ICCJ. Decizia nr. 5619/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5619/2013
Dosar nr. 4209/105/2012
Şedinţa publică din 3 decembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia formulată la 1 iunie 2012, G.C.I. şi G.D., au solicitat instanţei - în contradictoriu cu Statul Român prin M.T.I., reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA şi Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - să constate nulitatea absolută a Hotărârii din 21 mai 2009 şi a procesului verbal din 21 mai 2009, ce face parte integrantă din această hotărâre, precum şi calitatea reclamanţilor de expropriaţi, ca titulari ai dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3031 m.p., situat în extravilanul comunei Gherghiţa, judeţ Prahova, teren ce a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică prin H.G. nr. 244 din 5 martie 2008.
Reclamanţii au mai solicitat totodată, obligarea Statul Român, de a le plăti suma de 90.946,16 lei, reprezentând despăgubiri pentru exproprierea imobilului, actualizată la cursul lei/euro, al B.N.R., din ziua plăţii.
În subsidiar, s-a solicitat obligarea Statului Român de a le lăsa reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 3031 mp, parte din suprafaţa totală de 47.405 mp, situată în extravilanul comunei Gherghiţa, judeţ Prahova sau obligarea pârâtului la plata contravalorii terenului, în sumă de 90.945,16 lei, reprezentând valoarea reală a nemişcătorului, de la data ocupării lui abuzive.
În motivarea cererii, reclamanţii au învederat că sunt proprietari ai terenului în suprafaţă de 47.405 mp situat în extravilanul comunei Gherghiţa, judeţ Prahova, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 27 aprilie 2003 de B.N.P. F.M. şi T.A.C. din Ploieşti, înscris în C.F., prin încheierea din 31 mai 2005 a O.C.P. Prahova.
Prin H.G. nr. 244 din 05 martie 2008 publicată în M. Of. nr. 195 din 13 martie 2008, Anexa I, poziţia 1652, s-a dispus exproprierea pentru suprafaţa de teren de 3031 mp situată în comuna Gherghiţa, judeţul Prahova, parte din suprafaţa totală de 47.405 mp.
Menţionează reclamanţii că în tabelul din Anexa 1 la H.G. nr. 244/2008, poziţia 1652, în mod eronat au fost arătaţi ca titulari ai dreptului de proprietate numiţii M.T.B., M.I.M., M.E., deşi la data publicării hotărârii reclamanţii erau titulari ai dreptului de proprietate conform contractului de vânzare - cumpărare sus arătat.
Se mai arată că deşi, au solicitat Primăriei comunei Gherghiţa ca plata despăgubirilor să li se facă lor, ca titulari ai dreptului de proprietate, nici până la data introducerii acţiunii nu li s-au achitat despăgubirile cuvenite, deşi, în fapt, terenul obiect al exproprierii a fost ocupat de autostrada Bucureşti-Braşov, tronsonul Bucureşti - Ploieşti, încă din 2008, iar aceştia nu au contestat niciodată cuantumul stabilit al despăgubirilor.
Se menţionează că în urma demersurilor efectuate, la data de 21 mai 2012, li s-a comunicat din partea Societăţii civile de avocaţi D. şi asociaţii, în calitate de reprezentanţi ai C.N.A.D.N.R., o serie de înscrisuri, şi anume: Hotărârea 13 din 21 mai 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a comunei Gherghiţa şi a Procesului verbal nr. 13/21 mai 2009 ce face parte integrantă din această hotărâre, înscrisuri prin care se hotăra încetarea procedurii de expropriere privitoare la terenul în suprafaţă de 3.031 mp, fără a se proceda la plata sau consemnarea despăgubirilor prevăzute în H.G. nr. 244/2008.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Prahova, secţia I-a civilă, prin sentinţa nr. 5611 din 10 decembrie 2012, a respins contestaţia formulată în contradictoriu cu Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A respins totodată contestaţia, formulată în contradictoriu cu Statul român prin C.N.A.D.R. SA, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că întrucât, potrivit hotărârii din 21 mai 2009 a fost necesară refacerea documentaţiei cadastrale a imobilului din localitatea Gherghiţa în vederea punerii în concordanţă cu limita de expropriere stabilită prin Proiectul tehnic al autostrăzii Bucureşti - Ploieşti întocmit în anul 2008, procedura exproprierii a încetat, însă înainte de a se proceda la plata sau consemnarea despăgubirilor, astfel încât nu se poate susţine că a operat transferul proprietăţii asupra imobilului, potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004.
