ICCJ. Decizia nr. 1073/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1073/2014
Dosar nr. 12199/3/2010
Şedinţa publică din 28 martie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 9 martie 2010, sub nr. 12199/3/2010, reclamantul S.M. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi D.G.I.P.I., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că i-au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale prevăzute de art. 3, art. 5 şi art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi obligarea pârâţilor la plata către reclamant a sumei de 500.001 RON reprezentând despăgubiri civile cu caracter de daune morale, ca urmare a încălcării drepturilor sus-menţionate.
La data de 12 octombrie 2011, reclamantul a formulat o completare la acţiunea iniţială, prin chemarea în judecată şi a pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Bucureşti, Guvernul României, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La data de 8 februarie 2012, reclamantul a depus, prin serviciul registratură, o nouă cerere de completare a cadrului procesual pasiv, prin solicitarea de introducere în cauză, în calitate de pârâţi, de noi persoane fizice şi juridice.
La acelaşi termen, tribunalul a constatat că, atât cererea completatoare iniţială a acţiunii, cât şi cererea completatoare formulată pentru termenul de la 8 februarie 2012 au fost formulate cu depăşirea termenului procedural, primul termen de judecată fiind cel din 21 aprilie 2010, motiv pentru care a constatat că, în cauză, au calitatea de pârâţi doar Ministerul Administraţiei şi Internelor şi D.G.I.P.l.
Prin sentinţa civilă nr. 1824 din 24 octombrie 2012, Tribunalul Bucureşti a dispus următoarele:
A admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei D.G.I.P.I., motiv pentru care a respins cererea formulată de reclamantul S.M., în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă.
A respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ridicată de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, în ceea ce priveşte cererea completatoare.
A disjuns cererea formulată de reclamantul S.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru care a acordat termen la 19 decembrie 2012, cu citarea părţilor.
Împotriva acestei sentinţe, ambele părţi au formulat apel, fiecare dintre ele criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie pe calea unor critici proprii.
La termenul din 29 ianuarie 2013, pe parcursul soluţionării apelului, instanţa i-a pus în vedere apelantului-reclamant să indice domiciliile sau locurile de muncă ale intimaţilor-pârâţi C.B., V.B., A.O.A., A.P., D.C., M.C., D.V., D.C.A., S.R., E.R.D., P.C.C., P.G., D.C.D., N.T., I.A.M., D.V.A., O.A., M.G.C., P.I.D., G.V.D., P.M., I.C., S.P., I.D., P.F., S.P.A., sub sancţiunea prevăzută de art. 155 C. proc. civ., dispunând ca, pentru termenul următor apelantul-reclamant să fie citat cu această menţiune.
Prin încheierea din şedinţa publică din 26 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de munca şi asigurări sociale, a dispus suspendarea judecării cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 1551 C. proc. civ.
Pentru a dispune această măsură, instanţa de apel a reţinut că, deşi apelantul-reclamant a fost înştiinţat prin citaţia primită la data de 6 februarie 2013, cu privire la obligaţia de a indica domiciliile sau locurile de muncă ale intimaţilor-persoane fizice, sub sancţiunea prevăzută de art. 1551 C. proc. civ., acesta nu şi-a îndeplinit obligaţia până la termenul de judecată, fiind împiedicată astfel continuarea procesului, motiv pentru care a fost dispusă suspendarea judecăţii cauzei, în condiţiile art. 1551C. proc. civ.
În termen legal, împotriva acestei încheieri, reclamantul S.M. a formulat recurs, fără a indica vreun motiv de recurs din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., indicând doar domiciliile intimaţilor persoane fizice, aceleaşi cele arătate şi la instanţa de apel, solicitând instanţei să aibă în vedere faptul că instanţa învestită cu judecarea cauzei are dreptul şi obligaţia de a face aplicarea dispoziţiilor art. 862 C. proc. civ., care le conferă dreptul să aibă acces direct la bazele electronice de date sau alte sisteme de informare deţinute de autorităţi, în scopul obţinerii datelor şi informaţiilor necesare realizării procedurii de comunicare a citaţiilor, a altor acte de procedură, precum şi îndeplinirii oricărei atribuţii proprii activităţii de judecată.
După comunicarea motivelor de recurs, intimaţii-pârâţi Consiliul Superior al Magistraturii, Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat şi G.M.I. au depus întâmpinări prin care au invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare şi neîncadrarea criticilor în prevederile art. 304 C. proc. civ.
La termenul de judecată din 8 februarie 2013, această excepţie a fost reţinută spre soluţionare odată cu recursul.
