ICCJ. Decizia nr. 5666/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Revizuire - Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5666/2013
Dosar nr. 44/1/2012
Şedinţa publică din 5 decembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin Decizia civilă nr. 8333 din 24 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă s-a admis recursul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Orăştie III împotriva Deciziei civile nr. 75A din 6 mai 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a fost modificată în tot decizia în sensul că s-a respins apelul declarat de reclamantul Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolic Orăştie în numele şi pentru Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Orăştie împotriva Sentinţei civile nr. 141 din 21 februarie 2007 a Tribunalului Hunedoara, secţia civilă.
Împotriva acestei decizii, la 3 ianuarie 2012, a formulat cerere de revizuire reclamantul.
Cererea a fost motivată la 10 octombrie 2012, invocându-se dispoziţiile art. 322 şi urm. C. proc. civ., în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.
La 18 octombrie 2012, constatând lipsa părţilor, precum şi faptul că niciuna din părţi nu a cerut judecata în lipsă, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
În absenţa oricărui demers al vreuneia din părţi, la 5 noiembrie 2013, Înalta Curte a repus cauza pe rol în vederea discutării incidenţei dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ.
Potrivit acestui text de lege, orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, de la momentul suspendării şi până în prezent, timp de mai bine de un an, nici revizuentul şi nici intimata nu au făcut nici un demers pentru repunerea pe rol a cauzei şi continuarea judecăţii şi nici nu au făcut dovada vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării.
Cum cauza a rămas în nelucrare din vina părţilor pe perioada prevăzută de lege, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolic Orăştie în numele şi pentru Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Orăştie împotriva Deciziei civile nr. 8333 din 24 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolic Orăştie în numele şi pentru Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Orăştie împotriva Deciziei civile nr. 8333 din 24 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2013.
Procesat de GGC - LM
← ICCJ. Decizia nr. 5665/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5667/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
---|