ICCJ. Decizia nr. 1200/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1200/2014
Dosar nr. 4069/109/2013
Şedinţa publică din 9 aprilie 2014
Asupra cauzei de faţă, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 27 noiembrie 2012, numiţii S.V., S.I.C. au solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea Deciziei civile nr. 2748 din 30 octombrie 2012 a acestei instanţe.
Cererea de revizuire a fost precizată în sensul că s-a solicitat anularea Deciziei civile nr. 2748 din 30 octombrie 2012 şi pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susţinându-se că este contradictorie cu Decizia civilă nr. 336 din 6 noiembrie 2007 a Tribunalului Argeş.
În motivarea căii de atac, s-a arătat că prin Decizia civilă nr. 336 din 6 noiembrie 2007 a fost soluţionată acţiunea de partaj succesoral formulată de reclamanţii S.C., I.A., S.I., S.G., S.N., în contradictoriu cu S.V., S.I.C., S.F., B.A., Comisia Locală de Fond Funciar Stâlpeni şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş.
Prin decizia de partaj menţionată nu s-a inclus la masa succesorală suprafaţa de 7.300 mp situată în pct. Lotaşi, pentru care pârâtului S.V. i-a fost emis Titlul de proprietate din 19 august 1993, suprafeţele de 1.980 mp, respectiv 3.600 mp din acelaşi punct fiind considerate distincte de suprafaţa din acest titlu. S-a reţinut că, potrivit identificării suprafeţelor de teren, terenul de 1.980 mp din pct. Lotaşi 2, atribuit lui S.G., este diferit de suprafaţa de teren din titlul de proprietate al revizuentului.
Au susţinut revizuenţii că, încălcându-se autoritatea de lucru judecat cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului, prin Decizia civilă nr. 2748 din 30 octombrie 2012, Tribunalul Argeş i-a obligat în mod greşit pe aceştia să-i respecte intimatului S.G. dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1.980 mp din pct. Lotaşi 2, astfel că cele două decizii sunt contradictorii.
Tribunalul Argeş a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi a declinat competenţa materială de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
Prin Decizia nr. 78 din 7 octombrie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 155 din 27 ianuarie 2012, Judecătoria Câmpulung a respins acţiunea reclamantului S.G., formulată împotriva pârâţilor S.V., S.I.C., Comisia Locală de Fond Funciar Ţiţeşti şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, de constatare a nulităţii absolute a Titlului de proprietate din 19 august 1993 şi a Contractului de întreţinere autentificat sub nr. AA/1995, ca existând autoritatea de lucru judecat, iar acţiunea de revendicare a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 1.980 mp situată în pct. Lotaşi 2, a fost respinsă ca nefondată.
Această sentinţă a fost modificată în parte prin Decizia civilă nr. 2748 din 30 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, în sensul că au fost obligaţi pârâţii să-i respecte reclamantului-recurent S.G. dreptul de proprietate asupra terenului de 1.980 mp, situat pe raza comunei Ţiţeşti, pct. Lotaşi 2.
S-a constatat că revizuenţii, în motivarea căii de atac, au susţinut că există contradicţie între Decizia nr. 2748/2012 şi Decizia civilă nr. 336 din 6 noiembrie 2007, contradicţia constând în aprecierea regimului juridic al suprafeţei de 1.980 mp din pct. Lotaşi, asupra căreia, cu putere de lucru judecat, prin ultima hotărâre s-a statuat că imobilul este diferit de acela care face obiectul Titlului de proprietate din 19 august 1993, eliberat lui S.V., argument în raport de care a fost reţinut alături de terenul de 3.600 mp din acelaşi punct, în masa succesorală rămasă de pe urma autoarei S.F.
Pe acest aspect, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că, într-adevăr, cu putere de lucru judecat, instanţa a statuat că suprafaţa de 1.980 mp din punctul Lotaşi este diferită de suprafaţa de teren care a făcut obiectul Titlului de proprietate din 19 august 1993, eliberat lui S.V., şi, ca urmare a acestei constatări, terenul a fost inclus la masa partajabilă rămasă de pe urma autoarei S.F., fiind atribuit în lotul lui S.G. prin hotărârea menţionată.
Executarea hotărârii de partaj a fost contestată de către S.V., în sensul că la punerea în posesie i-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra terenului din pct. Lotaşi.
Prin Sentinţa civilă nr. 1330 din 16 septembrie 2010, pronunţată de Judecătoria Câmpulung, a fost respinsă contestaţia la executare, hotărârea fiind păstrată în recurs potrivit Deciziei civile nr. 467 din 15 februarie 2011, prin care s-a reţinut soluţionarea în mod irevocabil a situaţiei juridice potrivit căreia suprafaţa de 1.980 mp din pct. Lotaşi este diferită de aceea care face parte din titlul de proprietate a lui S.V., punerea în posesie realizându-se potrivit titlului executoriu.
În acţiunea în revendicare, reclamantul S.G. a invocat dreptul de proprietate dobândit pe cale succesorală de pe urma autoarei S.F., respectiv hotărârea de partaj, în raport de care tribunalul a admis acţiunea şi a obligat pe pârâţii S.V. şi S.I.C. să-i respecte dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 1.980 mp.
S-a constatat că tribunalul a analizat cu acea ocazie dreptul de proprietate al reclamantului S.G. având în vedere şi titlul de proprietate emis revizuentului S.V., precum şi situaţia juridică pe care instanţele anterioare au confirmat-o cu putere de lucru judecat, obligându-i pe pârâţi să respecte dreptul de proprietate asupra terenului atribuit în lotul acestuia, soluţia fiind conformă cu cea pronunţată anterior, şi nu în contradicţie.
Ca atare, nefiind întrunite cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire promovată a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva deciziei au declarat recurs revizuenţii S.V. şi S.I.C., care au susţinut că în mod greşit s-a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, deşi instanţa a reţinut corect că s-a statuat cu autoritate de lucru judecat în sensul că suprafaţa de 1.980 mp din pct. "Lotaşi" este diferită de suprafaţa ce a făcut obiectul Titlului de proprietate din 19 august 1993 eliberat pe numele lui S.N. şi, ca atare, nu a fost inclusă în masa partajabilă rămasă de pe urma autoarei S.F., în acelaşi timp, prin Decizia nr. 2748/2012 a Tribunalului Argeş a fost admisă acţiunea în revendicare a lui S.G. pentru cei 1.980 mp.
Concluzia instanţei potrivit căreia nu există contradicţii între cele două hotărâri este contrară chiar celor reţinute de către instanţă, întrucât în acţiunea în revendicare, S.G. s-a prevalat de dreptul succesoral dobândit de pe urma autoarei comune, respectiv prin hotărârea de partaj pusă în executare, deşi prin aceeaşi hotărâre s-a stabilit că terenul în litigiu - suprafaţa de 1.980 mp din pct. "Lotaşi" - nu face parte din masa succesorală, ci din titlul de proprietate al lui S.V.
În acest sens există şi expertiza întocmită în cauza ce a făcut obiectul contestaţiei la executare, soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 1330 din 16 septembrie 2010 a Judecătoriei Câmpulung.
Or, prin Decizia nr. 2748/2012 a Tribunalului Argeş, deşi s-a reţinut autoritatea de lucru judecat, în sensul că nu mai poate fi pus în discuţie regimul juridic al terenului de 1.980 mp din pct. Lotaşi, acesta făcând parte din titlul de proprietate emis pe numele lui S.V., în acelaşi timp se admite acţiunea în revendicare, fără a se explica în vreun fel concluziile rapoartelor de expertiză, necontestate de intimatul S.G.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul S.G. a solicitat respingerea recursului, arătând că instanţa de revizuire a apreciat în mod corect că nu sunt întrunite cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., având în vedere că asupra terenului în litigiu i-a fost recunoscut dreptul de proprietate prin Decizia nr. 336/2007, iar prin Decizia nr. 2748/2012 nu s-a produs decât efectul hotărârii anterioare, în sensul că revizuentul a fost obligat să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul de 1.980 mp. Astfel fiind, revizuentul nu sesizează în realitate faptul că prin Decizia nr. 336/2007 nu i s-a consfinţit un drept de proprietate, ci dimpotrivă, l-a pierdut în favoarea intimatului.
Analizând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte constată mai întâi că, deşi se invocă de o manieră generică dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. - lipsite de incidenţă în cauză -, aspectele dezvoltate în susţinerea recursului, vizând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., fac posibilă încadrarea, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. (nesocotirea normelor procedurale), dar au caracter nefondat.
Astfel, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa anterioară, fundamentul revizuirii dat de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. constă în sancţionarea nesocotirii autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri.
Aceasta presupune ca printr-o hotărâre ulterioară să se statueze în sens contrar primei judecăţi, în condiţiile identităţii de părţi, cauză, obiect.
Înseamnă totodată că, tranşând a doua oară un litigiu între aceleaşi părţi, care se fundamentează pe aspecte litigioase deja dezlegate jurisdicţional, instanţa învestită ulterior să nesocotească ceea ce a tranşat instanţa anterioară, cu ocazia primei judecăţi (nesocotirea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat).
