ICCJ. Decizia nr. 5653/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5653/2013
Dosar nr. 6576/3/2008
Şedinţa publică din 5 decembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 19 februarie 2009 reclamanţii R.S.M., S.T.F. şi D.E. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, solicitând restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 1.500 mp şi construcţie compusă din 3 apartamente situate în Bucureşti str. C., sector 2, iar în subsidiar, obligarea Municipiului Bucureşti prin Primarul General la emiterea unei decizii de acordare a despăgubirilor, astfel cum vor fi stabilite prin raportul de expertiză ce va fi administrat în cauză, cu cheltuieli de judecată.
La data de 12 mai 2009 reclamanţii R.S.M., S.T.F., D.E. şi P.I. (intervenient forţat), în baza dispoziţiilor prevăzute de art. 132 alin. (2) pct. 1 şi 2 C. proc. civ., au formulat cerere precizatoare în sensul că solicită să se dispună restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 1.500 mp şi construcţie compusă din 3 apartamente cu 2 camere, marchiză şi bucătărie, situat în Bucureşti, str. C., sector 2, iar în subsidiar, obligarea Municipiului Bucureşti prin Primarul General la emiterea unei dispoziţii prin care să propună acordarea de despăgubiri băneşti conform dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 cu modificările şi completările ulterioare, pentru părţile din imobilul (teren şi construcţie) situat în Bucureşti, sector 2, str. C., pentru care nu se poate dispune restituirea în natură.
Prin Sentinţa civilă nr. 866 din 10 iunie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti să emită dispoziţie prin care să propună măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul în litigiu. A fost respinsă cererea privind restituirea în natură a imobilului, emiterea de către pârât a dispoziţiei prin care să propună acordarea de despăgubiri băneşti şi privind măsuri reparatorii pentru diferenţa de teren situat în Bucureşti, str. C., ca neîntemeiate.
S-a reţinut, în esenţă, că dovada dreptului de proprietate asupra imobilului şi calitatea de moştenitor al reclamanţilor şi intervenientului s-a făcut prin înscrisurile ce se regăsesc în dosarul administrativ, iar imobilul nu poate fi restituit în natură, acesta fiind înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995, iar referitor la terenul curte de 616,34 mp sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Tribunalul a constatat că reclamanţii şi intervenienţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de pârâtă sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, având în vedere şi dispoziţiile Deciziei XX a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursului în interesul legii.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au formulat apel în termen legal reclamanţii R.S.M., S.T.F. şi D.E.
Prin Decizia civilă nr. 126A din 8 aprilie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul în baza dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., a schimbat în parte sentinţa în sensul admiterii în parte a cererii privind restituirea în natură a suprafeţei de 495 mp identificaţi conform raportului de expertiză întocmit de A.I. - plan de situaţie aflat la dosar şi a păstrat restul dispoziţiilor privind restituirea prin echivalent constând în despăgubiri pentru terenul rămas de 288,28 mp şi trei corpuri de case precum şi cu privire la cheltuielile de judecată. De asemenea, în baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâtul la plata sumei de 900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, către apelanţii reclamanţi.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
În cauză, aceste dispoziţii legale au fost interpretate greşit de către prima instanţă întrucât terenul în litigiu are o suprafaţă mult mai mare decât "terenul aferent apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, teren ce a fost individualizat de către expertul A.I. în schiţa - anexă la raportul de expertiză aflată la dosar, ca având o suprafaţă de 166,92 mp pentru cele trei apartamente vândute în baza Legii nr. 112/1995.
Din suprafaţa totală de 783 mp teren aferent întregului imobil din str. I.P.B., sector 2, expertul a identificat o suprafaţă de 495 mp ce poate fi restituită în natură, în condiţiile în care s-au respectat servituţile de trecere pentru accesul la cele trei apartamente cu o lăţime de 2 m, ce însumează 121 mp, aşa încât să fie respectate dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 în sensul terenului aferent imobilelor vândute în baza Legii nr. 112/1995.
