ICCJ. Decizia nr. 1475/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr . 1475/2014
Dosar nr. 9344/3/2009
Şedinţa publică de la 10 aprilie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Prin cererea înregistrată sub nr. 9344/3/2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta M.K.J.V.N.- Sucursala Bucureşti a chemat în judecată pârâta B.I.S.S.V.T. AS, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 9.172.534 lei, reprezentând debit principal şi la dobânda aferentă, calculată până la data de 10 martie 2009, dobândă care continuă să curgă până la plata efectivă a debitului principal.
La data de 08 februarie 2010 reclamanta a completat acţiunea, arătând că are calitate de reclamantă şi M.K.J.V.L. (fila 39 vol. II).
La termenul de judecată din data de 07 aprilie 2010, pârâta, prin apărător, a invocat excepţia tardivităţii completării cererii în temeiul art. 132 C. proc. civ.
Prima instanţă a respins excepţia de necompetenţă generală a instanţei judecătoreşti, excepţia tardivităţii completării cererii de chemare în judecată, excepţia de prematuritate a cererii, invocată în raport de dispoziţiile art. 8 din contractul de garanţie şi excepţia de prematuritate a cererii, invocată în raport de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. şi a fost admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei M.K.J.V.N.- Sucursala Bucureşti, pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierii de şedinţă de la termenul de judecată din 7 aprilie 2010.
La termenul de judecată din 09 iunie 2010, apărătorul reclamantelor a învederat instanţei că reclamanta M.K.J.V.N.L. şi-a schimbat denumirea în „R.L.”, depunând înscrisuri doveditoare în acest sens.
La termenul de judecată din 9.06 2010 pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei R.L., cu motivarea că raporturi contractuale au existat doar între pârâtă şi reclamanta M.K.J.V.N. - Sucursala Bucureşti.
Prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, având în vedere că prin contractul privind garanţia de bună execuţie pârâta şi-a asumat faţă de sucursala reclamantei obligaţia de a răspunde pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate de SC B.C.I. SA prin contractul de subantrepriză, iar sucursala, neavând personalitate juridică, nu participă în nume propriu la raporturile juridice, ci în numele şi pe seama societăţii mamă, astfel încât drepturile şi obligaţiile izvorâte din contractele încheiate de sucursală se nasc în patrimoniul societăţii mamă.
De asemenea, la termenul de judecată din 09 iunie 2010 pârâta a invocat excepţia de netimbrare a cererii de chemare în judecată de către reclamanta R.L., arătând că taxa judiciară de timbru a fost achitată de sucursală, nu şi de societatea mamă.
Prima instanţă a respins excepţia de netimbrare, constatând că taxa judiciară de timbru a fost achitată de reclamanta M.K.J.V.N. - Sucursala Bucureşti.
La termenul de judecată din 21 septembrie 2011 reclamanta a majorat cuantumul pretenţiilor, arătând că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 6.814.482 euro - debit rezultat conform raportului de expertiză contabilă şi la plata sumei de 947.697 euro - dobânda legală, cheltuielile suportate în legătură cu asistenta tehnică, dobânda legală care va curge în continuare până la achitarea debitului ( fila 3 vol. VII).
Prin sentinţa civilă nr. 17232 din 05 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 9344/3/2009 a fost admisă cererea formulată de reclamanta R.L., în contradictoriu cu pârâta B.I.S.S.V.T.I.C. AS, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei R.L. suma de 7.762.189 euro cu titlu de despăgubiri. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei R.L. suma de 283.309,78 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost anulată cererea formulată de reclamata M.K.J.V.N. Sucursala Bucuresti, în contradictoriu cu pârâta B.I.S.S.V.T.I.C. AS, pentru lipsa capacităţii de folosinţă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
La 11 septembrie 2007 reclamanta M.K.J.V.N. - Sucursala Bucureşti a încheiat cu SC P.P. SRL un contract de antrepriză, prin care reclamanta s-a obligat să execute lucrări de proiectare executare, finalizare lucrări la Complexul Imobiliar N.T. (fila 29 vol. I), în schimbul preţului de 64.152.000 euro. Prin clauza 2 părţile au stabilit că fac parte din contract: a) scrisoarea de acceptare din 09 iulie 2007, b) cerinţele beneficiatului, c) oferta datată 09 iulie 2009, d) condiţiile contractuale, propunerea antreprenorului din 01 mai 2007.
De asemenea, prin clauza 5 s-a prevăzut că „prin acordurile scrise din 11 septembrie 2006 şi actele adiţionale ulterioare din 15 martie 2007 beneficiarul l-a desemnat pe antreprenor să execute lucrări şi să furnizeze servicii în legătură cu obiectul denumit Ansamblul Rezidenţial N.T. Prin prezenta, beneficiarul şi antreprenorul convin să includă aceste antecontracte împreună cu toate drepturile şi obligaţiile care derivă din acestea şi toate actele adiţionale la acestea, în prezentul contract, cu condiţia ca toate obligaţiile părţilor menţionate în prezentul contract să fi fost îndeplinite şi predate beneficiarului”.
Rezultă din cuprinsul clauzelor 2 şi 5 că acordul pentru încheierea contractului de antrepriză s-a realizat anterior, la 9 iulie 2007, dată la care a fost acceptată oferta antreprenorului, contractul din 11 septembrie 2007 reprezentând forma finală a acordului de voinţă.
