ICCJ. Decizia nr. 767/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 767/2013
Dosar nr. 11901/3/2010
Şedinţa publică de la 18 februarie 2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, la data de 8 martie 2010, reclamantul H.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia, în baza dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 să îi plătească suma de 200.000 Euro cu titlu de despăgubiri morale pentru cei 3 ani în care a avut domiciliu obligatoriu.
Prin Sentinţa civilă nr. 1161 din 30 iunie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului.
Prin Decizia nr. 141 A din 14 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul declarat de reclamant, reţinând incidenţa în speţă a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul H.G.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, la data de 17 martie 2011.
La termenul de la 2 decembrie 2011, judecata recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar la 9 ianuarie 2013, din oficiu, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, fixând termen la 18 februarie 2013, când instanţa a invocat excepţia perimării recursului.
Analizând cu prioritate această excepţie, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru considerentele care succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform dispoziţiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata şi din oficiu.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere şi suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 şi 250 C. proc. civ.
În speţă, părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă la termenul din data de 2 decembrie 2011, stabilit pentru soluţionarea recursului şi, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea cauzei, constatându-se că nici una dintre părţi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 3 decembrie 2012, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecăţii.
Reţinând că în cauză sunt întrunite condiţiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi constatând că, potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept, putând fi constatată şi din oficiu de instanţă, faţă de dispoziţiile art. 252 alin. (1) teza I din acelaşi cod, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu care a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamantul H.G. împotriva Deciziei civile nr. 141 A din 14 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 785/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 770/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
