ICCJ. Decizia nr. 996/2013. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 996/2013
Dosar nr. 9606/2/2011
Şedinţa publică de la 12 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 108 din 9 ianuarie 2009, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a declinat competenţa în favoarea Tribunalului, secţia civilă, pentru soluţionarea cauzei în primă instanţă conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., constatând că valoarea obiectului pricinii este mai mare de 500.000 RON.
Prin Sentinţa civilă nr. 638 din 5 mai 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia civilă a anulat cererea reclamantei SC F.R. SRL ca insuficient timbrată, iar prin Decizia civilă nr. 118/A din 16 februarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cauza a fost trimisă spre rejudecare pe fond, constatând că prin măsura anulării cererii ca insuficient timbrată, prima instanţă a încălcat dreptul de acces la justiţie garantat de art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, cauza urmând să fie soluţionată pe fond.
În rejudecare, prin Sentinţa civilă nr. 1326 din 7 iulie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC F.R. SRL în contradictoriu cu pârâţii T.M., G.C. şi V.D. A respins ca neîntemeiată cererea pârâţilor privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin antecontractul de vânzare-cumpărare din 28 februarie 2008, promitentul cumpărător S.Ş.F. s-a obligat să cumpere terenul pârâţilor promitenţi-vânzători, situat în localitatea Frumuşani, judeţul Călăraşi, în suprafaţă de 4.113,32 mp., pentru preţul de 185.100 euro, din care s-a achitat la data autentificării antecontractului suma de 6.000 euro, reprezentând avans din preţ, iar pârâţii promitenţi-vânzători s-au obligat să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică în termen de 60 de zile de la data autentificării antecontractului, la acelaşi Biroul Notarilor Publici Asociaţia "A.P.R. şi D.C.", că prin actul de cesiune autentificat din 21 iulie 2008, promitentul cumpărător S.Ş.F. şi-a cedat drepturile şi obligaţiile sale, dobândite, respectiv asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare din 28 februarie 2008, către reclamanta SC F.R. SRL, al cărei administrator este, preţul cesiunii fiind de 6.000 euro, echivalentul sumei de 21.348 RON, iar prin actul adiţional din 21 iulie 2008 de către Biroul Notarilor Publici Asociaţia "A.P.R. şi D.C.", între cesionara SC F.R. SRL reprezentată prin S.Ş.F. şi promitenţii vânzători T.M., V.D. şi G.C., a intervenit un nou acord prin care potrivit art. 1, părţile contractante au hotărât suplimentarea avansului acordat la 28 februarie 2008 cu suma de 6.000 euro, urmând ca restul preţului în sumă de 173.100 euro să se achite la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, prin art. 2, părţile convenind "prelungirea termenului de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare privind terenul de 4.113,32 mp. situat în extravilanul comunei Frumuşani, judeţul Călăraşi, tarlaua 1/1 parcela 6, în termen de trei luni începând de la data autentificării actului adiţional, adică până la 21 octombrie 2008", celelalte dispoziţii ale antecontractului rămânând neschimbate.
A mai reţinut instanţa, în baza probelor administrate, că reclamanta nu a dovedit în niciun fel aspectul că datorită culpei pârâţilor nu a mai putut obţine o linie de credit pentru data de 21 octombrie 2008, pentru care a primit documentaţia de la pârâţi, împrejurare faţă de care cererea reclamantei, prin care a solicitat rezoluţiunea antecontractului şi activarea clauzei penale, respectiv obligarea pârâţilor să-i plătească suma de 36.000 de euro, a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât culpa privind nerealizarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică nu a revenit pârâţilor promitenţi-vânzători, ci acţiunilor intempestive şi de rea-credinţă ale promitentei-cumpărătoare.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că potrivit pactului comisoriu de gradul IV inserat de părţi în convenţie, s-a prevăzut că promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare se desfiinţează de plin drept, fără somaţie, notificare sau punere în întârziere, "în cazul în care T.M., V.D. şi G.C., promitenţi vânzători, nu vor mai dori perfectarea contractului de vânzare-cumpărare sau în situaţia în care din măsurătorile cadastrale, terenul ce se vinde nu va mai avea aceeaşi poziţie, respectiv pe latura de S-V pe sensul de deplasare Bucureşti - Olteniţa (cu o toleranţă de 10 m. înapoi/înainte de borna kilometrică X)", situaţie care nu s-a regăsit în cauză, pentru a se constata că ar fi intervenit rezoluţiunea de drept.
