ICCJ. Decizia nr. 770/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 770/2013
Dosar nr. 14257/63/2009
Şedinţa publică de la 18 februarie 2013
Prin acţiunea înregistrată la data de 2 decembrie 2009 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta R.V.J., în nume propriu şi ca reprezentant al minorului R.A., a chemat în judecată pe pârâtul D.S., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul la plata sumei de 500 000 Euro, precum şi a dobânzilor legale asupra sumei încasate în numele şi pentru soţul reclamantei.
La data de 12 ianuarie 2010, reclamanţii au formulat precizare la acţiunea introductivă, în sensul că au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 Euro în echivalent lei, la cursul oficial comunicat de BNR, valabil la data efectuării plăţii de către pârât.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din 25 ianuarie 2010, instanţa a soluţionat cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanţi, pe care a admis-o şi a dispus scutirea acestora de plata taxelor judiciare de timbru.
Prin Sentinţa civilă 510 din 21 decembrie 2010 a Tribunalului Dolj s-a admis acţiunea precizată, a fost obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 500.000 Euro, echivalent în lei la data efectivă a plăţii, cu titlu de despăgubiri, precum şi la plata către stat a sumei de 25.611 RON cheltuieli de judecată, constând în ajutorul public judiciar de care au beneficiat reclamanţii.
Prin Decizia civilă nr. 288 din 7 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către pârâtul D.S.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
În şedinţa publică din 18 februarie 2013, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia netimbrării recursului.
Excepţia este întemeiată şi va fi admisă în considerarea următoarelor argumente:
Conform rezoluţiei de primire a cererii de recurs, s-a stabilit în sarcina recurentului, obligaţia de plată a taxei de timbru în cuantum de 12.805 RON şi a unui timbru judiciar de 5 RON.
La data de 14 septembrie 2012, înainte de primul termen de judecată, recurentul a formulat cerere de ajutor public judiciar constând în scutirea/reducerea/eşalonarea/amânarea taxei judiciare de timbru, astfel că la termenul din 17 septembrie 2012, instanţa a dispus amânarea cauzei la 12 noiembrie 2012, în vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar formulată de recurent.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 29 octombrie 2012, instanţa a respins cererea de ajutor public judiciar formulată de recurent.
Împotriva acestei încheieri, recurentul nu a formulat cerere de reexaminare.
La termenul din 12 noiembrie 2012, instanţa a dispus amânarea cauzei la 18 februarie 2013, pentru a da posibilitatea recurentului să achite taxa de timbru în cuantum de 12.805 RON şi timbrul judiciar de 5 RON.
Deşi legal citat pentru termenul din 18 februarie 2013, cu menţiunea achitării acestei taxe judiciare de timbru, conform dovezii de citare de la fila 48 din dosar, care îndeplineşte toate condiţiile de validitate prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 100 alin. (3) C. proc. civ., recurentul nu s-a conformat obligaţiei legale de timbrare, nedepunând la dosar dovada plăţii taxei judiciare de timbru.
Devin astfel incidente dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora neîndeplinirea obligaţiei de timbrare până la termenul stabilit de instanţă se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.
Pe cale de consecinţă, în baza dispoziţiilor legale menţionate, Înalta Curte va dispune anularea recursului pârâtului, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul D.S. împotriva Deciziei civile nr. 288 din 7 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 februarie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 767/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 771/2013. Civil. Rezoluţiune contract.... → |
---|