ICCJ. Decizia nr. 734/2013. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILA
Decizie nr. 734/2013
Dosar nr. 1563/103/2010*
Şedinţa publică de la 26 februarie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea promovată reclamantul A.N. în contradictoriu cu intimatul pârât statul român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ, a solicitat constatarea caracterului politic al măsurii administrative a internării sale în colonii de muncă forţată în perioada 27 februarie 1951 - 22 aprilie 1954, dispusă prin deciziile M.A.I. nr. 128/1951, nr. 153/1953 şi obligarea Statului Român la despăgubiri cu titlu de daune morale în cuantum de 500.000 euro, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Prin Sentinţa civilă nr. 1372/C/2010, Tribunalului Neamţ, secţia civilă, a admis în parte acţiunea reclamantului A.N. împotriva pârâtului Statul Român Prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti şi în consecinţă, a constatat caracterul politic al măsurii administrative de internare în colonii de muncă forţată a reclamantului în perioada 27 februarie 1951 - 22 aprilie 1954 dispusă prin deciziile M.A.I. nr. 128/1951 şi nr. 153/1953.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 (1) lit. a) pct. 1 din Legea nr. 221/2009 raportat la art. II din O.U.G. nr. 62/2010 a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a echivalentului în RON la data plăţii a sumei de 8.000 euro, reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit prin condamnarea politică.
Împotriva sentinţei au promovat apel atât reclamantul A.N., cât şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Reprezentat prin D.G.F.P. Neamţ, având ca obiect daunele morale.
Prin Decizia civilă nr. 21 din 2 martie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a respins apelul reclamantului A.N. declarat împotriva Sentinţei civile nr. 1372/C/2010, a Tribunalului Neamţ, secţia civilă.
A admis apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Reprezentat prin D.G.F.P. Neamţ declarat împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata daunelor morale, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Împotriva Deciziei civile nr. 21 din 2 martie 2011 a Curţii de Apel Bacău au promovat recurs ambele părţi, pârâtul cu privire la constatarea caracterului politic al măsurii administrative de internare în colonii de muncă forţată a reclamantului în perioada 27 februarie 1951 - 22 aprilie 1954 dispusă prin deciziile M.A.I. nr. 128/1951, nr. 153/1953, iar reclamantul cu privire la respingerea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale în sumă de 500.000 euro.
Prin Decizia civilă nr. 5260 din 17 iunie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins ca nefondat recursul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. Neamţ şi a admis recursul promovat de reclamantul A.N., a casat Decizia civilă nr. 21 din 2 martie 2011, a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale şi a trimis cauza spre rejudecare la aceiaşi curte de apel, spre a statua asupra fondului pretenţiilor reclamantului în raport de deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, în argumentarea deciziei de casare făcându-se referire şi la decizia Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010, principiul neretroactivităţii legii şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie.
După casarea cu trimitere, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bacău cu acelaşi nr. 1563/103/2011.
În raport de dispoziţiile art. XIII, art. XXII alin. (1) din Legea nr. 202/2010, instanţa a pus în discuţia părţilor calificarea căii de atac, apreciindu-se că, în speţă, în raport de dispoziţiile art. 725 alin. (1), alin. (3) C. proc. civ., calea de atac, exercitată împotriva Sentinţei civile nr. 1372/C din 5 octombrie 2010, pronunţată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, fiind apelul.
Prin Decizia nr. 15 din 27 aprilie 2012, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a respins ca nefondat apelul promovat de reclamantul A.N. împotriva Sentinţei civile nr. 1372 din 5 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ.
A admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. Neamţ, împotriva Sentinţei civile nr. 1372 din 5 octombrie 2010 a Tribunalului Neamţ, pe care a modificat-o în parte în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a despăgubirilor morale, menţinând dispoziţiile sentinţei cu privire la constatarea caracterului politic al măsurii administrative.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut următoarele:
Acordarea de daune morale pentru suferinţele cauzate de măsurile precizate la art. 1 - 4 din Legea nr. 221/2009 a fost prevăzută de art. 5 al legii, modificat ulterior prin O.U.G. nr. 62/2010, dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II al acestuia fiind ulterior declarate ca neconstituţionale prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale.
Prin Decizia civilă nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - în sensul că s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale.
Ulterior pronunţării şi publicării în M. Of. a celor trei decizii ale Curţii Constituţionale, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul în interesul legii stabilindu-se că, urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Întrucât speţa dedusă judecăţii se circumscrie problemelor de drept asupra cărora s-a statuat prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, decizie obligatorie conform art. 3307 alin. (4) C. proc. civ. şi prioritară în raport de dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la problemele de drept dezlegate, instanţa a respins ca nefondat apelul reclamantului, a admis apelul declarat de pârât şi a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea privind acordarea despăgubirilor morale, menţinând dispoziţiile instanţei cu privire la constatarea caracterului politic al măsurii administrative.
Împotriva Deciziei nr. 15 din 27 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A.N., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie, admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului său şi respingerea apelului pârâtului în sensul schimbării hotărârii instanţei de fond şi admiterii acţiunii sale, astfel cum a fost formulată şi motivată, şi obligării pârâtului la plata sumei de 500.000 euro daune morale.
În acest sens, reclamantul a susţinut că instanţa de apel, în rejudecarea apelurilor, în mod greşit a făcut aplicarea Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în recursul în interesul legii, considerând că prevederile acesteia sunt prioritare, conform dispoziţiilor art. 3307 alin. (4) din C. proc. civ., faţă de dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Recurentul arată că, faţă de considerentele hotărârii de casare, prioritară este jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului relevată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în hotărârea de casare.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, se invocă aceleaşi aspecte, menţionate în cuprinsul apelului şi acţiunii sale, referitoare la prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic şi obligarea Statului Român la plata daunelor morale în sumă de 500.000 euro.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 9 ianuarie 2013, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. Neamţ - Piatra Neamţ, a cerut respingerea recursului reclamantului ca nefondat, pentru motivele dezvoltate în scris.
Analizând recursul declarat de reclamantul A.N. împotriva Deciziei nr. 15 din 27 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile invocate, încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed.
Criticile referitoare la prejudiciul moral încercat de reclamant ca urmare a măsurii administrative a internării sale în colonii de muncă forţată în perioada 27 februarie 1951 - 22 aprilie 1954, dispusă prin deciziile M.A.I. nr. 128/1951, nr. 153/1953, prin care acesta tinde să demonstreze îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, nu sunt relevante în soluţionarea cauzei şi nu pot fi primite, faţă de aspectul care se impune a fi analizat cu prioritate, vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010.
Problema de drept care se pune în speţă nu este cea a faptului dacă reclamantul este sau nu îndreptăţit la acordarea daunelor morale în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, raportat la măsurile reparatorii de care au beneficiat deja în baza altor acte normative edictate în scopul reparării abuzurilor săvârşite de statul comunist, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluţionării, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1.358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1.358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010, nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune deci că fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamantul nu era titularul unui "bun" susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Rezultă că, raportat la aceste considerente, care înlocuiesc motivarea din decizia recurată, soluţia din această decizie privind respingerea acţiunii reclamantului este corectă, impunându-se a fi menţinută faţă de lipsa temeiului juridic al acţiunii, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010.
În consecinţă, pentru acest motiv recursul reclamantului se va respinge, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A.N. împotriva Deciziei nr. 15 din 27 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 26 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 684/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 735/2013. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
