ICCJ. Decizia nr. 1184/2014. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1184/2014
Dosar nr. 6336/118/2011
Ședinţa publică de la 26 martie 2014
Asupra recursului, din examinarea lucrărilor şi actelor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15 aprilie 2011 pe rolul Tribunalului Constanţa, sub nr. 6336/118/2011, contestatoarea SC R.R.S.I. SRL a formulat în contradictoriu cu pârâţii Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi D.V. şi G.A.M., SC I.S.S. SRL Constanţa, CN A.P.M.C. Constanţa, T.D.C. şi P.B.E., precum şi în contradictoriu cu debitoarea D.S.L. Dublin, Irlanda, în temeiul art. 570 C. proc. civ., contestaţie la procesul-verbal întocmit la data de 07 aprilie 2011 de B.E.J. D.V. şi G.A.M., privind distribuirea preţului de 180.426 lei rezultat din vânzarea silită a yachtului „N.”
Pentru aceleaşi motive au formulat contestaţii şi creditorii P.B.E. (Dosar nr. 6338/118/2011) şi T.D.C. (Dosar 6337/118/2011), aceste contestaţii fiind conexate la termenul de judecată din data de 10 mai 2011 la Dosarul 6336/118/2011.
Prin sentinţa civilă nr. 82/ MF din 20 decembrie 2011 Tribunalul Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, a respins contestaţia formulată de contestatoarea SC R.R.S.I. SRL, precum şi contestaţiile conexe formulate de contestatorii T.D.C. şi P.B.E., ca nefondate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că la data de 07 aprilie 2011, în cadrul Dosarului de executare nr. 1230/2010, B.E.J. D.V. şi G.A.M. a procedat la distribuirea sumei de 60.000 dolari SUA reprezentând preţul obţinut în urma vânzării silite a yachtului „N.”, executare efectuată în cadrul Dosarului nr. 13228/118/2010 al Tribunalului Constanţa.
Potrivit procesului-verbal menţionat, suma de 60.000 dolari SUA a fost distribuită în conformitate cu prevederile C. com.
Instanţa a apreciat că nu se poate reţine încălcarea prevederilor art. 570 C. proc. civ. la întocmirea procesului - verbal de distribuţie a preţului, atât timp cât din conţinutul actului contestat rezultă că au fost consemnate punctele de vedere ale tuturor creditorilor prezenţi, printre care şi creditorii SC R.R.S.I. SRL, P.B.E. şi T.D.C. Astfel, executorul judecătoresc a consemnat obiecţiunile creditorilor în procesul verbal încheiat la data de 07 aprilie 2011, fără a fi încălcat dreptul părţilor de a formula obiecţiuni.
În ce priveşte creanţele creditoarei SC I.S.S. SRL care au fost contestate, tribunalul a reţinut că suma de 6.029 lei reprezintă c/v furnizării energiei electrice de către CN A.P.M.C. Constanţa în perioada 07 octombrie 2010-09 martie 2011, cheltuieli facturate în interesul comun al creditorilor pentru acte de conservaţiune a vasului, distribuţie întemeiată pe dispoziţiile art. 563 lit. a) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 687 pct. 1 C. com., creanţa fiind privilegiată conform art. 687 alin. (1) C. com. Suma de 84.231,78 lei reprezintă c/v a 20.526 euro, o parte din creanţa în sumă de 22.113,47 euro stabilită cu titlu de cheltuieli portuare, astfel cum a fost obligată debitoarea prin sentinţa nr. 42/ MF din 27 aprilie 2010, creanţa fiind privilegiată. Din considerentele sentinţei nr. 42/ MF din 27 aprilie 2010 rezultă că suma respectivă reprezintă cheltuieli portuare constând în tarife de bazin şi cheiaj aferente yachtului „N.”, la care s-au adăugat şi penalităţi de întârziere de 0,5%. În consecinţă, cheltuielile pot fi încadrate în categoria prevăzută de art. 687 pct. 3 C. com.
În ce priveşte creanţele creditoarei CN A.P.M.C. SA care au fost contestate prin prezenta contestaţie, instanţa a reţinut următoarele:
Suma de 8.487,88 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice furnizate în perioada februarie-septembrie 2010 constituie o cheltuială făcută pentru conservarea bunului şi în interesul tuturor creditorilor, fiind o creanţă privilegiată în temeiul art. 687 pct. 1 C. com., probată prin facturile anexate cererii de distribuţie a preţului.
