puterea lucrului judecat. În această situaţie nu mai pot avea eficienţă prevederile art. 483 C. civ. şi nici principiul îmbogăţirii fără justă cauză.

Intimata pârâtă nu are vreo răspundere deoarece nu a avut calitatea de proprietar sau administrator.

Acţiunea este întemeiată pe dispoziţii ale dreptului comun, dar, în cauză imobilul face parte din categoria reglementată de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, statul român preluând abuziv imobilul şi fiind cel ce a "instalat" pe pârâţi în imobil. De asemenea, nu se poate cere chirie pentru perioada de timp inclusă în durata procesului civil de revendicare până la finalizarea acestuia.

În cadrul motivelor bazate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. s-a arătat că instanţele au stabilit că este vorba de răspundere civilă delictuală fără a motiva respingerea temeiului juridic prevăzut de art. 483 C. civ.

De asemenea, s-a arătat că în cauză s-au invocat neregularităţi procedurale cu privire la raportul de expertiză, respinse în mod greşit de instanţă.

În cadrul motivului de recurs bazat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. s-a arătat că intimata nu are calitate procesuală pasivă, fiind chiriaş, închiriind spaţiul de la statul român, conform contractului de la dosarul cauzei, care nu a fost interpretat corect de instanţă. Pretenţiile reclamantului nu pot purta decât în legătură cu statul român.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.

În critici pârâta a arătat că nu a cunoscut situaţia imobilului, împrejurare care nu s-a dovedit în cauză şi nu poate fi acceptată opinia conform căreia ca structură de specialitate în subordinea Consiliului Judeţean Covasna ar fi trebuit să cunoască acest lucru.

Până la data la care reclamantul a adus la cunoştinţă pârâtei faptul că este proprietarul imobilului (10 februarie 2008) exista aparenţa că statul român este proprietarul imobilului şi conform principiului "error communis facit jus" nu poate fi antrenată răspunderea pârâtei pentru perioada 10 iulie 2005 - 13 februarie 2008. Folosinţa imobilului a fost gratuită, în baza unui act administrativ dobândit de la un "veritas dominus". Faţă de data la care reclamantul şi-a înscris dreptul în cartea funciară respectiv 20 decembrie 2007, reclamantul a dat dovadă de pasivitate. Până la înscrierea reclamantului în cartea funciară titularul dreptului de proprietate era statul român. Este adevărat că dreptul reclamantului obţinut printr-o hotărâre judecătorească este opozabil terţilor, dar terţii trebuie să cunoască conţinutul hotărârii judecătoreşti.

Suma stabilită prin raportul de expertiză tehnică judiciară este arbitrară, cu mult peste ceea ce părţile au stabilit prin contractul de locaţiune încheiat ulterior.

Curtea de apel nu a indicat considerentele de fapt şi de drept care i-au format convingerea pentru a respinge motivele de apel ale pârâtei.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv cu nesocotirea H.G. nr. 706/1994 privind trecerea palatelor administrative din municipiile reşedinţe de judeţ în administrarea prefecturilor şi care conferă statului calitatea de proprietar.

În cauză nu s-a demonstrat incidenţa dispoziţiilor art. 998 şi 999 C. civ., reclamantul nu a demonstrat în ce constă greşeala, neglijenţa, imprudenţa sau fapta ilicită care să conducă la antrenarea răspunderii civile delictuale a intimatei-pârâte.

Consiliul judeţean Covasna a indicat ca motive de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 4, 8 şi 9 C. proc. civ.

În critici s-a arătat că în mod greşit instanţa a reţinut că sunt întrunite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale. În realitate nu există fapta ilicită a Consiliului judeţean Covasna, deoarece conform pct. 15 din anexa la H.G. nr. 706/1994 privind trecerea palatelor administrative din municipiile reşedinţă de judeţ în administrarea prefecturilor imobilul în litigiu este o parte componentă a Palatului administrativ din municipiul Sf. Gheorghe, iar palatele administrative, proprietate publică de interes naţional, situate în municipiul reşedinţă de judeţ, sunt destinate conform art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 706/1994 ca sedii ale instituţiilor publice de interes naţional şi judeţean.