Faţă de aceste aspecte, Curtea a reţinut că în cauză, suprafaţa de teren ce a rămas în proprietatea Municipiului Bucureşti ca urmare a soluţiei pronunţate de către prima instanţă este mult mai mare decât cea necesară utilizării normale a celor trei apartamente vândute în baza Legii nr. 112/1995, pentru care terenul vândut este de numai 166,92 mp.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, solicitând modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului ca nefondat şi menţinerii hotărârii pronunţate de Tribunalul Bucureşti. A invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs a susţinut că terenul a cărui restituire în natură se solicită reprezintă curtea imobilului, că Hotărârea nr. 923/2010 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 dispune că nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, că prin noţiunea de "teren aferent" se înţelege terenul pe care este amplasată construcţia, respectiv amprenta construcţiei, cât şi terenul din împrejurimile construcţiei necesar bunei utilizări a acesteia, indiferent de categoria de folosinţă. Stabilirea acestei suprafeţe se face motivat de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării. Cum terenul în litigiu reprezintă curtea aferentă apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, acesta constituie un impediment la restituirea în natură a imobilului, astfel încât, în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nu se poate dispune decât acordarea de despăgubiri. Pe de altă parte, la dosar nu se regăseşte o situaţie juridică clară a terenului, în sensul dacă acesta aparţine domeniului public sau privat. Restituirea în natură nu este posibilă nici în raport de dispoziţiile art. 10.3 din Normele metodologice, urmând a se ţine seama de existenţa amenajărilor de utilitate publică.
De asemenea, a susţinut că reclamanţii nu au făcut dovezi cu privire la primirea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu, potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora nu sunt îndreptăţite la restituire în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de ţara noastră privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.
Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 10/2001 "(1) De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură. (11) Nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 .. cu respectarea condiţiilor cerute de lege."
Prin art. 7.3 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 este definită noţiunea de «teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995», legiuitorul stabilind că prin aceasta se înţelege «terenul pe care este amplasată construcţia, respectiv amprenta construcţiei, cât şi terenul din împrejurimile construcţiei necesar bunei utilizări a acesteia, indiferent de categoria de folosinţă.»
Stabilind pe deplin starea de fapt, inclusiv prin administrarea probei cu expertiză în apel, instanţa a aplicat corect dispoziţiile legale, respectând drepturile persoanelor care au cumpărat cele trei apartamente în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Astfel, în raportul de expertiză tehnică judiciară, astfel cum a fost completat la solicitarea reclamanţilor, terenul aferent imobilului în litigiu are o suprafaţă de 783 mp, din care a fost înstrăinată, în baza Legii nr. 112/1995, odată cu cele trei apartamente, o suprafaţă însumată de 166,92 mp situată sub construcţiile vechi. De asemenea, au fost calculate servituţi de trecere cu lăţimea de 2 metri, ce însumează 121 mp. Urmare a stabilirii în acest mod a terenului aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, a rezultat posibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 495 mp, pe care în prezent sunt depozitate deşeuri lemnoase, mobilier dezafectat, construcţii provizorii.
Împrejurarea că acest teren este curtea imobilului pentru care reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, nu este de natură a duce la respingerea cererii de restituire în natură, atâta vreme cât dispoziţiile legale referitoare la modul de determinare a terenului aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 au fost respectate.
A proceda altfel, ar duce la încălcarea regulii înscrise în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, privind restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, fără justificarea încadrării în situaţia reglementată cu titlu de excepţie prin alin. (11) al aceluiaşi articol.
Critica referitoare la existenţa unor detalii de sistematizare, de care instanţa de apel nu ar fi ţinut seama, nu poate fi primită, pe de o parte pentru că este o critică generică, ce nu individualizează elementele de sistematizare ignorate, iar pe de altă parte existenţa unor asemenea detalii nu a fost afirmată până în acest stadiu procesual de recurentul-pârât.
Ca nefondată se va privi şi critica vizând situaţia juridică a terenului, ce nu ar fi fost clar stabilită de instanţa de apel. Recurentul-pârât nu face altceva decât să redea conţinutul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (3) din Hotărârea nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, fără a concretiza în ce mod instanţa de apel a încălcat aceste dispoziţii legale.
Ultima critică, referitoare la lipsa dovezilor cu privire la primirea de către reclamanţi a despăgubirilor pentru imobilul în litigiu, potrivit acordurilor internaţionale, este străină de cauză, fiind o critică pe care această parte o promovează curent în litigiile având ca obiect Legea nr. 10/2001, indiferent dacă are sau nu legătură cu pricina. Aşa fiind, instanţa nu o va analiza.
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecinţa menţinerii deciziei pronunţate în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva Deciziei civile nr. 126A din 8 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 5646/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5655/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
