ICCJ. Decizia nr. 995/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 995/2013
Dosar nr. 7585/2/2011
Şedinţa publică de la 12 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1019 din 1 iulie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei de interes şi a respins contestaţia în anulare formulată de contestatoarea P.L.R., ca fiind lipsită de interes.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel contestatoarea, acesta fiind admis prin decizia civilă nr. 116/A din 16 februarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie, instanţa reţinând că, pentru a motiva excepţia lipsei de interes, tribunalul a folosit drept argumente aspecte de fond, fără însă a analiza dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 317 C. proc. civ.
A mai reţinut instanţa de apel că numai calitatea de parte justifică exercitarea contestaţiei, cauza fiind soluţionată fără a se motiva în fapt şi în drept hotărârea.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs intimata G.E., fiind respins prin Decizia nr. 259 din 18 ianuarie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 38041/3/2008.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut că decizia nu cuprinde motive contradictorii, instanţa de apel reţinând de fapt că procesul a fost soluţionat greşit, fără a se intra în cercetarea fondului.
A mai reţinut instanţa de recurs că nu s-a pus problema unui concurs între excepţia lipsei de interes şi aceea privind calitatea procesuală activă, întrucât cauza nu a fost trimisă spre rejudecare pentru cercetarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, fiind greşit înţelese considerentele, rezultând în fapt că are calitatea de parte aceea care justifică un interes.
În rejudecare, prin Sentinţa civilă nr. 1039 din 25 mai 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţiile ca neîntemeiate; a respins contestaţia în anulare formulată de contestatoarea P.L.R. în contradictoriu cu intimata G.E., ca fiind neîntemeiată; a obligat contestatoarea la plata către intimata G.E. a sumei de 505 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiată, întrucât, aşa cum a rezultat şi din considerentele Deciziei nr. 259 din 18 ianuarie 2011, pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, calitatea procesuală activă identificându-se cu motivul de contestaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., urmează ca motivele pe care s-a întemeiat excepţia să fie analizate împreună cu acesta.
Tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei ca neîntemeiată, întrucât aceasta a fost indicată şi s-a pretins ca succesor al defunctului L.A., titular al cererii de recunoaştere a hotărârii de divorţ, calitatea de moştenitor fiind recunoscută prin certificatul de legatar din 27 august 2008 emis de Biroul Notarului Public "D.A.A.".
Cât priveşte excepţia lipsei de interes, s-a reţinut că aceasta a fost dezlegată în căile de atac declarate împotriva Sentinţei civile nr. 1019 din 1 iulie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, respectiv prin Decizia nr. 259 din 18 ianuarie 2011, pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dezlegarea fiind obligatorie potrivit art. 315 C. proc. civ.
Pe fondul contestaţiei în anulare tribunalul a reţinut că, astfel cum a rezultat din hotărârea de divorţ pronunţată la 7 februarie 1982 de Curtea Supremă Regională a Oraşului New York, Tribunalul Teritorial Bronx, contestatoarea L.R. nu numai că a fost de acord cu divorţul, dar l-a şi solicitat, divorţul fiind desfăcut nu în lipsa acesteia, ci în lipsa lui L.A., împrejurare faţă de care citarea contestatoarei la soluţionarea cererii de recunoaştere a hotărârii nu era necesară, potrivit art. 172 alin. (2) din Legea nr. 105/1992, apelanta având cunoştinţă despre divorţ şi efectele juridice produse de hotărârea de divorţ, aspect rezultat şi din împrejurarea că ulterior, contestatoarea a încheiat alte două căsătorii.
