ICCJ. Decizia nr. 1194/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1194/2014
Dosar nr. 5231/107/2013
Şedinţa de la 08 aprilie 2014
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 29 octombrie 2013, reclamanta D.C.A. a solicitat instanţei obligarea pârâţilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Finanţelor Publice, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor la plata dobânzii legale aferente titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 76/LM din 21 ianuarie 2008, începând cu data rămânerii definitive a acesteia, respectiv data de 21 ianuarie 2008, şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea la virarea sumelor de bani necesare drepturilor băneşti menţionate.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, prin Sentinţa civilă nr. 76/LM/2008, pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 4344/111/2007, s-a admis acţiunea formulată de către reclamanţi şi s-a dispus obligarea pârâţilor la plata creşterilor salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, sentinţă rămasă irevocabilă prin Decizia civilă din 2 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Oradea.
Reclamanta a mai arătat că, prin acţiunea formulată în dosarul sus-menţionat, nu a solicitat obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale, ci doar actualizarea sumelor datorate de către pârâţi cu indicele de inflaţie.
Prin urmare, a apreciat că nu există vreun impediment în a solicita, pe calea unei acţiuni separate, plata dobânzii legale calculate asupra sumelor datorate de către pârâţi potrivit titlului executor.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1088 din vechiul C. civ., art. 1535 din noul C. civ. şi art. 166 C. muncii.
Prin Sentinţa nr. 2528 din 11 decembrie 2013, Tribunalul Alba, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de instanţă din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Oradea.
În considerentele sentinţei, tribunalul a reţinut că dobânzile pretinse de reclamantă prin prezenta acţiune nu reprezintă drepturi salariale sau sume ce decurg nemijlocit din drepturile salariale, ci pretenţii datorate întârzierii executării unor hotărâri judecătoreşti, situaţie în care competenţa materială în soluţionarea cauzei revine judecătoriei, conform dispoziţiilor art. 94 lit. j) C. proc. civ.
Totodată, instanţa a reţinut că, în cazul de faţă, competenţa materială atrage şi competenţa teritorială, având în vedere incidenţa dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. Prin urmare, raportat la calitatea reclamantei şi competenţa materială a judecătoriei, instanţa a apreciat ca fiind competentă să soluţioneze cauza Judecătoria Oradea, competentă teritorial faţă de sediul pârâţilor de ordinul 2 şi 3 din prezenta acţiune.
Învestită prin declinare cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Oradea, secţia civilă, a pronunţat Sentinţa nr. 1892 din 17 februarie 2014, prin care a admis, la rândul său, excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Alba.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în baza art. 134 C. proc. civ., instanţa a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul instanţei supreme.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Oradea a reţinut următoarele:
Invocând dispoziţiile art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii şi ale art. 266 şi 269 alin. (1) din acelaşi act normativ, raportat la art. 94 şi 95 C. proc. civ., instanţa a constatat că soluţionarea conflictelor de muncă intră în competenţa materială a tribunalului.
Prin urmare, instanţa a reţinut că sumele pretinse de reclamantă sunt în legătură directă cu drepturile salariale, astfel încât competenţa materială în soluţionarea prezentei acţiuni revine tribunalului, conform dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ.
Instanţa a mai reţinut că cererea a fost înregistrată iniţial la Tribunalul Alba, în temeiul art. 127 C. proc. civ., fiind o cerere introdusă de un judecător care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Tribunalului Bihor.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Mai întâi, Înalta Curte observă că potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul C. proc. civ. (art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă), dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată - 29 octombrie 2013 -, rezultă că aceste dispoziţii îi sunt aplicabile cererii pendinte.
Litigiul dedus judecăţii are ca obiect obligarea pârâţilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Finanţelor Publice, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor la plata dobânzii legale aferente titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 76/LM din 21 ianuarie 2008, începând cu data rămânerii definitive a acesteia, respectiv data de 21 ianuarie 2008, şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea la virarea sumelor de bani necesare drepturilor băneşti menţionate.
Prin Sentinţa civilă nr. 76/LM/2008, pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 4344/111/2007, s-a admis acţiunea formulată de către reclamantă (alături de alţi reclamanţi) şi s-a dispus obligarea pârâţilor la plata creşterilor salariale prevăzute de O.G nr. 10/2007, sentinţă rămasă irevocabilă prin Decizia civilă din 2 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Oradea.
