ICCJ. Decizia nr. 761/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 761/2013
Dosar nr. 9843/2/2010*
Şedinţa publică de la 18 februarie 2013
Prin cererea înregistrată la data de 22 mai 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta G.I. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului, formulând contestaţie împotriva deciziei 109 din 8 aprilie 2009 emisă de intimată, prin care i-a fost respinsă cererea de restituire a contravalorii părţilor sociale cu care soţul contestatoarei a contribuit la capitalul social al Cooperativei „T." cu sediul în localitatea Bistriţa.
În motivarea contestaţiei, reclamanta a arătat că numitul G.E.E., în prezent decedat, a fost membru al acestei cooperative meşteşugăreşti la al cărei capital social a contribuit cu părţi sociale în valoare de 21.130 lei şi că începând cu luna ianuarie 1961 Cooperativa „T." a trecut în proprietatea statului cu întreg patrimoniul iar în final respectiva cooperativă a fost preluată de S.C. M. SA. Bistriţa, societate aflată în prezent în lichidare judiciară.
A susţinut reclamanta că a solicitat printr-o cerere, ca societatea deţinătoare S.C. M. S.A. Bistriţa cât şi autoritatea locală Prefectura Bistriţa-Năsăud să-i restituie părţile sociale ce reprezintă contribuţia lui G.E.E., iar pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a refuzat în mod nejustificat să dea curs solicitărilor legitime formulate de aceasta.
A fost anexată la dosar decizia contestată emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi prin care a fost respinsă cererea formulată de petentă în raport de prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Prin Sentinţa civilă nr. 1190 din 5 iulie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată contestaţia.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin cererea înregistrată la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la data de 20 februarie 2009 petenta a solicitat să i se restituie în natură sau în echivalent părţile sociale cu care G.E.E. a contribuit la constituirea capitalului social al Cooperativei „T." Bistriţa.
Legea nr. 10/2001 care reprezintă o lege specială cu caracter reparatoriu, instituie prin dispoziţiile sale o procedură administrativă prealabilă pe care trebuie să o urmeze persoanele îndreptăţite ori moştenitorii acestora în vederea restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv în regimul anterior sau în vederea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent.
În acest sens în art. 21 alin. (1) din lege se prevede că persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni (termen ce a fost prelungit succesiv), persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului iar la alin. (5) se arată că nerespectarea acestui termen pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
În cauza de faţă, reclamanta nu a probat faptul că a formulat această notificare prin executorul judecătoresc, în termenul stabilit de lege, adresată unităţii deţinătoare, situaţie în care în raport de dispoziţia legală menţionată, tribunalul a procedat la respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei primei instanţe a formulat apel contestatoarea G.I.
Prin Decizia civilă nr. 740 A din 16 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul formulat de contestatoare.
Împotriva acestei decizii, la data de 27 ianuarie 2011 a declarat recurs reclamanta G.I.
Prin Decizia civilă nr. 7853 din 4 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul declarat de reclamanta G.I., a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Prin considerentele deciziei de casare s-a reţinut că, având în vedere că şi în dispoziţia contestată în prezenta cauză s-a arătat că petenta nu a formulat notificare, se impune a se lămuri situaţia de fapt în ce priveşte dovedirea formulării notificării în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, fără de care nu se poate pune în discuţie dreptul reclamantei la măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ.
În opinia instanţei de recurs, adresa SC M. SA nr. 4766 din 11 februarie 2010 nu a lămurit pe deplin împrejurarea dacă reclamanta a înregistrat la sediul acestei societăţi o notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât din conţinutul adresei emisă de aceasta rezultă numai că notificarea nu se găseşte în arhiva societăţii, însă nu clarifică aspectul dacă o atare notificare a fost înregistrată în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Întrucât reclamanta a susţinut că notificarea sa a fost înregistrată sub nr. 343 la 10 ianuarie 2002, instanţa de recurs a dispus să se lămurească, prin orice mijloc de probă, ce apare înregistrat în registrele de evidenţă ale SC M. SA, la numărul pretins de reclamantă ca fiind cel acordat notificării sale.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. 9843/21/2010*, la data de 14 decembrie 2011.
În rejudecarea apelului, Curtea, faţă de cele statuate prin decizia de casare, prin prisma prevederilor art. 315 C. proc. civ., a dispus completarea probatoriului, solicitând relaţii de la SC M. SA Bistriţa, ONRC şi Serviciul Judeţean Bistriţa-Năsăud al Arhivelor Naţionale.