Tribunalul a reţinut că potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., contestatoarea nu a făcut dovada nici unei vătămări care i s-ar fi produs şi ale cărei efecte juridice nu pot fi înlăturate decât prin anularea hotărârii judecătoreşti pronunţate în procedura de exequatur, în speţă nefiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatoarea P.L.R. criticând soluţia dată de instanţa de fond atât excepţiilor invocate cât şi fondului pricinii.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei G.E., apelanta a arătat că această parte nu poate sta în proces, întrucât nu a avut calitate procesuală în soluţionarea cererii de recunoaştere a hotărârii de divorţ pronunţată de instanţa străină, pe de o parte, iar pe de altă parte nu a fost atrasă în acest proces în calitatea de terţ moştenitor, intimata neavând calitate de succesor în drepturile petentului.
Cu privire la respingerea excepţiei lipsei de interes pe care însăşi instanţa de fond a ridicat-o din oficiu, apelanta a arătat că hotărârea nu este motivată pe acest aspect, instanţa făcând trimitere la hotărârile date în căile de atac, ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii pronunţate.
Pe fondul contestaţiei în anulare, apelanta a invocat faptul că instanţa a reiterat considerentele avute în vedere la pronunţarea hotărârii desfiinţată în calea de atac a apelului, apărările contestatoarei, acestea nefiind analizate în mod judicios.
A precizat apelanta că cererea de recunoaştere a hotărârii străine se întocmeşte în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă român. Instanţa care a soluţionat cererea a pus în vedere petentului să indice numele şi adresa pârâtei din dosar, în vederea îndeplinirii actelor de procedură, că deşi la dosarul cauzei se aflau date cu privire la numele pârâtei şi adresa de domiciliu al acesteia, instanţa nu a dispus citarea acesteia şi nici comunicarea hotărârii pronunţate, hotărârea fiind supusă căilor de atac.
În opinia apelantei, instanţa avea obligaţia prevăzută de lege să constate că hotărârea de exequator nu este definitivă şi irevocabilă, întrucât petentul a decedat mai înainte ca ea să fie definitivă, hotărârea nu produce efecte juridice pe care instanţa de fond Ie-a menţionat, fiind încălcate dispoziţiile Legii nr. 105/1992 şi art. 57 alin. (1) din Legea nr. 119/1996. S-a arătat în continuare că instanţa de fond a comis un abuz de drept atunci când în lipsa unei hotărâri definitive şi irevocabile, de recunoaştere a divorţului pronunţat în străinătate, de o instanţă română, face aprecieri cu privire la efectele acestui divorţ nerecunoscut de Statul Român.
Apelanta a învederat şi starea de incompatibilitate în care s-a aflat judecătorul fondului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 700/A din 22 septembrie 2011, a respins apelul contestatoarei, ca nefondat.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte motivul de apel privitor la incompatibilitatea magistratului, a constatat că în speţă, magistratul ce a participat la soluţionarea fondului cauzei, a analizat anterior, excepţia lipsei de interes în promovarea contestaţiei în anulare, pe care a admis-o, respingând pe cale de consecinţă, cererea, astfel că nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei sau asupra vreunei probleme litigioase, el nedevenind astfel, incompatibil ca efect al excepţiei absolute de incompatibilitate, putând continua judecarea cauzei, în urma desfiinţării sentinţei de către instanţa de control judiciar.
În privinţa criticilor aferente greşitei soluţionări a excepţiei lipsei de calitate procesuală pasivă a intimatei, instanţa a apreciat că având în vedere posibilitatea decesului uneia/unora dintre părţi, în intervalul ulterior pronunţării hotărârii contestate, până la momentul promovării contestaţiei în anulare, se admite în mod unanim în doctrina şi practica judiciară calitatea procesuală în cadrul acestei căi extraordinare de atac şi succesorilor în drepturi ai părţilor ce nu mai sunt în fiinţă, soluţia impunându-se în virtutea argumentului de analogie (ubi idem est ratio, idem solutio esse debet) cu opţiunea de principiu, a legiuitorului, dedusă din reglementările art. 243 pct. 1 C. proc. civ., în cazul intervenirii decesului pe parcursul procesului.
