ICCJ. Decizia nr. 5660/2013. Civil. Actiune în daune delictuale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5660/2013
Dosar nr. 5149/108/2012
Şedinţa publică din 5 decembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă;
Prin cererea înregistrată la 1 august 2012 la Tribunalul Arad sub nr. 5149/108/2012 reclamanta B.A. a chemat în judecată pe pârâta SC C.A. SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 4.505,35 RON, a despăgubirilor morale de 560.000 RON, precum şi la dobânda legală aferentă sumelor solicitate, începând cu data introducerii acţiunii şi până la achitarea efectivă a acestora, ca urmare a decesului mamei sale, B.M., într-un accident de circulaţie provocat de un prepus al pârâtei.
Prin Sentinţa civilă nr. 3305 din 13 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 5149/108/2012, s-a admis în parte acţiunea, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 134.305 RON despăgubiri civile (din care 130.000 RON despăgubiri morale) şi la plata către reclamantă a sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 21 iunie 2011, pe drumul rutier M70 din Ungaria a avut loc un accident de circulaţie între autobuzul cu nr. ........... condus de cetăţeanul român I.L.D. şi camionul cu nr. ........... condus de cetăţeanul sloven P.D. În urma ciocnirii celor două vehicule conducătorul autobusului (I.L.) şoferul de schimb (M.C.P.), precum şi doi călători - numiţii B.M. şi I.P.A. şi-au pierdut viaţa la locul accidentului, alte 23 de persoane fiind rănite.
Autoturismul condus de cetăţeanul român I.L. este proprietatea angajatorului său, SC A. SRL, fiind asigurat de răspundere civilă obligatorie de către pârâta SC C.A. SA, conform adresei de la fila 27 dosar.
Instanţa a constatat că în cauză sunt întrunite toate condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale, fapta ilicită constând în provocarea accidentului de circulaţie soldat cu moartea doamnei B.M., aspect ce a cauzat prejudicii morale şi materiale fiicei victimei, între faptă şi prejudiciu existând un evident raport de cauzalitate; de asemenea, este îndeplinită şi condiţia existenţei vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, anume: domnul I.L., vinovăţie ce poate îmbrăca nu numai forma intenţiei, ci şi pe cea a neglijenţei ori imprudenţei; în dreptul civil, latura subiectivă a faptei ilicite este exprimată, în marea majoritate a cazurilor prin termenul general de „culpă”.
În concret, instanţa a constatat că reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru suferinţa cauzată de decesul mamei sale, circumstanţele tragice ale accidentului provocând o percepţie deosebit de intensă a durerii psihice cauzată de despărţirea brutală de una dintre fiinţele ce constituiau reper existenţial al acesteia, iar sentimentele de afecţiune reciprocă între defunctă şi fiica sa - reclamanta, pe fondul unor relaţii deosebit de strânse, argumentând o estompare dificilă, în timp, a suferinţei cauzate de lipsa fizică a mamei.
În fine, instanţa a avut în vedere că reclamanta este o persoană adultă, de 36 ani, necăsătorită, fără copii, care la momentul accidentului locuia şi se gospodărea împreună cu mama sa, fiind singurul copil al acesteia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâta S.C. C.A. S.A. Sibiu şi reclamanta B.A.
Prin Decizia civilă nr. 62A din 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă s-a respins apelul declarat de pârâta SC C.A. SA Sibiu, s-a admis apelul declarat de reclamanta B.A. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a fost schimbată în parte hotărârea atacată, în sensul că a fost obligată pârâta şi la plata dobânzilor aferente sumei de 134.305 RON.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că apelul pârâtei, societate de asigurări, este nefondat întrucât se solicită în principal desfiinţarea hotărârii şi trimiterea spre rejudecare a cauzei, fără a se indica în concret care sunt temeiurile juridice şi motivele aferente ce stau la baza acestei solicitări, având în vedere că trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă se poate face în condiţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., dacă aceasta a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului sau judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, aspecte ce nu se regăsesc însă în speţa de faţă.