Prin Decizia civilă nr. 274A din 28 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de reclamantă, reţinând în motivarea soluţiei sale următoarele considerente:
Acţiunea dedusă judecăţii este o contestaţie formulată de apelanta în speţă împotriva deciziei nr. 109 din 8 aprilie 2009, emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitate de entitate investită cu soluţionarea pretenţiilor formulate de reclamantă, în temeiul Legii nr. 10/2001, vizând restituirea contravalorii părţilor sociale cu care soţul contestatoarei a contribuit la capitalul social al Cooperativei „T." cu sediul în localitatea Bistriţa.
Susţinerea apelantei în sensul că prima instanţă ar fi reţinut în mod greşit natura cererii sale în cauză s-a considerat a fi vădit neîntemeiată, tribunalul reţinând corect - prin raportare la dispoziţiile legii speciale de reparaţie în materia imobilelor preluate abuziv în perioada regimului politic comunist, Legea nr. 10/2001, republicată şi modificată - că reclamanta, în calitate de moştenitor al soţului său, pretinde măsuri reparatorii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, susţinând că autorul său, avea calitatea de deţinător al unor părţi sociale din fosta Cooperativă „T." aşadar, de asociat al acestei persoane juridice, pretenţiile acesteia fiind în mod corect analizate de prima instanţă, prin raportare la prevederile legale anterior citate.
De altfel, incidenţa dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 referitoare la obligaţia apelantei-reclamante de a formula notificare în termenul instituit de acest act normativ sub sancţiunea decăderii din dreptul de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în echivalent a fost irevocabil stabilită prin decizia instanţei supreme ca instanţă de recurs.
Aceeaşi instanţă de control judiciar a dispus, ţinând seama de gravitatea reţinerii acestei sancţiuni pentru valorificarea dreptului afirmat de reclamantă, ca instanţa de apel, în rejudecarea pricinii să lămurească aspectul invocat în cauză referitor la înregistrarea în registrele de evidenţă ale SC M. SA, la numărul pretins de reclamantă al notificării pe care aceasta susţine că ar fi formulat-o, în condiţiile în care din adresa SC M. SA nr. 4766 din 11 februarie 2010 înaintată Tribunalului Bucureşti (fila 49, dosar fond) rezultă că notificarea nr. 343 din 10 ianuarie 2002 având ca obiect restituirea părţilor sociale cuvenite defunctului G.E.E., părţi sociale cu care a contribuit la capitalul social al Cooperat, T. Bistriţa, nu s-a găsit în arhiva societăţii.
Ca urmare a solicitărilor instanţei de apel, C.M.U.I., societatea de insolvenţă desemnată lichidator al SC M. SA Bistriţa, a comunicat în cauză că s-a procedat la predarea documentelor din arhiva societăţii lichidate la Arhivele Naţionale, Secţia Bistriţa, rămânând în păstrarea lichidatorului doar statele de plată a salariilor şi notele contabile, neidentificându-se din verificările efectuate nici registrul de corespondenţă şi nici notificarea înregistrată cu numărul sus-menţionat (conform adresei nr. 526 din 8 mai 2012, fila 19).
De asemenea, Serviciul Judeţean Bistriţa-Năsăud al Arhivelor Naţionale a comunicat instanţei (prin adresa nr. 43301 din 29 mai 2012, fila 24) că această autoritate a preluat în regim de urgenţă de la SC M. SA numai documentele cu valoare istorică, din verificarea inventarelor acestora rezultând că niciun registru de evidenţă a societăţii lichidate datând din anul 2002 nu a fost preluat, iar dosarul documentelor aferent acestui an nu conţine actul cu nr. 343 din 10 ianuarie 2002 pretins de contestatoarea G.I.
Având în vedere şi aceste date comunicate în cauză, Curtea a reţinut că, deşi reclamanta a susţinut expedierea unei asemenea notificări către SC M. SA Bistriţa, cu respectarea termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată şi modificată, nu s-a putut identifica o atare notificare în arhiva acestei societăţi şi nici nu s-a dovedit că aceasta ar fi fost înregistrată în evidenţele unităţii.
Curtea a mai constatat că, aşa cum a arătat reclamanta în cererea adresată A.V.A.S. (fila 29 dosar fond), aceasta nu deţine nicio o dovadă din care să rezulte expedierea unei astfel de notificări în termenul legal, către SC M. SA, iar notiţele vizând înregistrarea unei cereri cu nr. 343/2002 -fila 27 dosar fond sunt simple menţiuni olografe, care nu sunt certificate de respectiva societate şi în plus nici nu fac vreo referire la cuprinsul acestei cereri sau titularul ei.
