ICCJ. Decizia nr. 1465/2014. Civil. Pretenţii. Recurs

Decizii civile ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 1465/2014

Dosar nr. 73830/3/2011

Şedinţa publică de la 10 aprilie 2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Reclamanta SC E.E. SRL Bucureşti, prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 3908/116/2011 pe rolul Tribunalului Călăraşi, a chemat în judecată pe pârâta SC T. SRL Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să fie obligată pârâta la plata sumei de 1.013.745,91 lei (echivalentul a 235.142,40 euro) reprezentând diferenţa între totalul sumelor achitate de societatea către pârâtă şi valoarea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate efectiv între părţi, cu dobânda legală aferentă, iar în temeiul art. 907 C. com., art. 591 şi art. 597 C. proc. civ., să se dispună instituirea sechestrului asigurător asupra averii mobile a pârâtei SC T. SRL şi a popririi asiguratorie asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate pârâtei SC T. SRL de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, pentru sumele datorate de către debitoare reclamantei.

Prin sentinţa comercială nr. 3198 din 26 octombrie 2011, Tribunalul Călăraşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâta SC T. SRL Călăraşi şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, la data de 24 noiembrie 2011 sub nr. 73830/3/2011.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 3909/116/2011 pe rolul Tribunalului Călăraşi reclamanta SC E.E. SRL Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâta SC T. SRL Călăraşi, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se constate: valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 14 decembrie 2007 de către notar public I.V.I., încheiat între reclamantă în calitate de promitent-cumpărător şi pârâtă în calitate de promitent-vânzător; să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru terenurile indicate; să se constate compensaţia între debitul datorat de către pârâtă reclamantei, în cuantum de 235.142.40 euro, rezultat din achitarea de către reclamantă a unor sume mai mari decât contraprestaţia pârâtei; în subsidiar, în ipoteza respingerii capetelor de cerere de la pct. 1 şi 2 de mai sus, să se dispună plata de către SC T. SRL către reclamantă a clauzei penale în sumă de 275.392,4 lei, calculată conform clauzei 8.1 din antecontract; în temeiul art. 907 C. com., art. 591 şi art. 597 C. proc. civ., să se dispună instituirea sechestrului asigurător asupra averii mobile a pârâtei SC T. SRL şi a popririi asiguratorie asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporate urmăribile datorate pârâtei SC T. SRL de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, pentru suma de 275.392,4 lei, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3194 din 26 octombrie 2011, Tribunalul Călăraşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâta SC T. SRL şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a lll-a civilă, sub nr. 75794/3/2011.

Prin încheierea de la 11 mai 2012, secţia a lll-a civilă, a Tribunalului Bucureşti a înaintat dosarul completului 26 al secţiei a Vl-a civilă, în vederea discutării conexării cu Dosarul nr. 73830/3/2011.

Prin încheierea din 01 noiembrie 2012 a fost admisă cererea de conexare şi a fost conexat Dosarul nr. 25806/3/2012 la Dosarul nr. 73830/3/2011.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a civilă, prin sentinţa civilă nr. 16737 din 08 noiembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 73830/3/2011, a respins excepţia necompetenţei teritoriale invocată de reclamantă ca inadmisibilă.

A admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant cu privire la cererea principală şi a anulat cererea principală formulată de reclamanta SC E.E. SRL în contradictoriu cu pârâta SC T. SRL ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant.

A admis excepţia insuficientei timbrări a cererii conexe şi a anulat cererea conexă formulată de reclamanta SC E.E. SRL în contradictoriu cu pârâta SC T. SRL ca insuficient timbrată.

A fost obligată reclamanta la plata sumei de 10.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele :

Cu privire la excepţia necompetenţei teritoriale invocată de reclamantă, pârâta a invocat decăderea reclamantei din dreptul de a o invoca, având în vedere că excepţia este una relativă, ce poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau cel mai târziu până la prima zi de înfăţişare, avându-se în vedere că aceasta a fost invocată de reclamantă după prima zi de înfăţişare.

Cu privire la acest aspect tribunalul a reţinut că, potrivit art. 1591 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.

În prezenta cauză, faţă de obiectul cererilor de chemare în judecată şi a motivelor de fapt şi de drept invocate, competenţa teritorială are caracter relativ.

Având în vedere că excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată de reclamantă, după prima zi de înfăţişare, faţă de prevederile art. 1591 alin. (3) C. proc. civ., tribunalul a respins excepţia invocată de reclamantă ca inadmisibilă.

Cu privire la excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant pentru cererea principală, instanţa a reţinut următoarele:

Că potrivit art. 90 din statutul avocatului, avocatul poate întocmi şi formula în numele şi/sau interesul clientului cereri, notificări, memorii sau petiţii către autorităţi, instituţii şi alte persoane, în scopul ocrotirii şi apărării drepturilor şi intereselor legitime ale acestuia şi că acesta în condiţiile legii, asigură asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdictionale, a notarilor publici şi a executorilor judecătoreşti, a organelor administraţiei publice, a instituţiilor şi a altor persoane juridice, pentru apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor.

Din modul în care sunt reglementate cele două categorii de îndeletniciri ce intră în conţinutul activităţii profesionale a avocatului, rezultă că acestea sunt distincte.

În acelaşi sens, art. 68 alin. (1) C. proc. civ. distinge între procura acordată pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată şi cea acordată pentru exerciţiul dreptului de reprezentare în judecată.

Potrivit art. 113 din statutul avocatului, dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activităţi specifice profesiei se naşte din contractul de asistenţă juridică, încheiat în formă scrisă, între avocat şi client ori mandatarul acestuia, iar art. 127 din acelaşi act normativ stabileşte că, în mod obligatoriu, contractul de asistenţă juridică trebuie să cuprindă: datele de identificare ale formei de exercitare a profesiei, denumirea, sediul profesional şi reprezentantul acesteia; datele de identificare ale clientului: să indice persoana reprezentantului legal precum şi mandatarul clientului, dacă este cazul; obiectul contractului, care poate fi limitat la una sau mai multe dintre activităţile prevăzute de art. 3 din Lege sau poate avea caracter general, dând dreptul avocatului la acte de administrare şi conservare a patrimoniului clientului; onorariul; atestarea identităţii clientului sau a reprezentantului acestuia; modul de soluţionare a litigiilor între avocat şi client şi semnăturile părţilor.

În prezenta cauză, instanţa a reţinut că cererea de chemare în judecată cu soluţionarea căreia a fost învestită, a fost semnată de avocat, în temeiul unei procuri care, potrivit aprecierii instanţei, în temeiul textelor de lege menţionate, nu îndreptăţeşte persoana respectivă să exercite dreptul de chemare în judecată.

Pe de altă parte, deşi instanţa a pus în vedere reclamantei, în condiţiile art. 161 alin. (1) C. proc. civ., la termenul de judecată din 21 iunie 2012 să facă dovada calităţii de reprezentant în privinţa persoanei care a semnat cererea de chemare în judecată, aceasta nu s-a conformat până la închiderea dezbaterilor, deşi în cauză s-au acordat 3 termene de judecată în acest sens.

Instanţa a avut în vedere împrejurarea că, în cuprinsul împuternicirii avocaţiale depuse la dosar, la rubrica activităţi pe care avocatul este împuternicit să le exercite în numele clientului, sunt înscrise în mod limitativ acelea de „asistenţă, consultanţă şi reprezentare juridică".

În consecinţă, apreciind că nu s-a făcut dovada calităţii de reprezentant al reclamantei în privinţa avocatului care a semnat cererea de chemare în judecată, deşi instanţa a acordat mai multe termene în acest sens, în baza art. 161 alin. (2) C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 67 din acelaşi cod, care impun necesitatea unui mandat special pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată, distinct de cel acordat pentru reprezentarea în judecată, a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant cu privire la cererea principală şi a anulat cererea reclamantei.