Suma de 34.738,05 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor portuare a fost distribuită în conformitate cu prevederile art. 687 pct. 3 C. com., suma fiind probată cu recipisele autorităţilor portuare-facturi anexate cererii de distribuţie a preţului.
În ce priveşte creanţa în sumă de 65.079,9 lei invocată de creditoarea SC R.R.S.I. SRL, referitoare la întreţinerea navei respective, precum şi a uneltelor şi a instrumentelor sale după ultima sa călătorie şi intrare în port, la livrarea diverselor materiale de întreţinere a navei în cauză, precum şi drepturi salariale achitate personalului angajat pe navă, tribunalul a apreciat că nu poate fi reţinută, nefiind probată existenţa sa în condiţiile prevăzute de art. 689 pct. 4 şi 5 C. com.
În ce priveşte creanţele invocate de creditorii P.B.E. şi T.D.C., cu titlu de creanţă salarială, şi acestea nu au fost reţinute, întrucât creditorii nu au făcut dovada existenţei acestora în condiţiile prevăzute de art. 689 pct. 5 C. com.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel contestatorii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 11/ MF din 3 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-au respins, ca nefondate, apelurile de drept maritim formulate de apelanţii contestatori: SC R.R.S.I. SRL, T.D.C. - prin mandatar L.C.T. şi P.B.E. - prin mandatar L.C.T. împotriva sentinţei civile nr. 82/ MF din 20 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 6336/118/2011.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
În ceea ce priveşte nulitatea procesului verbal de distribuţie, s-a reţinut că, potrivit art. 570 alin. (2) C. proc. civ., „Cel nemulţumit de modul stabilit pentru eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare poate cere executorului să consemneze obiecţiile sale în procesul-verbal, care poate fi contestat în termen de 3 zile. Contestaţia suspendă de drept eliberarea sau, după caz, distribuirea”.
Din interpretarea dispoziţiile citate se deduce că lipsa menţionării obiecţiunilor invocate de părţi în procesul verbal de distribuire a sumelor nu este sancţionată cu nulitatea absolută a acestuia, ci eventual cu o nulitate relativă în condiţiile dovedirii unei vătămări ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului.
O astfel de interpretare rezultă din împrejurarea că neconsemnarea obiecţiunilor nu împiedică pe cel nemulţumit de modul în care s-a făcut distribuirea sumelor să formuleze contestaţie, cale de atac ce suspendă de drept distribuirea sau eliberarea sumelor.
Cu toate acestea, s-a constatat că procesul verbal contestat cuprinde, potrivit art. 570 alin. (2) C. proc. civ., obiecţiile ridicate de cei trei contestatori, respectiv SC R.R.S.I. SRL, T.D.C. şi P.B.E., iar faptul că executorul judecătoresc nu a înţeles să dea curs acestor obiecţii nu echivalează cu încălcarea normelor mai sus citate, contestatorii având deschisă, aşa cum s-a arătat, calea contestaţiei.
Pe fond, s-a reţinut că atât creanţa SC I.S. SA cât şi creanţa CN A.P.M.C. Constanţa sunt dovedite, au un caracter cert, lichid şi exigibil şi reprezintă creanţe privilegiate în accepţiunea dispoziţiilor art. 687 C. com., fiind înscrise în mod corect de către executorul judecătoresc în procesul verbal de distribuire a sumelor.
Astfel, creanţa SC I.S. SA este stabilită prin sentinţa civilă nr. 42/ MF din 27 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia maritimă, în Dosarul nr. 4034/118/2010, prin care a fost somată debitoarea D.S. Ltd să plătească creditoarei următoarele sume: 32.113,47 euro contravaloare cheltuieli portuare şi 192,18 euro - dobândă legală.
În baza titlului executoriu a fost pornită la cererea acestei creditoare executarea silită asupra yahtului N. sub pavilion englez, la data de 4 octombrie 2010 fiind emis de către executorul judecătoresc comandamentul asupra navei şi fiind instituit sechestrul executor prin procesul-verbal din 5 octombrie 2010.