Altă solicitare a apelantei pârâte se circumscrie petitului din calea de atac formulat în sensul schimbării hotărârii sub aspectul diminuării despăgubirilor materiale şi morale acordate reclamantei, însă întreaga motivaţie ulterioară a apelului vizează aspecte ce susţin o soluţie a respingerii acţiunii pentru neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale şi nu include nici o critică concretă referitoare la sumele acordate cu titlu de daune materiale şi morale de către tribunal.
Analizând prin urmare, punctual, argumentele pârâtei din apel, Curtea a apreciat că instanţa de fond a stabilit o corectă stare de fapt dedusă din ansamblul înscrisurilor emise de autorităţile din Ungaria, din care reies circumstanţele producerii accidentului şi vinovăţia indubitabilă a şoferului ce a condus autovehiculul asigurat la societatea pârâtă. Pentru aceasta, nu poate fi însuşit punctul de vedere al apelantei în sensul de a fi necesară o hotărâre penală definitivă care să confirme o stare de fapt şi o astfel de vinovăţie, mai ales în contextul în care făptuitorul, şoferul autobuzului, a decedat la rândul său ca urmare a accidentului produs.
Circumstanţele producerii acestui accident şi vinovăţia şoferului asigurat reies cu prisosinţă din adresele Căpităniei de Poliţie al Judeţului Zala şi a Inspectoratului de Poliţie al aceluiaşi judeţ aflată la fila 35 dosar fond fără a exista elemente probatorii din care ar putea să reiese elemente de incertitudine cu privire la modul de producere al accidentului, vinovăţia conducătorului auto şi urmările acestui accident.
În acest context, nu prezintă relevanţă juridică raportul medico-legal de necropsie al victimei B.M., cât timp a fost depus certificatul de constatare a decesului, iar în ce priveşte eventualitatea cazului fortuit, această cauză de înlăturare a răspunderii este lăsată la latitudinea persoanei interesate a o invoca, şi mai ales a o dovedi, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.
Cu privire la apelul reclamantei, Curtea l-a apreciat ca întemeiat doar în ce priveşte plata dobânzilor aferente despăgubirilor şi nefondat sub aspectul cuantumului daunelor materiale şi morale sau a cheltuielilor de judecată, acestea din urmă fiind acordate în cuantum de 3.000 RON, aşa cum s-a solicitat şi dovedit la instanţa de fond.
Despăgubirile materiale au fost admise în măsura dovedirii lor şi nu sunt contestate de către reclamantă, însă se apreciază că daunele morale în sumă de 130.000 RON se impun a fi majorate la un cuantum de 560.000 RON, majorare pe care instanţa de control judiciar o consideră ca neîntemeiată, întrucât tribunalul a făcut o apreciere justă şi conformă situaţiei faptice din speţă, acordând o sumă în măsură să acopere prejudiciul de ordin moral suferit de reclamantă în urma decesului mamei sale în accidentul rutier. Argumentele prezentate în calea de atac nu aduc elemente noi care să determine o modificare a daunelor morale, întrucât aprecierea unor astfel de sume se încadrează între o reparaţie echitabilă a unui prejudiciu nepatrimonial şi imposibilitatea îmbogăţirii în mod nejustificat a persoanei solicitante.
Curtea a constatat, însă, că sunt întemeiate criticile reclamantei referitor la dobânzi, ce au fost incluse în petitul 3 al cererii de chemare în judecată şi se impuneau a fi acordate prin raportare la suma de 134.305 RON admise de prima instanţă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs atât reclamanta, cât şi pârâta.
