ICCJ. Decizia nr. 1461/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1461/2014
Dosar nr. 1385/44/2011
Şedinţa publică de la 10 aprilie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Reclamanţii M.C., S.Z. şi M.E. au chemat în judecată pe pârâţii: Comuna Jirlău, judeţul Brăila prin Primar, Comuna Vişani, judeţul Brăila, prin Primar şi Statul Român prin M.E.F., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea, în solidar, a pârâţilor la restituirea fructelor aferente suprafeţei de teren de 40 ha, din care 28,16 ha teren arabil şi 1,4 ha teren intravilan, suprafaţă de teren situată pe raza comunei Jirlău, judeţul Brăila, 2 ha teren arabil extravilan, situat pe raza comunei Vişani, judeţul Brăila sau a contravalorii acestora, în cuantum de 3.080.000 lei.
În fapt, reclamanţii au motivat că prin decizia Civilă nr. 239 din 30 mai 2002 pronunţată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 2258/2002, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1213/ R din 1 octombrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acestora pentru suprafaţa de 28,16 ha arabil şi 1,4 ha teren intravilan pe raza comunei Jirlău, judeţul Brăila şi 2 ha teren arabil extravilan pe raza comunei Vişani, judeţul Brăila.
Prin Hotărârea din 12 noiembrie 2003 emisă de Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, s-a dispus atribuirea în proprietate a suprafeţei de 1,40 ha teren intravilan în echivalent despăgubiri la cerere.
Suprafaţa de 40 ha teren a fost trecută în proprietatea statului în mod abuziv, statul nedeţinând acest teren cu titlu valabil, astfel cum este definit prin Legea ne. 213/1997.
Această suprafaţă nu a fost deţinută de stat cu titlu, acesta având doar posesia, dar niciodată proprietatea.
În drept, au invocat dispoziţiile art. 485 C. civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Pârâtul Statul Român prin M.F.P. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia şi excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, deoarece despăgubirile pentru imobilele preluate abuziv sunt reglementate prin lege specială, respectiv Legea nr. 10/2001.
Pârâtul Comuna Vişani, judeţul Brăila, prin Primar, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de restituire a fructelor de pe suprafaţa de 2 ha de pe raza comunei Vişani.
Pârâtul Comuna Jirlău, judeţul Brăila, prin Primar, a formulat întâmpinare prin care a motivat că cererea formulată de reclamanţi este nefondată deoarece fructele solicitate sunt de pe terenurile retrocedate reclamanţilor în baza legilor speciale care nu prevăd dreptul de a pretinde şi primi despăgubiri reprezentând fructele şi nici nu sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil.
Prin sentinţa civilă nr. 754 din 15 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 2074/113/2009, s-a admis excepţia de inadmisibilitate a acţiunii invocată de pârâţii Statului Român, prin M.F.P., reprezentat prin D.G.F.P. Brăila, şi U.A.T. Comuna Vişani, judeţul Brăila, prin Primar, s-a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanţii M.C.; S.Z.; M.E. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin M.F.P. reprezentat prin D.G.F.P. Brăila, U.A.T. Comuna Jirău judeţul Brăila, prin Primar şi U.A.T. Comuna Vişani, judeţul Brăila, prin Primar.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii iar prin Decizia civilă nr. 41/ A din 4 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. 2074/113/2009 s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 754 din 15 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 2074/113/2009.
Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs reclamanţii iar prin Decizia civilă nr. 6052 din 12 noiembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 2074/113/2009 s-a admis recursul declarat de reclamanţi, s-a modificat, în tot, decizia recurată, s-a admis apelul, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecarea cererii formulate de reclamanţi în contradictoriu cu intimatele pârâte Comuna Jirlău prin Primar şi Comuna Vişani prin Primar.
Prin decizia de casare s-a reţinut că instanţa nu a intrat în cercetarea fondului şi nu a lămurit toate aspectele relevante în cauză.
În rejudecare după casare a formulat întâmpinare U.A.T. Comuna Vişani prin Primar şi a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Pârâta a motivat că pentru suprafeţele de 28,16 ha şi 2 ha teren arabil şi 1,4 ha teren intravilan ce au fost restituite reclamanţilor prin Decizia civilă nr. 239/2002, dreptul la acţiune este prescris deoarece, în conformitate cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul este de 3 ani pentru introducerea acţiunii.
Cu privire la suprafaţa de 40 ha pentru care s-a solicitat contravaloarea fructelor, pârâta a motivat că prin Decizia civilă nr. 239/2009 li s-a reconstituit dreptul de proprietate numai pentru suprafaţa de 31,56 ha pe raza comunei Vişani, iar diferenţa de 10 ha a fost reconstituită pe raza comunei Galbenu, judeţul Brăila, conform titlului de proprietate din 15 noiembrie 1999, fiind prescris dreptul la acţiune şi pentru această suprafaţă, în raport de data reconstituirii dreptului de proprietate şi a emiterii titlului de proprietate.
Prin sentinţa civilă nr. 1159 din 29 septembrie 2011 a Tribunalului Brăila s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, s-a admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune pentru perioada de până la 15 iunie 2006 şi s-a respins acţiunea, ca nefondată, pentru perioada 15 iunie 2006 - 15 iunie 2009.
Pentru a se pronunţa această sentinţă s-au reţinut următoarele:
1. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P., prima instanţă a mai analizat această excepţie în primul ciclu procesual şi în rejudecare a constatat că aceasta nu este întemeiată pentru următoarele considerente.
În drept, potrivit art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, în litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanţă, titularul acestui drept va sta în nume propriu.
În litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligaţia să arate instanţei cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor C. proc. civ.
Titularul dreptului de administrare răspunde în condiţiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligaţii.
De asemenea, neîndeplinirea acestei obligaţii poate atrage revocarea dreptului de administrare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (5) din acelaşi act normativ, statul este reprezentat de M.F.P., iar U.A.T., de către Consiliile judeţene sau de Consiliile locale.
În fapt, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea, în solidar, la restituirea fructelor sau a contravalorii acestora pentru suprafaţa de 40 ha, din care 28,16 ha teren arabil şi 1,4 ha teren intravilan, suprafaţă de teren situată pe raza comunei Jirlău, judeţul Brăila, 2 ha teren arabil extravilan situat pe raza comunei Vişani, judeţul Brăila.
Acţiunea se întemeiază pe dispoziţiile art. 485, art. 486, art. 487 C. civ. - 1865.
Textele de lege invocate reglementează dreptul proprietarului la fructele naturale sau industriale ale pământului, fructele civile, sporul animalelor.
Posesorul nu câştigă proprietatea fructelor decât dacă posedă cu bună credinţă; în caz contrar, el este dator de a înapoia productele, împreună cu lucrul, proprietarului care îl revendică.
Fructele revendicate de reclamanţi se referă la suprafeţele de teren pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 1/2000, cu modificările ulterioare.
În cadrul legilor speciale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, este prevăzută şi modalitatea reparatorie de acordarea despăgubirilor dacă nu mai este posibilă restituirea în natură.
Prin urmare, statul este subiectul obligaţiei de plată a despăgubirilor solicitate în temeiul legilor fondului funciar şi a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi are calitate procesuală pasivă în litigiile având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru terenurile şi imobilele ce intră sub incidenţa acestor legi.
2. Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune prevăzută de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, invocată de pârâta U.A.T. Comuna Vişani, judeţul Brăila, prima instanţă a constatat că este întemeiată, în parte, dreptul la acţiune fiind prescris până la data de 15 iunie 2006, mai puţin perioada celor 3 ani anteriori introducerii acţiunii.
Prin acţiune reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 3.080.000 lei reprezentând contravaloarea fructelor de pe suprafaţa de 40 ha teren pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza legilor fondului funciar.
Din probele administrate în cauză rezultă că prin titlul de proprietate din 9 octombrie 2002 (fila 6 fond) li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 28 ha şi 1.800 mp pe raza localităţii Galbenu, judeţul Brăila.
Prin titlul de proprietate din 24 noiembrie 2003, (fila 7 fond) li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 2 ha teren pe raza localităţii Vişani, judeţul Brăila.
Prin titlul de proprietate din 15 noiembrie 1999 (fila 8 fond) li s-a reconstituit dreptul de proprietate pe raza localităţii Sătuc, comuna Galbenu, judeţul Brăila.
Prin Hotărârea din 12 noiembrie 2003 emisă de Comisia Judeţeană de fond funciar Brăila li s-a atribuit în proprietate suprafaţa de 1,40 ha teren intravilan, în echivalent despăgubiri, în baza Deciziei civile nr. 1213/2002 a Curţii de Apel Galaţi şi au fost înscrişi în Anexa nr. 40 prevăzută pentru despăgubiri la cerere.
Pe baza titlurilor de proprietate reclamanţii au fost puşi în posesia suprafeţelor atribuite în natură, iar pentru despăgubiri, au fost înscrişi în Anexa 40, acestea acordându-se în condiţiile prevăzute de Legea nr. 18/1991 modificată prin Legea nr. 247/2005.
Acţiunea formulată de reclamanţi nu are ca temei legal legile fondului funciar ci dispoziţiile dreptului comun, respectiv dispoziţiile art. 485 C. civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998 pe care le-au invocat.
Dreptul la acţiune este supus termenului general de prescripţie prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.
Reclamanţii pot cere contravaloarea fructelor pentru terenurile atribuite în proprietate numai pe ultimii trei ani înainte de data introducerii acţiunii, dar cu condiţia să facă dovada că pârâţii au cules fructele de pe suprafaţa respectivă.
Prin acţiune reclamanţii nu au indicat perioada pentru care au solicitat contravaloarea fructelor, dar din motivare se înţelege că au solicitat de la data trecerii în proprietatea statului a terenului şi până la data introducerii acţiunii.
Retrocedarea terenurilor s-a făcut în baza Legii nr. 18/1991 cu modificările ulterioare, lege specială în materia fondului funciar.
Pe baza acestei legi s-au emis titlurile de proprietate şi s-a dispus punerea în posesie a reclamanţilor.
De la data emiterii titlurilor şi punerea în posesie, reclamanţii nu au fost împiedicaţi să cultive terenurile şi să culeagă fructele.
Dacă în ce priveşte acordarea despăgubirilor pentru suprafaţa de 1,40 ha teren intravilan, în echivalent despăgubiri, cu care reclamanţii au fost înscrişi în Anexa 40, dreptul nu este prescris, deoarece plata acestor despăgubiri urmează o procedură specială reglementată prin Legea nr. 247/2005, pentru fructele pe care le pretind în echivalent de pe diferenţa de teren până la 40 ha, dreptul la acţiune s-a prescris până la data de 15 iunie 2006.
Pentru ultimii trei ani anteriori introducerii acţiunii de către reclamanţi, pretenţiile formulate nu sunt dovedite în cauză.
Plata echivalentului fructelor de pe terenurile dobândite în baza legilor speciale de fond funciar urmează regulile dreptului comun, prin formularea unei acţiuni în pretenţii împotriva posesorului neproprietar care a cules fructele.
Dreptul de a pretinde fructele nu operează în virtutea legii speciale ca şi dreptul la măsuri reparatorii, neavând un caracter reparator.
Reclamanţii trebuie să facă dovada faptului că pe perioada celor trei ani au fost lipsiţi în mod abuziv de folosinţa terenului şi că pârâţii au cultivat terenul şi au cules fructele.
Sarcina probei incumbă reclamanţilor, potrivit principiului înscris în dispoziţiile art. 1169 C. civ. - 1865.
Reclamanţii nu au făcut dovada faptului că după retrocedarea terenului au fost împiedicaţi în vreun mod să cultive terenul şi că pârâţii au folosit acest teren.
Nu rezultă din probele dosarului dacă terenul a fost cultivat de pârâţi, ce culturi au existat şi ce producţii au obţinut de pe acest teren şi dacă ar fi fost însuşite de pârâţi.
Reclamanţii au estimat contravaloarea fructelor la suma de 3.080.000 lei, fără să aibă o bază legală de calcul şi probe cu privire la realizarea unor producţii agricole estimate la această sumă.
În lipsa unor dovezi privind aspectele arătate mai sus, acţiunea reclamanţilor, pentru perioada ultimilor 3 ani anteriori introducerii acţiunii, respectiv pentru perioada 15 iunie 2006 - 15 iunie 2009 este nefondată.
În ce priveşte menţiunea din decizia de casare, în sensul că instanţa nu a făcut referire la Hotărâre C.E.D.O. din 17 iunie 2008, în Cauza Matache contra României, pronunţată anterior cererii de chemare în judecată şi nu a statuat în ce măsură reparaţia acordată reclamanţilor de instanţa de contencios european se suprapune pretenţiilor din prezenta cauză, instanţa de rejudecare constată că prin hotărârea C.E.D.O. reclamanţii au fost despăgubiţi cu suma de 650.000 euro pentru prejudiciile suferite de reclamanţi pentru neexecutarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în baza Legii nr. 10/2001.
Din considerentele hotărârii C.E.D.O. rezultă că reclamanţii s-au plâns de neexecutarea sentinţei din 23 mai 2002 pronunţată de Judecătoria Brăila prin care s-a constatat că reclamanţii aveau dreptul de a încasa cu titlu de reparaţie suma de 8.121.355.670 lei pentru o moară în valoare de 4.647.835.922 lei, pentru utilajul său şi 464.779.000 lei pentru terenul aferent, imobile ce au aparţinut părinţilor lor şi care au fost naţionalizate în anul 1949. Au reclamat, de asemenea, faptul că primăria avea obligaţia de a transmite sentinţa pentru a se centraliza datele în vederea plăţii despăgubirilor.
Din conţinutul hotărârii menţionate nu rezultă că reclamanţii au formulat acţiune la C.E.D.O. şi cu privire la terenurile în litigiu.
Acţiunea ce a format obiectul judecăţii la C.E.D.O. se referă numai la imobilele ce intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, nu şi la suprafaţa de 40 ha pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza legilor fondului funciar.
Ca arare, nu s-a putut reţine că reclamanţii au primit despăgubiri de la Statul Român pentru lipsa de folosinţă a terenului în litigiu.
Acţiunea dedusă judecăţii este formulată pe dreptul comun, respectiv dispoziţiile C. civ. şi urmează regulile de soluţionare stabilite de dreptul comun.
Cu privire la menţiunea din decizia de casare în sensul că nu s-a verificat dacă suprafeţele înscrise în titlurile de proprietate corespund celor pentru care se solicită contravaloarea fructelor, prima instanţă, în rejudecare, a constatat că pretenţiile reclamanţilor se referă la aceste suprafeţe pentru care deţin titluri şi la o suprafaţă de 1,40 ha în intravilan, pentru care s-au stabilit despăgubiri prin includerea în Anexa 40, a căror plată nu s-a realizat până la data introducerii acţiunii.
Plata acestor despăgubiri este reglementată de Legea nr. 18/1991 modificată prin Legea nr. 247/2005 şi nu se poate cere contravaloarea fructelor deoarece terenul nu a fost restituit în natură.
Reclamanţii au pretins contravaloarea fructelor motivând că au fost lipsiţi de folosinţa terenurilor, însă, în lipsa unor probe care să facă dovada atât a faptului că au fost împiedicaţi să folosească terenul, că pârâţii au folosit acest teren cât şi cu privire la valoarea fructelor, acţiunea a fost găsită nefondată.
S-a recomandat prin decizia de casare ca în rejudecare, după calificarea cererii de chemare în judecată şi stabilirea regulilor de drept material incidente, prima instanţă să reaprecieze regimul fiscal al cererii de chemare în judecată, în virtutea dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997.
În rejudecare, reclamanţii au precizat că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâţilor la restituirea fructelor sau contravaloarea acestora de pe suprafaţa de 40 ha teren preluat abuziv de către stat şi retrocedat în baza legilor fondului funciar.
Prima instanţă a stabilit în sarcina reclamanţilor obligaţia de a timbra acţiunea cu suma de 34.911 lei, conform încheierii din 19 august 2009.
Reclamanţii au formulat cerere de reexaminare şi prin încheierea din 22 septembrie 2009 s-a admis cererea de reexaminare şi s-a constatat că acţiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
Revizuind obligaţia de plată a taxelor judiciare de timbru, prima instanţă, în rejudecare, a constatat că nu s-a schimbat temeiul pentru care s-a constatat că acţiunea este scutită de plata taxei de timbru.
Împotriva sentinţei civile nr. 1159 din 29 septembrie 2011 a Tribunalului Brăila au declarat apel atât reclamanţii cât şi pârâtul.
Prin întâmpinare, intimata Comuna Jirlău a solicitat respingerea apelului reclamanţilor pentru că s-au prevalat de legile speciale pentru a li se restitui terenurile confiscate abuziv şi că în aceste legi nu există prevederi cu privire la fructe.
Totodată, s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pentru că, în conformitate cu art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, unităţile administrativ teritoriale sunt reprezentate de Consiliul Local, entitate necitată în cauză.
Prin Decizia civilă nr. 31/ A din 6 iunie 2013, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamanţii M.C., S.Z., M.E. împotriva sentinţei civile nr. 1159 din 29 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Brăila, şi în consecinţă;
A schimbat, în parte, sentinţa civilă nr. 1159 din 29 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Brăila, numai în ceea ce priveşte soluţia pe fond vizând suprafaţa de 1,40 ha teren intravilan din comuna Jirlău judeţul Brăila.
Pe cale de consecinţă;
A obligat pe pârâţii Comuna Jirlău jud. Brăila şi Statul Român, prin M.F.P., prin D.G.F.P. Brăila, în solidar, către reclamanţi, la plata sumei de 1751,65 lei, cu titlu de daune, reprezentând contravaloarea fructelor pentru perioada 20 octombrie 2011 - 18 aprilie 2013 de pe terenul de 1,40 ha.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Brăila împotriva sentinţei civile nr. 1159 din 29 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Brăila.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În conformitate cu indicaţiile date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 6052/2010, s-au solicitat precizări de la reclamanţi în ceea ce priveşte identitatea suprafeţelor de teren în discuţie.
La fila 58 dosar apel se află precizarea scrisă a acestora precum că obiectul prezentei cauze vizează fructele de pe următoarele suprafeţe de teren: 28,16 ha situată în extravilanul localităţii Jirlău, conform titlului de proprietate emis pe data de 09 octombrie 2002; 2 ha teren arabil în localitatea Vişani, conform titlului de proprietate emis în data de 24 noiembrie 2003; 10 ha în com. Galbenu, jud. Brăila, conform titlului de proprietate din 15 noiembrie 1999 şi 1,4 ha teren situat în intravilanul localităţii Jirlău judeţul Brăila, conform sentinţei civile nr. 239/2002.
Totodată, s-au solicitat relaţii cu privire la data punerii în posesie a reclamanţilor cu fiecare din aceste suprafeţe.
Potrivit actului de la fila 66 dosar apel punerea în posesie pentru terenul de 28,18 ha, ce face obiectul titlului de proprietate, a avut loc în 14 martie 2002, pentru terenul de 10 ha din com. Galbenu, ce face obiectul titlului din 1999, s-a emis procesul - verbal de punere în posesie din 02 noiembrie 1999 (fila 120 dosar apel), iar cu terenul de 2 ha din comuna Vişani, prins în titlul din 2003, au fost puşi în posesie în 04 februarie 2004 (fila 88 dosar apel).
În mai 2004 terenul din com. Vişani a fost înstrăinat (vezi fila 112 dosar apel).
Cu privire la terenul de 1,40 ha teren intravilan din com. Jirlău s-a stabilit istoricul soluţionării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate:
- prin Decizia nr. 239/2002 a Tribunalului Brăila, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1213/2002 a Curţii de Apel Galaţi, s-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamanţilor pentru 1,4 ha teren intravilan, drept reconstituit în baza Legii nr. 18/1991;
- prin Hotărârea din 2003 a Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Brăila, s-a dispus înscrierea reclamanţilor cu suprafaţa de 1,40 ha intravilan în Anexa 39-Legea nr. 1/2000 - anexă prevăzută pentru despăgubiri.
În urma apariţiei Legii nr. 247/2005, anexa 39 s-a transformat în anexa 23 (despăgubiri) unde numiţii M.C., S.Z., M.E. figurează ca moştenitori ai defunctului Matache Tudorache, la poziţia 169, cu suprafaţa de 1,4 ha conform, Hotărârii Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Brăila din 28 noiembrie 2007.
Comisia Locală de Fond Funciar Jirlău, în baza referatului din 26 februarie 2010 a propus reclamanţilor M.C., S.Z., M.E., prin adresele din 03 martie 2010, amplasamentul a 1,4 ha teren intravilan.
Prin adresele din 27 aprilie 2010, adresate reclamanţilor M.C., S.Z., M.E., Comisia Locală de Fond Funciar Jirlău îi invită, în data de 10 mai 2010, în vederea punerii în posesie pentru suprafaţa de 1,4 ha teren intravilan, dată la care reclamanţii nu s-au prezentat.
Reclamanţii M.C., S.Z., M.E. au înaintat o petiţie Instituţiei Prefectului Brăila în urma căreia, în data de 14 mai 2010, ora 11, s-a întrunit o comisie constituită din reprezentanţi al Instituţiei Prefectului Brăila, ai Primăriei comunei Jirlău, precum şi reclamanţii, dată la care a fost întocmită nota de constatare înregistrată la 14 mai 2010.
În data de 14 mai 2010 a fost întocmit procesul - verbal de punere în posesie nr. 2809.
Prin adresa din 19 mai 2010, înaintată Instituţiei Prefectului Brăila şi referatele Comisiei Locale de Fond Funciar Jirlău din 19 mai 2010, a fost făcută propunerea de validare a anexei 2b Jirlău şi procesului - verbal de punere în posesie, respectiv înscrierea reclamanţilor M.C., S.Z., M.E. cu suprafaţa de 1,4 ha teren intravilan, în acest sens fiind emisă Hotărârea Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila din 09 iunie 2010.
Prin adresele din 12 iulie 2010 s-a comunicat reclamanţilor M.C., S.Z., M.E. Hotărârea Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Brăila din 09 iunie 2010.
Astfel a fost emis T.P. din 16 iulie 2010, iar prin adresele din 05 august 2010, reclamanţii M.C., S.Z., M.E. au fost invitaţi la sediul Primăriei Comunei Jirlău în vederea ridicării titlului de proprietate, aceştia nedând curs invitaţiei.
Reclamanţii M.C., S.Z., M.E. au solicitat anularea T.P. din 16 iulie 2010, cerere care a făcut obiectul Dosarului nr. 1146/228/2010, care a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr. 835 din 20 octombrie 2010 a Judecătoriei Făurei, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 150 din 26 martie 2012 Tribunalului Brăila, în mod favorabil.
În 18 aprilie 2012 s-a emis procesul - verbal de punere în posesie pentru cele 1,40 ha teren intravilan pe vechiul amplasament, aşa cum s-a dispus prin Decizia civilă nr. 150/2012 a Tribunalului Brăila (fila 248 dosar apel).
Faţă de situaţia de fapt stabilită s-a trecut la analiza, în drept, a pretenţiilor apelanţilor-reclamanţi.
Aşa cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de chemare în judecată are ca obiect obligarea, în solidar, a pârâţilor la restituirea fructelor sau a contravalorii lor pentru o suprafaţă de teren ce a fost preluată de statul comunist şi restituită în baza Legii nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000, astfel cum s-a precizat mai sus.
În drept, s-au indicat dispoziţiile art. 485, 486, 487 C. civ. şi dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 în susţinerea ideii că preluarea a fost abuzivă.
În Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000 nu se regăsesc prevederi în ceea ce priveşte fructele.
În aceste condiţii s-a reţinut că este incident dreptul comun în materie.
Art. 487 C. civ. - 1865, stabileşte că posesorul încetează să mai fie de bună-credinţă în momentul în care a luat cunoştinţă de viciile care-i afectează titlul, fiind normal ca, de îndată ce a cunoscut viciile, posesorul să nu se mai bucure de privilegiul pe care legea îl recunoaşte în privinţa dobândirii fructelor pentru proprietarul de bună-credinţă.
Încetarea bunei credinţe este o chestiune de fapt, dar, în mod unanim, doctrina şi jurisprudenţa au stabilit că intentarea acţiunii în justiţie împotriva posesorului face să înceteze buna sa credinţă şi de la această dată, el nu mai poate invoca dobândirea fructelor cu bună-credinţă.
În speţă, discutăm de terenuri restituite în baza unor legi reparatorii, legi prin care s-a recunoscut caracterul abuziv al preluării terenurilor în perioada comunistă.
Totodată, trebuie menţionat că aceste legi reparatorii presupuneau o procedură administrativă ce se finaliza cu emiterea titlului de proprietate.
În numeroase hotărâri, C.E.D.O. a subliniat că prin Convenţie nu se impun statelor contractante nici un fel de obligaţii specifice de a repara nedreptăţile sau pagubele cauzate înainte de ratificarea Convenţiei. În acelaşi timp, art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat nici în sensul restrângerii libertăţilor pe care statele contractante au ales să le instituie, acceptând să restituie bunuri care le-au fost transferate înainte de ratificarea Convenţiei (Kopecky-35). Adoptarea unor legi care prevăd restituirea bunurilor confiscate sau despăgubiri pentru persoanele care au fost victime ale unor astfel de confiscări presupune o analiză vastă a unui număr mare de întrebări de ordin moral, juridic, politic şi economic. Apreciind că, în mod firesc, legiuitorul trebuie să dispună de o libertate largă pentru a pune în aplicare o anumită politică economică şi socială, C.E.D.O. a reţinut că respectă modul în care fiecare înţelege să reglementeze imperativul - utilităţii publice - fără însă ca deciziile statelor să fie lipsite de o bază legală rezonabilă. (James et autres precite, p.32-46, et Ex-roi de Grece et autres - 87, arrets precites). Aceasta, cu atât mai mult, în situaţia statelor care trec prin modificări fundamentale ca urmare a trecerii de la un regim totalitar la o formă de guvernământ democratică, trecere care impune reforme structurale în plan politic, juridic şi economic, fenomene ce antrenează inevitabil adoptarea unor legi economice şi sociale cu implicaţii pe scară largă (Broniowski - 149).
Faţă de această perspectivă formulată de C.E.D.O. şi faţă de particularitatea situaţiei s-a apreciat că momentul ce marchează schimbarea poziţiei Statului Român de la posesor de bună - credinţă la posesor de rea - credinţă este cel al emiterii titlului de proprietate.
Anterior acestei perioade, s-a apreciat că Statul Român a rămas pe poziţia posesorului de bună – credinţă, atâta vreme cât în perioada comunismului Statul a considerat că i se cuvin acele bunuri preluate, iar ulterior lui decembrie 1989, Statul Român a adoptat legi prin care a încercat să remedieze, pe cât posibil, abuzurile perioadei comuniste. El a reglementat o procedură ce se finaliza cu un titlu de proprietate, procedură ce presupunea verificarea temeiniciei cererilor de restituire, verificări ale evidenţelor pe care le aveau, verificări ale vechilor amplasament, etc.
Pe cale de consecinţă, s-a reţinut că data emiterii titlului de proprietate este data când posesorul din speţă a încetat să mai fie de bună - credinţă.
Dacă fructele sunt datorate, de principiu, de la data eliberării titlurilor de proprietate pentru terenurile în cauză, nu înseamnă că ele pot fi şi restituite fără a verifica incidenţa în speţă a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958.
Instanţa de apel a apreciat, ca şi prima instanţă, că incidente în cauză sunt dispoziţiile art. 3 din Decretul 167/1958 în conformitate cu care dreptul la acţiune se prescrie în termen de 3 ani, fiind în discuţie o acţiune personală, precum şi prevederile art. 7 alin. (1), potrivit cu care prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune. Termenul de 3 ani se aplică tuturor acţiunilor personale, indiferent de izvorul concret al raportului juridic obligaţional, cu excepţia cazurilor pentru care există termene speciale de prescripţie extinctivă.
Avându-se în vedere datele de fapt ale speţei, s-a constatat că pentru terenurile de 28,18 ha din Titlul din 2002, de 10 ha din Titlul din 2003 şi de 2 ha din Titlul din 2003, datele punerii lor în posesie sunt, în ordinea menţionată: 14 martie 2002; 02 noiembrie 1999 şi 04 februarie 2004, iar perioada dintre data eliberării titlurilor şi data punerii în posesie excede perioadei de 3 ani, anterioară datei introducerii acţiunii.
În ceea ce priveşte terenul de 1,40 ha intravilan din com. Jirlău s-a constatat că, urmare a modificărilor legislative, a elementelor sumare pentru identificarea vechiului amplasament (vezi considerentele deciziilor date în cauză) de abia la data pronunţării sentinţei civile nr. 1835/2011 a Judecătoriei Făurei, s-a constatat că vechiul amplasament al terenului reclamanţilor este liber şi, pe cale de consecinţă, s-a dispus emiterea titlului de proprietate pe această suprafaţă de teren şi punerea în posesie a acestora.
La 18 aprilie 2013 a avut loc punerea efectivă în posesie a apelanţilor-reclamanţi.
Faţă de considerentele de mai sus s-a constatat întemeiată critica apelanţilor-reclamanţi pe capătul de cerere privind acordarea fructelor pentru terenul de 1,40 ha intravilan în comuna Jirlău de la data pronunţării sentinţei civile nr. 1835/2011 a Judecătoriei Făurei (data emiterii titlului de proprietate) şi data punerii în posesie, fructe în cuantum de 1.751,65 lei potrivit expertizei efectuate în cauză.
Legat de acest aspect, s-a reţinut că nu poate fi primită apărarea intimatei Comuna Jirlău, ca şi apelul pârâtului Statul Român, că nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză, atâta vreme cât sarcina aducerii la îndeplinire a legilor reparatorii revenea Statului Român şi unităţilor administrativ teritoriale şi atâta vreme cât cei care au dispus de acest teren de la data preluării abuzive şi până la restituire, au fost Statul Român şi unităţile administrativ teritoriale.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii U.A.T. Jirlău prin primar şi Statul Român prin M.F. reprezentat de D.G.F.P. Brăila, cât şi reclamanţii M.C., S.Z. şi M.E.:
I. În recursul său, U.A.T. Jirlău a adus următoarele critici deciziei recurate.
Hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal, deoarece această recurentă - pârâtă nu e vinovată de producerea vreunei pagube în patrimoniul reclamanţilor cât timp, prin titlul de proprietate din 16 octombrie 2010, reclamanţii fuseseră puşi în proprietate, iar prin titlul de proprietate din 19 iunie 2013, eliberat după pronunţarea hotărârii judecătoreşti, punerea în posesie s-a făcut pe acelaşi amplasament.
II. În recursul său, Statul Român, prin M.F.P. a adus următoarele critici deciziei recurate.
1. Hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal, deoarece Statul Român nu are calitate procesuală pasivă, atragerea răspunderii acestuia putându-se face numai în condiţiile expres stabilite de lege, ceea ce nu este cazul în speţă, sarcina aducerii la îndeplinire a măsurilor reparatorii revenind comisiilor speciale instituite la nivelul unităţilor administrativ - teritoriale.
Cum despăgubirile în echivalent, care constituie debitul principal, au fost acordate de comuna Jirlău, rezultă că şi daunele în completare trebuie pretinse de la debitorul principal.
2. Cu privire la fondul cauzei, cum reclamanţii au beneficiat de despăgubiri în baza legilor speciale, acordarea contravalorii fructelor ar constitui o dublă despăgubire pentru acelaşi drept, ceea ce este inadmisibil.
Aceste despăgubiri s-ar fi putut solicita pe calea dreptului comun doar în cazul unui refuz de punere în executare a măsurilor reparatorii, însă, în cauză s-a făcut dovada faptului că instituţiile abilitate au procedat la punerea în aplicare a măsurilor reparatorii.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
III. Prin recursul lor, reclamanţii - recurenţi au adus următoarele critici deciziei recurate.
1. Hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 3 şi art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
Astfel, instanţa de apel a considerat, în mod greşit, că cererea este prescrisă pentru suprafeţele de 28,18 ha, cele de 10 ha şi de 2 ha, deoarece termenul de prescripţie a acţiunii în repararea unui prejudiciu cauzat printr-un act ilicit curge din momentul în care persoana păgubită a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască amploarea prejudiciului şi persoana care l-a produs.
În altă de ordine de idei, reclamanţii au arătat că bunurile au fost preluate de stat fără titlu valabil, astfel că, odată cu restituirea bunurilor, posesorii trebuiau obligaţi să restituie şi accesoriile acestora, ca efect al atributului dreptului de proprietate.
Proprietatea fructelor nu poate fi câştigată decât dacă posesorul era de bună - credinţă, în caz contrar, ele este dator a înapoia proprietarului şi fructele culese.