Reclamanta din cererea de faţă face parte din categoria personalului bugetar, căruia i s-au acordat sume de bani cu titlu de drepturi salariale printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, iar pârâţii sunt autorităţi şi instituţii publice în sarcina cărora instanţele au stabilit obligaţia plăţii creanţelor.
Pentru acoperirea prejudiciului suferit prin eşalonarea drepturilor salariale câştigate, prin acţiunea pendinte reclamanta a solicitat dobânzi penalizatoare, ce reprezintă câştigul pe care creditorii l-ar fi obţinut ca urmare a investirii banilor, dacă aceştia ar fi fost plătiţi la scadenţă, iar nu actualizarea creanţei cu indicele preţurilor de consum, ce are rolul menţinerii valorii reale a obligaţiei monetare la data efectuării plăţii.
Or, pentru soluţionarea justă a cauzei, fără a se cerceta pe fond pretenţia dedusă judecăţii, se impune a se observa că dobânda şi actualizarea sumei sunt două instituţii de natură juridică diferită, dobânda reprezentând preţul lipsei de folosinţă, iar actualizarea cu indicele de inflaţie urmărind păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti.
Raportat la aceste aspecte, dobânzile pretinse de reclamantă se circumscriu dispoziţiilor art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, sumele solicitate fiind corelative drepturilor salariale cuvenite acesteia.
Reclamanta şi-a fundamentat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile citate, care reglementează modalitatea de plată a salariului, precum şi posibilitatea obligării angajatorului la plata daunelor-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, în cazul întârzierii nejustificate a plăţii salariului sau pentru neplata acestuia.
Întrucât hotărârea judecătorească la care a făcut trimitere reclamanta a stabilit drepturi salariale în favoarea sa, acţiunea formulată în cauză vizează un drept accesoriu, situaţie în care Tribunalul Alba este competent să soluţioneze pricina.
În cauză, natura şi obiectul acţiunii, respectiv interesul reclamantei, sunt circumscrise, supuse şi subrogate dreptului material principal, respectiv diferenţelor salariale dispuse prin titlul executoriu pronunţat de tribunal, ca instanţă de fond. Aşadar, dobânzile nu pot fi privite decât ca accesorii ale debitului principal. În raport cu această concluzie şi ţinând seama inclusiv de cerinţa de simetrie jurisdicţională, competenţa materială nu poate aparţine decât tribunalului.
Pe de altă parte, executarea sau executarea cu întârziere a obligaţiei de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligaţiei a cărei încălcare a fost sancţionată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este sau nu un contract. Astfel, daunele interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
Această modalitate de reparare a prejudiciului (cauzat tot prin fapta angajatorului care nu a achitat de bunăvoie diferenţele salariale datorate) prin analiza îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale în circumstanţele date, nu atrage incidenţa art. 94 lit. j) C. proc. civ. cât timp este vorba de o hotărâre judecătorească prin care a fost soluţionat un litigiu referitor la drepturi salariale ce decurg din derularea unui raport juridic de muncă.
Din perspectiva normelor juridice incidente, precum şi faţă de obiectul acţiunii, la stabilirea instanţei competente să soluţioneze pricina trebuie avute în vedere prevederile art. 269 alin. (1) C. muncii, potrivit cărora judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite potrivit C. proc. civ.
În contextul arătat, acest act normativ, prin prevederile art. 95 pct. 21 şi 4, a acordat competenţă tribunalelor să judece, în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date în competenţa altor jurisdicţii, precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.
Astfel, întrucât se constată că printr-o dispoziţie legală expresă s-a stabilit competenţa materială de soluţionare a conflictelor de muncă în favoarea tribunalului, pentru toate considerentele expuse anterior, competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, va fi stabilită în favoarea Tribunalului Alba.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect pretenţii, formulată de reclamanta D.C.A., domiciliată în Oradea, judeţul Bihor, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu sediul în Bucureşti, sector 5, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu sediul în Oradea, judeţul Bihor, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cu sediul în Oradea, judeţul Bihor, Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti, sector 5, în favoarea Tribunalului Alba.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1188/2014. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 1195/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