Termenul de finalizare a lucrărilor era 27 noiembrie 2007 pentru lucrările aferente fazei A şi 30 iulie 2009 pentru lucrările aferente fazei B.
Prin clauza 4.5 lit. d) s-a prevăzut răspunderea reclamantei pentru „acţiunile sau greşelile subantreprenorilor, agenţilor sau angajaţilor acesteia”.
La 22 august 2007 reclamanta a transmis către SC B.C.I. SRL „Scrisoare de Autorizare” (filele 212-221 vol. III dosar), document prin care accepta oferta făcută de SC B.C.I. SRL privind efectuarea lucrărilor la Complexul Rezidenţial N.T. şi, în consecinţă, îşi exprima acordul pentru ca aceasta să „demareze şi să continue lucrările încadrându-se în suma acceptată de 2.993.400 euro fără T.V.A”. Totodată, reclamanta solicita SC B.C.I. SA să desfăşoare lucrările „în baza contractului de subantrepriză propus şi să respecte termenele şi condiţiile cuprinse în contract, până la momentul încheierii unui contract de subantrepriză formal” şi stabilea ca dată de începere a lucrărilor data de 20 august 2007, precum şi programul lucrărilor.
SC B.C.I. SA a acceptat condiţiile stabilite de reclamantă prin Scrisoarea de Autorizare, împrejurare ce rezultă din art. 36 din Contractul de subantrepriză încheiat ulterior (nedatat), articol prin care părţile au arătat că „îşi asumă toate lucrările întreprinse în legătură cu acordul scris din data de 22 august 2007 (Scrisoarea de Autorizare)”.
Prin urmare, s-a concluzionat că încheierea contractului de antrepriză (în sens de negotium iuris) s-a realizat între părţi la 22 august 2007, dată la care s-a convenit asupra clauzelor esenţiale ale contractului de subantrepriză, inclusiv asupra graficului de execuţie a lucrărilor, antreprenorul începând executarea lucrărilor în luna august 2007, însă înţelegerea a fost materializată sub forma unui contract de subantrepriză încheiat ulterior, în luna noiembrie 2007. ..
În această situaţie, nu a putut fi primită apărarea pârâtei potrivit cu care „ contractul de subantrepriză a fost încheiat cel mai devreme la data de 26 noiembrie 2007 - data menţionată în antetul programului lucrărilor ataşat la contractul de subantrepriză - astfel că lucrările puteau fi iniţiate în termen de 10 zile de la această dată, iar nu de la data de 31 august 2007 cum susţine reclamanta”.
De altfel, menţionarea de către părţi în programul de execuţie (fila 180 vol. III) anexat contractului de subantrepriză, a datei de „31 august 2007” ca dată de începere a lucrărilor pentru prima fază de execuţie, confirmă susţinerea reclamantei conform căreia subantreprenorul începuse lucrările în luna august 2007, deşi forma finală a contractului de subantrepriză a fost încheiată în luna noiembrie 2007.
Potrivit programului de execuţie - anexă a contractului de subantrepriză - data finalizării lucrărilor pentru faza 1 a fost 21 iulie 2008, iar pentru faza 2 - 13 februarie 2009.
La 18 septembrie 2007, între M.K.J.V.L.N. - Sucursala Bucureşti şi pârâta B.I.S.S.V.T.I.C. AS s-a încheiat „contractul de garanţie de bună execuţie a contractului acordată de societatea mamă” (fila 64-70 vol. I), contract prin care pârâta s-a obligat să despăgubească reclamanta pentru „pierderile, daunele, pretenţiile, conturile, taxele şi cheltuielile care ar putea apărea sub orice formă din neexecutarea obligaţiilor asumate de SC B.C.I. SA” .
La 16 iunie 2008 reclamanta a aplicat pactul comisoriu prevăzut la art. 17.1 din contractul de subantrepriză şi a reziliat contractul, conform notificării de la filele 72-76 vol. I, pentru nerespectarea de către subantreprenor a termenelor de execuţie.
Probele administrate în cauză de reclamantă dovedesc că, într-adevăr, subantreprenorul SC B.C.I. SA nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate, înregistrând întârzieri foarte mari în executarea lucrărilor şi nerespectând termenele de execuţie convenite.
Astfel, expertul în specialitatea construcţii numit de instanţă a arătat în primul raport de expertiză ( fila 258 vol. V) că la 16 iunie 2008: la blocul A1 era finalizat etajul 2, deşi conform graficului de execuţie trebuia să fie finalizat până la etajul 11, blocul B1 era finalizat până la etajul 1, deşi, conform graficului de execuţie, trebuia finalizat până la etajul 5, la blocul C1 se efectuau lucrări la parter, deşi, conform graficului de execuţie, trebuia finalizat până la etajul 11, blocul D1 era finalizat până la nivelul 1, deşi, conform graficului de execuţie, trebuia finalizat până la etajul 5, la blocul E1 se efectuau lucrările la etajul 2, deşi, conform graficului de execuţie, trebuia finalizat până la etajul 5.
În răspunsul la obiecţiuni expertul a arătat că: la data rezilierii contractului de subantrepriză, la faza 1 de execuţie erau executate 43% din lucrări, faţă de 96% planificate, iar la faza 2 de execuţie erau executate 2% din lucrări, faţă de 58% planificate.
Expertul a menţionat că întârzierile se datorează „în principal proastei gestionări a însuşirii contractului de subantrepriză, cât şi, mai ales, proastei organizări a execuţiei propriu-zise a lucrărilor pe şantier, reacţiilor târzii asupra unor neconcordanţe de proiectare, ajungându-se la depistarea lor în timpul sau după execuţie şi, mai ales, lipsei unei forţe de muncă adecvată volumului mare de muncă, gradului de calitate impus şi necorelarea cu un grad de execuţie foarte mare”.
Împrejurarea că subantreprenorul a înregistrat întârzieri grave în executarea lucrărilor reiese şi din cele trei rapoarte de expertiză extrajudiciară depuse de reclamantă la dosar ( filele 11 şi 129 - vol. I şi fila 10 - vol. I), dar şi din corespondenţa purtată între părţile contractului de subantrepriză.
De altfel, antreprenorul SC B.C.I. SRL a recunoscut întârzierile de executare a lucrărilor şi a propus antreprenorului noi grafice de executare a lucrărilor ( filele 33-51 - vol. I).
Apărarea pârâtei conform căreia întârzierile în executarea proiectului au fost cauzate doar ca urmare a unor erori de proiectare ale reclamantei nu poate fi reţinută, întrucât pârâta nu a administrat probe care să confirme această susţinere şi care să înlăture, astfel, prezumţia de culpă în îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor, prezumţie instituită de dispoziţiile art. 1082 C. civ. din 1864 - în vigoare pe parcursul derulării raporturilor dintre părţi.
Având în vedere că pârâta, prin contractul privind garanţia de bună execuţie încheiat cu reclamanta, şi-a asumat obligaţia de a o despăgubi pe reclamantă pentru toate „prejudiciile, daunele, pretenţiile, conturile, taxele şi cheltuielile” ce rezultă din încălcarea de către SC B.C.I. SA a obligaţiilor asumate prin contractul de subantrepriză şi având în vedere că subantreprenorul şi-a încălcat obligaţia de a executa în termenele stabilite lucrările, prima instanţă, în raport de prevederile art. 969 şi 1073 C. civ., a constatat că pârâta are obligaţia de a o despăgubi pe reclamantă pentru prejudiciul produs de SC B.C.I. SA .
Din cuprinsul raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză ( fila 98 - vol. V) rezultă că sumele de bani achitate de reclamantă, ulterior încetării contractului de subantrepriză, pentru finalizarea proiectului N.T., sunt în cuantum de 4.672.358 euro, iar dobânda legală aferentă acestor sume de bani (dobânda legală datorată de pârâtă în temeiul art. 43 din C. com. din 1887-în vigoare la momentul derulării raportului dintre părţi), este în cuantum de 567.047 euro.
De asemenea, din raportul de expertiză contabilă reiese că, urmare a încetării contractului de subantrepriză, reclamanta a efectuat cheltuieli pentru consultanţa juridică necesară reparării prejudiciului provocat de încetarea raporturilor contractuale cu SC B.C.I. SRL şi pentru consultanţa tehnică şi imobiliară, valoarea acestor cheltuieli fiind de 342.134 euro, valoarea dobânzii legale fiind de 56.229 euro.
Prin urmare, prima instanţă a constatat că pârâta are obligaţia de a plăti reclamantei sumele de 4.672.358 euro, 567.047 euro, 342.134 euro şi 56.229 euro.
De asemenea, în temeiul contractului privind garanţia de bună execuţie, s-a constatat că pârâta are obligaţia de a plăti reclamantei suma de 1.800.000 euro, sumă pe care M.K.J.V.N. - Sucursala Bucureşti a achitat-o SC B.C.I. SA ( fila 71 - vol. I) cu titlu de avans, conform anexei 3 la contractul de subantrepriză ( fila 48 vol. I), precum şi dobânda aferentă acestei sume (342.421 euro conform raportului de expertiză contabilă).
Pentru restituirea avansului în cuantum de 1.800.000 euro, în caz de nerespectare a oricărei obligaţii asumate de subantreprenor prin contractul de subantrepriză, a fost emisă scrisoarea de garanţie bancară de către I.B. (fila 206-208 vol. III), emitentul scrisorii obligându-se să achite suma de 1.800.000 lei la prima cerere scrisă prin care se solicită suma pretinsă şi se specifică obligaţia încălcată de subantreprenor.
Înscrisurile depuse la filele 195-208 din vol. IV atestă că emitentul scrisorii de garanţie bancară nu a dat curs cererii de restituire a avansului formulată de M.K.J.V.N. - Sucursala Bucureşti.
Ca efect al admiterii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, prima instanţă a anulat cererea formulată de reclamanta M.K.J.V.N. - Sucursala Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel motivat pârâta B.I.S.S.V.T.I.C. AS (B.I.), cauza fiind înregistrată sub acelaşi număr unic la 15 martie 2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
În drept, apelanta şi-a întemeiat apelul pe dispoziţiile art. 282 şi următoarele C. proc. civ.
Reclamantele au formulat, în termenul legal, cerere de aderare la apelul formulat de Biat Inşaat, prin care au solicitat schimbarea, în parte, a încheierii din 07 aprilie 2010 şi a sentinţei civile nr. 17232 din 05 octombrie 2011, în sensul respingerii excepţiei lipsei capacităţii procesuale a M.K.V.N. - Sucursala Bucureşti, cu consecinţa admiterii acţiunii formulate şi în numele acestei entităţi.
