ICCJ. Decizia nr. 1435/2014. Civil. Conflict de muncă. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1435/2014
Dosar nr. 1327/33/2013
Şedinţa publică din 15 mai 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de faţă;
Prin decizia nr. 4096R din 22 octombrie 2013 Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a admis recursul declarat de pârâta R.A.T.U.C. Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 5513 din 28 martie 2013 a Tribunalului Cluj, pe care a modificat-o în tot, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantul C.L.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că reclamantul intimat s-a adresat instanţei în scopul obţinerii unei adeverinţe din care să rezulte sporurile şi adaosurile menţionate în statele de plată şi care au alcătuit salariul brut realizat în perioada în care a fost angajat al unităţii pârâte în vederea pentru recalculării drepturilor de pensie.
Pârâta a eliberat reclamantului adeverinţa nr. X1 din 9 mai 2012 cuprinzând sporul de stres şi sporul de condiţii grele sub formă de procent, precum şi menţiuni privitoare la sporul de vechime, adeverinţa nr. X2 din 9 mai 2012 cuprinzând sporul pentru munca prestată în timpul nopţii sub formă de procent şi adeverinţa nr. X3 din 1 octombrie 2012 cuprinzând veniturile brute realizate în perioada iunie 1980-martie 2001, precum şi menţiunea că în arhiva unităţii nu s-au identificat documente din care să rezulte componenţa sumelor brute.
În ceea ce priveşte conţinutul adeverinţei la a cărei eliberare sunt obligate unităţile angajatoare, Curtea a constatat că la pct. VI din Anexa nr. 15 la H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 se precizează că „adeverinţele prin care se dovedesc aceste sporuri vor cuprinde: datele de identificare a persoanei; denumirea unităţii; perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere şi de încetare a raportului de muncă; funcţia, meseria sau specialitatea exercitată; denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată; perioada în care a primit sporul şi temeiul în baza căruia s-a acordat; adeverinţele vor purta număr, data eliberării, ştampila unităţii, precum şi semnătura celui care angajează unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unităţii. Adeverinţele privind sporurile cu caracter permanent acordate în perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001 se vor prezenta numai în situaţiile în care aceste sporuri nu sunt înregistrate în carnetul de muncă.”
Ca atare, adeverinţele nr. X1 şi nr. X2, cuprinzând sporurile sub formă procentuală, satisfac pe deplin exigenţele legale, astfel încât nu se impune obligarea pârâtei la eliberarea unor adeverinţe care să cuprindă suma acordată cu titlu de spor.
Într-adevăr, aşa cum a reţinut şi prima instanţă potrivit art. 25 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, statele de salarii se păstrează timp de 50 de ani în arhiva societăţilor comerciale.
Însă, trebuie observat faptul că în arhiva unităţii se găsesc state de salarii, fiind depuse la dosarul cauzei cu titlu exemplificativ o parte dintre acestea, dar datorită modului de întocmire, acestea cuprind doar salariul brut, fără a avea defalcate sumele componente.
Cum pârâta a făcut dovada faptului că deţine statele de retribuţii, pe baza cărora a eliberat adeverinţa nr. X3 din 1 octombrie 2012, cu anexele nr. 1 şi nr. 2, dar că aceste state nu conţine sporurile defalcate, motiv pentru care Curtea a apreciat că indiferent de existenţa sau nu a culpei în ceea ce priveşte modul de întocmire a statelor de plată, nu se poate impune societăţii o obligaţie imposibil de executat.
În acelaşi timp, văzând că reclamantul nu invocă faptul că ar fi beneficiat şi de alte sporuri înafara celor cu privire la care s-au eliberat deja adeverinţe, nu se mai impune obligarea societăţii la eliberarea altor înscrisuri.
Împotriva acestei decizii reclamantul C.L. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., prin care a solicitat anularea deciziei atacate.
În motivarea cererii a arătat că decizia pronunţată în recurs este contrară cu decizia nr. 3417/R din 9 septembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 14254/117/2012, privind pe colegul său, B.I., obiectul celor două cereri fiind identic, însă soluţiile adoptate de instanţa de recurs au fost diferite.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj la 19 noiembrie 2013.
Prin decizia civilă nr. 4629/R din 10 decembrie 2013 Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 323 alin. (2) teza I C. proc. civ.
Analizând cererea de revizuire în raport de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a o respinge, pentru considerentele ce succed:
Dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care constituie temei al cererii de revizuire, reglementează un remediu procesual pentru situaţia în care, nesocotindu-se autoritatea de lucru judecat, instanţa pronunţă o hotărâre contrară.
Pentru ca o hotărâre să se impună însă cu efectul autorităţii de lucru judecat într-un al doilea proces, este necesar să fie vorba despre una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Altfel spus, tripla identitate de elemente, părţi, obiect, cauză, la care face referire art. 1201 C. civ., reglementând conţinutul excepţiei autorităţii de lucru judecat, trebuie să se regăsească în al doilea proces, iar instanţa să fi statuat în sens contrar primei judecăţi.
În speţă, însă, revizuentul nu invocă o asemenea situaţie, ci aspecte de practică judiciară neunitară, în sensul pronunţării de către instanţa de recurs a unor soluţii diferite în pricini similare.
Astfel, identitatea de părţi, ce vizează prezenţa juridică a aceleiaşi persoane, în acelaşi raport juridic dedus judecăţii în ambele procese, nu se verifică în cauza de faţă. Aceasta deoarece revizuentul nu invocă faptul că în contradictoriu cu el s-ar mai fi desfăşurat o judecată care ar fi ajuns la un rezultat contrar celui pronunţat prin decizia atacată, ci împrejurarea că în raport de alte persoane, salariaţi ai aceleiaşi intimate, soluţia a fost diferită.
Nefiind vorba, deci, de hotărâri potrivnice care să îl vizeze pe revizuent, acesta nu poate pretinde că ar fi fost nesocotită, prin decizia atacată, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare.
Faptul că unor salariaţi ai societăţii pârâte le-a fost admisă acţiunea, în timp ce altora pretenţiile referitoare la drepturile salariale le-au fost respinse, se poate constitui, în condiţii de identitate a situaţiei juridice a părţilor care au acţionat separat în valorificarea unor drepturi din contractul colectiv de muncă, într-un aspect de jurisprudenţă neunitară, iar nu de nesocotire a autorităţii de lucru judecat.
Mecanismul prin intermediul căruia sunt înlăturate situaţiile de practică neunitară îl reprezintă, însă, recursul în interesul legii, în condiţiile prevăzute de C. proc. civ., iar nu revizuirea pe temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În consecinţă, văzând că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate reglementate de textul procedural care a constituit fundamentul căii de atac promovate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul C.L. împotriva deciziei civile nr. 4096 R din 22 octombrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1433/2014. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 1436/2014. Civil. Drepturi băneşti.... → |
|---|
