ICCJ. Decizia nr. 1185/2014. Civil. Pretenţii. Suspendare executare hotărâre arbitrală. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CÎVILĂ
Decizia nr. 1185/2014
Dosar nr. 1067/1285/2012
Şedinţa publică de la 26 martie 2014
Asupra cererii de recurs de faţă, deliberând constată că, prin acţiunea înregistrată la data de 5 iunie 2012 sub nr. 1067/1285 reclamanta SC P. SA a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta SC U. SRL, prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata sumei de 937.852,05 lei reprezentând daune - interese moratorii aferente plăţii cu întârziere a preţului datorat în baza antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat din 01 iulie 2008; la plata de daune - interese compensatorii cauzate de devalorizarea monedei naţionale intre data de 26 aprilie 2012 şi data plăţii efective a daunelor moratorii indicate la pct. 1, cu cheltuieli de judecată. Ulterior, la data de 30 august 2012, s-a depus la dosar o precizare de acţiune prin intermediul căreia s-a cuantificat suma solicitată cu titlu de daune - interese compensatorii, până la data introducerii acţiunii, acesta fiind de 1.500,56 lei, menţinându-se petitul privind obligarea pârâtei la plata acestor daune - interese, până la achitarea efectivă a sumei ce face obiectul primului capăt de cerere.
Prin sentinţa civilă nr. 3048/05 septembrie 2012 pronunţată în Dosar nr. 1067/1285/2012 al Tribunalului Specializat Cluj s-a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC P. SA în contradictoriu cu pârâta SC U. SRL şi, în consecinţă: a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 937.852,05 lei, cu titlu de daune - interese moratorii şi a sumei de 1.500,56 lei cu titlu de daune - interese compensatorii. A fost obligată pârâta la plata sumei de 35.587,35 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Apelul declarat de către pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 172 din 28 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Curtea de apel a admis în parte acţiunea precizată, formulată de reclamanta SC P. SA şi a obligat pârâta SC U. SRL să-i plătească acesteia sumele de 788.863,36 lei cu titlu de daune interese moratorii şi de 1.262,18 lei, cu titlu de daune - interese compensatorii, calculate până la data de 5 iunie 2012, precum şi suma constând în daune - interese compensatorii reprezentând devalorizarea monedei naţionale în intervalul cuprins între 5 iunie 2012 şi cel al plăţii efective a sumei de 788.863,36 lei. A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 33.595,08 lei cheltuieli de judecată la fond. S-a dispus compensarea parţială a cheltuielilor de judecată din apel şi obligă apelanta-pârâtă să achite reclamantei intimate suma de 8.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de apel a validat cea de-a doua critică invocată în susţinerea solicitării de schimbare a sentinţei, legată de împrejurarea că reclamanta a efectuat un calcul greşit al daunelor moratorii, în considerarea includerii cotei de T.V.A. în preţul asupra căruia s-a calculat dobânda legală.
Din această perspectivă, s-a constatat că, în temeiul art. 43 C. com., reclamanta a pretins obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru achitarea cu întârziere a preţului prevăzut în antecontract din ziua următoare scadenţei fiecărei tranşe din preţ, calculată conform precizărilor din acţiunea introductivă şi a anexei de la fila 15 dosar fond, respectiv 15 iulie 2009 şi 30 august 2009 şi până la data plăţii efective.
Deşi curtea nu a negat justeţea alegaţiilor conform cărora prejudiciul constă în daunele produse prin executarea cu întârziere a obligaţiei de plată a preţului, la data de 26 aprilie 2012 în loc de 15 iulie 2009 şi 30 august 2009, fiind considerat reparat potrivit art. 43 C. corn. prin plata dobânzii în intervalul cuprins între data scadenţei şi data plăţii efective, nu a validat modalitatea de calcul prezentată de intimată din apel, apreciind că nu sunt datorate daunele - interese moratorii calculate şi asupra T.V.A. aferente preţului de 1.000.000 euro.
