ICCJ. Decizia nr. 1430/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1430/2014
Dosar nr. 6524/105/2010*
Şedinţa publică din 15 mai 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia civilă nr. 97 din 3 octombrie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul Ploieşti, prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 789 din 15 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova şi în consecinţă a schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat pe pârât să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Ploieşti, str. G.G.C., format din construcţia identificată prin raportul de expertiză F.I. şi terenul în suprafaţă de 809 mp identificat prin raportul de expertiză M.C.D.
A m enţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 111/1951, iar reclamanţii au invocat, printre altele, drept titlu de proprietate, chiar hotărârea judecătorească prin care imobilul a trecut în proprietatea statului. Astfel, prin sentinţa civilă nr. 3987/1974 a Judecătoriei Ploieşti imobilul situat în Ploieşti, str. G.G.C. a trecut în proprietatea statului pe motiv că ar fi fost abandonat în anul 1961.
Din cuprinsul acestei hotărâri rezultă că imobilul în litigiu a aparţinut autoarei reclamanţilor, numita O.M., împrejurare recunoscută şi de către apelant, care a susţinut însă că reclamanţii ar fi obligaţi să mai depună în plus şi alte acte de proprietate.
În dovedirea dreptului de proprietate, reclamanţii s-au prevalat de mai multe înscrisuri, care se coroborează cu sentinţa menţionată, respectiv referatul din 24 iulie 1974 al Inspecţiei Circumscripţiei Financiare Ploieşti, prin care, ca urmare a trecerii în proprietatea statului se modifică parţial foaia matricolă a imobilului; declaraţia autentică dată de O.M. la data de 19 februarie 1964 prin care declara că renunţă la toate drepturile ce i se cuvin asupra imobilului; referatul întocmit de Inspecţia Circumscripţiei Financiare Ploieşti din 24 iulie 1974 de preluare a imobilului; buletinul clădirii.
Al doilea motiv de apel a vizat natura preluării imobilului de către stat, susţinând apelantul că imobilul a trecut în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea legislaţiei şi a Constituţiei, în vigoare la data preluării. Curtea a constatat că şi aceste critici sunt nefondate, deoarece prevederile Decretului nr. 111/1951 au nesocotit caracterul perpetuu al dreptului de proprietate, întrucât reglementau trecerea în proprietatea statului a bunurilor fără stăpân, iar conform instrucţiunilor din 2 aprilie 1963 erau fără stăpân bunurile în legătură cu care titularul lor necunoscut sau absent nu a făcut nici un act de administrare timp de un an.
Conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, valabilitatea titlului impune concordanţa lui cu legile în vigoare la data preluării, iar instanţa sesizată cu acţiunea în revendicare poate stabili dacă preluarea s-a făcut în respectul deplin al actelor normative atunci în vigoare.
Or, Decretul nr. 111/1951 a fost neconstituţional în raport cu Constituţia din 1948 care la art. 8 consacra principiul recunoaşterii şi garantării proprietăţii particulare, astfel că hotărârea pronunţată în temeiul acestui decret nu constituie titlu valabil de dobândire a dreptului de proprietate de către stat.
Apelul a fost considerat fondat în ceea ce priveşte a treia critică şi anume sub aspectul identificării imobilului în litigiu, în sensul că instanţa de fond a menţionat numai adresa poştală a imobilului, hotărârea nefiind susceptibilă de executare, cu atât mai mult cu cât, aşa cum a sesizat apelantul, prin sentinţa nr. 3987/1974 s-a trecut în proprietatea statului un teren de 450 mp, iar reclamanţii au înţeles să revendice un teren de 809 mp rezultat în urma măsurătorilor.
Este adevărat că în sentinţa de preluare s-a trecut o suprafaţă mai mare, iar în alte înscrisuri întocmite cu ocazia preluării imobilului nu s-a menţionat nicio suprafaţă, însă pentru determinarea întinderii terenului Curtea a avut în vedere forma terenului, vecinătăţile, identificarea imobilului din punct de vedere administrativ cu nume de stradă şi număr administrativ, fiind importantă şi împrejurarea că rapoartele de expertiză nu au fost contestate de către apelant.
Prin raportul de expertiză topografie întocmit de expert M.C.D., a rezultat că, în realitate, terenul în litigiu are o suprafaţă de 809 mp, fiind aferent construcţiei şi anexelor, constituind un corp comun cu terenul de 450 mp fără a rezulta modificări ale configuraţiei acestuia pe parcursul timpului.
2. Recursul
2.1. Motive
Pârâtul Municipiul Ploieşti a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:
În mod nelegal instanţa de apel a considerat că trecerea imobilului în proprietatea statului a fost nelegală.
Statul a dobândit imobilul în litigiu în baza unui titlu valabil, respectiv hotărârea judecătorească pronunţată în baza Decretului nr. 111/1951.
Sentinţa civilă nr. 3987/1974 a Judecătoriei Ploieşti a fost pronunţată pe baza probelor care arătau că au fost respectate dispoziţiile art. 1 din Decretul nr. 111/1951.
2.2. Analiza recursului
Verificând hotărârea atacată, în limitele criticilor deduse analizei prin motivele de recurs, Înalta Curte a apreciat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Titlul recurentului asupra imobilului în litigiu este mai puţin caracterizat decât titlul reclamanţilor, de vreme ce legiuitorul a considerat că preluarea imobilelor în temeiul Decretului nr. 111/1951 este abuzivă.
Astfel, în condiţiile art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 10/2001, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege imobilele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziţii administrative sau a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situaţiei bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moştenitori sau fără stăpân, precum şi a unor bunuri care nu mai folosesc instituţiilor bugetare, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Prin urmare, păstrând soluţia prin care s-a considerat că pârâtul nu deţine imobilul în temeiul unui titlu valabil instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, dată cu respectarea dispoziţiilor art. 480 C. civ.
Aşadar, critica formulată nu întruneşte cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul va fi respins în condiţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Ploieşti prin primar împotriva deciziei civile nr. 97 din 3 octombrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1429/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1431/2014. Civil → |
|---|