Cum primele două capete de cerere au fost neîntemeiate şi au fost respinse, tribunalul a respins şi capătul al treilea din cererea reclamantei referitor la obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale privind suma de 36.000 de euro, de la data punerii în întârziere şi până la plata efectivă a acestei sume, această obligaţie fiind subsidiară faţă de primele două cereri şi urmând soarta acţiunii principale, iar cât priveşte cererea pârâţilor de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de proces, tribunalul a apreciat că aceasta a fost neîntemeiată şi a respins-o, întrucât la dosar nu s-au depus dovezi în acest sens privind cheltuielile efectuate.
Reclamanta SC F.R.S SRL a declarat apel împotriva evocatei sentinţe.
Apelanta reclamantă a reproşat instanţei de fond interpretarea eronată a materialului probatoriu administrat în cauză şi neluarea în considerare a importanţei termenului în condiţiile în care antecontractul, cesiunea acestuia, precum şi actele adiţionale au fost prelungite de-a lungul timpului, de două ori, tocmai pentru ca intimaţii-pârâţi să procure toate actele necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 128/A din 22 martie 2012, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
În fundamentarea acestei soluţii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că întrucât în cauză nu a fost activat pactul comisoriu, nu a devenit incidenţă nici clauza penală, că nefiind îndeplinită cel puţin, cerinţa evocată, a neexecutării obligaţiilor, nu poate interveni nici sancţiunea rezoluţiunii judiciare solicitate, din această perspectivă criticile apelantei fiind neîntemeiate, deoarece dreptul comun în materie de rezoluţiune, permite respingerea de către organul judiciar, a acestei sancţiuni chiar şi în situaţia depăşirii termenului, astfel cum s-a evocat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC F.R. SRL Bucureşti, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârilor atacate şi pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
Recurenta-reclamantă îşi subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., considerând că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au interpretat greşit antecontractul de vânzare-cumpărare, au schimbat înţelesul lămurit şi neîndoielnic al acestuia şi că, totodată, hotărârile atacate au fost date cu aplicarea greşită a legii.
Cu titlu prealabil recurenta-reclamantă consideră că instanţa de apel a făcut o analiză inutilă a pactului comisoriu de gradul IV în condiţiile în care recurenta a solicitat rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare pentru nerespectarea termenului prevăzut pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, instanţa de apel făcând o confuzie în ceea ce priveşte motivul concret pentru care s-a solicitat rezoluţiunea antecontractului, în condiţiile în care aceasta reţine că s-a solicitat rezoluţiunea ca urmare a faptului că intimaţii-pârâţi nu au procurat certificatul fiscal şi extrasul de carte funciară necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare faţă de faptul că reclamanta a solicitat rezoluţiunea antecontractului pentru nerespectarea termenului stabilit în acest scop.
Apreciază recurenta-reclamantă că instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 1021 C. civ., în favoarea intimaţilor-pârâţi, considerând că neprezentarea actelor necesare vânzării la termenul stipulat în contract nu are o înrâurire semnificativă în ceea ce priveşte desfiinţarea antecontractului de vânzare-cumpărare, iar aceasta în condiţiile în care intimaţii-pârâţi şi-au manifestat intenţia de a încheia contractul de vânzare-cumpărare.
