ICCJ. Decizia nr. 772/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 772/2013
Dosar nr. 5005/1/2012
Şedinţa publică de la 18 februarie 2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. 5005/1/2012, la data de 12 iulie 2012, contestatorul P.F. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei civile nr. 4891 din 27 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
În motivarea contestaţiei în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., contestatorul a susţinut următoarele:
1. Instanţa de control judiciar nu a pus în discuţie şi nu a motivat utilitatea administrării în cauză a probei cu expertiză tehnică, din care să rezulte costurile totale ale investiţiei efectuate, întrucât după parcurgerea a două grade de jurisdicţie, nu s-a stabilit care a fost valoarea totală a costurilor efectuate pentru edificarea a patru imobile.
2. Instanţa de recurs nu a avut în vedere motivul de nelegalitate prin care a arătat că din raporturile de expertiză depuse la dosar rezultă faptul că se poate stabili valoarea construcţiilor efectuate în regie proprie.
3. Totodată, instanţa nu a avut în vedere nici motivele de nelegalitate invocate din perspectiva rapoartelor de expertiză tehnică având ca obiect evaluarea aceloraşi imobile.
Înalta Curte, la termenul din 18 februarie 2013, a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Contestaţia în anulare, al cărei regim juridic este reglementat de dispoziţiile art. 317-318 C. proc. civ., este o cale extraordinară de atac, admisibilă doar în condiţiile restrictive prevăzute de aceste dispoziţii legale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de recurs.
În speţă, prin Decizia nr. 4891 din 27 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.F.
Instanţa de recurs a reţinut în motivarea soluţiei sale că, în lipsa unor înscrisuri care să stabilească cuantumul cheltuielilor suportate de reclamant cu edificarea lucrărilor din care a pretins echivalentul a 1/2, pretenţia sa nu poate fi primită, iar completarea probatoriul cauzei cu prezumţii deduse din împrejurările cauzei, nu este de natură a atrage nelegalitatea dispoziţiilor instanţelor fondului. Doar în măsura în care acestea ar fi fost unicele considerente ce ar fi stat la baza hotărârii pronunţate, nesusţinute şi necompletate probator, hotărârea pronunţată în atare condiţii ar fi fost susceptibilă a atrage controlul de legalitate prin intermediul căii de atac deduse judecăţii.
Totodată, s-a reţinut că neadministrarea unei probe considerate de parte ca având aptitudinea prevăzută de art. 167 C. proc. civ. nu mai constituie, în actuala structură a recursului, după modificarea prin O.U.G. nr. 138/2000, respectiv Legea nr. 219/2005, o critică ce poate fi invocată în recurs, dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. ce o reglementau, fiind abrogate prin actele normative menţionate.
Se constată aşadar că susţinerile formulate prin contestaţia în anulare au fost invocate în căile de atac ordinare şi examinate de instanţă.
Contestaţia în anulare se înfăţişează ca o cale de atac extraordinară de retractare, iar dispoziţiile legale ale art. 318 C. proc. civ., invocate de contestator, au un câmp limitat de aplicaţie, astfel că ele trebuie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide în ultima instanţă calea unui veritabil recurs. Această cale de atac nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale de drept substanţial sau procedural.
Fiind o cale de retractare şi nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate de instanţă şi care s-a pronunţat asupra motivelor de casare invocate de parte.
În speţă, instanţa de recurs a răspuns criticilor formulate de recurent, ea neavând obligaţia de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de nelegalitate, obligaţie pe care, instanţa şi-a îndeplinit-o.
Nu se poate reţine astfel că instanţa ar fi omis să se pronunţe asupra vreunui motiv de recurs, în realitate contestatorul fiind nemulţumit de modul în care instanţa de recurs a răspuns acestor motive.
Or, instanţa sesizată cu contestaţia în anulare nu este îndreptăţită să verifice corectitudinea argumentelor cu care anumite motive de recurs au fost respinse şi, în funcţie de rezultatul acestei analize, să schimbe eventual hotărârea pronunţată în cauză, aşa cum solicită contestatorul.
Câtă vreme toate motivele de recurs au fost respinse argumentat de către instanţa de recurs, în speţă nu sunt întrunite condiţiile contestaţiei în anulare speciale, astfel că, faţă de considerentele prezentate, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 318 C.proc. civ.
Solicitările contestatorului nu pot fi încadrate nici în dispoziţiile art. 317 C. proc. civ., care pot fi invocate atunci când procedura de citare pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost legal îndeplinită şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Întrucât criticile formulate de contestator vizează fondul cauzei, respectiv greşita apreciere a probelor şi aplicare a legii, se constată că aspectele invocate nu pot constitui motive ale contestaţiei în anulare pe temeiul cărora să fie retractată hotărârea.
Ca atare, întrucât calea de atac a fost exercitată în afara ipotezelor strict reglementate prin dispoziţiile art. 317, 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare.
În raport cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., potrivit cărora, partea care cade în pretenţii va fi obligată să plătească cheltuieli de judecată, Înalta Curte va obliga pe contestator să plătească intimaţilor suma de 2112 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, dovedite cu chitanţele depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul P.F. împotriva Deciziei civile nr. 4891 din 27 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosar nr. 4123/1/2011.
Obligă pe contestator să plătească intimaţilor suma de 2112 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 789/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 784/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
