ICCJ. Decizia nr. 923/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 923/2013
Dosar nr. 22651/4/2010
Şedinţa publică din 22 februarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, la 7 martie 2011, reclamanta A.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Galaţi, reactualizarea sumei de bani datorată de către pârâtă ei şi numitului N.G.V., sumă ce reprezintă despăgubiri datorate inventatorilor conform brevetului de invenţie nr. xxx emis de OSIM Bucureşti, care a fost recunoscută în baza Sentinţei civile nr. 60 din 22 ianuarie 1999 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, în Dosarul nr. 4036/1997.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că pârâta a fost obligată prin Sentinţa civilă nr. 60 din 22 ianuarie 1999 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ în Dosarul nr. 4036/1997 să-i plătească suma de 1.540.660.000 RON, reprezentând drepturi băneşti pentru invenţia brevetată conform brevetului de invenţie nr. xxx emis de OSIM Bucureşti, dar că această sumă de bani nu i-a fost niciodată plătită, deşi hotărârea judecătorească a rămas definitivă şi irevocabilă. A mai susţinut că această creanţă se impune a fi reactualizată prin efectuarea unei expertize judiciare, care să demonstreze întinderea actuală a dreptului său de creanţă.
Prin Sentinţa civilă nr. 3929 din 23 mai 2011, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi şi-a declinat competenţa de judecată în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în raport de dispoziţiile art. 2 pct. l lit. e) şi art. 7 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 116 din 18 ianuarie 2012, Tribunalul Galaţi a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea.
În motivarea hotărârii, s-a reţinut că, prin Sentinţa civilă nr. 62 din 10 decembrie 2005, Tribunalul Galaţi a admis excepţia autorităţii lucrului judecat şi a respins acţiunea în pretenţii pentru acest motiv, considerându-se că litigiul a fost soluţionat irevocabil prin Decizia civilă nr. 5246 din 21 decembrie 2000 a fostei Curţi Supreme de Justiţie, moment la care s-a constatat că s-a împlinit termenul de prescripţie extinctivă pentru satisfacerea pretenţiilor materiale ale inventatorilor.
Sentinţa nr. 62/2005, pronunţată de Tribunalul Galaţi, a rămas definitivă prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Galaţi şi irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Tribunalul a apreciat că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1201 C. civ. în ceea ce priveşte excepţia autorităţii lucrului judecat
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A.M., criticând-o pentru nelegalitate întrucât excepţia autorităţii lucrului judecat - în ceea ce priveşte constatarea prescrierii dreptului la acţiune - se impune a fi reanalizată în baza documentelor noi prezentate iar litigiul nu trebuia judecat de Secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Galaţi.
Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin Decizia nr. 54/A din 6 iunie 2012, a confirmat sentinţa tribunalului prin respingerea apelului reclamantei.
Instanţa de apel a reţinut, ca şi tribunalul, că, prin Sentinţa civilă nr. 62 din 19 decembrie 2005 a Tribunalului Galaţi, definitivă prin Decizia civilă nr. 75/A din 23 martie 2006 a Curţii de Apel Galaţi şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 266 din 16 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a statuat că există şi operează autoritatea de lucru judecat raportată la Decizia civilă nr. 5246 din 21 decembrie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, prin care s-a stabilit irevocabil că s-a împlinit termenul de prescripţie extinctivă în ceea ce priveşte pretenţiile reclamantei A.M. solicitate în baza invenţiei brevetate sub nr. xxx/1991.
În ceea ce priveşte necompetenţa Secţiei comerciale şi de contencios administrativ a Tribunalului Galaţi de a soluţiona pe fond cauza, instanţa de apel a reţinut că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 pct. l lit. e) C. proc. civ. potrivit cărora tribunalele judecă în primă instanţă cererile în materie de creaţie intelectuală şi proprietate industrială.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurenta reclamantă susţine că prin pronunţarea deciziei recurate, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1292 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. proc. civ. şi art. 1294 din acelaşi Cod. În acest sens, arată că, potrivit art. 1292 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului pe baza stabilirii faptelor şi aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, iar dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa dispune ca părţile să completeze probele; de asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc.