Aceasta întrucât, potrivit condiţiilor generale, pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare, trebuie să fie cert, determinat şi să nu fi fost reparat încă. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privinţa existenţei, cat şi în privinţa posibilităţii de evaluare.
Prin întâmpinare, intimata din apel a susţinut că obligaţia de plată a taxei pe valoarea adăugată priveşte exclusiv raporturile reclamantei cu statul român şi nu o implică pe apelanta-pârâtă. Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta avea dreptul să solicite compensarea T.V.A.-ului colectat cu cel dedus, acesta fiind stabilit global şi nu pentru o singură tranzacţie. Practic, dacă pentru o anumită perioadă reclamanta invoca compensarea era posibilă chiar situaţia în care să nu aibă obligaţii de plată către stat, invocând, ca atare, pierderea unei şanse de care ar fi beneficiat în ipoteza în care preţul ar fi fost achitat conform înţelegerii părţilor.
Pornind de la aceste premise, curtea de apel a luat act de faptul că în legătură cu cerinţa existenţei unui prejudiciu cert, s-a admis că prejudiciile viitoare şi eventuale nu sunt certe, deoarece producerea lor nu este sigură. Ele vor deveni certe numai din momentul în care s-au produs sau este sigur că se vor produce. Până în acel moment ele sunt doar prejudicii virtuale, potenţiale sau ipotetice.
Totodată, s-a relevat însă şi că prejudiciile viitoare şi eventuale nu trebuie confundate cu prejudiciile constând în pierderea unei şanse. Prin pierderea unei şanse se înţelege pierderea posibilităţii unei persoane de a realiza un câştig sau de a evita o pierdere; de aici rezultă un prejudiciu pentru persoana în cauză. Atunci când această şansă se datorează unei conduite ilicite a altei persoane, se pune desigur problema dacă victima îi poate sau nu pretinde repararea prejudiciului constând în câştigul pe care nu l-a putut realiza sau, după caz, valoarea a cărei pierdere nu a fost în măsură să o evite.
Curtea a constatat că, deşi de principiu, nu se poate nega dreptul reclamantei de a beneficia de daunele - interese moratorii şi, implicit, compensatorii, calculate şi asupra T.V.A., existând posibilitatea virtuală de câştig sau de evitare a unei pierderi, din partea acesteia, dat fiind mecanismul compensării T.V.A., nu este mai puţin adevărat că, în lipsa furnizării şi probării unor date concrete cu privire la balanţa de încasări şi plăţi a acesteia, de la datele de referinţă, pierderea de care se prevalează nu este indemnizabilă, nefiind dovedit caracterul real şi serios al ei.
Astfel de date ar fi putut fi atestate prin depunerea deconturilor de T.V.A., a balanţelor de verificare şi a altor documente contabile ale reclamantei, numai acestea permiţând o analiză concretă şi aplicată, care să fie de natură să combată în mod pertinent criticile apelantei, legate de împrejurarea că, raportat la probaţiunea administrată, obligarea la plata dobânzii legale asupra cotei de 19%, reprezentând T.V.A. nevirat bugetului statului, echivalează cu o îmbogăţire fără justă cauză, câtă vreme, în principiu, T.V.A.-ul nu este o sumă care i se cuvine creditorului, ci această sumă se virează la bugetul statului, ca urmare a emiterii unei facturi purtătoare de T.V.A.
Din această perspectivă, nu au fost acceptate apărările intimatei conform cărora textele legale invocate, respectiv art. 43 C. com., O.G. nr. 9/2000 sau O.G. nr. 13/2001, nu realizează distincţia avansată de către pârâtă, din moment ce construcţia instanţei de apel nu se raportează la acestea decât în subsidiar, ulterior analizei referitoare la caracterul cert al prejudiciului invocat. în plus, a fost avută în vedere împrejurarea că, în materia analizată, legea consideră că lipsa de folosinţă a sumei de bani datorată de debitor provoacă creditorului un prejudiciu care este egal cu dobânda legală, or, raportat la datele existente la dosar, nu s-a dovedit că ar fi îndeplinită, nici chiar prin extrapolare, această cerinţă.
Ca atare, în apel s-a constatat că tribunalul a acordat în mod greşit reclamantei, cu titlu de daune - interese moratorii aferente T.V.A., şi suma de 148.988,69 lei, fără să fie dovedit vreun prejudiciu real şi serios în acest sens.
Referitor la apelul formulat împotriva încheierii de completare a dispozitivului, în ceea ce priveşte critica principală, s-a considerat că rămân valabile cele anterior expuse, privind necesitatea îndeplinirii cumulative a celor două condiţii impuse de textul art. 297 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ.
În primul rând, curtea de apel a constatat că dispozitivul sentinţei atacate menţionează foarte clar „admite acţiunea formulată şi precizată", iar nu admite în parte acţiunea.
Mai mult, în considerentele sentinţei (pag. 5), instanţa reţine că pârâta a produs reclamantei un prejudiciu pecuniar, cuantificat în daune -interese moratorii şi daune - interese compensatorii constând în devalorizarea monedei naţionale în intervalul cuprins între 26 aprilie 2012 şi data plăţii efective a daunelor moratorii.
Aşa fiind, corect subliniază intimata din apel că instanţa a omis să se pronunţe în totalitate asupra petitului II al acţiunii deşi a motivat admiterea acestui petit, iar această situaţie se circumscrie art. 2812 alin. (1) C. proc. civ. în plus, conform prevederilor art. 2812 a C proc. civ., apelul având ca obiect exclusiv aspecte care ţin de completare ar fi fost inadmisibil, nicidecum cererea de completare.
Pentru aceste motive, încheierea prin care a fost soluţionată cererea de completare a fost schimbată numai ca urmare a constatării caracterului întemeiat al criticilor legate de nelegalitatea obligării pârâtei şi la plata sumei de 148.988,69 lei, o astfel de măsură fiind considerată necesară şi datorită modului în care a fost redactat dispozitivul ei, preîntâmpinând astfel eventuale litigii ce s-ar putea naşte în procedura de executare.
Ca atare, pârâta a fost obligată şi la plata sumei constând în daune - interese compensatorii reprezentând devalorizarea monedei naţionale în intervalul cuprins între 5 iunie 2012 şi cel al plăţii efective a sumei de 788.863,36 lei.
Văzând faptul că acţiunea a fost admisă în parte, a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 33.595,08 lei cheltuieli de judecată la fond, constând în taxa de timbru şi timbrul judiciar aferente pretenţiilor admise, în cuantum de 12.017,25 lei şi, parţial, onorariu avocaţial în sumă de 21.577, 83 lei.
Totodată, având în vedere soluţia din apel, precum şi prevederile art. 276 C. proc. civ., s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată din apel, respectiv a sumei achitate de apelantă cu titlu de taxă de timbru aferentă pretenţiilor validate şi, parţial, cu titlu de onorariu, în sumă totală de 2.000 lei, cu acelaşi cuantum achitat de intimată cu titlu de onorariu avocaţial, dispunându-se în final obligarea apelantei la plata sumei de 8.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu avocaţial (filele 56-58).
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând modificarea deciziei atacate, respingerea apelului şi menţinerea hotărârii de primă instanţă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a susţinut că instanţa de apel a analizat cu prioritate condiţiile instituite de art. 969 C. civ., mai exact condiţia existenţei unui prejudiciu cert, concluzionând că reclamanta nu a probat existenţa unui prejudiciu suferit prin achitarea cu întârziere a sumei care ar fi fost T.V.A.
Recurenta susţine că în speţă avem de-a face cu un contract intervenit între doi comercianţi (profesionişti) fiind incidente dispoziţiile art. 43 C. com. care, faţă de dispoziţiile art. 969 vechiul C. civ., având caracter de normă specială ce necesită a fi aplicată cu prioritate. De altfel, inclusiv curtea de apel reţine că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 43 C.com., însă ulterior face abstracţie de caracterul special al acestei norme, aplicând şi analizând cu prioritate condiţiile instituite de art. 969 din vechiul C. civ.
Recurenta susţine că nu are obligaţia de a proba existenţa unui prejudiciu, cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel în cuprinsul deciziei recurate, incidenţa în speţă a art. 43 C. corn. prezumând atât existenţa prejudiciului reprezentat de dobânda legală calculată asupra întregii sume reprezentând preţul, cât şi existenţa raportului de cauzalitate între prejudiciu şi fata ilicită a pârâtei (executarea cu întârziere a obligaţiei de plată a preţului).
Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate de către recurenta reclamantă, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt fondate şi reţine următoarele:
Potrivit art. 2 din antecontractul de vânzare-cumpărare imobiliară încheiat la data de 01 iulie 2008 reclamanta SC P. SA, în calitate de promitent-vânzător şi pârâta SC U. SRL, în calitate de promitent-cumpărător s-au obligat reciproc la încheierea unui contract autentic de vânzare-cumpărare având ca obiect două imobile: terenul situat administrativ în comuna Baciu, judeţul Cluj înscris în C.F. Baciu, constând în arabil în suprafaţă totală de 1.600 mp întabulat şi, respectiv, terenul în suprafaţă de 2.192 mp, ce reprezintă cota de jumătate parte din terenul arabil în suprafaţă totală de 1.218 stj.p. echivalentul a 4.381 mp înscris în C.F. Baciu cotă parte dobândită de vânzătoare prin cumpărare, întabulată cu încheierea din 1995 C.F.
Părţile au negociat preţul total aferent transferului dreptului de proprietate asupra imobilelor de mai sus în cuantum de 1.000.000 de euro plus T.V.A., indicând explicit în contract că: „preţul total este de 1.190.000 lei" (fila 27 din dosarul de fond).
Înainte de autentificarea contractului de vânzare-cumpărare, promitenta-vânzătoare avea de îndeplinit două condiţii prealabile: să prezinte pârâtei extras de carte funciară fără sarcini privind terenul ce îi revine în proprietate exclusivă în urma sistării indiviziunii asupra imobilului teren înscris în C.F. Baciu, astfel încât lotul atribuit vânzătorului să fie amplasat cu front atât la drumul naţional, cât şi la drumul comunal care intersectează drumul naţional, cât şi extras C.F. fără sarcini privind terenul înscris în C.F. Baciu.; cea de-a doua condiţie, potrivit art. 3 din antecontractul menţionat impunea vânzătorului să facă dovada achitării la zi a taxelor şi impozitelor aferente terenurilor.
Deşi reclamanta, în calitate de promitent-vânzător şi-a îndeplinit aceste obligaţii, la termenul stipulat de părţi pentru transferul dreptului de proprietate, pârâta a refuzat să facă demersurile necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
În aceste condiţii, reclamanta SC P. SA a solicitat instanţei de judecată să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic raportat la dispoziţiile antecontractului de vânzare-cumpărare mai sus menţionat. Prin Decizia civilă nr. 144/2011 pronunţată în Dosarul nr. 3705/1285/2009 (devenită irevocabilă la data de 24 aprilie 2012 prin respingerea recursului de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, prin Decizia nr. 2053/2012), Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de apelanta SC P. SA, a modificat sentinţa comercială nr. 1456 din 07 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Comercial în Dosarul nr. 3705/1285/2009 în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC P. SA în contradictoriu cu pârâta SC U. SRL şi, în consecinţă a decis: „prezenta hotărâre ţine loc de contract de vânzare-cumpărare în formă autentică având ca obiect transmiterea de către reclamanta SC P. SA în calitate de vânzătoare către pârâta SC U. SRL, în calitate de cumpărător a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în comuna Baciu, judeţul Cluj înscris în C.F. Baciu, teren în suprafaţă de 1.600 mp şi imobilul situat în comuna Baciu, judeţul Cluj înscris în C.F. Cluj-Napoca, teren în suprafaţă de 2192 mp pentru preţul de 1.000.000 de euro plus T.V.A."
În considerente, curtea a statuat că în raport de situaţia de fapt existentă, în mod corect a reţinut tribunalul că pârâta SC U. SRL refuză în mod nejustificat să se prezinte la biroul notarial în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică cu toate că reclamanta (SC P. SA) şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin promisiunea de vânzare-cumpărare.
Revenind la cererea dedusă judecăţii în prezentul dosar, Înalta Curte constată faptul că s-a decis cu autoritate de lucru judecat că reclamanta SC P. SA şi-a executat obligaţiile asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 1 iulie 2008, iar pârâta SC U. SRL a refuzat nejustificat să îşi execute obligaţiile, respectiv să se prezinte la notar în vederea încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare şi să plătească preţul.
Potrivit art. 4.2 din antecontract preţul va fi achitat de cumpărător după semnarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, astfel:
1. Suma de 200.000 de euro plus T.V.A. se va achita în echivalent lei la cursul valutar al B.N.R. din data plăţii în termen de 24 de ore de la data primirii extrasului de carte funciară care confirmă întabularea dreptului de proprietate al cumpărătorului prin virament bancar.
2. Diferenţa de 800.000 de euro la care se adaugă T.V.A. se va achita prin transfer bancar în contul vânzătoarei în termen de 60 de zile calendaristice de la data încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare.
În considerentele Deciziei civile nr. 144/2011, care se bucură de autoritate de lucru judecat, se menţionează că la data de 19 iunie 2009 reclamanta a dobândit în deplină proprietate suprafaţa de teren de 1600 de mp din comuna Baciu înscrisă în C.F. Baciu. Aşadar, aceasta şi-a îndeplinit propriile obligaţii prealabile încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare.
Astfel termenul de maxim un an calendaristic prevăzut pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare care se împlinea în data de 1 iulie 2009 ar fi putut fi respectat din perspectiva executării obligaţiei de ieşire din indiviziune asumată de reclamantă şi ar fi trebuit respectat de pârâta cumpărătoare SC U. SRL din perspectiva Deciziei civile nr. 144/2011 a Curţii de Apel Cluj care a constatat cu autoritate de lucru judecat faptul că pârâta a refuzat nejustificat încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare.
Debitoarea, prin achitarea la data de 26 aprilie 2012 a preţului de 1.000.000 de euro plus T.V.A., deci cu o întârziere de aproximativ trei ani a produs creditoarei reclamante un prejudiciu pecuniar, cuantificat de reclamantă în daune-interese moratorii reprezentând dobânda legală aferentă preţului datorat şi neplătit la termen şi daune-interese compensatorii constând în devalorizarea monedei naţionale în intervalul cuprins între 26 aprilie 2012 şi data plăţii efective a daunelor moratorii.
Întrucât convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, potrivit art. 969 C. civ. aplicabil antecontractului încheiat la data de 1 iulie 2008, rezultă că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile contractuale a pârâtei SC U. SRL.
Fapta ilicită şi vinovăţia constă în încălcarea art. 2.3 şi 4.2 din antecontract, respectiv refuzul nejustificat de a se prezenta la notar în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi neplata la termen a preţului.
Legătura de cauzalitate şi prejudiciul sunt prezumate de legiuitor. Astfel, potrivit art. 43 C. com. aplicabil raporturilor de drept material din 1 iulie 2008, datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.
Potrivit art. 4.2.1 din antecontract suma de 200.000 de euro plus T.V.A. trebuia achitată în termen de 24 de ore de la data primirii extrasului de carte funciară, iar art. 4.2.2. din aceeaşi prevedere stipulează că diferenţa de 800.000 de euro cu T.V.A. se va achita prin transfer bancar în contul vânzătoarei în termen de 60 de zile calendaristice de la data încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare.
Astfel, se constată că cele două obligaţii ce incumbau debitoarei SC U. SRL sunt afectate fiecare de o condiţie şi de un termen.
Condiţia este un eveniment viitor şi, spre deosebire de termen, nesigur ca realizare, de care depinde existenţa dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei civile corelative.
Art. 1014 C. civ. reglementează ipoteza conduitei culpabile a debitorului ce împiedică realizarea acestei condiţii şi, implicit, naşterea propriei obligaţii, statuând: condiţia este reputată ca îndeplinită, când debitorul obligat sub această condiţie a împiedicat îndeplinirea ei.
Astfel cum a reţinut Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 144 din 6 septembrie 2011, pârâta SC U. SRL a refuzat în mod nejustificat prezentarea la notar în vederea încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare, astfel că tribunalul reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1014 C. civ. şi va statua faptul că cele două condiţii prevăzute de art. 4.2.1. şi 4.2.1. din antecontract au fost îndeplinite, fiind rezonabil a stabili ca dată scadentă a obligaţiei pârâtei de la plată a sumei de 200.000 de euro plus T.V.A. ca fiind 15 iulie 2009, iar a sumei de 800.000 de euro plus T.V.A. ca fiind 30 august 2009 (respectiv 60 de zile de la data la care ar fi trebuit să fie încheiat contractul autentic). Cu privire la acest ultim termen tribunalul reiterează că reclamanta SC P. SA şi-a îndeplinit obligaţia de ieşire din indiviziune, prezentând extrasul C.F. încă din 16 iunie 2009, astfel încât la data de 01 iulie 2009 se consideră îndeplinită condiţia încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare (potrivit art. 2.3 din antecontract termenul stabilit pentru perfectarea contractului notarial este de maxim un an).
Prejudiciul constă în daunele produse prin executarea cu întârziere a obligaţiei de plată a preţului (la data de 26 aprilie 2012 în loc de 15 iulie 2009 şi 30 august 2009), fiind considerat reparat potrivit art. 43 C.com. prin plata dobânzii în intervalul cuprins între data scadenţei şi data plăţii efective.
întrucât părţile, prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 1 iulie 2008 nu au înţeles să stabilească o dobândă convenţională pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor astfel asumate, devin incidente în cauză dispoziţiile art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti şi, respectiv, art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti.
Tribunalul a constatat că modul de calcul al dobânzii legale efectuat de reclamantă este corect, nefiind contestat de pârâtă, astfel că în mod corect a obligat pârâta debitoare la plata sumei de 937.852,05 lei reprezentând daune - interese pentru întârziere.
De asemenea, raportat la precizarea de acţiune, tribunalul a constatat corect că sunt justificate şi pretenţiile reclamantei creditoare constând în repararea prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naţionale între data de 26 aprilie 2012 (până la care a fost calculată dobânda legală) şi data formulării prezentei acţiuni ca fiind în cuantum de 1.500,56 de lei.
Pentru toate considerentele reţinute şi reţinând greşita aplicare a legii de către instanţa de apel, conform art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de reclamanta SC P. SA Cluj Napoca împotriva Deciziei civile nr. 172/2012 din 28 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, se va modifica decizia recurată în sensul că se va respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC U. SRL împotriva sentinţei civile nr. 3048 din 05 septembrie 2012 şi a încheierii civile f.n. din 10 octombrie 2012, ambele pronunţate în Dosarul nr. 1067/1285/2012 al Tribunalului Specializat Cluj şi se va menţine în tot sentinţa nr. 3048 din 05 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. şi faţă de înscrisurile depuse la dosar, va obliga pârâta SC U. SRL la plata sumei de 28.712 lei reprezentând cheltuieli de judecată din apel şi recurs către reclamanta SC P. SA Cluj Napoca.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC P. SA Cluj Napoca împotriva Deciziei civile nr. 172 din 28 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică decizia recurată în sensul că respinge, ce nefondat, apelul declarat de pârâta SC U. SRL împotriva sentinţei civile nr. 3048 din 05 septembrie 2012 şi a încheierii civile f.n. din 10 octombrie 2012, ambele pronunţate în Dosar nr. 1067/1285/2012 al Tribunalului Specializat Cluj.
Menţine în tot sentinţa nr. 3048 din 05 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj.
Obligă pârâta SC U. SRL la plata sumei de 28.712 lei reprezentând cheltuieli de judecată din apel şi recurs către reclamanta SC P. SA Cluj Napoca.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1184/2014. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 1219/2014. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
