ICCJ. Decizia nr. 1454/2014. Civil. Constatare nulitate act. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1454 /2014
Dosar nr. 286/1/2013
Şedinţa publică de la 10 aprilie 2014
Asupra contestaţiilor în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 286/1 la 16 ianuarie 2013, SC B.D. SRL a formulat contestaţie în anulare a Deciziei civile nr. 3990 din 16 octombrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, solicitând admiterea contestaţiei, anularea deciziei şi rejudecarea recursului declarat de contestatoare împotriva Deciziei comerciale nr. 65/2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.
După prezentarea istoricului litigiului, contestatoarea motivează cererea astfel:
În calea de atac a recursului au fost invocate mai multe critici de nelegalitate, printre care şi inaplicabilitatea la speţă a dispoziţiilor art. 55 din Legea nr. 31/1990 republicată, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Din compararea motivelor de recurs cu considerentele deciziei nr. 3990 din 16 octombrie 2012, rezultă că instanţa de recurs nu a examinat acest motiv de recurs.
Temeiul contestaţiei în anulare este art. 318 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ.
Contestatoarea arată că a criticat soluţia instanţei de apel pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. în sensul că instanţa de apel a reţinut greşit aplicabilitatea la speţă a dispoziţiilor art. 55 din Legea nr. 31/1990, deoarece acestea sunt incidente exclusiv în materia constituirii societăţilor comerciale, nefiind aplicabile în materia funcţionării societăţilor comerciale.
Legiuitorul protejează terţii prin art. 55 din Legea nr. 31/1990 în perioada constituirii societăţii comerciale, când aceştia nu au posibilitatea să ia cunoştinţă dacă actele juridice pe care le încheie cu organele de reprezentare ale societăţii în curs de constituire, se circumscriu obiectului de activitate al acesteia şi pentru a nu lovi cu nulitatea însăşi societatea, astfel că terţii, în atare ipoteză, să rămână neîndestulaţi. Doar din acest considerent, legiuitorul a ales ca între interesele societăţii care a fost reprezentată peste obiectul său de activitate în perioada de constituire a societăţii şi interesele terţilor, să primeze acestea din urmă. Din această perspectivă, la speţă, prevederile art. 55 din legea societăţilor comerciale nu sunt aplicabile, ele neputând fi extinse şi în materia funcţionării societăţilor comerciale.
Rezolvarea acestui motiv de recurs se impune atâta vreme cât instanţa de apel a soluţionat cauza în principal în raport de acest text, iar instanţa a preluat pur şi simplu concluziile instanţei inferioare pe acest aspect.
Prin decizia contestată, Înalta Curte nu a răspuns acestui motiv, dar nici nu l-a rezolvat împreună cu celelalte motive, ignorându-l cu desăvârşire.
Prin cererea înregistrată sub nr. 311/1 la 16 ianuarie 2013, SC S.M. SA a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 3990 din 16 octombrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea contestaţiei sunt invocate dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. şi se arată că în considerentele hotărârii contestate sunt invocate dispoziţiile Legii nr. 31/1990 şi cu referire concretă şi în mod special la dispoziţiile art. 55, 70, 72, 75.
Curtea reţine că administratorul reprezintă şi angajează societatea în relaţiile cu terţii, iar în cazul pluralităţii de administrator, deciziile se iau de comun acord, ceea ce, în esenţă, substituie dispoziţiile legale în materie de societăţi comerciale, art. 70 şi următoarele din Legea nr. 31/1990, pentru ca ulterior să concluzioneze că din aceste dispoziţii izvorăşte calitatea de reprezentant legal a administratorului.
Greşeala materială a instanţei de recurs este că observă ca fiind în vigoare la data încheierii actelor a căror constatare a nulităţii absolute a fost solicitată la 20 aprilie 2006, forma modificată a art. 55 din Legea nr. 31/1990 modificare care însă a fost realizată la 1 decembrie 2006 potrivit Legii nr. 441/2006.
Forma modificată a art. 55 din Legea nr. 31/1990 din 1 decembrie 2006 instituie o a doua ipoteză, care nu operează şi pentru trecut.
Forma în vigoare a legii la data încheierii actului nul absolut pentru lipsa consimţământului sancţionează actul şi reclamă imperativ şi absolut constatarea nulităţii acestuia.
De asemenea, atrage incidenţa dispoziţiilor art. 318 teza I C. proc. civ., hotărârea din recurs, atunci când Curtea a notat că „după art. 75 din Legea S.C. aplicabil şi societăţilor comerciale cu răspundere limitată, dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator”, pentru că în realitate textul prevede în continuare „afară de stipulaţie contrară în actul constitutiv”.
Aşa fiind, un singur administrator nu poate să reprezinte societatea şi evident să o angajeze.
Prin cererea înregistrată la 17 ianuarie 2013, SC P.I. SRL a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 3990 din 16 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând admiterea acesteia, desfiinţarea deciziei contestate şi rejudecând recursul admiterea cererii de recurs, casarea Deciziei comerciale nr. 65/2011 a Curţii de Apel Galaţi şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
În subsidiar, se solicită modificarea Deciziei comerciale nr. 65/2011 a Curţii de Apel Galaţi, admiterea apelului declarat împotriva sentinţei comerciale nr. 181 din 28 februarie 2007 a Tribunalului Galaţi şi admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivarea contestaţiei se arată că Înalta Curte nu a analizat legalitatea hotărârii recurate prin raportare la dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., deşi nesocotirea acestora a constituit o critică de nelegalitate a deciziei pronunţate în apel.
Deşi instanţa de recurs, în motivarea hotărârii pronunţate, prezintă în detaliu teoria mandatului aparent, aceasta omite să răspundă punctual la două motive de nelegalitate a Deciziei civile nr. 65/2011 a Curţii de Apel Galaţi.
Dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 31/1990 în forma avută în vedere de Curtea de Apel Galaţi în motivarea soluţiei recurate nu erau în vigoare la data încheierii contractelor a căror nulitate face obiectul acţiunii introductive de instanţă.
Faţă de constatarea nulităţii absolute a hotărârilor A.G.A. prin sentinţa comercială nr. 261/2010 a Tribunalului Bucureşti, SC B. SRL este lipsită de consimţământ la momentul semnării antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat din 31 ianuarie 2006 de B.N.P. C.P. şi al contractului de schimb autentificat din 28 aprilie 2006.
Niciunul dintre motivele de nelegalitate din precedent la care instanţa de recurs a omis să se raporteze în pronunţarea deciziei contestate nu reprezintă un simplu argument circumscris unui motiv de recurs.
Refuzul instanţei de apel de a se pronunţa cu privire la inexistenţa consimţământului SC B. SRL, la momentul semnării contractelor a căror nulitate formează obiectul prezentului dosar a fost amplu criticată în cadrul recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 65/2011 a Curţii de Apel Galaţi.
Cu toate acestea, Înalta Curte a omis să se pronunţe cu privire la acest motiv de recurs.
Lipsa consimţământului SC B. SRL determinată de anularea hotărârilor A.G.A. nu este suplinită de semnătura administratorului B.A. întrucât, în această situaţie, devine incidentă regula dublei semnături prevăzută în mod expres de dispoziţiile art. 12.2. ale actului constitutiv.
Niciunul dintre motivele astfel invocate nu au format obiect de analiză în cadrul Deciziei nr. 3990 din 16 octombrie 2012.
Pentru a putea confirma legalitatea Deciziei comerciale nr. 65/2011 a Curţii de Apel Galaţi, Înalta Curte ignoră cu desăvârşire că ilicitul săvârşit în cauză prin dispunerea de bunurile societăţii fără drept nu a fost constatat doar prin sancţionarea cu nulitatea absolută a celor două hotărâri ale adunării generale a asociaţilor ce consacrau consimţământul SC B. SRL la momentul semnării contractului de schimb dar şi prin acte procedurale penale.
Prin sentinţa penală nr. 278 din 9 martie 2012, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti constată existenţa unor indicii ale săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, de contrafacere a scrierii, subscrierii sau alterarea lor, de uz de fals, dispunând astfel, începerea urmăririi penale.
Nici principiile de drept comunitar nu au format obiectul analizei instanţei de recurs deşi nesocotirea acestora a constituit motiv al recursului.
Se arată că a fost nesocotit în mod grav dreptul fundamental la un proces echitabil garantat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În şedinţa de la 24 octombrie 2013, Înalta Curte a conexat Dosarul nr. 311/1/2013 privind contestaţia în anulare formulată de SC S.M. SA şi Dosarul nr. 315/1/2013 privind contestaţia formulată de SC P.I. SRL la Dosarul nr. 286/1/2013, potrivit dispoziţiilor art. 164 C. proc. civ.
În cauză, SC P.R.E.R. SRL şi SC A.C.I. SRL au formulat de întâmpinare la contestaţia în anulare formulată de SC B.D. SRL solicitând respingerea acesteia ca nefondată.
Aceleaşi societăţi au formulat întâmpinări şi la contestaţiile formulate de SC S.M. SA şi SC P.I. SRL solicitând respingerea acestora.
SC S.M. SA a invocat pe cale de excepţie neconstituţionalitatea art. 55 din Legea nr. 31/1990 prin raportare la dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţia României, însă la 27 martie 2014 a renunţat la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Analizând contestaţiile în anulare formulate, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 318 alin. (1) C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă acestea urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
Art. 318 C. proc. civ. priveşte nepronunţarea asupra unui motiv de casare sau modificare. Drept urmare, neexaminarea tuturor argumentelor folosite pentru susţinerea unui motiv de recurs ori gruparea argumentelor şi cercetarea lor în bloc, nu pot fi invocate în calea extraordinară de atac.
În considerentele deciziei contestate, Înalta Curte arată că „motivele de recurs ale celor trei recurente vizează aceleaşi aspecte, (...) aşa încât ele urmează a fi analizate împreună”.
Contestatoarele susţin că instanţa de recurs a omis să examineze motivul de nelegalitate al Deciziei nr. 65 din 7 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi potrivit căruia dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 31/1990 în forma avută în vedere de instanţa de recurs în motivarea soluţiei nu erau în vigoare la data încheierii contractelor a căror nulitate forma obiectul acţiunii introductive de instanţă.
În realitate, în considerentele deciziei contestate la pct. 8.2 şi respectiv pag.12, 13 şi 14, Înalta Curte face aprecieri cu privire la motivul de nelegalitate vizând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 55 din Legea S.C. şi a celor care reglementează obligaţiile şi răspunderea administratorilor.
Se reţine astfel:
„În acest sens, prin derogare de la principiile mandatului, în vederea protejării intereselor terţilor şi a securităţii juridice, art. 55 din Legea S.C. prevede în alin. (1) că în raporturile juridice cu terţii societatea este angajată prin organele sale chiar dacă acestea depăşesc obiectul de activitate cu o excepţie, când societatea dovedeşte că terţii cunoşteau, în împrejurările date, depăşirea obiectului de activitate.
În alin. (2) al art. 55, Legea S.C. stabileşte tot pentru protecţia terţilor că societatea nu poate opune terţilor, clauzele actului constitutiv care limitează puterile conferite de lege acestor organe, chiar dacă au fost publicate.
Această ultimă ipoteză a art. 55 din Legea S.C. este aplicabilă în cauză şi a fost corect reţinută de instanţa de apel, ca o derogare de la regula generală potrivit căreia clauzele actului constitutiv sunt opozabile terţilor dacă au fost publicate în condiţiile legii”.
În aceste condiţii nu sunt întrunite cerinţele art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte cercetând toate motivele de nelegalitate invocate.
Pe de altă parte, instanţa de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a recurentului nu deschide calea contestaţiei în anulare.
Reţinând că în cauză, instanţa de recurs nu a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de recurs, astfel că nu sunt întrunite cerinţele art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă contestaţiile în anulare.
În ceea ce privesc contestaţiile în anulare formulate în contradictoriu cu SC G. SA prin administrator judiciar Salina Sprl Galaţi, faţă de faptul că această intimată şi-a încetat existenţa, fiind radiată din Registrul Comerţului, respectivele contestaţii în anulare vor fi respinse ca fiind formulate în contradictoriu cu o persoană fără capacitate de folosinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţiile în anulare formulate de contestatoarele SC B.D. SRL Bucureşti prin administrator Judiciar activ lichidator Ipurl Bucureşti, SC S.M. SA Bucureşti şi SC P.I. SRL Bucureşti împotriva Deciziei nr. 3990 din 16 octombrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 2486/121/2006, în contradictoriu cu intimaţii SC A.C.I. SRL Bucureşti, SC P.R.E.R. SRL Bucureşti, A.E. şi B.N.P. H. şi Asociaţii Galaţi.
Respinge contestaţiile în anulare formulate de contestatoarele SC B.D. SRL Bucureşti prin administrator Judiciar activ lichidator Ipurl Bucureşti, SC S.M. SA Bucureşti şi SC P.I. SRL Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii, în contradictoriu cu SC G. SA prin administrator Judiciar Salina Sprl Galaţi, ca fiind formulate în contradictoriu cu o persoană fără capacitate de folosinţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2014 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 1453/2014. Civil. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 1459/2014. Civil → |
|---|