Cu titlu de precizare prealabilă s-a arătat că această cerere de aderare la apelul B.I. a fost formulata numai pentru ipoteza absurdă (reductio ad absurdum) în care instanţa ar admite un eventual apel al acestei societăţi cu privire la modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a M.K.J.V.N. Sucursala Bucureşti.
Aderentele la apel au realizat o succintă prezentare a considerentelor primei instanţe şi au susţinut că M.K.J.V.N. - Sucursala Bucureşti are capacitate procesuală.
În drept, aderentele la apel şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 293 şi ale art. 282 C. proc. civ. şi pe celalalte dispoziţii legale la care au făcut referire.
R.L. („R.") şi M.K.J.V.N. Sucursala Bucureşti („M.K.J.V.") au formulat întâmpinare, prin care s-au apărat în fapt şi în drept faţă de motivele apelului principal, solicitând respingerea apelului formulat de B.I.S.S.V.T.I.C. AS („B.I.") împotriva sentinţei civile nr. 17232 din 05 octombrie 2011 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, şi a încheierilor premergătoare, precum şiobligarea apelantei-pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 410 din 18 octombrie 2012, pronunţatǎ de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost r espins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta pârâtă B.I.S.S.V.T.I.C. AS (B.I.), împotriva sentinţei civile nr. 17232 din 05 octombrie 2011 şi a tuturor încheierilor premergătoare, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 9344/3/2009 şi cererea de aderare la apel formulată de aderentele la apel M.K.J.V.N. Sucursala Bucuresti şi R.L. - prin administrator judiciar B.B.R. Sprl.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Cu titlu preliminar, instanţa de apel a apreciat că, atâta vreme cât prin sentinţa primei instanţe a fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M.K.J.V.N. Sucursala Bucuresti pentru lipsa capacităţii de folosinţă, iar cererea de aderare la apel vizează sentinţa, exclusiv, sub aspectul excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă, fiind vorba despre o coparticipare procesuală activă, se impunea luarea în analiză, cu precădere, a cererii de aderare la apel, pentru a se aprecia în mod prioritar asupra cadrului procesul.
Cererea de aderare la apel a fost găsită nefondată.
Apelanta-pârâtă, deşi nu a criticat, in terminis, soluţia dată de prima instanţă cu privire la excepţia lipsei capacităţii de folosinţă, a făcut-o implicit, solicitând schimbarea, în tot, a hotărârii atacate; fiind, astfel, întrunite premisele impuse de aderentele la apel pentru analiza cererii de aderare la apel.
Instanţa de apel a constatat că prima instanţă a reţinut în încheierea de şedinţă de la 7 aprilie 2010 că reclamanta M.K.J.V.N. - Sucursala Bucuresti nu are capacitatea de folosinţă, fiind o sucursală şi, în mod corect, şi-a fundamentat soluţia pe dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Instanţa de apel a evocat şi prevederile art. 44 din Legea nr. 31/1990, care dispun că societăţile comerciale străine pot înfiinţa în România (…) sucursale, cu respectarea legii române.
Reclamanta este sucursală înregistrată în registrul comerţului, aşadar îi sunt incidente dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, care prevăd că sucursala este un dezmembrământ al societăţii comerciale, fără personalitate juridică.
În plus faţă de argumentele de fapt şi de drept avute în vedere de prima instanţă, instanţa de apel a reţinut şi prevederile art. 41 alin. (2) din Legea nr. 105/1992 (aplicabile la data formulării cererii de completare a cadrului procesual activ), care dispun că statutul organic al sucursalei înfiinţate de către persoanele juridice într-o altă ţară este supusă legii naţionale a acesteia, legea statutului organic cârmuind, conform art. 42 lit. a) din Legea nr. 105/1992, în primul rând capacitatea persoanei respective.
Instanţa de apel a înlăturat susţinerea aderentelor la apel întemeiată pe prevederile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., întrucât acestea sunt aplicabile, exclusiv, cazului în care entitatea fără personalitate juridică, dar cu organe proprii de conducere, are poziţie procesuală de pârâtă, nu de reclamantă, ca în cauza de faţă.
A fost înlăturată şi susţinerea întemeiată pe prevederile art. 35 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 31/1954, întrucât acestea se referă, exclusiv, la cazul persoanei juridice, aşadar al entităţii cu personalitate juridică, nu şi la cel al dezmembrămintelor fără personalitate juridică.
Apelul declarat de pârâtă a fost găsit nefondat.
Prima critică este nefondată. Prima instanţă, examinând coroborat înscrisurile de la dosar, a făcut o justă distincţie între negotium juris şi instrumentum probationis, după cum, în mod judicios, a apreciat că încheierea contractului de antrepriză şi a celui de subantrepriză nu a avut loc dintr-o dată, prin realizarea acordului simultan de voinţă, ci inter absentes, prin oferte urmate de acceptare.
Instanţa de apel a apreciat că, în mod corect, a reţinut prima instanţă că, în privinţa contractului de antrepriză, acordul de voinţă s-a realizat la 9 iulie 2007, iar forma finală, scrisă, a contractului s-a încheiat la 11 septembrie 2007, câtă vreme chiar în clauza din contractul de la 11 septembrie 2007 s-a precizat că acesta include actele precontractuale: condiţiile contractului şi propunerea antreprenorului de la 1 mai 2007,, oferta de la 9 iulie 2007, scrisoarea de acceptare de la 9 iulie 2007 (fila 89 a vol. II din dosarul de fond). Raportat la acest contract termenele pentru finalizarea lucrării erau 27 noiembrie 2007 pentru faza A şi 30 iulie 2009 pentru faza B.
În ceea ce priveşte contractul de subantrepriză, instanţa de apel a apreciat că, în mod judicios, prima instanţă a reţinut că acesta s-a încheiat tot în modalitatea ofertei urmată de acceptare, acceptarea îmbrăcând forma scrisorii de autorizare emisă de către reclamantă la 22 august 2007 (filele 212- 221 ale vol. III din dosarul de fond). Şi de această dată contractul încheiat solo consensu a fost urmat de un contract scris, de subantrepriză, nedatat, dar ulterior scrisorii de autorizare, întrucât în acest contract se face referire, în art. 36, la toate lucrările întreprinse conform acordului din scrisoarea de autorizare ( fila 42 a vol. I al dosarului de fond).
Instanţa de apel a apreciat că, în ceea ce priveşte contractul de subantrepriză, părţile au înţeles să pună de îndată în practică cele convenite la 22 august 2007, chiar înainte de încheierea contractului de subantrepriză nedatat, de vreme ce acest din urmă contract face referire la executarea de lucrări în temeiul scrisorii de autorizare.
Ca urmare, instanţa de apel a constatat că, în mod judicios, a realizat prima instanţă analiza coroborată a probelor administrate în cauză şi a stabilit modalitatea în care s-au încheiat acordurile privind antrepriza şi subantrepriza, precum şi datele la care aceste acorduri au avut loc.
În plus, instanţa de apel a apreciat că, faţă de încheierea contractului de garanţie la 18 septembrie 2007, contract de garanţie în care se face referire la contractul de subantrepriză încheiat de SC B.C.I. SRL (fila 67 a vol. I al dosarului de fond), este lipsită de orice fundament susţinerea apelantei pârâte despre încheierea contractului de antrepriză în luna noiembrie a anului 2007.
De asemenea, instanţa de apel a apreciat că, în cauză, atât în cazul contractului de antrepriză, cât, mai ales, în cazul contractului de subantrepriză, sunt incidente şi prevederile art. 36 C. com. (aplicabile celor două raporturi juridice în temeiul principiului tempus regit actum), fiind aduse la îndeplinire clauzele esenţiale asupra cărora părţile au căzut de acord la 9 iulie 2007, respectiv la 22 august 2007 şi nefăcându-se dovada că prin contractele scrise ulterioare şi denumite formal „ de antrepriză”, respectiv „ de subantrepriză”, părţile ar fi schimbat fundamental elementele de bază ale acordurilor anterioare.
A doua critică a fost găsită nefondată
Astfel s-a reţinut că, deşi contractul de subantrepriză nu este datat, el este menţionat ca element de raportare în contractul de garanţie, ceea ce conduce la concluzia că, la data încheierii contractului de garanţie - 18 septembrie 2007, acest contract de subantrepriză era încheiat.
Instanţa de apel a înlăturat susţinerea apelantei - pârâte despre referirea, în contractul de garanţie, la condiţiile şi limitele scrisorii de autorizare, întrucât această referire nu apare în textul contractului de garanţie, toate referirile fiind făcute la contractul de subantrepriză.
În plus, instanţa de apel a evocat şi prevederile art. 2 din contractul de garanţie, care dispun că răspundere garantului nu va fi redusă sau descărcată de nicio variere a contractului de subantrepriză (fila 68 a vol. I din dosarul de fond), ceea ce face ca susţinerea apelantei - pârâte despre greşita stabilire a întinderii răspunderii societăţii pârâte să apară ca fără fundament chiar şi pentru ipoteza în care, la data încheierii contractului de garanţie, între părţi ar fi existat doar acordul realizat prin scrisoarea de autorizare din 22 august 2007.
A treia critică a fost găsită nefondată.
Prevederile art. 8 din contractul de garanţie (fila 69 a vol. I al dosarului de fond) fac referire la un litigiu dedus judecăţii, conform temeiurilor contractului de subantrepriză şi care are legătură cu o sumă pretinsă în temeiul contractului de garanţie. De asemenea, aceste prevederi impun ca litigiul să izvorască din contractul de subantrepriză.
Apelanta - pârâtă s-a raportat la existenţa pe rolul instanţei a unui dosar privind procedura insolvenţei, însă instanţa de apel a apreciat că existenţa acestei cauze nu atrage incidenţa articolului 8 din contractul de garanţie, în primul rând pentru că o cauză având ca obiect procedura insolvenţei nu se circumscrie noţiunii de „litigiu”, care presupune exercitarea unei acţiuni arbitrale sau în justiţie având ca finalitate stabilirea unui drept de creanţă.
Procedura insolvenţei, potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, este o procedură concursuală şi colectivă, care are ca scop acoperirea pasivului societăţii debitoare, iar în acest context procedura apare ca una execuţională, neputând fi subsumată noţiunii de litigiu.
În altă ordine de idei, instanţa de apel a constatat că existenţa pe rolul instanţei a dosarului de insolvenţă nu îşi are originea în contractul de subantrepriză, întrucât în contractul de antrepriză părţile au convenit, în art. 18, modalităţile de soluţionare a litigiilor: soluţionare amiabilă, mediere, respectiv arbitraj (fila 40 a vol. I al dosarului de fond). Ca urmare, instanţa de apel a apreciat că prevederile art. 8 din contractul de garanţie, care prevăd suspendarea executării obligaţiilor asumate prin acest contract, până la soluţionarea litigiului, sunt inoperante, raportat la dosarul de insolvenţă invocat de apelanta - pârâtă, prima instanţă procedând, în mod corect, la stabilirea obligaţiei de plată care îi incumbă apelantei - pârâte conform acestui contract.
A patra critică a fost găsită nefondată.
Sub un prim aspect, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a reţinut că intimata - reclamantă a uzat de pactul comisoriu prevăzut de art. 17.1 din contractul de subantrepriză şi a reziliat acest contract. Aspectul în discuţie nu este contestat de apelanta - pârâtă, care nici nu a făcut dovada faptului că subantreprenorul ar fi contestat în instanţă sau pe calea arbitrajului măsura rezilierii acestui contract.
De altfel, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a reţinut şi faptul că neîndeplinirea în termen şi corespunzătoare a obligaţiei din contractul de subantrepriză a fost recunoscută de subantreprenor, care a propus noi grafice de execuţie, iar acest aspect nu a fost combătut de către apelanta - pârâtă.
Sub un al doilea aspect, instanţa de apel a constatat că apelanta - pârâtă şi-a întemeiat argumentele aduse în sprijinul acestei critici pe o serie de rapoarte extrajudiciare, în timp ce prima instanţă a acordat, în mod corespunzător, prevalenţă raportului de expertiză judiciar, întocmit în condiţiile art. 201 şi următoarele C. proc. civ., probă administrată în conformitate cu principiul nemijlocirii, care guvernează procesul civil.
S-a mai constatat că subantreprenorul garantat de apelanta - pârâtă nu a folosit, până la data când contractul a fost reziliat, excepţia de neexecutare a contractului, care i-ar fi permis, în cadrul procesului de faţă, apelantei-pârâte, să facă cel puţin un început de dovadă al susţinerii despre culpa antreprenorului în neexecutarea corespunzătoare a contractului de subantrepriză.
Cum sub acest aspect nu au fost administrate probe concludente, în mod legal şi temeinic a reţinut prima instanţă că nu s-a reuşit înlăturarea prezumţiei de culpă instituită de art. 1082 din vechiul C. civ., în sarcina subantreprenorului, cu atât mai puţin cu cât nu s-a contestat, în niciun fel, măsura rezilierii de către antreprenor a contractului de subantrepriză.
A cincea critică a fost găsită nefondată.
Instanţa de apel a apreciat că garanţia este aferentă contractului de subantrepriză, nu scrisorii de autorizare.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut că în cauză nu s-a răsturnat prezumţia de culpă a subantreprenorului în executarea contractului de subantrepriză.
Critica referitoare la lipsa documentelor justificative, ca anexe ale raportului de expertiză, a fost găsită nefondată, întrucât această cerinţă nu este anume prevăzută de lege, pe de o parte, iar pe de altă parte, s-a constatat că sunt anexate raportului de expertiză documente justificative (filele 185-247 ale vol. V al dosarului de fond), iar apelanta - pârâtă nu a arătat, în concret, care sunt documentele avute în vedere de expert şi nedepuse la dosar.
În ce priveşte determinarea cuantumului prejudiciului suferit de intimata - reclamantă, instanţa de apel a constatat că expertul contabil l-a determinat pe baza obiectivelor încuviinţate de prima instanţă.
Sub acest aspect, instanţa de apel a constatat că, prin încheierea de şedinţă de la 9 iunie 2010 (filele 68-69 ale vol. II din dosarul de fond), prima instanţă a încuviinţat proba cu expertiză contabilă solicitată de intimata - reclamantă, cu obiectivele propuse de aceasta (filele 62 - 63, cu raportare la fila 69 din vol. II al dosarului de fond).
Apelanta pârâtă nu numai că nu a solicitat proba cu expertiză contabilă, dar nici nu a combătut obiectivele propuse de intimata - reclamantă, după cum nici nu a propus propriile obiective, de natură a combate sau a determina o altă configurare a elementelor componente ale prejudiciului.
S-a constatat, sub acest aspect, că primul obiectiv încuviinţat de către prima instanţă a vizat cheltuieli efectuate de către intimata - reclamantă ulterior rezilierii contractului de subantrepriză, în scopul finalizării proiectului, iar acest obiectiv a fost apreciat de instanţa de apel ca pertinent, întrucât rezilierea s-a făcut în considerarea culpei contractuale a subantreprenorului, care a obligat-o pe reclamantă să încheie alte contracte de subantrepriză pentru finalizarea lucrării.
În acest context, instanţa de apel a apreciat că răspunderea apelantei - pârâte, ca garant, este pe deplin antrenată în condiţiile art. 1 din contractul de garanţie, întrucât aceasta s-a angajat să răspundă „în eventualitatea neexecutării de către Partea Garantată, sub orice formă, a oricărei sau a tuturor datoriilor şi obligaţiilor asumate (…)„.