Consiliul judeţean Covasna a folosit ca sediu părţi componente din palatul administrativ în baza unui titlu legal, H.G. nr. 1705/2006 şi H.G. nr. 706/1994. Imobilul a rămas în proprietatea publică a statului, consiliul judeţean având numai dreptul de folosinţă. Nu se poate reţine în sarcina consiliului judeţean fapta ilicită constând în refuzul de a lăsa reclamantului în deplină folosinţă imobilul şi nu i se poate imputa că a tergiversat intrarea în legalitate cu privire la posesia bunului. Hotărârea judecătorească a rămas definitivă şi irevocabilă, fiind investită cu formulă executorie la data de 9 iulie 2007, fiind pusă în aplicare prin protocolul de predare-primire nr. 1630/1873 din 19 februarie 2008. Anterior semnării contractului reclamantul nu a avut titlu.

Mai sunt formulate critici cu privire la calculul greşit al despăgubirilor.

Instituţia prefectului judeţului Covasna a criticat hotărârea din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 4, 7 şi 9 C. proc. civ.

S-a arătat că instanţa de apel nu a analizat prescripţia dreptului material la acţiune pentru intervalul 4 martie 2008 - 11 iulie 2008.

În critici s-a arătat că raţionamentul instanţei de apel este în contradicţie cu probele din dosar. Imobilul a fost predat reclamantului prin protocolul de predare-primire de la data de 4 martie 2008, iar în contractul de închiriere este stipulat că plata chiriei se face inclusiv pentru luna aprilie 2008. Acţiunea a fost promovată la data de 11 iulie 2008. Prin urmare între data promovării acţiunii şi data încheierii contractului de închiriere nu există un interval de timp în care instituţia prefectului judeţului Covasna să fi folosit imobilul, motiv pentru care reclamantul nu este îndreptăţit să solicite despăgubiri.

Decizia instanţei de apel este sumar motivată şi pe alocuri confuză, ceea ce echivalează cu nemotivarea.

Instanţa de apel nu a indicat considerentele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, fiind încălcate dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

S-a reţinut că reclamantul a urmat în paralel şi procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, care nu prevede posibilitatea acordării de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului, iar folosirea căii judecătoreşti şi a legii speciale duce la anularea posibilităţii de a mai solicita despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului.

În considerentele deciziei nu se regăseşte niciun argument care să susţină netemeinicia în fapt şi drept a apelului instituţiei prefectului.

În mod greşit s-a reţinut că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale. Instituţia prefectului a deţinut imobilul în baza unui titlu valabil reprezentat de H.G. nr. 706/1994 (care are la bază Decretul-lege nr. 30/1991), pentru toată perioada pentru care s-au solicitat despăgubiri. Reclamantul nu a invocat nelegalitatea acestor titluri.

Prin Sentinţa civilă nr. 1265/2003 Tribunalul Covasna a dispus anularea încheierii nr. 93/1966 prin care s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea statului cu titlu de drept de naţionalizare în baza decretului nr. 302/1948. Această sentinţă nu este opozabilă terţilor, nu are efect asupra trecerii imobilului în proprietatea statului în baza Decretului lege nr. 30/1991. Imobilul obiect al prezentului litigiu a intrat încă o dată în proprietatea statului, prin acest act normativ, în vigoare şi în prezent, iar legea (potrivit art. 645 C. civ.) este unul din modurile prin care se dobândeşte proprietatea. Sub acest aspect instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

În mod greşit instanţa a obligat-o la acordarea lipsei de folosinţă, atâta timp cât instituţiile publice care îşi au sediul în palate administrative nu plătesc chirie conform art. 4 din H.G. nr. 706/1994.

Prin urmare instanţa de apel a aplicat greşit legea pentru că pârâta deţinea imobilul în baza unui titlu valabil şi printr-o prevedere specială este scutită de plata chiriei.

Reclamantul nu şi-a exprimat voinţa de a intra în posesia părţii din imobil deţinută de pârâtă decât după rămânerea irevocabilă a Sentinţei civile nr. 1265/2003 şi nu a învestit cu formulă executorie această sentinţă.

Recurenta a mai arătat că s-a reţinut că fapta ilicită constă în refuzul pârâţilor de a lăsa reclamantului în deplină folosinţă imobilul, dar nu este vreo probă la dosar din care să rezulte că reclamantul ar fi dorit să intre în posesia imobilului şi pârâta instituţia Prefectului ar fi refuzat să-şi restrângă folosinţa.

