ICCJ. Decizia nr. 1516/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1516/2014
Dosar nr. 2755/2/2011*
Şedinţa publică din 21 mai 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 25 martie 2011, contestatoarea T.D. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 562A/2010, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care a solicitat anularea acesteia şi reluarea judecăţii de la cel mai vechi act de procedură efectuat, în vederea pronunţării unei hotărâri neviciate.
În motivarea contestaţiei în anulare a arătat, în esenţă, că soluţionarea cauzei a fost făcută cu încălcarea dispoziţiilor art. 85 C. proc. civ., deoarece procedura de citare cu apelanta-reclamantă nu a fost legal îndeplinită; pe de altă parte nu s-a avut în vedere că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, există Dosarul nr. 4847/1/2011, în care se solicitase strămutarea cauzei, cu termen de soluţionare la data de 4 februarie 2011.
S-a mai arătat că, sub un alt aspect, decizia este nelegală întrucât prin hotărârea A.G.A. din 6 septembrie 2010, Fondul Proprietatea a devenit societate de investiţii de tip închis şi nu mai poate constitui un organism pentru acoperirea despăgubirilor.
Prin decizia civilă nr. 660A din 27 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins contestaţia în anulare, ca inadmisibilă, cu motivarea că decizia atacată era susceptibilă de recurs, cale de atac care nu a fost exercitată.
Prin decizia civilă nr. 5841 din 1 octombrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis recursul declarat de C.A. şi M.A.M., moştenitoarele contestatoarei T.D., a fost casată decizia nr. 660A din 27 iunie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi trimisă cauza aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că hotărârea a fost pronunţată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosinţă, întrucât contestatoarea iniţială a decedat la data de 23 iunie 2011.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 19 iunie 2013, sub nr. 2755/2/2011*.
În rejudecare, contestatoarele au depus note scrise, prin care au formulat solicitări noi, în sensul că au formulat pretenţii de restituire şi cu privire la apartamentul nr. X din imobil şi au solicită anularea şi altor hotărâri judecătoreşti referitoare la acest apartament.
Prin decizia civilă nr. 318 A din 12 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea T.D., decedată pe parcursul procesului, şi continuată de moştenitoarele acesteia C.A. şi M.A.M., împotriva deciziei civile nr. 562A din 28 septembrie 2010, în contradictoriu cu intimaţii Asociaţia P.P. Programul Salariaţilor, Primăria Municipiului Bucureşti, SC P.H. SA, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Societatea de Investiţii Financiare Muntenia.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 317 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, atunci când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii sau când s-au încălcat dispoziţiile de ordine publică privitoare la competenţă.
În cauză, s-a constatat că decizia civilă nr. 562A/2011, atacată cu contestaţie în anulare, era susceptibilă de recurs, nefiind irevocabilă, astfel că motivele prezentate în calea de atac de retractare puteau fi invocate pe calea recursului, cale de atac care nu a fost exercitată. Această împrejurare rezultă din lucrările dosarului şi a fost confirmată, în mod expres, de reprezentantul contestatoarelor.
În consecinţă, raportându-se şi la motivele de contestaţie în anulare invocate, curtea de apel a reţinut că, în cauză, nu este îndeplinită una din condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 317 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., astfel că a respins contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
În ceea ce priveşte susţinerea conform căreia instanţa de apel a ignorat existenţa unei cereri de strămutare, s-a arătat că cererea de contestaţie în anulare este inadmisibilă şi dintr-o altă perspectivă, şi anume pentru că această cale de atac nu poate fi promovată decât pentru motivele strict prevăzute de lege în art. 317 C. proc. civ. (în speţă art. 318 C. proc. civ. nefiind aplicabil, deoarece hotărârea atacată a fost pronunţată în apel, iar nu în recurs), iar nu pentru alte motive care nu se încadrează în aceste dispoziţii legale.
Cu referire la celelalte pretenţii formulate de contestatoare prin notele scrise depuse în rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că sunt inadmisibile, având în vedere obiectul cauzei prezente, contestaţie în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 562 A din 28 septembrie 2010, astfel că nu pot face obiectul judecăţii pretenţii care exced acestui obiect; pe de altă parte, acestea sunt formulate în cadrul unei căi de atac inadmisibile.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatoarele C.A. şi M.A.M.
Acestea au susţinut că decizia recurată este nelegală deoarece, în cauză nu au fost respectate dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 şi prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. precum şi dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România.
Au susţinut recurentele că decizia civilă nr. 318A din 12 noiembrie 2013 conţine afirmaţii inexacte ale instanţei de judecată şi nu cuprinde susţinerile lor, în prescurtare, cu arătarea dovezilor constând în înscrisurile depuse la dosar, aşa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
Cu referire la pretinsele afirmaţii inexacte cuprinse în decizia recurată, se susţine, în mod greşit, că pe rol se află soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de contestatoarele M.A.M. şi C.A., moştenitoarele apelantei T.D., decedată pe parcursul procesului, împotriva deciziei civile nr. 562A din 28 septembrie 2010 în contradictoriu cu intimaţii Asociaţia P.P., SC P.H. SA Bucureşti şi alţi intimaţi pârâţi.
Or, din actele existente la dosar, respectiv scrisoarea din 19 iunie 2013 care reprezintă anexa nr. 1 borderou la recurs, rezultă că Dosarul nr. 2755/2/2010 a fost trimis la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarele care privesc revendicarea spaţiului comercial din imobilul situat în str. V.L., sector 2 Bucureşti, inclusiv hotărârile judecătoreşti privind apartamentul nr. X, din imobil, cumpărat de C.M. cu încălcarea Legii nr. 112/1995.
În opinia recurentelor, curtea de apel a ignorat aceste înscrisuri şi a pronunţat o hotărâre lovită de nulitate, care încalcă prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.
Sub aspectul obiectului cauzei recurentele au susţinut că este reprezentat de cererea de revendicare imobiliară, urmarea aplicării Legii nr. 165/2013 şi abrogării Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Printr-o altă critică, recurentele au arătat că prin respingerea solicitării lor, formulată prin mandatar M.G. de amânare a pronunţării pentru a depune concluzii scrise, instanţa de judecată le-a încălcat dreptul la apărare prevăzut în art. 20 din Constituţia României.
Recurentele au făcut un istoric al demersurilor judiciare privind imobilul situat în str. V.L., sector 2, Bucureşti despre care au arătat că a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950 fiind administrat de SC A. SA Bucureşti în numele Consiliului General al Municipiului Bucureşti până în 2 aprilie 2002, când a fost restituit în natură în temeiul Legii nr. 10/2001 prin dispoziţia din 2 aprilie 2002 a Primarului General al Municipiului Bucureşti cu excepţia spaţiilor comerciale situate la parterul imobilului (cumpărate de Asociaţia P.P. şi cedate fără plată către SC P.H. SA Bucureşti) şi a apartamentului nr. X, cumpărat de C.M. în baza Legii nr. 112/1995.
Au mai arătat recurentele că autoarea lor, T.D., reprezentată de mandatar M.G., a chemat în judecată Statul Român la C.E.D.O. pentru refuzul instanţelor de judecată de a îi restitui în natură spaţiul comercial aflat la parterul imobilului respectiv, deţinut de SC P.H. SA Bucureşti şi apartamentul nr. X din acelaşi imobil, cumpărat cu încălcarea Legii nr. 112/1995 de C.M.
Recurentele au susţinut că deşi cererile aflate pe rolul C.E.D.O., au fost admise, în temeiul hotărârii pilot din 12 octombrie 2010 pronunţată în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, au fost suspendate, inclusiv plata daunelor interese, reprezentate de chiriile încasate ilegal de SC P.H. SA Bucureşti.
În opinia acestora, instanţa de judecată a ignorat masurile luate de C.E.D.O. şi a încălcat dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, care se aplică şi cauzelor suspendate aflate pe rolul curţii europene.
De asemenea au fost dezvoltate ample susţineri cu privire la temeinicia şi legalitatea restituirii în natură a spaţiilor comerciale şi a apartamentului nr. X din imobilul respectiv, urmare aplicării Legii nr. 165/2013 şi abrogării Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Intimatele S.I.F.M. SA, Asociaţia P.P. şi SC P.H. SA au depus întâmpinare în conformitate cu dispoziţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care au solicitat respingerea recursului.
Astfel, intimatele S.I.F.M. SA, Asociaţia P.P. şi SC P.H. SA, au arătat, în esenţă, că obiectul prezentei cauze este calea extraordinară a contestaţiei în anulare îndreptată împotriva deciziei civile nr. 562A din 28 septembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 24501/3/2007, prin care a fost respins apelul autoarei contestatoarelor, T.D.
Aceasta decizie putea fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, dar aşa cum s-a reţinut în şedinţa publică din 27 iunie 2011, aceasta cale de atac nu a fost exercitată în termenul stabilit de lege şi, pe cale de consecinţă, decizia pronunţată în apel a devenit irevocabilă.
