ICCJ. Decizia nr. 931/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 931/2013
Dosar nr. 2440/258/2008
Şedinţa publică din 22 februarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la 9 septembrie 2008, pe rolul Judecătoriei Miercurea-Ciuc, reclamanţii L.M., L.C., L.S. şi L.K., în contradictoriu cu pârâta SC R.P. E.D. SA, au solicitat obligarea pârâtei să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în localitatea Băile Tuşnad, str. S., înscris în C.F. nr. xxx Tuşnad, nr. top. yyy/2/1/2/1/23 şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a SC T. SA, solicitând obligarea acesteia la plata valorii actualizate a imobilului în litigiu.
Prin Sentinţa civilă nr. 2695 din 11 noiembrie 2010, Judecătoria Miercurea-Ciuc a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, reţinând că valoarea imobilului în litigiu depăşeşte 500.000 RON, situaţie ce atrage incidenţa prevederilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 1559 din 1 iunie 2011, Tribunalul Harghita a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii; a admis acţiunea reclamanţilor împotriva pârâtei S.C. R.P. E.D. SA şi a obligat-o pe aceasta să le lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în oraşul Băile Tuşnad, str. S., judeţul Harghita înscris în C.F. nr. yyy/2/1/2/1/23; a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta S.C. R.P. E.D. S.A. împotriva SC T. SA; a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei L.M., suma de 2500 RON şi reclamanţilor L.S. şi L.K., în solidar, suma de 1200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins cererea chematei în garanţie privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut, referitor la excepţiile invocate în cauză, că excepţia lipsei timbrajului a fost respinsă prin încheierea din 9 martie 2011, pe considerentul că sub acest aspect sunt incidente prevederile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, tribunalul a reţinut că reclamanţilor li s-a stabilit irevocabil, încă din anul 2003, că preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără titlu valabil şi tot de atunci a fost anulat irevocabil titlul pârâtei (Sentinţa civilă nr. 1684/2002 a Tribunalului Harghita, devenită irevocabilă prin respingerea recursului declarat împotriva deciziei de respingerea a apelului).
Decizia nr. 33/2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite în recurs în interesul legii, nu numai că nu exclude în toate situaţiile posibilitatea de a se recurge la acţiunea în revendicare, dar arată expres că acest lucru este permis atunci când reclamanţii se pot prevala de existenţa unui bun în sensul art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, urmând a fi analizate circumstanţele concrete ale cauzei.
Tribunalul a constatat că, în speţă, reclamanţii au dobândit un bun în sensul art. 1 din Protocolul menţionat, când s-a stabilit irevocabil că preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără titlu valabil, în timp ce pârâta a pierdut bunul respectiv atunci când i-a fost anulat titlul pentru cauză ilicită. În plus, tribunalul a reţinut că, în prezent, reclamanţii nu mai pot face uz de prevederile Legii nr. 10/2001, astfel că, în lumina Deciziei nr. 33 /2008, pronunţată de Înalta Curte, Secţiile Unite în recurs în interesul legii, aceştia pot formula acţiune în revendicare, pentru a redobândi dreptul de proprietate în toate atributele sale.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru cererea de chemare în garanţie, tribunalul a reţinut că, la data de 12 mai 2011, în urma solicitării instanţei, pârâta a precizat în scris că temeiul cererii îl reprezintă principiul repunerii în situaţia anterioară ca urmare a anulării contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu chemata în garanţie.
În aceste condiţii, s-a constatat că, în conformitate cu prevederile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ, a început să curgă cel mai târziu la 17 aprilie 2003, când a devenit definitivă sentinţa prin care a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare în discuţie. Aşadar, la data de 10 octombrie 2008, când a fost depusă cererea de chemare în garanţie, dreptul la acţiune era prescris, ceea ce înseamnă că excepţia invocată de chemata în garanţie este întemeiată.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că pârâta nu are niciun drept asupra imobilului, deţinându-l fără titlu din momentul anulării irevocabile a contractului de vânzare-cumpărare prin care a dobândit dreptul de proprietate. Corelativ, tribunalul a constatat că reclamanţii sunt proprietarii imobilului, în baza sentinţei menţionate anterior, prin care s-a stabilit că acesta a fost preluat de stat, de la autorul lor, fără titlu valabil, şi s-a dispus reînscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea fostului proprietar.
Tribunalul a constat că, în conformitate cu prevederile art. 480 C. civ., reclamanţii au dreptul de a se bucura de proprietatea lor în mod absolut, ceea ce presupune ca pârâta să le predea imobilul în deplină proprietate şi liniştită posesie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC R.P. E.D. SA.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, prin Decizia nr. 18/A din 11 aprilie 2012, a menţinut sentinţa tribunalului prin respingerea ca nefondat a apelului pârâtei.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâta, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recursul urmează a fi anulat ca netimbrat pentru considerentele care urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru şi se taxează în mod diferenţiat după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani cu excepţiile prevăzute de lege.
În conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) - (3) din acelaşi act normativ, taxele judiciare de timbru, se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acţiunii sau cererii instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată, până la primul termen de judecată.
În speţă, deşi legal citată, pentru termenul din 22 februarie 2013, cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru de 6952 RON şi a timbrului judiciar de 5 RON, conform dovezii de citare din dosar, care îndeplineşte toate condiţiile de validitate prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 100 alin. (3) C. proc. civ., recurenta pârâtă nu s-a conformat obligaţiei legale de timbrare, nedepunând la dosar dovada plăţii taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.
Cum recurenta nu a înţeles să-şi îndeplinească obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar în cuantumul arătat, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi a art. 9 din O.U.G. nr. 32/1995, Înalta Curte va anula recursul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC R.P. E.D. SA împotriva Deciziei nr. 18/A din 14 aprilie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 936/2013. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 849/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