Din înscrisurile de la dosar rezultă că reclamantul a dorit să intre în posesia imobilului după rămânerea irevocabilă a Sentinţei civile nr. 1265/2003 şi ca urmare a solicitării reclamantului din 11 decembrie 2007 a fost încheiat protocolul de predare-primire a imobilului din data de 4 martie 2008.

Imobilul a fost lăsat în mod tacit de către reclamant în folosinţa pârâtei ceea ce exclude angajarea răspunderii civile delictuale. Reclamantul nu se poate prevala de propria pasivitate pentru a obţine despăgubiri.

În consecinţă instanţa de apel a reţinut în mod greşit că ar fi întrunite elementele generale ale răspunderii civile delictuale.

Recursurile vor fi respinse

Referitor la recursul Direcţiei Generale pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Covasna

Criticile grupate sub motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vor fi înlăturate.

Astfel, sub un prim aspect, decizia este criticată susţinându-se că nu au fost respectate dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. şi nu s-a determinat temeiul juridic al acţiunii.

Critica va fi înlăturată. Verificând actele şi lucrările dosarului se constată că la dosarul de rejudecare nr. 1407/119/2008* al Tribunalului Covasna reclamantul a precizat temeiul juridic al acţiunii, iar critica potrivit căreia art. 998, 999 C. civ. şi art. 483 C. civ. se exclud reciproc rămâne o simplă opinie juridică a recurentei-pârâte. Din această perspectivă va fi înlăturată şi critica potrivit căreia temeiul juridic al răspunderii civile delictuale a intrat în puterea lucrului judecat, respectiv că dispoziţiile art. 483 C. civ. nu ar avea eficienţă.

Critica potrivit căreia pârâta nu are vreo răspundere deoarece nu a avut calitatea de proprietar sau administrator nu poate fi primită, deoarece această instituţie, aşa cum rezultă din ansamblul probator al cauzei, a primit adresa prin care a fost informată de existenţa hotărârii judecătoreşti, revenindu-i obligaţia de a se muta (adresa nr. 5627 din 6 noiembrie 2001). De altfel, ca subiect de drept, având capacitate de folosinţă şi de exerciţiu, această pârâtă a ocupat un spaţiu din imobilul reclamantului exercitând folosinţa acestuia, fiind o identitate între aceasta şi persoana juridică chemată în judecată.

Critica potrivit căreia nu sunt întrunite condiţiile cumulative ale răspunderii civile delictuale şi, legat de aceasta nu este aplicabil principiul îmbogăţirii fără justă cauză, nu poate fi primită. În cauză s-a dovedit caracterul ilicit al folosinţei prelungite al unui bun al altuia împotriva voinţei proprietarului constând în acapararea a două din atributele dreptului de proprietate ("jus utendi" şi "jus fruendi").

Cât priveşte invocarea faptului că fapta ilicită este a statului, respectiv fapta nu este proprie, pentru că recurenta nu a avut calitatea de proprietar sau de administrator, această susţinere nu poate fi primită.

Răspunderea statului pentru deposedarea abuzivă a fost tranşată cu prilejul acţiunii de constatare a nevalabilităţii titlului şi de restituire a bunului, titlul statului nu mai produce efecte din momentul admiterii acţiunii reclamantului prin Sentinţa civilă nr. 1265 din 4 decembrie 2003 a Tribunalului Covasna. În acel moment a început să se manifeste o situaţie juridică nouă şi cauzatoare de prejudicii, din partea pârâţilor constând în folosinţa fără drept şi fără plată a imobilului.

Recurenta-pârâtă este în culpă, răspunde pentru propria faptă ştiut fiind că răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie nu cere o altă calitate decât capacitatea de exerciţiu şi aspectul de a fi generatorul prejudiciului, iar culpa trebuie pur şi simplu să existe, fără a se cere ca ea să aibă o anumită gravitate.

Pe cale de consecinţă, se regăsesc toate elementele răspunderii civile delictuale, iar instanţele au stabilit corect, cu respectarea dispoziţiilor legale, cuantumul despăgubirilor şi perioada pentru care acestea se datorează.