Analizând cu prioritate excepţia invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că această excepţie nu este întemeiată, deoarece, din cele menţionate în cererea de recurs de către recurent, este posibilă încadrarea criticilor în cazul prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, prin motivele de recurs, s-a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 862 C. proc. civ., cu privire Ia posibilitatea instanţei de a avea acces la bazele de date electronice sau alte sisteme de informare în vederea obţinerii datelor necesare procedurii de citare, motivare ce poate fi interpretată ca o critică adusă încheierii atacate referitoare Ia încălcarea acestei dispoziţii legale invocate.
În această împrejurare, astfel cum dispune art. 306 alin. (3) C. proc. civ., neindicarea vreunui motiv dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. nu conduce la nulitatea recursului, câtă vreme este posibilă cercetarea unora dintre critici în contextul art. 304 C. proc. civ.
Drept urmare, excepţia nulităţii va fi respinsă.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate şi actele dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Textul din art. 1551 C. proc. civ. instituie un caz de suspendare facultativă a judecăţii într-un caz particular, anume acela în care desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante care nu se conformează obligaţiilor procesuale stabilite în sarcina sa de instanţa de judecată.
Instituirea condiţiei privitoare la culpa reclamantului conferă suspendării reglementate de dispoziţiile art. 1551C. proc. civ., natura unei veritabile sancţiuni procedurale.
În cauza pendinte, instanţa de apel, la termenul din 26 februarie 2013, a reţinut că, deşi apelantul-reclamant a fost înştiinţat prin citaţia primită la data de 6 februarie 2013, cu privire la obligaţia de a indica domiciliile sau locurile de munca ale intimaţilor-pârâţi persoane fizice, sub sancţiunea prevăzută de art. 1551 C. proc. civ., acesta nu şi-a îndeplinit obligaţia până la termenul de judecată, fiind împiedicată astfel continuarea procesului, dată fiind imposibilitatea îndeplinirii procedurii de citare în cauză, motiv pentru care a fost dispusă, în mod legal, suspendarea judecăţii cauzei, în condiţiile art. 1551C. proc. civ.
Se constată că, în faţa instanţei de apel, recurentul-reclamant nu a formulat şi nu a depus nicio dovadă a demersurilor sale în vederea aflării domiciliilor intimaţilor-pârâţi.
În acest sens, susţinerea recurentului-reclamant în sensul că, instanţa de apel trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 862C. proc. civ. potrivit cărora „în scopul obţinerii datelor şi informaţiilor necesare realizării procedurii de comunicare a citaţiilor, a altor acte de procedură, precum şi îndeplinirii oricăror atribuţii proprii activităţii de judecată, instanţele au drept de acces direct la bazele electronice de date sau la alte sisteme de informare deţinute de autorităţi şi instituţii publice”, nu este fondată.
Astfel, nu trebuie înţeles că acest acces la bazele de date va transfera în sarcina instanţei obligaţia ce revine reclamantului de a indica domiciliile pârâţilor sau de a administra probe în procesul civil pentru a-şi dovedi pretenţiile [obligaţii ale reclamantului, conform art. 129 alin. (1) C. proc. civ.], deoarece textul vizat nu instituie o obligaţie a instanţei, ci o facultate care poate fi exercitată în virtutea rolului activ, dar care, nu poate constitui motiv de reformare a unei hotărâri.
Dimpotrivă, reclamantul avea obligaţia de a indica domiciliul pârâţilor, iar dacă acesta învedera, motivat, că nu a reuşit să afle domiciliul acestora sau alt loc unde puteau fi citaţi, potrivit legii, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, instanţa putea încuviinţa citarea acestora prin publicitate, în conformitate cu prevederile art. 95 C. proc. civ.
În acest context se impune a se preciza că nu este suficient ca reclamantul doar să afirme, ci el trebuie să dovedească că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a afla domiciliul pârâţilor, astfel cum rezultă din corelarea art. 95 alin. (1) C. proc. civ. cu art. 1169 C. civ., potrivit căruia cel care face o propunere înaintea justiţiei trebuie să o dovedească.
Împrejurarea că instanţele au acces direct la bazele de date electronice sau la alte sisteme de informare deţinute de autorităţi şi instituţii publice, conform art. 862 C. proc. civ. nu exonerează însă pe reclamant de a face el însuşi demersurile cerute de art. 95 alin. (1) C. proc. civ., cele din urmă dispoziţii fiind aplicabile prioritar, dată fiind şi topografia textelor.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte urmează a reţine că, în mod legal, instanţa de apel a făcut aplicarea în speţă a dispoziţiilor art. 3551 C. proc. civ., astfel că, nefiind întrunite cerinţele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul formulat va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.M. împotriva încheierii de şedinţă din 26 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privmd proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1071/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1075/2014. Civil. Evacuare. Recurs → |
|---|