Cât priveşte motivele de nulitate absolută invocate de către reclamanţi, tribunalul a apreciat că acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, în ceea ce priveşte atribuţiile Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, tribunalul a reţinut faptul că prin art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 434/2009 acestea sunt enumerate generic, Comisia având atribuţii în analizarea cererilor şi documentelor doveditoare depuse în condiţiile art. 5 din Legea nr. 198/2004, iar aceste atribuţii nu sunt stabilite limitativ prin lege în condiţiile în care potrivit art. 4 alin. (7) din Legea nr. 198/2004, în situaţia în care, ca urmare a definitivării proiectului tehnic sau a detaliilor de execuţie, amplasamentul lucrării se modifică, expropriatorul va proceda la regularizarea datelor de identificare a imobilelor supuse exproprierii şi la actualizarea tabelelor prevăzute la alin. (5), cu respectarea reglementărilor în vigoare şi fără a mai fi necesară modificarea H.G. sau a autorităţii administraţiei publice locale competente, după caz.
Astfel, în cauză, documentaţia cadastrală trebuia refăcută în vederea stabilirii suprafeţei exacte ce urma să fie expropriată, astfel că hotărârea de despăgubire putea fi lipsită de efecte juridice, printr-o decizie de încetare a procedurii de expropriere emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.
În ceea ce priveşte lipsa semnăturii tuturor membrilor comisiei, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 5 alin. (1)2 din H.G. nr. 434/2009, comisia este legal întrunită şi îşi poate desfăşura lucrările în prezenţa a cel puţin 3 membri, astfel că susţinerile reclamanţilor sunt neîntemeiate.
Cât priveşte solicitarea reclamanţilor de a se constata calitatea acestora de expropriaţi în temeiul Legii nr. 198/2004 faţă de care se solicită obligarea pârâtei la consemnarea despăgubirilor în valoare de 90.945 lei, tribunalul a apreciat de asemenea că cererea este neîntemeiată, având în vedere faptul că procedura de expropriere a încetat „din motive temeinice”.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a I-a civilă, care prin Decizia nr. 22 din 28 martie 2013, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de fond.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că - referitor la cel de-al doilea capăt al cererii introductive, vizând revendicarea terenului în suprafaţă de 3.031 mp - în acord cu dispoziţiile art. 18, art. 20 alin. (2), art. 2 alin. (1) şi art. 28 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanţa de fond avea suficiente elemente în funcţie de care să stabilească ea însăşi cuantumul taxei de timbru datorate de către reclamanţi, în condiţiile în care aceştia au menţionat în mod expres contravaloarea terenului revendicat ca fiind de 90.945,16 lei, prin chiar acţiunea introductivă.
Ca atare, în mod eronat instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, anulând cererea ca netimbrată, deşi potrivit textelor legale anterior menţionate avea obligaţia ca, prin raportare la valoarea indicată de către reclamanţi, să stabilească în sarcina acestora cuantumul taxei judiciare de timbru datorate şi să le pună în vedere de asemenea, obligaţia de a achita această taxă de timbru sub sancţiunea anulării cererii.
Neprocedând în acest mod, se arată, cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare, instanţa s-a aflat în situaţia de a anula cererea ca netimbrată, fără a intra deci, în judecata fondului privind acest capăt de cerere.
Considerând că se impune cercetarea cauzei în mod unitar, sub toate capetele de cerere, instanţa de apel a apreciat necesar administrarea şi a unui amplu probatoriu vizând fondul tuturor pretenţiilor deduse judecăţii, inclusiv sub aspectul identificării suprafeţei de teren ce face obiectul judecăţii (3.013 mp respectiv 3.279 mp), a situaţiei juridice actuale a acestuia, a identificării posesiei actuale a terenului, precum şi a posesiei prin raportare la momentul declanşării procedurilor de expropriere conform H.G. nr. 244/2008 şi succesiv, până în prezent.
S-a dispus totodată ca, instanţa de fond să administreze toate probele necesare (înscrisuri, expertiză) pentru lămurirea situaţiei de fapt şi de drept privind evoluţia juridică a terenului, a posesiei efective a acestuia şi a legalităţii actelor emise în procedura exproprierii.
În cauză, a declarat recurs în termen legal pârâtul Statul român prin C.N.A.D.N.R. SA care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. de la 1865, cu modificările ulterioare, aplicabil cauzei de faţă, critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- motivarea instanţei de apel este „lacunară”, în condiţiile în care este tratat în principal motivul de apel vizând anularea ca netimbrat a capătului de cerere având ca obiect revendicarea imobilului.