Cu privire la excepţia insuficientei timbrări a cererii conexe, analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Că i-a pus în vedere reclamantei la termenul din 21 iunie 2012 să achite o diferenţă de taxă de timbru de 7.735,7 lei şi timbru judiciar de 10 lei, sub sancţiunea anulării.

Instanţa, faţă de faptul că până la termenul de judecată din 01 noiembrie 2012 reclamanta nu a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei de timbru şi a timbrului judiciar şi având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 ce prevăd că neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit de instanţă se sancţionează cu anularea acţiunii, respectiv dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 32/1995, a anulat cererea de chemare în judecată conexă ca insuficient timbrată.

În baza art. 274 C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a reclamantei, instanţa a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtă (onorariu avocat, conform chitanţelor depuse la dosarul cauzei).

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 211 din 29 mai 2013, a admis apelul formulat de reclamanta SC E.E. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 16737 din 08 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a civilă, în Dosarul nr. 73830/3/2011, în contradictoriu cu pârâta SC T. SRL Călăraşi.

A anulat în parte sentinţa în sensul că a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant cu privire la cererea principală ca neîntemeiată.

A admis excepţia insuficientei timbrări a cererii conexe şi a anulat capetele de cerere nr. 1 şi 4 din cererea conexă.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:

1. Referitor la excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a persoanei care a formulat şi semnat cererea de apel invocată de intimata-pârâtă SC T. SRL;

Curtea a constat că excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a persoanei care a formulat şi semnat cererea de apel este neîntemeiată şi a respins-o ca atare, reţinând că în speţă, cererea de apel a fost formulată prin reprezentant convenţional, fiind semnată şi ştampilată de S.C.P.A. C.E.

Că, contractul de asistenţă juridică din 26 august 2011 a fost încheiat de părţi cu respectarea dispoziţiilor art. 67, art. 68 C. proc. civ. şi ale Legii nr. 51/1995 şi conţine toate menţiunile prevăzute de art. 127 din Statutul profesiei de avocat.

Aşa cum rezultă din cuprinsul contractului de asistenţă juridică, reclamanta a solicitat serviciile S.C.P.A. C.E. în legătură cu consultanţa juridică şi reprezentarea juridică în faţa instanţelor de judecată româneşti şi a altor autorităţi de stat ori terţi, precum executori judecătoreşti, în ceea ce priveşte litigiile împotriva SC T. SRL în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile pentru vânzarea a aproximativ 37 de hectare de teren de către SC T. SRL către SC E.E. SRL, a recuperării de la SC T. SRL a sumei de 235.142,40 euro (T.V.A. inclus) sumă datorată în temeiul unor contracte încheiate între SC T. SRL şi SC E.E. SRL, precum şi a recuperării sumei datorate de către SC T. SRL în baza contractului de arendă din 26 aprilie 2010.

Ca atare, conform contractului de asistenţă juridică depus la dosar, S.C.P.A. C.E. a fost împuternicit să formuleze şi să semneze orice cereri / documente necesare pe parcursul desfăşurării litigiilor, iar din cuprinsul împuternicirilor din 04 iulie 2012 depuse în Dosarul nr. 73830/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a rezultat că S.C.P.A. C.E. a fost mandatat să declare căile de atac în Dosarele nr. 73830/3/2011 şi nr. 25806/3/2012 ale Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.

2. Referitor la apelul formulat de reclamanta SC E.E. SRL:

- Curtea a constatat ca fiind întemeiată critica referitoare la greşita admitere a excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant cu privire la cererea principală, reţinând că aceasta fost formulată prin reprezentant convenţional, fiind semnată şi ştampilată de S.C.P.A. C.E., Dosar nr. 3908/116/2009 al Tribunalului Călăraşi şi nr. 73830/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a civilă.

Totodată s-a reţinut că au fost depuse împuternicirea avocaţială din 09 septembrie 2011 pentru Dosarul nr. 3908/116/2009 al Tribunalului Călăraşi ştampilată de reclamantă, împuternicirea avocaţială din 04 iulie 2012 pentru Dosarul nr. 73830/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, împuternicirea avocaţială din 27 septembrie 2012 pentru Dosarele conexate nr. 25806/3/2012 şi nr. 73830/3/2011 ale Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.

Curtea a apreciat că dacă instanţa de fond ar fi avut în vedere doar împuternicirea avocaţială din 09 septembrie 2011 depusă în Dosarul nr. 73830/3/2011 al tribunalului Bucureşti, secţia a VI a civilă (Dosarul nr. 3908/116/2009 al Tribunalului Călăraşi), era dovedită calitatea de reprezentant al S.C.P.A. C.E. în condiţiile în care reclamanta şi-a însuşit împuternicirea prin ştampilarea acesteia, iar în cuprinsul împuternicirii avocaţiale, la rubrica activităţi pe care avocatul este împuternicit să le exercite în numele clientului, sunt înscrise acelea de asistenţă, consultanţă şi reprezentare juridică, fiind evident faptul că aceste activităţi includ şi formularea unei cereri de chemare în judecată atunci când mandatul este dat unui avocat.

Ca atare, în raport de prevederile art. 91 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, atunci când un avocat asistă şi reprezintă un client, are dreptul să îndeplinească orice act / operaţiune permisă de lege necesară ocrotirii intereselor clientului, ceea ce înseamnă că acesta poate să formuleze şi o cerere de chemare în judecată atunci când acest lucru este necesar pentru apărarea intereselor clientului.

În consecinţă, în baza împuternicirii avocaţiale din 09 septembrie 2011, S.C.P.A. C.E. avea dreptul de a formula cererea de chemare în judecată în Dosarul nr. 73830/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, (Dosarul nr. 3908/116/2009 al Tribunalului Călăraşi).

Dacă prima instanţă avea dubii cu privire la întinderea puterilor conferite mandatarului prin împuternicirea avocaţială din 09 septembrie 2011, aceasta avea posibilitatea să solicite apărătorului să depună contractul de asistenţă juridică indicat chiar în conţinutul împuternicirii.

În acest sens s-a reţinut că şi împuternicirile depuse în Dosarul nr. 73830/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, au fost emise în baza contractului de asistenţă juridică din 26 august 2011, care este conform cerinţelor legale.

Aşa cum rezultă din cuprinsul contractului de asistenţă juridică, reclamanta a solicitat serviciile S.C.P.A. C.E. în legătură cu consultanţa juridică şi reprezentarea juridică în faţa instanţelor de judecată româneşti şi a altor autorităţi de stat ori terţi, precum executori judecătoreşti, în ceea ce priveşte litigiile împotriva SC T. SRL în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile pentru vânzarea a aproximativ 37 de hectare de teren de către SC T. SRL către SC E.E. SRL, a recuperării de la SC T. SRL a sumei de 235.142,40 euro (T.V.A. inclus) sumă datorată în temeiul unor contracte încheiate între SC T. SRL şi SC E.E. SRL, precum şi recuperării sumei datorate de către Tamar SRL în baza contractului de arendă din 26 aprilie 2010.

Ca atare, conform contractului de asistenţă juridică depus la dosar, S.C.P.A. C.E. a fost împuternicit să formuleze şi să semneze cererea de chemare în judecată în Dosarul nr. 73830/3/2011 ale Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a civilă.

Pentru aceste motive, curtea a constat că în mod greşit prima instanţă a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant cu privire la cererea principală şi a anulat pentru acest motiv cererea.

- S-a apreciat ca fiind întemeiată şi critica referitoare la greşita admitere a excepţiei insuficientei timbrări a cererii conexe.

Curtea a constat că prima instanţă i-a pus în vedere în cadrul Dosarului nr. 25806/3/2012 al Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, să timbreze capetele de cerere nr. 1 şi 4 din cererea conexă prin încheierea de şedinţă din 21 iunie 2012 cu taxă judiciară de timbru în sumă de 870,8 lei şi 6.864,9 lei şi timbru judiciar de 5 lei (fila 2 Dosar nr. 25806/3/2012 al Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă).

În atare situaţie, cum reclamanta nu s-a conformat acestei obligaţii stabilite de prima instanţă şi nu a depus taxa de timbru şi timbrul judiciar aferente capetelor nr. 1 şi 4 din cererea conexă, curtea a apreciat că prima instanţă nu trebuia să anuleze întreagă cerere conexă, ci doar capetele nr. 1 şi 4.

Întrucât nu există un text legal care să reglementeze ipoteza netimbrării tuturor capetelor de cerere, trebuie aplicate prin analogie dispoziţiile art. 20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997 care prevăd „că dacă la momentul înregistrării sale acţiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului său iniţial, dar a fost modificată ulterior, ea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluţionată în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal".

Că în speţă trebuie avut în vedere şi faptul că, potrivit art. 14 din Legea nr. 146/1997, când o acţiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede altfel.

În condiţiile în care fiecare capăt de cerere se timbrează distinct este firesc ca sancţiunea nedepunerii taxei de timbru să privească tot fiecare capăt de cerere în parte.

Totodată, expresiile „cerere" şi „acţiune" din art. 20 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 146/1997 trebuie interpretate ca referindu-se la capete de cerere atunci când există mai multe astfel de capete.

Curtea a apreciat că anularea tuturor capetelor de cerere, chiar dacă nu au fost timbrate decât o parte din acestea, ar reprezenta şi o încălcare a dreptului de acces la o instanţă prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Ca atare, curtea a constat că în mod greşit prima instanţă a anulat cererea conexă în întregime în loc să anuleze doar capetele de cerere nr. 1 şi 4.

- Referitor la cheltuielile de judecată, curtea a reţinut că acestea urmează a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei de instanţa de fond, în funcţie şi de soluţia pe care o va pronunţa cu privire la cererea principală şi la capetele din cererea conexă care nu au fost anulate ca netimbrate.

Împotriva Deciziei civile nr. 211 din 29 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs pârâta SC T. SRL Călăraşi, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului reclamantei şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca legală.

În criticile formulate, recurenta pârâtă a susţinut în esenţă următoarele:

- În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant legat de semnatarul cererilor de chemare în judecată:

Sub un prim aspect recurenta a susţinut că, instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 68, art. 69, art. 133 C. proc. civ., art. 90, art. 91, art. 113 şi art. 127 din Statutul avocatului, care stabilesc limitele şi modul de exercitare a mandatului acordat avocatului.

A arătat în acest sens că, în conţinutul împuternicirilor avocaţiale menţionate, depuse la instanţa de fond nu se regăseşte înserat un mandat expres dat de reclamantă cabinetului avocaţial şi nu este trecut nici contractul de asistenţă juridică, acesta fiind depus numai în apel, astfel că în raport de prevederile legale, reclamanta avea obligaţia ca în faza judecăţii în fond, să facă dovada calităţii de reprezentant a persoanei care a angajat societatea.

Precizează că aceste obligaţii nu au fost îndeplinite de reclamantă nici până la termenul în care instanţa de fond a rămas în pronunţare, întrucât în ceea ce priveşte dovada calităţii de reprezentant a avocatului ce face parte din S.C.P.A. C.E., a fost depusă o delegaţie incompletă şi că numai contractul de asistenţă juridică face această calitate, iar faptul că reclamanta a depus contractul de asistenţă juridică în apel este irelevant, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.