Creditoarea SC I.S. SA a fost înscrisă la ordinea de prioritate 1 cu cheltuieli de executare şi de pază a bunului, precum şi cu suma de 6.029 lei reprezentând c/valoarea furnizării energiei electrice de către CN A.P.M.C. Constanţa în perioada 07 octombrie 2010 (data numirii în calitate de custode) - 09 martie 2011 (data adjudecării bunului urmărit), conform art. 687 teza 1, iar la ordinea de prioritate 2 cu suma de 84.231,894 lei - reprezentând contravaloarea a 20.526 euro (70,8033 % din 22.305,65 euro) - distribuţie parţială - contravaloare cheltuieli portuare, conform art. 687 teza 3.
Curtea de apel a constatat că, în speţă, cheltuielile cu energia electrică efectuate de intimata SC I.S. SA în calitate de custode al navei se încadrează în pct. 1 al art. 687 C. com. - cheltuielile de judecată făcute în interesul comun al creditorilor pentru acte de conservaţiune şi urmărire a vasului - fiind vorba de cheltuieli necesare pentru conservarea bunului, suportate de către administratorul sechestru în perioada sechestrului executor asupra bunului şi care profită tuturor creditorilor.
De asemenea, cheltuielile portuare pentru prestaţiile efectuate de autoritatea portuară în contul navei şi suportate de către intimată în calitate de agent al navei se înscriu în categoria taxelor de navigaţiune, fiind trecute în mod corect la ordinea 2, conform art. 687 pct. 3 C. com.
Raţiuni identice impun încadrarea creanţelor CN A.P.M.C. SA Constanţa în aceleaşi categorii, respectiv suma de 8.487,88 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice furnizate în perioada februarie-septembrie 2010, care constituie o cheltuială făcută pentru conservarea bunului şi în interesul tuturor creditorilor, fiind o creanţă privilegiată în temeiul art. 687 pct. 1 C. com., iar suma de 34.738,05 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor portuare reprezintă o creanţă privilegiată în temeiul art. 687 pct. 3 C. com., fiind probată cu recipisele autorităţii portuare.
În ceea ce priveşte creanţele invocate de apelanţi, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 372 C. proc. civ., „Executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu”, iar dispoziţiile art. 379 prevăd că „Nicio urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă”.
Prin urmare, pentru ca o creanţă să fie acceptată la distribuirea preţului unei nave este necesar să fie constatată printr-o hotărâre judecătorească sau un alt titlu executor ori să îndeplinească condiţiile impuse de art. 689 C. com., situaţie în care este admisă la plata preţului şi considerată totodată creanţă privilegiată.
Este adevărat că art. 689 conţine dispoziţii desuete, însă scopul unei astfel de reglementări este acela de a recunoaşte caracterul privilegiat al anumitor creanţe doar în condiţiile în care acestea sunt legate de navă şi sunt opozabile proprietarului navei.
Deşi apelanţii au susţinut că pretinsele cheltuieli legate de navă au fost dovedite cu contracte, facturi, chitanţe, curtea de apel a apreciat că acestea, chiar dacă ar putea fi încadrate în categoria cheltuielilor necesare pentru conservarea navei ori pentru plata echipajului, nu pot fi opuse proprietarului navei, neexistând o recunoaştere a acestuia în sensul arătat, şi implicit nici celorlalţi creditori.
Mai mult, instanţa de apel a considerat că sumele solicitate de apelanta SC R.R.S.I. SA nu reprezintă o creanţă certă şi lichidă, potrivit art. 379 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. Caracterul cert al creanţei se referă nu numai la existenţa ci şi la întinderea ei, ori, faţă de înscrisurile depuse la dosar nu se poate stabili cu certitudine dacă toate cheltuielile afirmate de apelantă sunt legate de navă, în condiţiile în care ele nu au fost recunoscute de debitor.
În egală măsură, c reanţa certă este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau şi a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă, situaţie care de asemenea nu s-a verificat în cauză.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de apelanţi sunt nefondate, instanţa de apel a respins apelul ca atare, în baza art. 296 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii T.D.C., P.B.E. prin mandatar T.D.C. şi SC R.R.S.I. SRL.