Este adevărat că Legea nr. 10/2001 nu prevede repararea acestui tip de prejudiciu, dar nu se poate nega posibilitatea formulării pe calea dreptului comun (aşa cum este cazul în speţă, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile dreptului, nefiind incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001) a unei cereri de chemare în judecată circumscrise unei astfel de finalităţi de vreme ce această conduită nu a fost interzisă expres în conţinutul legii speciale. În plus o asemenea acţiune trebuie analizată potrivit temeiului juridic invocat de parte, în caz contrar instanţa putând fi suspectată de denegare de dreptate, interzisă prin art. 3 C. civ.

În speţă invalidarea titlului statului, care a fost analizat din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, s-a făcut prin Sentinţa civilă nr. 1265/2003 a Tribunalului Covasna şi nu se poate invoca în actualul proces incidenţa legislaţiei speciale, cu atât mai mult cu cât în rejudecare Tribunalul Covasna a stabilit temeiul juridic al acţiunii.

Pe de altă parte invalidarea titlului statului lipseşte de eficienţă Decretul-lege nr. 30/1991 şi H.G. nr. 706/1994.

Criticile vizând situaţia de fapt nu pot fi avute în vedere, reanalizarea probelor sau a situaţiei de fapt nu poate face obiect al analizei în recurs, potrivit art. 304 C. proc. civ.

S-au mai invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ. se reţine că invocarea este formală, fără a se formula critici încadrabile în textele de lege evocate.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.

Sub un prim aspect referitor la dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ. se reţine că invocarea este formală, fără a se formula critici încadrabile în textele de lege evocate

Pe de altă parte criticile vizând situaţia de fapt nu pot fi avute în vedere, reanalizarea probelor sau a situaţiei de fapt nu pot face obiect al analizei în recurs, potrivit art. 304 C. proc. civ.

Cât priveşte criticile încadrabile în conţinutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la incidenţa H.G. 706/1994 şi art. 998 şi 999 C. civ., vor fi respinse în baza aceloraşi considerente cu care au fost respinse criticile din recursul precedent.

Faţă de susţinerea că pârâta nu a cunoscut situaţia imobilului urmează a se constata pe de o parte că recurenta nu a dovedit că nu cunoaşte situaţia juridică a imobilului, iar din ansamblul probator al cauzei rezultă contrariul, respectiv că se cunoştea situaţia juridică a imobilului.

Cât priveşte susţinerea că exista aparenţa că statul român este proprietarul imobilului conform principiului "error communis facit jus", nici aceasta nu poate fi primită. Titlul statului (Decretul nr. 302/1948) a fost invalidat şi nu mai produce efecte din momentul admiterii acţiunii reclamantului (Sentinţa civilă nr. 1265 din 4 decembrie 2003) şi, pe cale de consecinţă, Decretul-lege nr. 30/1991 şi H.G. nr. 706/1994 nu mai pot crea această aparenţă începând cu 4 decembrie 2003. Răspunderea statului pentru preluarea abuzivă a fost analizată în procesul anterior în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1265 din 4 decembrie 2003 când s-a infirmat titlul său de aparent proprietar, bunul fiind lăsat în proprietatea reclamantului, prin aceasta fiind reparate daunele pentru vechiul abuz. După acea dată s-a manifestat un nou abuz, care a creat prejudicii, comis de recurentele-pârâte, constând în folosirea bunului fără nici un titlu, nici măcar aparent.

Cu referire la recursul Consiliul judeţean Covasna criticile comune vor fi înlăturate cu aceleaşi considerente prin care au fost respinse criticile din recursurile precedente.

În plus se constată că în speţă sunt întrunite condiţiile care atrag răspunderea civilă delictuală: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate şi elementul subiectiv. Fapta ilicită constă în deposedarea reclamantului de bunul său în mod abuziv de către stat, lucru statuat cu putere de lucru judecat prin Sentinţa civilă nr. 1265/2003 a Tribunalului Covasna. Aceasta califică posesia statului ca fiind de rea-credinţă, ceea ce lipseşte de efect actele normative invocate, respectiv Decretul-lege nr. 30/1991, H.G. nr. 706/1994 şi H.G. nr. 1705/2006. Ele nu mai pot crea aparenţa că statul român este proprietarul imobilului.