S-a mai susţinut că în ceea ce priveşte contractul de asistenţă juridică acesta este un înscris sub semnătură privată, care nu respectă dispoziţiile Legii nr. 51/1995 pentru exercitarea profesiei de avocat şi ale Statutului profesiei de avocat.

- În ceea ce priveşte excepţia insuficientei timbrări apreciază că în mod greşit instanţa de apel a admis acest motiv de apel interpretând prin analogie dispoziţiile Legii nr. 146/1997, în condiţiile în care reclamanta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei şi nu a achitat diferenţa taxei de timbru cu care a fost citată, situaţie în care se impunea menţinerea sentinţei instanţei de fond care era legală.

Intimata reclamantă SC E.E. SRL Bucureşti prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 4 martie 2014, a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru motivele formulate în scris.

Analizând recursul declarat de pârâta SC T. SRL Călăraşi împotriva Deciziei civile nr. 211 din 29 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, din perspectiva criticilor formulate şi temeiurilor de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Este de observat că, potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ., în procesul civil este posibilă reprezentarea părţilor, iar conform art. 83 alin. (1) C. proc. civ., calitatea de reprezentant, indiferent dacă reprezentarea este dată pentru exerciţiul acţiunii sau pentru reprezentarea în judecată, se justifică printr-o procură a cărei semnătură, în cazul în care este dată unui avocat, va fi certificată potrivit legii avocaţilor, conform art. 68 alin. (1) teza a ll-a.

Astfel, în mod corect s-a reţinut că au fost depuse la dosarul de fond împuternicirile avocaţiale din 09 septembrie 2011 pentru Dosarul nr. 3908/116/2009 al Tribunalului Călăraşi-fila 187, ştampilată de reclamantă, împuternicirea avocaţială din 4 iulie 2011 şi din 04 iulie 2012 pentru Dosarul nr. 73830/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a civilă, fila 31, împuternicirea avocaţială din 27 septembrie 2012 pentru Dosarele conexate nr. 25806/3/2012 şi nr. 73830/3/2011 ale Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, fila12 şi respectiv fila 10, fiecare dintre ele fiind întocmită în baza contractului de asistenţă juridică din 26 august 2011, care face dovada valabilă a mandatului dat S.C.P.A. C.E., semnatar al cererii principale de chemare în judecată şi conform cerinţelor art. 68 alin. (1) C. proc. civ. şi celor ale Legii nr. 51/1995.

Din contractul de asistenţă juridică din 26 august 2011, rezultă că reclamanta a solicitat serviciile S.C.P.A. C.E., în legătură cu consultanţa juridică şi reprezentarea juridică în faţa instanţelor de judecată româneşti şi a altor autorităţi de stat ori terţi, precum executori judecătoreşti, în ceea ce priveşte litigiile împotriva SC T. SRL în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile pentru vânzarea a aproximativ 37 de hectare de teren de către SC T. SRL către SC E.E. SRL, a recuperării de la SC T. SRL a sumei de 235.142,40 euro (T.V.A. inclus) sumă datorată în temeiul unor contracte încheiate între SC T. SRL şi SC E.E. SRL, precum şi recuperării sumei datorate de către SC T. SRL în baza contractului de arendă din 26 aprilie 2010.

Cum reclamanta în cuprinsul împuternicirilor avocaţiale menţionate, la rubrica activităţi pe care avocatul era împuternicit să le exercite în numele clientului, au fost înscrise acelea de asistenţă, consultanţă şi reprezentare juridică, este evident faptul că aceste activităţi includ şi formularea unei cereri de chemare în judecată atunci când mandatul este dat unui avocat.

Prin urmare, înscrisul procesual, cu forţă probantă deplină, prin care potrivit legii se face dovada calităţii de reprezentant a avocatului, constă în împuternicirea avocaţială.

