ICCJ. Decizia nr. 1051/2014. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1051/2014
Dosar nr. 1509/54/2013
Şedinţa publică din 27 martie 2014
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3513 din 10 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 25439/63/2012, s-a respins excepţia prescripţiei invocată de pârâtă.
S-a admis cererea precizată formulată de reclamantul I.I. în contradictoriu cu pârâta SC C.F.R.I. SA Bucureşti.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii 2009-2010 echivalent cu salariul de bază de încadrare al reclamantului din luna decembrie a anului respectiv conform art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 prelungit prin actul adiţional, precum şi ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de Crăciun 2009-2010, Paşte 2010 şi Ziua Feroviarului 2010 echivalent fiecare cu un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare conform art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 prelungit prin act adiţional, sume actualizate cu rata inflaţiei de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective plus dobânda legală aferentă, sumele cuvenite urmând a fi calculate şi cu respectarea prevederilor art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008-2010.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 150 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu privire la excepţia prescripţiei invocată de pârâtă, instanţa a constatat că este neîntemeiată şi a respins-o deoarece drepturile solicitate de reclamant sunt drepturi de natură salarială, („salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri” aşa cum prevede art. 160 C. muncii), astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. c) C. muncii, potrivit cărora pentru cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri pentru salariaţi termenul de prescripţie este de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, termen în care se încadrează prezenta cerere.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamantul a fost angajat al societăţii pârâte SC C.F.R.I. SA Bucureşti, SC CFR.I. SA, secţia Craiova, în anii 2009-2010, anii pentru care solicită drepturile băneşti, aşa cum rezultă din carnetul de muncă depus la dosar.
Potrivit art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 prelungit prin actul adiţional s-a prevăzut că „pentru munca ireproşabilă desfăşurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariaţii unităţilor feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”, iar potrivit art. 43 alin. (2) lit. a) din Contracul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, valabil în anii 2008-2010 s-a prevăzut că „alte venituri sunt al 13-lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent şi va fi acordat în primul semestru al anului următor”.
Potrivit art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 prelungit prin actul adiţional s-a prevăzut că în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariaţii vor mai beneficia de prime cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de Crăciun şi pentru Ziua Feroviarului.
Aceste prevederi contractuale nu au fost aplicate de unitatea pârâtă, pe argumentarea că drepturile salariale solicitate nu sunt reluate şi în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar obligaţia de a aplica Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior ar fi incidentă doar în cazurile în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă.
Instanţa a reţinut că în perioada 2009-2010 pârâta trebuia să respecte prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi şi să acorde salariaţilor salariul suplimentar pentru anii 2009-2010 şi ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paşti 2010, Crăciun 2009-2010 şi Ziua Feroviarului 2010, calculate în conformitate cu prevederile art. 30 şi art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi, ţinând în acelaşi timp seama şi de prevederile art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 referitoare la salariul de bază minim brut de 700 RON, în funcţie de care trebuie stabilit cuantumul drepturilor cuvenite pentru fiecare salariat.
Pârâta a încălcat prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din anii 2006-208 şi prevederile art. 40 alin. (2) lit. c) C. muncii potrivit cărora „angajatorul are obligaţia să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din Contractului individual de muncă”, precum şi prevederile art. 236 alin. (4) C. muncii potrivit cărora „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor” şi a produs reclamantului un prejudiciu material pe care este obligată să îl acopere, în temeiul art. 253 C. muncii potrivit cărora „angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Având în vedere că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite, reclamantul a suferit un prejudiciu constând pe de o parte în contravaloarea drepturilor băneşti reglementate de Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi, iar, pe de altă parte, în devalorizarea monedei naţionale şi lipsa de folosinţă a acestora, instanţa a obligat pârâta şi la actualizarea sumei cu indicele de inflaţie, plus dobânda legală aferentă, de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta SC I.R.L.U.-C.F.R.I. SA Craiova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 7704 din 3 septembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a admis recursul declarat de pârâta SC I.R.L.U.-C.F.R.I. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 3513 din 10 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosar nr. 25439/63/2012.
A modificat sentinţa în sensul că a respins acţiunea formulată de intimatul-reclamant I.I.
La data de 2 octombrie 2013, I.I. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 7704 (indicând în cerere ca fiind decizia nr. 7703) din 3 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în Dosar nr. 25439/63/2012, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., raportat la alte decizii civile pronunţate de Curtea de Apel Craiova şi a arătat că va depune motivarea cererii de revizuire, după ce se va redacta decizia atacată.
Ulterior, la 28 octombrie 2013 revizuentul a motivat cererea de revizuire şi a precizat deciziile Curţii de Apel la care înţelege să se raporteze, indicând deciziile nr. 6224 din 6 iunie 2013, nr. 6225 din 6 iunie 2013, nr. 6226 din 6 iunie 2013, nr. 6223 din 6 iunie 2013 şi nr. 5343 din 21 mai 2013, decizii care sunt contradictorii cu decizia atacată.
Revizuentul a arătat că, deşi atât el cât şi ceilalţi intimaţi-reclamanţi din dosarele arătate mai sus sunt angajaţii aceleiaşi societăţi pârâte, prin cererile de chemare în judecată au solicitat aceleaşi drepturi salariale indicând acelaşi temei de drept şi beneficiind de aceeaşi apărare calificată, Curtea de Apel Craiova a pronunţat hotărâri potrivnice.
În acest sens, a arătat că, pe fondul cauzei a solicitat să se constate că pentru perioada 2009-2010, pârâta trebuia să respecte prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi şi să acorde salariaţilor salariul suplimentar pentru anii 2009-2010 şi ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paşte 2010, Crăciun 2009-2010 şi Ziua Feroviarului 2010, calculate în conformitate cu prevederile art. 30 şi art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar prelungit prin actul adiţional din 20 iunie 2008 valabil până la data de 31 ianuarie 2011, ţinând în acelaşi timp seama şi de prevederile art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 referitoare la salariul de bază minim brut de 700 RON în funcţie de care se stabilesc drepturile salariale pentru fiecare salariat.
Cu toate acestea, în decizia a cărei revizuire se solicită şi în deciziile la care înţelege să se raporteze, Curtea de Apel Craiova a adoptat soluţii şi motivări diferite sub aspectul efectelor Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură şi al Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar pe planul drepturilor sale salariale.
Drept urmare, revizuentul consideră că, pronunţând aceste decizii, Curtea de Apel Craiova, nu a respectat principiul egalităţii în drepturi al tuturor cetăţenilor, aşa cum este el consfinţit atât de Constituţia României, dar şi de practica C.E.D.O., privându-l de un proces echitabil, pronunţându-se astfel o hotărâre nelegală.
În concluzie, pentru argumentele învederate a solicitat să se admită cererea de revizuire, să se anuleze hotărârea criticată, să se reţină recursul spre rejudecare şi pe cale de consecinţă, să se respingă, ca nefondat.
În drept, şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 şi art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 9208 din 30 octombrie 2013 a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire împotriva deciziei civile nr. 7703 (în fapt nr. 7704) din 3 septembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă în favoarea Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie, instanţa mai mare în grad faţă de instanţele care au pronunţat hotărâri potrivnice.
Astfel învestită, Înalta Curte la termenul de judecată din 27 martie 2013 a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire raportat la condiţiile precizate la art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine caracterul inadmisibil al cererii de revizuire având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază”.
Această dispoziţie legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.
Dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prevăd că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.
Prin urmare, instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.
Totodată, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra obiecţiilor în legătură cu existenţa acelei hotărâri, în sensul de a nu fi soluţionat excepţia puterii de lucru judecat.
În prezenta cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deoarece revizuentul pretinde că hotărârea atacată prin prezenta cale de atac extraordinară este potrivnică deciziilor nr. 6224 din 6 iunie 2013, nr. 6225 din 6 iunie 2013, nr. 6226 din 6 iunie 2013, nr. 6223 din 6 iunie 2013 şi nr. 5343 din 21 mai 2013, toate pronunţate de Curtea de Apel Craiova, în sensul că în aceste ultime hotărâri s-a dat câştig de cauză altor salariaţi ai aceleiaşi unităţi.
Din perspectiva existenţei triplei identităţi (obiect, părţi, cauză), impusă de norma invocată ca temei al cererii de retractare, Înalta Curte constată că această condiţie nu este îndeplinită.
Părţile nu sunt identice în litigiile invocate ca fiind contrare.
Astfel, în litigiul soluţionat prin decizia nr. 7704 din 3 septembrie 2013 de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă părţi au fost revizuentul I.I. şi intimata SC I.R.L.U.-C.F.R.I. SA Bucureşti.
În litigiul soluţionat prin decizia nr. 6223 din 6 iunie 2013 de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, părţi au fost intimatul R.N. şi recurenta SC I.R.L.U.-C.F.R.I. SA Bucureşti.
În litigiul soluţionat prin decizia nr. 6224 din 6 iunie 2013 de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, părţi au fost intimatul O.G. şi recurenta SC I.R.L.U.-C.F.R.I. SA Bucureşti.
În litigiul soluţionat prin decizia nr. 6225 din 6 iunie 2013 de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, părţi au fost intimatul D.C. şi recurenta SC I.R.L.U.-C.F.R.I. SA Bucureşti.
În litigiul soluţionat prin decizia nr. 6226 din 6 iunie 2013 de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, părţi au fost intimatul G.I. şi recurenta SC I.R.L.U.-C.F.R.I. SA Bucureşti.
În litigiul soluţionat prin decizia nr. 5343 din 21 mai 2013 de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, părţi au fost intimata M.C.M. şi recurenta SC I.R.L.U.-C.F.R.I. SA Bucureşti.
Motivul de revizuire invocat impune ca judecata să aibă loc între aceleaşi părţi, condiţie care nu se regăseşte în speţa dedusă judecăţii, întrucât nu este vorba de litigii în cadrul cărora revizuentul să fi fost participant şi să fi obţinut o soluţie contrară celei din hotărârea supusă revizuirii.
Nici sub aspectul obiectului nu există identitate, întrucât părţile reclamante din litigiile menţionate au tins la valorificarea propriilor drepturi băneşti, care ar putea fi considerate similare, dar nu sunt identice.
În aceeaşi măsură, faptul că figurează aceeaşi pârâtă în toate aceste litigii nu este suficient pentru îndeplinirea condiţiei triplei identităţi, menţionată de textul legal.
Prin urmare, nu este îndeplinită condiţia identităţii de părţi şi obiect, care configurează puterea de lucru judecat, între hotărârea irevocabilă pronunţată în dosarul de faţă şi cele din litigiile menţionate, în care figurează ca pârâtă aceeaşi societate, respectiv SC C.F.R.I. SA Bucureşti.
Aplicarea diferită a dispoziţiilor legale la situaţii de fapt asemănătoare, ar releva doar premisele unei jurisprudenţe neunitare, dar nu reprezintă un caz de revizuire în condiţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în consecinţă, nu poate fi cenzurată de prezenta instanţă.
Sub aspectul admisibilităţii cererii de revizuire este irelevant aspectul invocat de revizuent, anume faptul că pricinile soluţionate prin hotărârile judecătoreşti menţionate au avut acelaşi cauză juridică, cât timp acestea au avut obiect diferit şi nu au fost pronunţate prin înfrângerea autorităţii de lucru judecat a vreuneia dintre ele.
Fiind vorba de pricini diferite, aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.
Aşa fiind, pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că nu sunt date condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, cererea de revizuire nu este admisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul I.I. împotriva deciziei civile nr. 7704 din 3 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1050/2014. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 1052/2014. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