Recurenta reclamantă susţine că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile legale menţionate întrucât instanţa de apel nu a avut în vedere aflarea adevărului, în sensul că a favorizat-o pe intimata SC A. S.A. Galaţi şi nu a determinat corect raportul juridic dintre părţi. În continuare, recurenta reclamantă arată că are calitatea de inventator, titlu necontestat, atestat de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, conform art. 2 lit. g) din Legea nr. 64/1991, fiind persoana care a transmis drepturi la acordarea brevetului de invenţie, iar unitatea titulară de brevet s-a dezis complet de inventatori şi în mod abuziv i-a îndepărtat pe aceştia de la orice drept ce li se cuvine conform dispoziţiilor legale. Susţine că din anul 1997 şi până în prezent niciodată instanţele de judecată din Galaţi nu au solicitat contractele de cesiune prin care inventatorii au transmis drepturi la acordarea brevetului de invenţie, omiţând întotdeauna să ceară unele documente importante cauzei tocmai cu scopul de a ascunde adevărul. Mai arată că în motivarea deciziei recurate, instanţa de apel a făcut referire la sentinţa civilă nr. 60/1999 a Tribunalului Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, care a fost casată prin Decizia civilă nr. 5246/2000 a fostei Curţi Supreme de Justiţie, susţinând că, în ceea ce priveşte decizia de casare a instanţei supreme există două probleme majore. Sub acest aspect, arată că Dosarul nr. 4036/1997 al Tribunalului Galaţi, secţia comercială şi contencios administrativ, în care a fost pronunţată Sentinţa nr. 60/1999 are ca obiect drepturi băneşti cuvenite inventatorilor, iar dosarul nr. 1702/2000 al Curţii Supreme de Justiţie în care a fost pronunţată Decizia nr. 5246 are ca obiect drepturi ce decurg din calitatea de inventator conform brevetului de invenţie nr. xxx. Totodată arată că instanţa supremă nu putea să dispună casarea atât a Deciziei civile nr. 95 A din 23 februarie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia civilă cât şi a Sentinţei civile nr. 60 pronunţată în Dosarul nr. 4036/1997 de Tribunalul Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, întrucât nu este posibil ca o decizie pronunţată de o instanţă civilă să caseze o sentinţă pronunţată de o instanţă comercială şi de contencios administrativ.
Recurenta reclamantă a depus la dosar, la 21 februarie 2013, o completare a motivelor de recurs, însă, având în vedere că este făcută peste termenul legal prevăzut de dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. şi că niciunul din motivele invocate prin această din urmă cerere nu se includ printre cele de ordine publică şi nu fac admisibilă cercetarea lor conform prevederilor alin. (2) din acelaşi articol, Înalta Curte nu o va supune analizei.
La termenul din 22 februarie 2013, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului, faţă de prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., pe care o va admite pentru următoarele considerente.
Conform art. 3021 alin. (1) lit c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Aceste motive trebuie să se subsumeze cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi, deşi nu se prevede în mod expres, fără dubiu, trebuie să vizeze soluţia pronunţată de instanţa a cărei hotărâre se atacă.
Astfel, prin decizia dată, instanţa de apel a menţinut sentinţa tribunalului prin care a fost respinsă acţiunea reclamantei pe motiv că în cauză operează autoritatea de lucru judecat având în vedere că prin Sentinţa civilă nr. 62 din 19 decembrie 2005 a Tribunalului Galaţi, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 266 din 16 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală, s-a statuat că există şi operează autoritatea de lucru judecat raportată la Decizia civilă nr. 5246/2000 a Curţii Supreme de Justiţie, prin care s-a stabilit irevocabil că s-a împlinit termenul de prescripţie extinctivă în ceea ce priveşte pretenţiile reclamantei A.M. solicitate în baza invenţiei brevetate sub nr. xxx/1991.
În aceste condiţii, era necesar ca recurenta reclamantă să formuleze critici pe acest aspect întrucât recursul are ca obiect decizia instanţei de apel.
În speţă, recurenta reclamantă deşi prin cererea de recurs a indicat ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. nu a arătat ce text de lege a fost încălcat sau aplicat greşit de către instanţa de apel şi în ce constă nelegalitatea deciziei recurate. Succesiunea de fapte şi afirmaţii din motivarea recursului astfel cum au fost redate mai sus, vizează alte aspecte decât cele avute în vedere de instanţa de apel în motivarea deciziei recurate, nefăcând posibilă încadrarea lor de către instanţă într-unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în condiţiile art. 306 (3) C. proc. civ.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual la conţinutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre.
Prin urmare, constatând că recurenta reclamantă nu s-a conformat exigenţelor cerute de art. 3021 C. proc. civ., potrivit art. 306 (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte va constata nul recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanta A.M. împotriva Deciziei nr. 54/A din 6 iunie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 922/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 848/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