Conform art. 68 C. proc. civ., în baza acestor împuterniciri avocaţiale, S.C.P.A. C.E. a dovedit calitatea de reprezentant convenţional al reclamantei şi că, în această calitate, avea mandat să formuleze şi să semneze cererea de chemare în judecată.

Faţă de această situaţie se constată că, în mod corect instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant convenţional al reclamantei a S.C.P.A. C.E.

Nici critica recurentei pârâte referitoare la greşita admitere a excepţiei insuficientei timbrări a cererii conexe nu poate fi primită.

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de apel că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nelegală, întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 14, art. 20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997, în sensul că nu se putea anula întreaga acţiune ca netimbrată, ci trebuia soluţionată, în limitele în care taxa de timbru a fost achitată în mod legal.

În cauză este de observat că, potrivit art. 14 din Legea nr. 146/1997, atunci „Când o acţiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferita, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede altfel."

La rândul său, art. 20 alin. (4) din acelaşi act normativ dispune: „Dacă în momentul înregistrării sale, acţiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului său iniţial, dar a fost modificată ulterior, ea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluţionată, în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal".

Edificatoare în acest sens este şi jurisprudenţa cu privire la corecta interpretare şi coroborare a acestor prevederi, în sensul că în privinţa sancţiunilor pentru neîndeplinirea obligaţiei de timbraj, rezultă că aceasta se aplică distinct, numai în măsura în care pentru unul sau mai multe dintre capetele de cerere nu a fost îndeplinită obligaţia.

Se constată că, această interpretare are în vedere tocmai menţiunile din art. 14, în sensul că este vorba despre capete de cerere cu finalitate diferită, astfel încât, pe de o parte, taxa de timbru poate fi stabilită distinct pentru fiecare dintre ele, iar pe de altă parte, în temeiul principiului disponibilităţii, partea reclamantă poate alege să achite taxa de timbru pentru fiecare dintre pretenţii sau numai pentru unele dintre acestea.

Înalta Curte, apreciază că această interpretare este în acord cu scopul actului normativ, sancţiunea aplicată de către instanţa de fond fiind excesivă, din moment ce reclamanta s-a conformat obligaţiei de timbrare, imediat ce acesteia i-a fost adusă la cunoştinţă, în urma exercitării de către tribunal a rolului său activ şi a clarificării aspectelor legate de valoarea obiectului fiecărui petit, în acord cu prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997.

Se apreciază de altfel că anularea tuturor capetelor de cerere, în condiţiile în care au fost timbrate numai o parte din acestea, fără nicio justificare rezonabilă, ar afecta însăşi substanţa dreptului de acces la o instanţă şi ar echivala cu o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Faţă de aspectele menţionate, se constată că în mod just Curtea de Apel Bucureşti a constat că în mod greşit prima instanţă a anulat cererea conexă în întregime în loc să anuleze doar capetele de cerere nr. 1 şi 4 şi a admis apelul reclamantei, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece instanţa de fond nu a soluţionat cauza, în raport de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 146/1997.

Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, constatând că motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat, întrucât decizia instanţei de apel a fost dată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, respectiv art. 68, art. 69, art. 133, art. 161 alin. (2) C. proc. civ., art. 90, art. 91, art. 113 şi art. 127 din Statutul avocatului, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., urmează a fi obligată recurenta SC T. SRL Călăraşi la plata sumei de 3.720 lei cheltuieli de judecată către reclamanta SC E.E. SRL Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC T. SRL Călăraşi împotriva Deciziei civile nr. 211 din 29 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta SC T. SRL Călăraşi la plata sumei de 3.720 lei cheltuieli de judecată către reclamanta SC E.E. SRL Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1464/2014. Civil. Pretenţii. Suspendare...		ICCJ. Decizia nr. 1468/2014. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs →

ICCJ. Decizia nr. 1465/2014. Civil. Pretenţii. Recurs

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1465/2014. Civil. Pretenţii. Recurs