Sub un alt aspect preluarea imobilului făcându-se în mod abuziv, (aspect tranşat prin Sentinţa civilă nr. 1265/2003 a Tribunalului Covasna) duce la consecinţa că dreptul de proprietate al reclamantului nu a fost pierdut de acesta. Pârâţii aveau cunoştinţă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de faptul că bunul nu aparţine statului, efectele hotărârilor judecătoreşti răsfrângându-se şi asupra terţilor. (Prefectul judeţului Covasna şi Consiliul judeţean Covasna au fost parte în proces; înscrierea în Cartea Funciară are tocmai consecinţa opozabilităţii faţă de terţi).

Elementul subiectiv (culpa) fiind determinat de reaua-credinţă a debitorilor raportului juridic dedus judecăţii, respectiv a pârâţilor din speţă.

Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu este evidentă.

Prejudiciul (constând în echivalentul lipsei de folosinţă) a fost stabilit de instanţă pe baza raportului de expertiză.

Referitor la dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi pct. 8 C. proc. civ. se reţine că invocarea este formală, fără a se formula critici încadrabile în textele de lege evocate.

În fine, recursul formulat de Instituţia prefectului judeţului Covasna invocă dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 7 C. proc. civ., formal, fără a dezvolta critici încadrabile.

De altfel, critica pentru nemotivarea unei hotărâri nu poate viza amploarea, conciziunea sau stilul unei hotărâri ci trebuie să se demonstreze că soluţia instanţei nu are legătură cu probele din dosar sau cu dezbaterile, respectiv nu este rezultatul judecării, ceea ce nu se reţine cu privire la hotărârea recurată.

Ca şi la recursurile precedente, criticile legate de situaţia de fapt şi aprecierea probelor nu vor fi analizate, deoarece acest lucru nu se încadrează în situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Referitor la lipsa analizei de către instanţa de apel a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, această susţinere va fi înlăturată. Analiza prescripţiei s-a făcut în mod clar în conţinutul deciziei recurate, reclamantul se încadrează în termenul general de prescripţie.

Lăsarea pretins tacită de către reclamant în folosinţa pârâtei nu poate avea vreun efect deoarece nu era încheiat un contract de închiriere pentru a opera instituţia "tacitei relocaţiuni".

Cu referire la criticile comune încadrate în conţinutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vor fi înlăturate pentru considerentele deja arătate cu ocazia analizei recursurilor precedente.

În plus, referitor la criticile prin care se invocă împrejurarea că reclamantul a urmat în paralel procedura Legii nr. 10/2001, ceea ce ar exclude posibilitatea acordării de despăgubiri vor fi înlăturate în baza aceloraşi considerente deja exprimate. Prin acţiunea de faţă reclamantul tinde la repararea integrală a prejudiciului solicitând despăgubiri (beneficiul nerealizat) constând în lipsa de folosinţă, ceea ce nu poate fi respins de instanţă, pentru că altfel s-ar ajunge la denegarea de dreptate, ceea ce este interzis prin conţinutul art. 3 C. civ.

Aşa cum am arătat, sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale. Fapta ilicită este determinată de preluarea abuzivă a imobilului de către stat prin Decretul nr. 302/1948 şi, cum rezultă din considerentele deja expuse sunt întrunite şi celelalte elemente care atrag răspunderea civilă delictuală.

Criticile relative la opozabilitatea către terţi a Sentinţei nr. 1265/2003 a Tribunalului Covasna vor fi înlăturate în baza aceloraşi considerente expuse mai sus.

În contextul celor prezentate a susţine că imobilul a trecut încă o dată în proprietatea statului prin Decretul-lege nr. 30/1991, care alături de H.G. nr. 706/1994 ar conferi un titlu pârâtei (pârâţilor), denotă din partea pârâtei (pârâţilor) o greşită înţelegere a cadrului legislativ cât şi necunoaşterea problemei de drept dedusă judecăţii, respectiv, se constată că decizia recurată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale.

Aşa fiind, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. recursurile vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de pârâţii Instituţia Prefectului Judeţul Covasna, Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Covasna, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna şi Consiliul Judeţean Covasna împotriva Deciziei civile nr. 14/Ap din 5 martie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2013.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 5628/2013. Civil. Servitute. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 5651/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs →

ICCJ. Decizia nr. 5647/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5647/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs