ICCJ. Decizia nr. 1350/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 1350/2014

Dosar nr. 17505/4/2013

Şedinţa din Camera de Consiliu de la 2 aprilie 2014

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti sub număr de Dosar nr. 17505/4/2013, reclamanta SN R. SA a chemat în judecată pe pârâtul D.I., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să emită o ordonanţă de plată prin care să oblige pârâtul la plata sumei de 644,23 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale neachitate şi penalităţi de întârziere calculate până la data de 11 iunie 2013, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,10% pentru fiecare zi de întârziere începând cu 12 iunie 2013 şi până la plata efectivă a debitului principal.

Prin sentinţa civilă nr. 9295 din 20 septembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeş.

În motivare, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a reţinut că potrivit art. 121 C. proc. civ. cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului, competenţa teritorială stabilită de acest articol fiind exclusivă, părţile neputând alege o alta instanţă care să judece un eventual litigiu dintre ele.

S-a constatat că reclamantul este o societate care prestează servicii de comunicaţii electronice în locaţiile solicitate de client la valori specificate, că reclamantul exploatează o întreprindere, respectiv exercită sistematic o activitate organizată ce constă în prestarea de servicii cu scop lucrativ, fiind aşadar un profesionist aşa cum aceasta noţiune este definită la art. 3 alin. (2) şi (3) C. civ.

Totodată, pârâtul este un consumator, în sensul stabilit de dispoziţiile Legii nr. 193/2000 art. 2, anume, o persoană fizică, care, în temeiul unui contract încheiat cu un profesionist pentru prestare de servicii, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, şi are domiciliul în comuna Turnu Ruieni, localitate Borlova, judeţul Caraş-Severin.

În consecinţă, având în vedere faptul că reclamantul este un profesionist, iar pârâtul este un consumator, precum şi faptul că domiciliul celui din urmă este situat în judeţul Caraş-Severin, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeş.

Învestită prin declinare, Judecătoria Caransebeş a apreciat că, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti este competentă teritorial să soluţioneze cauza, în raport de prevederile art. 14 pct. 1 din anexa la contractul pentru furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice încheiat, conform cărora, dacă toate căile amiabile de soluţionare a litigiilor au fost epuizate, competenţa de soluţionare aparţine instanţei judecătoreşti competente, pe a cărei rază teritorială se află sediul Radiocom, iar în cazul de faţă, sediul principal al acestei societăţi se află pe raza de competenţă a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Astfel, prin ordonanţa din 2 decembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Caransebeş a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe invocată de reclamanta SN R. SA şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că la data de 17 ianuarie 2012 între părţile litigante s-a încheiat contractul pentru furnizarea de servicii comunicaţii electronice (servicii internet şi telefonie) nr. 426, fiind stipulat în mod expres la art. 14 pct. 1 din anexa nr. 1 la contract că „litigiile care decurg din interpretarea sau neexecutarea obligaţiilor contractuale se vor soluţiona pe cale amiabilă. Dacă toate căile amiabile de soluţionare a litigiilor au fost epuizate, competenţa de soluţionare aparţine instanţelor judecătoreşti competente pe a cărei rază teritorială se află sediul Radiocom" (fila 14 din dosarul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti).

Aşa fiind, rezultă cu evidenţă că voinţa părţilor a fost aceea de a stabili competenţa de soluţionare a litigiilor de către instanţele aflate în raza teritorială de la sediul furnizorului (prestatorului - reclamanta din prezenta cauză), situat în Bucureşti, Sector 4, conform contractului încheiat (fila 8 din dosarul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti).

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că, opţiunea reclamantei a fost în sensul soluţionării cauzei la instanţa în a cărei rază teritorială se află sediul acesteia, opţiune susţinută de prevederile art. 116 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Prin urmare, din punct de vedere teritorial, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti este competentă să judece cauza, întrucât competenţa de soluţionare aparţine instanţelor judecătoreşti competente pe a cărei rază teritorială se află sediul Radiocom, conform acordului părţilor, iar sediu prevăzut în contractul din 17 ianuarie 2012 este în Bucureşti, Sector 4, aflat în circumscripţia acestei judecătorii.

În raport de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta SN R. SA prin sucursala Direcţia Radiocomunicaţii Timişoara în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1350/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond