ICCJ. Decizia nr. 1452/2014. Civil. Pretenţii. Acţiune în constatare, evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1452/2014
Dosar nr. 55309/3/2011
Şedinţa publică de la 10 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2535 din 28 februarie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi în consecinţă a respins cererea reclamantului Consiliul General al Municipiului Bucureşti-A.F.I. prin SC C. SA împotriva pârâtei D.M., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtei formulată de intervenienta SC T.F. SRL.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 29 iulie 2011 reclamantul Consiliul General al Municipiului Bucureşti-A.F.I. a chemat în judecată pe pârâta D.M., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 213.136,09 lei şi să se constate inexistenţa drepturilor locative ale acesteia asupra spaţiului situat în Bucureşti, sector 5 şi în consecinţă, să se dispună evacuarea pârâtei din acest spaţiu.
În motivarea cererii s-a arătat că relaţiile contractuale cu pârâta au început în anul 1993 când, în baza ordinului de repartizare din 07 septembrie 1993 emis de Primăria Bucureşti spaţiul în litigiu i-a fost repartizat pârâtei în vederea desfăşurării meseriei de farmacistă, s-a încheiat contractul de închiriere din 17 septembrie 1993, care a fost prelungit tacit până la data la care a fost încheiat contractul din 01 februarie 2007 autentificat de B.N.P. G.S., contract care s-a derulat până în decembrie 2009, când pârâta a refuzat plata oricărei sume cu titlu de chirie şi că prin notificarea din 11 iunie 2011 au fost denunţate raporturile contractuale cu pârâta, motiv pentru care s-a solicitat evacuarea acesteia din spaţiu pentru lipsa titlului locativ.
Pârâta D.M. prin întâmpinarea formulată în cauză, a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a Vl-a civilă, a Tribunalului Bucureşti, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a SC C. SA, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, motivat de faptul că funcţia pe care o deţine, farmacist şef, precum şi calitatea de administrator şi asociat unic sunt cele care i-au atribuit competenţa de a încheia contractul de închiriere cu reclamantul.
A susţinut că este mai mult decât evident faptul că D.M. a acţionat în calitate de reprezentant legal al SC T.F. SRL, având calitatea de farmacist şef al acesteia, fiind singura persoană prin care societatea îşi putea asuma obligaţii şi dobândi drepturi.
SC T.F. SRL a formulat cerere de intervenţie accesorie în sprijinul pârâtei, prin care a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţi procesual pasive a pârâtei D.M.
Prin încheierea de şedinţă din data de 20 decembrie 2011 instanţa a respins excepţia necompetenţei funcţionale, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a SC C. SA şi a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei instanţa a reţinut că relaţiile contractuale dinte reclamant şi pârâtă au început în anul 1993 când s-a încheiat contractul de închiriere din 17 septembrie 1993, şi care ulterior a fost prelungit în baza tacitei relocaţiuni până la încheierea contractului din 01 februarie 2007 autentificat de B.N.P. G.S. şi că în art. 2 din contract se menţionează închirierea spaţiului în cauză pentru activitatea de farmacie
Tribunalul a constatat că încheierea contractului a intervenit între Consiliul General al Municipiului Bucureşti - A.F.I. prin SC C. SA şi SC T.F. SRL prin reprezentant legal D.M., dat fiind faptul că potrivit dispoziţiilor legale în materie, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor societăţii comerciale se transpun prin organele sale de conducere, fiind incidente şi dispoziţiile art. 35 din Decretul nr. 31/1954.
S-a observat de către instanţa de fond că alături de semnătura lui D.M., în calitatea sa de reprezentant al SC T.F. SRL, respectiv administrator şi unic asociat, pe contractul de închiriere se regăseşte şi ştampila SC T.F. SRL, element definitoriu al unui comerciant, indiferent de forma de organizare.
S-a apreciat că, în relevarea calităţii de parte a SC T.F. SRL a contractului de închiriere este important aspectul că pe parcursul derulării relaţiilor comerciale, chiar reclamantul a folosit denumirea de SC T.F. SRL pentru a desemna cealaltă parte contractantă şi că acest lucru rezultă din chiar actele anexate de reclamant şi că efectuarea plăţii chiriei a fost realizată în repetate rânduri prin ordine de plată în care figurează plătitor SC T.F. SRL.
S-a mai reţinut şi aspectul că SC C. SA şi-a dat acordul de principiu cu privire la deschiderea unui laborator clinic în suprafaţă de 55 mp din totalul de 227,46 mp din spaţiul cu altă destinaţie deţinut în baza contractului de închiriere, fapt de natură să conducă la concluzia că închirierea s-a făcut în scopul desfăşurării activităţii de comerţ cu amănuntul al produselor farmaceutice.
Pentru aceste considerente instanţa a respins cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, prin Decizia civilă nr. 405 din 25 octombrie 2012, a respins ca nefondat, apelul formulat de reclamantul Consiliul General al Municipiului Bucureşti - A.F.I. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2535 din 28 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în contradictoriu cu intimatele D.M. şi SC T.F. SRL prin administrator Judiciar Cris Consult Sprl Bucureşti.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut următoarele:
Instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.M., reţinând că aceasta a încheiat contractul de închiriere din 01 februarie 2007 autentificat sub de B.N.P. G.S. în considerarea profesiei de farmacist şi în calitate de reprezentant al SC T.F. SRL.
Contractul de închiriere din 01 februarie 2007 menţionează încă din titlu că se încheie pentru suprafeţe locative cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, respectiv pentru activitatea de farmacie desfăşurată de SC T.F. SRL, conform art. 2.
Or, încheierea contractului de către D.M. în nume personal aşa cum se susţine de către reclamant, închiriere în scopul desfăşurării activităţii de comerţ al produselor farmaceutice ar fi fost imposibilă, având în vedere prevederile art. 10 din contract care interzic sub sancţiunea rezilierii de drept a contractului subînchirierea în totalitate sau în parte a spaţiului, cesiunea contractului, colaborarea cu terţe persoane sau licitarea locaţiei gestiunii pentru activităţile ce se desfăşoară în spaţiile închiriate.
Legea farmaciei din 07 noiembrie 2008, republicată, prevede că farmacia comunitară se înfiinţează şi funcţionează în cadrul unei societăţi comerciale organizate potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, şi îşi desfăşoară activitatea pe baza autorizaţiei de funcţionare emise de Ministrul Sănătăţii, autorizaţie care, potrivit art. 10 din aceeaşi lege se acordă pe numele persoanei juridice şi al farmacistului şef de farmacie de către Ministerul Sănătăţii. De asemenea, normele privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea farmaciilor şi drogheriilor menţionează în art. 1 lit. f) faptul că farmacistul şef este farmacistul care deţine titluri oficiale de calificare, organizează şi coordonează activitatea profesională şi tehnică a unităţii farmaceutice şi o reprezintă în relaţiile cu Ministerul Sănătăţii şi cu alte instituţii şi asociaţii profesionale.
Totodată SC C. SA şi-a dat acordul de principiu cu privire la deschiderea unui laborator clinic în suprafaţă de 55 mp din totalul de 227,46 mp din spaţiul cu altă destinaţie deţinut în baza contractului de închiriere, ceea ce dovedeşte odată în plus că închirierea spaţiului s-a făcut în scopul desfăşurării activităţii de comerţ cu amănuntul al produselor farmaceutice.
În mod just a observat prima instanţă faptul că pe contractul de închiriere alături de semnătura lui D.M., în calitate de reprezentant al SC T.F. SRL se regăseşte şi ştampila societăţii comerciale-farmacie.
Or, toate probele relevă faptul că încheierea contractului a intervenit între Consiliul General al Municipiului Bucureşti - A.F.I. Bucureşti prin SC C. SA şi SC T.F. SRL, prin reprezentant legal D.M.
Susţinerile reclamantului privind recunoaşterea de către pârâta D.M. a calităţii sale de chiriaş în nume propriu, recunoaştere înscrisă în procesul verbal de conciliere încheiat la data de 11 mai 2011 nu pot fi primite, întrucât D.M. a recunoscut debitul în calitate de reprezentant al SC T.F. SRL, astfel cum reiese din paragraful 2 al pct. 1 din procesul verbal de conciliere.
Aşadar, în mod întemeiat instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.M. şi a respins acţiunea cu această motivare.
Împotriva Deciziei civile nr. 405 din 25 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a declarat recurs reclamantul Consiliul General al Municipiului Bucureşti - A.F.I. Bucureşti, întemeiat pe art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În criticile formulate recurentul reclamant după o prezentare a situaţiei de fapt a susţinut în esenţă următoarele:
Că în mod greşit instanţa de apel a reţinut faptul că relaţiile contractuale s-au derulat cu pârâta D.M., personal, ci cu societatea la care aceasta este unica asociată, respectiv cu SC T.F. SRL, în condiţiile în care chiar din primul alineat al contractului de închiriere D.M. apare în calitate de locatar şi nu în calitate de reprezentant al societăţii comerciale.
Se arată că din toate probele administrate în cauză, ordinul de repartiţie din 7 septembrie 1993, contractul de închiriere din 17 septembrie 1991, procesul verbal al concilierii prealabile efectuat la 11 mai 2011, a rezultat că pârâta a ocupat spaţiul în litigiu în nume personal.
S-a apreciat eronat de instanţa de apel că plata unor facturi s-a făcut de SC T.F. SRL, aspect ce ar da naştere unor drepturi de locaţiune în beneficiul acestei societăţi, ignorându-se faptul că plata facturilor de către o terţă persoană reprezintă o relaţie contractuală legală, inter partes, între D.M. şi SC T.F. SRL, pe care o deţine ca asociat unic şi că activitatea pe care pârâta o desfăşoară în spaţiul închiriat nu schimbă sub nici o formă părţile contractului, fiind irelevant şi că pârâta D.M. a încheiat contractul cu scopul ca în spaţiu menţionat să desfăşoare activitate comercială societatea comercială ce îi aparţine.
Că instanţa de apel nu a făcut nici o apreciere cu privire la atitudinea pârâtei care a falsificat contractul de închiriere, în sensul că a aplicat pe acesta ştampila societăţii care a fost înfiinţată ulterior încheierii contractului, pentru a demonstra existenţa unei relaţii contractuale cu aceasta.
Se arată că chiar în încheierea de autentificare a contractului la notar au fost prevăzute expres părţile semnatare, astfel că singura concluzie este că pârâta D.M. în nume personal a semnat contractul de închiriere care a generat litigiul de faţă şi că decizia din apel a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 969 C. civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, D.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că SC C. SA a avut în vedere şi a cunoscut la încheierea contractului de locaţiune că legislaţia în materie privind organizarea şi funcţionarea activităţii farmaciilor impun anumite condiţii pentru desfăşurarea activităţii de farmacie, care presupune existenţa unei societăţi comerciale.
În Normele priind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea farmaciilor şi drogheriilor, la art. 1 lit. f) se precizează faptul că farmacistul şef este farmacistul care deţine titluri oficiale de calificare şi organizează şi coordonează activitatea profesională şi tehnică a unităţii farmaceutice şi o reprezintă în relaţiile cu Ministerul Sănătăţii şi cu alte instituţii şi asociaţii profesionale.