În dezvoltarea criticilor comune, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contestatorii au arătat că în mod nelegal, cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, curtea de apel a considerat că atât creanţa creditorului SC I.S. SA cât şi creanţa creditoarei CN A.P.M.C. SA constând în cheltuieli efectuate cu energia electrică, se încadrează la categoria prevăzută de art. 687 pct. l C. com., respectiv la categoria cheltuielilor de judecată efectuate în interesul comun al creditorilor pentru acte de conservare şi urmărire a vasului.
Recurenţii susţin că nu pot fi încadrate cheltuielile cu energia electrică în categoria cheltuielilor de judecată, existând o mare diferenţiere juridică între cele două categorii de cheltuieli.
De asemenea, consideră că este nelegală şi încadrarea efectuată de către instanţa de apel a cheltuielilor portuare în categoria prevăzută de art. 687 pct. 3 C. com. „Taxele de navigaţie stabilite de lege", existând evident o foarte mare diferenţă de regim juridic între cele două noţiuni.
Referitor la creanţele contestatorilor instanţa de apel a considerat că se impune a se face aplicarea art. 372 C. proc. civ. respectiv art. 379 din acelaşi cod, cu privire la necesitatea existenţei unui titlu executoriu în vederea participării la distribuţia preţului obţinut pe nava maritimă.
Recurenţii arată că decizia instanţei de apel este nelegală şi pentru următoarele argumente:
a) art. 1 C. com. dispune "În comerţ se aplica legea de faţă. Unde ea nu dispune se aplică C. civ." Art. 933 alin. (2) C. com. dispune "Creditorii oponenţi sunt datori de a prezenta la grefa titlurile lor de creanţă cel mult în termen de opt zile din ziua opoziţiei".
Prin urmare, legea dispune, în vederea participării la distribuţia preţului, prezentarea titlului de creanţă deţinut de către creditor şi nu a titlului executoriu. De altfel, arată că aceasta este şi practica execuţională constantă în această materie precum şi practica instanţelor de judecată, inclusiv a instanţei supreme;
b) Ceilalţi creditori care au participat la distribuţie (cu excepţia creditorului SC I.S. SA pentru o parte din suma pentru care a prezentat un titlu executoriu) nu au prezentat titluri executorii în vederea participării la distribuţia preţului, prezentând tot titluri de creanţă. Prin urmare, diferenţierea de regim juridic între creditori este nejustificată, fiind nelegală şi dată cu încălcarea legii;
c) Recurenţii au prezentat în vederea distribuţiei preţului obţinut pe nava respectivă toate înscrisurile justificative ale creanţei, înscrisuri aflate la dosarul cauzei, îndeplinind toate condiţiile cerute de lege, situaţie în care decizia instanţei de apel este nelegală fiind dată cu încălcarea legii.
În raport de motivele invocate, recurenţii - contestatori solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi pe fond admiterea contestaţiei împotriva procesului verbal de distribuţie întocmit de Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi D.V. şi G.A.M. şi comunicat la data de 13 aprilie 2011, în cadrul Dosarului de Executare nr. 1230/2010, prin care s-a distribuit suma de 180.426 lei (contravaloare a 60.000 dolari SUA) rezultată din vânzarea yachtului „N."
Intimatele SC I.S.S. SRL şi CN A.P.M.C. SA au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, susţinând, în esenţă, că în mod legal tribunalul şi curtea de apel au constatat caracterul creanţelor ca fiind cert, lichid şi exigibil, dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, care atestă totodată şi caracterul privilegiat la acestor creanţe conform dispoziţiilor art. 687 C. com.
De asemenea, intimatele arată că recurenţii contestatori nu au probat existenţa creanţelor, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 689 C. com., cum în mod legal au reţinut atât instanţa de fond cât şi cea de control judiciar.
La termenul din data de 19 martie 2014, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor în conformitate cu art. 306 (2) C. proc. civ., ca motiv de ordine publică, sistemul căilor de atac şi pe cale de consecinţă, competenţa Înaltei Curţi de soluţionare a acestuia.