Este ceea ce au pretins în speţă revizuenţii, atunci când au arătat că prin hotărârea de partaj (Decizia nr. 336/2007) s-a statuat că terenul de 1.980 mp situat în pct. "Lotaşi" este distinct de terenul din titlul lor de proprietate, fiind inclus în masa succesorală a autoarei S.F. şi atribuit în lotul intimatului S.G. pentru ca ulterior, contrar acestei judecăţi, prin hotărârea pronunţată în acţiunea în revendicare (Decizia nr. 2748/2012) să fie admise pretenţiile formulate de S.G. în privinţa aceluiaşi teren şi obligaţi S.V. şi S.I.C. la lăsarea în deplină proprietate a respectivului teren.
Or, se constată că cea de-a doua hotărâre nu numai că nu a ignorat rezultatul primei judecăţi, ci dimpotrivă, a valorificat efectul pozitiv al acesteia în legătură cu stabilirea regimului juridic al terenului în suprafaţă de 1.980 mp.
Pe acest aspect, instanţa de revizuire a constatat în mod corect că, procedându-se la soluţionarea celei de-a doua acţiuni, vizând revendicarea, s-a avut în vedere şi s-a ţinut seama de statuările jurisdicţionale anterioare - cele din hotărârea de partaj (inclusiv din hotărârea dată în contestaţia la executarea acestei hotărâri) - în legătură cu situaţia juridică a terenului de 1.980 mp, inclus în masa succesorală şi atribuit în lotul numitului S.G.
A fost valorificat astfel un considerent decisiv al hotărârii de partaj (care justificând soluţia de atribuire a unui bun în lotul uneia dintre părţi, se bucură de autoritate de lucru judecat), cu ocazia soluţionării acţiunii în revendicare.
De aceea, contrar susţinerii revizuenţilor, Decizia nr. 2748/2012 a Tribunalului Argeş (dată în acţiunea în revendicare) nu numai că nu ignoră rezultatul judecăţii din acţiunea de partaj, ci dimpotrivă, face referire şi valorifică dezlegările jurisdicţionale ale primei hotărâri (Decizia nr. 336/2007, faţă de care s-a invocat contrarietatea).
În acest sens, în argumentarea soluţiei din Decizia nr. 2748/2012 se face referire punctuală la considerentele Deciziei nr. 336/2007 a Tribunalului Argeş reţinându-se că aceasta "a tranşat, în mod irevocabil, chestiunea litigioasă, potrivit căreia suprafaţa de teren de 1.980 mp din pct. Lotaşi este distinctă de cea din titlul de proprietate al lui S.V." şi că "analizând hotărârile judecătoreşti la care s-a făcut referire, se constată că s-a statuat cu putere de lucru judecat că numai recurentul (S.G.) deţine un titlu de proprietate valabil asupra terenului în litigiu".
Or, una din condiţiile invocării cu temei a cazului de revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este ca autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri să nu fi fost invocată şi valorificată în cea de-a doua judecată.
Impunerea acestei condiţii este dată de împrejurarea că, în caz contrar, s-ar nesocoti însăşi autoritatea de lucru judecat a celei din urmă hotărâri.
Recurenţii-revizuenţi n-au respectat această exigenţă, punând în realitate în discuţie, prin demersul promovat, modalitatea în care cea de-a doua instanţă a valorificat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Astfel, aceştia formulează de fapt o critică de nelegalitate împotriva Deciziei nr. 2748/2012, sesizând o contrarietate în interiorul considerentelor acestei decizii - atunci când reţine pe de o parte, că terenul în dispută a fost atribuit în lotul lui S.G., justificându-i acţiunea în revendicare, iar pe de altă parte, că acelaşi teren este distinct de cel inclus în titlul de proprietate emis pe numele lui S.V.
Separat de faptul că instanţa motivează în continuare, cu referire la hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiile dintre părţi, de ce titlul reclamantului din acţiunea în revendicare este considerat preferabil, o asemenea ipoteză, de care se prevalează revizuenţii-recurenţi (de contrarietate în interiorul considerentelor unei hotărâri) nu este aptă pentru deschiderea căii de atac a revizuirii, care sancţionează nesocotirea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri prin pronunţarea unei alte hotărâri în sens contrar.
În realitate, în speţă, se tinde la a se demonstra nelegalitatea unei decizii irevocabile într-un cadru procesual inadecvat, pentru motive care nu sunt încadrabile în dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Reţinând aşadar, că instanţa anterioară a apreciat în mod corect că nu sunt întrunite cerinţele procedurale pentru anularea deciziei împotriva căreia s-a îndreptat cererea de revizuire, Înalta Curte urmează să constate caracterul nefondat al criticilor şi să respingă recursul în consecinţă.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii-revizuenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată către intimat, ocazionate de judecata recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii S.V. şi S.I.C. împotriva Deciziei nr. 78 din 7 octombrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Obligă revizuenţii să plătească intimatului S.G. suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 aprilie 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1198/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1201/2014. Civil. Fond funciar. Recurs → |
|---|