Analizând recursul declarat de reclamantul Consiliul General al Municipiului Bucureşti - A.F.I. Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 405 din 25 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, din perspectiva criticilor formulate şi temeiurilor de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Este de observat în cauză că, instanţa a fost sesizată de către reclamantul Consiliul General al Municipiului Bucureşti - A.F.I. Bucureşti cu o acţiune formulată împotriva pârâtei D.M., având ca obiect obligarea acesteia la plata sumei de 213.136,09 lei cu titlu de chirie datorată şi neachitată, să se constate inexistenţa drepturilor locative ale pârâtei asupra spaţiului din Bucureşti, parter, sector 5, pentru lipsa titlului şi să se dispună evacuarea pârâtei din acest spaţiu.
Totodată, se apreciază că raporturile contractuale dinte reclamant şi pârâtă au început în anul 1993 când s-a încheiat contractul de închiriere din 17 septembrie 1993, în baza ordinului de repartizare din 7 septembrie 1993 emis de Primăria Sectorului 5 Bucureşti şi care ulterior a fost prelungit în baza tacitei relocaţiuni până la încheierea contractului din 01 februarie 2007 autentificat de B.N.P. G.S., în scopul desfăşurării activităţii de comerţ al produselor farmaceutice, contract în care Consiliul General al Municipiului Bucureşti - A.F.I. Bucureşti, are calitatea de locator, iar pârâta D.M. este locatar şi că facturile fiscale în baza cărora a fost solicitată plata contravalorii chiriei pentru spaţiul ce a făcut obiectul contractului de închiriere au fost emise de reclamant, tot pe numele persoanei fizice D.M.
Or, în condiţiile în care chiar din primul alineat al contractului de închiriere menţionat D.M. apare în calitate de locatar, se retine că raporturile contractuale s-au desfăşurat între reclamantul Consiliul General al Municipiului Bucureşti - A.F.I. prin SC C. SA şi pârâta D.M., ca persoană fizică şi nu ca reprezentant al SC T.F. SRL, situaţie în care se constată că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că D.M., nu are calitate procesuală pasivă.
De altfel, se constată că în mod eronat instanţa de apel a interpretat şi faptul că plata unor facturi a fost făcută de SC T.F. SRL, aspect ce ar da naştere unui drept de locaţiune în beneficiul acestei societăţi, ignorându-se situaţia că plata facturilor de către o terţă persoană reprezintă o relaţie legală, inter partes, între D.M. şi SC T.F. SRL, pe care o deţinea ca asociat unic şi că activitatea pe care pârâta a desfăşurat-o în spaţiul închiriat nu schimbă sub nicio formă părţile contractului.
Totodată, se reţine că prin procesul - verbal de conciliere încheiat la 11 mai 2011 cu reclamantul Consiliul General al Municipiului Bucureşti - A.F.I. prin SC C. SA, în aplicarea dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ., pârâta D.M. a recunoscut în mod expres atât calitatea sa de chiriaş, cât şi existenţa debitului datorat.
Avându-se în vedere că aspectele legate de fondul pricinii nu pot fi lămurite în recurs, întrucât potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte hotărăşte asupra fondului în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt care au fost deja stabilite, ceea ce în cauză prin soluţia pronunţată acestea nu au fost stabilite, Curtea conform dispoziţiile art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., constată că soluţia ce se impune este aceea de admitere a recursului, de casare a deciziei şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea procesului cu evocarea fondului.
Cu ocazia judecării apelului, instanţa urmează a răspunde criticilor formulate cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, conform art. 315 alin. (3) C. proc. civ. şi să ceară părţilor să administreze toate probele pe care le consideră necesare şi utile justei soluţionări a cauzei, potrivit art. 129 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., urmează să admită recursul declarat de reclamantul Consiliul General al Municipiului Bucureşti - A.F.I. Bucureşti, să caseze Decizia civilă nr. 405 din 25 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, şi să trimită cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul General al Municipiului Bucureşti - A.F.I. împotriva Deciziei civile nr. 405 din 25 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului pe fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1386/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1453/2014. Civil. Acţiune în constatare.... → |
|---|