Reclamanta B.A. a solicitat modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 560.000 RON cu titlu de daune morale. A susţinut că solicitarea de acordare a acestor daune este justificată de traumele suferite în urma decesului mamei sale şi de faptul că are nevoie şi în prezent de consiliere psihologică. Aceste daune reprezintă o palidă consolare pentru pierderea suferită, recurenta-reclamantă fiind supusă unor suferinţe psihice de excepţie. Probele administrate în cauză au dovedit cu prisosinţă faptul că acest eveniment a avut un caracter demolator pentru cursul firesc al vieţii acesteia.
A criticat decizia atacată şi sub aspectul neacordării dobânzii legale solicitate prin acţiunea introductivă, petitul nefiind soluţionat de instanţa de fond.
Pârâta SC C.A. SA a solicitat modificarea deciziei atacate sensul admiterii apelului, schimbarea în tot a sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, iar în subsidiar diminuarea daunelor morale acordate reclamantei.
A criticat decizia recurată susţinând că instanţa de apel nu a ţinut seama de faptul că în cauză nu este întrunită condiţia vinovăţiei ca element al răspunderii civile delictuale, din moment ce nu există o hotărâre judecătorească definitivă a unei instanţe penale, că vinovăţia asiguratului său nu a fost dovedită, că lipsa raportului medico-legal de necropsie a victimei face imposibilă stabilirea legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, acesta fiind singurul document menit a concluziona că decesul a survenit ca urmare directă a evenimentului rutier. Ca urmare, nefiind întrunite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale, nu i se poate reţine în sarcină obligaţia de acoperire a prejudiciului.
În subsidiar, a solicitat micşorarea daunelor morale acordate reclamantei, ţinând cont de gravitatea prejudiciului şi de criteriul echităţii, precum şi de faptul că răspunderea patrimonială pentru prejudiciile morale nu trebuie să ducă la deformarea valorilor morale, care sunt cuprinse în drepturile nepatrimoniale.
Totodată, a criticat hotărârea instanţei de apel sub aspectul obligării societăţii pârâte la plata dobânzii legale aferente sumei de 134.305 RON, deoarece s-a aflat în imposibilitate de instrumentare a dosarului de daună, având în vedere că la dosar nu existau documente care să ateste întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în persoana asiguratului. Ca urmare, neacoperirea prejudiciului nu îi este imputabilă.
Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la recursul formulat de pârâtă, solicitând respingerea acestuia. Prin întâmpinare a invocat legalitatea deciziei atacate sub aspectul corectei stabiliri a vinovăţiei asiguratului I.L., precum şi caracterul just al daunelor morale acordate. De asemenea, a susţinut că, deşi recurenta-pârâtă a solicitat modificarea hotărârii instanţei de apel, motivele invocate sunt de casare.
Recurenta-pârâtă a depus, de asemenea, întâmpinare prin care a susţinut că reclamanta nu a invocat motive de nelegalitate a deciziei atacate, ci de netemeinicie, solicitând reaprecierea probelor administrate şi că petitul privind acordarea dobânzilor legale a fost formulat pentru prima oară în apel, prin precizare de acţiune depusă la 25 aprilie 2013, astfel încât trebuia respins ca tardiv.
Analizând recursurile în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru considerentele ce succed.
Recursul declarat de reclamanta B.A. cuprinde, în fapt, o singură critică ce poate fi analizată, anume cea referitoare la nesoluţionarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale.
Or, dacă petitul nu a fost soluţionat de instanţa de fond, apelul reclamantei a fost admis tocmai în considerarea acestui fapt, iar societatea pârâtă a fost obligată la plata dobânzii legale aferente sumei de 134.305 RON, în condiţiile art. 36 din Ordinul CSA nr. 14/2011. Aşa fiind, critica reclamantei va fi respinsă ca nefondată.
Restul susţinerilor, privind caracterul justificat al cererii de acordare a daunelor morale în cuantum de 560.000 RON, nu constituie critici aduse deciziei pronunţate de instanţa de apel. Recurenta-reclamantă nu invocă vreun motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, ci reia doar argumentele pentru care se consideră îndreptăţită la acordarea daunelor morale.
Ca urmare, succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs, nestructurată din punct de vedere juridic şi care nu poate fi încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în această cale extraordinară de atac, nu poate fi analizată.
Recursul pârâtei SC C.A. SA se priveşte, de asemenea, ca nefondat.
Critica privind neîntrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale nu poate fi primită.
Pe tărâmul răspunderii civile delictuale vinovăţia poate îmbrăca chiar şi forma celei mai uşoare culpe, obligaţia de reparare integrală a prejudiciului cauzat existând indiferent de gravitatea acesteia. De asemenea, trebuie observat că nu există identitate între cazurile de vinovăţie penală şi cele de vinovăţie în materia dreptului civil.
Aşa fiind, pentru a exista vinovăţie ca element al răspunderii civile delictuale nu este necesar ca aceasta să fie constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare, aşa cum susţine recurenta-pârâtă.
În cauza de faţă vinovăţia şoferului asigurat, I.L., a fost stabilită fără putinţă de tăgadă prin decizia despre încetarea procedeului de cercetare, emisă la 19 octombrie 2011 de Căpitănia de Poliţie a Judeţului Zala, prin care s-a reţinut că accidentul rutier s-a produs ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie de către şoferul care a şi decedat. Raportul de expertiză efectuat de autorităţile maghiare a exclus cauzele neimputabile şoferului, cum ar fi o pană de cauciuc şi a stabilit că al doilea autovehicul implicat în accident circula regulamentar.
Stabilind pe deplin situaţia de fapt, instanţa de apel a reţinut în mod corect existenţa vinovăţiei ca element al răspunderii civile delictuale, chiar şi în absenţa unei hotărâri penale de condamnare.
În recurs pârâta a reluat critica formulată în apel cu privire la lipsa raportului medico-legal de necropsie al autoarei reclamantei, ceea ce face imposibilă stabilirea legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.
Înalta Curte observă că această critică este mai degrabă formală şi nu poate fi primită.
Decizia autorităţilor maghiare, amintită anterior, cuprinde menţiunea că decesul doamnei M.B., ca şi al celorlalte persoane decedate în aceeaşi împrejurare, s-a datorat accidentului rutier, concluzia întemeindu-se pe procesele-verbale întocmite în urma efectuării autopsiei. Practic, recurenta-pârâtă nu a susţinut niciun moment că decesul victimei s-a produs datorită unei alte cauze, determinate şi nici nu a înţeles să conteste raportul medico-legal. De aceea se apreciază că această critică are un caracter vădit nefondat.
Înalta Curte constată că instanţa de apel a aplicat în mod legal criteriile de acordare a daunelor morale raportat la situaţia de fapt dedusă judecăţii, astfel încât prejudiciul nepatrimonial suferit de reclamantă să fie acoperit în mod echitabil şi să nu reprezinte o îmbogăţire nejustificată a acesteia.
Legătura strânsă dintre reclamantă şi mama sa, circumstanţele tragice ale accidentului şi trauma profundă suferită de fiică, corect apreciate de instanţele de fond, justifică obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 130.000 RON.
Nici critica privind greşita obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale aferente sumei de 134.305 RON nu poate fi primită.
Dispoziţiile art. 36 din Normele metodologice de aplicare a Ordinului CSA nr. 14/2011 prevăd termenele în care asigurătorul are obligaţia achitării despăgubirilor către victimele accidentelor. În acelaşi timp, O.G. nr. 13/2011 prevede aplicarea unei dobânzi penalizatoare, ca sancţiune a neachitării sumelor datorate la scadenţă. În raport de aceste norme, în mod corect instanţa de apel a dispus acordarea dobânzilor legale aferente sumei stabilite cu titlu de despăgubire către reclamantă.
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantă şi de pârâtă, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta B.A. şi de pârâta SC C.A. SA împotriva Deciziei civile nr. 62/A din 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5659/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5661/2013. Civil → |
|---|
