ICCJ. Decizia nr. 5704/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5704/2013
Dosar nr. 2922/1/2001
Şedinţa publică din 6 decembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 3797/1998 pe rolul Judecătoriei Constanţa, reclamantul S.I., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Constanţa, municipiul Constanţa prin Primar şi Statul Român prin D.G.F.P.C.F.S. Constanţa, a solicitat restituirea imobilului situat în Constanţa, str. A.P., format din teren în suprafaţă de 359 mp şi clădire compusă din 2 apartamente - parter şi etaj - cu dependinţe şi garaj.
Prin Sentinţa civilă nr. 696 din 16 octombrie 2000 a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea civilă în revendicare.
Prin Decizia civilă nr. 176 din 15 mai 2001, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul S.I.
Împotriva Deciziei nr. 176 din 15 mai 2001 a declarat recurs apelantul-reclamant S.I.
Recursul a fost înregistrat la data de 5 iulie 2001 pe rolul Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, sub nr. 2922/1/2001 (număr vechi 3289/2001).
Judecata recursului a fost suspendată la 19 iunie 2002, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, la cererea recurentului S.I., prin mandatar H.V., ca urmare a formulării notificării nr. 264/2001 pentru imobilul în litigiu, cauza fiind repusă pe rol, din oficiu, la data de 10 octombrie 2005, pentru verificări.
Prin încheierea din data de 9 decembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a menţinut măsura suspendării judecării recursului.
La data de 29 noiembrie 2011, pentru verificarea măsurii suspendării, se acordă un nou termen, 10 februarie 2012.
Prin încheierea din 10 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, amână judecarea cauzei la 23 martie 2012 în vedere depunerii certificatului de deces al recurentului S.I.
Prin încheierea din 23 martie 2012 s-a repus cauza pe rol din oficiu pentru a se emite adresă la Primăria municipiului Constanţa pentru a se comunica dacă s-a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiilor din 7 iulie 2006 şi din 30 ianuarie 2009 emise de Primarul municipiului Constanţa.
Conform răspunsului existent la dosar, rezultă că Dispoziţiile din 7 iulie 2006 şi din 30 ianuarie 2009 emise de Primarul municipiului Constanţa nu au fost contestate, dar documentaţia aferentă celor două dispoziţii urmează a fi reanalizată.
Întrucât din acest răspuns Înalta Curte a dedus intenţia unităţii emitente de a revoca cele două dispoziţii, la termenul din 29 septembrie 2012 au fost solicitate relaţii în acest sens, prin răspunsul de la dosar Primăria municipiului Constanţa comunicând că nu a fost emisă o nouă dispoziţie, procedura aflându-se în lucru.
Prin încheierea din 19 octombrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a amânat judecarea cauzei la 22 februarie 2013 pentru a se depune certificat de moştenitor de pe urma defunctei S.E., dată la care s-a menţinut măsura suspendării judecării recursului.
În urma măsurilor dispuse la data de 24 octombrie 2013 pentru a se verifica dacă mai subzistă motivele suspendării, s-a fixat termen la data de 6 decembrie 2013.
Conform referatului întocmit de magistratul asistent, relaţiile sosite la dosar confirmă absenţa contestaţiilor împotriva Dispoziţiilor din 7 iulie 2006 şi din 30 ianuarie 2009 emise de Primarul municipiului Constanţa şi faptul că documentaţia accesorie acestora urmează a fi reanalizată, precizându-se suplimentar că a fost identificată acţiunea formulată de către reclamanţi având ca obiect obligarea Primăriei municipiului Constanţa de a înainta documentaţia aferentă Dispoziţiei din 30 ianuarie 2009 către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Urmare a acestor precizări, în şedinţa publică din data de 6 decembrie 2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a pus în discuţie excepţia perimării recursului invocată de intimaţii-pârâţi.
Analizând cu prioritate această excepţie, datorită caracterului său peremptoriu, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, atunci când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cauzele de întrerupere şi suspendare a acestui termen sunt prevăzute de art. 249 şi 250 C. proc. civ.
Reclamantul S.I. a solicitat, la termenul din 19 iunie 2002, suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea irevocabilă a notificării nr. 264/2001, în temeiul art. 47 al Legii nr. 10/2001, în vigoare la acea dată, pe parcursul cauzei nefiind modificat acest temei al suspendării.
În prezenta cauză, judecata recursului a fost suspendată la 19 iunie 2002, potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, măsura fiind menţinută prin încheierile din 9 decembrie 2005 şi 1 martie 2013.
Se constată că notificarea nr. 264/2001 a fost soluţionată prin Dispoziţia din 7 iulie 2006, care a fost modificată ulterior prin Dispoziţia din 30 ianuarie 2009, prin reducerea cotei pentru care s-au acordat măsuri reparatorii la cota de 1/2 din imobil.
Începutul termenului de perimare este legat de Dispoziţia din 30 ianuarie 2009, emisă în procedura administrativă a Legii nr. 10/2001 şi necontestată în condiţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, deoarece de la acel moment a încetat cauza care a determinat suspendarea prezentei cauze.
Prin necontestare, Dispoziţia din 30 ianuarie 2009 (care modifică Dispoziţia din 7 iulie 2006), a intrat în circuitul civil, producând efecte juridice în prezent.
De la data expirării termenului de contestare, curge termenul de perimare de 1 an, care s-a împlinit la 14 martie 2010, potrivit art. 101 alin. (3) C. proc. civ.
Nu s-ar putea reţine vreo cauză de întrerupere a cursului perimării prin faptul că a operat repunerea cauzei pe rol din oficiu, prin rezoluţia din 10 octombrie 2005 şi încheierea din 23 martie 2012 (pentru a se emite adresă la Primăria municipiului Constanţa pentru a se comunica dacă s-a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiilor din 7 iulie 3006 şi din 30 ianuarie 2009 emise de Primarul municipiului Constanţa), deoarece, potrivit art. 249 C. proc. civ., aceste acte de procedură nu au fost făcute în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes, ci de către instanţă, din oficiu, în baza rolului activ.
De asemenea, nu are efect întreruptiv nici menţinerea măsurii suspendării dispusă la data de 1 martie 2012, deoarece, prin această dispoziţie, s-a constatat că nu este certă împrejurarea finalizării procedurii Legii nr. 10/2001, atât timp cât există posibilitatea revocării dispoziţiilor anterior emise şi a emiterii unei noi dispoziţii, împotriva căreia reclamanţii vor avea deschisă calea contestaţiei prevăzute de art. 26 din lege.
S-a luat act, aşadar, că reclamanţii şi-au asumat obligaţia clarificării stadiului procedurii Legii nr. 10/2001, sens în care ar fi promovat o acţiune în contencios administrativ pentru obligarea primarului Municipiului Constanţa să emită o nouă dispoziţie, instanţa considerând că demersurile iniţiate necesită un timp mai îndelungat, astfel încât este utilă menţinerea măsurii suspendării.
Or, ca urmare a relaţiilor sosite la dosar în cadrul verificărilor dispuse la data de 24 octombrie 2013, acţiunea formulată de către reclamanţi are ca obiect obligarea Primăriei municipiului Constanţa de a înainta documentaţia aferentă Dispoziţiei din 30 ianuarie 2009 către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea emiterii de către aceasta din urmă a deciziei de despăgubire pentru cota de 1/2 din imobilul situat în Constanţa str. A.P. (încă nesoluţionată în primă instanţă), şi nu contestarea Dispoziţiilor din 7 iulie 2006 şi din 30 ianuarie 2009.
Ca atare, prin formularea de către reclamanţii din prezenta cauză a unei noi acţiuni având ca obiect obligarea Primăriei municipiului Constanţa de a înainta documentaţia aferentă Dispoziţiei din 30 ianuarie 2009 către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Înalta Curte a considerat că a fost dovedită intenţia acestora de a recunoaşte efecte juridice Dispoziţiei din 30 ianuarie 2009, prin solicitarea punerii sale în executare, cât şi faptul că nu a fost contestată de către reclamanţi în procedura Legii nr. 10/2001.
Apar astfel ca nefondate susţinerile recurenţilor, prin avocat, din practicaua prezentei decizii, potrivit cu care cauza de faţă a fost suspendată în vederea soluţionării acţiunii formulată în contencios administrativ.
De asemenea, nu s-a dovedit revocarea Dispoziţiilor din 7 iulie 2006 şi din 30 ianuarie 2009, iar reclamanţii au avut suficient timp pentru a solicita lămurirea acestei situaţii, fie prin contestarea dispoziţiilor, fie prin solicitarea de a se soluţiona noua procedură care se află în curs cu privire la emiterea unei noi dispoziţii ca urmare a revocării dispoziţiilor anterior menţionate.
Se consideră că s-a dovedit nu doar cunoaşterea conţinutului acestei dispoziţii, ci şi faptul că, prin cererea de punere în executare a acestei dispoziţii, reclamanţii sunt de acord cu conţinutul său, deci nu au interesul să o conteste.
Este de menţionat că eventuala derulare a procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005 nu interesează prezenta cauză, deoarece măsura suspendării prezentei cauze a avut ca unic temei art. 47 alin. (1) [actualul art. 46 alin. (1)] al Legii nr. 10/2001, potrivit căruia "Prevederile prezentei legi sunt aplicabile şi în cazul acţiunilor în curs de judecată, persoana îndreptăţită putând alege calea acestei legi, renunţând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei".
Se impune a se preciza şi faptul că, deşi s-a învederat decesul celor doi reclamanţi, S.I. şi S.E., nu este incident art. 250 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că "În cazurile prevăzute de art. 243, cursul perimării este suspendat timp de 3 luni de la data când s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecăţii, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare".
S.I. a decedat la data de 1 mai 2008, deci anterior începerii curgerii termenului de perimare, iar S.E. a decedat la 15 septembrie 2012, ulterior împlinirii aceluiaşi termen, ceea ce face ca aceste evenimente să nu afecteze curgerea termenului de perimare.
Procedura de citare cu S.E. s-a realizat în cauză, ulterior dovedirii decesului acesteia, pe numele moştenirii, deoarece, din relaţiile sosite la dosar, rezultă că nu s-a dezbătut succesiunea.
Din argumentele expuse rezultă că lăsarea procesului în nelucrare mai mult de un an s-a datorat vinei reclamanţilor-recurenţi care, ulterior soluţionării notificării în procedura administrativă, nu au contestat dispoziţiile emise, solicitând numai punerea în executare a acestora, nu au îndeplinit niciun act de procedură în vederea reluării judecăţii şi nu au invocat şi dovedit existenţa vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării, astfel că sancţiunea perimării a intervenit de drept, la data de 14 martie 2009.
Astfel fiind, în temeiul art. 248 C. proc. civ., va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamantul S.I. şi continuat de moştenitorii H.C.I., S.E. (în prezent decedată) şi S.G.F. împotriva Deciziei nr. 176 din 15 mai 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 decembrie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 5655/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5708/2013. Civil. Partaj judiciar. Recurs → |
|---|