Intimatele Asociaţia P.P. şi SC P.H. SA au susţinut, în plus, că cererea având ca obiect contestaţie în anulare, a fost tardiv formulată.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente în speţă, Înalta Curte reţine că recursul nu este fondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:
Cu referire la obiectul cererii deduse judecăţii, Înalta Curte reţine că prin decizia nr. 318 A din 12 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care este supusă controlului judiciar, a fost soluţionată, după casarea cu trimitere spre rejudecare, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea T.D., la data de 25 martie 2011, împotriva deciziei civile nr. 562A/2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, care poate fi exercitată numai pentru motivele expres prevăzute de lege. Consecinţa admiterii unei asemenea căi de atac este reluarea judecăţii în faza procesuală finalizată cu hotărârea anulată, însă numai după constatarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate.
Or, prin hotărârea atacată, s-a reţinut că cererea de contestaţie în anulare nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi aceasta deoarece contestaţia în anulare are un caracter subsidiar, părţile neavând un drept de opţiune între a exercita această cale de atac sau recursul.
S-a constatat că decizia nr. 318 A din 12 noiembrie 2013 a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în apel, iar părţile nu au exercitat recurs.
Recurentele nu au formulat critici care să privească interpretarea dispoziţiilor art. 317 C. proc. civ. însă au susţinut că instanţa anterioară era învestită cu dezlegarea raportului litigios privitor la cererea de restituire a spaţiilor comerciale de la parterul imobilului situat în str. V.L., sector 2, Bucureşti şi a apartamentului nr. X din acest imobil.
Aceste critici, care au fost însoţite de ample susţineri de fond ce exced cadrului procesual în recursul pendente, sunt vădit nefondate, curtea de apel reţinând în mod corect că este învestită cu soluţionarea unei contestaţii în anulare.
În ceea ce priveşte criticile prin care s-a susţinut că nu au fost respectate dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 şi cele ale art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu sunt fondate.
Astfel, menţiunile prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care trebuie să se regăsească în hotărâre trebuie circumscrise obiectului procesului.
Prin urmare, în cauză, este necesar a se regăsi în hotărâre motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor în legătură cu îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a contestaţiei în anulare, instanţa nefiind ţinută să răspundă argumentelor privitoare la alte aspecte.
În plus, instanţa nu trebuie să răspundă în mod detaliat fiecărui argument adus de părţi însă din motivarea hotărârii este necesar să rezulte că cererile părţilor, desigur cele care se circumscriu cadrului procesual sub aspectul obiectului, au fost în mod efectiv analizate.
Din examinarea deciziei recurate se constată că s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în raport de soluţia pronunţată, fiind expuse argumentele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nu au fost dezvoltate, în concret critici care să poată fi analizate din perspectiva art. 304 C. proc. civ. în legătură cu soluţia adoptată de curtea de apel.
În cauză, sub aspectul condiţiilor de admisibilitate, dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013 nu au nicio aplicabilitate, astfel că nu se poate susţine nelegalitatea deciziei recurate din această perspectivă.
De asemenea, se constată că în decizia supusă controlului judiciar, cu referire la care nu a fost relevat vreun motiv de nulitate, nu au fost identificate afirmaţii inexacte (în sensul celor susţinute prin cererea de recurs).
Este nefondată şi critica prin care recurentele au arătat că instanţa de judecată le-a încălcat dreptul la apărare prevăzut în art. 20 din Constituţia României, prin respingerea solicitării lor, formulată prin mandatar M.G. de amânare a pronunţării pentru a depune concluzii scrise.
Astfel, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 260 alin. (1) C. proc. civ., amânarea pronunţării este o măsură lăsată la aprecierea instanţei.
Conform art. 156 alin. (2) C. proc. civ., amânarea pronunţării trebuie dispusă însă la cererea părţii căreia i-a fost respinsă cererea de amânare a judecăţii pentru lipsă de apărare, situaţie care nu se regăseşte în cauza de faţă.
În ceea ce priveşte susţinerile intimatelor Asociaţia P.P. şi SC P.H. SA care au arătat în întâmpinare că cererea având ca obiect contestaţie în anulare, a fost tardiv formulată, Înalta Curte reţine că întrucât cererea a fost respinsă ca neîndeplinind condiţiile de admisibilitate, iar recursul a fost declarat de contestatoare, nu se impune examinarea acestei excepţii.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele-contestatoare C.A. şi M.A.M., împotriva deciziei nr. 318 A din 12 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1514/2014. Civil. Legea 10/2001. Pretenţii.... | ICCJ. Decizia nr. 1517/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
