ICCJ. Decizia nr. 1108/2014. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 1108/2014

Dosar nr. 24697/3/2010

Şedinţa din Camera de Consiliu de la 19 martie 2014

Asupra cererii de completare a dispozitivului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10 martie 2014, petenta SC U.A. SA prin sucursala Municipiului Bucureşti a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ., completarea dispozitivului Deciziei nr. 491 pronunţată la data de 12 februarie 2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, în Dosarul nr. 24697/3/2010, în sensul pronunţării instanţei asupra obligării intimatului - reclamant Ş.C. la plata cheltuielilor de judecată în favoarea petentei.

În susţinerea cererii petenta a arătat că, deşi prin cererea de recurs, a solicitat obligarea intimatului - reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în apel şi recurs, reprezentând taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar achitate în aceste faze procesuale, instanţa a omis să se pronunţe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Având în vedere că prin decizia arătată i s-a admis recursul, faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., petenta solicită admiterea cererii.

Examinând cererea formulată, Înalta Curte constată că cererea este întemeiată, urmând a o admite, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 2812C. proc. civ., „dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri."

Omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată se circumscrie cazurilor reglementate de textul legal anterior citat.

Art. 274 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula conform căreia „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".

Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare a procesului.

Acest drept este recunoscut părţii atunci când a solicitat cheltuieli de judecată, dar instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

în speţă, prin cererea de recurs, petenta a solicitat obligarea intimatului - reclamant la plata cheltuielilor de judecată (fila 5 dosar recurs), reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în apel în cuantum de 1.905 lei şi timbrul judiciar în valoare de 5,15 lei (fila 24 dosar apel) şi taxa judiciară de timbru achitată în recurs în cuantum de 1.884 lei şi timbrul judiciar în valoare de 5 lei (fila 11 dosar recurs), solicitare a cărei soluţionare nu se regăseşte în dispozitivul deciziei, obiect al prezentei cereri.

Or, asupra cheltuielilor de judecată, instanţa trebuie să se pronunţe în chiar dispozitivul hotărârii, întrucât acestea nu pot fi valorificate decât prin intermediul executării silite.

Prin decizia al cărei dispozitiv se solicită a fi completat, s-a admis recursul declarat de pârâta SC U.A. SA prin sucursala Municipiului Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 513 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, s-a modificat decizia recurată, în sensul că s-a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 9762 din 4 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei în sensul că a fost obligată pârâta SC U.A. SA prin sucursala Municipiului Bucureşti la plata către reclamantul Ş.C. a sumelor de 47.510 euro cu titlu de despăgubire şi de 5.654,35 lei reprezentând cheltuieli de judecată; s-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Faţă de soluţia adoptată şi de solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta - pârâtă prin cererea de recurs, devin incidente în cauză dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. privind obligarea părţii care a căzut în pretenţii, la plata cheltuielilor de judecată solicitate şi dovedite de partea adversă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite cererea petentei şi va dispune completarea dispozitivului Deciziei nr. 491 din 12 februarie 2014 a acestei instanţe, în sensul obligării intimatului - reclamant Ş.C. la plata sumei de 3.799,15 lei reprezentând taxele judiciare de timbiu şi timbrul judiciar, aferente apelului şi recursului, către recurenta - pârâtă SC U.A. SA prin sucursala Mun. Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite cererea formulată de petenta SC U.A. SA prin sucursala Municipiului Bucureşti.

Completează dispozitivul Deciziei nr. 491 pronunţată la data de 12 februarie 2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, în sensul că obligă pe intimatul - reclamant Ş.C. la plata sumei de 3.799,15 lei reprezentând taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, către recurenta - pârâtă SC U.A. SA prin sucursala Municipiului Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1108/2014. Civil