Astfel, recurenta-reclamantă invocând principiul forţei obligatorii - pacta sunt servanda, reglementat de art. 969 C. civ., precizează că nu există excepţii care să se suprapună pe situaţia dedusă judecăţii din prezenta cauză şi cu atât mai puţin art. 1021, în condiţiile în care termenul, astfel cum este reglementat în art. 1022 - 1025 vechiul C. civ., a fost stipulat atât în favoarea intimaţilor-pârâţi, cât şi în favoarea recurentei, astfel că acesta trebuia respectat întocmai de ambele părţi.
Arată recurenta că în aplicarea art. 977 din vechiul C. civ. interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, or, intenţia comună a fost de a se încheia contractul de vânzare-cumpărare la termenul stipulat în acest sens, faptul nerespectării acestui termen de intimaţii-pârâţi trebuind sancţionat prin plata unei despăgubiri băneşti.
Consideră de asemenea recurenta, că o importantă regulă de interpretare a contractului este cea reglementată de art. 970 alin. (2) vechiul C. civ., convenţiile obligând nu numai la aceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa.
Conchide recurenta-reclamantă în sensul că aceste reguli de bază pentru interpretarea contractelor au fost răstălmăcite şi aplicate de instanţe, în contra a ceea ce era vădit neîndoielnic cuprins în conţinutul antecontractului, că prin interpretarea deficitară a antecontractului se înfrânge principiul forţei obligatorii a actului juridic civil, fundamentat pe două elemente, respectiv necesitatea stabilităţii şi siguranţei raporturilor juridice generate de actele juridice civile şi imperativul moral al respectării cuvântului dat.
Intimaţii-pârâţi T.M., G.C. şi V.D. au formulat întâmpinare şi au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta a solicitat instanţei să dispună rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare ca sancţiune pentru neprezentarea de către pârâţi a certificatului fiscal şi a extrasului de carte funciară, în condiţiile în care prin antecontract părţile stipulaseră un pact comisoriu de gradul IV, preluat şi în actul adiţional din 28 februarie 2008.
Aşadar, reclamanta nu a înţeles să dea efectivitate acestui pact comisoriu de ultim grad, în cadrul termenului său judiciar, instanţa fiind chemată să se pronunţe, în virtutea principiului disponibilităţii, asupra rezoluţiunii antecontractului dar numai ca sancţiune a îndeplinirii de către pârâţi a obligaţiilor de prezentare a certificatului fiscal şi a extrasului de carte funciară.
Din probatoriul administrat a rezultat cu evidenţă că intimaţii-pârâţi şi-au îndeplinit în termen obligaţiile ce le reveneau, aspect ce reiese din încheierea de certificare de fapte din 29 octombrie 2008 întocmită de Biroul Notarilor Publici Asociaţia A.P.R. şi D.C. - la care se raportează ambele instanţe, astfel că soluţia pronunţată este în acord cu dreptul comun în materia rezoluţiunii judiciare consacrat de art. 1021 C. civ. care permite evitarea sancţiunii dacă partea îşi execută obligaţiile chiar pe parcursul procesului în rezoluţiune.
Aşadar, instanţa de apel a examinat rezoluţiunea antecontractului şi din perspectiva termenului în care au fost aduse la îndeplinire obligaţiile asumate de intimaţii-pârâţi, neputându-i-se reproşa că face o confuzie cu privire la motivul pentru care s-a solicitat rezoluţiunea sau că aplică cu părtinire dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 1021 - 1022 - 1025 din vechiul C. civ.
Neactivarea pactului comisoriu a condus implicit la neactivarea clauzei penale la care se raportează, potrivit căreia recurenta-reclamantă este îndreptăţită la obţinerea dublului avans plătit.
Din aceste raţiuni şi aserţiunile recurentei-reclamante cu privire la aplicarea şi interpretarea greşită de către instanţă a regulilor de interpretare a contractelor cuprinse în art. 970 alin. (2), art. 977, a art. 969 cod civil sunt nefondate, instanţa de apel dând clauzelor antecontractului înţelesul pe care însăşi părţile l-au avut în vedere la momentul încheierii convenţiei.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC F.R. SRL Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 128-A din 22 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 12 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3484/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 995/2013. Civil → |
|---|