Procedând la examinarea motivului de ordine publică care în conformitate cu art. 137 C. proc. civ. se constituie şi într-o excepţie cu acelaşi caracter, Înalta Curte constată următoarele:
Prin cererile înregistrate pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, conexate la Dosarul nr. 6336/118/2011, SC R.R.S.I. SRL Mogoşoaia, T.D.C. şi P.B.E. au formulat contestaţii împotriva Procesului - verbal de distribuţie, întocmit de Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi D.V. şi G.A.M., comunicat la data de 13 aprilie 2011, în cadrul Dosarului de executare nr. 1230/2010, prin care s-a distribuit suma de 180.426 lei (contravaloare a 60.000 dolari SUA) cu titlu de preţ rezultat din vânzarea yachtului N., în contradictoriu cu creditorii SC I.S.S. SRL Constanţa, CN A.P.M.C. Constanţa, şi D.S.L., invocând nulitatea procesului - verbal, în temeiul dispoziţiilor art. 570 C. proc. civ.
Potrivit art. 570 C. proc. civ., invocat de contestatori, după eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, executorul va întocmit de îndată un proces - verbal, care se va semna de persoanele interesate care sunt prezente.
Cel nemulţumit de modul stabilit pentru eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare poate cere executorului să consemneze obiecţiile sale în procesul - verbal, care poate fi contestat în termen de 3 zile.
Astfel cum rezultă din conţinutul procesului - verbal, contestatorii au participat personal la distribuirea preţului (şi anume contestatorii persoane fizice) sau au fost reprezentaţi de avocat - contestatoarea SC R.R.S.I. SRL şi în consecinţă potrivit dispoziţiilor art. 570 C. proc. civ., precitate, obiectul contestaţiei îl reprezintă modul de distribuire a preţului, adică o contestaţie la executare a cărei competenţa de soluţionare în fond şi calea de atac trebuie stabilită în raport de dispoziţiile art. 400 şi 402 privind contestaţia la executare şi de caracterul civil sau comercial al cauzei.
Contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare potrivit dispoziţiilor art. 400 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel fiind se constată că în speţă titlul executoriu este sentinţa civilă nr. 42/ MF din 27 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, în Dosarul nr. 4034/188/2010 şi în consecinţă competenţa de a soluţiona cauza în fond revine instanţei care a pronunţat această hotărârea susceptibilă de executare silită, respectiv Tribunalul Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, unde de altfel s-au şi înregistrat contestaţiile.
Referitor la calea de atac împotriva sentinţei date de tribunal, dispoziţiile art. 400 alin. (2) stipulează în mod expres că hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie se dă fără drept de apel, cu excepţia hotărârii pronunţate în temeiul art. 4001şi 401 alin. (2).
Întrucât dispoziţiile art. 4001 se referă la împărţirea bunurilor proprietate comună iar art. 401 alin. (2) reglementează situaţia contestaţiei prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau alt drept real asupra bunului urmărit, care nu sunt incidente în speţă, este evident că potrivit tezei întâi a art. 402 alin. (2) hotărârea pronunţată cu privire la contestaţia ce formează obiectul cauzei se dă fără drept de apel şi în consecinţă calea de atac exercitată de contestatori împotriva sentinţei civile nr. 82/ MF din 20 decembrie 2011 a Tribunalului Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, este recursul, a cărei competenţă de soluţionare revine Curţii de Apel Constanţa, care însă a calificat greşit calea de atac ca fiind apel.
În raport de cele expuse, urmează să se admită excepţia referitoare la competenţa materială referitoare la competenţa materială de soluţionare a cauzei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu consecinţa admiterii recursurilor declarate de contestatorii T.D.C., P.B.E. prin mandatar T.D.C. şi SC R.R.S.I. SRL, casării deciziei şi trimiterii cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă de recurs.
Faţă de soluţia adoptată este evident că motivele de recurs şi susţinerile din întâmpinări, care se referă la fondul cauzei urmează a fi analizate de instanţa de recurs - curtea de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia referitoare la competenţa materială privind soluţionarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, şi în consecinţă:
Admite recursurile declarate de contestatorii T.D.C., P.B.E. prin mandatar T.D.C. şi SC R.R.S.I. SRL împotriva Deciziei civile nr. 11/ MF din 3 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă de recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1110/2014. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 1185/2014. Civil. Pretenţii. Suspendare... → |
|---|