În ce priveşte susţinerea că în cauză nu s-a dovedit că subantreprenorii au fost agreaţi de către beneficiar, în condiţiile contractului de antrepriză, instanţa de apel a apreciat-o ca lipsită de relevanţă, câtă vreme nu s-a făcut dovada că lucrarea realizată de antreprenor în aceste condiţii ar fi fost contestată de către beneficiar, în considerarea identităţii subantreprenorilor, beneficiarul fiind singurul afectat în mod direct de acest fapt.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantele R.L.I. prin administrator Judiciar B.B.R. Sprl Bucureşti şi M.K.J.V.N. - Sucursala Bucureşti prin lichidator Judiciar B.D.O.B.R. Sprl Bucureşti cât şi pârâta B.I.S.S.V.T.I.C. AS Turcia.
I. În recursul lor, reclamantele R.L.I. prin administrator Judiciar B.D.O.B.R. Sprl Bucureşti şi M.K.J.V.N. - Sucursala Bucureşti prin lichidator Judiciar B.D.O.B.R. Sprl Bucureşti au adus următoarele critici deciziei recurate:
1. Recurentele - reclamante au precizat că recursul lor a fost formulat doar în ipoteza în care s-ar admite un eventual recurs al recurentei - pârâte cu privire la modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a M.K.J.V.N. - sucursala Bucureşti.
Recurentele au susţinut că împotriva societăţii mamă a fost deschisă procedura insolvenţei, ce face obiectul Dosarului nr. 56658/3/2010 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, rezultând că procedura insolvenţei vizează şi patrimoniul sucursalei.
2. M.K.J.V.N. - sucursala Bucureşti are capacitate procesuală deoarece, potrivit art. 41 alin. (2) C. proc. civ., asociaţiile sau societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere, rezultând că, pentru identitate de raţiune, o sucursală poate sta în judecată, ca reclamantă, dacă are organe proprii de conducere, chiar dacă nu are personalitate juridică.
Au fost invocate în sprijinul susţinerilor lor şi dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 31/1954.
II. În recursul său, recurenta - pârâtă B.I.S.S.V.T.I.C. AS Turcia a adus următoarele critici deciziei recurate:
1. Instanţa de apel a stabilit, în mod greşit, limitele şi conţinutul garanţiei de bună execuţie a contractului, acordată de societatea mamă (P.C.C.P.G.), constituită prin convenţia încheiată între B.I.A.T. şi M.K.J.V. la data de 18 septembrie 2007, această garanţie având natura juridică a unei fideiusiuni şi a vizat, exclusiv, executarea obligaţiilor asumate prin contractul de subantrepriză, în limitele stabilite prin scrisoarea de autorizare din data de 22 august 2007, deoarece abia în luna noiembrie 2007, prin Hotărârea A.G.A. a B.I.A.T. C.I. SRL, din 29 noiembrie 2007, d-l T.M.B. a fost împuternicit să negocieze clauzele, să încheie şi să semneze contractul de subantrepriză, privind proiectul N.T.R., înregistrat ulterior.
2. Contractul de subantrepriză reprezintă un act juridic distinct, nesubsumându-se aceluiaşi acord de voinţă concretizat în scrisoarea de autorizare şi contractul de subantrepriză, părţile neînţelegând să extindă efectele garanţiei, accesorii contractului de subantrepriză, şi cu privire la contractul subantrepriză.
3. Creanţa M.K.J.V. împotriva subantreprenorului său, B.I.A.T.C.I. SRL, nu este una certă, subantreprenorul încercând valorificarea, în cadrul procedurii insolvenţei deschise împotriva M.K.J.V., a unei creanţe proprii, de aproximativ 11.500.000 euro (Dosar nr. 39465/3/2012 al Tribunalului Bucureşti), pe de o parte, iar pe de altă parte, o corectă aplicare a prevederilor art. 8 din Convenţia de garanţie nu permitea atragerea răspunderea B.I.A.T. în lipsa stabilirii certitudinii creanţei pe care o avea M.K.J.V. faţă de B.I.A.T.C.I. SRL, această din urmă societate îndeplinindu-şi în mod corespunzător obligaţiile a căror bună executare a fost garantată prin garanţia oferită de B.I.A.T.
4. Prejudiciul suferit de către reclamantă, ca urmare a încetării contractului de subantrepriză, a fost stabilit de către instanţă, în mod greşit, iar instanţa de apel a respins, în mod neîntemeiat, suplimentarea probatoriului care, prin prisma înscrisurilor noi depuse în faţa sa, devenea absolut necesară pentru corecta soluţionare a cauzei.
La data de 28 ianuarie 2014, recurenta - reclamantă R.L.I. prin administrator Judiciar B.D.O.B.R. Sprl Bucureşti a depus la dosarul cauzei o întâmpinare la recursul declarat de recurenta - pârâtă B.I.A.T.I.S.S.V.T.I.C. AS Turcia, solicitând respingerea acestuia.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că ambele recursuri sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
I. În ce priveşte recursul recurentei - pârâte B.I.S.S.V.T.I.C. AS Turcia.
1. Prima critică nu poate fi reţinută.
Deşi recurenta - pârâtă a susţinut că instanţa de apel a stabilit, în mod greşit, limitele şi conţinutul garanţiei de bună execuţie a contractului, pe motiv că abia în luna noiembrie 2007 reprezentantul B.I.A.T.C.I. SRL, ar fi fost împuternicit să negocieze clauzele şi să semneze contractul de subantrepriză, instanţa de apel a stabilit, în mod clar, faptul că acest contract s-a încheiat în modalitatea ofertei urmată de acceptare, acceptarea îmbrăcând forma scrisorii de autorizare emisă de către reclamantă la 22 august 2007, acest contract fiind încheiat solo consensum, dar urmat de un contract, scris, de subantrepriză, nedatat, dar încheiat ulterior scrisorii de autorizare, deoarece în acest contract se face referire, în art. 36, la lucrările executate, conform acordului din scrisoarea de autorizare, instanţa de apel reţinând că părţile au înţeles să pună în practică cele convenite la 22 august 2007, chiar înainte de încheierea contractului de subantrepriză, nedatat.
S-a mai reţinut, de asemenea, că în contractul de garanţie încheiat la 18 septembrie 2007, se face referire la contractul de subantrepriză încheiat între părţi, astfel încât, nu poate fi acceptată susţinerea recurentei privind încheierea contractului de antrepriză în luna noiembrie a anului 2007.
În altă ordine de idei, aceste critici vizează greşita interpretare a probelor administrate în cauză, or, în calea de atac a recursului, nu mai poate fi analizată temeinicia deciziei recurate, ci doar nelegalitatea acesteia, dispoziţiile pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reţinută.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că, deşi contractul de subantrepriză nu este datat, el este menţionat, ca element de raportare, în contractul de garanţie, pe de o parte, iar, pe de altă parte, din conţinutul contractului de garanţie rezultă că răspunderea garantului nu va fi redusă sau descărcată de nicio variere a contractului de subantrepriză.
De altfel, şi aceste critici vizează tot greşita reţinere a stării de fapt, or, pentru considerentele expuse la punctul anterior, analiza temeiniciei deciziei recurate nu mai poate face obiectul analizei instanţei de recurs.
3. Nici cea de-a treia critică nu poate fi reţinută.
Instanţa de apel a arătat, în mod clar, de ce nu se poate accepta incidenţa art. 8 din contractul de garanţie, raportat la existenţa pe rolul unei instanţe a unui dosar privind procedura insolvenţei, procedura insolvenţei fiind o procedură de executare concursuală şi colectivă iar nu un litigiu, în sensul art. 8 din contractul de garanţie, astfel încât, în mod corect, s-a reţinut că nu era posibilă suspendarea judecării pricinii.
Susţinerea că B.I.A.T.C.I. SRL, şi-ar fi îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile a căror bună executare a fost garantată prin garanţia oferită de B.I.A.T. nu are acoperire în starea de fapt reţinută atât de către instanţa de apel cât şi de prima instanţă, în urma probatoriului administrat, instanţele de fond stabilind caracterul cert al creanţei pe care o avea reclamanta faţă de pârâtă.
4. Critica privind stabilirea greşită a întinderii prejudiciului nu poate fi reţinută, deoarece vizează greşita interpretare a probelor administrate, deci temeinicia deciziei recurate, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, instanţa de recurs nu poate analiza decizia recurată sub acest aspect, iar în ce priveşte critica referitoare la respingerea cererii de suplimentare a probatoriului, nici aceasta nu poate fi reţinută deoarece recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea respingerii cererii de suplimentare a probatoriului pentru ca această critică să poată face obiectul analizei instanţei de recurs.
II. În ce priveşte recursul reclamantelor R.L.I. prin administrator Judiciar B.D.O.B.R. Sprl Bucureşti şi M.K.J.V.N.P. - Sucursala Bucureşti prin lichidator Judiciar B.D.O.B.R. Sprl Bucureşti.
1. Cum recursul recurentei – pârâte nu a fost admis, prima critică nu va mai fi analizată, recurentele - reclamante precizând că au formulat această critică doar în eventualitatea în care s-ar admite recursul pârâtei.
2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reţinută, deoarece, aşa după cum a reţinut şi instanţa de apel, potrivit art. 41 alin. (2) C. proc. civ., asociaţiile sau societăţile care nu au personalitate juridică, pot sta în judecată doar ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere, prin urmare, o sucursală nu poate sta în judecată ca reclamantă, aceasta neavând personalitate juridică.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantele R.L.I. prin administrator Judiciar B.D.O.B.R. Sprl Bucureşti şi M.K.J.V.N.P. - sucursala Bucureşti prin lichidator Judiciar B.D.O.B.R. Sprl Bucureşti şi de pârâta B.I.A.T.I.S.S.V.T.I.C. AS Turcia împotriva Deciziei civile nr. 410 din 18 octombrie 2012, pronunţatǎ de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantele R.L.I. prin administrator Judiciar B.D.O.B.R. Sprl Bucureşti şi M.K.J.V.N.P. - sucursala Bucureşti prin lichidator Judiciar B.D.O.B.R. Sprl Bucureşti şi de pârâta B.I.A.T.I.S.S.V.T.I.C. AS Turcia împotriva Deciziei civile nr. 410 din 18 octombrie 2012, pronunţatǎ de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1470/2014. Civil. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 148/2014. Civil → |
|---|