A reţinut instanţa de control judiciar că intimata este legatarul universal al reclamantului din procedura recunoaşterii, potrivit certificatului de legatar din 27 august 2008 emis de Biroul Notarului Public "D.A.A.", astfel încât aceasta are calitate procesuală pasivă în cadrul contestaţiei în anulare, soluţia tribunalului sub acest aspect, fiind legală.
Referitor la motivul de apel aferent greşitei nemotivări a soluţiei date excepţiei lipsei de interes, Curtea a apreciat că el este la rândul său, lipsit de interes, în condiţiile în care excepţia (soluţionată irevocabil prin decizia instanţei de recurs) era orientată împotriva contestatoarei.
În privinţa motivului de apel privind soluţia pronunţată pe fondul contestaţiei în anulare, Curtea a apreciat că este nefondat în raport de art. 172 din Legea nr. 105/1992 republicată, care instituie regula citării părţilor, dar totodată, şi o excepţie pentru situaţia când pârâtul din acţiunea de recunoaştere (care ar fi prejudiciat prin necitare, spre deosebire de reclamantul ce a solicitat instanţei, recunoaşterea, având deci, cunoştinţă despre procedura exequator-ului) a fost de acord cu admiterea acţiunii străine, această verificare (a existenţei sau inexistenţei acordului său) realizându-se potrivit textului de lege, prin verificarea hotărârii străine.
Întrucât pârâta din procedura exequator-ului, contestatoarea P.L.R., a fost de acord cu divorţul, fiind chiar partea care l-a solicitat instanţei americane, în calitate de reclamantă, cererea de recunoaştere putea fi soluţionată fără citarea părţilor, ceea ce include şi posibilitatea necitării doar a uneia dintre părţi - în speţă, pârâta din procedura exequator-ului, adică contestatoarea P.L.R.
În privinţa motivului de apel arondat nemotivării hotărârii pronunţate pe fond, prin ignorarea criticilor contestatoarei, Curtea l-a considerat neîntemeiat, în condiţiile în care tribunalul şi-a îndeplinit obligaţia procesuală reglementată de prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea P.L.R. solicitând admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare sau cu reţinere şi pe fond admiterea contestaţiei în anulare astfel cum a fost formulată.
Recurenta-contestatoare îşi subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. şi invocă vicierea procedurii de citare în faţa instanţei de apel prin indicarea greşită a sălii de şedinţă în citaţie, fapt ce a împiedicat-o să participe la judecata apelului, judecata cauzei făcându-se în lipsa sa.
O a doua critică vizează faptul că instanţa de apel a reţinut în mod greşit ca în faţa instanţei de fond contestatoarea nu a invocat excepţia de incompatibilitate a judecătorului care a soluţionat cauza, după casare.
Recurenta-contestatoare, referindu-se la soluţionarea de către instanţa de apel a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei G.E., arată că toate considerentele avute în vedere de instanţă sunt nefondate, invocând caracterul personal al acţiunii de divorţ şi, cu titlu generic, reglementările Legii nr. 105/1992 şi cele ale Legii nr. 187/2003.
În finalul cererii recurenta precizează că Legea nr. 105/1992 prevede că cererile de recunoaştere a hotărârii de divorţ pronunţată în străinătate se soluţionează cu citarea părţilor, că majoritatea instanţelor respectă această regulă, că nu este posibil ca o hotărâre care este supusă căilor de atac să nu fie comunicată părţilor, partea căruia nu i-a fost comunicată hotărârea fiind îndreptăţită să formuleze contestaţie în anulare.
Prin întâmpinarea depusă la 13 februarie 2013 intimata G.E. a arătat, cu titlu prealabil, că taxa judiciară aferentă recursului a fost achitată de o persoană străină de cauză şi că la seria paşaportului cu care se legitimează mandanta lipseşte ultima cifră.
Pe fondul cauzei intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Potrivit art. 88 alin. (1) C. proc. civ., citaţia va cuprinde numărul şi data emiterii precum şi numărul dosarului, arătarea anului, lunii, zilei şi orei de înfăţişare, arătarea instanţei şi a sediului ei, numele părţii potrivnice şi felul pricinii, parafa şefului instanţei şi semnătura grefierului şi menţiunea că prin înmânarea citaţiei sub semnătură de primire personal sau prin reprezentant legal sau convenţional, pentru un termen de judecată ulterior acestuia pentru care citaţia i-a fost înmânată şi alte menţiuni prevăzute de lege.
Legiuitorul prevede sub sancţiunea nulităţii menţiunile referitoare la data, ziua şi ora de înfăţişare, la instanţă şi sediul acesteia, la numele, domiciliul şi calitatea celui citat, precum şi la parafa şefului instanţei şi semnătura grefierului.
Citaţia la care face referire recurenta-contestatoare cuprinde toate menţiunile prevăzute de art. 88 alin. (1) C. proc. civ., nu numai cele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de alineatul doi al aceluiaşi text de lege.
Aşadar, împrejurarea că judecata s-a desfăşurat într-o altă sală decât cea înscrisă pe citaţie nu este de natură să conducă la nulitatea actului de procedură, reprezentanta apelantei nefăcând dovada că a fost împiedicată în a face demersurile fireşti, de identificare a sălii de judecată în condiţiile în care avea la dispoziţie liberul acces atât la serviciul de grefă al instanţei, precum şi la listele de şedinţă de la acea dată, afişate la uşile sălilor de judecată.
Cea de-a doua critică este, de asemenea, nefondată întrucât instanţa a analizat incidentul privind incompatibilitatea magistratului, reţinând corect situaţia de fapt reală, aceea că nu contestatoarea a invocat excepţia de incompatibilitate a judecătorului ci a cerut acestuia să o invoce, aspect ce reiese cu evidentă din motivarea deciziei atacate.
Cea de-a treia critică, referitoare la caracterul nefondat al considerentelor care au fundamentat menţinerea soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei G.E., nu poate fi, de asemenea, primită.
De reţinut este că această critică prezintă o argumentaţie extrem de sumară, recurenta contestatoare indicând generic încălcarea Legii nr. 119/1996, limitându-se numai să indice faptul că cel care a formulat cererea de recunoaştere a fost L.A. care a decedat după pronunţarea hotărârii de exequator şi mai înainte de a rămâne definitivă şi irevocabilă pentru a produce efecte juridice astfel cum prevede art. 57 alin. (1) din Legea nr. 119/1996.
Instanţa de apel a răspuns fundamentat criticii vizând soluţia pronunţată cu privire la această excepţie, în aplicarea principiului dedus din reglementările art. 243 pct. 1 C. proc. civ., interpretarea fiind conformă cu statutul persoanei cu vocaţie succesorală căruia îi sunt transmise, prin efectul moştenirii inclusiv drepturile şi obligaţiile procesuale ale persoanei decedate.
Soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la această excepţie a fost analizată şi din perspectiva caracteristicilor unei acţiuni în recunoaşterea unei hotărâri judecătoreşti străine, instanţa de apel concluzionând în mod legal asupra faptului transmiterii dreptului de a continua o astfel de acţiune de recunoaştere, inclusiv din perspectiva căilor de atac, către moştenitorii părţii, instanţa de control judiciar concluzionând în mod corect, că intimata este legatarul universal al reclamantului din procedura recunoaşterii conform certificatului de legatar, aspectul privind calitatea procesuală pasivă a intimatei G.E. privind astfel o corectă dezlegare.
Nici cea din urmă critică nu este fondată întrucât instanţa de control judiciar a interpretat şi aplicat corect, raportat la datele speţei, dispoziţiile art. 172 din Legea nr. 105/1992 republicată, care reglementează raporturile de drept internaţional privat, acordul dat de contestatoare în pronunţarea divorţului dând efectivitate tezei a II-a a evocatului text legal.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta P.L.R. împotriva Deciziei civile nr. 700-A din 22 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 12 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 996/2013. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 991/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