2. Hotărârea instanţei de apel este nelegală, mai ales în ce priveşte despăgubirile stabilite pentru terenul în suprafaţă de 1,4 ha, situat în intravilanul comunei Jirlău, jud. Brăila, deoarece despăgubirile au fost calculate ca şi când ar fi fost un teren agricol, neţinându-se seama de faptul că acest teren se află în intravilanul localităţii şi că acesta a fost concesionat de primăria Jirlău unei societăţi comerciale care desfăşura activităţi de morărit, astfel încât despăgubirile trebuiau calculate ţinându-se seama de aceste aspecte.
La data de 19 martie 2014, recurenta - pârâtă U.A.T. Jirlău a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamanţilor şi admiterea recursului declarat de Statul Român.
La data de 09 aprilie 2014, recurenţii - reclamanţi au depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului declarat de recurenta - pârâtă U.A.T. Jirlău.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat următoarele:
I. În ce priveşte recursul formulat de recurenta - pârâtă U.A.T. Jirlău.
Recursul este nefondat, cele susţinute de către recurenta - pârâtă nefiind adevărate, punerea în posesie prin titlul de proprietate din 19 iunie 2013, făcându-se, într-adevăr, pe tarlaua X, însă pe parcela Y şi nu pe parcela Z, aşa după cum a susţinut recurenta.
Ca atare, există culpă a recurentei - pârâte pentru nepunerea în posesie pe vechiul amplasament.
II. În ce priveşte recursul formulat de recurentul - pârât Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. BRĂILA.
1. Prima critică nu poate fi reţinută.
Aşa după cum a reţinut şi instanţa de apel, sarcina aducerii la îndeplinire a legilor reparatorii revenea atât Statului Român cât şi unităţilor administrativ - teritoriale, or, câtă vreme aceştia nu şi-au respectat obligaţiile legale privind punerea în posesie a reclamanţilor, trebuie să răspundă, material, pentru pagubele produse.
2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reţinută.
Este adevărat că în România au fost adoptate legi reparatorii, precum Legea nr. 18/1990 şi Legea nr. 1/2000, însă acordarea de despăgubiri pentru fructele datorate de posesorii de rea - credinţă nu poate constitui o dublă despăgubire, câtă vreme Statul Român şi unităţile administrativ - teritoriale, nu şi-au îndeplinit, la timp, obligaţia de a pune în posesie pe reclamanţi pe terenul de 1,4 ha situat în intravilanul comunei Jirlău, pe vechiul amplasament.
III. În ce priveşte recursul declarat de recurenţii - reclamanţi M.C., S.Z. şi M.E.
Acesta a fost găsit fondat, pentru cea de-a doua critică, pentru următoarele considerente:
Este indubitabil faptul că terenul în suprafaţă de 1,4 ha se află în intravilanul comunei Jirlău din judeţul Brăila, însă, instanţa de apel a validat expertiza efectuată, care a considerat acest teren ca fiind unul agricol şi nu unul din intravilan, pe care se pot ridica construcţii şi care a fost concesionat unor comercianţi pentru efectuarea de acte comerciale.
În această situaţie, este evident faptul că despăgubirile ce se cuvin reclamanţilor trebuie calculate ţinând cont de această stare de fapt.
Ca atare, situaţia prezentată, echivalând cu o nedeplină stabilire a stării de fapt, impunându-se şi efectuarea unei noi expertize care să stabilească contravaloarea despăgubirilor, este necesară admiterea recursului reclamanţilor, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Prima critică nu poate fi reţinută, însă, deoarece, aşa după cum a reţinut şi instanţa de apel pârâtele puteau fi obligate la plata unor despăgubiri, reprezentând contravaloarea fructelor culese de acestea, ca posesori de rea - credinţă, însă cererea de chemare în judecată a fost constatată, în mod legal, ca prescrisă, aceasta nefiind formulată în conformitate cu prevederile art. 3 şi 8 din Decretul nr. 167/1958, reclamanţii cunoscând cine sunt posesorii de rea - credinţă încă de la data emiterii titlurilor de proprietate pentru suprafeţele de 28,18 ha; de 10 ha şi, respectiv de 2 ha.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarat de pârâţii U.A.T. Jirlău prin primar şi Statul Român prin M.F.R. de D.G.F.P. Brăila, iar în baza art. 312 alin. (1), (3) şi (5) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanţii M.C., S.Z. şi M.E., va casa Decizia civilă nr. 31/ A din 6 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii U.A.T. Jirlău prin primar şi Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Brăila împotriva Deciziei civile nr. 31/ A din 6 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Admite recursul declarat de reclamanţii M.C., S.Z. şi M.E .
Casează Decizia civilă nr. 31/ A din 6 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1459/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1463/2014. Civil. Obligatia de a face.... → |
|---|