- s-a reţinut greşit că instanţa de fond ar fi avut suficiente elemente pentru a stabili ea însăşi cuantumul taxei de timbru datorată de către reclamanţi, în condiţiile în care nu a existat o valoare indicată de aceştia în petitul cererii, deşi li s-a solicitat să o precizeze.
- în legătură cu celelalte capete de cerere, instanţa de control judiciar nu oferă o argumentare adecvată cu privire la motivele casării, în privinţa lor.
Aşadar, se arată, dacă în privinţa capătului de cerere privind revendicarea, anulat ca netimbrat, ar fi existat un temei legal pentru trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului, în ceea ce priveşte celelalte cereri, soluţia nu se justifică nefiind prezentate argumente care să justifice hotărârea instanţei.
Recursul se priveşte ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, cu modificările ulterioare, aplicabil cauzei de faţă, judecând apelul, instanţa va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, motivele de ordine publică putând fi invocate şi din oficiu.
Corelativ, alin. (2) al textului dispune că instanţa de control judiciar poate încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate în primă instanţă, precum şi administrarea de probe noi, propuse în condiţiile art. 292 dacă se consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei.
Potrivit art. 297 alin. (1) din acelaşi cod, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 27 din Legea nr. 202/2010 „privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor”, instanţa de apel va judeca procesul şi va evoca fondul (după anularea hotărârii atacate) chiar în cazul în care se constată că, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii, care nu a fost legal citată.
Într-o primă ipoteză - neverificată în speţă - teza a II-a a textului permite trimiterea cauzei spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei instanţe egală în grad cu aceasta, din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului iar părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri, prin cererea de apel ori prin întâmpinare.
Cea de-a doua ipoteză, vizată de legiuitor pentru trimiterea cauzei spre rejudecare, de către instanţa de apel, se referă la cazul în care judecata în primă instanţă s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, solicitarea părţii, în acest sens, fiind de asemenea prevăzută în mod expres.
Niciuna din cele două ipoteze reglementate de lege, nu sunt aplicabile cauzei, neexistând niciun impediment legal ca instanţa de control judiciar să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă şi respectiv să se pronunţe pe fond asupra contestaţiei formulate de reclamanţi împotriva hotărârii din 21 mai 2009 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2001, precum şi asupra cererilor vizând constatarea calităţii lor de expropriaţi şi de obligare a Statului român la plata despăgubirilor cuvenite urmare exproprierii.
Aşa cum corect se reţine prin motivele de recurs, instanţa de control judiciar şi-a argumentat soluţia, tratând în principal motivul de apel referitor la anularea ca netimbrat a capătului de cerere având ca obiect revendicarea, deşi acesta fusese formulat, subsidiar cererilor principale.
Or, la dosarul cauzei, sunt suficiente elemente care să poată contura convingerea instanţei de control judiciar, în legătură cu cererile deduse judecăţii.
Astfel, aşa cum reţine tribunalul şi cum se învederează şi prin motivele de recurs, este de necontestat că reclamanţii deţin dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 47.405 mp situat în extravilanul comunei Gherghiţa, judeţul Prahova, lot din care face parte şi suprafaţa expropriată de 3.279 mp.
Actele cauzei atestă fără echivoc, că procedurile exproprierii imobilelor aflate pe „coridorul” lucrării „Construcţia autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Bucureşti-Piteşti”, suspendate la nivelul anului 2009, au fost reluate la sfârşitul anului 2011, în baza Legii nr. 255/2010, act normativ în temeiul căruia s-a emis Decizia de expropriere nr. 1652 din 28 noiembrie 2011 a C.N.A.D.N.R. SA în anexa căreia - la poziţia 212 - este menţionat imobilul proprietatea reclamanţilor.
În legătură cu această decizie, reclamanţii au învederat primei instanţe că, înţeleg să o conteste şi să-şi completeze cererea introductivă, făcând trimitere la prevederile art. 132 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., chestiune reiterată în apel.
Toate aceste aspecte conturează cadrul procesual în limitele căruia - şi în acord cu prevederile mai sus invocate - instanţa de apel, evocând fondul, trebuia să se pronunţe (în raport de probele deja administrate sau, dacă este cazul, dispunând completarea probatoriului) asupra cererilor deduse judecăţii.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, recursul urmează a se admite, cu consecinţa casării deciziei atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 22 din 28 martie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5510/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5216/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