Pe de altă parte, deşi apelanta-reclamantă a susţinut că o astfel de dovadă ar rezulta din adresa Prefecturii Bistriţa-Năsăud (fila 25 dosar fond), respectiva adresă nu menţionează faptul că apelanta-reclamantă ar fi expediat notificarea nr. 343/2002 şi către Prefectura Bistriţa, şi nici că această din urmă autoritate avea cunoştinţă de conţinutul concret al acesteia, această adresă nefăcând altceva decât să concretizeze demersurile la care aceasta era obligată potrivit art. 28 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, republicată şi modificată, sesizată fiind de către reclamanta cu o petiţie, în care se invoca nesoluţionarea cererii în raport de care petiţionara menţiona că are nr. 343/2002 şi a fost adresată SC M. SA, prefectura solicitând acestei societăţi să comunice modul în care s-a răspuns acestei solicitări.
În conformitate cu art. 31 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, republicată şi modificată, în termen de 60 de zile de la data primirii cererii persoanei îndreptăţite sau în termenul prelungit conform art. 28, instituţia publică implicată în privatizare va stabili prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată valoarea recalculată a acţiunilor.
În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 31 alin. final din Legea nr. 10/2001 şi art. III şi IV din Legea nr. 302/2009, care menţionează expres necesitatea investirii intimatei cu notificarea prevăzută de lege.
În consecinţă, câtă vreme, apelanta-reclamantă şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile legii speciale de reparaţie, Legea nr. 10/2001, aceasta avea obligaţia de a proceda la formularea notificării în condiţiile prevăzute de prevederile art. 22, pentru toate măsurile reparatorii solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001, inclusiv pentru măsurile reparatorii în echivalent prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001.
Cum corect s-a reţinut de către prima instanţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 1169 C. civ., reclamantei îi revenea sarcina de a proba împrejurarea că a formulat această notificare prin executorul judecătoresc, având în vedere că nerespectarea acestui termen pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta G.I.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a susţinut că la cererea instanţei, lichidatorul judiciar al SC M. SA a comunicat că nu dispune de datele solicitate, întrucât a predat arhiva societăţii lichidate Arhivelor Naţionale, Serviciul Judeţean Bistriţa-Năsăud. La rândul său, această instituţie a comunicat instanţei că a preluat din arhiva SC M. SA numai documentele cu valoare istorică, din această formulare nerezultând că documentele cu valoare practică, printre care şi registrul de corespondenţă, nu au fost preluate.
Mai susţine recurenta că este edificator în privinţa depunerii în termen al notificării, precum şi al conţinutului acesteia, răspunsul dat reclamantei de Prefectura Bistriţa-Năsăud - Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, din care rezultă că SC M. SA nu i-a răspuns nici acesteia.
Având în vedere că SC M. SA nu mai există nici din punct de vedere fizic, fiind demolată, că nu s-au predat la Arhivele Naţionale decât documentele cu valoare istorică, nu şi cele cu valoare practică, printre care şi cel invocat de recurentă, solicită instanţei să ia în considerare conţinutul adresei emisă de Prefectura Bistriţa-Năsăud- Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, ca fiind dovada formulării notificării în baza Legii nr. 10/2001.
Examinând recursul sub aspect formal, din punctul de vedere al posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., chestiune asupra căreia a rămas în pronunţare în şedinţa publică din 18 februarie 2013, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
În speţă, recurenta-reclamantă nu numai că nu a indicat prin cererea de recurs vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar din dezvoltarea criticilor formulate nu rezultă niciun element care să se subsumeze ipotezelor reglementate de acestea.
Astfel, recurenta contestă concluzia instanţei de apel privind împrejurarea că nu a dovedit formularea în termen a notificării în baza Legii nr. 10/2001 şi conţinutul acesteia, sens în care aduce în discuţie probele administrate, tinzând la schimbarea situaţiei de fapt prin reaprecierea probelor.
Or, modul în care instanţa de apel interpretează probele administrate şi stabileşte pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs după abrogarea, prin O.U.G. nr. 138/2000, a pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a greşelilor grave de fapt, consecutive aprecierii eronate a probelor.
În actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, aşa cum urmăresc în realitate recurenţii.
Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de reclamantă nu se circumscriu acestui cadru legal, ridicând o problemă ce ţine de temeinicia, iar nu de legalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanta G.I. împotriva Deciziei civile nr. 274A din 28 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 18 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 765/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 762/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
